Prezenți la două evenimente identice ca nume, dar complementare ca substanță, „Ziua grâului și orzului” desfășurate una la Fundulea, cealaltă la Mărculești, am luat pulsul zilei în cercetarea românească. Vă invităm la o analiză amplă cu probleme vechi și noi, dar și cu sfaturi tehnologice de mare actualitate, din care nu vor lipsi nici sfaturile despre porumb, în ciuda dedicării din titulatura evenimentelor.

Într-o perioadă marcată de presiuni economice, schimbări climatice și concurență internațională acerbă, cercetarea agricolă românească rămâne un pilon esențial al securității alimentare. Cu o tradiție îndelungată și rezultate recunoscute la nivel european, instituțiile de cercetare din România își continuă misiunea, de multe ori în condiții austere, dar cu o determinare exemplară.

Finanțarea cercetării, între puțin și prost gestionat

Când vorbim despre cercetare agricolă, primul lucru la care ne gândim este finanțarea. O reacție normală, dat fiind faptul că este de notorietate că cercetarea a fost după revoluție subfinanțată sau prost finanțată. Din perspectiva asta te așteptai chiar să dispară. Este o surpriză plăcută să afli că în ciuda atâtor lipsuri, nu doar că n-a murit, ci și produce. Cu toate astea finanțarea încă lasă de dorit, nefiind, în primul rând, corect făcută. Dr. ing. Aurel Badiu, vicepreședintele ASAS, atrage atenția asupra fragilității financiare în care se desfășoară cercetarea agricolă: „Cercetarea agricolă se pare că este supraviețuitoare. Ceea ce, din punctul de vedere al caracterizării biologice, e un nonsens. Cercetarea agricolă n-ar trebui să supraviețuiască. Cercetarea agricolă ar trebui să viețuiască. Din păcate, în ultimii, nici nu mai îndrăznesc să socotesc câți ani cercetarea agricolă a încercat să se târască de pe o zi pe alta, mai curând cu efortul și abnegația cercetătorilor decât cu efortul financiar al beneficiarului”. Atunci când vorbește de beneficiar, el se referă în primul rând la statul român și mai apoi la fermieri, considerând că cercetarea este un act de securitate națională. Dar ceea ce remarcă în primul rând domnia sa este mecanismul de finanțare, pe care-l consideră defectuos, pentru că se face fără a ține cont de nevoia reală a cercetării, care se face pe distanța mai multor ani.

„Bugetele pentru cercetare, de fapt, ca și pentru alte activități sunt de azi pe mâine, adică de pe un an pe altul. Cercetarea agricolă, în mod special, care este o cercetare biologică, are nevoie de o programare multianuală pentru cercetare. Mulți, puțini, cât sunt banii respectivi, trebuie să existe o garanție a faptului că problematicile de cercetare, odată antamate, pot ajunge la final. Dacă nu există această garanție, totul este aproape improbabil. În momentul de față, vorbind în ani, există niște cercetări aplicative care au nevoie de trei, patru ani, însă, din momentul în care am acceptat ideea că ne aflăm într-o perioadă de schimbări climatice profunde, nu putem discuta despre o cercetare de mai puțin de cinci, șase ani. În mod normal, atunci când studiem impactul efectelor schimbărilor climatice, trebuie să discutăm despre o cercetare destul de lungă, de vreo 10 ani, pentru că în timp ce, în condițiile normale anterioare, cam trei ani din cinci erau ok din punct de vedere agricol, să zicem, deci valabil asigurând resursele de climă pentru culturile agricole. În momentul de față, cu greutate, putem să spunem că sunt jumătate din zece”, arată Aurel Badiu.

Cercetătorii sunt conștienți că e normal ca finanțarea să fie făcută pe criteriul performanței, nu-și imaginează că banii trebuie să vină oricum, dar nici să fie insuficientă atunci când este de valoare. „Finanțarea a fost și rămâne insuficientă. Institutul de la Fundulea se autofinanțează. Noi accesăm și bani de la buget, dar numai prin sistem competițional. Faci proiecte bune, obții finanțare, nu faci, nu-ți dă nimeni pe degeaba”, ne explică dr. ing. Pompiliu Mustățea, directorul INCDA Fundulea.

Așadar, aceste institute sunt capabile să se și autofinanțeze pentru că în procesul de cercetare rezultă o recoltă, care este un produs secundar, dar care are o valoare și poate fi vândută. Din păcate, valorificarea nu se poate face la standardele cele mai profitabile, pentru că intervin niște limite impuse de legislație. Dr. Florin Rusu, director științific la SCDA Turda, ne explică cum stau lucrurile: „Suntem o unitate publică, întregul sistem de cercetare agricolă e public, o bună parte din venituri ni le asigurăm din vânzarea de semințe, creații proprii, numai creații ale Stațiunii Turda, dar din păcate funcționăm pe aceeași piață cu companiile, dar nu după aceleași reguli. Fiind unitate publică, nu putem să venim în sprijinul fermierilor cu anumite ajutoare, așa cum fac companiile multinaționale, avem anumite rigori pe care trebuie să le respectăm, conform legislației, și nu putem să asigurăm fermierilor beneficiile sau facilitățile pe care companiile multinaționale le asigură cu plata la un anumit termen, la recoltare, cu plata în produse. La noi plata semințelor trebuie să se facă în maximum 60 de zile de la livrare. Aceasta este legea, noi trebuie să o respectăm”. Cu toate astea, ei reușesc să vândă. 

Cercetarea nu se poate face fără oameni...

Evident că o problemă naște alta. Fără bani nu stă nimeni sau stă dacă e atât de pasionat de ceea ce face, încât e capabil să îndure orice privațiuni, dar câți pot face asta? Așa că un alt punct critic îl reprezintă resursa umană. Cercetarea agricolă se confruntă cu un declin dramatic al specialiștilor, în special al celor tineri. „Ar trebui ca tinerii absolvenți, cei cu „magna cum laude” sau șefii de promoție, să fie atrași către cercetare, doar cercetarea asigură progres, cercetarea agricolă cu deosebire este o cercetare mai grea, formarea unui tânăr cercetător durează, cercetările în agricultură durează ani, cicluri de vegetație, formam și noi cercetători, dar după 4, 5, 6 ani învățau abecedarul cercetării, și companiile multinaționale… salariile mai motivante, plecau”, avertizează Florin Rusu.

Iar Constantin Ștefan, director al Institutului Horting, adaugă: „Deficitul de personal este foarte mare, pentru că politica a fost să nu facem CS1 și CS2 (să nu promoveze în grade profesionale, n.r.), că sunt salariile mari și n-avem buget. Și am stat așa. Așa am văzut eu politica. De când sunt la Institut, nu am făcut decât să promovez de jos, de la asistent de cercetare la CS3, cât a putut institutul. Mai departe nu s-a putut. Și nu mai sunt oameni. E un deficit enorm. Vine, stă 5-6 luni și pleacă, pentru 3.500 de lei. Nu ce se vorbește, că avem salarii mari, sporuri. Nu, la nivelul acesta suntem”.

