Este cunoscut că agricultura este domeniul total dependent de prezența apei. În țara noastră, în anii normali din punct de vedere climatic, avem zone favorabile culturilor agricole precum Câmpia de Vest, Câmpia Transilvaniei, dar și zone care înregistrează deficit de umiditate cum sunt Câmpia Olteniei și Munteniei, Dobrogea și Sudul Moldovei care necesită irigații.

Cu schimbările climatice, cu extinderea fenomenului de secetă, apare deficit de umiditate în toate zonele afectate.

Dacă analizăm situația din Bărăganul de Nord aici deficitul de umiditate este de 100-150 mm în anii umezi, de 250 mm în anii moderați și 300-350 mm în anii secetoși. Aici nu se poate vorbi de agricultură performantă fără irigații.

În România sunt pretabile pentru irigat 5,4 milioane de hectare și s-a stabilit ca până în 2028 să se asigure aplicarea irigațiilor pe 2,7 milioane de hectare.

Conform prevederilor OCDE, dacă temperatura va crește cu 4°C față de perioada preindustrială, seceta va deveni de șapte ori mai frecventă și mai severă. Chiar la creșteri de 1,5-2°C se așteaptă creșterea stresului hidric peste tot. Solul va deveni tot mai uscat, pierzând capacitatea de a reține apa (umiditatea). Nivelul râurilor și pânza freatică sunt în scădere, scade producția agricolă și siguranței alimentară. Impactul economic al secetei s-a dublat față de 2000, iar până în 2035 costurile secetei ar putea crește cu 35-110 %. Se cer irigații, conservarea apei, soiuri rezistente.

De aceea este necesar să se mențină solurile sănătoase, bine întreținute care ar putea sechestra 27% din cantitatea de Carbon necesară a fi neutralizată pentru a menține creșterea încălzirii globale sub 2°C.

Necesarul de hrană pentru o populație în continuă creștere este tot mai mare. Era prevăzut pentru 2050 o populație de 9 miliarde, iar pentru 2100 să ajungă la 10 miliarde. În asemenea condiții, FAO stabilea ca până în 2050 producția să crească cu 70%.

Recent s-a evaluat că până în 2070 populația globului va fi de 11,7-12,4 miliarde. De aceea sunt absolut necesare cantități sporite de hrană, iar extinderea irigațiilor este obligatorie.

Resursele de apă care curg prin și sub România sunt de 134,6 miliarde m³ și apa respectivă este folosită 16% pentru consumul populației, 23% pentru agricultură și 60% pentru industrie.

Sunt asigurați 20 miliarde m³ de Dunăre, 13,68 miliarde m³ de râurile interioare și 4,67 miliarde m³ din apa freatică și de adâncime.

Desigur, sunt perioade de secetă severă când scade și nivelul Dunării, și al râurilor interioare. De aceea este imperios necesar să fie amenajate cât mai multe lacuri artificiale de acumulare a apei în perioadele cu ploi torențiale și topirea zăpezii pentru a avea apa necesară irigației în perioadele de secetă severă.

Necesitatea sporirii producției agricole impune, printre alte măsuri tehnologice, aplicarea cantității corespunzătoare de îngrășăminte. O fertilizare nerațională, fără a ține seama de ce oferă solul și de cerințele plantelor pentru un anumit nivel de producție, de etapele când are loc consumul maxim de elemente nutritive, dar și de evoluția condițiilor climatice, poate provoca pierderi de nutrienți care duc la poluarea solului și apei.

Avem în vedere, în special, pierderile de nitrați deoarece ionul NO₃ nu este reținut de complexul coloidal al solului, el este ușor luat de plante, dar și ușor levigabil mai ales în zonele irigate.

