Imprimă această pagină
Joi, 21 Mai 2026 15:07

Măsuri cu efect imediat, finanțare nouă și angajamente clare. Semnal de alarmă tras de Clubul Fermierilor Români după publicarea Planului de Acțiune pentru îngrășăminte al CE Recomandat

Scris de

Pe 19  mai 2026, Comisia Europeană a publicat Planul de Acțiune pentru îngrășăminte (COM(2026) 310 final). Acesta reflectă necesitatea unor măsuri care să răspundă vulnerabilităților structurale ale pieței europene a îngrășămintelor. Documentul propune un cadru de acțiune orientat către creșterea disponibilității și accesibilității îngrășămintelor, consolidarea autonomiei strategice a Uniunii Europene și îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare.

Planul propune, pe termen scurt, mobilizarea a circa 200 milioane euro din rezerva agricolă de criză a PAC la care să se mai adauge alte 200 milioane euro pentru sprijin de lichiditate al fermierilor europeni, lansarea unui parteneriat al lanțului valoric al îngrășămintelor între producători, fermieri și state membre, suspendarea temporară a taxelor vamale pe amoniac și uree din țări terțe, cu economii estimate la 60 de milioane de euro, și activarea cadrului temporar de ajutor de stat adoptat în aprilie 2026 pentru sectoarele agricole afectate de creșterile de prețuri.

Pe termen mediu, Planul vizează diversificarea aprovizionării prin parteneriate internaționale, promovarea îngrășămintelor bio, circularitatea nutrienților și extinderea derogărilor RENURE pentru digestate și stimularea producției europene de îngrășăminte.

Creșterea prețurilor la îngrășămintele azotoase, de 40% față de decembrie 2025 și de 70% comparativ cu media anului 2024, accentuează presiunile economice asupra fermierilor, cu un impact asupra competitivității sectorului agricol din România.

Clubul Fermierilor Români a semnalat aceste riscuri în mod consecvent. Situația Combinatului Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte din România, singurul producător de uree granulată din Sud-Estul Europei, cu o pondere de 75% în aprovizionarea pieței interne, ilustrează riscul sistemic pe care dependența de importuri îl generează pentru agricultura românească. Producția, procesarea, transportul și depozitarea îngrășămintelor chimice au fost recunoscute ca subsector de infrastructură critică națională printr-un demers legislativ susținut de Clubul Fermierilor Români și adoptat cu unanimitate în Senat. Solicitarea ca agricultura să fie declarată sector strategic național și ca suspendarea totală sau măcar temporară a taxei pe carbon la frontieră (CBAM) pentru îngrășăminte să fie cerută la Bruxelles au fost transmise Camerei Deputaților, Guvernului și Administrației Prezidențiale. „Publicarea Planului Comisiei Europene confirmă relevanța preocupărilor exprimate anterior de fermierii români și recunoaște, la nivel european, caracterul urgent al acestor provocări”, transmite Clubul Fermierilor Români. Asociația susține poziția exprimată de statele membre, inclusiv Franța, privind activarea rezervei de criză a Comisiei Europene pentru compensarea pierderilor directe suportate de fermieri ca urmare a creșterii costurilor la îngrășăminte și energie. „În actualul context, este necesară mobilizarea unui sprijin financiar european adecvat amplitudinii impactului economic asupra sectorului agricol, având în vedere că aceste presiuni depășesc capacitatea de intervenție a bugetelor naționale, în concordanță cu cadrul european de flexibilitate aplicabil ajutoarelor de stat. De asemenea ar fi utilă reducerea, și nu creșterea taxelor vamale pentru importul de îngrășăminte indiferent de origine”, arată Clubul Fermierilor Români.

 

CBAM: E necesar un mecanism de compensare directă pentru fermieri

 

Solicitarea privind suspendarea totală sau măcar temporară a aplicării CBAM pentru îngrășăminte își menține pe deplin relevanța în actualul context de implementare. Mecanismul de ajustare la frontieră pe bază de carbon, intrat în faza definitivă în 2026, transferă costul taxei de carbon direct fermierilor utilizatori finali de îngrășăminte azotoase din import. Planul propune mecanisme de finanțare prin ETS pentru producătorii de îngrășăminte, însă Copa - Cogeca a semnalat dezechilibrul dintre fermieri și industrie în privința CBAM. Clubul Fermierilor Români susține această poziție și reiterează necesitatea unui mecanism de compensare directă pentru fermierii utilizatori finali, cu aplicare înainte de recalcularea valorilor implicite CBAM planificată pentru decembrie 2027.

„România dispune de resursele necesare pentru un răspuns strategic propriu. Lanțul valoric Neptun Deep - Azomureș - fermieri români rămâne o oportunitate concretă și urgentă, a cărei valorificare necesită deblocarea negocierilor Romgaz înainte de închiderea definitivă a platformei. La aceasta se adaugă potențialul formelor asociative și cooperative agricole de a contribui activ la producția de biomasă pentru bioetanol și bio-îngrășăminte, o direcție pe care Planul Comisiei o deschide explicit și pe care România o poate pune în practică pornind de la resurse proprii”, precizează Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Această criză depășește dimensiunea unui șoc de prețuri pe termen scurt, atrage atenția Clubul Fermierilor. Reducerea utilizării îngrășămintelor generează pierderi de fertilitate a solului, discontinuități ale ciclurilor agricole și scăderi de producție cu efecte pe termen lung greu de recuperat, cu impact propagat în lanțul agroalimentar și în prețurile pentru consumatori. Amploarea crizei justifică activarea instrumentelor de urgență prevăzute în cadrul de flexibilitate privind ajutoarele de stat și mobilizarea resurselor la nivel european. „Solicitarea de asumare transpartinică a unei Politici Agricole Integrate - Obiectiv 2035, formulată anterior, capătă astăzi o relevanță și mai acută. Planul Comisiei Europene confirmă că tot ceea ce fermierii români au semnalat în ultimii ani: dependența structurală de importuri, vulnerabilitatea Azomureșului, impactul CBAM asupra utilizatorilor finali, a fost evaluat corect. Dar fermierii nu mai pot aștepta direcții strategice, ci au nevoie de finanțare nouă, de suspendarea imediată a CBAM pentru îngrășăminte și de deblocarea negocierilor Romgaz, înainte ca pierderea de fertilitate a solului să devină un cost pe care nicio rezervă de criză nu îl mai acoperă”, subliniază Florian Ciolacu.

Planul Comisiei Europene stabilește direcțiile strategice corecte și recunoaște, pentru prima dată explicit, că securitatea aprovizionării cu îngrășăminte este o chestiune de autonomie strategică a Uniunii. Fermierii români au nevoie ca aceste direcții să se traducă în măsuri cu efect imediat, finanțare nouă și angajamente clare. „Clubul Fermierilor Români rămâne angajat în dialogul cu autoritățile române și europene și solicită un răspuns la înălțimea mizei”, conchide Florian Ciolacu.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Citit 121 ori
Mihaela Prevenda

Articole recente - Mihaela Prevenda

Articole înrudite