Referirea la salarii este provocată de rumoarea care s-a stârnit ca urmare a declarațiilor unor politicieni care și-ar dori desființarea acestor instituții. El a avansat în discuția cu noi și niște valori ale acestor salarii: „Pot să vă dau exemplu de la Institutul Horting, unde cunosc foarte bine situația. În primul rând, nu există niciun spor de nicio culoare, nici de rușine, nici de tot ce se vorbește. Un cercetător CS3 pleacă acasă cu 3.500 de lei net. Salariile despre care se vorbește sunt cele pentru CS1 și CS2. Într-adevăr, la CS1 un salariu e în jur de 5.500-6.000, CS2 tot pe acolo, dar la această dată totul este blocat, că nu se mai poate face nimic. Niciun concurs pentru promovarea tinerilor. Și tinerii pleacă. Asta este situația. Se tot spune că: am spor din acela, că un director are un salariu conform Legii 153, cât e acolo. Nu există spor de stres, că lucrez greu cu oamenii. Nu există!”.

Situația este asemănătoare și la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea, ne mărturisește acest lucru dr. ing. Pompiliu Mustățea, directorul general al INCDA Fundulea: „Din păcate în ultimii ani cercetarea nu mai este atractivă pentru tineret, în special pentru că nivelul de salarizare nu este chiar așa cum își doresc. Tineretul vrea să ardă etapele, vrea să ajungă foarte repede sus, vrea bani foarte mulți pe care deocamdată noi nu putem… Dar deocamdată l-am menținut, cu mare greutate”. Asta pentru că probabil, din fericire, așa cum spuneam, există și pasionați care se «hrănesc» cu bucuria de a putea crea și încă sunt tineri în cercetare.

„În ultimul timp am reușit să formăm un nucleu de tineri cercetători, tineri absolvenți, chiar am atras la Turda șefi de promoție, le-am oferit condiții și ne mândrim, avem un nucleu bun, destul de numeros, undeva la 25 de cercetători, printre cei mai în vârstă sunt eu, dar toți sunt mai tineri decât mine și sperăm ca în continuare să ducă mai departe frâiele cercetării agricole, cu brio, cu succes, ca să nu depindem într-un viitor apropiat doar de creațiile companiilor multinaționale. Atunci or să fie probleme mari”, completează Florin Rusu ideea despre personalul din domeniu.

Problema personalului nu este doar a celui specific cercetării, ci și în pozițiile mai slab calificate, după cum ne arată domnul director Mustățea că se întâmplă la unitatea pe care o conduce, INCDA Fundulea. „Acum problema se pune special la personalul auxiliar pentru că avem o stație de condiționat semințe din 1968 cu aparatură, utilaje vechi care necesită un număr mai mare de personal și cu calificări pe care în zilele noastre nu le mai găsim. Când prind câte unul mai tânăr, imediat îl trimit la calificări, să fiu sigur că am oamenii necesari și pregătiți. În perioadele de campanie când condiționăm semințele, mai sunt foști angajați pe care îi rog să vină și vin, și îi mai învață pe cei tineri, dar v-am spus, foarte greu îi putem găsi, pentru că în agricultură și pentru ingineri cercetători este de muncă. Trebuie să stai în soare. Multora nu le place munca. Asta e o concluzie amară, dar trebuie să spun, pentru că m-am lovit de ea în ultimii ani”, subliniază Pompiliu Mustățea.

...iar în cea agricolă, nici fără pământ

Pe lângă acest aspect al lipsei de oameni, specific, de altfel, întregii societăți, mai există presiunea pe care unii, mânați de diferite interese, o pun asupra patrimoniului acestor institute. Mă refer în special la pământul pe care acestea își desfășoară activitatea. Sunt cunoscute foarte bine problemele care au fost cu terenurile din București sau din jurul Bucureștiului. Președintele interimar al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești”, dr. ing. Ioan Jelev, remarcă acest fenomen care s-a produs după revoluție. „Îi invit să viziteze multe din unitățile noastre pe toți cei care ridică semne de întrebare sau se întreabă la ce sunt bune aceste terenuri agricole destinate cercetării, care și așa au fost reduse la maximum, de la circa 160.000 de hectare în 1989 la circa 35.000 în întreaga țară și cu presiuni deosebite din diverse zone”, punctează dr. ing. Ioan Jelev.

Iată de ce Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Șișești a pus bazele Fundației „Patrimoniul ASAS”, care se ocupă de procesul de intabulare a acestor terenuri, proces despre care Constantin Ștefan, președintele Fundației ASAS, spune că este aproape de finalizare: „Nu s-a încheiat în totalitate, dar 90% este încheiat. Există cărți funciare, este intabulat pe numele Academiei, mai sunt mici probleme pe care le întâmpinăm în teritoriu, de la unii bine intenționați sau alții care spun: «Hai să mai așteptăm puțin». Dar… există titlu de proprietate, care nu poate fi contestat sau anulat, cum vor unii. Neavând titlu de proprietate, spun: nu ești proprietar. Dar e titlu de proprietate. Sunt terenuri care vin din urmă, de la ICAR, proprietate privată. Alt regim. Ce să vă spun? Am făcut război mare: televiziune, Senat, deputați, pentru ce? pentru 5 hectare de teren! Și au început să ne judece, să ne întrebe, pentru 5 hectare”.

Trebuie să recunoaștem că este un proces foarte important, acesta de clarificare a proprietății, după cum spune Constantin Ștefan, referindu-se la colaborarea cu stațiunea de la Mărculești: „În colaborare cu stațiunea, am reușit să păstrăm acest patrimoniu, cu atacuri din partea unora sau a altora, dar am reușit să-l păstrăm. Colaborarea cu Stațiunea este foarte bună, în sensul că, în calitate de administrator al proprietății Academiei, care are în jur de vreo 7.000 de hectare, plus clădirile, am mers pe experiența stațiunilor. Noi doar am oferit cadrul legal de exploatare a acestor terenuri, să nu avem probleme, și Stațiunea și-a pregătit programul de cercetare pe care l-a vrut. La această dată, Stațiunea Mărculești are o situație foarte strălucită. Stațiunea Mărculești are în folosință o suprafață de 462 de hectare, care este proprietatea Academiei. Dacă această proprietate nu era lăsată la Stațiune, stațiunea nu mai exista. Avem teritoriu mult, Voineștiul, Drăgășanii, în care își desfășoară activitatea de cercetare, pe terenul Academiei, sub formă juridică de contract de comodat. Adică dăm tot ce se poate ca să poată să funcționeze. Pentru că sunt și ani buni, și ani grei. Și dacă nu-i ajutăm, se alege praful. Părerea mea este că Academia va trăi în proprietățile pe care le are. Și sunt sigure, și stațiunile își pot desfășura activitatea. Academia doar a vrut să dea prin Fundație ca să poată să fie administrat, pentru că trebuie cineva să administreze asta. Ne ocupăm de partea juridică și eu zic că e un lucru bun făcut de hotărârea Academiei ca stațiunile să-și continue cercetarea”.

