Potrivit comunicatului de presă al Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine (ACEBOP) din România, 50 de fermieri (crescători cu un ciclu anual de circa 50 de milioane de păsări, respectiv crescători a aproximativ 300.000 de porci/an) care au aplicat în luna mai 2018 pentru Măsura 14T - plăţi în favoarea bunăstării animalelor - pachetul a) porcine sau - pachetul b) păsări, au fost anunțați de Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), luni, 9 iulie 2018, că nu sunt eligibili.
„După toate problemele pe care le avem cu pesta porcină africană, cu interdicțiile comerciale la carne și animale vii care vin din partea partenerilor externi, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a transmis fermierilor prin Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), luni, 9 iulie 2018, faptul că o parte din cei care au aplicat în luna mai 2018 pentru Măsura 14 - subpachetele pe bunăstare, nu sunt eligibili!”, transmit cei din conducerea ACEBOP.
Ca urmare a acestei informări, liderii asociației au luat legătura cu organizațiile europene din care face parte și sunt în măsură să precizeze că legislația Uniunii Europene (UE) prevede posibilitatea plății retroactive, cum este și acest caz al Măsurii 14T, anunțată în luna mai a.c.
„Cererile au fost primite și, normal, trebuie să se intre la plată de la 1 ianuarie 2018”, susține șefia ACEBOP. „Nicio instituție publică nu poate să comunice alte condiții de aplicare a legislației. Marți, 10 iulie 2018, MADR afirmă că inclusiv în cazul în care fermierul îndeplinește toate condițiile de bunăstare superioară, autorizare anterior datei de publicare a Ordonanței nr.1042/2018, el nu va primi sumele compensatorii de la UE pentru ce a respectat – pe motive inventate artificial!”.
De menționat este faptul că acești crescători au populat fermele timp de o jumătate de an cu respectarea condițiilor, ca urmare a asigurărilor venite de la APIA că vor primi banii de la UE, dacă le duc la îndeplinire. Cea mai mare parte a acestor fermieri au proiecte în derulare, finanțate cu bani europeni și fără măsura de bunăstare, aceștia nu numai că nu vor mai putea popula, ci sunt în situația de a intra în faliment, de a nu-și mai putea îndeplini sarcinile din proiectul european pentru care au primit finanțare europeană, spun cu amărăciune în glas cei din ACEBOP.
„Solicităm intervenția de urgentă a domnului Ministru Petre Daea pentru rezolvarea acestei probleme, pe care noi o considerăm o interpretare greșită a legislației europene, în dezavantajul fermierilor români”, au conchis cei din ACEBOP.
Până la ora publicării materialului, MADR nu a avut nicio reacție cu privire la subiect prin persoana secretarului de stat, Alexandru Potor, în ciuda faptului că acesta a fost contactat telefonic.