Pentru a vorbi despre Mihai Anghel, musai trebuie să porneşti de la pământ, esența țăranului român din Oltenia, așa cum, de altfel, se și consideră. Omul de afaceri se pricepe, ca mai toţi oltenii, să scoată bani, cum se spune, şi din piatră seacă. Ştie să producă cereale în cea mai aridă zonă a țării, chiar dacă, pe cea mai mare suprafață, sistemele de irigaţii sunt doar o poveste frumoasă.

... evaziunea noastră, cea de toate zilele
Reporter – În sfârșit, dle Mihai Anghel, așteptatul TVA de 9% la pâine și la produsele de panificație intră în vigoare de la 1 septembrie. Care considerați că va fi efectul?
Mihai Anghel – Eu nu sunt producător de pâine, nici măcar de făină, dar ştiu de nivelul foarte ridicat la care s-a ajuns cu evaziunea fiscală în sectorul de panificaţie. Vă întreb, dacă vă aduceţi aminte, când aţi primit ultima dată un bon pentru pâinea cumpărată? Aşa vă veţi da seama de amploarea fenomenului. Faptul că s-a făcut o reducere până la 9 % a TVA-ului la pâine este un lucru foarte bun şi sperăm că producătorii vor scoate la suprafaţă cantităţi corespunzătoare de pâine, de cereale care până acum scăpau neimpozitate. Există, însă, un mare semn de îndoială că se vor opri cu această reducere la pâine şi vor considera că asta rezolvă tot ceea ce înseamnă evaziunea pe toată filiera grâului din lan şi până pe masa consumatorilor. Acest circuit reprezintă o cale lungă şi la fiecare colţ are câte un mare evazionist, față de care sunt necesare măsuri constante, bine susţinute, măsuri capabile să meargă spre fiecare verigă a lanţului acestuia, altfel acest TVA va fi în zadar.
Rep. – Taxarea inversã a însemnat ceva?
M.A. – A rezolvat în parte problema TVA-ului la cereale, dar taxarea inversă, nu rezolvă problema evaziunii fiscale la cereale în totalitate, pentru că nu numai pe grâu sau orice fel de cereale există TVA. Cu toate că există taxarea inversă, aproape 30% din producţia de cereale se vinde fără factură. Pe producţia de grâu, de cereale în general, apasă impozitul pe profit, impozitul pe dividende. În asemenea situaţie este de notorietate că sunt cantităţi de cereale care se vând, o parte pe hârtie, iar alta la „roata maşinii". Iată că taxarea inversă rezolvă ceea ce ţine de TVA, dar nu ceea ce ţine de impozitele aferente cerealelor.
Autorizarea depozitarilor și licență pentru comercianți
Rep. – Cum ați vedea rezolvarea acestei probleme, dumneavoastrã fiind și unul dintre depozitari, dar și unul dintre comercianții cu vechime în acest domeniu?
M.A. – În primul rând, sunt producător de cereale şi fac comerţ cu cereale, depozitarea nu este un scop în sine al activităţii, depozitezi cereale ca să faci ceva cu ele, să le introduci pe piaţă. Depozitarea cerealelor este premergătoare activităţii comerciale, iar aceasta nu trebuie separată de întreg, depozitarea cerealelor nu o văd ca o activitate în sine.

Rep. – Este o activitate importantã?
M.A. – Este o activitate subsidiară, fie a producţiei de cereale, fie a comerţului cu cereale, repet, nu o activitate în sine.
Mă întrebaţi cum văd eu rezolvarea pe verticală a evaziunii fiscale până a ajunge la pâine?
Înainte de toate, trebuie creat drumul grâului din câmp până pe masa consumatorului sau până la utilizatorul final, drum jalonat şi desenat foarte clar şi drum de la care cerealele nu trebuie să se abată.
Eu aş vedea definirea acestui drum astfel: în primul rînd, toți cei care fac comerţ cu cereale trebuie să aibă licență. Am zis, chiar de mai multe ori, că este nevoie de licenţierea agenţilor economici care fac comerţ cu cereale. Aceasta înseamnă ca orice producător de cereale, orice producător de grâu, să își depună producția numai în spații autorizate. Este esențial ca materia primă, care stă la baza hranei, să fie depozitată în spații autorizate, construite după normele europene în vigoare. Am spus că depozitez, ca să vând ulterior ca producător, dar ca să vând cerealele trebuie să i le vând unui comerciant cu licență, abilitat să le vândă şi el mai departe. Aici ajung în zona comerțului și consider că acest comerț cu cereale trebuie să fie făcut numai de organizații, de firme, de oameni care au licență şi sunt autorizaţi pentru comercializarea cerealelor respective. Licența poate fi acordată pe zonă, în funcție de capacitatea fiecărui negustor de a comercializa produsele cumpărate de la producător. Toţi cunosc faptul că sunt unii care cumpără dintr-o comună sau dintr-un număr de comune, alții care cumpără sau vând dintr-un județ, sunt alții care cumpără și vând în toată țara, alții care cumpără din toată țara și vând la export.
Sunt imperios necesare licențe pentru toţi comercianții de cereale, localizate pe zone, fie la nivel de județ, fie la nivel de țară, fie licență de export. În spatele fiecărei licențe este necesară o GARANȚIE pe care solicitantul să o depună la autoritatea statală, care îi eliberează licența respectivă. Valoarea acestei licențe trebuie să fie media sumelor eludate de la plata impozitelor pe produsul respectiv. Astfel, comerțul de cereale trebuie să fie făcut de persoane care au spații autorizate și numai de persoane licențiate. Deci, eu ca stat, îți cer să depui o garanție în schimbul licenței respective, care poate fi 10 până la 20% sau media eludării taxelor pe grâu sau pe porumb, date care există la îndemâna ministerului, a statului.
Licență, doar cu constituirea unei garanții
Rep. – Solicitantul unei licențe care ar vrea sã vândă un milion de tone...
M.A. – Nimeni nu-l împiedică să o facă, dar trebuie ca statul să-l licențieze. Dacă vrea să comercializeze într-o anumită zonă, pentru aceasta ar trebui să depună o garanție pentru această valoare și primeşte licența. Simplu, nu?
Americanii ziceau că își depun banii la bănci, bănci care sunt autorizate, să vândă și să cumpere bani, de către Banca Națională și Trezoreria Statelor Unite și în schimbul banilor le dă cecuri. Grâul pentru noi este același lucru cum sunt dolarii. Există bănci de grâu autorizate de către Departamentul de Stat al Statelor Unite, în speță comercianții de cereale sau silozurile, care asta fac, vând și cumpără grâu și care sunt licențiate în schimbul garanţiilor, obțin licențele de la Departamentul de Stat al Statelor Unite. La noi băncile comerciale care vând bani pe piață sunt autorizate și licențiate de către Banca Națională. Banca Națională, până nu se depune rezerva minimă, obligatorie, nu emite licența de a vinde și a cumpăra bani pe piață. Același lucru ar trebui să se întâmple și în zona aceasta, ținând cont că cerealele de care vorbim sunt strategice și fundamentale pentru existența populației.
Cerealele sunt mărfuri care suportă, așa cum am zis, o evaziune fiscală importantă, deci, părerea mea este că licențierea comerțului de cereale sau a agenților care fac comerț cu cereale ar rezolva problema evaziunii fiscale în totalitate în acest sector. Este o acţiune care se face foarte ușor, doar modificând niște acte normative existente, dar care nu au luat în calcul EVAZIUNEA.
Să vă explic și altfel: eu, ca STAT, îi dau posibilitatea comerciantului de cereale să câștige, pentru că nu mai las comerțul să se întâmple haotic, ci pe drumul lui, înțelegeți? Pe drumul lui, pe care acționează și producătorul și depozitarul și comerciantul respectiv. Comerciantul are spațiu autorizat, are licență, are de toate. Eu, STATUL, dacă îi dau posibilitatea să câștige mai mult, atunci am și drepturi. Îmi pui dumneata, comerciant, GARANȚII pentru licența respectivă, suma de bani pe care, iată, o consider corespunzătoare pentru ceea ce vrei tu să faci, comerț. Nu există niciun fel de limitare. Deci, comerțul nu se îngrădește de niciun fel. Ca stat, dai posibilitatea oricui să își facă obiectul de activitate, numai că îți iei garanții ca, în cazul în care nu se plătesc taxele și impozitele, să îi ridici licența respectivă, ai nivelul de garanție pus în depozit, pe care îl iei imediat, garanție aferentă mediei evaziunii fiscale și atunci faci și o curățire a agenților respectivi. Ceea ce spun eu acum, vă spune un comerciant de cereale, deci nu sunt nebun, dar asta consider, că doar așa se poate face ordine în sectorul acesta și atunci în vârful piramidei se va afla acest TVA de 9%.
Taxă pentru eliberarea de certificate de depozit
Rep. – S-a discutat foarte mult despre certificatele de depozit, ba că au fost bune, ba că mecanismul nu a funcționat?
M.A. – E același lucru, certificatele de depozit trebuie emise de către comercianții licențiați, de către depozitele autorizate, iar pentru a obține licența de a da certificate de depozit, de asemenea, este normal, să contribuie la constituirea unui Fond de Garantare a Certificatelor de Depozit. Deci, statul îi dă depozitarului în mână un instrument cu care poate să câștige. Tu, depozitar, vei câștiga datorită faptului că eu, statul, am pus ordine în drumul grâului. Producătorii de cereale vor veni la tine să depoziteze, pentru că tu ești autorizat, iar producătorii de cereale nu au spații autorizate de depozitare a cerealelor.

Rep. – Nu este complicat, dar trebuie pus în aplicare. Și cum?
M.A. – Da! Poate fi Fondul de Garantare a Certificatelor de Depozit, inițial, constituit cu fonduri de la stat, iar pe măsură ce lucrurile merg şi se alimentează cu bani de la agenţii economici care emit Certificate de Depozit pe piaţă, după ce a creat regulile jocului, statul se retrage şi, astfel, totul merge înainte. Gândiţi-vă la un nivel de 20 de milioane de tone de cereale, care s-ar vehicula la suprafaţă prin depozite la nivel de ţară, ar fi 20 de milioane de euro care ar intra în fiecare an în Fondul de Garantare al certificatelor de depozit, la o taxă de doar 1 euro pe tonă. Îţi dau posibilitatea să câştigi, dar contribui la formarea regulilor jocului aici. Nu cred că este ceva complicat.
Ordonarea pieţei cerealelor este esenţială, atât pentru stat, cât şi pentru jucătorii de bună credinţă de pe piaţă, fie că sunt producători, fie că sunt comercianţi, este esenţială pentru toată lumea.
Lipsa organizării pieţei cerealelor este una dintre cauzele situaţiei în care se află agricultura în momentul de faţă. O lipsă a organizării pieţei cerealelor a dus la, aproape, dispariţia de pe piaţă a comerciantului român de cereale. Faptul că suntem sub monopolul multinaţionalelor în sectorul acesta, în cvasitotalitatea lui, că exportul de cereale din România este controlat în totalitate și efectuat în proporţie de 99.9% de multinaţionale, a făcut ca România să dispără, din păcate, din zona aceasta a comerțului cu cereale.
Apa Dunării trece – seceta rămâne
Rep. – Domnule Mihai Anghel, ați încheiat secerișul, poate cea mai grea campanie din anul agricol 2012 – 2013. Cum o apreciați?
M.A. – Această campanie a fost mai bună decât cea din anul trecut, mai bună, pentru că, mulţumim lui Dumnezeu, am fost sănătoşi şi am ajuns în acest moment, un moment plin de semnificaţie. Acum s-au acumulat emoţiile unui an de muncă, de aşteptări concretizate acum şi iată, acest pământ, în orice condiţii, nu uită niciodată să fie generos cu noi.

Rep. – Da, dar mâna gospodarului se cunoaște întotdeauna în rezultate.
M.A. – După câte vedeţi aici unde suntem, pe malul unui canalul de irigaţii din Sistemul Nedea-Măceșu, un sistem de 47 km care ar putea să irige 120.000 de hectare din însoritul sud al Olteniei. din păcate, ultima dată când am văzut apă în canal a fost în 2007, apă ce se află la 2 paşi, iar noi suntem la Segarcea, în ultima treaptă de pompare. Proasta administrare a sistemului de irigaţii face ca terenurile acestea să sufere de apă, când ar putea să se bucure atât pământul, cât şi oamenii. Avem Dunărea la 30 de km de aici, iar noi suferim de secetă, la tehnologia de ultimă generaţie pe care o avem, stăm să ne uităm pe cer dacă vine vreo ploaie să ne salvăm culturile. Este strigător la cer!

