Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) anunță organizarea în București, la hotelul Crowne Plaza, în zilele de 15 și 16 februarie 2022, a Congresului „De la fermieri pentru fermieri”. Evenimentul anual APPR se va desfășura atât fizic, cât și online, pe canalele de comunicare ale asociației.
Congresul „De la fermieri pentru fermieri” dă startul seriei de evenimente dedicate fermierilor în anul 2022.
Ca de fiecare dată, și la această a șaptea ediție a evenimentului APPR agenda cuprinde teme de interes pentru agricultori, dintre care amintim: Planul Național Strategic (PNS), politicile agricole, Conferința internațională a producerii de sămânță „EMBRYO”. Nu va lipsi momentul cel mai așteptat de fermieri, decernarea trofeelor „Porumbul de Aur 2021”.

Asociația Producătorilor de Porumb ne reamintește tuturor că viitorul producției de hrană depinde de asimilarea tehnologiilor moderne și sigure.
Foto: APPR
Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html