La această vreme, nu doar seminţele ori produsele de protecţia plantelor își arată valoarea în câmp, ci şi utilajele. Maschio-Gaspardo a ales ca punct de prezentare a maşinilor pe care le produce Silistraru, judeţul Brăila. Pe terenul unuia dintre dealerii săi – Agriromex, mașinile agricole ale producătorului italian au fost supuse la probe în câmp. Și pentru că, fireşte, urmează semănatul foarte curând, vedetă a fost tocmai utilajul corespunzător, semănătoarea Corona, noutatea absolută a acestui an.

Semănătoarea Corona și-a demonstrat performanța
La Silistraru, în județul Brăila, pe terenul distribuitorului de tehnică agricolă Agriromex, utilajele Maschio-Gaspardo și-au arătat performanțele în prezența a câtorva sute de agricultori. Atracţia a fost, cu siguranţă, noutatea lansată de grupul italian în acest an - Corona, o semănătoare pentru cereale, dar care poate fi adaptată şi pentru prăşitoare. „O caracteristică importantă a acestei noi semănători este bazinul care are o formă special adaptată pentru o încărcare cât mai uşoară de la sol. Apoi, sistemul cu tăvălug cu roţi dislocate pentru a se evita tasarea şi, bineînţeles, sistemul de bară de semănat pentru păioase cu dublu disc dislocat care nu permite să adere materialul pe el. În plus, roţile de tasare nu au curăţitor, sunt făcute dintr-un poliuretan special care chiar şi în condiţii de umiditate nu permite să adere nimic pe el", ne-a precizat Andrea Gobbo, director comercial Maschio-Gaspardo România.
Semănătoarea Corona poate fi folosită atât pe terenuri prelucrate tradiţional, cât şi pe cele cu lucrări minime sau chiar pentru semănat direct în mirişte. Andreea Gobbo spune despre Corona că se adresează fermierilor care vor să lucreze cu o maşină care le oferă o viteză sporită de lucru. Noua mașină marca Gaspardo contribuie la reducerea lucrărilor datorită sistemului de prelucrare din faţă. Corona se pretează tractoarelor cu o putere începând de la 200 CP, având o viteză de lucru mare, de 10 – 15 km/h şi o productivitate de 6-9 ha/h. Are 48 de discuri pentru prelucrarea solului, lăţimea de lucru este de 6 metri (vor urma modele cu lăţimea de lucru de 3 metri, 4,5 metri şi 8 metri), iar lățimea de transport este de 3 metri. Capacitatea bazinului este de 3.500 litri. Trecerea din poziţia de lucru în cea de transport se face prin intermediul cilindrilor hidraulici acţionaţi de la instalaţia hidraulică a tractorului. Roţile amplasate la 175 mm garantează o curăţare mai bună, un efort mai mic de tractare şi o compactare mai redusă a terenului la faza de manevră.
„Corona reprezintă un nou concept, este o semănătoare produsă la cerințele pieței. Ea completează gama de semănători mari produse de grupul Maschio-Gaspardo", a specificat directorul comercial Andrea Gobbo.
În Bărăgan, scarificarea a salvat producțiile
La demonstrația Maschio Gaspardo – Agriromex din câmpul brăilean, am remarcat un fermier care privea fascinat utilajele, punea întrebări și dădea sfaturi altor agricultori. Nicolae Popescu administrează o fermă de aproximativ 1400 de hectare în comuna Albești din județul Ialomița. Bineînțeles că la această suprafață, fermierului nu-i lipsește tehnica performantă. Asemenea demonstrații practice, pentru Nicolae Popescu, sunt ca o școală, află ce mai e nou în domeniul utilajelor, al tehnologiilor agricole, dar schimbă și opinii, idei cu alți fermieri. „În ferma mea, povestește Nicolae Popescu, toată suprafața se scarifică. Lucrăm numai cu scarificatoare, avem discuri de mare capacitate, tractoare de 200, 300 de cai putere și bineînțeles că toată gama de utilaje este adaptată acestui sistem de lucru. Nu mai lucrez absolut deloc cu arătură, inclusiv după porumb toată suprafața o scarific. Lucrez terenul de toamna, primăvara nu mai prelucrez deloc terenul având în vedere că pământul este într-o zonă cu un regim hidric foarte redus, sub 400 de milimetri. Așa se explică faptul că și semănătorile sunt prevăzute cu discuri care pot să realizeze o adâncime uniformă indiferent de gradul de tasare a solului. Semănătorile pe care le am au o patină care are aproximativ 300 de kilograme greutate, care administrează îngrășăminte și semințe în același timp, care fac tasarea seminței pe fundul patinei, deci, realizează toate treburile astea și noi suntem în măsură cu aceste semănători să realizăm o mare uniformitate privitor la adâncimea de lucru între secțiile de semănat. Așadar, fiecare secție, indiferent că dă într-o urmă tasată sau dă într-un teren afânat, fiecare patină este talonată de un sistem de talere, de tamburi laterali, de o parte și de alta a patinei, astfel încât patina copiază terenul în funcție de gradul de tasare și adâncimea de semănat se realizează identic la toate patinele. Ca urmare a acestui fapt se realizează uniformitate pe toate rândurile de semănat. Pot să spun că de când practic lucrarea de scarificare producțiile au crescut substanțial. Nu numai că au crescut, dar au și o stabilitate de la un an la altul. De pildă, anul trecut am avut un an foarte dificil în zonă, în sensul că în perioada 15 iunie - 1 octombrie nu a plouat aproape deloc și totuși la porumb am făcut șapte tone la hectar, la grâu am făcut 4600 kg/ha, la floarea-soarelui am obținut 3100 kg/ha. Prin urmare, în niște condiții extrem de dificile, datorită scarificării, am obținut producții bunicele. În opinia mea, arătura este o lucrare distructivă pentru zona Bărăganului. Scarificarea este în același timp și o lucrare ecologică. Am participat la o expunere făcută de niște specialiști americani care au arătat că arătura înseamnă 100 de milimetri precipitații pierdute. Deci, practic se pierd 100 de milimetri de precipitații prin arătură. Este o crimă să răstorni brazda să o pui la soare, să se întărească bolovanii și să vii cu alte utilaje, să consumi motorină și să scoți încă o dată sau încă de două ori apa din sol. Cu scarificatorul lăsăm terenul așa cum este, umezeala rămâne în jos, nu acționăm decât cu erbicide totale ca să distrugem buruienile, să menținem terenul curat și în momentul când noi pornim la semănat avem terenul aproape pregătit. Mai facem o lucrare superficială, mă refer la culturile de toamnă ce urmează acum. Terenul este lipsit de plante, de bălării care consumă și ele apa și așteptăm până la semănat, dacă este nevoie mai intervenim o dată, ca să putem să semănăm în condiții bune și plantele pe care le semănăm să găsească ceva umezeală acolo. La 6 - 7 centimetri adâncime dacă lucrăm terenul, venim și semănăm în umezeală. Dacă vine o ploaie de 7-8 litri, sămânța răsare și nu este păcălită, nu este mințită. Nu dă în jos de teren uscat, răsfirat, afânat în urma arăturii. Dă cu rădăcina într-un teren așezat, într-o arătură de vară așezată, unde flora microbiană nu este deranjată, unde ea își desfășoară activitatea în mod normal și practic toate plantele le semăn în arătură de vară, astfel am un spor de 15% - 20%. Eu nu fac altceva decât să realizez arătură de vară pe toată suprafața indiferent de data calendaristică la care se lucrează terenul".
Un an în care tehnologia a dat mâna cu cerul
Nici anul acesta nu l-a ocolit vremea nefavorabilă pe Nicolae Popescu. Chiar dacă unii ar spune că fermierul nostru a obținut producții bune, el crede că se putea și mai bine. „Am avut o producție de 7300 de kilograme de grâu la hectar în condițiile în care am pierdut vreo 600 de kilograme la hectar, pentru că din 400 de hectare, 300 au fost prinse de valul de ploi, deci nu recoltasem decât 100 de hectare înainte de ploi și am pierdut 4-5 procente, însemnând 350 de kilograme la hectar datorită diferenței de masă hectolitrică, pentru că în termeni populari grâul s-a spălat, s-a albit și după aceea pentru faptul că am avut și noi grâu căzut am făcut circa 150-200 de kilograme și prin pierdere efectivă de boabe. Practic, am pierdut în jur de 600 de kilograme. În condițiile anului acesta puteam să obțin 8000 de kilograme de grâu la hectar.
Eu am o activitate de 39 de ani în agricultură și nu s-a întâmplat niciodată să recoltez grâul la sub 30 de grade temperatură. Anul ăsta au fost condiții să facem și 10 tone de grâu la hectar, pentru că s-au realizat condiții termice aproape ca în Vestul Europei. La orz am realizat 7500 kg/ha și la rapiță am obținut 4030 kg/ha. Am avut ceva probleme cu prețurile. Rapița am vândut-o binișor, cu 1600 de lei/tonă, orzul cu 750 lei/tonă, iar grâul nu l-am vândut. Aproape 3000 de tone sunt depozitate în magazia proprie. Problema e că nu mai am unde să depozitez porumbul. Intenționez ca în următorii doi ani să construiesc silozuri cu o capacitate de 10.000 de tone. Propriile spații de depozitare sunt vitale, pentru că ne dau posibilitatea să vindem când prețurile sunt bune. Fermierul român fără depozite proprii este vitregit de oamenii cu bani care fac legea în momentul recoltării producției agricole. Fermierul este nevoit să vândă și sigur sunt pierderi foarte mari și avem de suferit din cauza asta."
Optimism pe piața utilajelor agricole
Faptul că pe piaţa produselor destinate agriculturii în România sunt atât de multe companii de prima mână reprezintă un semnal că în ciuda tuturor adversităţilor, mai ales financiare, fermierii români sunt nişte clienţi de mare interes. Este un motiv de bucurie optimismul cu care privesc investitorii agricultura din România, un fapt care ne dă speranţă şi nouă şi celor implicaţi direct.
Grupul Maschio-Gaspardo va investi în următorii patru ani peste peste 15 milioane de euro pentru dezvoltarea fabricii de la Chişineu Criş (Arad), ceea ce va determina creşterea producţiei, dar şi creşterea numărului de angajaţi. Anul acesta s-au împlinit 10 ani de când producătorul italian activează în țara noastră prin propria filială. „Ne mândrim cu faptul că suntem producătorul numărul 1, producem aici, avem fabrică în România şi vom continua să investim, pentru că piaţa s-a adaptat şi există cerere din ce în ce mai mare de utilaje, iar noi suntem aici ca să satisfacem această cerere. Oferim pachete financiare utile pentru fermieri şi în colaborare cu dealerii noştri reușim să creştem an de an", spune Andrea Gobbo, director comercial Maschio-Gaspardo România. În primele șase luni din an, filiala din țara noastră a grupului italian a înregistrat o creștere de peste 40% a facturatului, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
„În ultimii 20 de ani s-a schimbat mult atât mentalitatea fermierilor, cât și a vânzătorilor de tehnică agricolă. Acum și băncile s-au orientat foarte mult spre sectorul agricol. Cererea de tehnică performantă este în creștere. Compania Agriromex deține o exploataţie agricolă de circa 2000 de hectare. Știm foarte bine cu ce se confruntă un fermier şi de aceea încercăm, prin ceea ce promovăm ca tehnică agricolă, să fim aproape de cerinţele fermierului. Referitor la finanţare, problema cea mai stringentă a agricultorilor, îi sprijinim pe cei care cumpărăr utilaje de la noi prin diverse moduri. De pildă, prin finanţarea noastră proprie până la un an de zile, prin finanţare cu ajutorul diferitelor instituţii de credit IKB Leasing, VB Leasing şi mai nou de anul acesta firma Alcedo oferă o finanţare pentru clienţii lor pentru cumpărarea de tehnică agricolă, o finanţare foarte flexibilă, foarte bună pentru fermieri, nu necesită o analiză foarte mare şi sunt foarte aproape şi aici mai au un avantaj, fermierii pot plăti ratele şi în producţia agricolă", ne-a declarat Aurel Dumitrașcu, director general Agriromex.

"Ziua bună se arată de dimineață" este o zicală care ar putea fi ghid pentru cultura grâului, cel puțin în ceea ce privește interpretarea acțiunilor ce pot avea loc toamna.
Din punct de vedere al tehnologiei, fiecare agronom ia în calcul în primul rând faptul că factorul pe care nu poate să-l controleze este – vremea. Tocmai de aceea fiecare verigă tehnologică studiată și pentru care se fac recomandări are la bază de asemenea factorul incontrolabil – vremea.
Așadar, pentru cultura grâului, în contextul anului agricol 2013 – 2014, putem să încercăm câteva rețete care să ne aducă în final rezultatul dorit.
Din studiile efectuate până la acest moment, putem să scoatem în evidență câteva elemente tehnologice care au rol foarte important în protejarea față de acțiunile vremii asupra culturii de grâu.
Asolamentul
În marea majoritate a cazurilor, grâul urmează în asolament după cultura de floarea-soarelui. În acest caz trebuie să ținem cont de consumurile specifice de elemente nutritive ale fiecărei specii și să intervenim pentru corectarea deficiențelor care pot apărea din această cauză. După cultura de floarea-soarelui, în mod obligatoriu, trebuie de asemenea să ținem cont de produsele chimice care au fost folosite pentru combaterea buruienilor, știut fiind faptul că unele dintre ele au efect remanent care poate influența negativ comportamentul plantelor de grâu.
Lucrările solului
Grâul nu este foarte pretențios din punct de vedere al pregătirii patului germinativ, precum alte culturi, cum ar fi de exemplu rapița. În schimb, dacă ținta noastră este de a obține culturi performante, trebuie să acordăm o importanță cât mai mare tuturor verigilor tehnologice, inclusiv lucrărilor de pregătire a solului.
Lucrările solului la cultura de grâu pot fi făcute în funcție de planta premergătoare și de tipul de sol, cu diferite utilaje, astfel încât să ne atingem obiectivul și anume acela de a avea un pat germinativ care să permită germinarea și dezvoltarea plantelor de grâu în mod uniform, fără goluri sau fără zone cu plante neuniform dezvoltate.
În toamnele secetoase, așa cum au fost anul trecut și anul acesta, se recomandă pregătirea terenului cu utilaje care să permită realizarea unui pat germinativ cât mai apropiat de optim și cu cât mai puține treceri.
Marea majoritate a fermierilor folosesc discul greu pentru lucrarea de bază după care se definitivează cu combinatorare de diferite tipuri, care permit semănatul în bune condiții, cu respectarea adâncimii de semanăt. De asemenea, avantajul pregătirii terenului cu utilaje precum discul greu și combinatorul este acela că se conservă apa în sol și se permite acumularea unei cantități suficiente de apă în toamnă, necesară pentru fazele de vegetație a grâului din această perioadă.
Sămânța și semănatul
Este foarte important ca semănatul culturilor de grâu să se facă în perioada optimă, astfel încât la momentul la care grâul intră în iarnă să fie înfrățit și călit pentru a prezenta o toleranță la ger cât mai ridicată.
Din punct de vedere calendaristic, în mod normal ar trebui ca semănatul să fie încheiat la data de 25 octombrie. În practică am întâlnit diferite situații care confirmă sau infirmă teoria, dar de asemenea trebuie ținut cont că excepțiile nu pot fi luate ca reguli.
Sămanța folosită reprezintă la rândul ei un factor determinant în ceea ce privește comportamentul ulterior al culturii de grâu și din această cauză trebuie să îi acordăm o foarte mare importanță.
Când vorbim de sămânță, vorbim de soi, de calitatea seminței și de tratamentul la sămânță. În România, ponderea cea mai mare a semințelor folosite este a celor obținute în institutele de cercetare autohtone, care se poate spune că sunt cele mai adaptate la condițiile climatice din România și care la recoltare au indici de calitate în parametrii ceruți de piață.
Trebuie ținut cont că toate varietățile de grâu realizează producții și indici de calitate în funcție de tehnologia oferită și de zona de adresabilitate. În ultimii ani, pe piața românească au pătruns cu succes varietăți de grâu de la companii străine, care realizează performanțe cel puțin egale cu cele românești, iar unele sunt specializate pentru anumite utilizări ulterioare.
Compania Procera Agrochemicals România comercializează pe piață 3 soiuri de grâu de panificație cu însușiri ce permit realizarea de producții de top și indici de calitate superiori.

Pentru a vorbi despre Mihai Anghel, musai trebuie să porneşti de la pământ, esența țăranului român din Oltenia, așa cum, de altfel, se și consideră. Omul de afaceri se pricepe, ca mai toţi oltenii, să scoată bani, cum se spune, şi din piatră seacă. Ştie să producă cereale în cea mai aridă zonă a țării, chiar dacă, pe cea mai mare suprafață, sistemele de irigaţii sunt doar o poveste frumoasă.

... evaziunea noastră, cea de toate zilele
Reporter – În sfârșit, dle Mihai Anghel, așteptatul TVA de 9% la pâine și la produsele de panificație intră în vigoare de la 1 septembrie. Care considerați că va fi efectul?
Mihai Anghel – Eu nu sunt producător de pâine, nici măcar de făină, dar ştiu de nivelul foarte ridicat la care s-a ajuns cu evaziunea fiscală în sectorul de panificaţie. Vă întreb, dacă vă aduceţi aminte, când aţi primit ultima dată un bon pentru pâinea cumpărată? Aşa vă veţi da seama de amploarea fenomenului. Faptul că s-a făcut o reducere până la 9 % a TVA-ului la pâine este un lucru foarte bun şi sperăm că producătorii vor scoate la suprafaţă cantităţi corespunzătoare de pâine, de cereale care până acum scăpau neimpozitate. Există, însă, un mare semn de îndoială că se vor opri cu această reducere la pâine şi vor considera că asta rezolvă tot ceea ce înseamnă evaziunea pe toată filiera grâului din lan şi până pe masa consumatorilor. Acest circuit reprezintă o cale lungă şi la fiecare colţ are câte un mare evazionist, față de care sunt necesare măsuri constante, bine susţinute, măsuri capabile să meargă spre fiecare verigă a lanţului acestuia, altfel acest TVA va fi în zadar.
Rep. – Taxarea inversã a însemnat ceva?
M.A. – A rezolvat în parte problema TVA-ului la cereale, dar taxarea inversă, nu rezolvă problema evaziunii fiscale la cereale în totalitate, pentru că nu numai pe grâu sau orice fel de cereale există TVA. Cu toate că există taxarea inversă, aproape 30% din producţia de cereale se vinde fără factură. Pe producţia de grâu, de cereale în general, apasă impozitul pe profit, impozitul pe dividende. În asemenea situaţie este de notorietate că sunt cantităţi de cereale care se vând, o parte pe hârtie, iar alta la „roata maşinii". Iată că taxarea inversă rezolvă ceea ce ţine de TVA, dar nu ceea ce ţine de impozitele aferente cerealelor.
Autorizarea depozitarilor și licență pentru comercianți
Rep. – Cum ați vedea rezolvarea acestei probleme, dumneavoastrã fiind și unul dintre depozitari, dar și unul dintre comercianții cu vechime în acest domeniu?
M.A. – În primul rând, sunt producător de cereale şi fac comerţ cu cereale, depozitarea nu este un scop în sine al activităţii, depozitezi cereale ca să faci ceva cu ele, să le introduci pe piaţă. Depozitarea cerealelor este premergătoare activităţii comerciale, iar aceasta nu trebuie separată de întreg, depozitarea cerealelor nu o văd ca o activitate în sine.

Rep. – Este o activitate importantã?
M.A. – Este o activitate subsidiară, fie a producţiei de cereale, fie a comerţului cu cereale, repet, nu o activitate în sine.
Mă întrebaţi cum văd eu rezolvarea pe verticală a evaziunii fiscale până a ajunge la pâine?
Înainte de toate, trebuie creat drumul grâului din câmp până pe masa consumatorului sau până la utilizatorul final, drum jalonat şi desenat foarte clar şi drum de la care cerealele nu trebuie să se abată.
Eu aş vedea definirea acestui drum astfel: în primul rînd, toți cei care fac comerţ cu cereale trebuie să aibă licență. Am zis, chiar de mai multe ori, că este nevoie de licenţierea agenţilor economici care fac comerţ cu cereale. Aceasta înseamnă ca orice producător de cereale, orice producător de grâu, să își depună producția numai în spații autorizate. Este esențial ca materia primă, care stă la baza hranei, să fie depozitată în spații autorizate, construite după normele europene în vigoare. Am spus că depozitez, ca să vând ulterior ca producător, dar ca să vând cerealele trebuie să i le vând unui comerciant cu licență, abilitat să le vândă şi el mai departe. Aici ajung în zona comerțului și consider că acest comerț cu cereale trebuie să fie făcut numai de organizații, de firme, de oameni care au licență şi sunt autorizaţi pentru comercializarea cerealelor respective. Licența poate fi acordată pe zonă, în funcție de capacitatea fiecărui negustor de a comercializa produsele cumpărate de la producător. Toţi cunosc faptul că sunt unii care cumpără dintr-o comună sau dintr-un număr de comune, alții care cumpără sau vând dintr-un județ, sunt alții care cumpără și vând în toată țara, alții care cumpără din toată țara și vând la export.
Sunt imperios necesare licențe pentru toţi comercianții de cereale, localizate pe zone, fie la nivel de județ, fie la nivel de țară, fie licență de export. În spatele fiecărei licențe este necesară o GARANȚIE pe care solicitantul să o depună la autoritatea statală, care îi eliberează licența respectivă. Valoarea acestei licențe trebuie să fie media sumelor eludate de la plata impozitelor pe produsul respectiv. Astfel, comerțul de cereale trebuie să fie făcut de persoane care au spații autorizate și numai de persoane licențiate. Deci, eu ca stat, îți cer să depui o garanție în schimbul licenței respective, care poate fi 10 până la 20% sau media eludării taxelor pe grâu sau pe porumb, date care există la îndemâna ministerului, a statului.
Licență, doar cu constituirea unei garanții
Rep. – Solicitantul unei licențe care ar vrea sã vândă un milion de tone...
M.A. – Nimeni nu-l împiedică să o facă, dar trebuie ca statul să-l licențieze. Dacă vrea să comercializeze într-o anumită zonă, pentru aceasta ar trebui să depună o garanție pentru această valoare și primeşte licența. Simplu, nu?
Americanii ziceau că își depun banii la bănci, bănci care sunt autorizate, să vândă și să cumpere bani, de către Banca Națională și Trezoreria Statelor Unite și în schimbul banilor le dă cecuri. Grâul pentru noi este același lucru cum sunt dolarii. Există bănci de grâu autorizate de către Departamentul de Stat al Statelor Unite, în speță comercianții de cereale sau silozurile, care asta fac, vând și cumpără grâu și care sunt licențiate în schimbul garanţiilor, obțin licențele de la Departamentul de Stat al Statelor Unite. La noi băncile comerciale care vând bani pe piață sunt autorizate și licențiate de către Banca Națională. Banca Națională, până nu se depune rezerva minimă, obligatorie, nu emite licența de a vinde și a cumpăra bani pe piață. Același lucru ar trebui să se întâmple și în zona aceasta, ținând cont că cerealele de care vorbim sunt strategice și fundamentale pentru existența populației.
Cerealele sunt mărfuri care suportă, așa cum am zis, o evaziune fiscală importantă, deci, părerea mea este că licențierea comerțului de cereale sau a agenților care fac comerț cu cereale ar rezolva problema evaziunii fiscale în totalitate în acest sector. Este o acţiune care se face foarte ușor, doar modificând niște acte normative existente, dar care nu au luat în calcul EVAZIUNEA.
Să vă explic și altfel: eu, ca STAT, îi dau posibilitatea comerciantului de cereale să câștige, pentru că nu mai las comerțul să se întâmple haotic, ci pe drumul lui, înțelegeți? Pe drumul lui, pe care acționează și producătorul și depozitarul și comerciantul respectiv. Comerciantul are spațiu autorizat, are licență, are de toate. Eu, STATUL, dacă îi dau posibilitatea să câștige mai mult, atunci am și drepturi. Îmi pui dumneata, comerciant, GARANȚII pentru licența respectivă, suma de bani pe care, iată, o consider corespunzătoare pentru ceea ce vrei tu să faci, comerț. Nu există niciun fel de limitare. Deci, comerțul nu se îngrădește de niciun fel. Ca stat, dai posibilitatea oricui să își facă obiectul de activitate, numai că îți iei garanții ca, în cazul în care nu se plătesc taxele și impozitele, să îi ridici licența respectivă, ai nivelul de garanție pus în depozit, pe care îl iei imediat, garanție aferentă mediei evaziunii fiscale și atunci faci și o curățire a agenților respectivi. Ceea ce spun eu acum, vă spune un comerciant de cereale, deci nu sunt nebun, dar asta consider, că doar așa se poate face ordine în sectorul acesta și atunci în vârful piramidei se va afla acest TVA de 9%.
Taxă pentru eliberarea de certificate de depozit
Rep. – S-a discutat foarte mult despre certificatele de depozit, ba că au fost bune, ba că mecanismul nu a funcționat?
M.A. – E același lucru, certificatele de depozit trebuie emise de către comercianții licențiați, de către depozitele autorizate, iar pentru a obține licența de a da certificate de depozit, de asemenea, este normal, să contribuie la constituirea unui Fond de Garantare a Certificatelor de Depozit. Deci, statul îi dă depozitarului în mână un instrument cu care poate să câștige. Tu, depozitar, vei câștiga datorită faptului că eu, statul, am pus ordine în drumul grâului. Producătorii de cereale vor veni la tine să depoziteze, pentru că tu ești autorizat, iar producătorii de cereale nu au spații autorizate de depozitare a cerealelor.

Rep. – Nu este complicat, dar trebuie pus în aplicare. Și cum?
M.A. – Da! Poate fi Fondul de Garantare a Certificatelor de Depozit, inițial, constituit cu fonduri de la stat, iar pe măsură ce lucrurile merg şi se alimentează cu bani de la agenţii economici care emit Certificate de Depozit pe piaţă, după ce a creat regulile jocului, statul se retrage şi, astfel, totul merge înainte. Gândiţi-vă la un nivel de 20 de milioane de tone de cereale, care s-ar vehicula la suprafaţă prin depozite la nivel de ţară, ar fi 20 de milioane de euro care ar intra în fiecare an în Fondul de Garantare al certificatelor de depozit, la o taxă de doar 1 euro pe tonă. Îţi dau posibilitatea să câştigi, dar contribui la formarea regulilor jocului aici. Nu cred că este ceva complicat.
Ordonarea pieţei cerealelor este esenţială, atât pentru stat, cât şi pentru jucătorii de bună credinţă de pe piaţă, fie că sunt producători, fie că sunt comercianţi, este esenţială pentru toată lumea.
Lipsa organizării pieţei cerealelor este una dintre cauzele situaţiei în care se află agricultura în momentul de faţă. O lipsă a organizării pieţei cerealelor a dus la, aproape, dispariţia de pe piaţă a comerciantului român de cereale. Faptul că suntem sub monopolul multinaţionalelor în sectorul acesta, în cvasitotalitatea lui, că exportul de cereale din România este controlat în totalitate și efectuat în proporţie de 99.9% de multinaţionale, a făcut ca România să dispără, din păcate, din zona aceasta a comerțului cu cereale.
Apa Dunării trece – seceta rămâne
Rep. – Domnule Mihai Anghel, ați încheiat secerișul, poate cea mai grea campanie din anul agricol 2012 – 2013. Cum o apreciați?
M.A. – Această campanie a fost mai bună decât cea din anul trecut, mai bună, pentru că, mulţumim lui Dumnezeu, am fost sănătoşi şi am ajuns în acest moment, un moment plin de semnificaţie. Acum s-au acumulat emoţiile unui an de muncă, de aşteptări concretizate acum şi iată, acest pământ, în orice condiţii, nu uită niciodată să fie generos cu noi.

Rep. – Da, dar mâna gospodarului se cunoaște întotdeauna în rezultate.
M.A. – După câte vedeţi aici unde suntem, pe malul unui canalul de irigaţii din Sistemul Nedea-Măceșu, un sistem de 47 km care ar putea să irige 120.000 de hectare din însoritul sud al Olteniei. din păcate, ultima dată când am văzut apă în canal a fost în 2007, apă ce se află la 2 paşi, iar noi suntem la Segarcea, în ultima treaptă de pompare. Proasta administrare a sistemului de irigaţii face ca terenurile acestea să sufere de apă, când ar putea să se bucure atât pământul, cât şi oamenii. Avem Dunărea la 30 de km de aici, iar noi suferim de secetă, la tehnologia de ultimă generaţie pe care o avem, stăm să ne uităm pe cer dacă vine vreo ploaie să ne salvăm culturile. Este strigător la cer!

Rep. – Ținând cont cã s-a acumulat prea puținã apã în ultimul an, ce tehnologie poți sã faci pentru a obþine producþie?
M.A. – După 31 mai 2012 şi până în momentul de faţă au căzut 250 de litri de apă, iar pe perioada de vegetaţie a culturii de grâu au fost 200 de litri de apă, dar cu toate astea, am făcut eforturi pentru a păstra apa în sol, prin lucrări de scarificare. Imediat după recoltarea grâului, tractoarele deja sunt la scarificat, urmează perioada de afânare pentru a reuşi să păstrăm cât mai multă apă în sol din puţinele precipitaţii care vin în zona noastră.

Rep. – Revin la partea aceasta de irigații, s-a discutat mult în ultima vreme și s-au luat și câteva mãsuri pentru a se umple canalele. În zona dumneavoastrã, canalele sunt umplute?
M.A. – Jumătate din aducţiunea de apă din Sistemul Nedea-Măceșu este umplută cu apă, chiar noi irigăm în treptele inferioare, unde avem comasată cultura de porumb pe 7000 de ha. Este un început bun, dar canalele sunt tot cele vechi cu infiltraţii masive, pompele sunt foarte vechi cu randamentele de atunci, mari consumatoare de energie. Anul trecut am pierdut cultura de porumb din lipsă de apă, iar anul acesta nu vrem să mai trecem prin acele clipe de coşmar.
Modele practice și durabile pentru România
Rep. – În acest moment, apa este foarte scumpã, dar foarte necesarã plantelor. Și cu toate acestea...?
M.A. – Irigaţiile ar trebui să fie, şi nu spun prima oară, un punct distinct în Strategia Generală de Dezvoltare a Agriculturii Româneşti, strategie care să aibă în vedere că exploataţiile în România trebuie să aibă specificul lor. După părerea mea de agricultor, nu ar trebui copiate modelele din alte părţi, pentru că orice copie nu este la fel de valoroasă ca originalul, noi avem aceste mari suprafeţe de pământ şi aici este puterea noastră, în a le pune pe toate la un loc, prin această comasare a terenurilor şi crearea exploataţiilor agricole industriale mari, am putea face competiţie pe piaţa europeană cu fermierii europeni, fermieri care au cu totul şi cu totul alte avantaje faţă de noi. Ei cumpără motorina la un preţ, noi o cumpărăm ca şi când tractoarele acestea nu ar fi John Deere, ci Mercedes şi am merge cu ele numai pe şosele. Banii îi cumpărăm de trei ori mai scump decât fermierii europeni, îngrăşămintele la fel şi de fapt, ca tot ce intră în agricultură. Pământul la un loc ar rezolva toate problemele, toate decalajele. Noi am ajuns să lucrăm aici 25.000 de hectare cu 50 de oameni. Este şi se poate constata o reală performanţă la nivel european. Nicăieri în Europa nu mai există aşa o încărcătură, un om la 500 de hectare. Toate acestea sunt datorită faptului că putem, pe aceste terenuri pe care le-am comasat în ultimii 2o de ani, să aplicăm o tehnologie care în partea cealaltă nu se poate. Un asemenea sistem de organizare reduce costurile şi încet, încet, am putea fi competitivi. Exemplul acesta practic, dacă s-ar aplica la nivel de ţară ar duce, fără îndoială, ca România să devină cu adevărat " Grânarul Europei" şi, de ce nu, o ţară cu un cuvânt de spus în sectorul agricol al lumii.
Am fi... sau nu am fi „Grânarul Europei"
Rep. – Ați amintit sintagma" Grânarul Europei" și iatã, cu ceva ani în urmã, se discuta cã agricultura României are potențialul de a produce alimente pentru 80 de milioane de locuitori. Pe parcurs a mai scãzut, am ajuns acum la doar 35 de milioane. Oare de ce, de la an la an, scãdem potențialul agricol al țãrii?
M.A. – Nu ştiu exact, nu ştiu dacă sunt gogoriţe. Ştiu însă că există un potenţialul real. Faceţi o simplă socoteală, în prezent producem în ţară o medie de 3.000 de Kg la hectar.
Şi înseamnă că l-am prins pe Dumnezeu pe picioare. Dacă am ajunge şi nu, nu este greu, la o medie normală, de 7 tone de grâu/hectar, unde am fi? Ar fi o producţie de 2 ori şi jumătate mai mare, perfect realizabilă şi la porumb, dar şi la celelalte culturi. Avem cel mai fertil pământ din Europa! De aici, străinii au încărcat pământ în vagoane şi l-au dus la ei acasă, să îşi fertilizeze pământurile. Și cu toate acestea, vreau să ştie toată lumea că, în zona aceasta, în momentul de faţă, pământul este cel mai ieftin din Europa. Cum vedeţi această anomalie? Este fertil, dar trebuie hrănit şi hrana costă bani. Fără hrană, nimeni nu trăieşte, ci zace până la moarte!
Pământ fertil, vândut pe degeaba
Rep. – Din aceastã cauzã, se și cumpãrã foarte mult pãmânt cu fonduri strãine sau de cãtre firme, iar de la anul și persoanele fizice.
M.A. – Aşa este, pentru că noi nu am făcut nimic, să-i creştem valoarea şi să îi dăm valoare, să-l facem comercializabil prima dată şi să creăm o piaţă a pământului. Vorbim de potenţialul pământului în România, care nu există, pentru că bunul comercializabil nu există datorită lipsei cadastrului, element fundamental, iar celelalte sunt vorbe în vânt. Nimic nu s-a făcut şi probabil că din interese, din neştiinţă, din prostie, și cu toate acestea, nu poţi să laşi bogăţia aceasta pe care ne-a dat-o Dumnezeu la voia întâmplării. Pământul a fost alternativa noastră la supravieţuire în orice timp, să o laşi să se risipească aiurea şi, până la urmă, noi, aceştia care am rămas aici, avem dreptul la existenţă, trebuie să facem ceea ce facem de mii de ani pe acest pământ, să-l lucrăm și să-i dăm valoare.
Noțiunea de fermier
Rep. – Aminteați mai devreme de faptul cã pãmântul reprezintã valoarea poporului român, este drept ceea ce spuneți dumneavoastrã, în același timp, agricultorii, fermierii se chinuie de multã vreme sã îi dea valoare.
M.A. –Să nu mai spuneţi niciodată cuvântul „fermieri", pentru că nu există în România fermieri, fermă în Dex pleacă de la proprietatea asupra pământului aceluia care lucrează pământul. În România, nu există aşa ceva. În România, oamenii care se ocupau cu munca pământului au fost amăgiţi o viaţă întreagă că sunt fermieri, dar ei sunt nişte amărâţi de arendaşi. Nu poţi pune egal între proprietar şi chiriaş, când vor veni adevăraţii proprietari după 2014, oamenii aceştia care au avut iluzia toţi aceşti ani, 10, 15, 20 de ani că sunt fermieri, vor realiza prin ce au trecut şi minciunile care li s-au servit atâta amar de vreme, în loc să li se canalizeze atenţia pe elementul principal care este pământul. Până la urmă, dacă nu este pământul, nu este nimic. Li s-a direcţionat atenţia spre alte lucruri, să importăm fiare din Occident, ca să atragem Fonduri Europene. Le atragem de atâția ani şi nimic fundamental în agricultura României nu este schimbat.

Rep. – Și totuși, în prezent, agricultorii au posibilitatea sã cumpere utilaje performante prin aceste fonduri?
M.A. – Se cumpără orice, dar când te apuci să îţi faci o casă, nu o construieşti pe terenul altuia, pe teren închiriat. Te uiţi, ca orice om, după un loc, îl cumperi şi, după aceea faci fundaţia, zidurile, acoperişul, o iei normal. Toţi au fost îndrumaţi să îşi facă o casă pe terenul altora, fără să-şi dea seama că terenul pe care este casa nu este proprietatea lor. Tehnologia nu atrage Fondurile Europene, ele sunt atrase de europeni, pentru că noi nu avem ce cumpăra din ţară, și, ca atare, este necesară, dar nu este suficientă pentru dezvoltarea agriculturii. S-a văzut lesne că după 10 de ani de atragere a tehnologiei, nimic fundamental nu s-a schimbat, aspectele acestea trebuie văzute în profunzime.
Fără cadastru, nu există pământ agricol
Rep. – Ați spus cã nu trebuie sã spunem fermier în România. Este drept cã agricultorul nu este proprietar pe suprafețe mari. În toatã Uniunea Europeanã și am mai avut discuții pe tema aceasta. Producătorul agricol în UE are în proprietate 10, 15 hectare și i se spune fermier. Și noi avem proprietari de 10, 15, chiar câteva sute de hectare în România, deci, le putem spune fermieri.
M.A. – Nu! Eu rămân la părerea mea că fermele peste tot în lume sunt suprafeţe de pământ care sunt proprietăţi ale celor care le lucrează, or mai avea 10% închiriat, este cu totul altceva, dar la noi ponderea terenului este închiriat şi nu este terenul celui care face investiţia în teren, datorită faptului că, aşa cum vorbeam, pământul nu s-a făcut comercializabil, nu s-a făcut cadastru. Prin realizarea cadastrului terenului agricol, automat şi natural ar fi crescut valoarea pământului. Aş prefera ca în România să fie 10.000 de euro hectarul, cum este media europeană şi nu 2000-3000 cum este acum. Aţi spune că sunt nebun, dar asta ne-ar da siguranţa, la toţi agricultorii, că investiţiile pe care le facem sau că obiectul muncii, pământul, nu o să le pierdem până la urmă. Am putea plăti un preţ normal şi real la proprietarii de pământ, care ar face cu totul şi cu totul altceva cu banii respectivi. Statul ar câştiga infinit mai mult. Altul este impozitul pe o tranzacţie, să spunem 2000 de euro şi altul este impozitul la preţul de 10.000. Ar fi mai puţini oameni din afară, cu care ar trebui să ne luptăm şi nu avem aceleaşi arme. Toţi cei care vin, vin cu acumulări de sute de ani, cu state puternice în spate, care îi sprijină şi îi îndeamnă să se ducă să cumpere pământ şi noi, nu cred, cel puțin pînă acum, că avem vreo protecţie în faţa lor. În acest război, suntem complet dezarmaţi.
Nu există explicaţii cum că cel mai fertil pământ din Europa este de 5 ori mai ieftin decât media oricărui pământ din celelalte ţări. Asta nimeni nu poate să o explice. Până acum 10 ani, vă aduceţi aminte, nicio bancă nu lua în calcul valoarea pământului. Era fără nici un fel de valoare.

Rep. – Puteți merge și sã faceți un împrumut, punând gaj pământul?
M.A. – Nu, pentru că terenul respectiv nu este intabulat, nu ai ce gaj să oferi, pentru că nu ai cum arăta unde este terenul, lucrurile acestea nu există în România sau în partea de sud şi în Moldova, poate există în Ardeal, unde de fapt au fost cele mai multe acumulări de terenuri.
Vin vremuri grele?
Rep. – Într-o intervenție a comisarului european, chiar s-a spus cã a rãmas plafonarea la acea valoare de 300.000 de euro, dar cã parte din acei bani de la plãțile directe, vor fi direcționați pe partea de dezvoltare ruralã, ca atare, agricultorii, producãtorii agricoli, pot face proiecte pentru invesții, chiar și pentru cercetare?
M.A. – Vom trăi şi vom vedea, eu cred că se încearcă să se taie din ce în ce mai mult, oricum nu s-au respectat tranşele acestea de creştere a sprijinului pe hectar din 2007 şi până în prezent. Dacă mă întrebaţi pe mine, eu aş prefera să scoată subvenţia de tot și in uniunea europeana, pentru că, dacă cineva îţi dă, este evident că are un ascendent moral, este ca zăbala, dar să o scoată la toţi şi atunci să vorbim despre performanţă.

În perioada 29-31 iulie a avut loc la Sinaia întâlnirea Federaţiei Naţionale a Grupurilor de Acţiune Locală. La întâlnire au participat peste 100 de GAL-uri din cele 163 acreditate în România. Au fost aduse în atenția autorităţilor problemele concrete cu care se confruntă fiecare grup de acţiune locală din ţară. S-a avut în vedere şi noua programare 2012-2020, dar şi ceea ce este foarte important cooperarea pentru a accesa fondurile europene. Practic întâlnirea a avut ca scop "„Accelerarea implementării strategiilor de dezvoltare locală - GAL și stimularea absorbției fondurilor dedicate axei IV PNDR", aceasta fiind de fapt și titulatura sub care s-a desfășurat conferința.

Rezultatele discuțiilor au fost bune, cel puțin așa susține președintele Federaţiei Naţionale GAL, Alexandru Potor „Avem rezultate foarte bune, am avut prezenţa reprezentanţilor Ministerului Agriculturii prin APDRP şi Autoritatea de Management, cărora le-am ridicat chestiuni foarte concrete de natură tehnică, reieșind până la urmă că este nevoie de o cooperare mai apropiată şi un schimb de idei, dialog între GAL-uri şi Autoritatea de Management şi APDRP foarte consistent pentru că abordarea este foarte nouă din punct de vedere logistic, faptul că decizia se ia la nivelul GAL-ului, la nivelul teritoriului şi nu în sistem centralizat poate să pună diverse dificultăţi."
Programul LEADER
Discuția despre aceste organisme nu poate fi posibilă fără a ne acomoda, pentru început, cu termenii și cu felul cum funcționează ele. Cu siguranță că vă este cunoscut faptul că dezvoltarea rurală este pentru Uniunea Europeană un obiectiv important. O parte însemnată din efortul financiar pe care îl face sub forma unor programe bine conturate se îndreaptă spre acest deziderat, subordonat Politicii Agricole Comune. Așa s-a ajuns la dezvoltarea acestui program dedicat creșterii bunăstării locuitorilor de la sate, LEADER. Ideea a apărut încă de pe la începutul anilor '90, iar numele este dat de acronimul de la Liaison Entres Actions des DEveloppment Rural, care s-ar traduce: „LEgături între Acțiuni de DEzvoltare Rurală" (după cum se vede ne iese și nouă jocul de litere). De altfel, în broșura publicată de Uniunea Europeană în 2006 se menționează că: „După cum sugerează şi numele, este o metodă de mobilizare şi de promovare a dezvoltării rurale în comunităţile locale, şi nu un set fix de măsuri care trebuie implementate." Cu alte cuvinte, locuitorii unor regiuni cu caracteristici comune sunt stimulați, prin diverse metode legislative, manageriale și financiare să își crească nivelul de trai. Faptul că se încurajează dezvolatarea unor teritorii omogene duce la creșterea sentimentului de „identitatea locală". Trebuie făcută precizarea că doar teritoriile rurale sunt prinse în acest program. Adică acele regiuni cu o populație care locuiește în comune, cu mai puţin de 150 locuitori/km2. (Această definiţie este unic recunoscută pe plan internaţional referitor la spaţiul rural).
Chiar dacă se cere din partea comunităților inițiativă și decizie au fost stabilite totuși niște obiective care au ca scop final o dezvoltare pe termen lung a regiunii și nu una cu orice preț. Obiectivele pe care cei angajați în desfășurarea programului trebuie să le atingă sunt condiționate de obținerea sprijinului promis. Dintre aceste obiective amintim:
protejarea patrimoniului cultural şi natural local;
consolidarea economiei rurale care înseamnă în primul rând crearea de locuri de muncă;
îmbunătăţirea capacităţii administrative a comunităţilor locale.
Abordarea de jos în sus
Se dorește o abordare de jos în sus pentru a da posibilitatea ca decizia să fie luată tocmai de aceia care vor beneficia în cele din urmă de programul de dezvoltare. Este o viziune care va favoriza formule specifice localnicilor și nu importate de cine știe unde.
O altă viziune binevenită este abordarea integrată a activităților ce urmează a fi dezvoltate. Faptul că se urmărește tocmai o interconectivitate între ele duce către o susținere reciprocă în condițiile în care una sau alta ar întâmpina greutăți.
Evident că nu poate fi exclusă niciuna dintre cele trei sfere ale societății, ori de unde ar fi ea, sfera publică, sfera privată şi cea civilă, care se unesc din proprie ințiativă cu toate resursele și competențele și caută formula cea mai bună pentru atingerea scopului final.
La nivel de decizie, partenerii economici şi reprezentanţii societăţii civile, precum agricultorii, femeile, tinerii din spaţiul rural şi asociaţiile acestora trebuie să reprezinte cel puţin 50% din parteneriatul local.
Grupurile de Acţiune Locală
Partenerii înfiinţează aşa-numitele „Grupuri de Acţiune Locală" (Local Action Group), care îşi desfăşoară activitatea pe un teritoriu rural, cu o populaţie cuprinsă între 10.000 și 100.000 locuitori.. Sunt cele care își propun să definească, să susțină și să implementeze o strategie de dezvoltare locală. Scopul final este să crească valoarea și competitivitatea produselor şi serviciilor localnicilor, în special facilitând accesul la pieţe pentru micii producători uniţi prin activităţi colective, să eficientizeze folosirea resurselor naturale şi culturale, să îmbunătăţească și calitatea vieţii în teritoriile rurale. Este îmbucurător faptul că fenomenul a luat amploare și produce efecte. „Sunt 163 de GAL-uri la nivelul întregii ţări, spune Alexandru Potor, președintele FNGAL, ele acoperă aproximativ 70% din mediul rural, ca teritoriu şi aproape 8 milioane de locuitori. Deci trebuie să vă închipuiţi că avem posibilitatea prin intermediul GAL-urilor să atingem cele mai îndepărtate sau cele mai neumblate colţuri ale ţării GAL-urile sunt instrumente de rezolvare a problemelor de modernitate, putem aduce investiţii pentru că ele au o structură, un portofoliu al proiectelor foarte extins, cele care se referă la investiţii în agricultură, apoi la infrastructură, la pregătirea personalului, cei care sunt în interior şi vor să îşi dezvolte afacerea agricolă sau non-agricolă, serviciile de turism şi aşa mai departe, aria este vastă, populaţia beneficiară este foarte numeroasă, iar numărul de proiecte este din punctul meu de vedere impresionant, aproape 7000 de proiecte la nivelul tuturor GAL-urilor din România, asta ne creează o responsabilitate foarte mare pe fiecare GAL în parte şi în ceea ce priveşte Federaţia în ansamblu, a fost şi motivaţia pentru care ne-am concentrat în realizarea acestor proiecte de accelerarea implementării strategiilor."
Coordonarea
GAL-urilor
Evident că aceste GAL-uri sunt coordonate de structuri guvernamentale astfel, Direcţia Generală Dezvoltare Rurală din cadrul MAPDR exercită rolul de Autoritate de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală din România. iar Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va fi autoritatea naţională responsabilă de implementarea financiară şi tehnică a măsurilor din Programul LEADER. Finanțarea este asigurată prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, în conformitate cu Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 1698/2005 din 20 septembrie 2005.
Cu ocazia întâlnirii de la Sinaia au cerut din partea APDRP o adaptare a ghidurilor măsurilor de implementare, iar președintele FNGAL și-a exprimat nerăbdarea ca aceasta să se producă: „Așteptăm un răspuns prompt din partea APDRP, pentru că ei sunt cei care gestionează aceste documente, astfel încât în timpul cel mai scurt să putem absorbi banii alocaţi pentru GAL-uri."
Au fost opinii care au semnalat o tendință de uniformizare a proiectelor la nivel național. „Au fost intervenţii în care s-a solicitat anumitor reprezentanţi din partea instituţiilor să nu încerce să suprapună programul intern peste ceea ce înseamnă în speţă mare PNDR-ul, aici fiecare ştie sau a conceput o serie de proiecte atipice specifice acelei regiuni şi tocmai aceasta a fost explicaţia pe care au dat-o domnului primar de la Baia Sprie, în sensul în care nu se poate şti dintr-un anumit birou mai bine decât din teritoriu care sunt nevoile acelui teritoriu".
Conlucrarea GAL-urilor
Lăudabilă este și conlucrarea și schimbul de experiență care se face între diferitele Grupuri de Acțiune Locală. Se formează așa numitele reţele naţionale şi internaţionale între grupurile LEADER care contribuie la diseminarea şi schimbul metodelor, cunoştinţelor, experienţelor şi rezultatelor obţinute la nivel local. „Proiectele de cooperare ne dau posibilitatea de a fi vizibili și în afara țării, spune Rodica Lăzăriciu, președinte GAL Țara Oașului, jud Satu Mare, de a prelua bune practici atât din țară, cât și din străinătate."
Legat de un astfel de schimb de experiență povestește Constantin Mircea Bârsan, președintele GAL-ului Valea Ampoiului - Valea Mureșului că la o întâlnire cu niște parteneri italieni aceștia „... au încercat să îmi explice transferul de know-how în ceea ce privește prunele şi le-am adus o ţuică şi le-am făcut exact transferul de know-how pe viu, am demonstrat că avem şi noi produsele noastre cu care putem să facem schimb de experienţă."
Tot domnia sa spune că: „La nivel de FNGAL avem foarte mulți specialiști, ne întâlnim periodic și armonizăm ghidurile și procedurile pe care le aducem conform realității, conform legislației. Se știe că FNGAL a obținut modificarea de legislație pentru obținerea avansului, o bulă de oxigen pentru dezvoltarea rurală, astfel GAL-urile noi au venit pe un teren bătătorit și au primit foarte multă consiliere din partea noastră".
De altfel, discuția de la Sinaia s-a concentrat foarte mult pe aceste proiecte de cooperare. „Reuniunea, spune Alexandru Potor, s-a încheiat cu un târg de cooperare în care GAL-urile au stat împreună la aceeaşi masă, au făcut mai multe grupuri de lucru, au reieşit proiecte de cooperare foarte interesante, proiecte pe turism rural, proiecte care îşi propun să valorifice resursele locale, proiecte care aduc în atenţie chestiuni arzătoare, cum ar fi energiile regenerabile."
Probleme ce ar putea fi rezolvate
Cel puțin din punct de vedere teoretic ințiativa Uniunii Europene este foarte bună, pentru că sunt rezolvate nevoile locale specifice și valorificate resursele materiale și intelectuale
Vom vedea dacă aceste mecanisme vor funcționa, dacă din diverse motive nu vor fi deturnate sau denaturate. Oricum, implementarea de până acum nu a fost nici pe departe ușoară. Blocajele de tot felul au frânat bunul mers al programelor care nu vor mai putea beneficia de finanțarea care vine în baza unui calendar foarte riguros. Dintre problemele cel mai des ridicate s-a evidențiat slaba conlucrare între GAL-uri și forurile superioare de decizie și avizare cu care primii și-ar dori să se întâlnească mai des - reuniunea de la Sinaia fiind un prim pas spre acest deziderat. O altă problemă acuzată frecvent de participanți este acea a întârzierilor ce apar in verificarea proiectelor de către Centrele Regionale și Oficiile Județene. „În cadrul GAL-urilor selecția proiectelor, din momentul în care deschidem o secțiune până dăm un raport de selecție durează o lună și jumătate, dar așteptăm verificarea proiectelor de către Oficiile Județene, Centrele Regionale, 3-4-5 luni. În septembrie vor fi ultimile sesiuni, nu știu cum vom reuși să selectăm și celelalte proiecte în timpul scurt care ne-a mai rămas," spune Marius Sârb, director executiv GAL Țara Zarandului, jud Hunedoara. Iar Rodica Lăzăriciu, președinte GAL Țara Oașului, jud Satu Mare adaugă „Chiar și contractarea durează foarte mult , din păcate există o singură persoană care se ocupă cu asta. Ar trebui găsite niște soluții, s-ar putea delega competențe către Oficiile Județene, am putea să-i ajutăm noi. S-ar putea lua niște măsuri pentru a ajunge mai repede unde ne dorim, dar din păcate astfel de măsuri nu se iau în timp util și nu peste tot în același fel.
Pe lângă aceste probleme care duc la intârzieri nedorite se mai adaugă o chestiune ce ridică semne de întrebare și în alte secoare de activitate, achizițiile pe baza prețului cel mai mic. „În prezent procedura de achiziție pune accent pe prețul cel mai scăzut, remarcă Marius Sârb, director executiv GAL Țara Zarandului, jud Hunedoara, fapt care va duce la un aflux de lucruri ieftine, de soluții, pentru că vorbim și de proiecte de investiții, soluții care nu sunt competitive și care nu ar trebui să își aibă locul într-o dezvoltare pe care vrem s-o facem pe termen lung. Ar trebui să se adauge la varianta aceasta de preț scăzut și cel tehnico-economic, conform căruia un beneficiar poată să pună prețul cel mai scăzut un anumit procent, iar calitatea alt procent, după care se va stabili un algoritm prin care se atribuie contractul pe criteriul tehnico-economic." Iar Rodica Lăzăriciu, președinte GAL Țara Oașului, jud Satu Mare evidențiază deficiența adusă de acest criteriu: „Am observat că proiecte de anvergură depuse de către autoritățile publice pe PNDR de 322 sunt blocate pentru că n-au avut posibilitatea, mergând pe prețul cel mai mic, să-și aleagă cel mai bun constructor, n-au avut posibilitatea să solicite garanți, să-și stabilească niște criterii de selecție a celui mai bun executant și au ajuns mulți în situația în care executantul este în faliment și nu-și mai pot continua lucrarea. Deci acest sistem de achiziție este extrem de păgubos, atât pentru beneficiar, cât și pentru autoritatea statului. Sunt sume dezangajate."