Brusc, toată lumea s-a trezit la realitate. Se numără insolvențele, falimentele, concordatele. Și toți își pun mâinile în cap: vai, vai, vai...

Însă nimic nu se întâmplă peste noapte, totul este un șir lung de factori ce conduc către acest destin, astăzi implacabil.

Pentru că avem pe de o parte conducătorii pe care-i merităm și-i acceptăm, iar pe de altă parte o mulțime divizată de interese personale.

Egocentrismul este placa turnantă a dezastrului înregistrat astăzi la nivel național.

Undeva în țară plouă, iar în ploaia asta mohorâtă rezidă singura speranță, culturile de pe câmp. Să ai ce vinde, să ai cu ce să acoperi scadențele la credite, să ai cu ce să acoperi datoriile la distribuitori, să speri că o brumă de bani îți va rămâne ca să poți plăti angajații din fermă.

Sunt voci, destule, care spun că fermierii sunt bogați, că și-au luat combine și tractoare din bani europeni și mașini scumpe pentru câmp. Mă cuprinde lehamitea față de aceste voci, de cei neștiutori și judecători fără balanță.

Luptătorii de pe rețelele sociale, cei fără ocupație și frustrați, preferă să emită judecata lor proprie când nu au cunoștințele necesare.

Cam asta este diferența și între taberele divizate de astăzi.

Angajatul știe că are parte de un salariu la finalul lunii, că are confortul de a lâncezi în dizgrație față de responsabilitatea zilnică. Travaliul zilnic al angajatului înseamnă pauze de cafea, țigară, bârfe și relaxarea indusă de ziua de salariu ce va veni.

Antreprenorul are stres în fiecare moment, deoarece are responsabilitatea gurilor pe care trebuie să le hrănească, a angajaților ce trebuie plătiți, a afacerii care trebuie împinsă să rămână pe drumul plin de bolovani capcană puși de legislativ. Antreprenorul e cel care stă și așteaptă un telefon de la un angajat din grupul de mai sus, telefon care nu mai vine, pentru că există nepăsare și lipsă de înțelegere. Pentru că unul e confortabil instalat, iar antreprenorul are presiunea responsabilității, a lipsei de timp și a mijloacelor de negociere.

De aceea am ajuns azi aici, mai ales că cei șase factori de stres, pe care-i arăt mai jos, au lucrat întruna, au surpat platforma agriculturii românești. Desigur, în frunte cu politicul.

Așadar, în câteva cuvinte, agricultura 2020–2026 și cei șase factori de stres:

• Stresul hidric, din secetă și arșiță – 2020, 2022, 2023, 2024 și parțial 2025, pierderi de volume în producția României;

• Stresul energetic din cele două conflicte – Ucraina și Iran, combustibil și îngrășăminte scumpe, piață locală inexistentă - costuri de producție ridicate;

• Stresul comercial: distorsiunea produsă de marfa ce a ieșit în panica din Ucraina și volumele globale de grâu și porumb în 2025 - prețuri reduse pentru materia primă;

• Stresul logistic. Logistica capturată de mărfurile ucrainene tranzitate și comercializate prin România, portul Constanța captiv, prețuri crescute la combustibil astăzi. Logistică scumpă în timpul crizei Ucraina și cu +65%;

• Stresul financiar. Sistemul bancar nu are apetit de risc în agricultură, după ce de doi ani încoace sistemul de comercianți locali a colapsat pe propria mână și gândire. Au creat prejudicii financiare la ambele capete, fermieri și exportatori. Astfel că, băncile s-au retras;

• Stresul politic. Acordul Mercosur și lipsa clarității în ceea ce privește clauzele de salvgardare și control. Orbește mergem înainte, la fel semnăm memorandumul, în ciuda avizelor negative date de Ministerul Agriculturii.

Cât poate rezista agricultura la astfel de șocuri brutale?

Observ coruri de bocitoare pe la toate posturile TV. „Brusc, subit și dintr-odată”, toți sunt focusați pe fermieri și exploatează drama agriculturii românești. Marketing și rating.

Dar… nimeni nu face nimic. Populism și publicitate. Atât.

Editorial de: CEZAR GHEORGHE, fondator AGRIColumn