Se tot vorbeşte despre plantele modificate genetic. Cercetătorii şi fermierii le numesc plante ameliorate genetic. Opiniile sunt şi pro şi contra. Oamenii de ştiinţă au afirmat, în mai multe rânduri, că teama unora este alimentată de lipsa de informare, numeroase teste confirmând faptul că o agricultură performantă trebuie să se bazeze pe cele mai noi rezultate în domeniu.

Compania americană Monsanto este o prezenţă constantă în România încă din 1974 şi este un promotor al biotehnologiilor în agricultură.

Recent, Monsanto a susţinut, la Facultatea de Management din cadrul USAMV Bucureşti, simpozionul „Contribuţia sistemelor Roundup Ready în Agricultura Durabilă”. Au participat cercetători, cadre didactice universitare, fermieri, studenţi.

Lucrările prezentate la simpozion au avut ca ţintă informarea specialiştilor din agricultură cu date despre veriga tehnologică a sistemelor Roundup Ready, dar şi despre impactul  socio-economic al utilizării biotehnologiilor, cu referire directă  la  porumbul şi soia cu toleranţă la glifosat.
În 1996 a apărut prima cultură modificată genetic cu toleranţă la glifosat, Soia Roundup Ready.

Tehnologia Roudup Ready a fost adoptată în foarte multe ţări, pentru că permite flexibilitatea aplicării erbicidului şi controlul total asupra unui spectru larg de buruieni, ceea ce determină  creşterea producţiei şi a calităţii acesteia, reducerea eroziunii solului şi păstrarea umidităţii în sol cu lucrări minime.
În România, soia Roundup Ready a fost cultivată încă din 1999, ajungând în 2006 la 137.000 ha, din totalul de 191.000 ha cultivate cu soia.
În 2010, suprafaţa cultivată cu soia a fost de doar 64.000 ha, consecinţa fiind importul masiv de soia, aşa cum a arătat Toma Dinu, decanul Facultăţii de Management. Cantitatea totală de soia boabe importată în anul 2010 a fost de 13,10 milioane tone, iar şrot de soia 21,65 milioane tone, din ţări ca Brazilia, SUA, Argentina şi Paraguay.

În ce priveşte porumbul, dr. Iuliana Ionel, de la Institutul de Economie Agrară, a precizat că producţia naţională medie este sub media europeană. În agricultura românească există un grad mare de îmburuienare a terenurilor, fapt care determină necesitatea implementării unor sisteme de management performante şi accesibile. Prin utilizarea porumbului Roundup Ready producţiile medii pot creşte cu până la 34%,  iar cantităţile de erbicide folosite şi costul acestora ar fi mai mici, fiind estimată o scădere a cheltuielilor la hectar cu cel puţin 11%.

Concluzia seminarului a accentuat că, în contexul  înregistrării unei creşteri a cererii de hrană pe plan mondial, devine din ce în ce mai importantă utilizarea unor tehnologii care să asigure sporuri de producţie pe aceeaşi suprafaţă de teren, păstrând biodiversitatea şi conservând mediul.
România este pe primul loc în Europa ca suprafaţă agricolă, dar pe locul 7 ca producţie medie. Monsanto este lider în furnizarea de soluţii bazate pe tehnologie şi de produse pentru agricultură ce vizează îmbunătăţirea productivităţii agricole şi a calităţii hranei.

Istoricul Monsanto în România şi beneficiile Roundup

Prof. dr. Alexandru Tianu, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice:
“Am lucrat cu firma Monsanto încă din anii 1974-1976, pe vremea când la Institutul de la Fundulea începusem o serie de lucrări şi nu puteam să combatem buruienile, mai ales cele perene. Cunoştinţele noastre de atunci erau destul de limitate şi implementarea unei astfel de metode presupunea un control riguros al buruienilor din câmp. Mai târziu am văzut ce poate să facă erbicidul Roundup, pentru că, în 1975, a fost un program naţional prin care România a important cantităţi mari pentru destufizarea zonelor din Delta Dunării, pentru îndiguirea acestora şi punerea lor în valoare ca terenuri agricole. Erau bine cunoscute rezultatele acestui erbicid, care are o mare capacitate biologică de a se transloca prin ţesuturi până la vârful rădăcinii.

Am găsit Roundup în stolonii de trestie din Delta Dunării la 8-9 m adâncime. Era o mare de stuf cu Roundup, care primăvara se văd ca nişte cocioace moarte, pe care le împinge apa. O perioadă s-a dat pe fiecare pas pe care erau terenuri îndiguite. Apoi, consumul de Roundup a început să scadă. Monsanto a găsit alte ţinte de rezolvat în România. Ne-au ajutat, la acea vreme, să combatem costreiul, care e principala problemă în zonele îndiguite, pentru că apa freatică le permite o înmulţire rapidă. Multe suprafeţe rămân necultivate.

În anii 1984-1987, am aplicat Roundup în cultura porumbului şi a florii-soarelui, ca desecant. Era metoda folosită în Europa de Vest, pentru că distruge toate buruienile din câmp, usucă mai repede grâul şi are o coacere uniformă pe lan. Se câştigă timp, se poate recolta mai repede. Roundup ca desecant e foarte folosit şi la noi, la porumb şi floarea-soarelui. La floarea soarelui au fost rezultate bune cu costreiul, însă la porumb se usca şi solul. Am completat metoda cu experienţe făcute la Fundulea, am încercat să dăm cu Roundup în miriştea de grâu. În zonele îndiguite, care erau irigate în acea perioadă, am forţat ca toate buruienile perene să răsară printr-o discuire superficială de două-trei ori, după care am venit cu irigarea.

Sămânţa adusă la suprafaţa solului permitea ca buruienile să răsară repede şi, când aveau 20-25cm, atunci dădeam cu 4-5 litri de Roundup şi lăsam solul pentru anul viitor. Perioada optimă era 15 august-15 septembrie. După 15 septembrie, plantele nu mai au fotosinteza necesară pentru a transloca erbicidul în cele mai adânci părţi. Roundup are eficienţă în primele două săptămâni de aplicare, la nivel de 4-5 cm în sol. La trestie, papură, plante cu rădăcina adâncă, ca pălămida, trebuie minim o lună de zile pentru acţiune.

Studiile sunt costisitoare şi îndelungi. Pe măsură ce Roundup coboară spre rădăcină, se observă cum se usucă.

În 1986, noi am beneficiat de un training în SUA, prilej cu care Monsanto ne-a pus la dispoziţie şi trei utilaje de lucrări minime pe piloane. Le-am folosit la Apahida, pe un teren în pantă de până la 40 grade. Am redus eroziunea solului, cu sporuri mari de producţie. Am eradicat aproape complet buruienile din această zonă.
Al doilea centru a fost la Brăila, o fermă de 640 ha, pe care am folosit tot ce învăţasem în SUA despre lucrările minime – reducerea la maximum a personalului şi cultura într-un asolament stabilit. Am avut un asolament de 4 ani, întâi grâu, în miriştea căruia s-a cultivat porumb, doi ani de porumb, apoi unul de soia. Se distrugeau piloanele cu discul şi se cultiva iar grâu. Fertilizarea se făcea cu fosfor, aplicat la 4 ani, când distrugeam piloanele. În rest, doar îngrăşăminte la semănat. În perioada de vegetaţie dădeam doar îngrăşăminte cu azot suplimentar. Toată ferma era condusă de un singur om, împreună cu un tractorist şi patru irigatori.

Al treilea centru a fost o fermă a IAS Mogoşoaia, cu 100 ha, în zona aeroportului, care fusese drenată. Am aplicat aceeaşi metodă. Nu făceam arătură şi se vedeau cocenii, ceea ce nu era permis la acea oră. Cei de la CC al PCR, în 1986, ziceau că e lotul lor de cercetare agricolă. Noi făceam doar ce văzusem în America.

nu putem să mai facem lucrările fără Roundup, care este un erbicid foarte complex. Nu poţi să-l aplici oricum, trebuie să ştii biologia buruienilor, trebuie să adaptezi utilajele pentru a-l aplica. Nu poţi să-l aplici în vie dacă atingi frunzele, pentru că dispare via. Trebuie să ai coardele prinse sus, îţi trebuie dispozitive care să protejeze frunzele.

Concluzia mea, după ani de cercetare şi experimente practice, este că e nevoie de sprijinul companiei Monsanto, dar şi de efortul nostru”.

DANA MEDAR

ISAAA a publicat, în februarie, un raport cu suprafeţele cultivate în toate regiunile lumii cu plante transgenice, în 2010. Astfel, suprafaţa totală a fost de 148 milioane ha, repartizate în 29 de ţări de pe toate continentele şi a înregistrat o creştere de 10% faţă de anul 2009 (134 milioane ha). În acest tablou optimist există o singură zonă din lume care aduce o pată întunecată: Europa, cu cele 91.500 ha cultivate numai cu două evenimente transgenice autorizate (porumbul MON810 şi cartoful Amflora), în scădere faţă de 2009.

Agricultorii europeni sunt privaţi de avantajele culturilor OMG

În 2010, au cultivat plante transgenice 15,4 milioane de agricultori din 29 de ţări (trei ţări în plus faţă de 2009). Astfel, producătorii recurg din ce în ce mai mult la aceste culturi peste tot în lume, dar mai ales în ţările în curs de dezvoltare (19 ţări în 2010).
Cu o creştere a suprafeţelor de 19%, Brazilia (cu 25,4 milioane ha) rămâne cel de-al doilea producător mondial de culturi transgenice, după SUA (cu 66,8 milioane ha). De remarcat, de asemenea, o creştere de 126% a suprafeţelor cultivate în Burkina Faso, unde 80.000 de agricultori cultivă 260.000 ha de bumbac transgenic.

În ce priveşte principalele culturi, în 2010, 29% din porumbul însămânţat a fost transgenic (pe o suprafaţă totală de 158 milioane ha), faţă de 26% în 2009. La celelalte culturi, 81% din soia, 64% din bumbac şi 23% din rapiţă au fost trasgenice în 2010, faţă de 77%, 49% şi, respectiv, 21%, în 2009.
Din păcate, în Europa se constată o izolare din ce în ce mai pronunţată în acest domeniu, suprafeţele cultivate cu OMG fiind extrem de limitate şi în scădere, în urma presiunilor exercitate în numeroase state membre. Astfel, în 2010, suprafaţa de culturi transgenice a Uniunii Europene se situa la 91.500 ha, fiind concentrată în cea mai mare parte în Spania (80%), unde s-a cultivat porumb MON810 rezistent la Ostrinia nubilalis şi Sesamia. La începutul lunii februarie, în 2011, Bulgaria s-a alăturat ţărilor care interzic cultura porumbului MON810 (din care fac parte Franţa, Germania, Ungaria, Luxemburgul, Grecia şi Austria). În schimb, odată cu posibilitatea cultivării cartofului Amflora, Germania şi Suedia au însămânţat culturi cu acest hibrid în 2010, prin contrast cu 2011, însă pe suprafeţe foarte limitate.

În urma încheierii întrunirilor Consiliului European, din decembrie 2008, Comisia Europeană a realizat o anchetă în rândul statelor membre, pentru a le sesiza mai bine solicitările în legătură cu acest aspect. După cum era de aşteptat, răspunsurile nu au fost la înălţime, dat fiind faptul că statele membre tind să invoce blocaje la nivelul opiniei lor publice, mai degrabă decât nişte criterii bine stabilite în această privinţă. Aceasta reiese din raportul Comisiei Europene, prezentat pe 15 aprilie 2011. Singurul element net în acest raport este faptul că plantele transgenice aduc un plus de producţie medie şi deci, în general, un venit mai bun agricultorilor care recurg la ele. Acest aspect este, probabil, motivul principal al extinderii culturilor transgenice în lume. Este un avantaj de care agricultorii europeni sunt în foarte mare parte privaţi, în prezent.

UE trebuie să regândească politica privind plantele transgenice

În privinţa Europei, situaţia de fapt este fără echivoc: numai două evenimente genetice sunt autorizate pentru cultivare - unul pentru porumb şi celălalt pentru cartof, iar suprafeţele cultivate efectiv sunt foarte limitate. În acelaşi timp, extinderea culturilor transgenice în lume obligă Europa să-şi creeze mijloace pentru a importa plante transgenice cultivate în alte regiuni, iar acest lucru a dat naştere unei politici cu două viteze. Una pentru introducerea în cultură - şi ale cărei dosare statele membre le „blochează” politic, chiar dacă acestea sunt validate ştiinţific de către Agenţia Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA - European Food Safety Agency) - şi pentru care, în final, Comisia Europeană trebuie să decidă singură dacă autorizează sau nu organismele transgenice respective. Cealaltă, referitoare la import, pe care statele membre - pe baza aceleiaşi proceduri ştiinţifice - nu reuşesc să o deblocheze dintr-o minoritate de poziţii, dat fiind faptul că sectorul furajer, mai ales, ar putea fi periclitat din cauza incapacităţii legislative a Europei de a importa organisme transgenice.

Acesta este contextul tensionat, privitor la organismele transgenice din UE, în care Comisia Europeană a formulat mai multe propuneri statelor membre.
Mai întâi, discrepanţa din ce în ce mai mare dintre evenimentele transgenice autorizate pe glob şi cele autorizate în Europa a determinat CE să facă o propunere pentru trecerea de la tradiţionala „toleranţă zero” la un prag de toleranţă pentru evenimentele neautorizate pentru import şi consum în Europa - însă numai pentru cele care au obţinut un aviz pozitiv în urma evaluării de către EFSA. Propunerea CE are în vedere un prag de toleranţă de 0,1%, aplicat cantităţilor importate şi destinate consumului din sectorul zootehnic. Dezbaterea continuă la nivel european în privinţa includerii produselor pentru consum uman în această dispoziţie.

În iulie 2010, o altă propunere a fost făcută statelor membre, pentru a li se da posibilitatea să respingă, eventual, cultivarea plantelor transgenice pe teritoriile lor. Această propunere se bazează pe modificarea liniilor directoare referitoare la coexistenţă şi pe un proiect de regulament care le permite statelor membre să refuze cultivarea unui organism transgenic autorizat la nivel european pe întreg teritoriul lor sau doar pe o parte din el. Sistemul global rămâne însă cel al evenimentelor autorizate la nivel comunitar şi al autorizării hibrizilor cultivaţi în ţările UE.

Cu toate acestea, chiar dacă discuţiile au fost lansate, iar Parlamentul European ar trebui să voteze un raport pe această temă în iunie, procedura obişnuită pentru acest tip de modificări legislative (procesul codecizional dintre Comisie şi Consiliul European) durează de la 18 luni până la 2 ani şi, prin urmare, nu ar fi operaţională înainte de 2012.

În etapa actuală, se poate observa tendinţa, atât la nivelul anumitor state membre, cât şi în Parlamentul European, de a respinge, pur şi simplu, propunerea Comisiei privitoare la subsidiaritate. Practic, analizele juridice ale Consiliului, care sunt în concordanţă cu cele ale Parlamentului European, sunt foarte rezervate în privinţa acestei propuneri, în special din cauza riscului apariţiei unor diferende cu Organizaţia Mondială a Comerţului, precum şi a unor potenţiale obstacole pe piaţa internă, dacă s-ar stabili reguli de cultivare şi praguri diferite de la un stat la altul. În februarie 2011, Comisia publicase o serie de motive care ar putea fi invocate de către un stat membru UE pentru a-şi justifica refuzul de a cultiva organismele transgenice, fără a-i linişti însă pe deplin pe actorii implicaţi. De asemenea, sunt menţionate aspecte ca morala publică (ce include preocupările de ordin religios, filosofic şi etic) sau ordinea publică, sau chiar dorinţa de a evita prezenţa organismelor transgenice în celelalte produse (păstrarea culturilor convenţionale şi biologice şi a produselor fără organisme transgenice).

Prin urmare, în stadiul actual, agricultorii europeni sunt privaţi în mare măsură de accesul la biotehnologii, în ciuda largii lor răspândiri la nivel mondial şi a faptului că sunt importate în Europa. Acest lucru se întâmplă din consideraţii mai degrabă politice decât ştiinţifice. Problema evoluţiilor demografice şi a necesarului de alimente, în paralel cu modificările climatice trebuie, deci, să-i determine pe responsabilii europeni să regândească modul de abordare a dosarului organismelor transgenice şi să înglobeze şi capacitatea biotehnologiilor de a oferi una din căile de rezolvare a acestor probleme.
Preluare din Maiz’Info

CELINE DUROC, RESPONSABIL PROBLEME MEDIU - ORAMA
(SINDICATUL PRODUCĂTORILOR DE CEREALE ŞI OLEAGINOASE – FRANŢA)