Revista Fermierului - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Revista Fermierului

Revista Fermierului

Comisia Europeană a aprobat pentru România un program de promovare a produselor agricole în Elveţia, Norvegia şi Federaţia Rusă, în valoare de totală de circa 4,2 milioane euro, din care partea aferentă României este de 981.613 euro. Potrivit unui comunicat al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Programul este derulat de producătorul magiunului de Topoloveni - SC Sonimpex Topoloveni SRL, în comun cu un consorţiu de producători de produse cu denumire de origine protejată (DOP) şi cu indicaţie geografică protejată (IGP) din Grecia.

Programul multi-ţări (RO-EL) are o durată de trei ani şi un buget total de 4,18 milioane de euro. 
Produsele promovate prin program sunt româneşti, respectiv Magiunul de prune Topoloveni, şi greceşti. Ţările vizate de program sunt Elveţia, Norvegia şi Federaţia Rusă. 
Comisia Europeană a aprobat 22 de programe destinate să promoveze produsele agricole în Uniunea Europeană şi în ţările terţe. Programele, care în majoritate au o durată de trei ani, beneficiază de un buget total de 71,94 de milioane euro, la care UE contribuie cu 35,97 de milioane euro. Programele selectate acoperă uleiul de măsline, laptele şi produsele lactate, carnea, fructele şi legumele proaspete şi prelucrate, produsele ecologice, ouăle, vinurile şi băuturile spirtoase, produsele horticole, precum şi produsele de calitate înregistrate şi protejate ca DOP (denumiri de origine protejate), IGP (indicaţii geografice protejate) şi STG (specialităţi tradiţionale garantate). 
Din cele 22 programe aprobate, 16 vizează piaţa internă a UE, iar şase vizează ţările terţe. Două dintre programele selectate au fost propuse de mai multe state membre. Ţările terţe sau regiunile vizate sunt Rusia, China, America de Nord, Asia de Sud-Est, Norvegia, Elveţia, Ucraina, India şi Coreea de Sud.

În comunicatul Ministerului Fondurilor Europene, se anunţă că beneficiarii de finanţări UE vor continua să-şi încaseze banii pe facturile depuse, ca urmare a aprobării de către Guvernul României a unui nou împrumut de la Trezoreria Statului.

“Guvernul României a aprobat astăzi un nou împrumut în valoare de peste 1,4 miliarde de lei. Noul împrumut facilitează în acelaşi timp accelerarea absorbţiei deoarece sumele eligibile plătite beneficiarilor urmează să fie rambursate de Comisia Europeană după transmiterea, în cel mai scurt timp, a documentelor necesare”, a declarat Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Împrumutul aprobat de Guvern va fi utilizat pentru achitarea facturilor restante, dar şi pentru efectuarea de plăţi în termenele prevăzute în contractele de finanţare. Suma alocată va fi folosită pentru efectuarea plăţilor către beneficiarii fondurilor contractate prin intermediul a cinci programe:

- Programul Operaţional Sectorial Mediu – 420 milioane lei

- Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice

-  Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - 405 milioane lei

- Programul Operaţional Regional – 350 milioane lei

- Dezvoltarea Capacităţii Administrative.

Sumele menţionate urmează să fie achitate beneficiarilor de fonduri până la data de 7 iunie 2013. Actul normativ aprobat în sedinţa de Guvern impune termene mai reduse pentru efectuarea plăţilor către beneficiari, dar şi pentru transmiterea documentelor necesare pentru rambursarea fondurilor de către Comisia Europeană.

Una dintre priorităţile strategice ale Guvernului României pentru anul 2013 este utilizarea a 6,5 miliarde de euro din fondurile europene alocate României în actuala perioadă de programare, pentru a evita riscul de dezangajare automată a acestor fonduri.

 

 

Reuniunea Consiliului pentru Agricultură şi Pescuit se va desfăşura la Buxelles, sub conducerea lui Simon Coveney, ministrul irlandez pentru Agricultură şi Pescuit.

Comisia Europeană va fi reprezentată de Dacian Cioloş, comisarul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, şi de Maria Damanaki, comisarul pentru Afaceri Maritime şi Pescuit.

Consiliul va dezbate noua propuenre de modificare a Politicii Comune pentru Pescuit (Common Fisheries Policy). Miniştrii europeni trebuie să acorde un nou mandate pentru continuarea negocierilor dintre preşedinţia irlandeză şi Parlamentul European pe marginea reformei Politicii Comune pentru Pescuit. Negocierile au patru puncte de interes major – sustenabilitate, eliminarea interdicţiilor, regionalizarea şi managementul flotelor de pescuit.

Obiectivele reformei politicilor pentru pescuit au drept scop instituirea sustenabilităţii în ceea ce priveşte mediul, economia şi aspectele sociale.

Comisia Europeană a adoptat pe 6 mai un pachet de măsuri pentru a întări siguranţa alimentară în tot lanţul productiv. Pachetul este modern şi simplificat, cu reguli care să elimine riscurile şi să ofere o bază mai bună pentru control.

Pachetul actual al UE cuprinde 70 de reguli, iar cel aprobat acum are doar 5 reguli importante pentru lanţul alimentar şi simplifică procedurile pentru producători, procesatori şi distribuitori.

Comisia are în vedere simplificarea regulilor de bază, rămânând doar cele care au un important fundament. Se urmăreşte eliminarea birocraţiei, proceduri mai eficiente, crearea unei baze justificate pentru control, dar şi eliminarea problemelor legate de boli la plante şi animale.

Consumatorii vor beneficia de produse mai sigure şi de un system mai transparent de control pe tot lanţul productive.

Parlamentul şi Comisia Europeană vor dezbate această propunere şi vor adopta o decizie în acest sens. Pachetul de măsuri adoptat de toate forurile poate intra în vigoare din 2016.

Revista Decanter este cea mai cunoscută şi respectată printre vinarii din toată lumea. Simpla prezenţă în această revistă este un titlu de onoare. De zece ani încoace, revista organizează competiţia Premiile Decanter pentru Vinuri. La această ediţie aniversară, juriul este alcătuit din cele mai cunoscute personalităţi dintre oenologi, sommelieri, critici şi cumpărători.

Timp de o săptămână, 29 aprilie – 3 mai, cei 225 de juraţi din 27 de ţări au fost prezenţi la Londra şi au degustat cele 14.000 de mostre de vin. Pe lista juriului s-a aflat şi Paolo Basso, câştigătorul din acest an al Concursului Cel Mai Bun Somelier din Lume.

Lista premiilor Decanter va fi anunţată la Târgul Internaţional de Vinuri de la Londra, în data de 20 mai.

Printre vinurile premiate de juriul Decanter în 2012 au fost şi vinuri româneşti.

Medalia de Argint au primit vinurile Amb Wine Company Liliac Lechinţa cu Nectar de Transyilvania 2011, Cramele Recaş pentru Chardonnay Sole 2011 şi Domeniul Coroanei Segarcea cu Tămâioasă Românească 2011.

Medalia de Bronz au primit Domeniul Coroanei Segarcea pentru Principesa Margareta – White Wine2010, Domeniile Săhăteni Artisan Tămâioasă Românească Dry 2011, Budureasca Shiraz Sec 2011 de la Dealu Mare, Cramele Halewood La Catina Vineyard 2011 şi Viognier – Tămâioasă Românească 2011, Domeniul Coroanei Segarcea Sauvignon Blanc 2011, Cramele Recaş pentru Pinot Grigio şi Chardonnay 2011.

Vinurile româneşti au primit mai multe menţiuni, printre care şi cea pentru Chardonnay 2011 de la Ostrovit.

La începutul lunii mai, directorul general FAO(Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Hrană şi Alimentaţie), José Graziano da Silva, a făcut o vizită la Havana şi s-a întâlnit cu preşedintele Raul Castro, pe care l-a invitat la conferinţa de la Roma din iunie, unde va avea loc ceremonia premierii ţărilor care au avut succes în lupta împotriva foametei.

Campania a început în 1996, când a avut loc World Food Summit, care şi-a fixat ca scop înjumătăţirea numărului oamenilor care suferă de foame până în anul 2015.

“Cuba este una dintre cele 16 ţări care au atins acest ţel, prin acţiunea guvernului, care a implementat politica “Dreptului la hrană”, a spus da Silva. Securitatea alimentară din Cuba este la acelaşi nivel cu cea din ţările avansate, reducând malnutriţia până la 5% din populaţie.

Toate ţările care au îndeplinit acest program înainte de termenul limită, anul 2015, vor primi un certificat de recunoaştere la summit-ul de la Roma, în 16 iunie.

Printre acestea se numără Armenia, Azerbaidjan, Chile, Cuba, Fiji, Georgia, Ghana, Guyana, Nicaragua, Peru, Samoa, Sao Tome şi Principe, Thailanda, Uruguay, Venezuela şi Vietnam.

La concursul Femmes et Vins du Monde 2013,  care s-a desfăşurat la Monaco, între 25 - 26 aprilie, vinurile din colecţia Minima Moralia de la Domeniile Coroanei Segarcea au primit medalii de Aur şi Argint. Juriul concursului este alcătuit din femei care lucrează în domeniu – oenologi, degustători autorizaţi, marketing.

La ediţia din acest an, vinurile Domeniul Coroanei Segarcea au primit 2 Medaliile de Aur, pentru cupajul Onoare şi pentru Chardonnay 2011.

Cele 7 Medalii de Argint au fost obţinute de vinurile Speranţa, Respect, Sinceritate, Dăruire, Recunoştinţa, Domeniul Coroanei Segarcea Cabernet Sauvignon 2009, Domeniul Coroanei Segarcea Sauvignon Blanc 2011.

Tot Medalii de Argint au pimit şi vinurile Principesa Margareta - alb milezim 2011, recent lansat pe piaţa din România, şi Principesa Margareta roşu, milezim 2008.

La competiţia Mondial du Sauvignon 2013, desfăşurată la Chateau de Blois, de pe Valea Loarei, vinul Sauvignon Blanc 2011 de la Domeniile Coroanei Segarcea a primit Medalia de Argint. Vinul primise deja o Medalie de Argint şi la ediţia 2012 a aceluiaşi concurs.

Comisia Europeană a propus, pe 6 mai, o simplificare a regulilor de comercializare a seminţelor, mai ales pentru grânele tradiţionale.

În prezent, pot fi comercializate doar seminţele trecute în catalogul official european, care cuprinde peste 30.000 de varietăţi autorizate în agricultura statelor din UE, care au parcurs o procedură de omologare, prin care s-au stabilit caracteristicile fiecăreia. Acest proces va fi accelerat şi adaptat, a precizat Comisia. De acum înainte, varităţile tradiţionale şi seminţele, care nu se încadrează în varietăţile din catalog, vor fi supuse unor reguli de înregistrare mai uşoare.

Comisarul european pentru Sănătate şi Consum, Tonio Borg, a precizat că seminţele tradiţionale nu vor mia fi supuse unor teste, chiar dacă regulile actuale rămân valabile. În ceea ce priveşte seminţele pentru pieţele de nişă, care “sunt produsele unor microintreprinderi, nu vor mai fi supuse obligaţiei de înregistrare”, a precizat Borg.

Microintreprinderile, care au până la 10 angajaţi şi o cifră de afaceri de până la 2 milioane de euro pe an, vor putea comercializa orice fel de seminţe, fără obligaţia înregistrării lor. Ele vor fi scutite şi de obligaţia plăţii sumelor pentru înregistrare, care oricum sunt mai mici pentru seminţele tradiţionale.

Aceste decizii, incluse într-o serie de măsuri legislative legate de sănătatea animalelor şi a vegetalelor, prezentate pe 6 mai, vizează “garantarea productivităţii, adaptabilitatea şi diversitatea producţiei vegetale şi a pădurilor din Europa”, dar îşi propune “să faciliteze schimburile comerciale”, se precizează în comunicatul Comisiei.

Toate aceste măsuri propuse ar putea să intre în vigoare din 2016, după ce vor fi aprobate de Parlamentul şi Consiliul European.

 

 

Agenţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza pentru perioada 6-14 mai.

În Banat şi Crişana, în perioada 6-10 mai vor fi temperature de 26-27 grade, peste normele climatologice. După 10 mai, vremea se răceşte treptat, până la 20 de grade. Minimele nocturne vor coborî până la 12 grade. Din 15 mai, temperaturile vor ajunge la 21-23 grade, iar minimele nocturne vor ajunge şi la 10 grade. În Crişana, probabilitatea de apariţie a ploilor va creşte după data de 10 mai, iar aversele pot fi mai importante cantitativ şi pe arii mai extinse în mai multe zile din cea de-a doua săptămână a intervalului de prognoză.

În Transilvania, până la data de 9 mai, va fi vreme caldă, cu medii în jur de 25 de grade. Între 10 şi 15 mai, pe fondul răcirii treptate a vremii, acestea vor coborî până la 18 grade, iar din 16 mai până pe 19 mai vor oscila între 19 şi 21 de grade. Minimele nocturne vor fi cele normale pentru prima parte a lunii mai - între 7 şi 9 grade. Vor fi ploi, mai ales averse însoţite de descărcări electrice, după 11 mai, când în unele zile, cu probabilitate mai mare pe 13 şi 14 mai, se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate.

