Scrisoarea lu’ Gheorghe - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

Hai să trăieşti, că parcă-ţi vine de când dădu urzica, ştevia şi baraboiu’! Mai c’on ó, mai c’o coastă dă miel ori on copan de puicuţă, bun înţeles cu netimbrată, că molan de unde? Apucăm şi toamna asta, dacă Victoraş ne dă grămadă banii de ni-i luă cu ţârâita Dom’Iemil. De câte ori ţ’am că nădejdea ie numa’ la NeaTraian şi nu mă crezuşi? Preşu’ ne trase preşu’, Preşu’ ni-l întinse acu’ p’ăsta. Nu-i chiar roş-roş, ie aşa, mai portocaliu spre verde, de la înverzirea plăţilor UE! Îmi fătă vacă, când îl auzi! Bre, îţi dovedi încă odată, că, dupe Dom’Brucan, îs cea mai cea Pitie politică în viaţă. Nu ştii ce-i aia? Cată pă Goagăl, că de când ne dezvoltă ăştia capacitatea adiministrativă pă persoană fizică (posdru, da’ cum credeai!), mă deşteptai ceva de groază. O să mă vezi la Academie!

Ţ’am emailat pintru o întrebare, o lămurire, un chelcăşoz! S-o luăm dă la ó! Io’s olecă de neam cu primarele din supturbana în care am baza de aprovizionare pintru sereleu’ muierii (dacă n’ai uitat, Tradişonalciordidproduct?). Şi primarele din oranj fonse, cum fuse, se trase la umbră deasă. N’o creşte ea, iarba, supt stejari, da’o pălămidă tot găseşti. Coti spre roş! Boooon! Se orientă cum ziceam noi odată (n-ai de un’ să ştii, n’apucaşi vremile alea). Io, carele’s omu’ lui de încredere (că’n cin’ să te încrezi în vremile astea, când lasă frunză’ ramu’), ţâneam dă şase, la argumentili dă ielectorale, pă principiu’ că ăl mai bun cioban ie lupu’. Găleţi, gumari, enedepensabili (ismene pintru neculturalizaţi), pături, prelăţi, pungi, pixe, cisme, budigăi pintru bătrânet, tăngi pintru tineret, brighete, cribite, şăpci, baloane, batărflaiuri, basmale, flamele, umbrele, chepenege, pungi cu făinuri, macaroane, sticle cu oloi, napolitane, bişcuiţi, ce mai, toate ălea pe care poci să scrii vorbe de îmboldirea animalului electoral. (Ce te băşicaşi? Nu ie omul, homo politicus sine sapiens? Vezi www.translate.goagăl.ro. Acu’ dacă-i dă partea lu’ăştia (mai fu, pă vreme lu’ Dom’Petrică, a lu’Dom’Adrian şi’n primul Boc), devine că coloru’ dă fond (nărămziu’), nu se mai loveşte cu noua realitate politică şi se duce dracului (Doamne iartă-mă!), toată sugestia subliminală (t’am zâs că-mi dezvoltai capacitatea!). Am dăşchis o privată cu iele, să scoatem şi noi on ban grămadă. O comparativă, Pedelesecondhend –General Store. La juma’ din preţu’ dă angro. Ai dracu’ ielectorii, cum vede coloru’, cum nu le mai vrea nici de moca! Zice că nu mai ie’n trend, fi-le-ar trendu’.! Dupe un brain storming (posdru, doar t’am zis!), io, iel, Doamna Coană Primăreasă, popa, coana preoteasă (trecu şi ea, că ca directoare la şcoală, tre’ să asigure convergenţa cu primarele!), netimbrată şi bomboane agricole, că are lecitină, ajunsărăm la concluzia că să văcsuim fondu’, de unde pozele catindaţilor ie aceleaşi şi cu un marcher, putem schimba sigla pedele, în usele. ’Cea cumătru’ să-mi tremeată asistaţii, că tot tre’ să presteze la comunitate şi mai comunitatea decât comuna, nu se ecsistează! ’Cea că dacă iese ne scoatem osteneala cu vopsaua şi cu marcherele înmilionit. Necazu’i că suntem în sezon. Începu campania dă aprovizionare cu produse şi mi-s osteniţi achizitorii. Că am de achizitori ăi mai meşteri asistaţi. Te lasă fără de undeveruri, fără să-ţi clintească nădragii! Şi ăştia mai mult noaptea … pricepi? Başca că, dă osteneală, poa’ să cufundeze uu şi sâu, cu ou şi rîu, dă iese primare felceru’, carele candidează ca endependent, sub sigla orele. Auzi, al dracu’, ce ne promise! Cică o să ne facă uliţă pietonală suspendată cu şapte benzi, cu crâşme ca la Paris, pe trotale, să nu se mai trosnească otomobilele de troscangii. Zici că ştii vreo metodă rapidă dă transformat portocaliu’, în alt color? Dacă nu şti, află, iute, nu de alta, da’ la câţi vor să vopsească gardu’, putem dăşchide o vopsitorie dă sezon. Io am o idee, da’ nu ştiu dacă ţâne apă! Scriem cu carioca, pă fundalurili ilectoralelor, la ăi de schimbară coloru’ ca cumătru, pă inglezeşte, "hier ist the rainbow", adicătelea "icişa ie curcubeul", că are toate colorile. Să aleagă ielectoru’, că trecură ăia douăj de ani de ni-i meni Dom’Brucan întru consolidarea democraţiei şi luminarea stupid pipălului. Ce zici, ţine? Că marfă, ar cam fi! Mai ales în ultima vreme, când se trece la alt color, nu pe individualelea, ca până mai ieri, ci cu tot judeţul!

Dacă tot ţ’am dat bună ziua, zic să-i dai on telefon lu’Victoraş (i-aş da io, da’ crez că-şi otosuspendă număru’ să nu-l sune NeaTraian, că cum îl sună, că cum i se taie maiuneza!), să-l şchimbe pe Ministru’ Trebilor Dinlăuntru. Să-l puie pă Tov’Bobu! La meseria de-o ştie, garantez io că la ilectoralele din toamnă iese cu o sută zece procenturi la sută, de-o să rămâie Europa, da’ ce zic io Europa, Mapamondu’, buşbé! Ce, Mult Prea Ciuruitul a ratat vreo alegere? Şi când ieşi cu 99,999 greşiră socotelili, că ierea cu bacu’ nedat încă!

Gheorghe

 

Marți, 17 Iulie 2012 01:00

Scrisoarea lu’ Gheorghe (iulie 2012)

Să te văz cum mai trăieşti d’acu? Că ne lăsă făr’ de far, taman acu’ pă furtunili crizii. Bre! Io’s ocnă de ce-i făcu’ lu’ NeaTraian. Ce avu cu iel? Carele ie motivele, vreau să ştiu? Că chestia aia cu constetuţia n’o crez, nici să pui sare. Adicătelea iei o vede altfel? Nu ţine! De la Davinciu (îmi zise de el, unu’), toată lumea o vede mică şi răsturnată! Lege, nu togmeală! O fi succesurile la cromoplatinate? Dacă-i p’aşa, nu-mi place! On bărbat, ie bărbat! Dacă-l roade pizma, pune mână de la mână şi dă pă datorie, în fapt de seară, pă uliţă luminată eco, într-o noapte fără lună, nu trage preşu’ pă foc otomat. Acu’ ie şi vina lui NeaTraian! Ce-l costa să-i ţie pă DomIemil şi pă DomRăzvan, carele ierea ăi mai ăi zăvozi, otohtoni şi ortomani. Cu iei nu se exista să nu biruie cotoiu’. Îl ţinu pă DomCristi. Dăştept, da’ sighinaş. Nice cu buldogu’ nu face mare brânză. Muşcă rău, da’i gudurăcios şi i se încleştează fălcili în primul tur. Acu’i chitit pă TitulescuSuperglu’, de-o să-i rămâie’n gâţi de la pastul în care e îngălat. Alt motiv ar fi că nu se ocupă de soarta lu’ alde noi, foncţionarii, ca’ cum ar veni! Dacă nu erea iel, ne repauzam deja pă imaş, la cât de supraponderali ieream anţărţ? Ce fac ăştia noii? Dă înapoi! Nu se gândiră neam că, la flămând, ghiftuiala-i ca caii mascaţi. Să vezi Mata dare de colţ pă funcţia publică, p’in ianuar de vine! Ştiu ce zic! Ce să mai vorbim de puturoşii ăia de penzionari? Ierea entoxicaţi grup, dacă nu se băga NeaTraian să le taie genericele şi-i să-i treacă pă botanice, de ajunse toţi să se hodinească a la lung, la iarbă verde. Ce-i rău în asta? Tot ierea supranumerar. Aşa, se echilibră tirizia dă plăţi. Alta – emposibeletatea dă coabitare. Intreb: ce le ierea de’on concubinaj în contra naturii? Adicătelea pă vremea lu’ NeaNelu nu ierea contra naturii, pă partea lu’ DomAdi. Aud? Şi n-am murit! Acu’ ce-o să ne facem dacă ne dă ăştia afară den Europa, cum vrea on colorat prăzuliu din Nemţia? Zic să-l îmbunăm şi să-i tremetem prin Eba (tot ie iei colegi) on hand made shit painted underver, iecologic şi tradiţional, să-i aducă aminte de bunu’su.  Ce-mi pare mie rău ie că NeaTraian nu-i meşter în full dă birlici cu popi în coadă. La cacealmalele de le ştie trage, sigur-sigur nu mai plătem on meleon de ieuroi pă zi la bangă, ieream deja al enşpelea stat american ieşit den criză. Ca să fim drepţi, fu prea chitros cu Bombonel. Ce-i făcu? Că n’am auzit să fi râmnit nici la netimbrată, nici la blonde. Ba din contra! Apropont! Să-mi zici când are zi de vorbitor că vreau să-i duc carauli on caras branconat (branconat am scris, branconat rămâne, că io nu mă leapăd, aşa, cu una, cu două!), să nu-l lase singurel la duş, că alunecă pă săpun, Doamne fereşte! Mai păţim dracu’ ruşinea, ca naţie vreau să zic, că cade’ntr’o ţeapă şi sare media enternaţională că l’am sinucizat în puşcărie. De un’ să ştie iei că la noi ie sinucideri de catifea? Mie îmi pasă! Bine că veni vorba! Bagă mata un fitil până la dom’Traian, că pe faţă nu mai poţi, stă ăştia pe el, ca lăţeii pe tirişti. Poate are nevoie de un agent ielectoral pintru Referent.  Îi am la mână pă toţi penzionarii din zoana mea, că ca poştar ce mă aflu, nu le dau penzia până dupe şi dacă n-a ieşi Preşu’ de fată mare, adio! Nu-i cer nimicuţa! Ori iese ori nu iese, dau vina pă ăştia noii şi rămân cu paraua grup! Nu-mi duce grija! Ăştia se legară de Poştie şi cum electoru’ penzionar ie cam lăpuşnean, pune botu’ în proporţie dă masă! Dacă se prinde, deşi nu crez, ţâp că mă persecutează, că’s politic, ălea, ălea şi m-a scăpa DoamnaMonicuţa c’o entervenţie la Parlamentul Ieuropean ori la Comisia dă la Veneţia, c-o ştiu de când mă bumbăcea  pă vreme lu’ Dusu’.

La bună vedere!

Gheorghe

Miercuri, 22 August 2012 01:00

Scrisoarea lu’ Gheorghe (august 2012)

Hai să trăieşti şefu’! Că nu trăieşti pă spinarea mea ca căpuşa! Ăl mult mogulu’ lu’ mata! Io’s tare opărit dă când Dom’Victoraş, cu Dom’Neluţu’, şefu’ Ăl mare de la Poştă se apucară de cătat la organili manageriale ale lu’şefu’ nost’ Ăl mic, ca’ cum ar veni (ştii doar că’s poştar!). Asta nu-mi plăcu’! Ce-i rău că omu’ avu grijă de ma’sa lui şi-i băgă chiriaş în căşile din faţă, sub acelaşi coperiş adicătelea?  O fi bătrână, cu o penzie dă tot…(nu poci să scriu!) şi îi ieşea şi ei o para grămadă. Acu’ ie drept că putea să-i trimeaţă bani pă directelea, că nu văz poştarul să-l refuzeze, da’şi făcea obligaţii şi ştii cum ie românul, cum îi dai on negru sub unghie, cum îţi ia caraba, cu umăr cu tot. Aşa, ducea banii chiriaşu’, ca între oameni de omenie!  Doar n’or fi vrut s’o supţie pă mă’sa cu empozitu’ dă 2% den global? Ce-i greu de priceput? Başca că, mie nu-mi plăcu’ de ce spusă de Doamna Roberta, de relaţiile ei cu poşta. Bre! Să ne înţelegem! On bărbat, dacă-i bărbat, pune batista pă ţambal. Or fi fost o roadere de pismă, de unde trase paiul scurt. Că altfel nu’mi esplichez! Acu’ că zise de managementu’ Poştiei şi că o să ne dee o nouă scuteală de service, n’am a zice nimicuţa. Ar trebui să mă umplu de oftigi, ca ăi mai mulţi din colegi, da’ io nu, şi nu, că’s poliformat profesional pă programele ălea pintru barbă sură, başca că’s policalificat de pă vremea lu’ Dusu’. Numai să înşirui espertizele mele profesionale, la sec, făr’ de realizări şi nu-ţi ajunge spaţiu de mi l-ai dat. Pă scurtea de tot, ştiu a împacheta fum (pe bune!), ştiu turna (turnător-turnător, nu…!), am espertiză avansată pă strângerea, producere şi răspândirea de informaţii. Pune şi diseminarea (le am!) dă penzii şi iefecte poştale confidenţiale despre care ştiu tot (consecinţă a lu’ supercalificarea de la  Ochiu’&Timpanu’)! În revistele lu’ matale, la locu’ dă muncă, ca cum ar veni, m-am specializat pe datu’ cu presupusu’ pintru’ politici publice, naţionale, ieuropene şi univerzale, făr’ de plagiat, ca alţii.  Adăugă şi superespertiza dă service în spaţiu rural, de când mi-am tras ogeac în supturbană, enclusiv consiliere dă ilectorale. Ia să-l văz io acu’ lu’ cui îi mai dă mâna să mă puie pă liber? Ca să nu mai spui că dacă se află de succesurile mele (succesuri am scris, succesuri rămâne!) den alegerile de taman se trecură, cre’că mă procopsesc de on cosilier în stufu’ lu’ campania de toamnă, ăl mai puţin. Poci să-ţi transmit că am câştigat ielectoralele de vară. Cum cine? Noi! Văru’ (carele-i primarele în exerciţ de vreo cinci manadate şi o să mai fie, cât m’o ţine Ăl de Sus!) şi cu mine, conselieru’ lui neoficial de campanie, că oficial nu puteam, de unde-s foncţionar public.  Cum? Simplu ca bună-ziua! Mă puse însoţitor de urnă, pă post de ghid, că cine să ştie mai bine ca poştaru’ unde şade băbăciunile de nu pot veni, den cauză dă suspensii. O gură de netimbrată, fiartă cu brânca-ursului şi paţachină pintru color, că nu te refuză nici unul den oficialii cu mobila şi când ai ajuns la ograda împricinatului nu ştie cum să te lase mai repede, să fie primu’ la privată. Pe urmă îşi dau rând, aşa că tre’ să te duci singurel cu cutia la hodorog să-şi bage votu’. Cum să mă refuzeze? Doar le dusăi şi penzia din luna trecută şi corentă. Nici dreptu’ nu mi-l trăsăi! Plus că unii avea şi câte on tiz, dus la loc cu verdeaţă, da’ netăiat de la ilectorale. Doar n’o să tremetem’napoi paraua! Om fi noi săraci, da’ proşti nu! Ieşi văru’ fluierând! Cu treispce din sută, da’ ieşi! Că veni vorba! Transmite-i lu’Dom Victoraş şi lu’ Nea’Nelu de la afacerile lăuntrice! Bre! Ie foarte bine cu campanie de ielectorale în brumărel. Nu-i aşezat molanu’ şi cum românu’ are maţu’ suptţiat dă puterea ce se trecu’ şi de la gorgoazele den vară, treaba-i isprăvită. Dă o paranghelie la mustărie în ultima zi de campanie, cu udeală nouă moca şi lasă natura, ea, în de ea! Pă pariu că jumate cere urna? Restu’ chiar nu mai contează de când cu nominalu’ într’un tur (urâtă vorbă)! Iese cine trebuie! Doar să nu puie botu’ să ecsagereze, că pute! Oricum o să pută! Spui io carele am un filing de simţământ politic, de groaza lumii.

Gheorghe

 

Greu, foarte greu să porţi o convorbire în această vară cu Dr. ing. Dimitrie Musca, datorită arşiţei, secetei şi a evenimentelor politice. De fiecare dată când îl apelez întreb:

A plouat la Curtici?

Mulţumesc lui Dumnezeu, ceva ploaie a căzut. Nu cum aş fi dorit dar o parte din porumb este, oarecum salvată.

 

Adică?...

Sper să scot circa 7.000 de Kg la hectar.

 

Va fi destul pentru hrană animalelor?

Fără discuţie!... Voi avea cu ce să-mi hrănesc animalele.

 

Dar alţii?

Aşa cum am mai spus fermele mari vor da faliment.

 

Aţi afirmat acesta cu mult timp înainte. Pe ce v aţi bazat?

Mă informez tot timpul, nu numai cu situaţia din ţară ci şi cu cea din UE şi din celelalte ţări mari producătoare de cereale. N-am spus-o eu dar constat zi de zi că cine deţine informaţia, deţine şi puterea. Iată spre exemplu, că SUA marele producător de porumb, trece printr-o secetă fără precedent ceea ce va duce în mod constant la creşterea preţului la bursele cerealelor, respective la porumb.

 

Dacă aveam, chiar la jumătate posibilitatea de a iriga faţă de ce era înainte de 1989 dădeam lovitura pe piaţa cerealelor.

Dacă...

 

Cum merge vânzarea în propriile magazine ale Combinatului?

Am urmărit zilele trecute vânzările din magazinele noastre din Timişoara şi cu toate că la unele produse am mărit preţurile, vânzările merg destul de bine.

 

Este o situaţie de moment sau aşa va fi şi în viitor?

Iar doriţi să fac o profeţie?

 

Am adresat întrebarea unui manager care priveşte în mod constant în viitor? Aşa dar, cum va fi, cel puţin mâine?

Cred că nu peste puţin timp voi fi nevoit să scad preţurile.

 

Chiar aşa?!...

Cum spuneam, datorită secetei prelungite, nu va mai fi hrana pentru animale şi posesorii vor fi nevoiţi să le vândă, sau să le taie. Va creşte astfel ofertă de carne pe piaţă şi pentru a-mi vinde produsele trebuie să umblu la preţuri. Atenţie, însă, aceste preţuri vor fi de conjunctură, când se va termina “abundenta” preţurile vor exploda.

 

Este tot o profeţie?

Nu este o realitate dureroasă de care trebuie să ţină cont toată suflarea politică din România.

 

Mai ziceţi-mi şi ceva care să ne dea speranţă.

Am recoltat peste 7.000 Kg grâu la hectar. Sunt campion al României!

 

Felicitări! Aş mai avea, totuşi, o întrebare. Se spunea că vaca scoate sărăcia din casă. Mai rămâne valabilă această afirmaţie?

Da, dar nu cu vaca tradiţională. Eu aş recomanda o vacă din rasele pentru carne.

 

De ce?

Este mai puţin pretenţioasă la hrană, dă lapte atât cât are nevoie o gospodărie iar viţelul rezultat din fătare se vinde imediat la preţuri destul de favorabile. În UE există o mare cerere de carne de bovină. În final tot vaca poate scoate sărăcia din casă, dar sa fie din rasele pentru carne.

 

Iar laptele va duce la sporul demografic.

Asta aşa în necazul celor care „nu ne vrea”.

 

Ce mai scriem la gazetă, dle dr. ing. Dimitrie Muscă?

Că în această vară sunt campion al României la cantitatea de grâu la hectar recoltată?

Adică?

Aceasta înseamnă peste 7.000 de kg grâu la hectar.

Cam puţin faţă decât aţi sperat.

Corect, dar am avut şi grindină şi dacă nu făceam tratamente la timp şi preventive puteam să am pierderi serioase.

La puţin timp constat că aţi contrazis proverbul că “nimeni nu-i profet în ţara sa”.

La ce vă referiţi?

La scumpiri şi mai ales la efectele secetei asupra porumbului.

Spun cu regret că lipsa porumbului va duce la falimentul multor societăţi zootehnice.

Acum când vorbim, cotaţia internaţională a porumbului a atins un nivel record, iar Administraţia SUA se uită la cer şi se roagă pentru ploaie. Tot la burse cotaţiile cerealelor au urcat puternic în ultimele zile, toate acestea fiind alimentate de o perspectivă tot mai slabă pentru porumb, alte cereale şi soia în SUA. Toate aceste cereale care şi-au mărit cotaţia la burse reprezintă, în acelaşi timp, hrana de bază a animalelor, de la noi şi de pretutindeni. Se constată în acest moment că preţurile la porumb şi soia au depăşit recordurile înregistrate în timpul crizei pieţei alimentelor din 2007-2008.

Mulţumesc pentru informaţie!

Încă ceva: meteorologii au confirmat, zilele acestea că SUA se confruntă cu cea mai puternică secetă începând cu 1956.

Şi la noi este tot la fel. Mă întrebaţi ce-i de făcut? Acolo unde se poate, să se dea gratis apa pentru irigarea culturilor din câmp. Să nu se stea cu ochii lipiţi de cer. Eu, în calitate de creştin ortodox, ştiu un lucru, Dumnezeu dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Dacă Cel de Sus mă vede ori ne vede că muncim, ne ajută. Cine stă cu braţele încrucişate pierde tot.

Şi atunci ce vom mânca noi?

Ce vor mânca animalele? În acest moment este cazul să se limiteze exportul de cereale, pentru siguranţa alimentară a poporului român.

Mai am o întrebare: exportaţi carne de porc?

În primul rând, pentru a exporta carne de porc în UE trebuie să-mi aprobe Agenţia Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor, care se află tocmai la Bucureşti. Mai mare daraua decât ocaua. Şi apoi, la mine merge foarte bine vânzarea.

Nu prea înţeleg, comerţul nu este liber, trebuie aprobat de organismele de stat?

Nu ştiu! Întrebaţi-i pe ei.

Aşa-i bre? – Întreb şi eu.

S-a confirmat şi reconfirmat în timp valoarea înţelepciunii româneşti, precum că "Ce semeni aia culegi, ori... cum ai semănat, aşa te vei bucura la vremea culesului; numai cel ce seamănă va fi acela care se va mândri cu recolta culeasă; şi încă ceva: atunci când semeni vei şti şi când trebuie să culegi”. Sunt acestea variante ale unei vechi zicătoare cu care am pornit convorbirea noastră lunară cu DOMNUL (am scris cu majuscule să ştie toată lume că aşa este. Mitocanii se afla în altă parte.) dr. ing. Dimitrie Muscă, mai-marele combinatelor agroindustriale din Curtici şi Olari, judeţul Arad.

- Propun drept subiect GRÂUL, grâul semănat în toamna trecută...

- Ce-i cu el?

 

- Ştiu că mereu, mereu experimentaţi şi nu oricum...

- Eu învăţ tot timpul din practică. Experimentez, cum se zice, pe pielea mea, adică pe pământurile celor două combinate agroindustriale de la Curtici şi de la Olari.

 

- Spuneaţi încă de la înfiinţarea ogoarelor de toamnă cu grâu că densitatea optimă sau mai bine zis densitatea urmărită pentru a obţine la recoltare în jur de 8.000 de Kg la hectare, se asigură încă de la semănat. Adică?...

- Da, aşa este, încă de la semănat asigur 800 de boabe germinabile pe metru pătrat.

 

- La carte scrie că trebuie să se asigure 600 de boabe pe metru pătrat. Folosiţi, după cum spuneaţi, în plus 85 Kg de sămânţă la hectar, însemnând şi o cheltuială suplimentară de 170 RONI, tot la hectar. Atunci cum este cu teoria?

- Ca întotdeauna! Practica ne omoară! Aşa însă obţin cel puţin 2.000 de Kg grâu în plus la hectar, care la valoarea actuală de piaţă înseamnă 1.600 - 1.700 de RONI, ceea ce compensează cu vârf şi îndesat toate cheltuielile.

 

- Este de ajuns doar momentul semănatului?

- Fără îndoială că nu! Obligatoriu trebuie să asigurăm o recoltă sănătoasă, adică un bob sănătos cu înalţi parametri calitativi şi cantitativi, tratând în mod constant plantele preventiv, nu curativ. Repet: tratamente preventive, nu curative! Am şi executat, cu avionul, şi aici trebuie să repet, cu avionul, primul tratament, care de fapt reprezintă trei tratamente: primul este erbicidarea. În momentul acela grâul avea, deja, 27 – 28 de centimetri înălţime şi a trebuit să ne grăbim. Erau condiţii favorabile dezvoltării mai rapide a plantei de grâu care ar fi acoperit buruiana şi dacă facem erbicidarea mai târziu nu mai era eficientă şi înseamnă bani cheltuiţi degeaba şi recolta dijmuită. Al doilea tratament l-am făcut cu retardantul de creştere care trebuie făcut după apariţia primului nod şi a următorului internod.

 

- Pentru ce folosiţi retardantul?

- La o densitate de 800 de plante pe metru pătrat. Încă de la răsărire, fără să socotim niciun frate, înseamnă o densitate mare. În asemenea situaţie plantele fug după lumină şi devin mai firave. Se impune astfel intervenţia noastră cu un retardant de creştere pentru îngroşarea paiului.

 

- Am înţeles că fertilizarea cu îngrăşăminte complexe aţi făcut-o încă din toamnă.

- Da, încă de la semănat bobul trebuie să aibă hrana cuvenită în pământ. Şi o găseşte! Planta se ridică foarte repede şi devine sensibilă, iar la recoltare nu poate să o cuprindă combina şi aşa apar pierderile şi întârzierile la recoltare. Iată, aşadar că la o asemenea densitate sunt necesare trei şi chiar patru tratamente, mai ales în anii cu ploi când se accentuează pericolul bolilor foliare. Aici întrerup transcrierea convorbirii despre grâu pentru a realiza o alta DE CRIZĂ. Şi am pus o singură întrebare.

 

- Recesiunea este evidentă şi confirmată. Leul s-a devalorizat. Veţi scumpi produsele?

- Nu, din contră, unele le ieftinesc, cum ar fi organele de porc. La specialităţi cum ar fi ceafa de porc, mititeii voi fi foarte atent la cerere, având în vederea că a început sezonul grătarelor. Ce este mai important este faptul că voi ieşi pe piaţă cu carne de vacă.

 

- Gata carnea de la vacile din rasa Charolaise?

- Abatorul este pregătit!

 

- Este aşa de bună carnea din această rasă?

- Într-adevăr, rasa Charolaise este, eminamente, o rasă de carne, cea mai cunoscută şi cea mai răspândită mai ales în Franţa.

 

- Înseamnă că francezii ştiu ce pun pe masă.

- Carnea acestor vaci are calităţi organoleptice renumite în toată lumea, este dietetică, nu are surplus de grăsime - circa 10% în comparaţie cu 15 - 30% la alte rase de bovine. Francezii o consumă ca pe o delicatesă.

 

- Şi o s-o vindeţi ca în Franţa?

- Nu! Mă voi raporta la puterea de cumpărare a clienţilor din magazinele noastre. Le voi vinde o carne deosebită, care nu afectează sănătatea. Am început să vând şi tomate din producţia noastră.

 

- În sfârşit, tomate româneşti cu gust românesc!

- Cu cât se vând la Bucureşti?

 

- Cu 9,90 lei! Adică nu, 10 lei.

- Eu le-am vândut cu 8,00 lei, dar este posibil să umblu la preţ.

 

P.S. Am uitat să consemnez că: cele 800 de boabe germinabile semănate pe metru pătrat, nu sunt numărate bob cu bob, ci cu precizia computerului de la semănătoare. Ai utilaje, ai recoltă bogată. În acelaşi timp, trebuie să remarc faptul că grâul din producţia anului agricol 2010 – 2011 recoltat la Curtici şi la Olari a fost cumpărat - nu întâmplător – de un foarte priceput angrosist de cereale din Oltenia, DOMNUL Mihai Anghel, Totodată, dr. ing. Marian Verzea, Directorul general al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Agricultură, Fundulea, se mândreşte peste tot cu performanțele soiurilor de grâu create şi ameliorate aici şi folosite de dr. ing. Dimitrie Muscă pe ogoarele de la Curtici şi de la Olari.

Marți, 19 Iunie 2012 01:00

În vârful peniţei (iunie 2012)

Lângă centrul, era să scriu butic, dar nu scriu, de unde-mi cumpăr pâinea cea de toate zilele, aflat nu departe de Poliţia Capitalei, locul unde îşi face veacul de peste un deceniu o precupeaţă ce nu prea se sinchiseşte de oamenii legii şi vinde la preţ de speculă şi cu lipsă la cântar diverse produse agricole, în acest vad comercial ilicit, aşadar, unde am văzut cu ochii mei, şi nu odată, cum mita este însuşită, la lumina zilei, de către băieţii în uniformă, în acest perimetru în care proverbul: unde-i lege nu-i tocmeală, este contrazis flagrant, o prezenţă de un pitoresc aparte. O ţărancă înaltă, trupeşă, roşie în obraz, de prin părţile transilvane, după straie, îşi etalează şi dânsa marfa: cârnaţi afumaţi, slană şi... aţi ghicit, palincă. Le oferă trecătorilor însoţindu-le cu vorbe mai fără de perdea, la preţuri de restaurant de cinci stele, n-am auzit de Copos, cine-i ăsta Copos, mai lăsaţi-mă cu Rapidul, că tocmai a pierdut în faţa lui Dinamo, scumpe de ţi se strepezesc dinţii când le auzi şi crezi că tocmai ai primit un pumn în plină figură de la Bute.

Cum gura îi turuie ca o moară stricată şi ochii îi cam sticlesc, mă gândesc că i se trage de la tărie. Şi nu mă sfiesc să i-o spun verde în faţă “că aşa-i românul”.

– Apăi, no – îmi răspunde – că aceea se ia ‘nainte de prânzuleţ. O bere mi-o dat mie curaj. Că la fomei berea merje! La ăi bărbaţi însă... nu prea, că le scade din putere, înţelegi mata ce voi să spui.

Mulţumit că, iată, tocmai primisem o informaţie de care să ţin seamă – ştia ea nevastă-mea ce ştie, când cu reproşurile – o întreb dacă nu scade ceva cumva, cât de cât din 'ale preţuri, peste poate de piperate.

– Apăi, no – mi-o retează, că marfa-i faină şi de departe adusă. Recunosc adevărul spuselor – şi cârnaţii şi slana arată cum nu se poate mai bine şi răspândesc o miroznă de-ţi plouă în gură, poate şi palinca-i de la mama ei, din prună, dublu ori triplu rafinată.

– Totuşi, zic, e scump, ceri mult, mult prea mult pentru buzunarul meu.

– Apăi, răspunde, de nu vrai, nu iai. Că, dimineaţă, mâine, mă duc în vamă. Unde n-am eu marfă câţi clienţi or fi. Şi nu cu lei din ăştia pricăjiţi, ci cu dulăi d-aia adevăraţi. Că-i vorba de valută.

Cu buzele umflate şi cu traista goală în vârf de băţ, îmi văd de drum. Nu fără a cugeta, în sinea mea: ca să vezi, domnule, ce înseamnă piaţa liberă şi până unde s-a ajuns. Care va să zică, vine ea ţăranca, tocmai de peste Carpaţi, bate atâta cale şi dacă nu vinde pe bani autohtoni se mulţumeşte şi cu dolari ori euro. Luaţi din vamă, de unde altundeva. Plătind vama, altfel cum. Ca peste tot!

Marți, 19 Iunie 2012 01:00

Citatul ediţiei (iunie 2012)

Din nenorocire, nu mai departe decît alegerile de la 1867, au fost cea dentîi desfidere dată regimului constituţional, iar consecuenţa imediată şi vădită a epocei reteveiului şi a influenţei morale a fost că, în proporţia în care s-au violat garanţiile constituţionale şi s-au pus la discreţia nesaţiului ambiţiilor, în acelaşi raport s-a compromis şi starea economică prin concesia Strusberg şi prin cheltuiele[le] nesocotite ale anilor 1867 şi 1868. Precum o zidire la care se simte vreo deteriorare, dacă nu vine arhitectul să oprească ruina prin măsuri luate din capul locului, se deteriorează în proporţii din zi în zi mai mari, astfel şi regimul parlamentar s-a viciat la noi din zi în zi mai mult, încît miniştrii au ajuns astăzi în poziţia de-a putea guverna după placul lor, fără control de jos, fără control de sus.

În adevăr, din capul locului, o mare parte din alegătorii noştri, unii lipsiţi de indispensabila educaţie politică, alţii zdruncinaţi în interesele lor prin mărimea impozitelor, alţii, în fine, cu interesele agronomice la discreţia guvernului şi adeseori la discreţia adversarilor lor, lipsiţi apoi de o justiţie care, amovibilă fiind, e departe de-a prezenta garanţiile unei puteri judecătoreşti de sine stătătoare (corolar indispensabil al regimului constituţional), alegătorii, corpuri-corpuri, sînt supuşi arbitrariului de partid.

Dacă vom adăogi, pe lîngă aceste inconveniente, manipularea fără control, augmentabilitatea discreţionară şi neconştiincioasă a unui buget a cărui cheltuieli sporesc în realitate, a cărui venituri se îmflă fără realitate, atunci nu mai rămîne nici umbră de îndoială că un regim constituţional, aplicat în asemenea condiţii, e o iluzie şi nimic decît o iluzie, o înşelăciune, o păzire a formelor curat esterioare, o ficţiune făcută după regula iudaică de-a păstra aparenţele şi a compromite cuprinsul, de-a păzi litera, de-a nimici spiritul Constituţiei.

MIHAIL EMINESCU (din „Studii asupra situaţiei”, apărut în TIMPUL, în februarie 1880)

De câte ori, oare, nu v-ați întrebat dacă cel care te întâmpină de pe partea cealaltă a tejghelei, a produs chiar el marfa pe care o vinde sau doar o comercializează? Nu faptul că, pe lângă legume și fructe care se mai produc și pe la noi, te poți aproviziona și cu niște citrice ar fi problema, că, de, omul trebuie să facă și el un ban pentru familie, ci dăruirea cu care încearcă să te convingă că el este un adevărat producător.

E poveste veche, veți spune! Da, pe cât de veche pe atât de nerezolvată de toate guvernele de până acum.

„Accesul în piață al micilor producători constituie prioritatea noastră. Toți cei care vor dori să vândă trebuie să dețină un certificat de producător!”  Arhicunoscută fraza și „plagiată” de toți. Ei, și e cineva care să nu dețină certificat care să-i ateste calitatea de producător și în baza căruia comercializează tot ce se poate vinde, ba chiar unii, ”produc” și ceva banane ori kiwi sau mai știu eu ce alte fructe ori legume exotice.

De prea multe ori producătorii adevărați s-au întors acasă cu marfa, fiind ”ușuiți” din piață sau chiar ” batjocoriți”  de așa-zișii posesori de certificate eliberate de primării după ”ureche” și nicidecum după faptul că aceștia chiar trudesc pentru obținerea de produse agricole. Uitați-vă la mâinile lor și veți deosebi, imediat, un comerciant de un producător.

De curând MADR a avizat un proiect de Hotărâre prin care se dorește ca producătorul agricol, care vrea să vândă la piață, și deci, are nevoie de un certificat de producător, mai nou, va trebui să aibă avizul unei asociații, patronat sau sindicat din zona respectivă, care să fie afiliată la o organizație profesională, patronală sau sindicală cu reprezentativitate la nivel național.

De asemenea, cei care au avizat cererile au obligaţia de a ţine evidenţa producătorilor, a produselor vegetale, zootehnice,  a suprafeţelor cultivate, a efectivelor, pe sortimente, şi cantităţile de produse estimate ce urmează a fi comercializate.

Ușor de dat viza, greu de ținut evidența. Responsabilitatea celor care vor da avizul care să ateste producătorul agricol va crește și, evident, nu vom mai asista la apariția de ”organizații” create doar să dea ”o ștampilă” și, eventual, să încaseze niște bani.

Primăria este cea care va elibera, în continuare, certificatul fiecărui producător, precum și publicarea tuturor celor  care au dobândit un astfel de document și produsele pentru care a fost emis.

În felul acesta se dorește, și dea Domnul, să reușească, în piață, la tarabe, vom putea vedea din ce în ce mai mulți producători. Greu, dar nu imposibil.

Să avem puțintică răbdare, ca orice lucru bun, pe parcurs, adică pe la celelalte ministere avizatoare, să nu ne pomenim că una a intrat  și alta a ieșit.

N-ar fi nici prima și nici ultima dată când un cuvânt sau o frază ar schimba toată ”buna intenție”.

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista