Dramă în Țigănești. A dat pesta în 13 porci - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Marți, 05 Noiembrie 2019 17:36

Dramă în Țigănești. A dat pesta în 13 porci

Scris de

Ca urmare a apariţiei unui focar de pestă porcină africană în satul Ţigăneşti, comuna Munteni, județul Galați, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, marţi, 5 noiembrie 2019, Planul de măsuri la confirmare în zona de protecţie şi cea de supraveghere, a anunţat directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi, Carmen Stroia.

Conform sursei citate, laboratorul de la Bacău a confirmat prezenţa virusului pestei porcine într-o gospodărie aflată la periferia localităţii Ţigăneşti şi în apropierea fondului de vânătoare 19 Ţepu, unde, în urmă cu trei luni, a fost confirmat un caz de pestă porcină africană la un porc mistreţ.

Ca urmare, autoritățile competente au decis uciderea preventivă a celor 13 suine aflate în gospodăria localnicului.

Șefa DSVSA Galați a mai adăugat că, în zonă, deplasarea şi transportul porcilor pe drumurile publice sunt interzise, cu excepţia cazului când sunt avizate de autoritatea veterinară. De asemenea, niciun animal domestic nu poate intra sau părăsi o exploataţie fără autorizare; animalele sunt supuse catagrafierii şi supravegherii clinice de către medicii veterinari.

În judeţul Galaţi au fost descoperite, de la începutul anului, 35 de focare de pestă porcină africană, dintre care 26 au fost închise, şi au fost sacrificaţi, în total, peste 1 600 de porci.

Citit 2278 ori

newsletter rf

Publicitate

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

T7 S 300x250 PX

Banner Profesional agromedia RF 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista