Șansa de a pune un bun început - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Luni, 20 Ianuarie 2014 15:39

Șansa de a pune un bun început

Scris de

Dezvoltarea începe cu un drum bun
Dezvoltarea rurală este pentru Uniunea Europeană un obiectiv important. O parte însemnată din efortul financiar pe care îl face sub forma unor programe bine conturate se îndreaptă spre acest deziderat, subordonat Politicii Agricole Comune. Așa s-a ajuns la dezvoltarea programului dedicat creșterii bunăstării locuitorilor de la sate, LEADER. Grupurile de Acţiune Locală sunt entităţi ce reprezintă parteneriate între sectorul public și cel privat, care au menirea să definească, să susțină și să implementeze o strategie de dezvoltare locală pentru a crește valoarea și competitivitatea produselor și serviciilor dintr-un anumit teritoriu. Bineînțeles că modernizarea drumurilor face parte din acest proces de creștere, ba chiar este un punct de plecare. Este motivul pentru care primarii din cele opt localități consideră acest moment ca pe unul important. „Astăzi am semnat de fapt al treilea contract de finanțare cu Uniunea Europeană pentru un drum, spune Alexandru Dinu, primarul comunei Mihail Kogălniceanu, jud. Ialomița. Eforturile noastre de a lua banii Uniunii și de a-i folosi în infrastructură, în crearea de facilități și în îmbunătățirea vieții în mediul rural fac să ne apropiem de ceea ce dorim, de condițiile Uniunii Europene."
Puțin, dar rapid
E adevărat că prin intermediul GAL-urilor nu sunt accesate fonduri mari, dar au avantajul că: „...de la momentul depunerii cererii de finanțare de către beneficiar până la momentul semnării contractului de finanțare timpul este redus la mai mult de jumătate, precizează Daniela Mandoc, expert în cadrul Serviciului Contractare din Centrul Regional 3 Sud Muntenia, Târgoviște. Proiectele sunt croite pe valori mai mici, dar durata de semnare a contractelor este mult mai scurtă, deoarece GAL-ul face selecția acestor proiecte. La noi ajung și se stabilește numai eligibilitatea. Selecția este din GAL."
O mare diversitate de proiecte
Firește că nu doar proiecte de infrastructură sunt avute în vedere de către aceste grupuri, tot ce ține de dezvoltarea locală este binevenit spre a fi finanțat și astfel încurajat să se dezvolte. Alexandru Potor, președintele Federației Naționale a Grupurilor de Acţiune Locală ne spune în acest sens că: „Avem și proiecte care au fost semnate pe linii de finanțare ce urmăresc sprijinirea fermelor agricole, avem pregătite proiecte care urmăresc să dezvolte serviciile agricole, tip 312 - PNDR, proiecte pentru pregătirea agricultorilor, chiar am vorbit cu cei care au participat la această întâlnire, ei doresc să pregătim fermierii legumicultori, în primul rând pentru că în zona GAL „Dunărea de jos" există și o experiență foarte bună pentru creșterea de legume și ar fi o soluție pentru tinerii fermieri, pentru ferma familială, dar și pentru cei mai în vârstă care vor să meargă în acest tip de activitate."
Probabil că dacă s-ar fi acordat o mai mare atenție unor astfel de organisme, altfel ar fi fost atrase fondurile puse la dispoziție de Uniunea Europeană. Dinamica de care dau dovadă aceste grupuri este una neobișnuită pentru mulți dintre noi. Președintele FNGAL precizează că: „Până la sfârșitul acestui an, aproximativ 90% din valoarea strategiei o să fie deja contractată și în proces de implementare. O parte din bani sunt deja absorbiți, rămânând ca în 2014 să mai avem câteva proiecte mai mici. Acestea, chiar dacă sunt de mai mică dimensiune, nu înseamnă că nu sunt proiecte foarte importante. Intenționăm să dezvoltăm parcuri la nivelul comunelor, să facem dotări de cămine culturale, pentru biblioteci, să sprijinim organizarea de târguri și de expoziții. Apoi vrem să stimulăm activitatea organizațiilor non-guvernamentale din mediul rural, pentru că se simte o inapetență din partea acestora."
Un răspuns necesar
În aceeași perioadă cu semnarea celor opt proiecte de finanțare, la Indagra 2014 a avut loc o conferință națională a GAL-urilor, unde au fost prezenți și reprezentanți ai ministerului și ai Unității de Management, practic cei cu care se conlucrează tot timpul în privința procedurilor de implementare a proiectelor europene. Organizatorii au dorit să răspundă unei întrebări, de altfel justificată, de ce este bun programul LEADER pentru România? și, implicit, de ce sunt bune GAL-urile pentru mediul rural? Și nu doar pentru mediul rural, pentru că și în cel urban GAL-urile își pot manfesta activitatea.
Alexandru Potor susține că au avut un răspuns consistent. „În primul rând, pentru că avem o adresabilitate foarte mare către micii fermieri, către micii investitori, pentru că putem să fim mai aproape de ei atunci când ei își propun să dezvolte diverse întreprinderi sau să facă investiții prin proiecte la nivelul GAL-ului, putem să-i consiliem mai bine. Un tânăr sau o persoană care este la început de activitate are mari dificultăți în momentul în care își dorește să pornească sau să stabilizeze o afacere sau o investiție. Nu are în spate un aparat birocratic, nu are contabilitate, nu are o evaluare juridică din punctul de vedere al unui proiect și atunci este nevoie de altceva ca să-l sprijine. Eu spun că este mult mai ușor pentru cineva să facă un proiect de 2 milioane de euro decât pentru un beneficiar care vrea să facă un proiect de 50.000 de euro. Acela care are în țintă doar 50.000 de euro are mai multe dificultăți, și la bancă și cu toate autoritățile, pentru că nu știe să-și facă în deplină cunoștință toate documentele pentru a obține vize și așa mai departe. GAL-ul este o soluție, pentru că vine acolo și primește o îndrumare, o îndrumare care este gratuită și de foarte bună credință, pentru că GAL-ul și finanțează, practic îi gestionează fondurile, către acest potențial beneficiar. Asta este un mare avantaj, apoi după cum am mai zis este un mare număr de persoane care lucrează la nivelul GAL-urilor ca experți. Avem 163 de Gal-uri în România. GAL-ul „Dunărea de jos" este unul dintre cele 163 de gal-uri din România și fiecare GAL are un număr de 5,6 experți angajați. Înmulțiți 5,6 experți cu 163 de GAL-uri și veți obține aproape 700 de persoane care lucrează pentru dezvoltarea rurală. Iată un motiv în plus pentru care trebuie să avem încredere în programul LEADER și în GAL-uri. Și apoi faptul că noi am demonstrat că suntem o entitate viabilă. Astăzi s-au semnat în GAL „Dunărea de jos" 8 proiecte de finanțare la nivel național, până în prezent vorbim de aproximativ 3000 de proiecte care s-au semnat. Este foarte important să avem multe proiecte, mulți beneficiari, pentru că în felul acesta se face dispersia mult mai bună a fondurilor europene. Avem nevoie și de mari investitori care aduc într-adevăr un mare aport la economia națională, locală, județeană, dar avem nevoie și de micii investitori, pentru că ei intră în toate interstițiile economice și fac acea activitate pe care un mare investitor nu ar putea să o facă. Și mai este încă un aspect. Oricine este mare acum a fost mic cândva. Ca să fii mare, trebuie să poți să ai șansa să demarezi, să fii mic."

Citit 2453 ori

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista