Cele rele să se spele, cele bune să se adune
Bun obicei, la sfârşit de an, tragem linie şi... comentăm.
După mintea mea de prost cu studii superioare, cultivatorii noştri de cartofi s-au bucurat de bunăvoința Celui de Sus, având parte de un sezon foarte bun, cu recolte peste medie. N-o spun eu, ci aşa a declarat preşedintele Federaţiei Cultivatorilor de Cartofi din România (FCCR), Ioan Benea. A mai venit şi situația de pe piața europeană, unde au cam lipsit cartofii și le-a permis producătorilor români să vândă cu profit la export. Pentru consumatorul intern se poate spune că Domnul a dat, Domnul a luat cartoful de prin depozite, pentru primăvara anului ce vine. Nu vom avea cartofi? Vom mânca, bineînţeles, cozonac.
Spun ăia cu statisticile că în România, piaţa utilajelor agricole se află în creştere. Dar tot ei ne amintesc că peste două treimi din aceste utilajele din țărişoara noastră sunt uzate şi foarte uzate. Datele privind acest domeniu indică un parc auto de peste 600.000 de unităţi, cifra care include tractoare, pluguri şi remorci. Şi totuşi utilaje de ultima generaţie se află în câmpul agricol românesc.
Avem şi agricultori cu performanţe, dar sunt (prost obicei) ocoliţi, că de, scandalul se vinde mai uşor. Sunt în dezbatere o seamă de acte normative de la care se aşteaptă foarte mult pentru bunul mers al agriculturii şi mai ales ca pământul agricol să rămână al românilor. Tâmpeniile vehiculate de cei cu creierul cât o nucă, precum că pământul rămâne în România sunt estompate de proiectul de act normativ. Pământul ramâne aici, dar roadele???
Se rediscută, mai ales acum, după vizita premierului chinez, despre finalizarea canalului Siret – Bărăgan. Ştiu, nu vă spun de unde, că toţi care au avut legătura cu acest obiectiv au plecat din postul pe care îl ocupau. Începutul l-a făcut directorul Apelor Române Buzău care a fost destituit, numai pentru faptul că a găsit într-un seif planurile acestui canal.
Şi tot la sfârşit de an, apelez la memoria tiparului:
„Sunt judeţe în România, scria Nicolae Iorga, unde ţăranii n-au mălaiul bietei lor mămăligi zilnice - şi silnice - şi nici nu găsesc de unde să cumpere. Întâi s-a ştiut aceasta pentru Neamţ, apoi Suceava, Prahova, Buzăul au venit la rând. Ţara grânelor nu-şi poate nutri fiii cei mai buni şi cei mai harnici" (Din ziarul NEAMUL ROM NESC, în 9 martie 1915)
Un sfat pentru tineri: „Decât codaş la oraş, mai bine în satul tău fruntaş".
Și nu uitaţi că: „Un prieten în satul tău valorează mai mult decât şaisprezece fraţi influenţi de la Parlament".
Mai trebuie să ştiţi că „s-a şters diferenţa dintre sat şi oraş; oraşele arată ca nişte sate!!!"
Spunea un înţelept că "Cea mai mare glorie nu o dobândeşti atunci când nu eşti doborât niciodată, ci atunci când te ridici după ce ai căzut."
Iată şi o mai veche poveste, care parcă a fost scrisă azi de către eseistul, filosoful, economistul și omul politic Petre Țuțea: „A venit odată un franţuz la noi, cu nişte maşini, iar una nu funcţiona tocmai cum trebuie. Dar românul zice: merge şi aşa! Trebuie să scăpăm de acest «merge şi aşa»; că «merge şi aşa» înseamnă că merge oricum. Nu oricum, nu oriunde, nu oricând şi nu orice".
Pentru ca cele rele să se spele, spune înţeleptul: „Cu vorbe nu plăteşti datoriile".
Un alt înţelept spune că: „Viitorul mă interesează foarte mult. Este locul unde am de gând să-mi petrec următorii ani de viaţă". Voi, oameni de sus, unde veţi fi mâine? Cine întreabă? Cel care mai jos semnează:
Un prost cu studii superioare
La Mulţi Ani, iubite cititor!