Prin urmare, avem aici probleme cu două secvențe importante ale tehnologiei de cultură care necesită un nivel de profesionalism mai ridicat și anume administrarea îngrășămintelor și administrarea apei. Îmi amintesc că la începutul anilor ’90 când a avut loc retrocedarea pământului, el nu a mai ajuns la vechii proprietari, ci la fiii și nepoții acestora. Peste 90% dintre noii proprietari proveneau din alte domenii de activitate și nu aveau nici elementare noțiuni despre agricultură, deși au devenit cultivatori. Atunci, prof. Nicolae Ștefan, ministru al Agriculturii, a solicitat ICCPT Fundulea soluții ca împreună cu ministerul și direcțiile agricole județene să fie inițiați în problemele agriculturii noii cultivatori. În cadrul ICCPT Fundulea am înființat, organizat și condus primul laborator de Extensie, Consultanță și Propagandă Agricolă din cercetarea agricolă românească.

În cadrul acestui laborator am realizat:

1. În revistele de specialitate agricolă, cu apariție săptămânală și lunară, am publicat articole de sezon cu problemele din perioada respectivă și modul de rezolvare a lor. Personal am publicat peste 1.500 de articole având o experiență în publicistica agricolă de peste 50 de ani, în afară de articolele publicate de colegii din Institut și din Stațiuni.

2. Am elaborat peste 20 cărți de specialitate și broșuri în mii și mii de exemplare care au fost difuzate gratuit, prin direcțiile agricole, către cultivatori. Exemplu: „Cum lucrăm pământul”, „Când, cum și cu ce executăm semănatul culturilor agricole”, „Fertilizarea culturilor agricole și mașinile folosite”, „Tehnologia lucrărilor mecanizate în cultura florii-soarelui” etc. În ultimul timp am elaborat o lucrare, „ABC-ul mecanizatului”, având în vedere că mulți dintre noii cultivatori au luat tractoare și lucrează cu ele.

3. La începutul fiecărei campanii agricole, prin Direcțiile Agricole se organizau ședințe de instruire cu problemele din campania respectivă, unde cercetătorii din Institut și Stațiuni țineau lecții cu problemele respective.

4. În fiecare zonă agricolă au fost înființate loturi demonstrative cu soiuri și hibrizi, precum și tehnologii de cultură care erau vizitate de cultivatori și vedeau concret ce se pretează cel mai bine în zona lor.

5. Anual, în Institut și în unele Stațiuni se organizează așa numitele „Zile verzi”, ca Ziua grâului și orzului, Ziua florii-soarelui și soiei, Ziua porumbului și sorgului, la care participă sute de cultivatori și se informează cu ce este nou în cercetarea științifică din agricultură.

6. Se au în vedere și fermele mari din fiecare zonă, care sunt conduse de specialiști de înaltă clasă și pot servi ca modele.

Pe parcurs problemele s-au mai clarificat, deoarece o parte din micii cultivatori au dat pământul în arendă la fermele mijlocii și mari, iar o parte dintre noii cultivatori au devenit buni fermieri.

În acest fel, ICCPT Fundulea a participat la o bună informare a cultivatorilor.

Administrarea îngrășămintelor și aplicarea irigațiilor

Acum, continuăm cu elemente mai amănunțite prin care să prevenim poluarea cu nitrați în zonele irigate.

Avem în vedere, pe de o parte, modul de administrare a îngrășămintelor, iar pe altă parte, tehnologia aplicării irigațiilor.

La administrarea îngrășămintelor trebuie avut în vedere:

1. Nici o fertilizare nu este indicat să se facă în orb, ci numai după cartarea agrochimică a fiecărei parcele, repetate la 3-4 ani.

2. Se vor aplica doze optime ținând seama de ce oferă solul și de ce pretind plantele pentru un anumit nivel de producții.

3. Complexul de măsuri agrotehnice, în afară de fertilizare, optimizează factorii de vegetație și asigură o bună valorificare a nutrienților, fără poluare.

4. Prezența asolamentului cu ierburi perene împiedică levigarea nitraților.

5. Îngrășămintele organice îmbunătățesc însușirile solului și au capacitate de a oferi nitrați treptat și rețin plusul, evitând poluarea.

6. Aplicarea fertilizanților lichizi este de 4-5 ori mai eficientă deoarece 95% din nitrați se absorb de plantă în primele zile, față de 25% la cei solizi.

7. Trebuie stabilite cu grijă epocile de aplicare urmărindu-se faza de consum maxim și când plantele au un început de stres pentru a consuma intens.

8. Nu este indicată fertilizarea în mustul zăpezii, deoarece îngrășămintele se dizolvă în 1-2 săptămâni, când plantele sunt în repaus vegetativ. În aceste condiții, se pierde 40-50% din azotat și 60% din uree, provocând poluarea.

9. Trebuie ținut seama și de solubilitatea îngrășămintelor, cunoscând că fosforul are solubilitate redusă, de 10-20%, potasiul 30-40%, iar azotatul în totalitate.

10. Pentru evitarea poluării îngrășămintelor azotate, este indicat să se aplice în 2-3 reprize, ținând seama de ritmul de consum al plantelor și de evoluția vremii.

11. Cel mai indicat este să se aplice îngrășăminte cu descompunere treptată/controlată.

12. Tipurile de îngrășăminte se aleg în funcție de sol de cultură și de condițiile climatice astfel:

• pe sol cu pH acid se aplică nitrocalcar;

• pe sol alcalin se aplică sulfat de amoniu (NH4)₂SO₄;

• pe sol cu pH neutru se aplică azotat de amoniu NH₄NO₃;

• pentru floarea-soarelui, rapița, in, sfecla de zahăr se aplică K și N;

• pe suprafețele cu agricultură conservativă se aplică îngrășăminte complexe.

13. La culturile de toamnă fertilizarea cu azot se face numai pe solurile sărace și cel mult 1/3 din doză.

14. Aplicarea îngrășămintelor în benzi, în apropierea plantelor asigură o mai bună valorificare și evită poluarea.

Alte măsuri:

• Folosirea ureei ENPRO asigură protecția azotatului, fără pierderi prin levigare;

• Tehnologia NG-îngrășăminte cu N și S care se pulverizează plante și are inhibitori pe bază de uleiuri vegetale, asigură azot 70-90 zile și reduce levigarea;

• Aplicarea produsului Instinct reduce pierderile prin levigare;

• Interzis spălarea mașinilor de administrat îngrășăminte în râuri, lacuri;

• Evitat stocarea provizorie a îngrășămintelor pe teren, au loc scurgeri în apa freatică.

La aplicarea irigațiilor se urmărește:

1. Pericolul poluării cu nitrați are loc când se irigă:

• pe solurile nisipoase, foarte ușor permeabile;

• când pânza freatică este la mai puțin de 2 m adâncime;

• când se aplică doze mari de îngrășăminte necorelate cu capacitatea și ritmul de consum al plantelor. Acestea trebuie evitate.

2. Tehnica de irigare și normele de udare se stabilesc în funcție de caracteristicile solului, atât pentru prevenirea poluării cu nitrați, cât și pentru evitarea sărăturării secundare a solului.

3. Momentul irigării se alege când plantele au început să sufere un ușor stres hidric pentru a consuma mai intens apa și nutrienții.

4. Să se asigure o irigare cât mai uniformă pentru a evita formarea zonelor cu exces de apă (când terenul nu este bine nivelat) și scurgerile la suprafață când terenul este în pantă.

5. În zonele cu sol mai greu permeabil și o capacitate bună de reținere a apei, se poate folosi irigarea prin aspersiune sau pe brazde fără pericol de poluare.

7. Este indicat ca încă de la semănat să se aplice un îngrășământ starter care să favorizeze o mai bună înrădăcinare pentru a valorifica un volum mai mare de sol pentru consum de apă și nutrienți.

8. Pentru a nu avea exces de nitrați în anumite etape ale vegetației este indicat să se mențină terenul permanent verde. Prin aceasta se asigură și protecția solului, se consumă îngrășămintele rămase de la cultura anterioară, cât și ce se formează prin nitrificare evitând poluarea și asigurând materia organică pentru sol.

9. Atenție la parcelele pe care s-au efectuat arături adânci sau lucrări de scarificare, deoarece pericolul de poluare cu nitrați este mai mare.

Prin urmare, aplicând corect toate aceste măsuri se poate evita pericolul de poluare cu nitrați.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Mașina de tocat asigură menținerea solului curat și sănătos

Să învățăm cum se pot obține recolte bune și în condiții de secetă

Istoria sfeclei de zahăr în România