În Maramureş, vremea va fi caldă, cu temperaturi de 26 de grade ziua şi minime nocturne între 10 şi 13 grade. În perioada 11–15 mai se va produce o răcire treptată, media regională a temperaturilor maxime va coborî până la18 grade, iar cea a temperaturilor minime spre 8 grade. Între 16-19 mai vor fi temperaturi normale la mijloc de mai, 19-22 grade, iar minimele de 9-10 grade. Vor fi mai multe ploi cu descărcări electrice în a doua săptămână a intervalului de prognoză, probabilitatea de apariţie a cantităţilor de apă mai mari fiind mai ridicată în intervalele 12–15 mai şi 16–18 mai.

În Moldova, până la 10 mai, va fi o vreme caldă, cu medii de 25 de grade. Între 11 şi 15 mai, pe fondul răcirii treptate a vremii, acestea vor coborî până la 19 grade, iar din 16 mai până pe 19 mai vor oscila între 20 şi 23 grade. Minimele nocturne vor fi în jurul celor normale pentru luna mai, 9-12 grade. După 12 mai, pot să apară ploi cu descărcări electrice, cu cantităţi mai inseminate de apă după 14 mai.

Dobrogea va avea vreme călduroasă, cu temperaturi peste 20 de grade, ba chiar 25 de grade pe 11 mai. Noaptea vor fi temperature de 12-15 grade. Vor fi ploi de scurtă durată în cea de-a doua săptămână a intervalului.

În Muntenia, temperaturile maxime se vor menţine peste normele climatologice, variind puţin în jurul mediei regionale de 26 de grade. Între 12 şi 15 mai, pe fondul răcirii uşoare a vremii, acestea vor coborî până la 22 de grade, iar ulterior vor creşte uşor, staţionând în ultimele trei zile în jurul valorii de 23 de grade. Între 6 şi 19 mai, minimele medii nocturne vor fi apropiate de normele aceastei perioade din an, 10-14 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va creşte după data de 11 mai, iar aversele pot fi mai importante cantitativ şi pe arii mai extinse în intervalul 13–15 mai.

Oltenia va avea cele mai ridicate temperaturi medii maxime, 24-26 de grade. Între 13 şi 19 mai, acestea vor fi cuprinse între 20 şi 23 de grade, valorile mai mici fiind de aşteptat pe 14 şi 15 mai. Între 6 şi 19 mai, minimele medii nocturne vor fi apropiate de normele aceastei perioade din an, astfel că în cele mai reci nopţi vor coborî spre 10 grade, iar în cele mai calde pot depăşi uşor 14 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va creşte după data de 11 mai, când vor fi posibile zilnic, iar aversele mai importante cantitativ şi pe arii mai extinse se pot produce pe 13 şi pe 14 mai.

 

 

Marți, 07 Mai 2013 15:05

APIA face licitaţie pentru mălai

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) intenţionează să achiziţioneze, de pe piaţa comunitară, din mijloacele financiare puse la dispoziţie de Comisia Europeană, cel puţin 21.000 tone de mălai, în valoare de peste 44,9 milioane lei, fără TVA, ambalat în pachete unitare de 1 kg, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul e-licitaţie.ro.

Achiziţia este parte a Planului European de Ajutoare pentru Persoanele cele mai Defavorizate din România (PEAD) - 2013. 
”Valoarea totală estimată a prezentului contract este de 44.950.499,98 lei fără TVA, respectiv 9.939.743,05 euro fără TVA, din care valoarea maximă acordată pentru achiziţia produsului finit ambalat în pachete unitare este de 41.999.999,97 lei fără TVA, respectiv 9.287.309,55 euro. Valoarea maximă acordată pentru serviciile de transport pe teritoriul României a produsului finit ambalat şi furnizat până la depozitele beneficiarului este de 2.950.500,01 lei fără TVA, respectiv 652.433,50 euro. Sumele sunt alocate României prin regulamentul nr. 1020/2012”, se arată în anunţ. 
Estimarea a fost realizată la cursul leu/euro din data de 01.10.2012, publicată de Banca Centrală Europeană în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, respectiv 1 euro = 4,5223 lei. 
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 19.06.2013, ora 10:00, iar deschiderea va avea loc în aceeaşi zi la ora 12:00.

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista