Revista Fermierului - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Revista Fermierului

Revista Fermierului

Luni, 25 Februarie 2013 12:04

Agricultură şi robotică

SIMA (Salonul Internaţional de Mecanizare a Agriculturii), 25-28 februarie, este cel mai mare târg de specialitate. La cea de-a 75 ediţie sunt prezente 1700 de companii, care prezintă şi 400 de produse noi.

Târgul are 400 de metri pătraţi şi se desfăşoară la Paris Nord Villepinte şi este parte a Salonului Internaţional pentru Agricultură (SIA).

Organizaţii profesionale, institute de cercetare şi tehnice sunt prezente aici pentru a prezenta soluţii pentru o agricultură sustenabilă.

UNul dintre punctele de atracţie este Aroco, un robot care acţionează independent pe teren.

În afară de conferinţe şi reuniuni, este organizată şi o imensă librărie tehnică.

La invitaţia ministrul Agriculturii, Industriei Agroalimentare şi Pădurilor din Republica Franceză, Stephane Le Foll, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, va participa în perioada 23 – 24 februarie 2013 la cea de a 50-a ediţie a Salonului Internaţional pentru Agricultură (SIA), eveniment ce se va desfăşura în acelaşi timp cu Salonul Maşinismului Agricol (SIMA), la Paris.

În cadrul întâlnirii cu omologul francez, ministrul Daniel Constantin va discuta modalităţile de identificare a unor noi proiecte de cooperare în domeniul agriculturii şi industriei alimentare, ţinând cont de expertiza franceză în domeniu, dar şi aspecte privind Reforma Politicii Agricole Comune (PAC) 2014 - 2020. De asemenea, ministrul Daniel Constantin va avea o întâlnire bilaterală cu Benoît Hamon, ministru delegat pentru Consum.

Azi, 25 februarie 2013, ministrul Agriculturii va participa, la Bruxelles, la cea de a 3225-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Agricultură şi Pescuit). Între subiectele de pe agenda reuniunii se regăseşte şi propunerea de Regulament pentru plăţi directe în cadrul viitoarei Politici Agricole Comune.

În data de 26 februarie 2013, ministrul Daniel Constantin îl va însoţi pe prim-ministrul Victor Ponta la Copenhaga, ocazie cu care se va semna un document bilateral în domeniul zootehniei, care va trasa principiile unei viitoare cooperări bilaterale româno-daneze. Principalele obiective ale acordului de cooperare se referă la sprijinul reciproc în ceea ce priveşte fermele zootehnice şi efectuarea de acţiuni comune de promovare a acestui sector, dezvoltarea economiei rurale, stabilirea unui model de fermă zootehnică, facilitarea transferului de know-how şi de tehnologii.

Sâmbătă, 23 Februarie 2013 10:17

Proiect pentru fermele familiale

Ministrul Daniel Constantin va discuta în perioada următoare cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru a modifica Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) în scopul obţinerii finanţării pentru fermele familiale.  “Aceasta este principala modificare pe care doresc să o fac în PNDR în 2013. Aş vrea să vin cu măsuri complementare pentru deţinătorii de ferme familiale, care să-i ajute pe aceşti oameni să facă investiţii şi să-şi desfacă producţia pe care o obţin", a precizat Daniel Constantin.

Ferma familială reprezintă entitatea care desfăşoară o activitate economică permisă de lege, individual sau împreună cu familia sa pentru asigurarea autoconsumului, dar şi pentru  comercializarea surplusului de produse obţinute. Activitatea economica desfăşurată de către ferma familială - permanent, ocazional sau temporar - trebuie înregistrată şi autorizată în condiţiile legii.

MADR intenţionează deschiderea unei noi sesiuni prin Măsura 121, dedicată exploataţiilor de semi-subzistenţă, în vederea dezvoltării activităţii agricole către piaţă (proiecte între 5.000 – 50.000 Euro). Aceşti beneficiari pot fi eligibili la viitoarea schemă de subvenţionare a dobânzii şi pentru cea de actualizare a diferenţei de curs valutar pentru achiziţia de utilaje în cadrul Măsurii 121. Se vor stabili proiecte tip, acordate cu titlu gratuit, pentru ferme destinate acestor fermieri.

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) atrage atenţia beneficiarilor Măsurii 112 – „Instalarea Tinerilor Fermieri” că nu va efectua plăţile aferente ultimei tranşe de plată în cazul în care obligaţiile asumate de aceştia nu au fost îndeplinite. Conform contractului semnat între beneficiari şi APDRP, a doua tranşă de plată, în cuantum de 40% din valoarea sprijinului pentru instalare, se va acorda după îndeplinirea acţiunilor prevăzute în Planul de afaceri.

Mai mult, există posibilitatea reală ca beneficiarilor care nu mai îndeplinesc obligaţiile asumate prin Contractul de finanţare şi criteriile de eligibilitate, să li se solicite returnarea integrală a banilor primiţi, la care se adaugă şi dobânzile legale aferente.

Conform Contractului de finanţare, semnat de către beneficiarii Măsurii 112, unul dintre criteriile de eligibilitate asumate de beneficiari prevede ca, în maximum 3 ani de la acordarea sprijinului, beneficiarul să urmeze un curs de formare profesională prin Măsura 111 – „Formare profesională, informare şi difuzare de cunoştinţe”, în cel puţin unul dintre domeniile: managementul exploataţiei agricole, contabilitatea fermei, protecţia mediului, agricultură ecologică etc.

O altă condiţie de eligibilitate, asumată prin acceptarea finanţării nerambursabile, este aceea ca mai mult de 50% din timpul de lucru al beneficiarului de fonduri europene nerambursabile va trebui să se desfăşoare în cadrul fermei proprii.

Pentru Măsura 112 - Instalarea tinerilor fermieri, finanţarea nerambursabilă constă în acordarea unei prime de instalare. Sprijinul de instalare este acordat în două tranşe de plată. Prima tranşă este într-un procent de 60% din valoarea sprijinului pentru instalare, iar cea de a doua tranşă reprezintă 40% din totalul sprijinului.

Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri este de 12.000 de euro pentru o exploataţie agricolă cu dimensiunea minimă de 6 UDE[1], iar peste această dimensiune, sprijinul pentru instalare poate creşte cu 4.000 Euro/1 UDE, dar nu va putea deăşi 40.000 de euro/ exploataţie.

Condiţiile impuse pentru accesarea acestei măsuri de investiţii au ca scop atingerea obiectivelor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală privind îmbunătăţirea şi creşterea competitivităţii sectorului agricol şi îmbunătăţirea managementului exploataţiilor agricole, prin reînnoirea generaţiei şefilor acestora, fără creşterea populaţiei active ocupate în agricultură. Concret, aceste cerinţe vin în sprijinul tinerilor fermieri, pentru a atinge obiectivul privind creşterea veniturilor exploataţiilor conduse de tinerii fermieri.

 


Sâmbătă, 23 Februarie 2013 10:11

APIA îi ajută pe crescătorii de porcine

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a încheiat actele adiţionale la convenţiile privind finanţarea capitalului de lucru pentru desăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii Măsurii 215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor - porcine.

Potrivit acestor acte adiţionale, APIA emite, la cererea solicitantului, a doua confirmare scrisă – adeverinţa, prin care se atestă că acesta a depus cerere de ajutor pentru Măsura 215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor şi, de asemenea, este confirmată suma reprezentând  25% din valoarea sprijinului solicitat,  cu condiţia ca valoarea primei adeverinţe eliberate să fie acoperită de valoarea decontului justificativ depus.

Agenţia a încheiat acte  adiţionale cu următoarele banci:  CEC BANK S.A,  Raiffeisen Bank, Banca Română pentru Dezvoltare,  OTP Bank,  Unicredit Ţiriac,  Banca Comercială Română, Banca Centrală Cooperatistă Creditcoop, Banca Comercială Carpatica, Banc Post, Piraeus Bank Romania S.A., Banca Comercială Intesa Sanpaolo Romania, Agricover IFN S.A.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN S.A. şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii garantează 80% din valoarea creditului contractat de fermier.

Menţionăm că Banca (creditorul) are dreptul de a impune, pe lângă o serie de adeverinţe /acte doveditoare necesare dosarului, propriile condiţii de creditare, stabilite de către Creditor şi aprobate de către Banca Naţională a României. Aici sunt incluse şi garanţii pe care Creditorul le poate solicita din partea Beneficiarului (fermierului).

