Șapte borcane cu miere pentru fiecare elev, într-un an școlar, începând cu 1 ianuarie 2019 - REVISTA FERMIERULUI

CAFFINI BANNER

Sâmbătă, 17 Martie 2018 01:38

Șapte borcane cu miere pentru fiecare elev, într-un an școlar, începând cu 1 ianuarie 2019

Scris de

Abia de la 1 ianuarie 2019, copiii preșcolari din grădinițele de stat și confesionale cu program normal de patru ore, precum și elevii din învățământul primar de stat și privat ar urma să primească până la șapte borcane cu miere, câte unul pentru fiecare lună dintr-un an școlar, a anunțat secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, Daniel Botănoiu, cu ocazia deschiderii ediției de primăvară a Târgului Național al Mierii, vineri, 16 martie 2018.

„Eu cred că săptămâna viitoare va trece prin plenul Senatului (n.r. - mierea în școli). La Cameră (n.r. - Camera Deputaților), lucrurile sunt simplificate, pentru că am avut discuții anticipate cu dumnealor. Eu cred că începând cu 1 ianuarie 2019, când va fi și măsura bugetată consistent, copii vor începe să primească miere. Noi am cerut ca să fie câte un borcan (n.r. - borcan cu miere pentru fiecare copil) în fiecare lună. Sunt șapte luni de școală, am cerut șapte borcane pentru fiecare copil. Înainte, discuția era să fie un borcan la trei luni”, a precizat Botănoiu.

Potrivit proiectului de act normativ pentru modificarea și completarea Legii nr. 509/2006, Art. 1, alineatul 1 stipulează că „se acordă gratuit pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat și confesionale cu program normal de 4 ore, precum și pentru elevii din învățământul primar de stat și privat miere polifloră, în limita unei cantități de 350 de grame de miere, lunar. În plus, Alineatul 3 al propunerii legislative precizează că, cităm: „Mierea polifloră destinată consumului pentru elevii din învățământul primar de stat și privat va fi ambalată în borcane de 250 mililitri, cu capac de culoare verde și va proveni exclusiv din stupinele autorizate în conformitate cu prevederile legale în vigoare”.

Inițial, pentru anul 2017 se stabilise un plafon financiar de 16,8 milioane de lei.

La Camera Deputaților, proiectul de act normativ a fost înregistrat sub următoarele coordonate: BP491/19.10.2017, în timp ce, la Senat, inițiativa legislativă poate fi găsită cu numărul de înregistrare L50/05.02.2018.

Citit 1444 ori

newsletter rf

Publicitate

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

T7 S 300x250 PX

Banner P64LE280 Profesional agromedia RF 300 x 250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista