Propunerea Comisiei Europene pentru viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC) nu este una care să ne favorizeze. Este însă pentru prima dată când există un front comun, de la fermieri până la politicieni, toţi fiind de părere că, aşa cum ne este prezentată acum, noua PAC e un contract cu care nu putem fi de acord.

În viitoarea Politică Agricolă Comună se vorbeşte despre degresivitatea subvenţiilor, despre plafonarea acestora la nu mai mult de 100.000 de euro pe fermă. Se vorbeşte şi despre comasarea celor doi piloni de investiţii, de bugetele aferente pentru plăţile pe suprafaţă cu cele din Pilonul II, care înseamnă proiecte prin AFIR. Şi asta bineînţeles că ne duce într-o zonă vulnerabilă, pentru că s-ar putea ca proiectele de dezvoltare rurală să nu mai fie direcţionate concret către fermieri, ci să poată să fie preluate în alte zone, de infrastructură rurală locală. Bineînţeles că nu putem fi de acord cu așa ceva.

Comisia Europeană susține că sunt mai mulți bani, având în vedere că bugetul alocat întregii PAC este mai mare. Însă, în realitate, totul scade, iar degresivitatea aceasta este un „cal troian”, pentru că avem mai multe praguri. Anume, între 0 și 20.000 de euro per fermă, atunci subvenţia este încasată sută la sută pentru acele hectare, între 20.000 și 50.000 de euro subvenția scade cu 25%, între 50.000 și 75.000 de euro subvenţia scade cu 50%, iar între 75.000 și 100.000 de euro subvenţia scade cu 75%, urmând să fie plafonată peste 100%. Iată că vorbim de nişte sume reduse considerabil. Ca exemplu, o fermă care pe actuala PAC primește spre 300.000 de euro, pe viitoarea PAC va primi 100.000 de euro. E totuși o diferenţă enormă între ceea ce avem acum şi ceea ce ni se propune pe viitor.

La nivelul Uniunii Europene, țările vestice privesc următorul buget PAC într-un fel şi pun accent pe digitalizare, pe înarmare şi s-ar putea să nu mai privească agricultura ca pe o prioritate. În schimb, ţările de pe flancul estic, mai ales după perioadele de secetă, de pandemie, perioada în care am avut războiul şi am avut toate grânele Ucrainei care au trecut şi, din păcate, s-au şi oprit în mod necontrolat în ţările din Estul Europei, au altă gândire și pun accent pe sectorul agroalimentar. Noi, fermierii, sperăm să găsim un consens, să ne putem face înţeleşi, şi asta trebuie să plece de la cel mai înalt nivel al statului, adică de la preşedintele României, care trebuie să ne susţină cauza. Ne-am aşteptat ca între consilierii aleşi în jurul administraţiei prezidenţiale să fie măcar unul desemnat pe agricultură, pentru că agricultura României este la răscruce, agricultura Europei este la o răscruce, şi trebuie să fim de partea bună a istoriei încă de acum, deoarece s-ar putea să nu mai existe cine ştie ce buget peste 2038.

La Clubul Fermierilor Români, încercăm să punem accent pe agricultura integrată, îndemnăm şi căutăm soluţii ca fermierii să se îndrepte către partea de procesare. Dar pentru procesare e nevoie de investiţii foarte mari. De aici şi problema unificării celor doi piloni, I şi II, din PAC.

Autor: CIPRIAN OLTEANU, primar comuna Unirea jud. Călărași, membru în Consiliul Director al Clubului Fermierilor Români

Autoritatea de Management pentru PNDR și Planul Strategic PAC 2023 – 2027 din cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a elaborat un pachet de modificări privind normele de condiționalitate, aplicabile începând cu anul de campanie 2026.

Pachetul de modificări are obiectivul de a simplifica obligațiile pentru fermieri și de a reduce riscul de sancțiuni administrative.

Măsuri propuse de Autoritatea de Management PNDR/PS PAC pentru reducerea birocrației și sprijinirea fermierilor

Sprijin concret pentru fermierii mici și medii

Una dintre cele mai importante măsuri propuse de Autoritatea de Management vizează exceptarea de la controale și sancțiuni aferente normelor de condiționalitate pentru fermierii care exploatează până la 10 hectare și beneficiază de plăți directe sau intervenții pentru dezvoltare rurală, precum și pentru cei cu exploatații de maximum 30 de hectare, în cazul aplicării standardului GAEC 7.

Aceste măsuri urmăresc reducerea presiunii administrative asupra fermierilor mici și mijlocii, care reprezintă o componentă esențială a agriculturii românești.

Recunoașterea agriculturii ecologice

Fermele certificate în agricultura ecologică, inclusiv cele aflate în conversie, vor fi considerate automat conforme cu standardele GAEC 1, 3, 4, 5, 6 și 7, eliminând controale suplimentare și simplificând procedurile administrative.

Adaptarea cerințelor de mediu la realitățile din teren

Prin contribuția AM PNDR/PS, au fost propuse ajustări ale unor standarde GAEC, astfel încât acestea să fie mai bine corelate cu specificul agriculturii românești, inclusiv:

• Actualizarea cerințelor GAEC 5 privind lucrările solului;

• Clarificarea aplicării GAEC 6 pentru sere, solarii și culturi permanente;

• Completarea GAEC 4 privind benzile tampon în zona infrastructurii de irigații și desecare;

• Coerență între condiționalitate și ecoscheme.

MADR precizează că propunerile au fost formulate în acord cu Regulamentul (UE) 2025/2469 și cu modificările Planului Strategic PAC 2023–2027, urmând să fie transmise Comisiei Europene prin procedura de notificare. „Prin aceste modificări reducem birocrația pentru fermieri, protejăm micile exploatații și recunoaștem practicile agricole corecte, fără a pune presiune inutilă pe cei care muncesc pământul. Autoritatea de Management a avut un rol esențial în acest demers de simplificare și echilibru”, a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii.

Modificările propuse asigură alinierea obligațiilor de bază cu ecoschemele și intervențiile de dezvoltare rurală, evitând suprapuneri și cerințe nejustificate pentru fermieri.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Grija pentru pământ, ca suport al vieții, a fost în atenția oamenilor de știință încă din cele mai vechi timpuri. Este reliefată în lucrări științifice în special începând cu secolul al XVIII-lea.

Gheorghe Munteanu-Murgoci (1862-1925) este cel care a inițiat și realizat prima hartă a solurilor românești la scara 1:500.000 și cel care, ca urmare a prestigiului internațional de care se bucura, în 1924 a fost ales președinte al Comisiei pentru harta pedologică a Europei.

Teodor Saidel (1874-1967) s-a ocupat, în special, de chimia solului. Este remarcat prin faptul că a elaborat, ca prioritate mondială absolută, Metoda de determinare a concentrației ionilor de hidrogen în soluția solului pe cale potențiometrică, cu ajutorul electrodului de hidrogen, și care în prezent se aplică în întreaga lume (pH-ul solului).

Acad. Gheorghe Ionescu-Șișești (1885-1967) în 1944 arată: „Pământul este bogăția principală a României. Dar el nu este o comoară nesecată, un bun inalterabil. Avem datoria să-l păstrăm și să-l îngrijim, ca să rămână mereu izvorul de viață și mijlocul de existență al poporului român”.

Acad. Cristian Hera mai recent (2015) menționa: „Noi, purtătorii conștiinței istorice, avem datoria să stabilim și să impunem căile și mijloacele, iar factorii de decizie legislativă și executivă să stabilească cu claritate legile care să conducă la păstrarea pământului românesc, tezaur național și izvor de existență al generațiilor de astăzi și al celor care ne urmează”.

Marele pedolog prof. dr. Nicolae Florea, membru de onoare al Academiei Române, în bogata sa operă privind studiul solului atrage atenția că: „Solul este suportul perenității vieții pe pământ, generatorul universal de hrană pentru toate viețuitoarele. De aceea, solul necesită ocrotire, fiind foarte fragil, sensibil la degradare și dificil la restaurat”.

Beneficiind de toate recomandările marilor oameni de știință, noi trebuie să cunoaștem bine solurile pe care lucrăm și să luăm măsurile necesare pentru menținerea și sporirea stării de fertilitate a solului.

România, un muzeu în aer liber

De la nivelul mării până în vârf de munte, România dispune de un mozaic de forme de relief așezat în amfiteatru cum nu se poate găsi în alte țări. Aceste forme de relief sunt și armonios repartizate, cu 1/3 câmpie, 1/3 deal și podiș și 1/3 munte. Pe formele respective de relief se eșalonează și vegetația în zonele de stepă, de silvostepă, zona pădurilor (forestieră) și zona alpină. Dispunem astfel de câmpii mănoase, de dealuri și coline favorabile culturii viței-de-vie, pomilor fructiferi și de frumoasele pajiști din zonele de deal și de munte și, nu în ultimul rând, de bogăția pădurilor de foioase și conifere („aurul verde” al țării).

România este considerată un muzeu în aer liber cu toate tipurile de sol.

În cele ce urmează, vom trata în mod deosebit suprafața arabilă a României, care ocupă circa 9 milioane de hectare și care este împărțită în următoarele:

1. Zone agricole:

• Câmpia Română de Sud și Est, cu soluri de tip cernoziom și cu o medie a precipitațiilor anuale de 470-560 mm;

• Câmpia Română, centrală cu soluri de tip cernoziom și brun-roșcat și cu 520-560 mm precipitații;

• Câmpia de Vest, cu soluri de tip cernoziom și lăcoviște și cu 570-630 mm precipitații;

• Câmpia Dobrogei, cu sol de tip cernoziom și bălan și cu 380-460 mm precipitații;

• Câmpia Transilvaniei, cu sol cernoziom și argiloiluvial și cu 540-460 mm precipitații;

• Câmpia Jijiei, cu sol cernoziom și 630-670 mm precipitații;

• Podișul Transilvaniei, cu sol podzol și 610-640 mm precipitații. Cu schimbările climatice, nu știu cât din aceste cantități de precipitații mai sunt valabile.

2. După textură, cele 9 milioane ha se împart în:

• Soluri cu textură grosieră: sunt solurile nisipoase și nisipo-lutoase;

• Soluri cu textură mijlocie: sunt solurile luto-nisipoase și lutoase;

• Soluri cu textură fină (grele): sunt solurile luto-argiloase și argiloase.

În țara noastră se găsește întreaga gamă a acestor soluri care pot fi cultivate cu anumite culturi și cărora li se aplică tehnologii de cultură specifice. Corect cultivate, toate pot fi soluri productive.

3. În funcție de favorabilitatea lor pentru practicarea agriculturii, solurile se împart în următoarele clase de pretabilitate:

• Clasa I, foarte bune, ocupă 3,8 % din suprafața arabilă și sunt terenuri plane, pretabile la mecanizare;

• Clasa a II-a bune, ocupă 35,8 % din arabil, are versanți slabi înclinați, mecanizabile;

• Clasa a III-a, mediocre, ocupă 25,2 % din arabil, cu panta până la 6°, este erodabil, pentru folosire necesită ameliorare;

• Clasele a IV-a și a V-a, slabe, ocupă 35 % din arabil, cu panta mai mare de 6°, prezintă eroziune intensă, greu cultivabile fără ameliorare.

Făcând o comparație, pe glob sunt 62% soluri cu fertilitate scăzută, iar în România, 52%; soluri foarte fertile – pe glob, 11%, iar în România, 27,3%.

4. Prin studiul amănunțit al terenului, s-au stabilit următoarele note de bonitare:

• 80-100 ocupă 4,02% din suprafață, este teren fără restricții, cel mai bun;

• 61-80 ocupă 38,56% din suprafață, este teren cu limitări mici;

• 41-60 % ocupă 32,44%, din suprafață, este teren cu limitări mijlocii;

• 21-40 % ocupă 13,51%, din suprafață, este teren cu limitări mari;

• 1-20 % ocupă 11,48%, din suprafață, este teren cu limitări severe, cel mai slab.

Asemenea categorii de terenuri se găsesc în fiecare exploatație agricolă și ele trebuie să fie bine cunoscute de fiecare fermier pentru:

• Stabilirea amplasării culturilor mai pretențioase și cu valoare economică mai ridicată, pe parcelele cele mai bune;

• Stabilirea dozelor de îngrășăminte diferențiat, în funcție de starea de fertilitate a fiecărei parcele;

• În asolament, sola amelioratoare va fi mai mult prezentă pe parcelele cu fertilitate scăzută și mai rar pe parcelele fertile.

5. În sinteză, principalii parametri calitativi ai solului sunt conform tabelului de mai jos.

În general, România dispune de soluri cu grad de fertiliate ridicat și atunci când se folosesc soiuri și hibrizi de ultimă generație, cu potențial de producție superior, cu o tehnologie de cultură adecvată, recoltele sunt din ce în ce mai mari și de calitate superioară.

Din păcate, nu întotdeauna știm să apreciem valoarea pământului nostru și uneori intră în posesia unor străini.

Marele poet Tudor Arghezi spunea: „Să nu se uite că agricultura reprezintă cel mai vechi meșteșug al al omului care e custodele, dar mai bine zis, gestionarul celui mai de preț bun al țării – pământul. El, pământul, via și glia (nația) reprezintă cartea de identitate a moșilor și strămoșilor noștri, și durata și sacrificiul lor trecu prin secole”.

Dar, așa cum menționa prof. dr. Avram Fițiu de la Universitatea Agronomică din Cluj-Napoca: „În decursul ultimilor 2000 de ani, Europa nu a mai cunoscut un popor care să-și vândă o treime din pământ pe timp de pace, cum au făcut românii. Actuala clasă politică, cu responsabilitatea diminuată, consideră că pulverizarea unei clase sociale milenare este un act de bravură și de mare progres. Să transformi în milogi ai statului 9 milioane de români din mediul rural reprezintă un act de trădare națională. Noi suntem generația care și-a trădat strămoșii prin vânzarea a o treime din pământul țării. Dacă în ultimele două milenii am avut generații statornice, care s-au încăpățânat să lucreze și să apere acest pământ, generațiile de după 1990 sunt complet dezrădăcinate de glia acestei țări”.

Asupra pământului românesc s-au manifestat mai multe rele, și anume:

• Pulverizarea proprietății;

• Cultivarea nerațională;

• Secătuirea și distrugerea.

La aceasta, acad. Cristian Hera adaugă următorul rău: „Înstrăinarea pământului în proprietatea cetățenilor din alte țări care exportă recolta și substanțele nutritive extrase din sol”. Mai sunt voci care afirmă că nu este nicio nenorocire că s-a vândut din pământ, că el rămâne în țară, nu pleacă peste hotare. Este adevărat că pământul nu pleacă, dar pleacă peste hotare roadele lui, iar vechii proprietari devin slugi pe fostele lor pământuri.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Terenul trebuie pregătit din toamnă pentru însămânțările de primăvară

Asolamentul, structura și rotația culturilor

Afânarea adâncă și fertilitatea solului

Sectorul pomicol din România, grav afectat în ultimii ani de evenimente climatice catastrofale, acuză Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale de utilizarea abuzivă a sprijinului financiar de urgență în valoare de 11,5 milioane euro, acordat de Comisia Europeană pentru speciile pomicole afectate de înghețul din 2025, cu pierderi care ajung la 100% din valoarea totală.

„Ministerul Agriculturii încalcă regulamentul european care prevede acordarea acestor despăgubiri, ignorând în mod evident Comisia Europeană și acordând despăgubiri speciilor pomicole care nu îndeplinesc condițiile de eligibilitate stabilite de Comisie. Într-o perioadă în care România se confruntă cu un deficit semnificativ la fructele sâmburoase și importăm masiv, ceea ce duce la creșteri bruște ale prețurilor fructelor la raft, statul român, prin Ministerul Agriculturii, subminează producătorii autohtoni care ar trebui să asigure securitatea alimentară în acest segment și cărora le-a fost destinat în mod specific acest sprijin european de urgență”, se precizează în comunicatul de presă semnat de OIPA ProdCom Legume-Fructe și de Fruleg-RO.

Organizația Interprofesională Națională ProdCom Legume-Fructe și Asociația Grupurilor și Organizațiilor de Producători Agricoli Fruleg-RO anunță că vor sesiza Parchetul Public European, cu sediul la Luxemburg, privind redirecționarea intenționată a fondurilor europene.

În prezent, pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) este postat în consultare publică un proiect de HG privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru sectorul pomicol afectat de înghețul târziu de primăvară manifestat în perioada aprilie 2025 – mai 2025. Conform Comisiei Europene, prioritari la plată sunt pomicultorii care au avut pierderile cele mai mari. Însă, potrivit proiectului de act normat al MADR, specii care au avut mai puțin de suferit sunt și ele „prioritare” la banii europeni, când ar putea fi despăgubite din bugetul național, mai ales că există posibilitatea suplimentării ajutoarelor europene până la 200%. Toate celelalte țări care au primit sprijinul de urgență de la UE, Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria și Polonia, au despăgubit din bani europeni fermele care nu au ajuns în piață cu fructe, fermele care au avut pierderi mari, iar restul producătorilor au primit ajutoare de stat în funcție de gradul de afectare al plantațiilor. De reținut că, anul trecut în România nu au existat, de pildă, caise, iar cireșele s-au făcut ici-colo.

Potrivit OIPA ProdCom Legume-Fructe și de Fruleg-RO, prin proiectul de HG privind acordarea sprijinului financiar de urgență în sectorul pomicol afectat de înghețul târziu din primăvara 2025, autoritățile din România aleg să schimbe destinația grantului european, utilizând cu intentie fondurile în afara domeniului de aplicare stabilit de regulamentul european, în detrimentul fermierilor grav afectați cărora Comisia Europeană le-a acordat sprijinul în mod expres.

„Comisia Europeană a comunicat oficial că sprijinul poate fi utilizat exclusiv pentru sectoarele și culturile prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/2061, iar cheltuielile suplimentare incluse în proiectul de HG sunt neeligibile și nu vor fi decontate din fonduri europene. Cu toate acestea, proiectul de Hotărâre de Guvern menține aceste prevederi, asumând în mod deliberat un conflict juridic cu instituția care a acordat sprijinul. În aceste condiții, adoptarea actului normativ în forma actuală va avea ca efect direct prejudicierea fermierilor eligibili, blocarea fondurilor europene și declanșarea unui litigiu previzibil, cu impact financiar și reputațional major pentru statul român”, se arată în adresa transmisă luni, 2 februarie 2026, către Guvernul României de cele două organizații menționate mai sus, care, având în vedere implicațiile juridice, financiare și de credibilitate europeană pentru țara noastră, doresc modificarea actului normativ așa încât sprijinul european de urgență să poată fi acordat pomicultorilor cărora le este dedicat integral și efectiv până la termenul limită prevăzut de regulament, respectiv 30 aprilie 2026.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!