Deşi trecu vremea mialei de lapte, nu crez să nu găseşti pe undeva o cisvârtă de berbecuţ. Dacă-i din din nemu’ lu’ Trăienel (Mielul Preşedintelui = Merinos de Palas mârlit cu miaua francofonă, L’Ile de France), îţi spun io că ălea şapte minuni, de le ştii, rămân de ruşine. Dacă n’ai găsi, dă-mi un telefon şi te trimit oareunde, la o căsăpie (nu poci să scriu aci, că zice editorul că fac reclamă mascată!). Bun înţeles, trimite pe SMS şi o fiolă de Băbească de Babadag însorită pe dealul Enisalei (asta nu e reclamă, e apelaţie la origine!). Informaţia se plăteşte! Vezi să nu întrebi casapu’, că ţi-a vinde ţârii, drept balene! Trage cu ochiul la dindărătul mialei (nu-i de ruşine, te-am văzut şi pe stradă petrecându-le din ochi!) şi dacă-i dodoloţ, ăla e! Neguţează-l! Pulpele cinătuite de la încheieturi şi dacă ai musafiri (şi zic să ai!), ia-le şi pe alea din faţă, cu tot cu spata.

Bun! Partea grea o trecuşi! Dă fuga într-o bulgărie cu apropitar fălos şi îndeasă în paporniţă snopi de ceapă verde, braţe de usturoaie şi lobodă roşie, așijderea şi căpiţe de ştevie şi măcriş (câtă ştevie, atâta măcriş!). N-are măcriş? Raită la Kronstadt (Braşov, nu lângă Sankt-Petersburg!) şi de un pol, împli o târnă. Mai pune trei morcovi, o ţelină bărboasă şi pătrunjei de rădăcină. Un snopușor de tarhon, nu-i de lipsă. De la băcănia de subţire, ia cuişoare, oleacă de scorţişoară praf, chiper bălan răşluit, grăunţe de chiper şi ienibahar, seminţe de muştar (de alea de prişniţe), boabe de coriandru şi o gâlmă de nucşoară. O limonie (vorba vine), nu-i prisoselnică! O creastă de slănină aromită pe fum rece de fag, e obligatorie. Udătura de temelie e aia de care ţi-am zis mai sus. Câtă? Aci nu-ţi poci spune nimicuţa! Tu-ţi şti invitaţii şi numai tu le cunoşti capacităţile de stocare. Atenţie! Nu te orienta după circumferinţa taliei, că minte. Am văzut cu ochii mei un sfrijit, împlându-și burdihanul cu 2 metri de cârnaţi ardeleneşti ca pe mână şi o vadră de vin, aşa că…. Pot să-ţi spui că, după ce ai neguţat, mai pune două sticle. Una pintru mia, alta pintru bucătar, că dacă nu-l aspersezi ca lumea, se ofileşte şi iese friptura sfarogită. Trei litre de vin bălan, aspruţ (acid zic boierii!) crescut pe cretă ori pe piatră de var. O litră de unt şi alta de smântână pentru frişcă. Oloi crez să ai!

Acasă pune de un uncrop în care zvârle din încheietură, hăcuitură ihtiologică de ceapă matusalemică şi căţei striviţi de ai, o cepşoară întreagă cu cămeşile însăilate’n cuişoare, piper boabe, ienibahar şi muştar, strivite, coriandru, aşijderea. O pospăială răşluită de nucuşoară, un praf de scorţişoară şi sare grunjoasă dupe limbă! Morcovii, pătrunjeii şi ţelina prelucrate ihtiologic! Legăturica de tarhon! Un clocot şi-i gata! Stâmpără cu un coniac mic şi o fiolă de Băbească. Lasă să se răcorească. În ăst timp, dă butoniere dese în carnea mialei şi înfundă-le cu grindeiuţe de slană, bucăţele de ceapă şi usturoi verde (parte bălană), tăvălite în sare, chiperi şi dacă vrei, praf de cimbru. Într-o tingire pântecoasă, undeşte-le în uncropul răcorit! Bagă de seamă să fie coperite de zamă. Mai răsuceşte-le! Cât? Măcar vreme de 12 ceasuri. Io le ţin o zi şi o noapte şi nu s-a plâns nimeni! Ba din contra!

După isprăvirea timpului, scoate bucăţile de carne şi lasă-le să se zvânte. Dacă te grăbeşti, că vin musafirii, ia zama prisoselnică cu o otreapă curată. Încinge oloi de soreancă şi când e bun întru abjurarea ereticilor, părpăleşte-le iute, pe foc nărăvaş, până la auriu, pe toate feţele. Bine ar fi să nu le hărtăneşti de pe la încheieturi. Au alte izuri când le pui la faţa mesei. Culcuşeşte-le strâns într-o tava lătăreţă şi toarnă peste, să le acopere, zama în care zăcură. Strecurată mărunt, bun înţeles! Unii zic de alt vin, alte miroase, etc., etc. Io, nu! La cuptior, coperite sau sub poleială. Foc de bârfă, până cade carnea de pe ciolane. Ca la două ceasuri, cel mult, dacă n-ai cumpărat mia matusalemică!

Ca la jumatea timpului de coacere, pune la fiert, date în cubuleţe măşcate, o poală de cartoafe din ălea făinoase, că piurea o să te pun să faci. Cât se pătrund cartoafele croşeteză cărcălitura de frunze. Tingire pântecoasă, o juma din unt, foc blând. Ceapa şi usturoiul (frunzele), hăcuite mărişor tre’ undite, pân’se’nmoaie. Peste, frunzele de ştevie, lobodă şi măcriş, spălate’n şapte ape neîncepute, făr’de vine, rupte’n deşte. Capac! Foc moale! Când au pierit (sotat pe limba chef-ilor!), stâmpără cu un pahar zdravăn de vin. Io pun alb, acid, zăcut pe doagă. Se poate şi roşu, da’ nu-i acelaşi lucru! Redu’ pân’ le piere apa. Juma’ de litră de frişcă, cu tingirea trasă de pe foc. Potriveşte de sare. Adu la acriu cu zamă de limonie, dacă n’ai avut îndeajuns măcriş! Ţine la cald! Vezi de barabula! Scurge apa, pune untul rămas, smântâna de frişcă, o linguriţă de ţucur, sare dupe limbă şi dă năvala cu telul peste ea. Până nu e spumă înţâfoiată, să nu te laşi.

Acu’i rândul fripturii, care crez că-i gata, asta dacă nu te mocăieşti în cuhnie. Dacă te mocăieşti, îi arsă! Scote dărabele, dezosează! Pune bucăţi măşcate pe o tavá rezistentă la foc, să nu mă dai de ruşine când o trebui s-o reîncălzești (nu toţi mesenii sânt hulpavi ca tine, gămanule!). La faţa mesei alături de strânsura din frunze, fierbinte, mormanul de piurea aburindă şi Băbeasca şambrată pe post de aliment (salată bre, ce Doamne iartă-mă nu pricepi!). Unii nevolnici mai vor şi o sălăţică sprinţară. Nu zic nu, că rămâne ălorlalţi A’bătrână, da’ dacă tot îţi vinzi sufletul, vezi să fie rucola, marole, cicoare de frunze şi cicoare de păpuşi (andive hăcuite franţuzeşte), unse cu oloi de lemn (măslin, să nu te prinz cu alte esenţe!), smălţuite în zamă de limonie. Uit-am, uita-ne-ar bolile! Vii cu miala la masă abia când sunt mosafirii ghiftuiţi de bucatele de dinainte, altu’fel nu-ţi mai rămâne decât să întingi cu pâne, zama din tingirea în care se fripse! Ori să rozi zgârciurile ciolanelor!

A-F.B. Socaciu