Podgorii şi vinuri celebre
Podgoria Sauternes face parte din marea regiune viticolă Bordeaux, cea mai întinsă din lume (cca.110 000 ha), care produce aproape un sfert din vinurile Franței. Sauternes este situată pe malul stâng al râului Garonne, în zona de confluență cu râul Ciron, ceea ce dă naștere la un microclimat în care umiditatea foarte ridicată alternează cu insolația ridicată, fapt ce favorizează dezvoltarea ciupercii Botrytis cinerea. Podgoriile Sauternes și Barsac acoperă o suprafață de 2.000 de hectare, unde există 240 de producători și care realizează o producție medie pe an de 5-6 milioane de sticle. Vița-de-vie este cultivată în această zonă de pe vremea Imperiului Roman.
Podgoria își trage numele de la localitatea cu același nume, care are 600 de locuitori. Sauternes este faimos pentru vinurile sale albe - ,,cel mai bun vin dulce din lume”. Există numeroase castele și case vechi ce oferă un farmec aparte. Vinurile de Sauternes au fost clasificate ca vinuri cu denumire de origine controlată (AOC) prin decretul din 30 septembrie 1936, ce se referă numai la vinurile albe dulci.
Cadrul natural
Podgoria Sauternes, ca și întreaga regiune viticolă Bordeaux, este amplasată în marea câmpie a bazinului bordolez, care pe ansamblu, are o uniformitate apreciabilă și o altitudine ce nu depășește 100 metri. Această câmpie provine dintr-un mare golf al Atlanticului, unde s-au sedimentat, în era secundară calcare, gresii și argile, peste care în terțiar, s-au depus materiale detritice (pietrișuri, nisipuri, argile) aduse de rețeaua hidrografică din Pirinei și Masivul Central. Concomitent cu această colmatare aluvionară, în părțile centrale, mai liniștite, pe măsura retragerii apelor oceanice spre vest, s-au sedimentat și calcare care, în împrejurimile orașului Bordeaux, apar la zi prin decopertare. Aceste calcare, împreună cu solurile formate pe ele, sau pe amestecul lor cu depozite, împreună cu condițiile climatice prielnice, constituie cadrul natural foarte favorabil al acestei importante regiuni viticole, inclusiv a podgoriei Sauternes.
Relieful este larg vălurit, sub formă de coline evazate și moderate de rețeaua hidrografică. Substratul litologic este reprezentat de nisipuri, pietrișuri și argile terțiare, precum și de calcare secundare ori terțiare în situ sau deshumate prin eroziune fluvială pliocen-cuaternară de sub acoperișul detritic. Relieful colinar sau cvasiorizontal este însoțit lateral și la niveluri mai joase de trepte sau fragmente de terase aluviale și de luncile principalelor artere hidrografice (Garonne și Ciron), care drenează regiunea. De asemenea, sunt prezente și mici pante mai abrupte, de tipul crestelor stâncoase (pe flancurile calcaroase) sau taluzurilor, generate de adâncirea râurilor.
Privite mai în detaliu, se constată o oarecare diferențiere morfolitologică între cele două centre viticole separate de râul Ciron. Astfel, teritoriul Barsac-ului se găsește la un nivel topografic mai coborât și este mai uniform, el corespunzând unei depresiuni de eroziune în care calcarele paleogene și nisipurile roșii intercalate între ele sunt scoase la zi prin îndepărtarea cuverturii nisipo-argiloase de vârstă medie-pliocenă. De remarcat că substratul de calcar și îndeosebi amestecul fragmentelor de calcar cu nisipurile roșii imprimă solurilor formate pe ele proprietăți fizico-chimice excelente dezvoltării soiurilor albe pentru vinuri de calitate superioară.
Teritoriul centrului viticol Sauternes este mai înalt, de regulă peste 50-70 m altitudine și mai accidentat. Specificul este dat de succesiunea unui ansamblu de coline nisipo-pietroase, cu pante mai accentuate, tipic reprezentate în jurul renumitului castel Yquem. Alternanța nisipurilor silicoase cu pietrișuri de diverse roci (inclusiv de calcar) și cu intercalații argiloase de geochimism bazic, dau amestecuri care, prin intermediul solurilor, reflectă calitatea vinurilor albe dulci de indiscutabil prestigiu internațional. Variabilitatea spațială a componentelor reliefate, mineralogic-petrografice și microclimatice, coroborată cu sortimentul de soiuri existent, determină realizarea unei game largi de vinuri, în mod natural dulci, de cea mai înaltă calitate.
Solurile sunt argilo – calcaroase, specifice în Libourne şi Sauterne. Sunt reprezentate prin cambisoluri eutrice cu enclave de rendzină, pe substrate detritice alcalino-neutrale și respectiv, pe aflorimente de calcare, asociate cu luvisoluri ortice și podzoluri humice, pe substrate neutral-acide. Aceste tipuri se combină între ele în funcție de microrelief și de microclimat. Textura lor este predominant grosieră și mijlocie, fapt ce le conferă condiții foarte bune de afânare și drenaj vertical. Sub aspectul chimismului, primele (cambisoluri, rendzine) sunt net favorabile soiurilor cu producție redusă însă de înaltă calitate; cele din a doua grupă au o pretabilitate de mijloc, dar pot fi tot așa de bine valorificate datorită soiurilor din sortiment și tehnicilor de vinificație corespunzătoare.
Climatul general al Bazinului bordolez este de tip continental oceanic, cu ierni blânde, veri calde, amplitudini termice moderate, precipitații relativ bogate, ce cad în special în perioada octombrie-iunie, dar și cu variații pluviometrice mari de-a lungul anilor. Temperaturile medii anuale sunt în jur de 12-13°C, ale lunii ianuarie de 5-6°C, iar ale lunii iulie de 20-21°C; precipitațiile medii anuale sunt de 600-800 mm. Mezo și microclimatele, generate de formele locale de relief, pantă, expoziție și proprietățile calorice ale substratului lito-pedologic, sunt deosebit de propice pentru agricultură în general și viticultură în special. O particularitate cu totul favorabilă o conferă toamnele destul de umede și calde, cu alternanță diurnă între diminețile cețoase și după-amiezile puternic însorite, care avantajează o bună dezvoltare a putregaiului nobil. Ceața matinală este favorizată de confluența apelor reci ale râului Ciron, cu apele mult mai calde ale râului Garonne.
Vegetația naturală este cea specifică pădurilor de stejar, plus însoțitorii obișnuiți, vegetație net deosebită de cea a zonelor cu plantații de pin din sud-vestul zonei bordoleze. În prezent, în aria podgoriei, din vechea pădure aproape compactă se mai păstrează doar vestigii cu totul reduse și izolate.
Istoric
O legendă locală spune că proprietarul unei vii ce impunea să se efectueze culesul doar în prezența acestuia an de an, într-un an a absentat în timpul recoltatului. Când stăpânul viei a revenit a constatat că momentul optim de recoltare trecuse, dar cu toate acestea, el a decis să recolteze strugurii atacați de putregai. Astfel datorită lui s-a descoperit aportul putregaiului nobil asupra aromelor din vin. O altă poveste datează din secolul al XVI-lea. O primăvară și o vară foarte fierbinte au fost urmate de o serie de ploi care au forțat producătorii să amâne data recoltatului. În ciuda faptului că strugurii erau deja afectaţi de putregai, producătorii au decis totuși să îi vinifice.
Rezultatul a fost că din ceea ce părea total compromis, s-a obținut cel mai bun vin, cu un buchet aromatic diferit de cel obişnuit. Astfel a luat naștere tradiţia la Sauternes. La început și mult timp încă după aceea, principala direcție de producție o constituiau vinurile albe seci. Abia în Evul Mediu, unele domenii, în special cele aparținând bisericii, încep să producă și vinuri albe dulci, asemănătoare celor din podgoriile mediteraneene. În secolul al XVII-lea, sub influența olandezilor cărora li se vindeau aceste vinuri, multe din ele erau dulci, ca urmare a lărgirii practicii recoltării strugurilor la supramaturare. Chiar dacă este greu de înțeles de ce producătorii lăsau strugurii sub acțiunea putregaiului nobil pentru a produce un vin cu totul diferit, unele documente atestă faptul că vinurile obținute din recolte tardive existau încă din secolul al XVI-lea și al XVII- lea. Producerea acestora s-a generalizat la Sauternes în secolul al XVIII-lea, respectiv al XIX-lea, datorită interesului manifestat de marii amatori precum Thomas Jefferson sau Marele Duce Constantin, ce au cerut producătorilor să selecteze strugurii alegându-i doar pe cei afectați de ,,putregaiul nobil”.
În trecut vinurile din podgoria Sauternes se livrau sub denumirea comunei de care aparțineau plantațiile. Dar cum acestea produceau cantități relativ mici s-a decis ca în denumirea Sauternes să fie incluse și vinurile din celelalte patru comune : Preignac, Baummes, Fargues și Barsac. Procedându-se astfel s-a ajuns să se dispună de o producție suficientă pentru ca vinurile de Sauternes să fie destul de bine cunoscute pe piața mondială. Numai vinurile de Barsac și-au păstrat dreptul ca pe lângă denumirea de Sauternes să o poarte și pe cea tradițională Barsac. Această decizie a autorităților se întemeia pe faptul că vinurile de Barsac erau deja prea celebre pentru a se renunța la această denumire de origine.
În prezent unele vinuri se numesc Sauternes, altele Barsac iar altele poartă ambele denumiri, apreciindu-se că atât una, cât și cealaltă sunt legitime. Diferențele între vinurile Barsac și cele obținute din celelalte patru comune sunt în general nesemnificative cu specificarea că primele sunt în unii ani mai puțin dulci. Ca atare la întrebarea dacă Barsac este sau nu Sauternes, se poate răspunde la fel de bine atât cu da, cât și cu nu, aceasta pentru că Barsac s-a bucurat întodeauna de vinul său local, tinzând să fie mai puțin dulce, fața de alt vin de Sauternes și de asemenea mai puțin afectat de botrytis. Cele 26 grands crus de Sauternes și Barsac, clasate în 1855, în timpul expoziției universale de la Paris, sunt cea mai bună garanție a excelenței Sauternes-ului. De 156 de ani, urmaşii proprietarilor, conștienți de responsabilitățile lor, au reușit să producă acest elixir de origine legendară, cu mari eforturi.
Ing. Simona Andrieş - masterand U.S.A.M.V. Iaşi; dr.ing. Mihai Patic – O.N.V.P.V.
