În data de 6 februarie 2013, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în prezenţa secretarului de stat Achim Irimescu, s-a semnat “Declaraţia pentru Soia Dunăreană”, iniţiativa lui Matthias Kron, preşedintele Asociaţiei austriece “Soia Dunăreană”.
România devine a noua ţară semnatară a declaraţiei, care susţine necesitatea identificării unor surse de proteină vegetală pentru asigurarea necesarului de consum intern al sectorului zootehnic din UE, în condiţiile unor importuri masive, în special de soia, din SUA, Brazilia, Argentina.
În cadrul târgului “Săptămâna Verde” - Berlin, 2013, a fost semnată “Danube Soy Declaration”, de către o parte din statele riverane Dunării. La momentul respectiv, ministrul român al Agriculturii, Daniel Constantin, a fost de acord cu necesitatea identificării unor soluţii pentru creşterea competitivităţii sectorului animal din UE, precizând că trebuie consultat mediul academic şi producătorii din România.
Semnarea Declaraţiei nu angajează România în niciun fel faţă de orice altă decizie viitoare privind cultura soiei.









