Organizaţii puternice din România s-au convins că numai împreună pot să-şi apere interesele majore, atât în ţară, cât şi în Uniunea Europeană, constituind în acest scop Federaţia Naţionala a Producătorilor din Agricultură, Industrie Alimentară şi Servicii Conexe din România – ProAgro.
Membrii fondatori ai Federaţiei: Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, Asociaţia Fermierilor din România, Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă, Liga Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România, Asociaţia Naţională a Tinerilor Producători Agricoli, Patronatul Producătorilor, Prelucrătorilor, Importatorilor, Exportatorilor şi Distribuitorilor de Plante Medicinale şi Similare, precum şi Suplimente Nutriţionale – Planta Romanica la care s-au adăugat şi Federaţia Oierilor de Munte şi de Asociaţia Crescătorilor de Ovine din Dobrogea. Au ales ca preşedinte pe Alexandru Jurconi.
Obiectivele Federaţiei reprezintă tema interviului acordat revistei noastre de către dl Alexandru Jurconi.

ProAgro în marea familie a cooperaţiei europene
R.F – D-le Alexandru Jurconi, într-un interviu anterior, acordat revistei noastre, după ce aţi fost desemnat ca preşedinte al ProAgro, aveați câteva obiective precise. Le-ați realizat?
A.J. - Într-o bună măsură și nu o spun eu, o spun colegii mei din consiliul director, aceste obiective și-au urmat cursul lor firesc. Federaţia noastră este membră cu drepturi depline la COPA COGECA, ne-am constituit un grup de experți de 60 de persoane care vin și pleacă la Bruxelles și care exprimă punctele de vedere ale fermierilor români. În momentul de față suntem interesați în construcția unui fond mutual în conformitate cu legislația existentă. Suntem hotărâţi să ne creăm o bază de reprezentativitate autentică în teritoriu în așa fel, încât informațiile pe care fermierii noștri ni le pun la dispoziție să ajungă procesate într-o formă asamblată, puternică, acolo unde se ia decizia, respectiv la COPA COGECA. Suntem în această organizaţie și credem că suntem în acelaşi timp un bun și decent partener de dialog al ministerului agriculturii și al tuturor celorlalte organizații de fermieri existente în România.
R.F. – Vă rugăm să explicaţi, încă o dată, fermierilor ce înseamnă această afiliere la COPA COGECA.
A.J. – COPA COGECA este o confederație la nivel european, o instituție cu o forță formidabilă, care adună la un loc toate federațiile reprezentative naționale ale Uniunii Europene. Organizațiile de fermieri s-au reunit cu mulţi ani în urmă și au constituit această confederație europeană care are drept scop să reprezinte orice domeniu al agriculturii sau procesării primare, puncte de vedere care să reprezinte cele mai autentice, mai legitime aspirații ale fermierilor europeni. În fapt, acest organism este o mașină de lobby formidabilă, finanțată ca atare, adică poate fi considerată ca un grup care influențează, din afară, hotărârile Parlamentului European. COPA COGECA este organizație cu un buget remarcabil, de multe milioane de euro, cu rezerve foarte bune financiare, pentru că oamenii și-au pus speranța că prin COPA COGECA pot rezolva problemele și au finanțat-o ca atare și asta trebuie să fie o lecție și pentru noi aici în România. Nicio federație sau organizație profesională nu poate exista, dacă nu este susținută corect, transparent și legal de fermierii membri.
COPA COGECA a avut puncte de vedere care au fost tot timpul acceptate de comisie. În istoria acestei organizaţii nu există, după știința mea, situații în care s-ar fi pierdut vreun război mare, atunci când a fost vorba de interesele fermierilor și să nu uităm că acolo avem exemple elocvente din partea fermierilor francezi, a fermierilor spanioli care îşi reprezintă extrem de bine interesele. Mai nou, țările venite recent, respectiv Polonia, au devenit un centru de putere foarte bine conturat; Ungaria, care vine temeinic din urmă și își face foarte bine temele; asistăm cu plăcere la prezența Croației în ultima perioadă că membru consultat în COPA COGECA și poate și ca membru cu drepturi depline în perspectivă. Ce pot spune este că atunci când se iau decizii COPA COGECA stă la masă. Fără acest organism reprezentativ, deciziile în legătură cu politica agricolă comună nu se iau, iar faptul că negocierile au durat atât de mult timp față de momentul în care acestea au demarat, acum doi ani de zile pe noua politică agricolă comună se datorează și faptului că, iată, COPA COGECA a avut tot timpul contribuții valoroase care au modificat corect politic, dar și administrativ noua Politică Agricolă Comună în așa fel, încât fermierii să-şi valorifice la maxim interesele.
Solidari în finanţarea federaţiilor reprezentative
R.F. – Federația ProAgro cu ce îşi susţine financiar prezența la COPA COGECA pentru că știm că partea financiară a fost o reală problemă?
A.J. – Din păcate, ţara noastră a ieșit aproape trei ani de zile din organizaţie, spre neşansa noastră aş putea spune, din această organizație. Am fost bine reprezentați în anii 2007, 2008 și parte din 2009. Din 2009 până anul acesta nu am fost reprezentați. Ce s-a întâmplat în tot acest timp? Toate deciziile care vizau fermierii europeni și printre ei și români s-au luat fără că fermierul român să se poată exprima. Asta înseamnă că, deși statul român își făcea datoria și și-o făcea bine la nivelul comisiei, la nivelul reprezentanţei permanente a ambasadei, la nivelul grupurilor de experți de pe lângă consiliu sau de pe lângă parlament, fermierul român nu vorbea, era absent. În acest moment, resursele de prezentare sau de reprezentat la COPA COGECA sunt asigurate strict din banii contribuabililor care sunt membrii ai federației noastre, din banii asociațiilor sau federațiilor, că avem și federații membre, asociate ale federației Pro Agro. Banii vin sub forma unor cotizații, donații sau împrumuturi, pentru că și astfel de forme sunt disponibile, se creează un buget în baza căruia ne plătim cheltuielile curente, cele necesare desfășurării activității aici în România, cheltuielile de deplasare, parte din ele la Bruxelles, precum şi cheltuielile grupelor de experți și ale celor 6o de experți care sunt suportate de comisie. Este bine să știe fiecare fermier că atunci când ești numit reprezentant în grupele de lucru în care se vorbește despre necesitățile și interesele lor, banii se întorc de la comisia europeană. Cu alte cuvinte, estevorba despre cei 60 de oameni care vin și pleacă la Bruxelles constant. Chiar la momentul la care noi vorbim, există un grup de lucru foarte interesant pe carne de bovină, unde avem deja trei oameni din România. Unul este al ministerului, susținut de către administrație, realizat pe banii ministerului, două persoane sunt pe banii federației, ceea ce se decontează corespunzător prin comisie înapoi de la Bruxelles. Acest lucru ne încurajează să putem face drumuri dese acolo și credem că este un mare succes al nostru, al celor din Pro Agro că am reușit să determinăm atât partenerii de la COPA COGECA, cât și de la comisie să poată să ne ofere acest suport financiar nu numai nouă, dar și celorlalte țări, de așa fel, încât să ne putem exprima cuvântul fără grija faptului că biletul de avion nu va fi plătit. Mai există un dosar important, cel al cotizației la COPA COGECA despre care se tot vorbește. Cotizația la COPA COGECA este o cotizație importantă de sute de mii de euro pe an. Așa cum spuneam puțin mai devreme COPA COGECA, este o structură organizatorică bine finanțată, iar fermierii înțeleg că este interesul lor să pună ban laolaltă ca să-și poată reprezenta interesele legitime. Aceste sute de mii de euro sunt foarte greu de strâns, noi știm asta și trebuie să recunosc deschis că nouă înșine ne este dificil să strângem această cotizație direct de la fermierii noștri. Cu toate astea, și o spun cu mândrie, oamenii noștri, cele 14 organizații profesionale din Pro Agro au înțeles acest lucru și o bună parte din banii pe care îi datorăm în cursul acestui an la COPA COGECA i-am strâns din resurse proprii. În egală măsură există şi suport politic, pentru că numai cu suport politic se poate face acest lucru urmând un model european al altor țări care practică asemenea sprijin. În parlament a fost inițiată o lege de finanțare a federațiilor reprezentative și aici nu suntem numai noi, toți cei care au puterea de reprezentare și o pot dovedi ar putea în urma acestui act normativ să primească în 2014 bani pentru desfășurarea activității, inclusiv pentru activitățile de la nivel european de la Bruxelles, de la grupele de lucru. Acest proces legislativ este încă în faza parlamentară şi urmează discuţii în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor. Avem toată speranța că această lege va crea posibilitatea ca din bugetul național sub forma unui ajutor de stat notificat la comisia europeană să putem să acoperim parte sau poate chiar total contribuția la COPA COGECA.
Doar forţa comunităţii poate să apere pământul românesc
R. F. – O altă problemă mult discutată în aceste zile: vânzarea terenurilor către străini. Ce a făcut federația Pro Agro în favoarea agricultorilor români sau ce intenționați să faceți?
A.J. - Este corect să facem distincția între emoția asociată acestei probleme și realismul ei. În primul rând, în mecanica realizării unui punct de vedere am consultat membrii noștri. Evident că toată lumea a zis Doamne!... străinii vin, ne cumpără terenurile, o să rămânem fără terenuri de arendat, fără spațiu de lucru. Este o percepție emoțional corectă. Știm că terenul înainte de a fi un bun agricol are o componentă istorică națională emoțională extrem de puternică, afectivă.. Din respect față de întreaga istorie a poporului nostru și din respect față de dorința fermierului de a-și gestiona el însuși propria soartă, am luat atitudine în legătură cu acest subiect. Cum am făcut? Înainte de toate, spuneam, i-am consultat pe ai noștri. Oamenii au spus că ar fi bine să existe investitori. Nu ne opunem acestui lucru, investitorii sunt bine veniți. Ar fi bine ca investitorii să nu fie speculativi, respectiv să nu cădem în patima de a cumpăra și de a revinde sau de a utiliza fără scop agricol aceste terenuri, mai ales că, atenție!!!... prețul este în continuare unul aparent atrăgător față de alte prețuri reale ale Uniunii Europene. În egală măsură, am colectat puncte de vedere de la țările așa numite ale grupului de la Visegrad și am avut două întâlniri, una în Polonia și una în Ungaria, alături de colegii grupului de la Visegrad, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, plus alte patru țări invitate, printre care și România și am semnat un document comun prin care statele noastre iau poziție în favoarea investitorilor, însă recomandând anumite criterii de credibilitate pentru accesul acestora la terenuri. Sigur că de aici lucrurile au mers puțin mai mult decât, să zicem noi, am fi estimat inițial, respectiv aceste criterii au devenit la un moment dat prin propunerea legislativă inițială a Ministerului Agriculturii, dure pentru investitorii din afară față de un drept de preemțiune natural, care există în toate legislațiile europene, adică să aibă acces la cumpărarea de teren coproprietarul, vecinul, arendașul, tânărul fermier sau statul. S-a judecat la vremea respectivă că ar fi bine ca oamenii care cumpără teren agricol în România să aibă și o minimă expertiză agricolă, respectiv să aibă studii agrotehnice, agrochimice agricole. Acest lucru nu a plăcut, se pare, Comisiei și asta a făcut ca României să i se ridice degetul că "Atenție". Spunându-i-se că nu este corect față de investitorii străini să implici un astfel de proces de selecție atât de restrâns, motiv pentru care administrația română a făcut un pas înapoi și în dispută parlamentară care a urmat acestei hotărâri, acestei informații care a venit de la comisie, s-a luat decizia ca aceste criterii care țin de calitatea muncii în agricultură să fie eliminate, să rămână acele restricții ce țin de accesul la proprietate, respectiv dreptul de preemțiune. De ce credem totuși noi că este necesar ca cel care cumpără teren în România să aibă o anumită aplecare către munca agricolă? Cităm cazul unor țări care nu au de-a face cu Uniunea Europeană decât prin poziția lor geografică cum este cazul Elveției. Acolo - un dialog foarte interesant purtat de un grup de agricultori care vizitau Elveția și nu cu mult timp în urmă arăta faptul că atunci când cineva dorește să cumpere teren în vecinătatea unui alt deținător de teren agricol cu destinația agricolă, acel cineva trebuie să facă dovadă faptului că știe tehnologie agricolă și atunci întrebarea noastră a fost foarte simplă. Bine, bine, știe, dar cum demonstrează că ştie agricultură? Răspunsul a venit halucinant și a spus: păi, cei care pot să demonstreze chestia asta sunt chiar vecinii lui, aceia trebuie să dea garanții faptului că omul acela știe să pună un tractor în brazdă, știe să intre cu discul, știe să administreze un tratament foliar sau erbicid sau un îngrășământ după caz, ei sunt cei care pot garanta pentru vecinul lor. Vedeți, această forță a comunității care există în anumite state și am dat exemplu Elveția. Sigur că Elveția este un caz aparte, la noi există sau este doar parțial pentru că îmi este foarte greu să cred că în acest moment poți miza pe cei din jurul tău pentru a-ți putea da garanții în vederea utilizării terenului agricol. Deci, în consecință este neaplicabilă. Alte țări din jurul nostru, cum este spre exemplu Bulgaria sau chiar Ungaria, au luat poziții substanțial mai ferme chiar cu riscul acelui infrigement, acelei clauze de neeuropenitate, acea clauză prin care se spune că nu ești european dacă implici un anumit proces legislativ de genul limitării accesului la terenul agricol. Atunci când nu ești european, îți pui problema dacă vrei sau nu să mergi pe această cale, pentru că sancțiunile pot fi importante inclusiv financiare. În acest moment, cred că circulația liberă a terenurilor va fi asigurată prin lege, cred că va exista criteriul acesta al preemțiunii, al dreptului de acces la proprietate, dreptului de acces la cumpărare, însă intenția noastră și nu a fost numai a noastră, au fost și alte federații care au susținut acest lucru, federații prietene, accesul limitat din punct de vedere al cunoștințelor tehnologice nu va fi aplicat, cu alte cuvinte oamenii ,dacă au bani și dacă statul nu se exprimă, vor putea cumpăra.
R.F. – Dar nu ar putea Federația, cum a încercat Ministerul de-a lungul timpului, să facă parteneriate cu bănci care finanțează sau încearcă să finanțeze agricultura, să atrageți băncile de partea dvs. pe aceste credite funciare? Să discutați cu ei, să le explicați ce înseamnă agricultură și ce înseamnă a cumpăra teren, să poată garanta, să explicați valoarea terenului ca acel fermier să poată garanta cu terenul.
A.J. – Noi suntem la curent cu inițiativa legislativă prin care statul oferă suport pentru cumpărarea terenurilor cu avans 10% și cu plata creditului de către bănci pe 10 ani. Noi am făcut câteva calcule și cu colegii din cultura mare, care arată că, dacă eu, spre exemplu, vreau să iau 1000 de hectare de teren și pun 10% avans din fonduri proprii, evident că intervine și fondul de garantare pentru a ne asigura cel puțin componenta de avans sau garantarea avansului. Când urmează să finanțezi 90% din sumă pe 10 ani de zile, costul financiar este atât de mare, încât practic la sfârșitul sezonului agricol în condițiile în care acesta nu este un sezon cu calamități sau cu calamități importante, numesc important mai mare de 30%, costul acesta financiar mă lasă practic fără nici un profit sau profitul este de 200 de lei pe hectar. Părerea mea personală este și asta asimilând subvenția de 100 de lei pe hectar profit, agricultorul nu se poate dezvolta. Eu spun că în general un an cu profit 0 este un an în care pierzi bani, iar un an cu profit minim este un an în care iți poți asigura existența în piață încă maxim trei ani de zile pentru că dacă nu investești permanent în tehnologie, inovație, mecanizare, echipamente, surse de apă sau surse alternative de energie, nu mai zic de depozitare și de condiționare, care sunt deja o altă afacere, dacă nu faci acest ciclu de investiții permanent an de an ieși din piață sau vei avea prețuri atât de mici sau marfă, atât de neinteresată, încât la un moment dat va trebui să întrerupi ciclul economic. Consecința este că dacă ar fi să fie o lege bună pentru achiziționarea de terenuri, eu cred că ar trebui că dobânda să fie subvenționată și există forme de subvenție a dobânzii, au fost și în trecut, era o lege care finanța dobânda capitalului de lucru, o hotărâre de guvern, ar trebui ca avansul să fie de maxim 5% iar perioada să nu fie de 10 ci să fie de 20 de ani. Cu această modelare matematică avans 55%, 20 de ani dobândă finanțată te poți dezvolta. Dacă vei cumpăra acest teren ca să produci produse agricole ai nevoie de această schemă. Dacă îl cumperi doar cu speranța că îl vei vinde peste câțiva ani cu un preț mult mai mare, atunci o vei face, dar asta așa cum este acum construită cu avans 10% și cu 10 ani de zile finanțare, în fapt alimentează un nou circuit speculativ pentru terenurile agricole, iar eu personal și federația noastră nu îl încurajăm.
Fondul mutual - un instrument de investiţie colectiv, care să aparţină tuturor
R.F. - Sunteți prima federație care a anunțat constituirea primului fond mutual din România. Ce înseamnă acest fond mutual pentru fermieri, pentru agricultură?
A.J. – Aș vrea înainte de toate să explic tuturor de ce am fost prima federație care a înțeles acest lucru. Pentru că am fost interesați de mecanisme noi, prin care asociațiile noastre profesionale, membrii noștri să fie motivați să participe la viața federativă la viața de reprezentare a intereselor agricultorilor și am fost invitați în grupul de lucru al Ministerului. Am contribuit alături de alții la construcția legislativă respectivă, ordonanță de urgență, și ordinul de ministru cu recomandări în acest sens. Noi am văzut în fondul mutual, studiind experiența altor țări care l-au aplicat, ca o resursă pentru problemele noastre, am văzut o structură care să aparțină tuturor, nu numai unora,
Am văzut un coș comun în care punem bani împreună și din care putem lua bani, atunci când suntem la necaz unii dintre noi. În nici un caz, nu am văzut o ruletă prin care înmulțești un ban cu 3, pentru că mulți se pot gândi în acest sens. Știți bine că aici la orice ban depus, Uniunea Europeană mai vine cu încă doi, contribuție dată atunci când despăgubești sau când compensezi anumite pierderi financiare. Dacă vom înțelege fondul mutual ca ceva care ne aparține, nu ca ceva care este parașutat de la Uniunea Europeană, cu toate că este un regulament acolo și că regulamentului trebuie să i te supui, fondul mutual nu este o opțiune, fondul mutual este aproape o obligativitate în perspectiva noii Politici Agricole Comunitare. Fermierul român trebuie să-şi dea seama că mai devreme sau mai târziu va trebui să adere la această formă de întrajutorare. Logica și filozofia fondului, repet, discutând cu alți gânditori în politica agricolă europeană, este următoarea: noi, toți contribuabilii europeni, susținem agricultura europeană, indiferent că lucrezi în industria de apărare, industria auto, în servicii turistice sau în agricultură, eu pun bani pentru toată agricultura europeană din toate buzunarele cetățenilor europeni. În condiții de risc operațional atunci când lucrurile nu merg bine din diferite motive, ba că este secetă, ba că este grindină, ba că este îngheț de toamnă, de vară, de iarnă, ba că piața variază suficient de mult ca eu să nu-mi pot acoperi costurile, în aceste condiții eu, contribuabilul, care te asigur pe tine să-ți duci producția mai departe, eu vreau să mă asigur că tu în anul următor agricol vei putea reîncepe producția în așa fel, încât să fiu sigur că mănânc din Europa ceea ce îmi place mie și că nu va trebui să plătesc eventual să aduc mâncare din altă parte, iar atunci și tu alături de mâine, cel pe care eu îl finanțez, trebuie să ai partea ta de efort, mică. Pune tu puțin, pun eu de două ori mai mult și împreună gestionăm ceea ce se cheamă riscul în agricultură. A durat mult până când oamenii au înțeles despre ce este vorba. M-am bucurat că și alți colegi din alte structuri federative gândesc la fel. Acum suntem în preajma unui impas și îl voi numi ca atare. După informațiile pe care eu le dețin publice, în circuitul legislativ de aprobare al acestor acte normative este vorba de o ordonanță de urgență, există încă discuții în parlament. Culmea este că în teritoriu, de acolo de unde eu provin, oamenii vor fond mutual, vor să pună bani pentru fondul mutual. Au început fermierii să înțeleagă necesitatea, iar legislativul încă amână aprobarea actelor normative. Se creează, astfel, un decalaj între ce vrem noi și ce vor ei în ultimă instanță. Culmea este că Guvernul a început acest proces legislativ, l-a dus până la un punct, el trebuie continuat de Parlament, iar noi, cei care inițial ne opuseserăm înțelegând despre ce este vorba, îl dorim mai mult decât ei. Doresc foarte tare ca părțile politice să se pună de acord în folosul fermierilor.
Drum întortocheat, între politic şi agricultură
R.F. –Ce nu le convine politicienilor?...
A.J. – Eu vă pot spune că acum două săptămâni am fost invitat alături de alți colegi de la alte federații la Comisia de agricultură, obiectul fiind de a explica ce vrem de la fondurile astea mutuale, indiferent de punctele noastre de vedere, divergente sau convergente în alte subiecte aici, se pare că ne-am înțeles. Toți am vrut să existe în principiu o structură sau mai multe puternice, înainte de toate să fie o structură capabilă să aducă oameni care să contribuie. A fost o discuție în legătură cu cât de mare să fie această structură. Ulterior, parlamentul a recomandat creșterea sau ministerul, pentru că nici nu știu care dintre instituții, pentru că nu sunt la curent cu detaliile atât de intime ale acestui proces legislativ, a solicitat creșterea la 50% a reprezentativității, gândindu-se că în acest fel vor face oamenii să vină în jurul unei singure structuri. Acum vă spun și dumneavoastră o chestie și cred că lumea va înțelege; în 23 de ani de zile, nu am reușit să strângem în jur oameni suficienți pentru a crea o reprezentativitate autentică în agricultură, de ce credem noi că în trei sau patru luni de zile chiar pe bani sau chiar cu bani reușim să strângem jumate din ei? Este vorba de milioane de hectare și de sute de mii de fermieri. Cred că pragul de 30% din punctul meu de vedere este un prag încă extrem de provocator. Asta lasă loc, teoretic, pentru existenţa a trei fonduri mutuale, practic să o spunem pe aia dreaptă, cine strânge 30 de procente ăla îl face. Ca să strângi 5 milioane de hectare în jurul tău este enorm și ăsta să o faci cu adeziuni individuale, sunt sute de mii de adeziuni care trebuie luate. Va fi o muncă enormă pentru cel care își asumă acest rol. Noi l-am asumat, urez succes pentru cei care își doresc acest fond mutual constituit. Este un proces care are costuri inimaginabil de mari, pentru că este vorba de comunicare pe timp scurt cu toate structurile agricultorii în profunzimea lor, un efort administrativ important, în care cred că statul român, agențiile de plăți au un rol determinant, pentru că este singurul loc în care oamenii se duc și vorbesc de bani, agricultorii, acolo cred că poate fi creat un mecanism prin care omul să-și exprime dorința de a adera la unul din fondurile existente sau la fondul existent. Acolo există și locul în care oamenii pot contribui într-o formă sau alta din contribuția națională directă, dintr-o contribuție privată individuală, nu știm cum va funcţiona.
În alte ţări fondul mutual funcţionează de mulţi ani
A.J.- În America de Nord și Canada operează astfel de sisteme bine puse la punct în care și băncile și societățile de asigurări și fondurile private de investiții au un rol, dar primul rol și cel mai important rol îl au fermierii, ei sunt cei care se asigură şi vor să fie compensați împotriva riscurilor. Europa vine foarte târziu în urmă. Un model foarte bun este al Franței. Au un fond de calamitate de 30 de ani. Cu toate astea, au creat un fond de calamitate pentru o țară în care calamități nu prea există, poate inundații în Franța, dar secetă mai rar, foarte rar grindină în Franța, cu toate astea și-au creat un fond de calamități, fondul a funcționat acceptabil într-un număr de an, peste 20 de ani de zile au funcționat cu fondul acesta de calamități. Francezii au ajuns la concluzia, după 30 de ani de funcționare, că nu este suficient să faci un fond numai pentru cultura mare sau numai pentru calamități, trebuie să ai și creșterea animalelor, trebuie să ai și furnizorii de imput-uri trebuie să ai și viticultura, trebuie să ai și culturile acoperite, protejate. Prețurile variază și știm ce probleme au fost în ultima perioadă, atunci noi cumva folosim un model invers. Ei au pornit de la mai multe fonduri mici și acum îl fac pe ăla mare, după ce și-au dat seama că cele mici nu pot funcționa izolat. Noi vrem unul mare, ceea ce este corect, acesta este modelul economic corect după care vom crea secțiuni, dar în fapt așa arată și regulamentul european. Noi nu inventăm roata, aș putea spune doar că folosim o cale mai scurtă, o luăm pe scurtătură folosind experiența altora.
În anul 2014, fondul mutual va fi funcționabil
R.F. – Când credeți că va funcționa fondul mutual ProAgro?
A.J. – Realitatea este că între compensație și asigurare este diferență. Noi nu dorim să ne substituim asiguratorilor. Cu societățile de asigurări noi vom conlucra prin natura firii, ba chiar mai mult decât atât, regulamentul european permite ca plata firmei de asigurare să fie suportată 65% din fondul mutual ceea ce este uriaș. Ce nu asigură asiguratorii ar putea compensa fondul în extensie în care acești bani se strâng și va fi funcțional. De îndată ce oamenii vin la fond și pun banii la acest coș comun și acești bani s-au strâns, abia atunci consiliul director al fondului format din reprezentanții marilor asociații de producători sau de agricultori vor decide ce, când, cum și cine urmează să fie recomandat spre compensare, pentru că, să nu uităm Ministerul Agriculturii este cel care aprobă dosarele de compensare. De aici, din cadrul fondului sau unde va fi constituit vor pleca evident extrem de bine documentați cu fișele de compensare cu analize la fața locului, cu poze, documentat ca la carte, cu asigurătorii de partea noastră în egală măsură, vor pleca dosare de compensare către autoritatea competentă care este, cum am spus, Ministerul Agriculturii și Agenția de plăți. Abia atunci aceste plăți se pot efectua.
ProAgro şi noul Plan Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR)
R.F. – De la anul ar trebui să funcționeze noua Politică Agricolă Comună şi un nou program național de dezvoltare rurală. Dumneavoastră lucrați împreună cu toți ceilalți la acest PNDR 2014-2020?
A.J. – Am avut contribuții concrete, atunci când ni s-au solicitat puncte de vedere. Există aceste consilii consultative tematice pe noua programare, constituite încă de acum un an jumătate de către Minister și asociațiile profesionale. Din cele 14 asociații profesionale sau federații parte ale Pro Agro, șase dintre ele sunt parte din aceste consilii consultative şi şi-au adus contribuția sectorială acolo unde s-a solicitat inputul. Ce pot să vă spun este că rămân în continuare zone opace. Spre exemplu, toți am fi dorit să știm foarte tare exact care este alocarea bugetară specifică pe fiecare măsură finanțabilă prin noul Program Național. Acum eu înțeleg că este de competenţa Guvernului a Ministerului. Spre exemplu, un sector dorește mai mult, altul dorește și mai mult și până la urmă tortul este același, important este sub ce unghi cade cuțitul atunci când taie felia. În general, noi am avut o purtare echilibrată și trebuie să vă spun deschis, în structura noastră de federație, în general oamenii și-au înțeles necesitățile unii altora. Spre exemplu, am susținut, chiar dacă în structura noastră federativă există mari fermieri, plata redistributivă, am înțeles că sub 30 de hectare există o agricultură în România care, sincer, ar fi ridicată la suprafață, care se cere fiscalizată, care este un rezervor de dezvoltare extraordinar de mare. Am purtat acest dialog și cu colegii mei, mari fermieri, existând un număr de sute sau mii de hectare atunci când vorbim de marii fermieri. Faci cultură mare, o faci deja intensiv pe o suprafață dată ținând cont de tehnologie, practic zona de creștere nu este foarte mult, decât dacă aplici o hiper-tehnologie încă inexistentă sau dacă irigi intensiv sau dacă te ajută Dumnezeu. În schimb, acolo în ogoarele alea de două, trei hectare, acolo avem creșteri de un număr exponențial, de un număr mare de ori, de 5, 6, 7, 8 ori poate crește producția la hectare, dacă se aplică tehnologiile corecte. Noi, ca federație, trebuie să ținem cont de ansamblul agriculturii românești, iar în general, repet, oamenii noștri au înțeles asta, au înțeles că este o foarte bună rezervă în mediul rural, acolo unde terenurile sunt medii poate chiar mici, au înțeles că trebuie susținuți marii fermieri și culturile intensive și aici am tras tare, pentru ca Plăţile Naţionale Complementare Directe (CNPD) să fie cât mai sus și vom susţine aceasta în continuare.
Am înțeles în egală măsură că resursa de dezvoltare pentru crescătorii de animale cea mai apropiată este în vecinătatea lor, acolo unde sunt aceste terenuri fragmentate, de acolo pot cumpăra furaje, de ce aș aduce de la 800 de kilometri sau de la 500, când pot avea vis-a-vis o parcelă care îmi produce și care acum stă și care face o tonă jumate de porumb la hectar sau 800 de kilograme de grâu la hectar. Am înțeles în egală măsură că este foarte important să folosim această resursă colinară de deal pentru noul program pe horticultură, pe pomicultură în speță, am înțeles cât de importante sunt drepturile de replantare în cultura viţei de vie și protejăm și încurajăm o politică de tip corectă aici, după cum colegii mei din sectorul creșterii animalelor au înțeles cât de important este conceptul bunăstării. Acum avem bunăstare negociată mult cu Bruxelles-ul, cu Guvernul pe pasăre și pe porc, de ce nu în perspectivă poate din buget național și pe vite și pe oaie, sunt sectoare care, cred eu, șchioapătă din punct de vedere al finanțării.
R. F. - Domnule președinte, noi vă dorim succes în tot ce faceți și să sperăm că a ajuns și fermierul român să-și dea seama că doar cu ajutorul unei asociații, doar fiind membru într-o asociație poate rezista într-o piață competitivă.
A.J. – Realitatea este că aș dori să vă dau un exemplu prin care acest lucru nu s-ar întâmpla în Europa, dar peste tot în Europa unde am fost, în Statele Unite. În zona asiatică deja sunt asociații uriașe de fermieri de producători agricoli, care au învățat să-și apere atât de bine interesul, care stau la masă, discută, sigur au conflicte, au schimburi de idei, nu degenerează câteodată sau nu derapează în schimbul de idei pe care noi îl avem aici. Noi credem în forța federativă și doresc tuturor colegilor tuturor cititorilor să vină alături de noi sau de alții, dar să vină alături, să-i simțim aproape. Pentru ei suntem de fapt aici.