Agricultura este în suferință. Din afară, poate că situația nu pare gravă. Însă, în agribusinessul românesc nu prea mai sunt bani, ci multe datorii și falimente. Real, agricultura traversează o perioadă în care viitorul este incert. Și, soluții miraculoase nu există. Dan Hurduc, fermier și președinte în exercițiu al Clubului Fermierilor Români, ne-a vorbit deschis despre finanțare, despre negocierile de la Bruxelles, despre criza în care agricultura se zbate deja de ceva ani. Tot ani, mulți, sunt de când Clubul a transmis autorităților de la noi și de la Bruxelles propuneri, solicitări, soluții, rezultate în urma întâlnirilor și dezbaterilor cu fermierii membri.

Fermierul european, inclusiv cel din România, astăzi, e pur și simplu sufocat, prețurile inputurilor sunt în continuă creștere de ceva ani, iar prețurile producției agricole sunt în scădere. La finanțare, fermierul din țara noastră nu prea mai are acces. Situația pare destul de gravă. La Clubul Fermierilor Români cum se vede agricultura?

Dan Hurduc: În momentul de față, sectorul agricol românesc este în suferință, în sensul că el traversează, începând de 2022, dacă nu și din 2020, traversează o multitudine de crize care au făcut să se deterioreze accelerat indicatorii economici și financiari. Prin urmare, crizele venind din 2020 - 2022 încoace, către sfârșitul anului 2025 problemele s-au acutizat, în special deficitul de finanțare. După care a venit criza îngrașămintelor, scumpirea accelerată a inputurilor, toate făcând ca fermierii, practic, să nu poată să-și continue activitatea.

Deficitul de finanțare, potrivit surselor oficiale, este de minimum 15 miliarde de euro, doar 5% din fermieri sunt capabili să ia un credit, 2 din 3 fermieri au un grad mare de îndatorare și nu reușesc să aibă acces la capital de lucru. 70-80% din fermieri nu pot ajunge la credite. Gradul de îndatorare a crescut atât de mult, că fermierii nu se pot finanța. Au ajuns să se împrumute de la prieteni, familie și de la furnizori ca acum 30 de ani.

 

„Trăim în capitalism și gândim socialist.”

 

Mai avem furnizori? Mă refer la producătorii, distribuitorii de sămânță, de îngrășăminte, de pesticide, care au cam fost falimentați de celebra Ordonanță cu amânarea datoriilor. De altfel, acum se discută în Parlament despre o nouă amânare a datoriilor până în august anul viitor.

Dan Hurduc: Grupul PSD din a inițiat un memorandum în care, pe perioada de un an, să se suspende toate ratele pe tot lanțul valoric. Lucrul acesta este un măr otrăvit dat fermierilor, pentru că știm bine că Ordonanța 4 a produs mai mult rău decât bine, făcând ca fermierii, la sfârșitul anului 2025, să trebuiască să plătească datoriile pe doi ani. În urma Ordonanței 4, o parte din distribuitori au intrat în faliment, producătorii au executat distribuitorii, distribuitorii nu au reușit să execute fermierii și, practic, au dispărut și efectele benefice ale creditului furnizor. Așa se va întâmpla și acum, adică treaba asta este o nebunie, să începi să dai într-o economie capitalistă, să spui că dăm o lege și suspendăm ratele și pe o perioadă de un an de zile nu se mai pun penalizări, nu se mai pun majorări, nu se mai pun dobânzi. Treaba asta nu are cum să meargă. Deci, trăim în capitalism și gândim socialist.

 

„Amânarea datoriilor dezavantajează pe toată lumea și în special pe fermieri.”

 

Era mai ușor pentru fermier, oricât ar fi el de mic sau de mare, să își ia input-urile, îngrășămintele, semințele, pesticidele de la un distribuitor căruia îi plătea la recoltă sau cum se înțelegeau.

Dan Hurduc: S-au dezechilibrat sistemele, toți actorii de pe lanț nu mai sunt echilibrați și atunci totul a dus în detrimentul fermierilor. Nu se mai pot finanța de la ei, nu mai pot lua iputuri cu plata la recoltă. Deci, fiind un ecosistem de parteneri în agricultură, treaba asta a perturbat toată activitatea în agricultură, pe lângă celelalte crize. E vremea recoltelor, care par mai bune ca în anii anteriori. Acum ar fi trebuit fermierul să-și plătească datoriile, pentru că nu poți să mergi la infinit cu amânarea. Dacă tu nu ai capacitatea să-ți achiți datoriile, cineva de pe lanț pierde. În mod cert, acest aspect cu amânarea datoriilor dezavantajează pe toată lumea și în special pe fermieri.

 

Dacă tot ați amintit că e vremea culegerii roadelor câmpului, cum arată prețurile la poarta fermei?

Dan Hurduc: Prețul la rapiță a rămas destul de competitiv pentru fermieri, destul de bun. Celelalte prețuri la cereale, la orz, la grâu, au scăzut la niveluri istorice. Prin urmare, rapița va fi campioană anul acesta. Și în ceea ce privește producția, rapița stă bine. În schimb, grâul și orzul au prețuri proaste, la nivelul de acum 10 – 12 ani. Și, chiar dacă recolta ar fi bună, cu prețurile mici, sperăm să ieșim pe zero în zonele în care se face producție. Că dacă ne uităm la vestul țării și nord-vestul țării, unde seceta a făcut ravagii, lucrurile nu stau așa de bine. Sfatul meu este ca fiecare fermier, dacă poate, să nu vândă totul acum și să încerce să echilibreze, să mai aștepte și să vândă către sfârșitul anului.

 

„Nu este apetit deloc pentru investiții. Fermierii se gândesc la următoarea scadență, nu la următoarea investiție. Toate investițiile au fost puse în așteptare, fiecare se descurcă cum poate, cu ce are.”

 

Legat de finanțare, lucrurile nu sunt foarte ușoare și nu sunt la îndemâna nici a fermierilor, nici a guvernului și acum nici a băncilor, mai ales că de pe la finalul anului trecut a fost un val de insolvențe la nivelul traderilor, al unor fermieri cu grad mare de îndatorare, ceea ce a dus la pasul înapoi al finanțatorilor.

Dan Hurduc: Lucrurile sunt complicate și cred că va rămâne un deficit de finanțare, iar dacă nu ne mobilizăm să construim un cadru de finanțare ca să garantăm, ca să putem să trecem mai departe, lucrurile vor continua, insolvențele vor continua.

Între timp s-au suprapus și criza îngrășămintelor, războiul din Orientul Mijlociu, peste toate celelalte crize. Prețul petrolului a influențat și prețul energiei și prețul carburanților, iar prețul carburanților a influențat în cascadă prețul inputurilor, care este foarte ridicat acum când noi vindem recoltele la prețuri de acum 10-12 ani. Lucrurile sunt super complicate pentru că nimeni nu se apleacă asupra lor. Iar în aceste momente, la Ministerul Agriculturii avem interimat.

 

Vorbim de semințe, de îngrășăminte, dar ce se întâmplă cu producătorii, furnizorii de tehnică agricolă? Fermierii au cam oprit investițiile în utilaje agricole.

Dan Hurduc: Nu este apetit deloc pentru investiții. Fermierii se gândesc la următoarea scadență, nu la următoarea investiție. Toate investițiile au fost puse în așteptare, fiecare se descurcă cum poate, cu ce are. Lucrurile sunt atât de grele încât doar în zonele în care mai avem ceva producție poți să mai zâmbești în agricultură.

Toată lumea crede că în agricultură sunt bani. Toată lumea crede că agricultura, dacă e subvenționată, nu mai trebuie făcut nimic pentru agricultură. Trebuie reținut că subvenția, plata directă, reprezintă cam 10% din fișa tehnologică a unei culturi. Și cu atâtea crize suprapuse, atâtea costuri, fermierii merg într-o decapitalizare continuă. Fără finanțare, fermierii s-au decapitalizat. La momentul ăsta, dacă ai face un stop-joc la toată lumea, ai vedea că 75% din sector ar fi nefezabil. Unii au un grad mai mare de îndatorare, unii au un grad mai mic de îndatorare, unii au fost mai prevăzători, unii au fost mai isteți, unii au fost mai calculați, dar, per general, lucrurile stau foarte prost.

 

„Soluția ar fi în instrumente financiare, linii de credit cu dobândă subvenționată pentru capital de lucru.”

 

Așadar, accesul la finanțare este greu, aproape imposibil, unii fermieri fac producții bune, dar prețurile sunt mult prea jos. Există soluții ca agricultura noastră să meargă înainte, să mai producă?

Dan Hurduc: Soluții miraculoase nu sunt. Noi, Clubul Fermierilor Români, am tot făcut informări către Ministerul Agriculturii, am dat comunicate, am încercat să propunem anumite soluții.

Dacă tot am vorbit despre acest memorandum care se pregătește, cu amânarea datoriilor. Noi ne rugăm de finanțatori, ne rugăm de guvern să facă ceva ca finanțatorii să continue să finanțeze agricultura, iar Parlamentul vine cu propuneri ca să se amâne ratele, să nu se mai plătească pe o perioadă de timp. Păi, finanțatorul cum să vină lângă agricultură, unde și așa gradul de risc e ridicat, dacă tu îi mai pui și asta cu amânarea plăților?! Astfel de acțiuni fac și mai rău sectorului agricol.

Clubul Fermierilor a înaintat către Guvernul României câteva propuneri de soluții. De pildă, de un an, lucrăm împreună cu Banca de Investiții și Dezvoltare la operaționalizarea unor instrumente de garantare dedicate agriculturii, garanții către bănci, ca băncile comerciale să ofere garanții către fermieri, dar acest produs era doar pentru restructurare bilanțieră, era oarecum tot pentru fermierii care mai aveau un grad cât de cât de bancabilitate, cu specificația ca evaluarea să fie pe cicluri de producție. Discuțiile sunt de un an de zile, însă Ministerul Agriculturii nu a făcut front comun cu noi și să încerce să lucreze împreună cu reprezentanții Băncii de Investiții și Dezvoltare pentru a urgenta operaționalizarea acestui produs. Da, noi facem propuneri, dar având în vedere deficitul fiscal bugetar, adică dacă nu sunt bani în sistem, orice propunere, soluție nu poate fi operațională.

Este important pentru noi ca guvernul să vină cu scheme pentru a îmbunătăți finanțarea, ar trebui să vină cu scheme de garantare pentru capital de lucru pe termen scurt și pentru investiții pe termen lung. Schemele de garantare ar face ca băncile să poată să finanțeze agricultura, să merite riscul. Fondurile de garantare sunt și ele sub presiune, au bugetul afectat de creditele neperformante. Soluția ar fi în instrumente financiare, linii de credit cu dobândă subvenționată pentru capital de lucru. Dar dacă nu sunt bani în bugetul statului...

Noi am mai venit cu o propunere tot la nivelul finanțatorilor și al guvernului, în sensul că fermierii ar trebui analizați pe totalul creditelor pe care le au, acele credite sindicalizate, respectiv ar trebui totalul creditelor pe care le are un fermier să fie analizat la nivel general și în funcție de asta să nu ne ducem cu câte un dosar la fiecare bancă, ci să încerce să analizeze pe cicluri mai lungi și să analizeze cu tot gradul de îndatorare pe masă. Totodată, am propus un sistem național de finanțare a agriculturii construit împreună cu MADR.

Am lansat Politica Agricolă Integrată - Obiectiv 2035, dar politicienii nu s-au aplecat asupra acestui proiect strategic național. Toată lumea clamează interesul național, dar când e vorba să facem niște strategii care să ducă un sector mai departe, nimeni nu se mai ține de cuvânt. În prezent, este foarte important să avem o poziție națională fermă în negocierile pentru viitoarea PAC 2028-2034, să nu renunțăm la cererea ca bugetul PAC să nu se diminueze.

 

„A nu face nimic, a ne lamenta, eșecul este garantat.”

 

Clubul Fermierilor investește foarte mult în tineri, de ani buni. Și nu doar în tineri. Dar cum îi facem pe tineri să vină în agricultură și să și rămână în agricultură în condițiile astea?

Dan Hurduc: Noi am insistat cu programele de formare pentru tineri și pentru antreprenorii manageri de fermă, în ideea de a fi mai pregătiți la nivelul acestor crize. Este clar că actualul sistem de business nu mai poate continua, iar tinerii pot schimba agricultura României.

Avem programele Tineri Lideri pentru Agricultură și Antreprenor în Agricultura 4.0, pregătim managerii de fermă și tinerii, că să anticipăm crizele care vin. Întotdeauna tinerii au dus societatea înainte, prin inovație, prin abordări diferite, prin abordări care până acum credeam că nu sunt fezabile. De aceea, dacă îi avem adunați la niște cursuri de formare cu altfel de traineri, nu ne suprapunem cu curicula din universități, adică gândim diferit și în felul ăsta avem o șansă în plus să construim un alt model de business, bazat pe realitățile actuale.

A nu face nimic, a ne lamenta, eșecul este garantat. Prin folosirea tinerilor, prin introducerea noilor tehnologii, prin introducerea noilor biotehnologii, prin abordările tinerilor privind digitalizarea, credem că se poate schimba modelul de business și credem că putem avea un start mai bun pentru tineri. Totuși, agricultura este un domeniu frumos, este un domeniu complicat, dar credem că fără tineri nu există viitor în agricultură.

Acum, la negocierea viitoarei PAC se discută ca tinerii să nu mai primească acei 50 de euro pe hectar, iar finanțările să îmbrace alte forme mai sofisticate, ceea ce ar fi un handicap pentru tinerii din agricultură.

Birocrația și anchilozarea gândirii în cadrul Comisiei Europene face ca agricultura europeană și implicit agricultura românească să stea pe loc și să nu vadă luminița de la capătul tunelului. Adevărul e că, la nivel de Bruxelles, avem un sistem prin care singuri facem lucrurile mai grele. De pildă, fertilizanții. Comisia Europeană vine acum cu niște propuneri, dar fără să suspende vestitul CBAM, mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră. Practic, s-au mărit taxele în loc să coboare taxele pentru fertilizanți, să poată face accesibile îngrășămintele pentru fermieri.

Fermierul european rămâne fără competitivitate și din cauza că avem o încetinire a deciziilor, nu luăm decizii cu rapiditate. Toate sistemele s-au dezechilibrat și nu mai avem nici în Europa și nici la nivel național modele de business, acestea s-au schimbat total. De aceea încercăm și noi, Clubul Fermierilor, că avem birou la Bruxelles, încercăm prin propuneri la Bruxelles și prin propuneri la nivelul Guvernului și la nivelul Ministerului Agriculturii, încercăm să aducem claritate în ceea ce se întâmplă în sector, ca decidenții să poată să ia anumite măsuri în cunoștință de cauză. Dar se pare că nu există o continuitate a deciziilor în cadrul unei strategii. Deciziile se iau pompieristic și destul de târziu.

 

„Pentru România, noile tehnici genomice ar trebui să fie o prioritate strategică, fermierii ar trebui să susțină cu mult entuziasm introducerea acestora.”

 

La Bruxelles se discută despre noile tehnici genomice...

Dan Hurduc: Da, pe 17 iunie, în Parlamentul European se supune la vot Regulamentul privind introducerea noilor tehnici genomice, vorbim de plante care să ajute fermierul. Clubul Fermierilor Români a înaintat o adresă către europarlamentari în care se arată că dacă în cursul procedurii de vot, dacă se insistă pe introducerea de noi amendamente și nu se votează în forma negociată între Comisie și Parlament până acum, regulamentul nu are nicio șansă să treacă, ceea ce înseamnă încă o întârziere de un an, doi – trei, și speranța noastră, a fermierilor rămâne la natură. Ne dorim să avem o climă mai bună, favorabilă nouă, fermierilor, dar nu o avem. Și atunci, folosirea acestor noi tehnici genomice ne ajută, pentru că plantele sunt create pentru a fi mai rezistente la factorii climatici, consumă mai puțină apă, mai puțini fertilizanți, dau o producție mai mare. Pentru România, noile tehnici genomice ar trebui să fie o prioritate strategică, fermierii ar trebui să susțină cu mult entuziasm introducerea acestor noi tehnici genomice, care atenție nu trebuie asimilate cu organismele modificate genetic, pentru că nu sunt, că nu avem ADN introdus din altă parte de la organisme străine.

Au mai rămas ceva discuții în care se vorbește de monopol, de licențe, patente, dar acest lucru eu cred că poate fi surmontat, deoarece în condițiile când clima se schimbă, când avem atâtea efecte adverse, în care avem și secetă și avem și grindină, în care avem situații în natură nefavorabile agriculturii, atunci avem nevoie de plante mai rezistente, care să consume mai puțini fertilizanți, să consume mai puțină apă, să fie mai rezistente, să poată să producă mai mult cu mai puțin.

 

„Tinerii absolvenți ai programelor noastre de formare sunt perfect capabili să lucreze în zonele de decizie, în zonele executive. Numai că acolo, la nivel politic, există așa-numitul nepotism.”

 

Mă întorc și întreb cum pot fi rezolvate repede problemele agriculturii? Pot fi rezolvate?

Dan Hurduc: Clubul Fermierilor Români iese în spațiul public și arată problemele sistemice ale sectorului, arată unde sunt problemele reale. Am avut conferințe prin aproape toată țara, mai avem două sau trei zone din țară în care nu am avut conferințe, iar în cadrul acestora am dezbătut problemele de la nivelul fermierilor. Prin urmare, mergem către fermier, vedem problemele cu care se confruntă fermierul, greutățile cu care se confruntă fermierul și le aducem în atenția autorităților naționale și europene, guvernanților. Însă, cum spuneam mai înainte, soluții miraculoase nu există fără bani și în condițiile atâtor crize, soluții miraculoase nu sunt, dar măcar să facem front comun, să ne vedem interesul, să vedem cum am putea depăși aceste crize fără să dezechilibrăm sectorul de tot.

Vorbeam de acum 2-3 ani despre o criză a finanțării, am susținut tot timpul că sectorul agricol trebuie ținut din aproape în aproape, dar trebuie să-l tratăm fără populism, fără demagogie. De asemenea, și fermierii au partea lor de vină. Până la urmă, și falimentul este un mod de curățire a sistemului. Dacă nu suntem atenți, într-o societate capitalistă, lucrurile intră în faliment. Și fermierii trebuie să aibă grijă să-și calibreze investițiile pe capacitatea lor financiară, trebuie să își urmărească profitul, nu neapărat producția, trebuie să aibă în vedere că vremea se schimbă, vremurile se schimbă, banii se scumpesc, trebuie să fim prevăzători, trebuie să ne adaptăm tehnologiile.

Noi lucrurile acestea le-am adus de foarte mult timp în atenția și a fermierilor și în atenția decidenților. Nevoile sectorului sunt foarte mari și așteptările fermierilor sunt foarte mari, au fost și anii foarte grei, cu atâta crize suprapuse și prețuri foarte, foarte mici la producția agricolă. Să vinzi cu preț de acum 10-12 ani la momentul în care inputurile s-au scumpit de 4-5 ori și banii s-au scumpit, forța de muncă, salariile au crescut de cinci ori, este aproape imposibil să reziști în asemenea condiții. Nu fermierii sunt vinovați de dezechilibrarea sistemului. Atunci, dacă nu sunt vinovați fermierii, înseamnă că ecuația e în altă parte.

 

Având în vedere că problema este în curtea autorităților statului nostru, tinerii pe care-i pregătește Clubul Fermierilor Români nu-și pot găsi loc în sistem, mai ales că vin cu un bagaj impresionant de cunoștințe, teoretice, dar în special practice?

Dan Hurduc: Tinerii absolvenți ai programelor noastre de formare sunt perfect capabili să lucreze în zonele de decizie, în zonele executive. Numai că acolo, la nivel politic, există așa-numitul nepotism. Persoanele valoroase, cu viziune, oamenii care vor într-adevăr să facă treabă într-o instituție a statului se simt striviți, mai ales dacă vor să schimbe sistemul. Iar sistemele chiar trebuie schimbate. Vedem și criza asta de la guvernare. Când se încearcă schimbarea, decât să se schimbe ceva, mai degrabă gripăm totul. Așa și cu tinerii.

Ne apropiem de 500 de tineri școliți în programele Clubului, plus managerii de fermă. Noi îi pregătim și suntem siguri că se va crea o masă critică mai devreme sau mai târziu care să ducă la schimbare. Deci, tinerii sunt competitivi, tinerii învață, inovează, numai că trebuie și noi, dar mai ales guvernanții, trebuie să le creăm culoare, să le punem în valoare expertiza.

 

„Agricultura se descurcă, cred unii. Nu este așa. În realitate, fermierii se decapitalizează.”

 

Haideți să recapitulăm subiectele care se discută în prezent la Bruxelles și care au legătură cu agricultura românească.

Dan Hurduc: Am vorbit de regulamentul privind noile tehnici genomice, care e binevenit pentru fermieri. După aceea, avem regulamentul de simplificare privind siguranța alimentelor, Omnibusul. Pentru România, pentru fermieri este o prioritate și o urgență Omnibusul. Dacă se retrag substanțe active fără a avea înlocuitori, fermierii nu au prea multe variante de a-și proteja culturile. Regulamentul ăsat acum se discută la Bruxelles și România trebuie să-și definească urgențele. Mai avem regulamentul cu bunăstarea animalelor în timpul transportului, care tot acum se discută la Bruxelles.

Vedem ce s-a întâmplat cu pestea micilor rumegătoare, că României i s-a interzis să mai exporte ovine și caprine. A fost vina autorităților noastre, ANSVSA nu a fost capabilă să prevină acest lucru, era datoria lor să fie foarte atenți, să gestioneze cu delicatețe și cu inteligență problemele apărute în sectorul ovin și să nu ajungem la interzicerea exportului de animale vii. Deci, este o vină a sistemului.

La fel, tot la Bruxelles, se discută acum regulamentul privind organizarea comună a pieței, care e o prioritate maximă, având în vedere că trebuie să menținem și să consolidăm sprijinul pentru sectorul vitivinicol, apicol.

Referitor la Politica Agricolă Comună 2028 – 2034, aceasta se află într-o stare de negociere avansată, avem cadrul, se discută că bugetul scade, cadrul financiar, bugetul pentru țara noastră scade cu 5 miliarde euro. Este foarte important ca România să susțină că nu se poate face azi agricultură cu scădere, nu poți să susții agricultura cu un buget mai mic în condițiile actuale.

După aceea, Pilonul 2 se vrea desființat, însă pentru dezvoltare rurală avem nevoie de investiții. Trebuie neapărat să punem accent pe investiții în rețeaua secundară de irigații, investiții pentru dezvoltarea lanțului valoric alimentar. Așadar, trebuie să susținem să avem un Pilon 2 pentru investiții, să nu se cumuleze fondurile de dezvoltare rurală cu cele de coeziune, cu celelalte fonduri operaționale, pentru că agricultura rămâne văduvită.

În viitoarea PAC mai avem celebra plafonare. Noi trebuie să susținem menținerea caracterului voluntar al plafonării plăților directe la 100.000 euro și al degresivității pentru sumele care depășesc 20.000 euro/an. Lucrurile astea, România trebuie să le definească foarte clar, mai ales că în sud-estul Europei România a dus greul, am avut Ucraina cu tot tranzitul, noi am fost scutul Europei în zona aceasta. De aceea trebuie să avem plafonare voluntară, pentru că fermele comerciale au dus greul în zonă, iar compensările de rezerva de criză au fost infime pe lângă pierderi.

Pe plan local, ar trebui să avem mai repede un ministru al Agriculturii profesionist, care să-l facă pe primul ministru și întreaga coaliție de guvernare să înțeleagă ce înseamnă agricultura și care îi sunt problemele. De obicei, un premier știe că agricultura este subvenționată, că agricultura se descurcă. Nu este așa. În realitate, fermierii se decapitalizează. Cam asta ar trebui să discutăm cât mai urgent cu un ministru profesionist, cu un guvern care să se aplece real asupra problemelor noastre, că altfel ne gripăm, la fel ca sistemul acum.

 

Domnule Dan Hurduc, la 1 iulie vi se termină mandatul în fruntea Clubului Fermierilor Români, ați adus modificări în mecanismul de alegere a președintelui?

Dan Hurduc: Așa e, dar înainte aș vrea să mai punctez că în prima parte a mandatului meu de președinte, am reușit să facem acele conferințe la fermieri, am mers și am văzut problemele fermierului, după care a urmat o perioadă în care n-am avut ministru la Agricultură și am lucrat mai mult intern la programe, deoarece nu aveam cu cine vorbi, dar problemele au rămas în atenție.

Acum să răspund la întrebare, da, modificăm mecanismul președinției, în sensul că alegerea președinților se va face din Consiliul Național de Coordonare, din 33 de persoane, astfel având acces la funcția de președinte mai mulți fermieri, mai mulți membri ai Consiliului Național de Coordonare.

Președinția Clubului rămâne tot rotativă, tot de șase luni, însă punem accent pe tineri, pe care îi îndemnăm să vină către noi, către Clubul Fermierilor. Dacă au disponibilitate de muncă și de timp pentru sector, îi așteptăm. Cred că în mandatul meu am reformat oarecum instituția președintelui, îi dăm o nouă formă, tot în sensul de a nu rămâne în urmă și în sensul de a inova și de a fi lângă problemele sectorului.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Tăierea bugetului PAC, o lovitură de 5 miliarde euro pentru fermierii din România

Brusc, toată lumea s-a trezit la realitate. Se numără insolvențele, falimentele, concordatele. Și toți își pun mâinile în cap: vai, vai, vai...

Însă nimic nu se întâmplă peste noapte, totul este un șir lung de factori ce conduc către acest destin, astăzi implacabil.

Pentru că avem pe de o parte conducătorii pe care-i merităm și-i acceptăm, iar pe de altă parte o mulțime divizată de interese personale.

Egocentrismul este placa turnantă a dezastrului înregistrat astăzi la nivel național.

Undeva în țară plouă, iar în ploaia asta mohorâtă rezidă singura speranță, culturile de pe câmp. Să ai ce vinde, să ai cu ce să acoperi scadențele la credite, să ai cu ce să acoperi datoriile la distribuitori, să speri că o brumă de bani îți va rămâne ca să poți plăti angajații din fermă.

Sunt voci, destule, care spun că fermierii sunt bogați, că și-au luat combine și tractoare din bani europeni și mașini scumpe pentru câmp. Mă cuprinde lehamitea față de aceste voci, de cei neștiutori și judecători fără balanță.

Luptătorii de pe rețelele sociale, cei fără ocupație și frustrați, preferă să emită judecata lor proprie când nu au cunoștințele necesare.

Cam asta este diferența și între taberele divizate de astăzi.

Angajatul știe că are parte de un salariu la finalul lunii, că are confortul de a lâncezi în dizgrație față de responsabilitatea zilnică. Travaliul zilnic al angajatului înseamnă pauze de cafea, țigară, bârfe și relaxarea indusă de ziua de salariu ce va veni.

Antreprenorul are stres în fiecare moment, deoarece are responsabilitatea gurilor pe care trebuie să le hrănească, a angajaților ce trebuie plătiți, a afacerii care trebuie împinsă să rămână pe drumul plin de bolovani capcană puși de legislativ. Antreprenorul e cel care stă și așteaptă un telefon de la un angajat din grupul de mai sus, telefon care nu mai vine, pentru că există nepăsare și lipsă de înțelegere. Pentru că unul e confortabil instalat, iar antreprenorul are presiunea responsabilității, a lipsei de timp și a mijloacelor de negociere.

De aceea am ajuns azi aici, mai ales că cei șase factori de stres, pe care-i arăt mai jos, au lucrat întruna, au surpat platforma agriculturii românești. Desigur, în frunte cu politicul.

Așadar, în câteva cuvinte, agricultura 2020–2026 și cei șase factori de stres:

• Stresul hidric, din secetă și arșiță – 2020, 2022, 2023, 2024 și parțial 2025, pierderi de volume în producția României;

• Stresul energetic din cele două conflicte – Ucraina și Iran, combustibil și îngrășăminte scumpe, piață locală inexistentă - costuri de producție ridicate;

• Stresul comercial: distorsiunea produsă de marfa ce a ieșit în panica din Ucraina și volumele globale de grâu și porumb în 2025 - prețuri reduse pentru materia primă;

• Stresul logistic. Logistica capturată de mărfurile ucrainene tranzitate și comercializate prin România, portul Constanța captiv, prețuri crescute la combustibil astăzi. Logistică scumpă în timpul crizei Ucraina și cu +65%;

• Stresul financiar. Sistemul bancar nu are apetit de risc în agricultură, după ce de doi ani încoace sistemul de comercianți locali a colapsat pe propria mână și gândire. Au creat prejudicii financiare la ambele capete, fermieri și exportatori. Astfel că, băncile s-au retras;

• Stresul politic. Acordul Mercosur și lipsa clarității în ceea ce privește clauzele de salvgardare și control. Orbește mergem înainte, la fel semnăm memorandumul, în ciuda avizelor negative date de Ministerul Agriculturii.

Cât poate rezista agricultura la astfel de șocuri brutale?

Observ coruri de bocitoare pe la toate posturile TV. „Brusc, subit și dintr-odată”, toți sunt focusați pe fermieri și exploatează drama agriculturii românești. Marketing și rating.

Dar… nimeni nu face nimic. Populism și publicitate. Atât.

 

Editorial de: CEZAR GHEORGHE, fondator AGRIColumn

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2026

Abonamente, AICI!

Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită Guvernului României amânarea cu un an a prevederilor din Ordonanța „Trenuleț” care au impact în sectorul agroalimentar, respectiv eliminarea facilităților pentru angajații din agricultură și industria alimentară, precum și aplicarea „taxei pe stâlp” pentru mijloacele fixe care au legătură cu producția agricolă.

În condițiile unui an agricol 2024 extrem de dificil, în care mulți fermieri au evitat, milimetric, insolvența, anul 2025 va însemna lacăt pe majoritatea fermelor din România, dacă aceste măsuri fiscale, care au fost propuse peste noapte, vor fi adoptate. „Taxa pe stâlp” în agricultură va aduce zero încasări la bugetul de stat, susțin reprezentanții fermierilor. „Știți și dumneavoastră asta, doamnelor și domnilor guvernanți! Și atunci de ce vreți să distrugeți agricultura națională?”

Facilitățile pentru angajații din sectorul agroalimentar au fost introduse recent, în comparație cu sectorul IT și construcții. Alianța pentru Agricultură și Cooperare consideră că este o decizie rezonabilă amânarea cu un an a eliminării acestor facilități pentru agricultură și industrie alimentară, pentru a permite și antreprenorilor din acest sector să rămână pe linia de plutire în 2025. „Reamintim că agricultura și industria alimentară reprezintă peste 12% din PIB-ul României, iar o prăbușire a acestor ramuri economice înseamnă garantat recesiune economică majoră în 2025. Vă asumați acest dezastru, doamnelor și domnilor guvernanți?”

Unul dintre subiectele centrale ale campaniei electorale recent încheiate, dar și al campaniei pentru alegerile prezidențiale de anul viitor a fost și va fi dezechilibrul cronic al balanței comerciale cu produse agroalimentare. „Exportăm materii prime agricole, cu valoare adăugată mică, și importăm produse alimentare, finite, cu valoare adăugată mare. Acest dezechilibru are un impact direct asupra consumatorului final, asupra fiecărui român. Îi îmbogățim pe alții în timp ce ai noștri sărăcesc, vă amintiți tema aceasta de campanie, doamnelor și domnilor guvernanți, nu? Știți ce impact a avut în rândul alegătorilor, nu? Pentru întreg mediul de afaceri din agricultura românească este nevoie ca o schimbare guvernamentală să NU aducă același tip de schimbări pompieristice, propuse de pe azi pe mâine. Firmele și-au făcut planurile de afaceri și bugetele cu mult timp înainte, iar astfel de măsuri fiscale vor dezechilibra totul. Deja mediul de agribusiness este bulversat de contextul agroclimatic și regional, astfel că propunem amânarea măsurilor fiscale care vor prăbuși mediul de afaceri din agricultură. FALIMENTE sau revenire în agricultură, ce vă doriți?”, transmite Alianța pentru Agricultură și Cooperare prin intermediul unui comunicat de presă.

Antreprenorii din agricultură și din industria alimentară avertizează Guvernul și coaliția politică care îl susține că efectele introducerii pârjolului fiscal în sectorul agroalimentar va avea rezultate catastrofale pentru fiecare român, indiferent că activează sau nu în acest sector. „O balanță comercială cu produse agroalimentare și mai strâmbă decât în prezent, subminarea gravă a securității alimentare prin dependența masivă de importuri, falimentele în lanț din agricultură și din procesare, stoparea marilor investiții în sector, toate acestea se vor vedea în cifrele dezastruoase ale execuției bugetare din următoarele luni și, mai grav, îi vor vulnerabiliza și îi vor înfuria și mai tare pe români”, se arată în comunicatul AAC.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare este formată din următoarele organizații profesionale: Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România - LAPAR, Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal - UNCSV, Federația PRO AGRO și Asociația Forța Fermierilor – AFF.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Un număr de 1801 Societăți pe Acțiuni (SA), Societăți cu Răspundere Limitată (SRL), Cooperative Agricole, Societăți Cooperative, Societăți în Comandită Simplă (SCS), Societăți în Nume Colectiv (SNC), Întreprinderi Familiale (IF), Întreprinderi Individuale (II) și Persoane Fizice Autorizate (PFA) au intrat în faliment în perioada 2012-2017, se arată într-un document transmis în exclusivitate publicației noastre de către Registrul Comerțului.

Din acest total înregistrat în ultimii cinci ani, 512 firme care au deschis procedura de faliment erau specializate pe cultivarea cerealelor (cod CAEN 512),  232 de exploatații specializate pe creșterea bovinelor de lapte (cod CAEN 232) și 125 de ferme cu cod CAEN 150 – Activități în ferme mixte (cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor).

Același raport sintetizat pentru publicația noastră relevă că, în 2012, ca an de deschidere a procedurii de faliment, 422 de societăți au demarat această acțiune. Un an mai târziu, demersurile de deschidere a falimentului atingeau apogeul, astfel că nu mai puțin de 459 de companii se aflau în această situație pentru ca, în 2014, acestea să fie în număr de 344. Numărul de falimente a mai scăzut în 2015, astfel că doar 256 de societăți se aflau în această situație. Numărul falimentelor a crescut însă în anul următor (2016), astfel că acestea s-au cifrat la 283. Nici în 2017 nu am scăpat de falimente. Până la data de 7 martie 2017, data interogării bazei de date, numărul de societăți falimentare atingea deja 37.

Surprinzător, nu mai puțin de 54 de Agromec-uri din țară au intrat în faliment în perioada interogată în baza de date a statului, însă explicația este simplă: activele societăților de acest tip au fost „împărțite” către alte societăți, finalul fiind invariabil același.

Sunt și nume sonore prezente pe lista falimentarilor. Amintim aici Agroli Group SRL (și societățile conexe), Avicola Codlea și partenerii, Avicola Iași, Avicola Mihăilești, Agrana Cereal Holding SRL, Zorile SA, Agroindustriala Nufărul SA, Holdagromex, Pajiști SA, Semina SA, Vilsem SA ș.a. Bineînțeles, sunt și firme mai mici, însă asociate unor grupuri mai mari de interese, subiect asupra căruia vom reveni într-o investigație de mai mare amploare.

Detaliind însă, pe lângă cele 512 firme falimentare înregistrate în bazele ONRC și care au avut codul CAEN 512 cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase, alte 45 ferme de producție a orezului (cod CAEN 112) au avut parte de același final neplăcut, 144 de exploatații dedicate cultivării legumelor și a pepenilor , a rădăcinoaselor și tuberculilor (cod CAEN 113), nouă ferme de cultivare a tutunului (cod CAEN 115), șase exploatații dedicate cultivării plantelor pentru fibre textile (cod CAEN 116), respectiv 18 societăți producătoare de plante din culturi nepermanente (cod CAEN 119).

Totodată, s-au înregistrat 67 de falimente în sectorul viticol (cod CAEN 121), 13 în sectorul cultivării fructelor tropicale și subtropicale (cod CAEN 122), 21 de exploatații cu codul CAEN „Cultivarea fructelor citrice” (123), respectiv 32 de societăți cu codul CAEN „Cultivarea fructelor semințoase și sâmburoase” (124).

În plus, 48 de firme cu codul CAEN 125 „Cultivarea fructelor arbuștilor fructiferi, căpșunilor, nuciferilor și a altor pomi fructiferi” au cerut deschiderea procedurilor de faliment, iar 63 de ferme dedicate cultivării plantelor pentru înmulțire (cod CAEN 130) au înaintat cereri în acest sens.

Falimentul, drum către a deveni „o țară cu adevărat piață”

Nici zona de creștere animală nu a scăpat. Chiar dacă este un vestit crescător de ovine, ing. Ionică Nechifor, secretar general al Romovis, vorbea în 2016 de problemele generale din agricultura românească și preciza că, prin demararea procedurilor de faliment, se poate vorbi de atingerea siguranței cetățeanului agricultor și, în mod colateral, a consumatorului.

„Prin astfel de metode devenim o țară cu adevărat piață pentru statele europene eficiente și dezvoltate”, afirma el.

Și lucrul acesta este vizibil. Poate și din cauza celor 232 de exploatații specializate pe creșterea bovinelor de lapte care au solicitat intrarea în faliment, respectiv 76 cereri de insolvență înregistrate în perioada 2012-2017 (cod CAEN 141), importurile de lapte au crescut.

Concret, zilele trecute, în comparaţie cu aceeaşi lună a anului anterior, în ianuarie 2017, unităţile procesatoare au majorat importurile de lapte de vacă cu 2.321 tone peste cantitatea de referință (18,9 procente în plus), în condițiile în care colectarea din producția internă nu s-a majorat decât cu 1,3 la sută, până la un total de 72.819 de tone, conform datelor agregate de Institutul Naţional de Statistică (INS) și date publicității joi, 9 martie 2017.

Potrivit ONRC, din totalul firmelor intrate în faliment (232 la număr), una era cooperativă (faliment în 2013), două întreprinderi familiale (2013 și 2015), opt întreprinderi individuale (2012, 2013, 2014 și 2016), șase PFA-uri, cât și 203 SRL-uri și 11 societăți pe acțiuni, în alți ani. Cele mai noi cereri de faliment ale societăților pe acțiuni au fost înregistrate în 2017 (patru la număr).

„Într-adevăr, piața cărnii de porc și cea a laptelui au fost printre cele mai afectate de evoluțiile la nivelul UE”, Sorin Ignat, BT

Într-un interviu acordat publicației noastre în 2016, Sorin Ignat, director agribusiness BT, preciza că piața cărnii de porc și cea a laptelui au fost printre cele mai afectate de evoluțiile la nivelul UE, în ultimii ani.

Finanțistul a avut o imagine pozitivistă asupra agriculturii românești și a menționat că, deși cu probleme în sector, în condițiile unei bune gestionări a resurselor, problemele pot fi rezolvate, astfel încât să nu se ajungă la falimente.

„Într-adevăr, piața cărnii de porc și cea a laptelui au fost printre cele mai afectate de evoluțiile la nivelul UE, creșterea producțiilor și eliminarea cotelor, dar și din cauza contextului mondial, scăderea cererii mai ales în urma embargoului impus Rusiei. În ultima vreme se observă însă o așezare a pieței, chiar o ușoară revenire, susținută și de politicile UE de sprijin a acestor sectoare, cum ar fi ultimul comunicat privind acordarea de compensații pentru reducerea cantității de lapte livrat. Observăm în acest domeniu o mai bună colaborare între jucătorii din piață, dar și o dezvoltare a gradului de integrare, fie prin creșterea capacității de producție proprie de furaje, pentru reducerea costurilor, fie prin găsirea de soluții de prelucrare a producției, inclusiv în forme asociative, cooperative. Deși cu probleme în sector, în condițiile unei bune gestionări a resurselor, problemele pot fi rezolvate, astfel încât să nu se ajungă la falimente. Fermierii mici au cel mai mult de suferit din cauza accesului mai greu la piața de desfacere. Pe lângă măsurile legislative, cum e Legea 321, trebuie până la urmă ca fiecare dintre noi să contribuie la dezvoltarea agriculturii românești, consumând cu prioritate produsele provenite din fermele noastre”, afirma Ignat în 2016.

Că realitatea este puțin alta o arată cifrele. Concret, fermele specializate pe creșterea porcinelor (Cod CAEN 146) care au solicitat intrarea în faliment au fost 98 la număr în perioada mai sus amintită. Din acest total, trei SRL-uri au solicitat deja falimentul în 2017.

Pe de altă parte, exploatațiile din România al căror cod CAEN 150 – Activități în ferme mixte (cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor) – au solicitat intrarea în faliment în perioada 2012-2017 sunt 125 la număr. Cele mai noi cereri vin din Arad (două la număr), au fost înregistrate în 2017 și provin de la Agri Dallas SRL, respectiv Agriberom Agricola SRL.

În ceea ce privește exploatațiile cu cod CAEN 147 – creșterea păsărilor – acestea totalizează 100 ca număr. Cea mai răsunătoare cerere de faliment a fost cea din 2016 a celor de la Avicola Crevedia SA. În 2017, sunt deja două SRL-uri care au solicitat falimentul.

Pe de altă parte, numărul cooperativelor care au deschis procedura de faliment în perioada 2012-2017 a fost de opt. Două dintre ele au demarat procedurile în 2012, patru în 2013, una în 2014 și una în 2016. IF-urile au avut parte de trei falimente în 2012, patru în 2013, cinci în 2014, două în 2015 și șase în 2016. Intreprinderile Individuale (II) pe de altă parte au avut parte de două falimente în 2012, șase în 2013, 10 în 2014, 11 în 2015, 27 în 2016 și unul în 2017. Nici la PFA-uri nu stăm prea bine. În 2012 s-au înregistrat două falimente, unul în 2013, 11 în 2014, 15 în 2015, opt în 2016 și două în 2017.

Societățile cooperative nu au fost decât două care și-au deschis procedura de faliment, una în 2012 și alta anul acesta.

Societățile cu Răspundere Limitată (SRL-uri) au avut cele mai mari probleme (1.556 de SRL-uri falimentare). Practic, în 2012, acestea înregistrau 382 de falimente, 403 de falimente în 2013, 297 de falimente în 2014, 216 falimente în 2015, 225 de falimente în 2016, respectiv 33 de falimente în 2017.

Societățile în comandită simplă nu prea au avut probleme cu falimentele, de vreme ce doar una singură a deschis această procedură în 2013.

Societățile în nume colectiv intrate în faliment în perioada 2012-2017 au fost opt la număr. Din acest total, două au intrat în faliment în 2012, patru în 2013, una în 2014 și una în 2016.

Ultimele din listă – societățile pe acțiuni – au înregistrat în aceeași perioadă nu mai puțin de 110 falimente. În 2012, 28 de SA-uri intrau în faliment, respectiv 36 de falimente în 2013. În 2014, numărul SA-urilor care au deschis procedura de faliment a fost de 19, în 2015, 12, iar anul următor, 15.

„Sunt multe falimente”

Într-o intervenție telefonică pe acest subiect, Emil Dumitru, șeful Pro Agro, a afirmat: „Sunt multe falimente și insolvențe (n.r. - referindu-se la cele peste 1.800 de companii românești falimentare din 2012 încoace). (...) O mare parte din ele sunt cele impactate de birocrația de pe fondurile europene. Practic, trebuie să vedem care este cauza. Efectul este intrarea în insolvență sau în faliment. Practic, marea problemă este că avem în momentul de față proceduri birocratice foarte mari. Și de aici vin problemele companiilor. Desigur, avem drept cauze și volatilitatea prețurilor, lipsa forței de negociere, politici fiscale incoerente”.

În plus, după părerea sa, nu eludarea legii de către administratorii și/sau acționarii firmelor falimentare a reprezintat cauza majoră a insolvențelor și falimentelor, ci mai degrabă sarcina birocratică prea mare aruncată asupra companiilor, care n-au reușit să își atingă niște parametri.

„Dacă AFIR cere, spre exemplu, banii înapoi, o companie care a făcut investiții timp de doi ani într-o fermă de creștere a vacilor se prăbușește efectiv”, a adăugat el.

Emil Dumitru a mai adăugat că imaginea este corectă, la fel și numărul falimentelor.

„Statul trebuie să înțeleagă că de la cei care au intrat în faliment, din păcate, în loc să strângă taxe și impozite și să aibă locuri de muncă, pierde; e un net perdant. Foarte multe dintre deciziile de imputație pe fonduri europene direcționează banii înapoi către Comisia Europeană, în loc să se dezvolte sectorul agroalimentar românesc”, a conchis el.

Conform acelorași date ONRC, tot pe codul CAEN 141, de data aceasta însă dintre cei care au cerut insolvența în calitate de societăți pe acțiuni, trei SA-uri au solicitat acest lucru în 2012. La celălalt capăt, în 2017, trei întreprinderi individuale au cerut intrarea în insolvență în acest an.

De asemenea, în aceeași perioadă, numărul firmelor care au solicitat intrarea în insolvență este de 962. Numai în 2017, 27 de societăți solicitau intrarea în insolvență, majoritatea, întreprinderi individuale și familiale. Dintre ele trei sunt cooperative.

Decizia falimentului este a judecătorului sindic

Demararea procedurilor de intrare în faliment intră în atribuţiile judecătorului sindic. Acesta este în măsură să decidă acest lucru prin sentinţă sau prin încheiere, în condiţiile Legii nr. 85/2014. Sentinţa sau încheierea judecătorului sindic poate avea ca premise mai multe situaţii practice.

Într-o primă astfel de situaţie, debitorul fie şi-a declarat intenţia de a intra în procedura simplificată, fie nu şi-a declarat intenţia de reorganizare, niciunul dintre celelalte subiecte de drept îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare sau niciunul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat.

Totodată, este posibil ca debitorul să îşi fi declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat şi confirmat.

Într-o altă situaţie posibilă, obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condiţiile stipulate prin planul confirmat sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale.

Legiuitorul a reglementat şi situaţia în care a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune, după caz, intrarea debitorului în faliment. Aceasta presupune procedura prin care administratorul judiciar întocmeşte şi supune judecătorului sindic, în termenul stabilit de acesta, care nu va putea depăşi 20 de zile de la desemnarea sa, un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală. În cazul aprobării raportului, judecătorul sindic decide, prin aceeaşi sentinţă, intrarea în faliment a debitorului.

În cazul în care raportul administratorului judiciar face propunerea de intrare în faliment, acesta va publica un anunţ referitor la raport în Buletinul procedurilor de insolvenţă, cu indicarea datei primei adunări a creditorilor, sau va convoca adunarea creditorilor, dacă raportul va fi depus după data primei adunări. La această adunare va supune votului adunării creditorilor propunerea de intrare în faliment.

În funcţie de situaţia debitelor reale, titularul unei creanţe curente, certe, lichide şi exigibile ce a fost recunoscută de către administratorul judiciar sau de către judecătorul sindic şi al cărei cuantum depăşeşte valoarea-prag poate solicita pe parcursul duratei perioadei de observaţie deschiderea procedurii de faliment al debitorului dacă aceste creanţe nu sunt achitate în termen de 60 de zile de la data luării măsurii de către administratorul judiciar sau a hotărârii instanţei de judecată. Să reamintim că valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al creanţei pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă.

Valoarea-prag este de 40.000 de lei atât pentru creditori, cât şi pentru debitor, inclusiv pentru cererile formulate de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru creanţe de altă natură decât cele salariale, iar pentru salariaţi este de șase salarii medii brute pe economie/salariat.

În sfârşit, poate apărea situaţia în care, în cadrul procedurii de reorganizare, titularul unei creanţe curente, certă, lichidă şi exigibilă mai veche de 60 de zile şi un cuantum peste valoarea-prag poate solicita, oricând în timpul planului de reorganizare sau după îndeplinirea obligaţiilor de plată asumate în plan, trecerea la faliment.

Cu toate acestea, trebuie reținut faptul că cererea titularului creanţei va fi respinsă de către judecătorul sindic în situaţia în care creanţa nu este datorată, este achitată sau debitoarea încheie o convenţie de plată cu acest creditor.