Ceea ce părea imposibil acum un an – să organizezi un weekend al „porţilor deschise” la cramele din Dealu Mare (în luna august) – s-a întâmplat şi a devenit un fapt care nu numai că s-a bucurat de succes, ci a devenit „marker” pentru noile tipare comportamentale, dramatic schimbate de epoca Covid.

Rezistenţa la schimbare nu este exclusiv o caracteristică a aparatului administrativ, aşa cum am fi tentaţi să spunem. Instituţiile statului, toate câte or fi ele (prea multe, evident) sunt formate din oameni. Oameni ca noi (bine, cu diferenţa notabilă că ei se cred „miezul” şi consideră munca lor nu ca pe o îndatorire, ci, cel mai adesea, ca pe un favor pe care ni-l fac nouă, muritorilor de rând).

Or, revenind la baricadarea mentală în faţa noului (şi, prin aceasta, la blocarea „acţiunii”), dacă acceptăm un simplu (dar dureros) proces de autospovedanie, vom constata că, din nu știu ce motive, românii, într-o proporție covârșitoare, sunt reticenți și chiar ostili în fața noului.

„Asta nu se face” sau, dimpotrivă, apăsatul „așa se face de când lumea”. Nu lipsesc zeflemeaua și ocara din arsenalul defensiv (și, în fapt, ofensiv) angrenat să ne apere de valul schimbării.

„Asta-i teorie/poezie” (eventual, cu completarea „practica ne omoară”). „Dacă era ceva bun, se făcea până acum”, „nu le trebuie românilor așa ceva”, „e prea devreme” ș.a.m.d.

Necesitatea de a ne apropia de produsul românesc este pe larg dezbătută de ani buni.

Tot de ani buni se discută (în van) despre produsul agricol cu identitate. Vinul, de pildă.

Toate „inițiativele” de sprijin sau, pur și simplu, dedicate vinului s-au susținut pe un mod de gândire „clasic” (în cel mai fericit caz) și anacronic (cel mai des).

Propuneri ca digitalizarea, trecerea parțială în realitate virtuală sau augmentată n-au fost luate în seamă pentru că, nu-i așa, „nici la americani nu se face asta” (fals: se face!).

A evada din spațiul târgurilor și expozițiilor (pentru a căror știință de organizare/valorificare nu am adunat suficiente competențe, fiind undeva la limita examenului de capacitate) și a muta „mesajul” mai aproape de consumator, în circuite de restaurante wine-friendly sau în programe sincronizate la crame, părea un demers sortit eșecului. Pentru că, de fapt, era mai simplu să nu încerci. Până mai ieri. Iaca, a venit pandemia și „locurilor comune” de contact cu iubitorii vinului li s-a pus gard.

Târgurile, expozițiile, festivalurile, dar și acțiunile de sampling la raft, s-au cam dus...

O dovadă că românul nu suferă de lipsă de memorie, ci doar de conservatorism este că imediat s-au reactivat „fișiere” cunoscute, dar neaccesate: degustări online, vânzări online, tururi virtuale (aici mai e de lucrat mult) și „expoziții” în restaurante (terase, deh!) și la crame.

În ceea ce privește turismul la crame, atunci când el este formatat în anumiți parametri (operațiune care face posibilă atragerea unui număr foarte mare de turiști) și se face apel la o comunicare coerentă și conjugată, se vede cu ochiul liber că drumul către reușită e bun. Mă rog, ar mai fi de vorbit și despre… drumuri.

Dar chiar și aceste neajunsuri cauzate de infrastructură sau de puținătatea mediilor de comunicare dispuse să preia pro bono informația dau, de fapt, țintele acțiunilor de mâine.

Este nevoie de o integrare a vinului în activitatea curentă a mai multor ministere, nu doar în cea a Ministerului Agriculturii (și, că veni vorba, care este activitatea din acest minister dedicată produsului finit – vin?). Mecanismul de promovare are nevoie de „rotițele” Culturii, Economiei, Turismului etc.

Să spunem că exemplul acțiunii din Dealu Mare (porți deschise 22-23 august 2020) trebuie să fie preluat, mai întâi, de toate zonele viticole, pentru a se considera că „privatul” a făcut ceea ce era de făcut și, abia după aceea, statul să „răspundă pozitiv”, sprijinind și el acest tip de acțiuni. Acțiuni care ar trebui să devină proces continuu.

Dar, vin(!) cu o întrebare: chiar dacă nu s-a mai pomenit, chiar dacă nu toți producătorii sunt prinși în „mișcare”, chiar dacă nu au trecut anii pentru validarea proiectului, nu s-ar putea ca Statul să se implice de la început, astfel încât să scurtăm timpii de „coacere”, să ne apropiem mai repede de împlinire?

…cu toţii?! 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - septembrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Din 19 octombrie 2020, Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) va desfășura cursuri de instruire inițială a utilizatorilor profesioniști, distribuitorilor și consilierilor în scopul utilizării durabile a produselor de protecție a plantelor.

Având în vedere că instruirea este o obligație a fiecărui stat membru al UE, utilizatorii de produse de protecție a plantelor din sectorul agricol (producătorii agricoli) și sectorul neagricol (zone utilizate de public sau de grupurile vulnerabile, zone forestiere, zone industriale), prestatorii de servicii care utilizează aceste produse în cadrul activității profesionale, distribuitorii, inclusiv angrosişti, vânzători cu amănuntul, vânzători şi furnizori de produse de protecție a plantelor, consilierii care oferă consultanţă în ceea ce priveşte gestionarea integrată a organismelor dăunătoare şi utilizarea corectă a produselor de protecție a plantelor, trebuie să se înscrie la sediul oficiului fitosanitar de pe raza județului în care își desfășoară activitatea începând cu data de 1 octombrie 2020.

„În urma participării la curs, după susținerea unui test grilă și promovarea acestuia, beneficiarii primesc un certificat de formare profesională care atestă dobândirea unor cunoştinţe necesare în funcție de rolurile și responsabilitățile fiecăruia”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.

Guvernul a adoptat HG nr. 819/2020 privind stabilirea pentru anul 2020 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, al plăţii pentru tinerii fermieri și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine.

Astfel, cuantumurile pentru plățile directe în sectorul vegetal sunt:

• Schema de plată unică pe suprafaţă - 98,7381 euro/ha (total schemă: 974.939.000 euro);
  

• Plata redistributivă pentru intervalele între 1 ha și 5 ha, inclusiv - 5 euro/ha și peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv - 48,1053 euro/ha (total schemă: 104.163.000);

• Plata pentru înverzire - 57,8245 euro/ha (total schemă: 570.959.000 euro);

• Plata pentru tinerii fermieri - 36,6119 euro/ha (total schemă: 20.547.000 euro).

De asemenea, plafonul aferent plății directe pentru schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine este de 71.300.000 euro. Cuantumurile unitare se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor la efectivul de animale eligibile, după caz. Cuantumul estimat este de 17,9 euro cap ovină/caprină.

De aceste forme de sprijin vor beneficia peste 800.000 de fermieri.

Începând cu 16 octombrie 2020, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) poate acorda plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal și zootehnic în proporție de maximum 70%. „Avansul poate fi achitat după finalizarea controalelor administrative, cu condiția să nu fie periclitată buna gestiune financiară și îndeplinirea cerinței referitoare la un nivel de asigurare suficient”, precizează un comunicat APIA.

Sumele necesare pentru aplicarea plăților directe în sectorul vegetal și a schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine, ca forme de sprijin financiar aferente Fondului European de Garantare Agricolă, se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii pentru anii 2020 și 2021.

Cititorii revistei noastre, dar și cei care urmăresc emisiunea România Agricolă (difuzată în fiecare sâmbătă și duminică la Agro TV, de la ora 18:00) au observat, de bună seamă, că avem tendința de a evidenția activitatea acelor fermieri care sunt preocupați de o permanentă dezvoltare. Suntem motivați de ideea că exemplul va fi urmat și de alții, pentru o dezvoltare a întregii societăți, pe principiul: dacă ție ți-e bine, și mie mi-e bine. Unul dintre aceștia tinde să devină și Călin Muscă, fiul unui fermier care este deja cunoscut pentru dinamica accentuată cu care s-a dezvoltat. Și cum așchia nu sare departe de trunchi, Călin, cu un suflu nou, duce mai departe energia creatoare a tatălui său.   

Cea mai recentă investiție a lui Călin Muscă este într-o linie integrată, formată dintr-un compartiment de sacrificare, un spațiu de tranșare și o fabrică de mezeluri. Mai precis, „pe toată platforma inițial a fost acest proiect pentru abatorizare și procesare, după care avem încă un proiect în derulare pe o secție de crud-uscate, cu o parte de comerț, sunt două proiecte totalizând 10 milioane de euro, cu 5 milioane nerambursabil, în total investiția aici este undeva la 11.300.000 de euro”, ne spune chiar el. De altfel, citările sunt desprinse dintr-un dialog purtat chiar la fața locului, pe care l-ați putut vedea într-un reportaj din emisiunea România Agricolă și pe YouTube, pe canalul cu același nume. 

Lucrările de construire sunt spre final, cu toate că sunt întârziate din cauza pandemiei. Cel mai dificil lucru a fost aducerea echipamentelor din Italia. Punctul de sacrificare va avea o capacitate de 120 de capete pe oră, cu o capacitate de frig de 1.000 de capete, practic se poate merge până la 1.000 de capete pe zi. 

Amplasarea construcției nu este întâmplătoare. „Am ales această locație pentru a fi relativ aproape și totuși la o distanță suficientă de fermă, pentru măsurile de biosecuritate ale fiecărei ferme, și construim aici o platformă de procesare cu tot ceea ce presupune acest lucru, în sensul că urmează să pornim și partea de abatorizare de vită, practic o să avem o singură platformă de procesare pe tot ce producem noi de pe fermele de zootehnic.” 

Intenția declarată este de a produce în acest spațiu produse „în varianta tradițională sau după rețetele tradiționale, dar cu tehnologie modernă. Și acest fapt, sincronizat cu marfă proaspătă în permanență, plus controlul pe care-l avem asupra materiei prime, pentru că vine din fermele noastre, eu zic că este un atu pe piață în acest moment”. 

Securitatea alimentară este, cum s-ar spune, la ea acasă, conceptul „de la furcă la furculiță” fiind enunțat, cu mult timp în urmă, chiar de tatăl lui Călin, mai bine cunoscutul Dimitrie Muscă. Formula puțin modificată a devenit sloganul sub care se încearcă impunerea la nivelul întregii Uniuni Europene a trasabilității produselor ce se comercializează pe piață. „Marele nostru avantaj este că plecând de la producția vegetală, care este apanajul tatălui meu, intrăm să integrăm partea de producție cereale pe fermele zootehnice, după care venim în abatorizare și procesare, livrând direct în raft către consumatorul final atât carne proaspătă, cât și produse.” 

Tehnologia pe care o vor folosi are elemente care vor face această trasabilitate și mai sigură. „Practic, în cele cinci camere de carcasă putem să mergem pe loturi, pentru că fiecare animal în momentul sacrificării intră pe un cârlig cu un cip de identificare. Acest lucru îmi generează posibilitatea de a intra cu ele în depozitul potrivit, în funcție de procentul de carne din carcasă a fiecărui animal sau în funcție de lot, pentru trasabilitate. Cipul va avea un număr de identificare care va arăta lotul de sacrificare, procentul de carne în carcasă, plus greutatea fiecărei carcase. Trasabilitatea, de fapt, presupune că dacă eu, în momentul acesta, iau o bucată de salam, pot să mă duc pe fluxul de producție în spate și știu că pentru acel salam s-a folosit carne din porcii aferenți unui anumit lot, pe care pot să-l identific mai departe în fermă, să știu de unde vine.” 

A ales varianta asomării electrice, nu cea pe CO2, „pentru că după ce am văzut diverse înregistrări ale animalelor la asomarea cu CO2 am ales să nu o aplic, pentru că practic asomarea cu CO2 presupune sufocarea acestora cu monoxid de carbon, ceea ce nu mi se pare varianta corectă pentru tratamentul unui animal. Adică vorbim de bunăstarea animalului, dar în final îl sufocăm. Asomarea electrică practic nu ucide animalul, ci pur și simplu îi neutralizează sistemul nervos central, până la înjunghiere”. 

Porcii pe care îi are în fermele sale sunt, din punctul de vedere al procentului de carne în carcasă, cu randament foarte bun. „Rapoartele de clasificări ale animalelor care pleacă și se sacrifică, în momentul acesta, la Macea (Arad), arată o medie de 59,6% carne în carcasă. Gândiți-vă în felul următor: scopul nostru este să producem carne. Depășind inclusiv partea economică, un kilogram de carne mă costă mult mai puțin să-l produc decât un kilogram de grăsime, economic vorbind. Dar, oricum, și clientul în magazin vrea carne, nu vrea slănină, și atunci este normal să selectăm hibrizi care să vină cu performanțe ridicate în zona de producție de carne.” 

Crede că trebuie să-și asume cineva riscul de a produce carne de porc în România, în ciuda amenințării permanente cu pesta porcină, pentru că altfel nu se poate vorbi despre prospețime. „Acum zâmbesc pentru că mi-am adus aminte de interviul doctorului Balaban, care a afirmat și el că doar un nebun, în zilele noastre, investește în porc, în România. Poate că suntem un pic nebuni, dar considerăm că România are capacitatea și are și nevoia de a-și produce carnea de porc pe care o consumă în interiorul granițelor. Pentru că românul mănâncă carne de porc, problema este că noi avem în magazine carne de porc, doar că se pune în discuție dacă acea carne de porc este sau nu este calitativ corectă, și aici vreau să mă refer la prospețime în primul rând, pentru că dacă este să ne gândim ce găsim în acest moment în marile rețele – și-mi aduc aminte de anumite reclame de pe radio, de anul trecut, dacă nu mă-nșel, «pulpă proaspătă de Spania». În realitate, gândiți-vă în felul următor: avem prima zi de sacrificare, în ziua următoare se tranșează, în a treia zi pleacă – în cazul fericit, avem 2-4 zile pe drum, cel puțin, din Spania în România, ajunge în depozit, se descarcă, deci în cazul cel mai fericit ajunge în raft în a opta sau a noua zi de la sacrificare. După anumite definiții, carne proaspătă, și din punctul meu de vedere, nu este. Pentru mine, carne proaspătă înseamnă un termen de trei-patru zile maximum. Acum nu pot să intru să fac eu politica altor comercianți sau a altor crescători de animale, dar consider că este nevoie să avem porc crescut în România, consumat în România, pentru că oricum România consumă echivalentul a 8 milioane de porci. Noi, înainte de problema pestei, reușeam să producem undeva la 4 milioane și jumătate de porci, care se sacrificau în țară.” Din păcate, nu e suficient un „nebun”, industriei alimentare din România i-ar trebui mai mulți. 

A ales o centrală de frig care se încadrează în filozofia sa în ceea ce privește relația cu mediul. Una mai puțin poluatoare și mai puțin periculoasă: „Am optat pentru o centrală de frig pe CO2 pentru că este mult mai prietenoasă cu mediul, deja oricum sunt directivele europene care descurajează foarte mult utilizarea freonului, partea de amoniac mi s-a părut un pic mai greoaie și mai periculoasă, așa că varianta câștigătoare din punctul meu de vedere este CO2, chiar dacă se lucrează la presiuni mult mai mari, dar este o centrală despre care spun eu că este normal să o ai într-o asemenea investiție. 

Centrul va fi folosit și pentru tranșarea și procesarea cărnii de vită, cunoscut fiind că familia Muscă are și ferme de creștere a bovinelor. Evident, rase specializate pe carne. „Din punctul meu de vedere, vita de carne are un viitor foarte mare în România, doar că durează ca lumea să se obișnuiască cu ea. Mai este problema că și în acest moment încă se găsește pe anumite rafturi vită de carne incorect tratată sau o vită de carne de o calitate mai slabă, ceea ce mai aduce uneori consumatorului un semn de întrebare – mai iau vită sau nu? Dar în momentul în care ai o vită de calitate, plecând de la rasă, ai o parte de creștere corectă, ai partea de finisare, ai partea de procesare-sacrificare a animalului, zona de maturare. Fără maturare la o vită de calitate te poți descurca, dar partea de maturare dă un plus. La o vită de o calitate medie, fără maturare n-am făcut nicio treabă.” 

Rasa preferată este Charolaise, „am ales-o și pentru faptul că este una dintre cele mai mari rase ca greutate a carcasei. Eu calculez în kg de carne obținute pe fermă. Și în aceste condiții, dacă mă duc în Angus pe care toată lumea o cunoaște, este o rasă mult mai cunoscută, gândiți-vă că am ca procent de carne dintr-un animal am o diferență de cel puțin 20-25% în plus carne în Charolaise față de Angus. Pentru că Angus-ul este o rasă mai mică. Se pretează foarte bine, crește foarte ușor, se pretează în zonele de pășune acolo unde ai pășune, or, la noi în zonă condițiile meteo-climatice ne permit în cel mai bun caz să ieșim la pășunat cu animalele 1,5 – 2 luni pe an, și atunci nu am obținut absolut nimic, nu am niciun avantaj dacă le-aș scoate pe pășune, pentru că nu fac ce trebuie. Mi-este mult mai simplu să strâng din câmp, să pregătesc, să fac stocuri și să dau animalelor exact ce trebuie să mănânce”. 

Încă își crește efectivele. „Practic, am început pe carne în 2015, eu, taică-meu a fost un pic mai devreme decât mine, și față de cele 300 de capete cu care am început în 2015, acum avem peste 1.000 de animale, undeva la 1.200-1.300, nu știu să vă spun în momentul acesta exact. Practic, tot ce am crescut am crescut selectând femelele și sacrificând doar tăurașii, iar acest lucru a pus o presiune și pe cash-flow, pentru că un număr de animale creștea, dar fără să ai parte de vânzare decât la jumătate.” 

În cei 11 milioane de euro în total, intră și o flotă de 9 mașini de distribuție. „În acest moment, avem o flotă care este la Curtici, care face distribuția pe magazine. Fiind o investiție nouă tot ce este aici, mi s-a părut normal să vin și cu mașini noi pentru partea de distribuție. Asta nu înseamnă că o să renunț complet la cele vechi, dar o să pun un grad de încărcare de 80% din livrare să folosesc mașinile noi, care deja vin dotate nu doar cu agregate de frig, că asta este normal să fie, dar inclusiv cu partea de înregistrare și monitorizare a temperaturii, în așa fel încât eu în momentul în care am descărcat marfa la magazin se predă inclusiv bonul pe care-mi arată temperatura la care a stat din momentul în care a ieșit din partea de procesare până a ajuns în magazin, văd inclusiv acolo la ce temperatură a fost păstrată marfa.” 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - septembrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html