Revista Fermierului - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Revista Fermierului

Revista Fermierului

Consiliul Naţional al Audiovizualului strânge semnături ca să evalueze necesitatea îmbunătăţirii unor prevederi ale legislaţiei audiovizualului, pentru o definire mai clară a noţiunii de interes public în programele de televiziune şi de radio.

Textul petiţiei:

CNA lansează petiţia online “Interesul public mai presus de gustul publicului”.

Drumul de la domnia bunului plac la cea a bunului simţ trece şi pe la CNA. Sau, mai precis, ar trebui să treacă. Am văzut înmormântări în direct, momente înşelătoare în emisiunile de divertisment, în dezbateri politice sau pe teme sportive. De la an la an, spaţiul audiovizual românesc devine din ce în ce mai viciat. Moartea unei personalităţi publice pare a fi momentul cel mai râvnit al unei televiziuni, iar cazurile recente, cum ar fi cel al lui Adrian Păunescu, Şerban Ionescu sau Sergiu Nicolaescu confirmă acest trist şi nefiresc adevăr.

Este timpul ca ripostă să vină din două direcţii: de la cetăţeni şi de la CNA. Ca să reuşim, alăturaţi-vă în număr cât mai mare şi semnaţi petiţia noastră online!

Valul din ce în ce mai mare de mizerie propagat prin televiziuni poate zdrobi valorile naţiunii. Încurajarea promiscuităţii, a alcoolismului şi infidelităţii, a violenţei şi vulgarităţii, promovarea caracterelor murdare şi a lipsei de încredere în oameni trebuie să fie oprite, dacă vrem ca viitorul copiilor noştri să nu fie stigmatizat irecuperabil de aceste vicii.

Semnaţi petiţia noastră online, publicată la următoarele adrese: petitieonline.com sau petitieonline.ro

Nu putem reuşi decât împreună cu dumneavoastră.

Voteaza şi susţine iniţiativa CNA! Implică-te!

 

EFSA (Autoritatea Europeana pentru Siguranţa Alimetelor) vrea o deschidere mai mare către dialog, aşa că publică acest document pentru a primi comentarii de la fermieri şi comunitatea oamenilor de ştiinţă.

Ghidul este alcătuit cu intenţia de a fi de folos celor care folosesc produse de protecţia plantelor, dar şi autorităţilor din domeniu.

O primă rundă de consultări a avut loc în perioada septembrie-octombrie 2012. Capitolele care au fost puse în discuţie în acea perioadă sunt acum în proces de revizuire.

Între timp, au apărut mai multe discuţii, mai ales în Franţa, privind modul în care PPP afectează albinele şi, de aici, producţia de miere.

Pentru problemele apărute după prima dezbatere, se organizează acum a doua rundă de consultări.

Persoanele interesate pot să consulte documentul propus dezbaterii pe site-ul www.efsa.europa.eu şi pot să facă observaţii şi propuneri până la 18 martie.

De curând, pe site-ul MADR a apărut Hotărârea de guvern privind Planul Naţional de Acţiune, ce vizează diminuarea riscului utilizării produselor de protecţia plantelor (PPP-uri) în agricultură.

Pe site-ul Ministerului Agriculturii a fost publicată Hotărârea de Guvern privind aprobarea Planului Naţional de Acţiune, ce vizează diminuarea riscului utilizării produselor de protecţia plantelor (PPP-uri) în agricultură. Implementarea acestui Plan are drept ţintă aspecte privind protecţia sănătăţii publice şi a mediului, practicile agricole durabile şi protecţia zonelor specifice, plasarea pe piaţă a produselor de protecţie a plantelor, cerinţele privind principiul precauţiei, respectiv interzicerea pulverizării aeriene, cu excepţiile prevăzute la art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2012. Obiectivele generale ale Planului de Acţiune sunt reducerea riscului asociat utilizării produselor de protecţie a plantelor, optimizând utilizarea acestora şi asigurând parametrii cantitativi şi calitativi ai producţiei agricole. Planul Naţional de Acţiune conţine obiective şi măsuri ce vizează reducerea dependenţei de metodele chimice de combatere a dăunătorilor, a bolilor şi a buruienilor, oferind astfel utilizatorilor profesionişti (fermierilor) informaţii specifice cu privire la gestionarea integrată a dăunătorilor şi metodele nechimice alternative. Mai multe informatii despre acest Plan de Actiune, puteti citi pe site-ul Ministerului Agriculturii.


Comisarul european Dacian Cioloş a declarat, la Radio România Antena Satelor, că bugetul României pentru plăţile directe va creşte semnificativ în intervalul 2014 - 2020. Referindu-se la bugetul global al UE, comisarul european a declarat că România va avea mai mult de 10 miliarde de euro, faţă de 4 miliarde cât a avut în actualul buget 2007 - 2013. Pentru fermele de semisubzistenţă, se vor reduce controalele şi birocraţia, în timp ce pentru programele de dezvoltare rurală se vor stabili măsuri menite să ajute fermierii în programele de investiţii cu sume fixe, măsuri care să reducă astfel birocraţia şi să facă posibilă elaborarea cât mai facilă a proiectelor.
sursa: antenasatelor.ro

Miercuri, 20 Februarie 2013 15:46

Parteneriatul European pentru Inovare

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, va participa joi, 21 februarie 2013, la Bruxelles, la prima sesiune a Comitetului director al Parteneriatului European pentru Inovare (PEI) – “Productivitatea şi Sustenabilitatea în Agricultură”, un important forum de dezbateri privind viitorul agriculturii europene.

Din comitetul director al PEI mai fac parte, alături de ministrul Daniel Constantin, miniştrii de resort din Danemarca şi Grecia. Comitetul director al Parteneriatului European pentru Inovare reuneşte 40 de personalităţi din rândul factorilor de decizie, organizaţiilor de fermieri, cercetătorilor şi organizaţiilor de consumatori de la nivel european.

După introducerea făcută de comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, şi de comisarul pentru Cercetare, Inovare şi Ştiinţă, Máire Geoghegan-Quinn, agenda sesiunii prevede dezbateri pe următoarele subiecte: principalele domenii de acţiune pentru PEI, precum şi modalităţile de implicare a oamenilor de ştiinţă în inovarea şi dezvoltarea agriculturii la nivel european.

De asemenea, în cadrul discuţiilor se vor dezbate posibilităţile de a-i mobiliza pe agricultori să se angajeze în acţiuni inovatoare şi schimburi de cunoştinţe la nivel european, precum şi modalităţile de cooperare între fermieri, cercetători şi societatea civilă, în vederea promovării de inovaţii pentru îmbunătăţirea producţiei agricole şi o mai bună protejare a mediului.

 

Miercuri, 20 Februarie 2013 08:56

PNDR - 65.000 de contracte, 5 miliarde euro

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a încheiat, până la 15 februarie, contracte de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru 64.846 de investiţii în mediul rural, pentru care beneficiarii vor primi fonduri nerambursabile în valoare totală de 5,184 miliarde de euro. APDRP a plătit, până în prezent, 4,737 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o absorbţie de peste 54% din sumele alocate de Uniunea Europeană. De la demararea PNDR, în anul 2008, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a gestionat 139.879 de cereri de finanţare, în valoare de peste 17,659 miliarde de euro. Până la această data, au fost selectate pentru a primi finanţare nerambursabilă 68.115 de proiecte, în valoare de 5,7 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un grad de angajare de 77% a fondurilor disponibile prin PNDR.

 

Producătorul de produse fitosanitare şi seminţe Syngenta AG, cu sediul în Elveţia, cere retragerea propunerii EFSA (European Food Safety Authority - Autoritatea Europeană de Siguranţă Alimentară) privind interzicerea utilizării neonicotinoidelor, susţinând că evaluarea Autorităţii privind riscul acestor substanţe asupra albinelor este greşită. În răspunsul Syngenta la raportul EFSA privind neonicotinoidele, compania arată că Autoritatea nu a luat în considerare informaţii-cheie, care dovedesc siguranţa tratamentului seminţelor cu thiamethoxam în cazul culturilor de oleaginoase, în special la floarea-soarelui şi rapiţă. Analiza raportului EFSA arată că Autoritatea şi-a bazat evaluarea pe un coeficient de însămânţare de 2-4 ori mai mare decât cea folosită în practica agricolă modernă. Dacă EFSA lua în calcul un coeficient real, evaluarea ar fi avut un rezultat complet diferit, şi anume, stabilea un grad de risc extrem de scăzut pentru albine, concluzionând că tehnologia neonicotinoidelor nu afectează sănătatea meliferelor. "Comisia Europeană a folosit această evaluare, greşit elaborată de EFSA, pentru justificarea interzicerii folosirii neonicotinoidelor", susţine John Atkin, director operativ al Syngenta.

În perioada 21 – 22 martie 2013, compania austriacă Biso Schrattenecker, unul dintre liderii pieţei europene de echipamente agricole, organizează, la Drajna, cel mai mare Târg de maşini agricole second-hand şi de stoc din România.

Fermierii sunt aşteptaţi la Centrul pentru Competenţe Agricole din Drajna, judeţul Călăraşi, al companiei Biso. Vor fi prezentate produse din Austria şi Germania, respectiv 100 de tractoare, 35 de combine şi 150 de unelte agricole (semanatoare, grape etc.), produse de stoc şi maşini second-hand recondiţionate de specialiştii din centrele de service Biso din Austria şi Germania.

Fiecare client care se înregistrează până la 10 martie pentru participarea la târg, va primi un voucher în valoare de 750 de euro. Înregistrările se pot face la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la numarul de telefon 0752 159 532.

“Prin organizarea Târgului de maşini agricole second-hand şi de stoc din Drajna ne-am propus să le oferim o alternativă viabilă fermierilor, care îşi doresc să aibă acces la soluţii moderne de lucrare a pământului, însă sunt nevoiţi să se încadreze într-un buget limitat“, spune Marian Martinescu, director de vânzări la Departamentul de Second-Hand, Biso România.

 

În 18 februarie 2013, ministrul Daniel Constantin a avut o întrevedere la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu Philippe Gustin, ambasadorul Franţei la Bucureşti, care a fost însoţit de Sévrine Jacobs, consilier pentru afaceri agricole al Ambasadei Franţei în România.

Cu această ocazie, partea franceză i-a mulţumit ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru promptitudinea autorităţilor române în ceea ce priveşte investigaţiile întreprinse în finalizarea anchetei etichetării şi trasabilităţii cărnii de cal. În acelaşi timp, ministrul Daniel Constantin a mulţumit Ambasadei şi Guvernului francez pentru sprijinul acordat în aceasta perioadă extrem de grea. ”Pentru România, deşi a fost o situaţie dificilă, a reprezentat o oportunitate de a le arăta tuturor celor implicaţi că unităţile de procesare româneşti sunt aliniate la standardele europene”, a afirmat ministrul Daniel Constantin.

În cadrul întâlnirii au fost abordate teme referitoare la evoluţia negocierilor cu Parlamentul European privind Cadrul Financiar Multianual 2014-2020, reforma Politicii Agricole Comune, precum şi dezvoltarea cooperării bilaterale româno-franceze în domeniul agriculturii şi în domenii conexe. Au fost punctate subiecte precum organizarea Camerelor Agricole, finanţarea agriculturii/fonduri mutuale, cooperarea între organismele de plăţi, măsuri de sprijin pentru tinerii agricultori, reglementarea şi organizarea filierelor de distribuţie, cadastru, etc.

Totodată, cei doi oficiali au discutat şi despre deplasarea în Franţa a ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, din perioada 22-23 februarie 2013, cu ocazia ceremoniei de deschidere a Salonului Internaţional de Agricultură - SIA de la Paris, la invitaţia ministrului francez al Agriculturii, Stephane Le Foll.

Pe această cale, ministrul Daniel Constantin a reiterat invitaţia adresată omologului său francez, Stephane Le Foll, de a efectua o vizită oficială în ţara noastră în perioada Congresului Mondial al Viei şi Vinului, care se va desfăşura între 2 – 7 iunie 2013, la Bucureşti.

 

 

Marți, 19 Februarie 2013 16:47

Cereale româneşti la export

Firma elveţiană Ameropa, care are afaceri în România în comerţul cu materii prime agricole şi producţia de îngrăşăminte, a câştigat o licitaţie pentru a livra 50.000 de tone de grâu în Iordania, la o cotaţie de 380 de dolari/tonă (sau 284 euro/ tona/preţ fără transport), potrivit site-ului www.zf.ro. Acest contract înseamnă încasări de 14,2 mil. euro. Pe piaţa internă, grâul se tranzacţionează pentru 1.000-1.100 lei/tona (240-250 euro/tona). Contractul este cu livrare în martie.

Ameropa este prezentă în 28 de ţări, iar în România deţine 14 silozuri în judeţul Constanţa, de unde face export de cereale. Ameropa deţine şi 96,42% din acţiunile Azomureş.

Reprezentanţii Ameropa nu au făcut niciun comentariu pe marginea acestui subiect.

În primele 11 luni ale anului trecut, companiile din România au trimis în Iordania 47.500 de tone de grâu, în valoare de 11,6 milioane de euro, potrivit datelor INS.

 

 

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista