România a adus în repetate rânduri în atenția Consiliului AgriFish și Comisiei Europene problema prejudiciului provocat de carnivorele mari, în mod deosebit de urși, unde exemplarele existente pe teritoriul României reprezintă aproximativ 50% din populația europeană de urși. La reuniunea din 26 septembrie 2022, de la Bruxelles, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Petre Daea, a vorbit din nou despre această problemă.
Realitatea actuală impune schimbări esențiale privind Directiva Habitat care trebuie să aibă în vedere starea de fapt pentru a se interveni cu modificări esențiale în vederea protejării crescătorilor de animale din țările Uniunii Europene. „Nu putem sta pasivi. Nu putem sta legați de unele prevederi ale directivei în condițiile în care înregistrăm multe pagube materiale și chiar de vieți omenești. Trebuie să punem în aplicare măsurile cele mai adecvate, în fiecare context regional, care să asigure controlul numărului carnivorelor mari astfel încât să se păstreze un echilibru rațional între populația de carnivore mari, efectivele de animale și activitățile economice din zonele rurale a întregului ecosistem. În cei 30 de ani de existență a Directivei s-au înregistrat numeroase schimbări, efectivele de carnivore mari au crescut enorm și este nevoie de a regândi prevederile europene în materie”, a declarat Petre Daea.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html