Primăverile tot mai secetoase, cu vânturi uscate, ne obligă ca în primăvară să acționăm cât mai puțin asupra solului sau deloc. Fiecare intervenție provoacă răscolirea solului cu pierderi de apă prin evaporare. Prin determinări riguroase a rezultat că o simplă trecere cu grapa cu colți a determinat pierderi de 2,5-3%, o trecere cu combinatorul 5,5-6%, iar dacă s-a folosit grapa cu discuri care răscolește și vântură solul pe adâncimi de 8-10-12 cm, pierderile ajung la 28-29%. De aceea, grapa cu discuri nu trebuie folosită în niciun caz primăvara. Compania Corteva menționează pierderi la folosirea grapei cu discuri de 55-60 l/m² și de 15-20 l/m² când se folosește combinatorul, jumătate din pierderi având loc în prima zi, iar restul în patru zile.

Asemenea motive ne determină ca totul să fie pregătit din toamnă. Asta presupune ca solul să aibă un bun grad de afânare cu porozitatea totală de 48-60%, din care, porozitatea capilară 30-36%, iar porozitatea necapilară (de aerație) să fie 18-24%. Să aibă densitatea aparentă (Da) 1,25-1,45 g/m³ și permeabilitatea de 7-10 cm/oră pentru a asigura o ușoară infiltrare a apei pe adâncimea sistemului radicular. Totodată, să fie desființate straturile impermeabile pe această adâncime.

În mod practic se apreciază că dacă după o ploaie, în 24 de ore, umiditatea ajunge la un metru adâncime, solul are o bună permeabilitate, sau dacă se usucă în mai puțin de cinci zile, este afânat, iar dacă pentru uscare necesită mai mult de opt zile, solul respectiv este tasat-compactat.

Afânarea solului nu trebuie să fie pe adâncime mai mare deoarece apa, împreună cu nutrienții, se deplasează în pânza freatică, pe care o poluează.

La o afânare crescută se intensifică circulația aerului care accelerează mineralizarea humusului cu formare de elemente nutritive peste capacitatea de consum a plantelor și surplusul se pierde prin levigare, prin volatilizare și prin eroziune.

Prin urmare, solul trebuie să se prezinte ca un burete care poate înmagazina cât mai multă apă din precipitații și să limiteze orice pierderi de apă atât în adâncime, cât și prin evaporare la suprafața solului.

Solul poate avea aceste caracteristici favorabile în gestionarea apei dacă are o structură glomerulară cu o hidrostabilitate de 20-40%.

Capacitatea solului de înmagazinare a apei este de 50% când este afânat, de 46% când este așezat și de 38% când este tasat-compact.

Se apreciază că atunci când solul, pe stratul 0-100 cm, a acumulat 150 mm apă poate rezista 1-2 luni la secetă. Pentru aceasta, solul trebuie să conțină materia organică pentru a acumula cu 20% mai multă apă, iar humusul, rezultat din descompunerea materiei organice, are capacitatea de a înmagazina de 4-6 ori mai multă apă, putând întârzia cu două săptămâni efectele secetei.

Capacitatea de apă utilă a solului pe stratul 0-100 cm este socotită insuficientă când este sub 600 m³/ha, mică la 1.100-1.400m³/ha și mare la 1.700-2.000 m³/ha.

Solul afânat, mărunțit și nivelat la intrarea în iarnă se realizează atunci când este lucrat la umiditatea optimă care este 7-21 (28)% pe solul nisipos, 12-22% pe solul lutos și 19-21% pe solul argilos.

Lucrat când este uscat se scot bolovani, iar când este umed se scot brazde sub formă de curele care când se usucă se întăresc beton. În ambele situații sunt necesare lucrări repetate de mărunțire cu utilaje grele care zdrobesc, sfărâmă, macină, agregatele structurale fiind transformate în praf care astupă porii solului, împiedică infiltrarea apei care se scurge, produce eroziunea, băltește, se evaporă, se pierde.

Prin urmare, la intrarea în iarnă solul trebuie să fie arat sau scarificat, sau discuit, în funcție de condițiile din fiecare fermă.

Dacă toamna este secetoasă și solul este uscat, nu este indicată arătura cu scoaterea de bolovani care trebuie mărunțiți. Dacă totuși s-a făcut greșeala și s-a arat în asemenea condiții, este indicat ca în ferestrele iernii, după câteva reprize de îngheț-dezgheț, să se treacă cu grapa cu discuri, când solul se mărunțește ușor.

Așadar, orice intervenție asupra solului care nu a putut fi făcută până la intrarea în iarnă trebuie să se execute în ferestrele iernii și să nu rămână nimic pentru executat în primăvară. Numai în aceste condiții solul la desprimăvărare se zvântă cu 7-10 zile mai devreme, fiind favorabil însămânțărilor din urgența întâi.

Aprecierea cantității de apă acumulată în sol la desprimăvărare este indicat să se realizeze prin analize de laborator și nu după cantitatea precipitațiilor căzute.

Pentru aceasta se folosește formula: U=UgxDaxH, unde Ug reprezintă umiditatea determinată în laborator; Da - densitatea aparentă, iar H - adâncimea analizată. Spre exemplu, 18% x 1,30 x 100 = 2.340 m³/ha.

Pentru edificare, prezentăm o experiență realizată la ICCPT Fundulea în acest scop.

Prin anii ’50, când eram student la Agronomie în București, se spunea și era scris în diferite tratate de specialitate că arătura de toamnă pentru culturile de primăvară se lasă în brazdă crudă, nu se grăpează, în scopul ca denivelările și coamele brazdelor să asigure o mai bună reținerea a zăpezii. Din observațiile noastre în teren am constatat că această recomandare nu se confirmă. Eu lucram cu un grup de specialiști în domeniul cercetării lucrărilor mecanizate în agricultură și am avut șansa să colaborez în anii ’80  cu doi dintre cei mai mari specialiști pe care îi avea România în perioada respectivă. Este vorba de dr. ing. Ion Picu - specialist în Agrotehnica culturilor irigate și de dr. ing. Gh. Sin - specialist în Agrotehnica culturilor neirigate. Am discutat cu dumnealor problema respectivă și mi-au propus să organizez o cercetare în acest scop.

O parcelă care a fost cultivată cu grâu de toamnă am împărțit-o în două și o parte am arat-o, grăpat-o și nivelat-o, iar pe cealaltă am lăsat-o în brazdă crudă, cu denivelări, coamele brazdelor ieșite în relief, ceva bolovani etc.

După prima zăpadă din luna decembrie (strat de 12 cm), i-am invitat pe cei doi specialiști în câmp și am constatat că în parcela mărunțită și nivelată zăpada era în strat uniform, iar în cealaltă parcelă zăpada era mai mult între coamele brazdelor, vârful coamelor se întrevedeau, aveau un strat de 2-3 cm.

După primele zile cu soare, vârful coamelor era dezgolit și solul având culoarea închisă atrăgea razele solare, se încălzea și pierdea apa prin evaporare. Solul astfel uscat se scurge între coame, se dezvelește alt strat umed care urmează aceeași direcție.

Am urmărit după fiecare ninsoare și fenomenul se repetă.

La desprimăvărare, în prima parcelă zăpada s-a topit uniform și apa s-a infiltrat în sol, iar în a doua parcelă coamele erau uscate și între ele încă era zăpadă.

Prima parcelă s-a zvântat repede și uniform, am pregătit patul germinativ și am semănat mazăre în epoca optimă.

A doua parcelă s-a zvântat cu opt zile mai târziu și am semănat tot mazăre, același soi, cu aceeași tehnologie.

Probele de umiditate recoltate pentru analiză au arătat că:

- solul uscat din vârful coamelor a avut 7,7% umiditate (la coeficientul de ofilire);

- solul pe stratul 0-10 cm, după pregătirea patului germinativ, avea 17% umiditate în parcela lăsată în brazdă crudă și 23,43% umiditate în parcela mărunțită și nivelată din toamnă.

În prima parcelă mazărea a răsărit uniform, cu plante viguroase, iar în a doua parcelă răsărirea a fost eșalonată, cu multe plante debile (cele răsărite din zona coamelor uscate).

Pe întreaga perioadă de vegetație, diferențele au fost evidente, iar la recoltare producția a fost de 3.200 kg/ha în prima parcelă și de 2.050 kg/ha în a doua parcelă. De menționat că anul a fost cam sărac în precipitații și recolta s-a bazat pe apa acumulată în sol în perioada de iarnă.

Diferența de circa o tonă pe hectar se datorează întârzierii semănatului cu 8 zile, la urgența I fiind importantă fiecare zi de întârziere; rezervei de umiditate din sol: 17% față de 23%; neuniformității umidității în stratul arabil la parcela a doua.

Pe baza acestor rezultate și a situației evidente din teren, împreună cu cei doi colegi specialiști am stabilit ca toate arăturile să fie nivelate, cu excepția celor de pe terenurile în pantă.

Colectivul de cercetare în domeniul mecanizării lucrărilor agricole a beneficiat și de recomandările unor mari specialiști pentru lucrări speciale, ca: acad. Cristian Hera - pentru lucrările de fertilizare; dr. ing. Nicolae Șarpe - pentru lucrările de erbicidare; dr. ing. Al. Bărbulescu - pentru lucrările de protecția plantelor; dr. ing. Gh. Ștefanic - pentru biologia și sănătatea solului.

Recomandările respective au făcut parte din tematica de cercetare a laboratorului de mecanizare, care s-a străduit să pregătească și să regleze mașinile agricole pentru a satisface cerințele respective.

Printr-o permanentă colaborare cu Institutul de Cercetări pentru Mecanizarea Agriculturii, când unele mașini nu răspundeau acestor cerințe, se notifica și se aduceau la cunoștința celor circa 30 de fabrici de mașini agricole care existau în România și care operau modificările respective la mașinile aflate în fabricație.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Asolamentul, structura și rotația culturilor

Afânarea adâncă și fertilitatea solului

Atenție la lucrările pe terenurile în pantă