Rep. – Ținând cont cã s-a acumulat prea puținã apã în ultimul an, ce tehnologie poți sã faci pentru a obþine producþie?
M.A. – După 31 mai 2012 şi până în momentul de faţă au căzut 250 de litri de apă, iar pe perioada de vegetaţie a culturii de grâu au fost 200 de litri de apă, dar cu toate astea, am făcut eforturi pentru a păstra apa în sol, prin lucrări de scarificare. Imediat după recoltarea grâului, tractoarele deja sunt la scarificat, urmează perioada de afânare pentru a reuşi să păstrăm cât mai multă apă în sol din puţinele precipitaţii care vin în zona noastră.

Rep. – Revin la partea aceasta de irigații, s-a discutat mult în ultima vreme și s-au luat și câteva mãsuri pentru a se umple canalele. În zona dumneavoastrã, canalele sunt umplute?
M.A. – Jumătate din aducţiunea de apă din Sistemul Nedea-Măceșu este umplută cu apă, chiar noi irigăm în treptele inferioare, unde avem comasată cultura de porumb pe 7000 de ha. Este un început bun, dar canalele sunt tot cele vechi cu infiltraţii masive, pompele sunt foarte vechi cu randamentele de atunci, mari consumatoare de energie. Anul trecut am pierdut cultura de porumb din lipsă de apă, iar anul acesta nu vrem să mai trecem prin acele clipe de coşmar.
Modele practice și durabile pentru România
Rep. – În acest moment, apa este foarte scumpã, dar foarte necesarã plantelor. Și cu toate acestea...?
M.A. – Irigaţiile ar trebui să fie, şi nu spun prima oară, un punct distinct în Strategia Generală de Dezvoltare a Agriculturii Româneşti, strategie care să aibă în vedere că exploataţiile în România trebuie să aibă specificul lor. După părerea mea de agricultor, nu ar trebui copiate modelele din alte părţi, pentru că orice copie nu este la fel de valoroasă ca originalul, noi avem aceste mari suprafeţe de pământ şi aici este puterea noastră, în a le pune pe toate la un loc, prin această comasare a terenurilor şi crearea exploataţiilor agricole industriale mari, am putea face competiţie pe piaţa europeană cu fermierii europeni, fermieri care au cu totul şi cu totul alte avantaje faţă de noi. Ei cumpără motorina la un preţ, noi o cumpărăm ca şi când tractoarele acestea nu ar fi John Deere, ci Mercedes şi am merge cu ele numai pe şosele. Banii îi cumpărăm de trei ori mai scump decât fermierii europeni, îngrăşămintele la fel şi de fapt, ca tot ce intră în agricultură. Pământul la un loc ar rezolva toate problemele, toate decalajele. Noi am ajuns să lucrăm aici 25.000 de hectare cu 50 de oameni. Este şi se poate constata o reală performanţă la nivel european. Nicăieri în Europa nu mai există aşa o încărcătură, un om la 500 de hectare. Toate acestea sunt datorită faptului că putem, pe aceste terenuri pe care le-am comasat în ultimii 2o de ani, să aplicăm o tehnologie care în partea cealaltă nu se poate. Un asemenea sistem de organizare reduce costurile şi încet, încet, am putea fi competitivi. Exemplul acesta practic, dacă s-ar aplica la nivel de ţară ar duce, fără îndoială, ca România să devină cu adevărat " Grânarul Europei" şi, de ce nu, o ţară cu un cuvânt de spus în sectorul agricol al lumii.
Am fi... sau nu am fi „Grânarul Europei"
Rep. – Ați amintit sintagma" Grânarul Europei" și iatã, cu ceva ani în urmã, se discuta cã agricultura României are potențialul de a produce alimente pentru 80 de milioane de locuitori. Pe parcurs a mai scãzut, am ajuns acum la doar 35 de milioane. Oare de ce, de la an la an, scãdem potențialul agricol al țãrii?
M.A. – Nu ştiu exact, nu ştiu dacă sunt gogoriţe. Ştiu însă că există un potenţialul real. Faceţi o simplă socoteală, în prezent producem în ţară o medie de 3.000 de Kg la hectar.
Şi înseamnă că l-am prins pe Dumnezeu pe picioare. Dacă am ajunge şi nu, nu este greu, la o medie normală, de 7 tone de grâu/hectar, unde am fi? Ar fi o producţie de 2 ori şi jumătate mai mare, perfect realizabilă şi la porumb, dar şi la celelalte culturi. Avem cel mai fertil pământ din Europa! De aici, străinii au încărcat pământ în vagoane şi l-au dus la ei acasă, să îşi fertilizeze pământurile. Și cu toate acestea, vreau să ştie toată lumea că, în zona aceasta, în momentul de faţă, pământul este cel mai ieftin din Europa. Cum vedeţi această anomalie? Este fertil, dar trebuie hrănit şi hrana costă bani. Fără hrană, nimeni nu trăieşte, ci zace până la moarte!
Pământ fertil, vândut pe degeaba
Rep. – Din aceastã cauzã, se și cumpãrã foarte mult pãmânt cu fonduri strãine sau de cãtre firme, iar de la anul și persoanele fizice.
M.A. – Aşa este, pentru că noi nu am făcut nimic, să-i creştem valoarea şi să îi dăm valoare, să-l facem comercializabil prima dată şi să creăm o piaţă a pământului. Vorbim de potenţialul pământului în România, care nu există, pentru că bunul comercializabil nu există datorită lipsei cadastrului, element fundamental, iar celelalte sunt vorbe în vânt. Nimic nu s-a făcut şi probabil că din interese, din neştiinţă, din prostie, și cu toate acestea, nu poţi să laşi bogăţia aceasta pe care ne-a dat-o Dumnezeu la voia întâmplării. Pământul a fost alternativa noastră la supravieţuire în orice timp, să o laşi să se risipească aiurea şi, până la urmă, noi, aceştia care am rămas aici, avem dreptul la existenţă, trebuie să facem ceea ce facem de mii de ani pe acest pământ, să-l lucrăm și să-i dăm valoare.
Noțiunea de fermier
Rep. – Aminteați mai devreme de faptul cã pãmântul reprezintã valoarea poporului român, este drept ceea ce spuneți dumneavoastrã, în același timp, agricultorii, fermierii se chinuie de multã vreme sã îi dea valoare.
M.A. –Să nu mai spuneţi niciodată cuvântul „fermieri", pentru că nu există în România fermieri, fermă în Dex pleacă de la proprietatea asupra pământului aceluia care lucrează pământul. În România, nu există aşa ceva. În România, oamenii care se ocupau cu munca pământului au fost amăgiţi o viaţă întreagă că sunt fermieri, dar ei sunt nişte amărâţi de arendaşi. Nu poţi pune egal între proprietar şi chiriaş, când vor veni adevăraţii proprietari după 2014, oamenii aceştia care au avut iluzia toţi aceşti ani, 10, 15, 20 de ani că sunt fermieri, vor realiza prin ce au trecut şi minciunile care li s-au servit atâta amar de vreme, în loc să li se canalizeze atenţia pe elementul principal care este pământul. Până la urmă, dacă nu este pământul, nu este nimic. Li s-a direcţionat atenţia spre alte lucruri, să importăm fiare din Occident, ca să atragem Fonduri Europene. Le atragem de atâția ani şi nimic fundamental în agricultura României nu este schimbat.

Rep. – Și totuși, în prezent, agricultorii au posibilitatea sã cumpere utilaje performante prin aceste fonduri?
M.A. – Se cumpără orice, dar când te apuci să îţi faci o casă, nu o construieşti pe terenul altuia, pe teren închiriat. Te uiţi, ca orice om, după un loc, îl cumperi şi, după aceea faci fundaţia, zidurile, acoperişul, o iei normal. Toţi au fost îndrumaţi să îşi facă o casă pe terenul altora, fără să-şi dea seama că terenul pe care este casa nu este proprietatea lor. Tehnologia nu atrage Fondurile Europene, ele sunt atrase de europeni, pentru că noi nu avem ce cumpăra din ţară, și, ca atare, este necesară, dar nu este suficientă pentru dezvoltarea agriculturii. S-a văzut lesne că după 10 de ani de atragere a tehnologiei, nimic fundamental nu s-a schimbat, aspectele acestea trebuie văzute în profunzime.
Fără cadastru, nu există pământ agricol
Rep. – Ați spus cã nu trebuie sã spunem fermier în România. Este drept cã agricultorul nu este proprietar pe suprafețe mari. În toatã Uniunea Europeanã și am mai avut discuții pe tema aceasta. Producătorul agricol în UE are în proprietate 10, 15 hectare și i se spune fermier. Și noi avem proprietari de 10, 15, chiar câteva sute de hectare în România, deci, le putem spune fermieri.
M.A. – Nu! Eu rămân la părerea mea că fermele peste tot în lume sunt suprafeţe de pământ care sunt proprietăţi ale celor care le lucrează, or mai avea 10% închiriat, este cu totul altceva, dar la noi ponderea terenului este închiriat şi nu este terenul celui care face investiţia în teren, datorită faptului că, aşa cum vorbeam, pământul nu s-a făcut comercializabil, nu s-a făcut cadastru. Prin realizarea cadastrului terenului agricol, automat şi natural ar fi crescut valoarea pământului. Aş prefera ca în România să fie 10.000 de euro hectarul, cum este media europeană şi nu 2000-3000 cum este acum. Aţi spune că sunt nebun, dar asta ne-ar da siguranţa, la toţi agricultorii, că investiţiile pe care le facem sau că obiectul muncii, pământul, nu o să le pierdem până la urmă. Am putea plăti un preţ normal şi real la proprietarii de pământ, care ar face cu totul şi cu totul altceva cu banii respectivi. Statul ar câştiga infinit mai mult. Altul este impozitul pe o tranzacţie, să spunem 2000 de euro şi altul este impozitul la preţul de 10.000. Ar fi mai puţini oameni din afară, cu care ar trebui să ne luptăm şi nu avem aceleaşi arme. Toţi cei care vin, vin cu acumulări de sute de ani, cu state puternice în spate, care îi sprijină şi îi îndeamnă să se ducă să cumpere pământ şi noi, nu cred, cel puțin pînă acum, că avem vreo protecţie în faţa lor. În acest război, suntem complet dezarmaţi.
Nu există explicaţii cum că cel mai fertil pământ din Europa este de 5 ori mai ieftin decât media oricărui pământ din celelalte ţări. Asta nimeni nu poate să o explice. Până acum 10 ani, vă aduceţi aminte, nicio bancă nu lua în calcul valoarea pământului. Era fără nici un fel de valoare.

Rep. – Puteți merge și sã faceți un împrumut, punând gaj pământul?
M.A. – Nu, pentru că terenul respectiv nu este intabulat, nu ai ce gaj să oferi, pentru că nu ai cum arăta unde este terenul, lucrurile acestea nu există în România sau în partea de sud şi în Moldova, poate există în Ardeal, unde de fapt au fost cele mai multe acumulări de terenuri.
Vin vremuri grele?
Rep. – Într-o intervenție a comisarului european, chiar s-a spus cã a rãmas plafonarea la acea valoare de 300.000 de euro, dar cã parte din acei bani de la plãțile directe, vor fi direcționați pe partea de dezvoltare ruralã, ca atare, agricultorii, producãtorii agricoli, pot face proiecte pentru invesții, chiar și pentru cercetare?
M.A. – Vom trăi şi vom vedea, eu cred că se încearcă să se taie din ce în ce mai mult, oricum nu s-au respectat tranşele acestea de creştere a sprijinului pe hectar din 2007 şi până în prezent. Dacă mă întrebaţi pe mine, eu aş prefera să scoată subvenţia de tot și in uniunea europeana, pentru că, dacă cineva îţi dă, este evident că are un ascendent moral, este ca zăbala, dar să o scoată la toţi şi atunci să vorbim despre performanţă.