O scrisoare deschisă, transmisă primului ministru Marcel Ciolacu de către Federația Națională PRO AGRO, atrage atenția asupra situației grave în care se află crescătorii de ovine și caprine din cauza pestei micilor rumegătoare. PRO AGRO solicită un control mai ferm asupra Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), precum și consultări urgente la nivel de Guvern cu organizațiile reprezentative din sector.
La data de 19 august 2024, la nivelul țării noastre, ANSVSA anunța un număr total de 232.927 rumegătoare afectate de pestă. În acest context, Federația PRO AGRO consideră situația foarte gravă și arată cu degetul spre ANSVSA care nu a venit nici până acum cu acțiuni concrete de prevenire a răspândirii pestei micilor rumegătoare.
„Nu putem să nu observăm că ANSVSA s-a transformat într-un simplu contabil care anunță periodic numere tot mai mari de efective de rumegătoare afectate, dar fără să reușească să limiteze întinderea acestei molimi. Ca efect al letargiei ANSVSA, foarte multe afaceri de familie sunt afectate fără să știm care este capacitatea de refacere a acestor afaceri legitime care asigură în mod constant intrarea de lichidități în România prin exportul pe care îl realizează în întreaga lume. Sectorul ovin și caprin pun în valoare și milioanele de hectare de pășuni pe care țara noastră le are, iar declinul sectorului va face ca banii europeni pentru aceste suprafețe să se piarda. Prin indecizia și lipsa de reacție a ANSVSA, această molimă va face ca sectorul ovin/caprin din România să aiba soarta celui de creștere a porcilor, caz în care efectivele de animale au ajuns la mai puțin de jumătate din efectivul avut la declanșarea pestei porcine africane. ANSVSA fiind în subordinea secretariatul general al Guvernului, dorim să atragem atenția prim-ministrului că neluarea măsurilor care se impun într-o astfel de situație, din cauza ANSVSA va continua să se agraveze situația fermelor noastre crescătoare de animale și se va agrava și mai mult starea economică a multor comunități care se bazează pe creșterea animalelor. Sectorul este în declin și din cauze precum blocarea tranzitului atât de animale vii, cât și de carcase de ovine cu Turcia. În acest sens solicităm diplomației românești să accelereze discuțiile pentru deschiderea acestor rute, dar și deblocarea piețelor care au fost blocate în trecut. Ne asumăm că lipsa mediului asociativ din rândul crescătorilor de ovine/caprine a dus la implementarea unor decizii pompieristice, în același timp, folosindu-se de această breșă, discuțiile au fost purtate cu actori diferiți (așa-zis reprezentanți ai crescătorilor), deciziile neavând consistență sau predictibilitate pentru sectorul ovin/caprin, care nu a beneficiat de investiții majore în ferme prin finanțări europene, vezi lipsa unei fabrici de prelucrare a lânii, azi România având un potențial major pe acest segment. Lipsa acestor investiții majore în ferme a dus la polarizarea desfacerii printr-un număr limitat de exportatori, rezultând situația de supraviețuire în subzistență a fermei”, se arată în scrisoarea deschisă a Federației Naționale PRO AGRO, semnată de președintele organizației, Ionel Arion.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Levamisol este un medicament cunoscut ca antihelmintic, dar și ca imunomodulator atât în medicina umană, cât și în cea veterinară. Primele rapoarte clinice și de laborator privind testarea tetramisolului și a componentului său activ, levamisolul, au fost entuziaste. La om s-a utilizat ca imunomodulator în artrita reumatoidă și în terapia cancerului colorectal. Se consideră că levamisolul potențează imunitatea prin amplificarea răspunsului imun mediat celular.
Componenta activă din Levamisol este un izomer levogir. Medicamentul modulează funcția imună la un dozaj de 2-3 mg/kg greutate vie, spre deosebire de doza antihelmintică, care este cu mult mai mare.
Romvac Company produce Levamisol 7,5% soluție injectabilă, 1 ml / 10 kg g.v. pentru rumegătoare și porci, s.c./i.m; Levorom 20% pulbere hidrosolubilă pentru păsări (porumbei, găini, rațe, gâște) și pești de acvariu; Paracan comprimate cu 30 mg levamisol și 50 mg albendazol pentru câini și pisici și Rombendazol Plus, suspensie orală pentru rumegătoare, cu albendazol și levamisol.
Acțiunea farmacologică și farmacocinetică
Acțiunea antiparazitară constă în stimularea activității agonistice a receptorilor nicotinici din mușchii nematodelor, rezultând paralizia spastică a viermilor în formă adultă și larvară cu localizare gastrointestinală sau/și pulmonară, viermi care sunt eliminați vii, prin fecale sau tuse. Când este administrat repetat în doză mai mare față de doza imunoterapeutică, levamisolul poate supresa funcția imună. O singură doză de levamisol amplifică răspunsul imun mediat celular pentru mai mult de 48 h. Tratamentul intermitent cu levamisol restaurează răspunsul imun, mai mult decât în cazul administrării continue. Se recomandă ca levamisolul să fie administrat 3 zile consecutiv sau o dată pe săptămână. Tratamentul îndelungat reduce sensibilitatea pacientului la efectele imunomodulatoare ale levamisolului și poate fi chiar supresiv sau poate conduce la complicații grave.
Levamisolul este rapid absorbit din tractul gastrointestinal sau inoculat i.m./s.c. și prin piele. Este metabolizat în ficat și eliminat prin rinichi și fecale.
Efectul levamisolului asupra celulelor sistemului imun
Levamisolul schimbă metabolismul și funcțiile limfocitelor T, monocitelor și neutrofilelor. Atunci când este injectat la animale sănătoase, determină creșterea numărului de celule anticorpoformatoare din splină și mărește rezistența la infecțiile bacteriene sau virale, în particular la gazdele imunizate în prealabil.

Recomandări privind imunoterapia cu levamisol
Levamisolul poate fi folosit ca reactivator al răspunsului celular imun depresat în numeroase boli (bacteriene sau virale): infecțiile cu herpesvirusuri, bruceloza, mastite bovine, boala de Aleutine la nurcă, febra de transport la bovine, febra aftoasă, bronșita infecțioasă, bursita infecțioasă, boala Carre – jigodia etc. S-au menționat bune rezultate cu acest preparat la păsări, administrat în doză de 2,5 mg/kg greutate vie, asupra răspunsului mitogen al limfocitelor.
De asemenea, în terapia bolilor infecțioase, levamisolul administrat asociat a dat rezultate încurajatoare, în doză unică de 7-10 mg/kg greutate vie. La păsări, în cazul vaccinărilor, levamisolul poate fi administrat ca imunostimulant, în cursul aceleiași zile sau în următoarele consecutive vaccinării (antipseudopestoase, antibursitica etc.) la o doză de 1/4-1/3 din doza antihelmintică, timp de 3 zile, cu repetarea administrării peste alte 13-14 zile. Doza antihelmintică este, în general, de 5-7,5 mg/kg greutate vie, în cazul administrării parenterale, sau de 7,5-10 mg/kg greutate vie, în cazul administrării „per os“. La puii de carne se poate administra o dată pe săptămână, până la sacrificare. Nu se administrează la cai și măgari.
Doze antihelmintice. Păsări: 15-30 mg s.a./kg g.v., p.o (per os). La porumbei se administrează doar după dieta alimentară strictă. Dacă se administrează simultan cu hrană, pot voma. Iepuri: 12,5-20 mg s.a./kg g.v., p.o. Pisici: Nematode susceptibile – 5 mg s.a./kg g.v., p.o. Ca microfilaricid: 10 mg s.a./kg g.v., p.o. / zi, 5-7 zile. Câini: Nematode susceptibile – 5-7,5 – 10 mg s.a./kg g.v., p.o. Ca microfilaricid: 10 mg s.a./kg g.v., p.o. / zi, 6 zile. Porci: 7,5 mg s.a./kg g.v., intramuscular / subcutanat, p.o. și 8 mg s.a./kg g.v., p.o. în apă/furaj. Oi, vaci, capre: 7,5 mg s.a./kg g.v., s.c. sau p.o. Pești de acvariu: 10 mg s.a./litru de apă.

Articol scris de: dr. CĂTĂLIN TUDORAN, șeful Laboratorului de Diagnostic Romvac Company SA
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2024Abonamente, AICI!
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca anunță aniversarea de 60 de ani a Facultății de Medicină Veterinară, înființată pe data 1 octombrie 1962.
Ceremonia de aniversare va avea loc miercuri, 14 septembrie 2022, de la ora 10.00, în Aula Magna „Mihai Șerban” a universității, în prezența conducerii USAMV Cluj-Napoca, cea a facultății, a profesorilor, studenților și absolvenților, dar și a unor personalități din țară și străinătate, care și-au dedicat viața profesiei de medic veterinar. Vor fi prezentate volumul „Facultatea de Medicină Veterinară Cluj-Napoca la 60 de ani, 1962-2022”, alături de medalia aniversară și o expoziție fotografică realizată de cadre didactice.

„Facultatea se îmbracă în straie de sărbătoare pentru a evoca istoria noastră și pentru a aduce un omagiu predecesorilor noștri. În cele șase decenii de existență, facultatea noastră a format 57 de generații de absolvenți, adică aproximativ 4.500 de medici veterinari, din care peste 600 au provenit din străinătate. De asemenea, am oferit condiţii de pregătire postuniversitară, de internariat şi de doctorat, pentru încă 700 de medici veterinari. La ceas de sărbătoare transmit felicitări întregului personal al facultății și studenților noștri. Mult succes tuturor și să ne bucurăm cu toții de realizările acestei colectivități academice. La Mulți Ani, Facultatea de Medicină Veterinară!”, este mesajul decanului, prof. dr. Nicodim Fiț.
În prezent, educația medical-veterinară din cadrul facultății se desfășoară cu trei programe de studiu de licență de 6 ani, în limba română, engleză și franceză, iar în total sunt școlarizați peste 900 studenți români și circa 500 studenți străini, alături de 100 de doctoranzi.
Facultatea dispune de o infrastructură educațională la standarde înalte de servicii și de cercetare, precum și de cele mai performante cadre didactice din regiune, lucru dovedit prin evaluări precum EUA, Scimago Ranking, Shanghai Ranking, Clasamentul THE, Clasamentul RUR etc. FMV este acreditată național și european de către European Association of Establishments for Veterinary Education (EAEVE) și include și de două centre de rezidențiat.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Din 3 august 2022, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara (USAMVBT) are o nouă denumire, Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I al României” din Timișoara.
Astfel, universitatea din Timișoara este a doua instituție cu profil agricol și de medicină veterinară din țara noastră care se aliniază trendului european de a avea în nume „științele vieții”.
Prima a fost Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, care, din iunie anul trecut, a devenit Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi.
În perioada 13-15 mai 2022, între orele 10.00 și 18.00, în Campusul Veterinară – Cotroceni, din Splaiul Independenței nr. 105, are loc prima ediție „Zilele Facultății de Medicină Veterinară”. Pe parcursul întregii perioade a evenimentului publicul larg are ocazia să viziteze Campusul Veterinară-Cotroceni, cu tradiție de peste 150 de ani și Spitalul Veterinar Universitar de Urgență Prof. dr. Alin Bîrțoiu, dotat la standarde internaționale.

Manifestarea dedicată sănătății și îngrijirii animalelor de companie prilejuiește întâlnirea cu profesioniști ai domeniului, care vor oferi informații utile legate de îngrijire, alimentație, profilaxie și patologie, prezentate într-o abordare interactivă.
Evenimentul „Zilele Facultății de Medicină Veterinară” se înscrie în seria de manifestări dedicate aniversării celor 170 de ani ai Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, prin care se prezintă publicului larg istoria primei școli agronomice și de medicină veterinară din România.
Jandarmeria Română se alătură acestui eveniment cu o demonstrație spectacol alături de câini și cai de serviciu.
Iubitorii de animale au ocazia să adopte animale care au nevoie de un cămin primitor. De asemenea, se vor desfășura demonstrații de dresaj la care puteți participa în echipă alături de câinele dumneavoastră.

Zilele Facultății de Medicină Veterinară aduc în România, în fața studenților, experți de talie mondială ai domeniului: Luis H. Tello și Sergi Serrano. Seminarul „Primul pas în urgențele veterinare” va avea loc duminică, 15 mai, între orele 9.00-11.00, în Aula Aurel Popovici și LIVE online pe www.fmvb.ro.
Bucurați-vă împreună cu familia și prietenii, inclusiv patrupezi, de expoziția cu vânzare, în care veți putea găsi hrană sănătoasă, medicamente și accesorii pentru îngrijirea animalelor, cărți de specialitate, produse alimentare și artizanale autentice românești, direct de la producători.
Participați la întâlniri educaționale legate de îngrijirea animalului de companie, sfaturi despre profilaxia bolilor parazitare, despre vaccinare și deparazitare.
Demonstrații de dresaj canin și ecvestru.
Adoptați de la expoziție un nou membru al familiei!
Programul complet, aici: http://fmvb.ro/zilele-facultatii-de-medicina-veterinara
Echipa AGXecutive a lansat, începând cu ianuarie 2022, un proiect de fast tracking dual, post licență, unic în sectorul agribusiness-ului românesc, denumit sugestiv UnivAgx. Scopul noului proiect este de a scoate angajatorii de profil din cercul vicios al traseismului angajaților oportuniști, prin crearea unei resurse umane noi pentru companiile din agribusiness, transformând studenții din anii terminali în angajați conectați la nevoile pieței muncii.
Publicul-țintă al proiectului demarat de AGXecutive este reprezentat de companiile de pe toată filiera agribusiness-ului (furnizori, distribuitori, ferme profesionale etc.) și de studenți/absolvenți din anii terminali ai universităților de profil agricol – viitori angajați în funcția de: reprezentanți tehnico-comerciali și manageri de fermă ai companiilor.
Florin Constantin, fondatorul AGXecutive, a identificat câteva surse care au generat lipsa forței de muncă specializată, conectată la nevoile pieței:
Lipsa stagiilor de practică obligatorii și de lungă durată din universitățile agricole;
Lipsa motivației reale a profesorilor de a-și actualiza programele în coerență cu realitatea agricolă din teren;
Lipsa din alocarea bugetelor universitare a criteriului reușitei inserției profesionale în piața muncii a absolvenților;
Absolvenții termină studiile fără nicio experiență practică și cu cunoștințe tehnice și teoretice inadecvate;
Angajatorii care se încumetă să angajeze absolvenți sunt frustrați de nivelul lor slab și trebuie să îi formeze „on the job“ pe cheltuiala lor.
UnivAgx reprezintă un program de pregătire concentrat și de creare a viitoarei resurse umane după specificul nevoilor companiilor angajatoare, structurat pe parcursul unui an calendaristic, în cadrul căruia studenții vor urma o programă structurată după cum urmează:
1 iunie 2022 – 30 septembrie 2022: 4 luni de stagiu de inserție profesională în interiorul companiei beneficiare, realizat împreună cu maestrul de stagiu (profesor/formator AGXecutive) și tutorele de stagiu (resursa umană din cadrul companiei beneficiare);
1 octombrie 2022 – 31 mai 2023: 7 luni de desfășurare a cursurilor teoretice intensive la sală, împreună cu formatorii/profesorii selectați de AGXecutive (oameni de business și din universități);
15 decembrie 2022 – 15 ianuarie 2023: vacanță.
„În urma acestui an de pregătire intensivă, atât la sediul firmelor beneficiare, cât și în interiorul unei săli de curs din București, absolvenții vor beneficia, în locul diplomei de absolvire, de un contract de muncă pe durată nedeterminată în cadrul companiei angajatoare”, a punctat Florin Constantin.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță epuizarea fondurilor europene disponibile prin intermediul submăsurilor 6.4 și 6.2 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
În intervalul 2 noiembrie 2021 – 7 noiembrie 2021, AFIR a primit online 1.149 de cereri de finanțare pe submăsura 6.4 - Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole. Valoarea totală a fondurilor europene solicitate este de peste 204 milioane de euro, de două ori mai mult decât alocarea disponibilă, care a fost de 100 milioane de euro, iar fondurile disponibile pentru depunere au reprezentat un plafon de 150 de milioane de euro, însemnând 150% din alocare. Astfel, sesiunea de depunere a proiectelor s-a închis automat, înainte de termenul-limită, pentru că valoarea publică totală a proiectelor depuse (204.027.761 euro) a depășit plafonul din nivelul alocării sesiunii (150 milioane euro).
Solicitanții eligibili pentru sprijin sunt microîntreprinderile şi întreprinderile neagricole mici existente şi nou-înființate, adică start-up-urile din spaţiul rural. Altă categorie de beneficiari eligibili sunt fermierii sau membrii unor gospodării agricole autorizați cu statut minim pe PFA, care îşi diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activități neagricole în zona rurală, în cadrul întreprinderii deja existente, încadrabile în microîntreprinderi şi întreprinderi mici. Excepție fac persoanele fizice neautorizate.
De asemenea, AFIR anunță și epuizarea fondurilor europene disponibile prin intermediul submăsurii 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, în primele cinci zile de la lansarea sesiunii de depunere a solicitărilor de finanțare.
Astfel, în intervalul 29 octombrie 2021 – 3 noiembrie 2021, AFIR a primit online 4.828 de cereri de finanțare, valoarea totală a fondurilor europene solicitate fiind de 300,8 milioane de euro, de șase ori mai mult decât alocarea disponibilă, care a fost de 50 milioane de euro, iar fondurile disponibile pentru depunere au reprezentat un plafon de 75 de milioane de euro, însemnând 150% din alocare. Sesiunea de depunere a proiectelor s-a închis automat, înainte de termenul-limită, pentru că valoarea publică totală a proiectelor depuse (300,8 mil. euro) a depășit plafonul din nivelul alocării sesiunii (75 mil. euro).
Sprijinul public este 100% nerambursabil și se acordă sub formă de sumă forfetară. Valoarea acestuia este de 50.000 de euro per proiect, cu excepția activităților de producție, pentru care valoarea sprijinului crește la 70.000 euro pentru un proiect.
Activitățile pentru care s-a solicitat finanțare prin submăsura 6.2 sunt cele aferente Anexei 7 la Ghidul solicitantului, respectiv Lista codurilor CAEN eligibile. Dintre acestea, amintim: prestarea de servicii medicale, sociale, sanitar-veterinare, producția de băuturi răcoritoare nealcoolice, producția de ape minerale și alte ape îmbuteliate, fabricarea produselor textile, producția de țesături etc.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
În Câmpia Bărăganului Ialomiţean, la câţiva kilometri de Feteşti, la mijlocul lui iunie, s-a desfăşurat „Ziua Câmpului”. Evenimentul a fost organizat de AGRICHIM, societate condusă de unul dintre cei mai buni agronomi, ing.Viorel Nica. Manifestarea Agrichim a adus în câmp fermieri, cercetători, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai unor firme de distribuţie de input-uri pentru agricultură. Toţi au apreciat starea bună a culturilor.
Agrichim, distribuitor şi multiplicator al renumitei companii germane DSV, reprezentată în România de firma Biocrop, a prezentat loturile demonstrative cu cele mai noi soiuri şi hibrizi de rapiţă, grâu, orz şi mazăre.
Fiecare zi este o zi a câmpului”, principiul după care se conduce Viorel Nica, şi implicit, angajaţii domniei sale, exprimă, într-o singură propoziţie, ceea ce trebuie să facă un specialist: să fie tot timpul în câmp, să simtă şi să ajute pământul şi plantele atunci când acestea au mare nevoie.
Se spune că toată lumea se pricepe la fotbal şi la agricultură. Însă, nu-i chiar aşa. Mai ales în agricultură lucrurile trebuie făcute cu grijă, sensibilitate, în cunoştinţă de cauză şi la momentul potrivit. Plantele sunt organisme vii care, pentru a putea să-şi exprime potenţialul productiv, au nevoie de hrană şi tratamante, date la timp şi nu după ureche.
În opinia specialiştilor, anul agricol 2010-2011 a fost unul deosebit de dificil, din punct de vedere climatic. Bolile şi dăunătorii nu au putut fi ţinuţi în frâu decât printr-o riguroasă respectare a tehnologiei fiecărei culturi în parte, fiecare verigă fiind importantă, de aplicat şi nu de ignorat. Dacă specialiştii, personalităţi recunoscute din domeniu, îţi apreciază efortul şi cu deosebire rezultatele, atunci munca nu a fost în zadar.
Grâu german, mai rezistent şi mai productiv decât cel românesc
Viorel Nica, director general Agrichim:
„Societatea Agrichim este multiplicator de sămânță autorizat și lucrăm cu Biocrop România, care la rândul ei are o colaborare cu DSV din Germania. De patru ani lucrăm cu genetică de la DSV Germania şi am reușit să alegem din 10 hibrizi de rapiță primii patru care s-au adaptat cel mai bine în România. În al treilea an în care multiplicăm rapiță în România și având în vedere că liniile cosangvinizate intrate în climatul din zona noastră de sud-est a țării, soiurile câștigă și o rezistență la secetă și la condițiile de precipitații - în toate testările noastre s-a dovedit că sunt hibrizi rezistenți la secetă, ger și cu un potențial de producție foarte ridicat, comparativ cu ceilalți hibrizi care se cultivă în România.
În 2011, în zona în care ne aflăm, de la 28 aprilie când au fost precipitații de 42 l/mp, următoarea ploaie a fost în data de 7 iunie. Aşadar, într-un interval de aproape o lună şi jumătate a fost lipsă totală de pecipitații. În această zonă, fără irigații, culturile suferă mult, deoarece coincide cu faza de înflorire și de umplere a bobului. Cultura de rapiță nu a fost irigată nici în toamnă, nici în primăvară, sunt niște hibrizi foarte rezistenți la secetă adaptați condițiilor de aici.
Pe lângă hibrizii de rapiță, noi testăm în cultură orz, grâu, mazăre și porumb. Avem exclusivitate pentru două soiuri de orz, din care unul care se pretează condițiilor noastre și răspunde bine la irigat. Am irigat cultura orzului în această primăvară, producția e destul de bună, peste 6.500 kg/ha, iar culturile de grâu sunt comerciale, e grâul multiplicat din categorii superioare tot în zona noastră - în fiecare an și-a câștigat rezistența la boli, dăunători, cât și la secetă. În comparație cu soiurile de grâu românești, cele din Germania au câteva caracteristici în plus. În primul rând, poziția spicului la maturitate, care îi dă un avantajaj pentru că nu reține apa în spic și grâul nu încolțește și își menține calitățile de panificație în comparație cu cel românesc și o rezistență mai mare la cădere. Grâul nemțesc multiplicat în România de către Agrichim e mult mai rezistent și mult mai productiv. Diferența de producție dintre soiurile românești și cele din Germania este de 30%.
Avem grâu din clasa A, din clasa E, grâu de primăvară. Soiul Actor e foarte performant din punct de vedere al potențialului de producție, cât și de panificație. În vara anului 2010, în urma precipitațiilor care au fost și-a menținut conținutul de gluten la 30%, indicele de formare la 9%, iar procentul de proteine între 14 și 14,4% - a fost un grâu de excepție. De fapt și acum se arată net superior ca boabe, spiculețe fertile, ca număr de boabe pe spic și face parte din clasa E, o categorie de elită, bine apreciat în panificație.
Avem și un soi de grâu Trizo, de primăvară, care la această dată (jumătatea lui iunie 2011) l-a ajuns pe cel de toamnă. E în faza de umplere a bobului, are calități foarte bune de panificație și trebuie să intre în asolamentul de cereale în S-E României deoarece se poate completa structura de culturi cu grâu în primăvară sau se poate mări suprăfața de grâu când situația o cere. Se poate semăna după o cultură întoarsă de rapiță. El trebuie să intre în sol, să fie semănat, la primele condiții când pot intra utilajele în câmp, chiar și în mustul zăpezii.”
Staţiunea de la Caracal vrea să experimenteze hibirizii şi soiurile DSV
Cătălin Roșculete, director general Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Caracal:
„Vin pentru prima dată la Ziua Câmpului la Agrichim și sunt foarte încântat de cele văzute, atât din punct de vedere al geneticii folosite de Viorel Nica, cât și al condițiilor create plantelor ca să dea un randament extraordinar de bun. La Agrichim, într-adevăr, se irigă. La Caracal avem și noi o suprafață de vreo 500 ha pe care o irigăm anual pentru că altfel nu ne-am putea duce la bun sfârșit experiențele pe care le avem, producerea de sămânță la verigile superioare. Sunt surprins plăcut de cele întâmplate și de potențialul acestei zone, de fermierii de aici și de ferma Agrichim care își poate face loturi de hibridare, care poate produce sămânță în condiții extraordinar de bune, având o suprafață însemnată, aici vorbim de peste 3.500 ha. Poate să își facă izolările în timp și spațiu, și să acorde plantei o atenție deosebită față de ceea ce înseamnă factorul apă.
Prezența mea la Fetești azi se datorează și faptului că suntem interesați de ceea ce e nou pe piața din România, de ceea ce reprezintă cu adevărat genetica unei țări, și nu numai, ci și a unui colectiv de cercetare însemnat din Germania, ceea ce reprezintă tehnologia și munca oamenilor de peste câteva zeci de ani. Staţiunea de la Caracal este interesată de tot ceea ce e bun și nou.
Aici am văzut firma DSV din Germania care a adus hibrizi foarte performanți, atât de rapiță, cât și soiurile de grâu. Suntem interesați de aducerea lor în zonă. Vom începe cu o perioadă de tatonare ca să vedem aclimitizarea și în zona noastră. Aici e o suprafață cultivată la irigat, ceea ce face foarte bine oricărei plante, soi sau hibrid. Cred că multe dintre ele vor merge extraordinar de bine și în zona Caracal.”
Nu doar cu genetică, ci şi prin tehnologie se obţin recolte de calitate
Daniel Botănoiu, preşedinte FNPAR - Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli:
„Loturile experimentale sunt extraordinare. Pe lângă genetică am constatat azi că respectarea verigilor tehnologice e un alt element esențial în obținerea unor recolte de calitate. Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere că nu există numai genetică din Germania, ci și din România cu rezultate extraordinare. Dar toate acestea fac parte dintr-un lanț. De exemplu, aratul la timp, scarificarea, fertilizarea, tratamentele efectuate în perioadele optime și, de asemenea, am auzit idei interesante despre radiațiile ultraviolete care au depășit nivelul cunoscut de noi cu mult timp în urmă, ceea ce înseamnă că au influență directă asupra plantelor, dăunătorilor și evoluției lor. Sunt necesare cantități mai mari de pesticide pentru a controla insectele, bolile şi dăunătorii.
Biotehnologia e indispensabilă în ceea ce fac fermierii. Cunoașteți vreo fabrică de făcut pământ? Există fabrici de mașini, de piese de schimb, dar de făcut pământ nu există. Ca atare, această sursă naturală e limitată. Trebuie să ne adaptăm, în condițiile în care populația lumii crește, la ceea ce avem, să producem mai mult, mai bine și la prețuri rezonabile pentru consumatori pentru că asta e menirea noastră. În ultima perioadă există aceste provocări - toată lumea legiferează pentru agricultori: mediul pune anumite condiții, transporturile și finanțele la fel. Agricultorii sunt chemați să facă față acestor provocări care nu sunt simple, ușor de dus la îndeplinire. Pentru că profitul din agricultură e destul de mic. Nu se pot face minuni peste noapte încât să ne putem dota cu o tehnică performantă, să avem o infrastructură foarte bună și să obținem rezultate extraordinare. Depindem foarte mult de ceea ce se întâmplă în mediul înconjurător. Aceste incidente climatice influențează randamentul și nivelul producției la nivel mondial. E o provocare permanentă. Trebuie să avem în vedere an de an, să adaptăm tehnologiile, să aducem noul. Cercetarea și inovarea trebuie să fie alături de noi și, de asemenea, să putem să o susținem pentru a o putea continua.”
Perioadă de schimbări majore în agricultură
Ioan Enoiu, director general Naturevo:
„Comparativ cu ce am văzut prin ţară, pe câmpurile pe unde am umblat - avem mai mulți parteneri cu care colaborăm, pot să spun că la Agrichim Feteşti sunt unele din cele mai frumoase culturi. E drept că au aplicat și niște tehnologii foarte complexe care au început din toamnă de la pregătirea terenului, e vorba de afânări adânci, prelucrarea terenului astfel încât să nu piardă apă, fertilizări complexe. Și totuși, chiar şi în aceste condiţii, sunt probleme de sănătate a plantelor.
Trăim o perioadă de schimbări majore, care s-ar putea traduce prin radiații foarte puternice, radiații ultraviolete, infraroșii. Apoi, apar aceste amplitudini foarte mari de temperaturi zi-noapte. Am mai avut în primăvară, perioade cu nebulozitate ridicată, fără lumină prea multă. În paralel cu temperaturi foarte scăzute, atât ziua cât și noaptea, atunci evoluția culturilor nu a fost cea normală. Evoluția agenților dăunători, fie că se numesc buruieni, boli, insecte etc, a fost diferită față de ceea ce știm noi. Chiar și efectul produselor utilizate nu a fost cel pe care îl știm în mod curent sau cel testat în anii anteriori pentru că sunt ani atipici. Iar 2011 e foarte atipic, ieșit din normalitate. De aceea, pentru toți agricultorii care visează frumos că vor obține producții mari doar că plouă, trebuie să le spun că nu e așa. Și le-am spus să fie foarte atenți pentru că la cereale sunt foarte multe boli, atât pe frunze, cât și pe spic. Aici la Agrichim nu sunt așa de multe boli pe spic, dar pe frunze încă au fost scăpate, pentru că efectiv nu ai cum să le ții în frâu cu tehnologia curentă. Dar, tehnologiile se vor adapta. La Naturevo suntem pregătiți să oferim alternative pentru condițiile noi create.
Lucrăm la nivel de management integrat al culturii și atunci în afară de ceea ce noi oferim ca input-uri, plecând de la semințe de calitate - noi suntem aici și în calitate de partener al Biocrop, importatorul DSV în România - deci, noi vindem hibrizi de rapiță DSV, soiuri de grâu DSV, soiuri de orz și vom începe să vindem și hibrizi de porumb. DSV e o firmă cu o calitate deosebită a seminței, pe care apoi poți să grefezi niște tehnologii deosebite. Degeaba vii cu o tehnologie deosebită dacă nu ai sămânță, o genetică pe care să creezi și să dezvolți un potențial productiv, și invers: dacă ai o sămânță de calitate, dacă nu vii cu tehnologie de calitate, nu faci nimic. Am văzut aici o tehnologie care din punctul nostru de vedere acoperă cam 85% din necesar și din posibilități. În ultima vreme am introdus pe piaţa românească vreo opt produse noi. Sunt produse în principal pentru agricultura ecologică și sunt patru fertilizanți foliari complecși pentru că am adăugat în rețetă, special făcută la comanda noastră, acele elemente care sunt în deficit în România: magneziu, fier, zinc, mangan și în unele cazuri molibden, bor - niște rețete foarte complexe care vin să acopere cumva această schimbare în biologia plantelor determinată de schimbările climatice.
Cartarea agrochimică și pedologică îți dau baza de la care trebuie să pleci când se face o fertilizare echilibrată. Însă de la asta și până la a crea condiții unei culturi ca să se manifeste la nivel. Pasul acesta e necesar, numai că în România stăm foarte prost la capitolul cartare agrochimică și pedologică. Doar că avem avantajul dacă suntem profesioniști, așa cum se întâmplă și pe aici - pentru că nu cred că Agrichim a apelat prea mult la cartare, ci stând de vorbă cu plantele, cunoscându-și culturile anterioare, deja și-a făcut un plan pe lungă durată de lucru și se vede. Nu poți lua o pârloagă și să crezi că din primul an vei face performanță. Eu vin în Agrichim de vreo 8 ani și am văzut evoluția și an de an s-a mai pus câte o cărămidă la știința aplicată în agricultură. Lucrul acesta se vede.”
1 kg de îngrăşăminte aduce un spor de 15 kg de recoltă
Vasile Băcilă, director Cris Agrofert:
„Societatea pe care o reprezint - Crist Agrofert - furnizează îngrășăminte chimice complexe și foliare. Se vede că acolo unde se vrea să se facă agricultură, se face. Culturile arată de nota 10, pentru că se respectă o tehnologie, sunt semințe de calitate. Ce mi-a plăcut în mod deosebit la Agrichim e că cercetarea aproape a cucerit 80% din activitatea societății, testează hibrizi de rapiță, de grâu, de orzoaică, soiuri consolidate în Germania și care la noi răspund foarte bine, iar producțiile din anii anteriori au fost la nivelul de peste 4.000-5.000 kg, iar în acest an cu o fertilizare riguroasă vor asigura, fără discuții, producții mult mai mari.
Spre regretul meu ca specialist de peste 44 de ani - începând de la 15 kg de azotat la ha care se dădeau acum 44 de ani când am început eu meseria, ne-am cam apropiat de unde am plecat. Îngrășămintele chimice nu sunt scumpe față de sporul de producție. Cei care le folosesc trebuie să le înţeleagă. 1 kg de îngrășăminte aduce un spor de 15 kg de recoltă. Cel care înțelege și vrea să facă producție trebuie să folosească îngrășăminte chimice. În ce priveşte îngrăşămintele chimice, situația e dramatică. Nu se mai folosesc, fabricile încep să schimbe prețurile de la săptămână la săptămână și ne pun în situația și pe noi oricât am fi de patrioți să aducem peste 70% din producție din import. Nu înțeleg de ce în Ucraina, Belarus, Rusia se produc aceste îngrășăminte, se granulează și se amestecă în aceeași granulă cele trei elemente de bază, iar noi vindem încă praf de superfosfat, praf de potasiu și granule de azotat de amoniu, care în funcție de greutatea specifică se împrăștie mai departe și apar defecțiuni fantastice de fertilizare în câmp.”
MĂDĂLINA TUFIŞI
Vaccinuri
De preferat - Între 20 nov şi 15 dec se vaccinează împotriva a 8 anaerobioze (inclusiv Tetanosul) cu rapel după 4-6 săptămâni (la animalele nevaccinate anterior) apoi anual.
Recomandat - Între 15 dec şi 15 ian, vaccinarea împotriva agalaxiei contagioase ovine (răsfugul alb) cu AGALAXIN Romvac ( urmat de rapel după 15 zile la animalele nevaccinate anterior), 1ml/animal subcutanat indiferet de talia animalului.
Între 01 ian şi 15 ian se face vaccinarea împotriva mamitei gangrenoase (răsfugul negru) cu AGALAXIN FORTE (vaccin contra ambelor forme de răsfug: agalaxia contagioasă si mamita gangrenoasă - va fi lansat în viitorul apropiat)
Vaccinarea contra antraxului se face de obicei primăvara (aprilie) cu CARBOROMVAC-I (caprine peste 2 luni 0,1ml, ovine peste 2 luni 0,2ml, subcutanat). Se poatre încerca mutarea în toamnă a vaccinării, pentru a limita scăderea lactaţiei postvaccinal.
Opţional se mai poate face şi vaccinarea împotriva avortului salmonelic, mai ales în efectivele unde a evoluat boala.
Deparazitări
La intrarea în stabulaţie, toamna, în timpul gestaţiei se face deparazitarea internă cu derivaţi de benzimidazoli: ROMBENDAZOL 10% (1ml/10 kg greutate vie repeta după 24 de ore) sau ROMFENBENDAZOL (2,5ml/50 kg greutate vie) sau injectabil cu LEVAMISOL, 1ml/10 kg, subcutanat.
La ieşirea din stabulaţie, după fătare, se administrează ROMAVERMECTIN PLUS – 1ml/50 kg greutate vie, subcutanat.
Pe timpul păşunatului deparazitarea internă la oile şi caprele adulte se face la nevoie, dictată de rezultatele examenului coproparazitologic, cu recomandarea ca intervalul dintre deparazitări succesive să nu depăşească 3 luni. În cazul apariţiei fasciolozei (gălbează) se recomandă administrarea produsului FASCIOCID - 1ml/10 kg greutate vie, (triclabendazol, singurul produs care are efect trematodocid asupra tuturor stadiilor de dezvoltare a fasciolelor: ouă, forma tânără, forma adultă). În cazul infestaţiilor masive se recomandă repetarea după 48 de ore.
Deparazitarea externă la oi (tratamentul pentru râie) se poate face prin îmbăiere, aplicaţii de soluţii Pour-on sau injectabil). Tratamentul se face între 15 mai şi 15 iunie. În cazul îmbăierilor se fac obligatoriu două îmbăieri la interval de 7 zile cu ROMPARASECT FORTE. Dacă se face injectabil, tratamentul se poate face cu IVERMECTINE - (ROMIVERMECTINĂ :1ml/50 kg greutate vie, subcutanat, cu repetare la 7 zile).
Tratamente efectuate la miei şi iezi
După fătare, în primele două săptămâni se administrează preventiv VITAMINA E şi SELENIU (ROMSELEVIT injectabil - 2ml/10 kg greutate vie, subcutanat sau alte produse buvabile).
Deparazitarea internă se face pentru moniezioză (panglică) cu albendazol (ROMBENDAZOL‑10%, ROMBENDAZOL PLUS) sau fenbendazol (ROMFENBENDAZOL) la vârsta de 6-8 săptămâni, minim două administrări, la interval de 4 săptămâni. La nevoie deparazitările menţionate mai sus pot fi urmate de vitaminoterapie cu VITAMINA AD3E injectabil (2-5ml/miel sau buvabil 2-3ml /miel) sau COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL (1ml/10 kg greutate vie/zi, 3-5 zile periodic).
Anul 2011 este declarat Anul Mondial al Veterinarilor, celebrându-se 250 de ani de la înfiinţarea primei școli veterinare la Lyon în 1762.
Sunt planificate mai multe evenimente în domeniu în acest an. Instituţiile veterinare naționale vor organiza evenimente pentru a arăta tuturor importanţa acestei profesii şi pentru a sublinia faptul că veterinarii deservesc umanitatea de 250 de ani.
Directoratul General pentru Sănătate şi Consumatori din cadrul Comisiei Europene şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor și-au dat mâna pentru a evidenţia importanța şi complexitatea muncii pe care veterinarii o depun zi de zi.
Bernard Van Goethem, Directorul General Adjunct al Directoratului General pentru Sănătate şi Consumatori, responsabil cu lanţul alimentar, a declarat: „Anul Mondial Veterinar reprezintă o oportunitate pentru a sublinia importanţa pe care Comisia Europeană o acordă profesiei de veterinar şi contribuţiei pe care aceasta o are în cadrul societăţii: să asigure nu numai încrederea consumatorilor din întreaga Europă, dar şi din toată lumea. Veterinarii au fost în avangarda acţiunilor de combatere a crizelor legate de alimente şi de sănătatea animalelor în Europe, în ultimii 20 de ani, şi este corect să aducem la cunoştinţa publicului rolul-cheie pe care ei îl joacă în protejarea lanţului alimentar atât în prezent, cât şi pentru generaţiile viitoare.”
Șase filme
„Veterinarii în viaţa ta de zi cu zi” este motto-ul activităţilor comune. Au fost realizate șase filme pentru a arăta rolul veterinarilor în viaţa cotidiană. Filmele sunt scurte și prezintă numeroasele ipostaze prin care se fac remarcați veterinarii. Sunt şase teme majore: creşterea animalelor, a animalelor de companie, gestiunea crizelor, securitatea alimentară, siguranţa alimentelor şi bolile animale cu transmisie la om.
„Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor consideră serviciile veterinare un bun public global. Aceste şase filme demonstrează aceasta publicului general într-un mod foarte direct”, a declarat Maria Zampaglione, director de comunicare al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii Animalelor.
Creată în Franţa, lansată în Franţa
Ceremonia de inaugurare a Anului Mondial Veterinar a avut loc pe 24 ianuarie în ţara unde s-a născut această profesie. Aproximativ 700 de medici veterinari din întreaga lume, reprezentând toate sectoarele de activitate: cercetare, medicina veterinară, industrie, mediu, educaţie, guvernamentale, organizaţiile internaţionale, au făcut călătoria pe 24 ianuarie, la Versailles, pentru ceremonia de deschidere a celei de-a 250-ea aniversare a profesiei de medic veterinar.
După o introducere despre istoria creieri profesiei și a ştiinţei veterinare ținută de către profesori Jean-François CHARY și Christophe DEGUEURCE au mai vorbit pe temele "medicul veterinar în slujba sănătății",- Margaret Chan, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), "medicul veterinar medicul veterinar în slujba siguranței alimentare," - Jacques Diouf, directorul general al Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) și "medicul veterinar în slujba Planetei - Jean-Christophe VIE, director adjunct al Programului pentru specii din cadrul Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN)
De asemenea, au vorbit, Bernard Vallat , Director General al Organizaţiei Mondiale pentru Sănătate Animală (OIE) şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Şcolii Veterinare Naţională de Toulouse, Jorna Tjeerd , preşedinte al Asociaţiei Mondiale Veterinare ( WVA) şi David ATCHOARENA, Director al diviziei de planificare şi dezvoltare a sistemelor de învăţământ reprezentând directorul general al UNESCO, Ron DEHAVEN, vicepreşedinte executiv al American Medical Association Veterinar (AVMA)
O listă a evenimentelor, decise până acum, care vor avea loc pe tot parcursul anului 2011, în aproape 120 de țări poate fi consultată la www.vet2011.org
Prima şcoală veterinară din lume a fost fondată în Franţa, la Lyon în 1761, urmată imediat de cea de la Alfort, lângă Paris, în 1764, ambele iniţiate de către Claude BOURGELAT. Prin crearea primelor instituţii de formare, BOURGELAT a inventat astfel meseria de veterinar.
Dar geniul lui BOURGELAT a mers mai departe. Ca urmare a colaborării fructuoase cu chirurgi din Lyon, el a fost, astfel, primul om de ştiinţă care a îndrăznit să spună că prin studierea biologiei și patologie la animale, putem înţelege mai bine pe cea a omului. Prin urmare anul 2011 devine ocazie pentru toţi, pentru a sărbători conceptul de "pato-biologie comparativă", fără de care medicina modernă nu ar fi apărut.
Un prim eveniment îl reprezintă un concurs de fotografie iniţiat de DG Sanco.
Pentru informaţii în detaliu privind concursul de fotografie şi înscriere accesaţi
https://www.vetsinyourdailylife.org/en/competition.htm
Termenul limită pentru trimiterea fotografiilor din domeniul veterinar este 31 Martie 2011.
Directoratul General pentru Sănătate şi Consumatori din cadrul Comisiei Europene (DG Sanco) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor şi-au unit forţele pentru a organiza o serie de evenimente menite să celebreze aniversarea şi să scoată în evidenţă diferitele roluri ale veterinarilor în întreaga lume. Parteneriatul începe prin diseminarea unui număr de şase videoclipuri ce promovează către publicul larg această profesie.