Reafirmăm recomandarea adresată potenţialilor beneficiari să îşi aleagă Creditorul numai după un studiu atent al condiţiilor de creditare impuse de fiecare bancă (creditoare), pentru a obţine condiţiile de creditare cele mai avantajoase şi care se potrivesc cel mai bine profilului exploataţiei sale.

Cu privire la informaţiile apărute în mass-media, potrivit cărora ar fi existat un dialog între Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, şi Goran Knezevic, ministrul Agriculturii din Serbia, Biroul de presă al MADR face următoarea precizare:

Ministrul Daniel Constantin nu a vorbit niciodată cu omologul său din Serbia. Nu a existat niciodată o discuţie între cei doi oficiali.

Pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm că nu există nicio alertă a Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje de la nivel european, care să implice România privind laptele originar din Serbia, contaminat cu aflatoxină.

În anul 2012 au fost analizate 81 de probe din lapte şi produse lactate pentru acest tip de determinări, toate cu rezultate conforme.

Pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este un pas important, deoarece permite efectuarea de plăţi, începând cu data de 27 februarie, aferente sprijinului financiar acordat producătorilor, reprezentând:

  • plăţi naţionale complementare directe în sectorul vegetal pentru cererile depuse în anul 2012
  • plăţi naţionale complementare directe în sectorul zootehnic pentru cererile depuse în anul 2012
  • ajutorul de minimis pentru fermierii afectaţi de secetă

De asemenea, în perioada imediat următoare, MADR va transmite, pe circuitul de avizare, actele normative elaborate în baza legii bugetului, necesare efectuării plăţilor în ce priveşte:

  • schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS),
  • subvenţionarea accizei la motorina utilizată în agricultură (activităţi ale trim. IV 2012),
  • plata primelor de asigurare,
  • ajutorul pentru ameliorarea raselor de animale.

Estimăm că, începând cu prima săptămână a lunii martie, sprijinul acordat în baza acestor acte normative va fi virat în conturile fermierilor.

Plăţile care urmează a fi efectuate ca urmare a promulgării Legii bugetului se alătură efortului pe care Ministerul Agriculturii l-a realizat, începând cu luna ianuarie 2013, prin acordarea sprijinului aferent măsurilor de investiţii şi plăţilor compensatorii pentru zone defavorizate şi agro-mediu din cadrul PNDR.

Joi, 21 Februarie 2013 10:49

Observatorul bioeconomic

Comisia Europeană va înfiinţa un observator pentru a inventaria progresele şi pentru a măsura impactul dezvoltării bioeconomiei Uniunii Europene, a anunţat comisarul european pentru Cercetare, Inovare şi ştiinţă, Máire Geoghegan-Quinn. Observatorul va colecta date pentru a urmări evoluţia pieţelor, pentru a inventaria politicile UE, naţionale şi regionale în materie de bioeconomie, capacităţile de cercetare şi inovare, precum şi magnitudinea investiţiilor publice şi private în domeniu. Observatorul va fi coordonat de Centrul Comun de Cercetare, serviciul ştiinţific intern al Comisiei.

„A trecut un an de când am lansat strategia noastră privind bioeconomia. Observăm în prezent că statele membre profită de ocazia oferită de tranziţia către o economie post-petrol, bazată pe utilizarea inteligentă a resurselor terestre şi marine. Acţiunea lor este esenţială, deoarece va fi benefică pentru mediul în care trăim, pentru securitatea noastră alimentară şi energetică, precum şi pentru competitivitatea Europei în viitor. Acest observator va contribui la continuarea, cu aceeaşi intensitate, a acţiunilor în acest domeniu", a declarat comisarul european.

Observatorul, care este un proiect cu durată de trei ani, va debuta în martie 2013, având scopul de a pune datele pe care le va colecta la dispoziţia publicului, prin intermediul unui portal internet, în 2014. În acest mod, observatorul va sprijini strategiile naţionale şi regionale în materie de bioeconomie, care în prezent sunt elaborate de către statele membre ale UE.

Observatorul bioeconomic va trebui să urmărească o serie de indicatori de performanţă, incluzând indicatori economici, indicatori privind ocuparea forţei de muncă, inovarea, productivitatea, bunăstarea socială şi calitatea mediului. El va include, de asemenea, un „observator tehnologic” şi un „observator al politicilor”, pentru a urmări evoluţia ştiinţei şi tehnologiei, precum şi a politicilor în materie de bioeconomie.

Bioeconomia din Europa valorează deja aproximativ 2 000 de miliarde de euro şi implică 22 de milioane de locuri de muncă. Comisia are în vedere un nou parteneriat public-privat în materie de bioindustrii, pentru a accelera dezvoltarea sectorului. O decizie este preconizată pentru iunie 2013.

Comisarul a făcut anunţul în cadrul unei conferinţe privind biochimia, organizată la Dublin, de preşedinţia irlandeză a Consiliului Uniunii Europene.

Sursa: ec.europa.eu/romania

Joi, 21 Februarie 2013 10:01

Drumul către banii europeni

Pentru un acces mai simplu la banii europeni, Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene are în vedere măsuri de simplificare a birocraţiei, pe care vrea să le propună spre aprobare Guvernului.

Într-un interviu publicat pe site-ul ec.europa.eu/Romania, ministrul a explicat cum vede rezolvarea problemei. “Există simplificarea de care tot spun de ani de zile, aceasta e faimoasa soluţie. Pe de o parte reducerea numărului de documente pe etape de verificare, de para-verificare a unor cheltuieli, lucrări executate, activităţi desfăşurate. Pe de altă parte, reducerea foarte mult a timpului alocat plăţii facturii, odată ce aceasta a fost emisă. Adică plata într-un termen cât mai scurt a facturii emise şi scurtarea termenului de timp între momentul plăţii acestei facturi şi momentul în care solicităm Comisiei Europene rambursarea acestor sume. Ceea ce vreau să propun primului-ministru şi Guvernului este un sistem nou, reformat, în ceea ce priveşte acest aspect. Odată ce factura s-a emis, trebuie să fie un număr de zile foarte scurt, maxim 10 zile, până la momentul în care se plăteşte efectiv acea factură de la nivel central, prin acel bon de plată de jos în sus, direct în contul companiei care a desfăşurat activitatea sau lucrarea respectivă.”

Chiar dacă pare simplu, ministrul Teodorovici ştie că există şi riscuri.

“Va trebui şi să-mi asum foarte des răspunderea pe anumite interpretări, de pildă variaţii de contract, pentru că aici avem blocaje destul de multe, şi ca timp şi ca sume blocate în sistem, pentru că Autorităţile de Management se tem să interpreteze într-un mod sau altul, dacă variaţiile de contracte sunt sau nu eligibile.”

De ce nu-şi asumă autorităţile de management deciziile?

“Că vin auditorii, că vine ANAF-ul, DNA-ul şi pot să interpreteze într-un mod subiectiv hotărârile lor. În momentul în care o Autoritate de Management are o hotărâre şovăitoare, va fi rolul acestui Minister nou creat, şi al meu personal, să-şi asume o decizie, într-un sens sau altul”, a adăugat ministrul Teodorovici.

 

 

Joi, 21 Februarie 2013 09:52

Reluarea plăţilor POSDRU

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat că reluarea plăţilor pe POSDRU asigură resursele necesare pentru plata la zi a facturilor către beneficiari.
„Reluarea plăţilor de către Comisia Europeană ne asigură resursele necesare pentru plata la zi a facturilor către beneficiari, pentru ca derularea programului să intre în normalitate. Prioritatea în perioada următoare o reprezintă deblocarea celor trei programe presuspendate: Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Sectorial Transport şi Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice”, a declarat Eugen Teodorovici.

România a încasat, marţi, 141,5 milioane de euro de la Comisia Europeană pe Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). Acestea sunt primele fonduri virate de Comisie pe POS DRU, după deblocarea programului la începutul acestei luni.

Comisia Europeană a suspendat POSDRU în august 2012, ca urmare a deficienţelor identificate de partea comunitară pentru fondurile europene utilizate în perioada 2009 – 2011. În urma măsurilor implementate de Guvernul României, Comisia a decis deblocarea programului la începutul lunii februarie 2013.
Pe POSDRU se aflau în derulare 2.455 de contracte de finanţare la sfârşitul lunii ianuarie 2013. Suma alocată de UE în acest exerciţiu financiar pe acest program operaţional este de 3,4 miliarde de euro.

 

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista