În România, creșterea vacilor pentru lapte nu doar că nu mai poate fi numită afacere, dar e posibil ca acest sector să dispară cu totul. Oricât s-ar chibzui fermierii, în această perioadă de criză e tot mai greu să reziste.

Laptele românesc se produce astăzi cu un cost pe care prețul de achiziție nu îl mai acoperă. Prețurile plătite fermierilor sunt între 0,70 și 1,90 lei/litru, în timp ce costul de producție al unui litru de lapte se situează între 2 și 2,40 lei. Prin urmare, aritmetica arată că fermierul din țara noastră pierde astăzi până la un leu la fiecare litru de lapte pe care îl livrează către procesare, către fabricile de lapte.

La raft, litrul de lapte ajunge la un preț de 6 - 10 lei și chiar peste. Ce constatăm? Că prima verigă a lanțului laptelui este singura care lucrează sub cost, adică ferma.

Potrivit unui raport al Consiliului Concurenței, din luna iunie 2026, România produce circa 4,4 milioane de tone de lapte pe an, dar numai aproximativ o treime ajunge efectiv la procesare. Suntem pe locul 10 în Uniunea Europeană la producție și abia pe locul 17 la colectare.

Importurile de produse lactate au depășit un miliard de euro, cu un deficit comercial de aproximativ 700 de milioane de euro, iar Ungaria a furnizat între 67% și 78% din importuri în ultimii zece ani.

Conform statisticii, numai în primul trimestru al lui 2026, importurile au ajuns la 84.000 de tone, în valoare de 47 de milioane de euro, cu 39,4% mai mult în volum decât în anul precedent. În 2025, importurile de lapte crud au totalizat 183.893 de tone, cu 13,2% mai mult decât în 2024.

Federația Crescătorilor de Bovine din România (FCBR) susține că efectivul național de bovine a coborât la aproximativ 1,08 milioane de capete, cu circa 10% sub nivelul anului 2014, iar aproximativ 75% dintre exploatații au sub cinci vaci de lapte. Producția medie pe vacă este de circa 3.540 - 3.580 kg/an, față de o medie europeană de peste 8.100 kg.

Și consumul intern este în scădere, acesta scăzând în ultimele șase luni cu 17% - 20%.

La prețurile actuale, decizia rațională a unui fermier nu mai este să investească, ci să reducă efectivul, să ducă animalele la abator. Avertismentele venite din interiorul sectorului de creștere a bovinelor arată că, până la iarnă, o parte importantă din efective ar putea dispărea. Și nu sunt deloc exagerări.

Fiecare fermă care se închide este o pierdere socială în mediul rural. Totodată, este o pierdere pentru fabricile de lapte din România, deoarece reducerea bazei interne de materie primă lasă procesatorul la mâna furnizorilor de peste hotare, ceea ce nu conferă întotdeauna stabilitate, siguranță.

O fabrică poate schimba furnizorul într-o lună. O fermă de vaci de lapte se reface în cinci-șapte ani, dacă se mai reface.

Înțelegem că statul român nu poate interveni în piața liberă, dar, cu siguranță, are pârghii pentru a acționa în așa fel încât să-și protejeze fermierii. Dacă vrea… Deja s-ar putea să fie prea târziu pentru mulți fermieri din zootehnie.

De cel puțin jumătate de an, inclusiv oficiali din Ministerul Agriculturii vorbesc despre situația critică din sectorul laptelui, despre prețurile scăzute în raport cu costurile de producție. La ultimele Consilii AgriFish, România a tot solicitat alocarea de sprijin financiar din rezerva de criză a UE pentru sectorul laptelui. Însă, până acum, n-a venit niciun ajutor de la Uniunea Europeană. Și nici de la noi din țară.

Lanțul laptelui e fracturat exact la bază, iar industria procesatoare nu pare să-și asume rolul doctorului. Fermierii vor să găsească un echilibru împreună cu fabricile. Doar așa, procesatorii își păstrează furnizorii, trasabilitatea și eticheta de origine. Altfel, nu peste mult timp, discuția nu va mai fi despre prețul laptelui românesc, ci despre prețul la care România importă laptele.

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef