Chiar dacă a existat o întârziere generată de aprobarea bugetului la nivelul Parlamentului, conform celor declarate de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, cu ocazia conferinţei de lansare a campaniei "PNDR vine în satul tău", săptămâna aceasta va fi aprobat actul normativ privind reglementarea unor măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate pentru agricultură, aferente schemelor de plăţi directe şi pentru măsuri de piaţă în agricultură.
Potrivit ministrului MADR, acum nu mai este nicio problemă legată de aprobarea prin Hotărâre de Guvern a actului normativ, mai ales că, acum, bugetul a fost aprobat la nivelul Parlamentului, iar legea a fost promulgată. Vor fi bani atât pentru plăţile directe, cât şi pentru cele pe cap de animal. "Va fi aprobată Hotărârea de Guvern şi vom începe toate plăţile către fermieri. A fost, dacă vreţi, o întârziere generată de aprobarea bugetului la nivelul Parlamentului. Bugetul a fost aprobat, legea a fost promulgată, plăţile vor începe către fermieri, atât pe zona de plăţi directe, cât şi pe cap de animal. Bugetul MADR este suficient pentru a plăti toate angajamentele şi toţi banii către fermieri, de care au nevoie mai ales în această perioada", a declarat şeful MADR. Tot în această săptămână vor fi anunţate şi măsurile planificate pentru a preîntâmpina problemele avute cu seceta în 2012. MADR se va asigura că vor fi irigate suprafeţe mai mari decât anul trecut.









