După zece ani de prezență pe piața românească, compania WineRo, producătorul deja celebrelor vinuri roșii și roze Alira, a decis să-i satisfacă și pe iubitorii vinurilor albe.
Text și foto credit: Mihaela Prevenda
Pe 17 mai 2016 s-a lansat primul vin alb din portofoliul cramei - Alira Sauvignon Blanc, producție din recolta anului 2015. Evenimentul s-a bucurat de participarea a numeroși invitați din mediul de afaceri și cel academic, din lumea vinului, oameni de cultură, jurnaliști și bloggeri de vin. Lansarea a fost găzduită de Nomad Skybar, local din Centrul Vechi al Capitalei, un decor care îmbină într-un mod neconformist oțelul și sticla cu structurile clasice ale clădirii. Nu întâmplător a fost ales acest spațiu. Așa cum lui Ghenadie Bobeică îi place să spună că „vinul Alira este ca o fată frumoasă pe care nu o poți uita, după ce-l întâlnești, după ce guști vinul Alira, mereu te vei întoarce la el”, la fel se zice despre Nomad Skybar „e un loc în care dacă ai intrat, măcar și din curiozitate, îți va fi greu să nu revii”.
18.000 de sticle, DOC Murfatlar
Noul vin al Cramei Alira, ieșit din mâinile francezului Marc Dworkin și ale italianului Nicola Centonze, este obținut din strugurii de pe o plantație de lângă Cernavodă. Prin urmare, nu sunt struguri din podgoria WineRo de la Aliman, însă provin dintr-o vie atent supravegheată de oenologul Marc Dworkin. Aceasta este și explicația că vinul are Denumire de Origine Controlată CMD Murfatlar și nu DOC – CMD Oltina, cum sunt restul vinurilor Alira.
În 2015 s-au recoltat 38 de tone de struguri din care s-au produs 18.000 de sticle cu Sauvignon Blanc. Dar nu toate sunt destinate segmentului HoReCa, ci doar aproximativ jumătate din cantitate, restul îndreptându-se către retail sub brandul Flamma.
De ce s-a ales Sauvignon Blanc și nu un alt soi de struguri albi? Deoarece este un soi internațional pe care renumitul oenolog francez Marc Dworkin, creatorul vinurilor Alira, îl cunoaște foarte bine.
„Încă de la primele arome vinul etalează note vibrante de flori de soc, pomelo, lime și ananas. Alira Sauvignon Blanc este o armonie desăvârșită între prospețime și eleganță”, descrie primul vin alb din portofoliul Cramei Alira managerul WineRo – Ghenadie Bobeică.
Încet, încet podgoria de la Aliman va fi extinsă și cu soiuri albe
„Se spune că omul sfințește locul. Uneori, însă, locul este deja hărăzit cu tot ce-i trebuie. Iar omul, dacă a găsit acest loc, are grijă de el. Cu dragoste, cu pasiune, cu atenție pentru detalii, cu gândul la viitor și la ceea ce va scoate din acest pământ. Un asemenea loc este cel din care își trag seva vinurile Alira, un ținut în care soarele Dobrogei și Dunărea Veche fac cea mai bună alianță pentru cultivarea viței-de-vie. Renașterea acestor locuri a avut loc acum un deceniu, în 2006, atunci când celebrul enolog francez Marc Dworkin a simțit forța și complexitatea pe care le pot dărui vinului strugurii crescuți aici. Împreună cu omul de afaceri și pasionatul de vin Karl Hauptmann a decis să dea o nouă imagine vinului românesc și terenurilor de la Aliman. Au realizat un proiect vitivinicol, parte dintr-un program internațional. Scopul: realizarea unor vinuri după filosofia bordoleză, însă respectând amprenta locală românească.
Vinul a primit numele Alira, ca un tribut adus localităților Aliman și Rasova, în apropierea cărora s-au plantat noile vii”, povestește Ghenadie Bobeică.
În prezent, la Aliman în județul Constanța sunt pe rod 80 de hectare cu viță de vie din soiurile: Merlot (47 ha), Cabernet Sauvignon( 23 ha) și Fetească Neagră (10 ha).
Intenția este ca pe viitor să se planteze și soiuri albe, pentru început, o suprafață mică va fi destinată plantării cu viță de vie Sauvignon Blanc, iar dacă rezultatele sunt cele așteptate, atunci podgoria de la Aliman se va extinde și cu alte soiuri albe.