Cercetarea românească, recunoscută la nivel internațional

Cercetarea agricolă românească nu înseamnă doar supraviețuire, ci și recunoaștere internațională. În ciuda dificultăților de finanțare și a provocărilor administrative, cercetarea agricolă românească rămâne una de nivel internațional, după cum susține dr. ing. Ioan Jelev, președinte interimar al ASAS, care remarcă faptul că Academia de Științe Agricole și Silvice a fost aleasă în unanimitate să preia președinția Uniunii Academiilor Europene pentru Științe Aplicate în Agricultură, Natură și Alimentație (UEAA) — o rețea care reunește instituții academice de profil din Europa întreagă. „Academia noastră a fost aleasă în unanimitate ca să dețină președinția Uniunii Academiilor Europene pentru Științe Aplicate în Agricultură, Natură și Alimentație, o funcție de mare prestigiu, ca o paranteză doar, domnul academician Cristian Hera a mai deținut în perioada 2004-2006 această funcție”, menționează Ioan Jelev. Alegerea României în fruntea acestei structuri demonstrează nu doar continuitatea tradiției științifice, ci și încrederea pe care comunitatea internațională o acordă capacității de inovare din cercetarea autohtonă.

Domnul Jelev adaugă un alt exemplu, subliniind caracterul aplicativ și impactul internațional al cercetării derulate în institutele noastre: „Suntem implicați în foarte multe colaborări internaționale, de exemplu, la o întâlnire cu ambasadoarea noastră, doamna Olivia Toderean, președintele Centrului Național de Cercetări din Egipt, un centru cu peste 3.000 de cercetători, sigur, nu doar în domeniul agriculturii, ci și în alte domenii, a propus organizarea unei reuniuni de agrobusiness în toamna acestui an. La care coordonatorul părții egiptene, profesor Elfuli, ne-a propus să fim de acord să prezentăm rezultatele unui proiect bilateral derulat cu Egiptul, privind îmbunătățirea conținutului de microelemente al grâului, în mod particular al zincului, care este extrem de favorabil sănătății omului. El a opinat că acest lucru poate contribui la creșterea semnificativă a exportului țării noastre de cereale în Egipt. Deci, lucruri care denotă un anumit prestigiu, o anumită autoritate a Academiei noastre”. 

INCDA Fundulea, portdrapelul cercetării agricole românești

La fiecare ediție a Zilei Grâului și a Orzului, INCDA Fundulea își reconfirmă statutul de institut-fanion al cercetării agricole românești. Fermieri, specialiști și oficiali vin aici nu doar pentru a vedea culturi bine lucrate, ci și pentru a discuta despre viitorul agriculturii într-o lume tot mai expusă schimbărilor climatice și incertitudinii economice. 

La nivelul institutului, munca se concentrează pe adaptarea soiurilor la noile condiții climatice. Dr. ing. Gheorghe Măturaru, cercetător la INCDA Fundulea, explică: „Cele mai reprezentative soiuri de grâu, creații noi, cu care am intrat anul acesta pe piață sunt Consecvent și Columna, dar sunt prezente și soiurile deja consacrate, inclusiv bătrânul Glosa, care de peste 20 de ani încă deține supremația. Noi încercăm să explicăm fermierilor avantajele cu care vin noile creații, adaptabilitatea lor foarte bună la aceste condiții climatice de care se tot vorbește, și nu numai, vin și cu o toleranță la arșiță, la secetă, rezistență la boli, dăunători, în unele cazuri, și, bineînțeles, cel mai mult și mai mult, o bună stabilitate a producției. Deci ele sunt foarte stabile, indiferent de condițiile meteo, ele asigură o producție constantă atunci când beneficiază de condiții optime, excelează și ajung la producții, chiar record, de 8.000, chiar 9.800 am avut pentru noile creații, chiar și Abund, care a fost lăsat în ultimii ani și el, în condiții optime, a depășit chiar 10 tone la hectar”.

Dar nu doar cu realizarea de genetică nouă se ocupă cercetătorii de la Fundulea, ci și cu experimente legate de tehnologia de producție. „Colegii de la Fundulea, în câmpul care se află în spatele meu, au amânat la orz, de exemplu, cu aproape o lună semănatul, rezultate evidente, aproape spectaculoase, pe cale de consecință au amânat și semănatul grâului, care s-a semănat în noiembrie, cu rezultate foarte bune. Experiențele pe care le-a făcut Academia de Științe Agricole la Mărculești au confirmat acest lucru. Mă rog, anul ăsta suntem în al treilea an și putem să tragem o linie preliminară privind concluziile momentului semănatului, că grâul trebuie semănat puțintel mai târziu. Rezultate extrem de bune s-au obținut și cu semănături extrem de tardive, de care literatura n-a menționat niciodată. Era o blasfemie să spui, «dom'le, știi, semăn grâu în Săptămâna Crăciunului». Sigur că da, nu face producții de 10 tone la hectar, dar 6-7 tone le face, ceea ce înainte vreme nici măcar nu era de visat. Același lucru se întâmplă și cu o serie de alte plante de cultură. Am început, sau vom începe din toamnă, aceeași problemă cu orzul, având în discuție tot efecte ale schimbărilor climatice. Distanța de semănat la orz ar putea să explice de ce anul acesta orzul a căzut în proporție de masă în toată țara. Pentru că, fiind destul de rece, fiind destul de umed, sigur că da, el crește și se dezvoltă, dar nu-și întărește paiul. Și atunci cade. Dacă o să vedeți marginile, acolo unde ajunge soarele, acolo unde vede soarele paiul până la rădăcină, orzul nu e căzut. În mijloc e căzut. Paradigma semănatului orzului a fost ca și a grâului, de altfel, a fost, cel puțin până la experiențele pe care le-am văzut anul ăsta, de 12,5 cm între rânduri, probabil că experiențele pe care le-au făcut colegii de la Fundulea, cu 25 cm între rânduri, vor fi edificatoare în anii următori și va trebui să ne gândim dacă nu trebuie schimbate și aceste paradigme”, remarcă Aurel Badiu. 

Cercetarea în agricultură nu se face izolat, e nevoie de o colaborare între mai multe stațiuni, nemaipunând la socoteală interacțiunea cu cei pentru care se face această cercetare, fermierii. Este un lucru care la INCDA Fundulea se face din plin, după cum spune și Gheorghe Măturaru, cercetător în cadrul institutului: „Toate creațiile de la INCDA Fundulea s-au bazat în primul rând pe calitate. Deci, că am introdus și alte caractere îmbunătățite, dar calitatea și adaptabilitatea au rămas pe primul loc. Avem o foarte bună colaborare cu fermierii și cu celelalte institute. Avem contracte cu fermieri pentru multiplicare și chiar produc sămânță de înaltă calitate. Avem toată încrederea că pe viitor vom încerca să extindem această colaborare, la fel cu stațiunile de cercetare, în special în platforme experimentale, verificăm în fiecare an adaptabilitatea, capacitatea de producție și multe alte aspecte”. Această colaborare face ca genetica produsă aici să fie superioară, în ceea ce privește adaptabilitatea, celei provenite din import, deoarece aceea este creată în condiții specifice altor areale. 

Percepția calității este împărtășită și de fermieri. Ion Cioroianu, fermier și reprezentant al Asociației Fermierilor din România, afirmă: „Fundulea este institutul nostru etalon, fanion al cercetării agricole. Eu întotdeauna când sunt invitat la manifestările lor pe cercetarea agricolă vin pentru că întotdeauna au ce prezenta, au noutății, au testări făcute în condițiile actuale de schimbări climatice, păcat că unii fermieri nu vin cât ar trebui să vină la acest institut, se iau numai după agenții de vânzări de la firmele care le oferă inputuri. Soiurile românești, părerea mea, sunt totuși preferate de marea majoritate a fermierilor. Sunt cultivate cam în proporție de până la 60% și se începe cu însăși Glosa, pe care văd că fermierii încă o preferă, apoi cu soiul Abund, care e un soi foarte bun, mai au Pitaru și mai nou am văzut un soi care se numește Columna, într-adevăr, foarte, foarte bun, și mai au Consecvent”. El avertizează asupra tentației de a alege oferte comerciale în detrimentul rezultatelor românești: „Totuși, Fundulea nu-și face reclamă la soiurile lor. Cât îi costă să-și facă reclamă? Foarte multor fermieri, parcă le iau mințile agenții de vânzări de la firmele furnizoare de inputuri și le aduc tot felul de soiuri, și, când e anul cu probleme, o dau în bară pentru că, vrem, nu vrem, soiurile de grâu românești sunt adaptate la condițiile de climă și sol din România, pe când soiurile care vin din Occident nu au o climă ca la noi, aspră, când iernile pot să fie și foarte geroase și uneori chiar călduroase, și primăverile secetoase, și atunci o dau în bară. Soiurile românești sunt constante, sunt adaptate și rezistă la condiții de geruri în iarnă și condiții de secetă în primăvară. Prea puține au fost perioadele în care n-au rezistat, dar nici nu se socotesc astea, față de soiurile străine, nu vreau acum să fac apologie, sunt și soiurile străine foarte bune. Părerea mea e, ca la zicala aia, «să nu pui toate ouăle într-un coș și să le pui în mai multe coșuri», așa și cu cultura de grâu, să ai mai multe soiuri, și românești, și străine. Soiurile străine au o capacitate mai mare de înfrățire, pe ici, pe colo, chiar și de producție, și sunt mai rezistente la boli foliare, dar la condițiile de secetă sau de geruri sunt mai puțin rezistente, plus că soiurile noastre de grâu au o proporție mult mai ridicată de proteine. Soiurile noastre românești se duc la 15%, chiar și la 16%, pe când soiurile străine sunt sărace în proteine”.

INCDA Fundulea rămâne un centru vital de inovație și sprijin pentru fermieri. Cu toate dificultățile, de la finanțare până la resursa umană, echipa de cercetători continuă să producă soiuri performante, tehnologii moderne și să ofere consultanță valoroasă. Mai mult decât un institut, Fundulea este o garanție că agricultura românească are încă o direcție științifică, pragmatică și orientată către fermier.

SCDA Mărculești, la 95 de ani de existență

O altă stațiune de cercetare importantă a României este SCDA Mărculești, care cu ocazia zilei grâului și orzului și-a sărbătorit și cei 95 de ani de activitate. Înființată în 1930, pe terenul donat de un moșier vizionar, stațiunea a fost susținută încă de la început de savantul Gheorghe Ionescu-Șișești. „Au început din 1930 activitatea de cercetare pe comportamentul unor soiuri de porumb, grâu și ce se cultiva la vremea respectivă. Au început studiile privind chiar ameliorarea grâului. Au adus din SUA, American 15, un soi de grâu care ulterior a răspuns foarte bine condițiilor din Bărăgan, trebuie spus că nu peste tot a mers la fel de bine ca în Bărăgan, dar aici s-a lovit bine, din care amelioratorii noștri au început să lucreze și au extras anumite linii pe care le-au folosit mai departe în procesul de ameliorare. A fost un lucru extraordinar și a culminat în 1950 cu Premiul de stat al RSR, adresat acelor cercetători care au început, cu acele mijloace empirice, aici, în Stațiunea Mărculești. Iată ce poate să facă omul, în niște condiții vitrege – că nu avea familie aici, nu avea unde dormi în primii ani, a fost găzduit tot de acest boier și a reușit să creeze. De asemenea, primul hibrid de porumb, prima încrucișare între două soiuri, în prima fază de porumb și apoi s-au creat niște linii și au reușit să obțină fenomenul heterozis, să demonstreze că din încrucișarea a două soiuri rezultă ceva ce dă o producție mai mare decât soiurile respective”, menționează dr. ing. Dumitru Tudoran, directorul stațiunii de la Mărculești.

Cercetarea de la Mărculești se concentrează astăzi pe soluții aplicabile imediat în ferme, adaptate noilor condiții climatice și presiunii economice. Una dintre direcțiile principale este cultura succesivă, în special porumb după grâu, orz sau rapiță. „Noi, aici la stațiune, promovăm cultura succesivă, am avut experiențe pe treaba asta, și am demonstrat că se pot obține 12 tone de porumb pe hectar pe anumiți hibrizi. Scopul nostru a fost să facem un studiu și asupra hibrizilor, să vedem comportamentul lor în cultura succesivă. Și, din cei 25 de hibrizi pe care i-am luat în studiu, sigur că voiam să fie 50, 100 de hibrizi dacă se putea, și să putem veni cu ei și să-i recomandăm, indiferent de grupa de precocitate, ce hibrizi se comportă cel mai bine în condiții de cultură succesivă. Adică, după ce se cultivă orzul, grâul și rapița, să putem veni imediat, dacă avem o tehnică și sistemul de mașini care ne permite să facem no-till. Însuși regretatul președinte al ASAS, dl prof. Valeriu Tabără, a venit să vadă cum din nimic am putut să fac ceva. Adică era miriștea de grâu de 30 cm și porumbul se înălțase cam la jumătate de metru, și era încântat. Se uita și spunea: fantastic! Cum e posibil? E posibil. Foarte puțină apă, pentru că el vine și e semănat într-un teren mulcit, masa vegetală care acoperea terenul la vremea aceea conserva apa, și poți realiza cultura succesivă cu o cantitate mult mai mică de apă pe hectar. E suficient să-i dai 200 mc la înființarea culturii și el să tot rămână umed sub paie, ca să înțeleagă toată lumea. Lucrul de fapt e cunoscut prin zonă și nu numai în zona de influență a Stațiunii, ci și în alte zone, deja se axează fermierii pe acest gen, acolo unde sunt condiții, pe cultură de floarea-soarelui, soia, pe acestea le-am făcut noi aici, în câmpul de cercetare, să arătăm că se poate face și se poate obține a doua cultură pe aceeași suprafață. E un lucru extraordinar, pentru că a pune o singură cultură… dar e timp de a doua! Acum facem niște studii pe grâurile de primăvară, să venim la începutul lunii martie și să avem o cultură de grâu, să obținem cam 4 tone – am avut experiență de 4 tone în câmpul pe care l-ați văzut, la cultura de primăvară. Și dacă iau 4 tone de acolo și mai iau 10 tone de porumb e cu totul altceva, pe aceeași parcelă, în același an. E un lucru extraordinar”, ne explică directorul SCDA Mărculești.

Remarcabil este că în prezentarea culturilor am aflat despre culturi semănate la distanță de o lună între ele prin care se dorește analizarea unor noi perioade optime de semănat, în concordanță cu noile condiții de mediu și cu strategia culturilor succesive. Astfel că, anul acesta au semănat grâu pe 9 ianuarie și pe 9 martie, cu specificația că ar fi vrut să facă o variantă și pe 23 februarie, dar nu le-a permis vremea. Opțiunile de semănat au fost dublate de o varietate de soiuri, pentru ca analiza să fie mult mai concludentă. Iată cum argumentează domnul director Tudoran: „Am făcut și un studiu asupra soiurilor, să vedem care se pretează și care fructifică, că e vorba de grâul de toamnă, și dacă el fructifică și putem lua ceva semănându-l atât de târziu. După cum ați văzut, e încântător. Două soiuri. Unul n-a răspuns, nu fructifică, îl lepădăm. Cu celălalt, continuăm. În urma acestor analize, noi putem să și recomandăm, că ați văzut, au venit fermierii, au fost încântați, probabil că unii dintre ei și-au făcut și o strategie pe problema asta și-și iau niște măsuri în așa fel încât cei care au posibilitatea să poată să meargă pe două culturi. Referitor la cultura succesivă de porumb, am făcut un clasament, de la 12 la 7 tone, pe hibrizii pe care i-am avut la îndemână, urmărind rezistența mecanică, să reziste, că vine toamna și încep mișcările de vânt și ploile, am urmărit sistemul lui de ancorare în sol, pe de altă parte viteza de pierdere a apei din bob, ca să poată, până la sfârșitul lunii noiembrie, să ajungă la unitatea de conservare”.

Ideea schimbării perioadei optime de semănat a aparținut fostului președinte al ASAS, regretatul Valeriu Tabără. Asta ne spune vicepreședintele aceleiași instituții, Aurel Badiu: „Principalul experiment de aici este un experiment inițiat de fostul președinte al ASAS, Valeriu Tabără, care voia și a și reușit, după părerea noastră, anul acesta e ultimul an de demonstrare, să arate faptul că momentul semănatului la grâu, care este esențial pentru producție, trebuie schimbat de o asemenea manieră, încât grâul să nu sufere din cauza secetei excesive din toamnă și, mai ales, să nu sufere în perioada de arșiță, care se instalează la coacere și care șiștăvește bobul semnificativ, încât potențialul de producție poate fi redus la un sfert. Asta încercăm să demonstrăm fermierilor din Bărăgan, și nu numai lor, că, de fapt, suntem obligați cumva să ne schimbăm tehnologia de cultură din cauza schimbărilor climatice, dar cum spunea un coleg de-al meu zilele trecute, cred că ar fi mai bine să punem schimbările climatice la treabă. Și asta s-a încercat să se facă aici, probabil că ați remarcat că, cel puțin pentru cele trei soiuri de grâu la care am modelat momentul semănatului, rezultatele sunt mai mult decât promițătoare”.

Și așa cum arătam mai sus că soiurile românești, obținute prin munca cercetătorilor români, nu sunt cu nimic mai prejos decât cele venite de pe alte meleaguri, aici, la Mărculești, au fost puse în mod real în competiție. Una despre care dr. ing. Aurel Badiu spune că pe alocuri au câștigat-o: „Câmpul de soiuri de grâu, și românești, și străine, care sunt puse oarecum în competiție, demonstrează cât se poate de clar că cel puțin o parte din soiurile românești sunt comparabile, dacă nu mai bune, prin simplul fapt că sunt tolerante la arșiță”.

Și pentru că s-a vorbit despre o cultură a doua care să succeadă celei de grâu, cel mai probabil, de porumb, nu putem să nu remarcăm că această posibilă a doua cultură a scăzut ca interes pentru fermieri. Vicepreședintele Asociației Fermierilor din România, Ion Cioroianu crede că ar trebui să nu se renunțe așa ușor pentru că „porumbul se cultiva până la 2,5 milioane de hectare, a scăzut fantastic, s-a mărit cultura de grâu, de rapiță și de orz, mai puțin de floarea-soarelui. Însă să știți că porumbul este o cultură cât de cât tolerantă la secetă, dar trebuie respectate niște condiții, adică solul trebuie cât de cât să fie bine pregătit, scarificat, trebuie să semeni în perioada optimă, să nu te duci cu hibrizi tardivi dacă n-ai irigații, ci cu hibrizi semitimpurii, apoi trebuie să asigur porumbului de la semănat și îngrășămintele, și pesticidele, și erbicidele, ca să nu fie probleme, apoi fertilizarea trebuie s-o faci totuși fracționat, nu trebuie să mergi cu fertilizare, cum fac unii, la pregătirea terenului. Și nu faci producții maxime, dar faci producții cât de cât mulțumitoare, poți să faci un 4-5 tone în condițiile în care alții n-au făcut deloc. Și vă mai zic, să știți că au și Fundulea, și Turda hibrizi de porumb extraordinari, care sunt toleranți la secetă. În condițiile de secetă, în care hibrizii străini capotează, ei au făcut. Am fost la Ziua Porumbului la Fundulea și am rămas surprins că hibrizii de porumb Fundulea erau verzi când a făcut ziua, era august, nu-mi venea să cred că au rezistat la acea arșiță care la alții a făcut ravagii”. Iată că reprezentantul fermierilor este de părere că trebuie aleși mai degrabă hibrizi timpurii și extratimpurii. În schimb, directorul SCDA Mărculești, Dumitru Tudoran, este de altă părere: „Nu. Vă spun și din pățitele altora, și din experiența noastră. Nu e motivat hibridul timpuriu. Au fost cei care au folosit sămânță de hibrizi timpurii și abia l-a luat cu hederul de păioase. S-a frânt, a căzut, el e firav, are rezistență mică, și aici când încep vitregiile vremii se întâmplă cu totul și cu totul altceva. Deci am studiat hibrizi până în grupa 400. Și am făcut o clasificare a lor de producție și de alte elemente, adică rezistență și pierdere a apei din bob. Vă spun că există foarte mică diferență privind pierderea apei din bob față de grupa de precocitate. Și atunci, eu sunt dispus să cultiv un hibrid în grupa FAO 300-350, și chiar 380, știind că am la îndemână un uscător de cereale. Cel care nu are așa ceva ia legătura cu cineva care-i primește umiditatea de 16-17, 20, poate, la vremea respectivă, și poate să-l predea în condițiile respective de umiditate. Se recoltează foarte bine la 20, chiar la 25, direct în boabe. Sunt combine performante acum. Fiecare fermier, acolo unde se poate și unde are condiții, e păcat să nu încerce. Anul acesta, Stațiunea Mărculești are 200 de hectare în plan, 150 porumb și 50 de floarea-soarelui, avem sămânța asigurată, trecem la treabă și vrem să demonstrăm că ceea ce noi oferim fermierului prin studiile făcute facem și la noi acasă”.

O altă recomandare, poate surprinzătoare pentru unii, pe care o face directorul SCDA Mărculești este reducerea densității de semănat, care ar duce în primul rând la o economie de resurse. La care s-ar putea adăuga o gestionare mai riguroasă a cantității de fertilizanți: „Se folosește prea multă sămânță pe unitatea de suprafață. În primul an a arătat că 90 kg de sămânță bate pe 300 kg de sămânță. Și eu m-am mirat. A fost o chestie de început, nimeni nu știa. Dar când am obținut rezultatul, m-am întrebat de unde vine și am început să socotesc în taine, și mi-am dat seama de unde vine. Așa că, pentru mine, e destul de clar. Deja, și din greșeli învățăm – a venit un fermier și mi-a zis că a trimis în câmp să semene orzul, nu avea semănătoarea reglată bine, și în loc de 200 a băgat 100 kg de sămânță la orz. Dar știți că la recoltare n-a fost diferență? Nici n-a căzut. Și atunci, se pune problema: de ce-i cheltuiala? Pentru că noi trebuie să reducem la maximum cheltuiala cu inputurile. Dacă nu facem un management al culturii respective și să reducem cheltuielile, pe cât se poate, nu ne va merge bine. Îngrășămintele, iar, trebuie să știm cât și când îi dăm și cum facem. Deja, după părerea mea, se folosesc cantități mari și multe dintre îngrășăminte, prin cantitățile astea administrate, o să le vedeți prin căderea lanului și alte chestiuni. Noi vrem să demonstrăm, nu trebuie fermierul să facă, vine la stațiune, câmpul e deschis, e la șosea, se duce, vede, e etichetat tot. Nici nu trebuie să vină la noi. Și le-am spus și cu altă ocazie: opriți mașina și mergeți și vedeți în taină, vedeți ce e acolo, trageți concluzii și puteți să acționați”.

Confirmarea că lucrurile sunt cât se poate de concludente vine din partea lui Ion Cioroianu: „Am văzut aceste experimente făcute pe soiurile de grâu care se cultivă în România, atât românești, cât și străine, și pe două criterii: densitatea și epoca de semănat, trei epoci de semănat, 1 octombrie, 15 octombrie și 30 octombrie, și desimile de la 200 boabe germinabile pe metru pătrat, 400 de boabe, 600, 800 și 1.000 de boabe germinabile, sunt încântat ce am văzut aici, pentru că la ora actuală pot să spun că mai toate soiurile care au fost puse aici se prezintă foarte bine”.

Cercetarea agricolă românească seamănă, pe alocuri, cu o ruină vie. Lovită de subfinanțare, abandonată de politici coerente, presată de interese imobiliare și lăsată într-o competiție inegală, reușește totuși să genereze valoare, să formeze oameni, să creeze soluții. Nu pentru că este susținută, ci pentru că încă există oameni care cred în ea.

Adevărul e simplu: fără cercetare agricolă națională, agricultura românească devine complet dependentă de interesele externe. Iar într-o lume instabilă, acest lucru nu este doar riscant — e sinucigaș. Dacă nu înțelegem acum că trebuie să investim în aceste institute — nu ca într-o relicvă a trecutului, ci ca în garanția unui viitor cu hrană sigură și adaptare climatică —, mâine vom plăti prețul ignoranței noastre.

Articol de: ADRIAN NEDELCU, ȘTEFAN RANCU & VICTOR MIHALACHE

Alianța Industriei Semințelor din România (AISR), în parteneriat cu Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin, a organizat, pe 25 iunie 2025, a doua ediție a evenimentului „O zi din viața unui ameliorator de plante”.

Evenimentul a reunit peste 25 de jurnaliști din presa centrală și locală, precum și fermieri din vestul țării, cadre universitare, cercetători și reprezentanți ai industriei semințelor.

„O zi din viața unui ameliorator de plante” este o inițiativă a Alianței Industriei Semințelor din România, ce are ca scop creșterea conștientizării importanței cercetării și invoației în amelioarea plantelor. Reamintim că, prima ediție a evenimentului „O zi din viața unui ameliorator de plante” a avut loc anul trecut, pe 19 iunie, la Iași, organizat fiind de AISR și Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad”. 

Alianța Industriei Semințelor din România vrea să fie un partener al cercetării românești, iar evenimentul „O zi din viața unui ameliorator de plante” să fie unul de tradiție. AISR îndeamnă fermierii să aibă încredere în cercetarea agricolă românească.

„Încercăm să creăm și să susținem un ecosistem, prin punerea laolaltă a producătorilor și instituțiilor de cercetare agricolă”, a spus Daniel Stanciu, vicepreședinte AISR.

Maria Cîrjă, vicepreședinte AISR a completat: „Eu sunt un produs al învățământului și al cercetării românești. Suntem parteneri de bază ai cercetării și ai fermierilor din România. Cercetarea trebuie să răspundă nevoilor fermierilor și mai departe nevoilor consumatorului, de aceea suntem aici. Împreună vom lucra pentru prosperitatea agriculturii românești”.

SCDA Lovrin are o istorie de circa 80 de ani, iar clădirea în care funcționează unitatea de cercetare are peste 200 de ani. „Azi, Staţiunea se află pe un trend crescător, iar investițiile pe care le avem în curs fac să existe premize că devenim din ce în ce mai buni, cu performanţe tot mai bune. Inovăm, dezvoltăm noi soiuri şi hibrizi cu rezultate superioare, produse adaptate vremurilor. Obiectivele ameliorării se gândesc pentru viitor, nu pentru prezent. Un soi la care, de pildă, lucrăm azi, el trebuie să fie valoros și peste 10–20 de ani”, a arătat Marinel Horablaga, directorul SCDA Lovrin.

Președintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” (ASAS), Ioan Jelev a ținut să precizeze că cercetarea agricolă românească este cunoscută peste tot în lume și are rezultate extraordinare chiar și în condițiile în care finanțarea de la bugetul statului a fost zero din 1989 până în 2017, când oricum statul a acordat o finanțare minimală care nu atinge nici 40% din cerințele anuale. Întreaga cercetare din România beneficiază de o alocare bugetară de 0,38% din PIB, din care pentru cercetarea agricolă revine o cifră de sub 0,01% din PIB. „Cercetarea agricolă românească este eficientă și utilă. O arată fermierii din țara noastră, principalii beneficiari ai rezultatelor cercetării agricole, care participă în masă la zile ale porților deschise sau vin și preiau rezultate ale cercetării noastre în număr mare, încât uneori unitățile noastre nu prididesc să satisfacă cererea”, a declarat Ioan Jelev.

Prezent la eveniment a fost și Cosmin Popescu, rectorul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, care a subliniat că susține colaborarea strânsă dintre educație și cercetare, iar învățământul și cercetarea au nevoie și trebuie popularizate. „Educația la nivel academic este alături de cercetarea agricolă desfășurată la SCDA Lovrin. În prezent, există o foarte bună colaborare între educație și cercetare”, a afirmat Cosmin Popescu.

Cercetarea agricolă, prezentată direct în câmp

Și pentru că evenimentul poartă numele „O zi din viața unui ameliorator de plante”, cu toate că au fost multe grade cu plus în termometre, atmosfera fiind încinsă la propriu, au fost vizitate câmpurile experimentale ale SCDA Lovrin. Specialiștii stațiunii au explicat etapele unui program de ameliorare, de la selecția inițială a genotipurilor până la obținerea de soiuri performante, adaptate condițiilor pedoclimatice din România. S-a pus accent pe criteriile de selecție agronomică, pe evaluările de productivitate și pe rezistența soiurilor la boli și schimbări climatice.

12 ani, atâta durează obținerea unui soi nou de grâu, pentru crearea căruia cercetătorii muncesc necontenit în laborator, în câmp, indiferent de condițiile meteorologice. Și indiferent de banii cu care sunt remunerați de stat, de obicei prea puțini.

De menționat că, cercetarea de la Lovrin pune accent pe calitate și nu pe cantitate, atunci când creează soiuri și hibrizi. Spre exemplu, soiul de grâu Biharia are calităţi de panificaţie excelente, un conţinut ridicat de proteină, aspect care interesează pe foarte mulţi fermieri. E drept că Biharia se remarcă și la producție, în ferma lui Dimitrie Muscă (CAI Curtici – Arad) a dat producţii de peste 9 tone la hectar. „Obiectivele de cercetare ale SCDA Lovrin au fost mereu de a merge în primul rând pe calitate. Este şi o tradiţie în ceea ce priveşte cercetarea agricolă românească. Se pune tot mai mult accent nu pe cât mâncăm, ci pe ce anume mâncăm. Iar noi ne propunem să ducem mai departe această tradiţie”, a punctat Marinel Horablaga, care a adăugat că, pe lângă obiectivele clasice de calitate și productivitate se lucrează la crearea de soiuri adaptate schimbărilor climatice.

Din câmp s-a trecut la vizitarea laboratoarelor, în care SCDA Lovrin a investit sume considerabile și încă mai are de investit.

În laboratorul de analiză a calității grâului, gazdele evenimentului „O zi din viața unui ameliorator de plante” au prezentat cum se evaluează calitatea soiurilor, nivelul de proteină, greutatea hectolitrică și alți parametri esențiali pentru încadrarea în standarde comerciale și industriale. A fost o oportunitate pentru cei prezenți de a înțelege legătura strânsă dintre cercetare și cerințele pieței agroalimentare.

Semințele necertificate, risc agricol și economic

O discuție interesantă și necesară a fost despre riscurile asociate utilizării semințelor necertificate.

Alina Mihai, director executiv AISR, a atras atenția asupra importanței utilizării semințelor certificate și a riscurilor și consecințelor utilizării de către fermieri a semințelor de hambar: scăderea randamentului, pierderi financiare, calitate neuniformă a culturii și lipsa trasabilității. „Fermierii care folosesc sămânță necertificată se expun unor riscuri pe care, uneori, nici nu le conștientizează complet. Este esențial ca alegerile care țin de semințe și agricultură în general să fie făcute informat și responsabil”, a punctat Alina Mihai.

Noile Tehnici de Ameliorare, o nouă oportunitate și orizont în ameliorare

Președintele AISR, Andrei Măruțescu, a făcut o radiografie a stadiului legislativ actual privind Noile Tehnici de Ameliorare sau Noile Tehnici Genomice (NGT), subliniind importanța procesului de reglementare, în contextul în care Uniunea Europeană lucrează la un cadru legislativ pentru utilizarea biotehnologiilor moderne în agricultură.

„Nevoia de invoație în agricultura europeană este stringentă, iar fără reglementare, fermierii europeni nu vor putea beneficia în viitor de ultimele descoperiri științifice în ameliorarea de precizie și genetică. Noile Tehnici Genomice înseamnă inovații care pot duce la soiuri mai rezistente și mai productive. O legislație predictibilă și modernă va încuraja investițiile în cercetare și va sprijini creșterea competitivității fermierilor pe piața europeană și globală, cât și menținerea cercetării agricole la cele mai înalte standarde”, explică Andrei Măruțescu.

În concluzie, evenimentul „O zi din viața unui ameliorator de plante” a constituit un cadru ideal pentru schimbul de idei între cercetători, fermieri, industrie și reprezentanții media, într-un demers de transparență, educație și conștientizare privind importanța și rolul științei în agricultură. Participanții au apreciat oportunitatea de a vedea pe teren cum se desfășoară activitatea de cercetare și modul în care rezultatele științifice se transferă în soluții practice și tehnologie pentru agricultură.

„AISR își reafirmă angajamentul de a susține agricultura bazată pe știință, inovație și responsabilitate și va continua să organizeze evenimente de acest tip, menite să conecteze fermierii și opinia publică la pulsul cercetării și al industriei semințelor”, a conchis directorul executiv Alina Mihai.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță lansarea în mediul online a platformei naționale AKIS (Sistemul de Inovare și Cunoaștere în Agricultură), „un instrument digital care oferă un cadru colaborativ pentru generarea, transferul şi aplicarea cunoștințelor și inovațiilor”.

AKIS reunește persoane, instituții, companii şi organizații din mediul agricol şi rural, în scopul facilitării integrării actorilor relevanți, interacțiunii dintre știință și practică, asigurând astfel fluxul informațional și accelerând implementarea ideilor noi de către fermieri şi întreaga comunitate rurală.

„Participarea activă în cadrul AKIS este crucială pentru consolidarea legăturilor dintre cercetare, educație și practică în sectorul agricol în vederea creșterii competențelor fermierilor și ale altor antreprenori din comunitatea rurală, precum și pentru construirea unui spațiu rural inovator și prosper”, transmite MADR.

Toți cei interesați din agricultură, producție, cercetare sunt invitati să se alăture acestei inițiative la următorul link: https://roakis.eu/ro/.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Într-un moment în care agricultura românească are nevoie mai mult ca oricând de soluții sustenabile și inovație științifică, Centrul de Orientare, Asociere și Consiliere în Cariera de Cercetător COACH-USV prezintă rezultatele remarcabile ale cercetătorilor care modelează viitorul. Centrul, care are sediul în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, oferă servicii psiho-socio-juridice și servicii de mentorat și coaching studenților, cadrelor didactice și cercetătorilor din întreaga Regiune de Dezvoltare N-E a României. Articolul de față prezintă parcursul profesional și contribuțiile remarcabile ale cercetătorului dr. Ioan Cătălin Enea, directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Suceava, un reper național în domeniul agronomic.

Într-o lume agricolă tot mai afectată de schimbările climatice, degradarea solurilor și presiunea pe resursele naturale, cercetarea românească își caută cu și mai multă intensitate vectorii de inovație. Unul dintre aceștia este dr. Ioan Cătălin Enea, directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Suceava, o instituție cu aproape 80 de ani de activitate și o misiune clară: să aducă știința în slujba fermierului și a consumatorului român.

Un lider format în teren, laborator și comunitate științifică

Ioan Cătălin Enea are 49 de ani și peste două decenii de experiență în cercetare agricolă. A absolvit în 2001 Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, și-a aprofundat studiile printr-un masterat în evaluarea și conservarea terenurilor agricole, iar în 2012 și-a susținut doctoratul cu o temă actuală: combaterea biologică a gândacului din Colorado prin utilizarea bioinsecticidelor și a metaboliților vegetali autohtoni.

Dr. Ioan Cătălin Enea a urcat treptat în ierarhia profesională, de la asistent de cercetare stagiar în 2003, la cercetător științific, apoi secretar științific, și din 2021, director general al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Suceava. Parcursul său reflectă nu doar o traiectorie profesională solidă, ci și o fidelitate rară față de o instituție și o regiune.

SCDA Suceava, un bastion al agriculturii durabile

Stațiunea, fondată în 1946, este prima unitate de cercetare agricolă din Regiunea de Nord-Est a României. Activitatea sa se axează pe cultura plantelor de câmp, ameliorarea genetică și dezvoltarea de tehnologii sustenabile pentru protecția plantelor.

Până în prezent, stațiunea a creat și omologat 64 de soiuri și hibrizi adaptați zonelor cu climat rece și umed, un sprijin crucial pentru agricultura din Regiunea de Nord-Est a României și nu numai.

Infrastructura de cercetare este complexă: laboratoare moderne, sere, casă de vegetație, un laborator de condiționare și depozitare semințe cu o capacitate de 6.000 de tone, bibliotecă și spații experimentale pe 570 de hectare, plus puncte satelit la Pojorâta și Moldova Sulița. Centrul experimental de la Pojorâta este unicul din România specializat în testarea rezistenței cartofului la patogenul de carantină Synchytrium endobioticum.

Hibrizi și soiuri pentru provocările viitorului

Sub conducerea lui dr. Ioan Cătălin Enea, SCDA Suceava a făcut pași importanți în modernizarea agriculturii românești. Un exemplu concret este hibridul de porumb Suceava M – extratimpuriu, rezistent, cu adaptabilitate largă, dar și soiurile de cartof Event și Impuls, premiate internațional pentru productivitate, calitate și rezistență la stres climatic, datorită cercetătorului Dumitru Bodea.

În plus, stațiunea desfășoară în prezent programe de ameliorare genetică pentru cinci specii majore: grâu, secară, orzoaică, porumb și cartof. „Am reușit să creștem randamentele la porumb, cartof și plante furajere de peste patru ori față de perioada de început. Aceste rezultate nu rămân în reviste, ci ajung pe câmp, în hambare și, în cele din urmă, în buzunarul consumatorului”, precizează dr. Ioan Cătălin Enea.

Protecția plantelor, o misiune cu miză ecologică

Pentru dr. Ioan Cătălin Enea, protecția plantelor nu este doar o disciplină academică, ci o responsabilitate față de mediu și societate. Activitatea sa s-a concentrat pe dezvoltarea de metode ecologice de combatere a bolilor și dăunătorilor, raționalizarea utilizării pesticidelor și promovarea insecticidelor bioraționale. Este un adept al agriculturii sustenabile și al echilibrului ecosistemic. „Știința trebuie să lucreze cu natura, nu împotriva ei”, afirmă cercetătorul.

Cercetătorul dr. Ioan Cătălin Enea este autor sau coautor a zece cărți de specialitate și peste o sută de lucrări științifice. A fost implicat în numeroase proiecte naționale și internaționale, în calitate de director, coordonator sau cercetător, acumulând o experiență vastă în cercetare aplicativă. În 2016, a fondat Revista Bucovina Agronomica, cu scopul de a disemina rezultatele cercetării agricole și de a sprijini formarea fermierilor prin informații accesibile, actualizate și relevante.

Printre distincțiile recente pe care le-a obținut se numără Premiul „Nicolae Săulescu” al ASAS pentru lucrarea „Cultura bobului”, medalii de aur și diplome de excelență obținute în 2023 pentru soiurile de cartof dezvoltate la Suceava. Dar poate cea mai valoroasă contribuție rămâne formarea tinerilor specialiști. „Stațiunea și-a îndeplinit misiunea nu doar prin soiurile create, ci și prin oamenii pe care i-a format. Tineri care înțeleg cât de importantă este știința pentru viitorul agriculturii”, subliniază directorul SCDA Suceava.

Provocările prezentului: climă, resurse, subfinanțare

Cercetarea agricolă se confruntă însă și cu dificultăți majore. De la schimbări climatice accelerate, la rezistența crescută a dăunătorilor, lipsa apei și degradarea solurilor, până la subfinanțarea cronică a sistemului de cercetare. În plus, decalajul dintre cercetare și aplicare practică rămâne un obstacol greu de depășit. „Chiar și așa, nu ne putem opri. Cercetarea trebuie să livreze soluții rapide, sustenabile și adaptate realităților de azi. De asta are nevoie agricultura, de știință, nu de improvizație”, afirmă dr. Ioan Cătălin Enea.

Tinerii interesați de agricultură primesc un mesaj direct: „Primul sfat ar fi… să-și dorească! Da, e greu, da, e un domeniu subfinanțat. Dar impactul pe care îl poți avea este uriaș. Dacă vrei să schimbi lumea, cercetarea e locul potrivit.”

Dr. Enea încurajează formarea încă din facultate: participare la conferințe, proiecte, cercuri științifice, dar și deschiderea spre noile tehnologii: senzori, drone, software agricol. „Trebuie să știi să vorbești cu fermierul, să-i traduci știința în soluții simple și aplicabile.”

Pentru directorul SCDA Suceava, cercetarea agricolă este o misiune globală, un domeniu care nu doar creează cunoștințe, ci influențează direct hrana, sănătatea și echilibrul ecologic al planetei. Pentru dr. Ioan Cătălin Enea, cercetarea agricolă este mult mai mult decât o activitate științifică, este o misiune cu miză globală, care combină știința, natura și responsabilitatea socială. Într-un context marcat de schimbări climatice, insecuritate alimentară și presiuni tot mai mari asupra mediului, rolul cercetării este vital. „Facem asta pentru a hrăni o lume în creștere, pentru a proteja natura și pentru a aduce știința mai aproape de oameni. Iar dacă nu facem asta acum, s-ar putea să nu mai avem timp să corectăm ce se poate încă salva”, afirmă cercetătorul.

Dincolo de laboratoare, hibrizi, soiuri și grafice de producție, munca unui cercetător agricol înseamnă curajul de a inova și răbdarea de a construi pe termen lung, chiar și atunci când resursele sunt limitate. Este o chemare care cere pasiune, perseverență și o viziune clară asupra viitorului, un viitor în care agricultura sustenabilă devine cheia echilibrului dintre om și natură.

Articol de: prof. univ. dr. ELENA-BRÂNDUŞA STEICIUC - director COACH USV & drd. OANA GROSU - consilier psiholog & lector dr. SERGIU RAIU - consilier sociolog COACH USV

Materialul a fost realizat cu sprijinul Proiectului cu codul 9/31.01.2023 „Crearea și dezvoltarea Centrului de orientare, asociere și consiliere în cariera de cercetător pentru Regiunea de dezvoltare Nord-Est a României în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (COACH USV)”

Cu o populație globală estimată să ajungă la aproximativ 10,3 miliarde până în anii 2080¹, agricultura are oportunitatea nu doar de a hrăni o populație în creștere, ci și de a juca un rol vital în promovarea unui viitor mai rezilient. Prin adoptarea unor metode sustenabile și orientate spre viitor, fermierii au puterea de a produce alimente sănătoase și hrănitoare, contribuind în același timp la cultivarea unei planete prospere pentru generațiile următoare.

Fermierii sunt supuși unei presiuni tot mai mari de a produce mai mult cu resurse mai puține, protejând totodată mediul și asigurând viabilitatea pe termen lung a terenurilor lor. Una dintre strategiile-cheie în această transformare este reducerea inputurilor fără a sacrifica performanța, mai ales în ceea ce privește utilizarea erbicidelor. Rata redusă de aplicare înseamnă o oportunitate de a reduce riscul de apariție a rezistenței buruienilor în procesul de creștere a plantelor și de a minimiza impactul asupra mediului. Această abordare este deosebit de importantă în culturile de cereale, unde presiunea buruienilor este intensă, iar ferestrele de aplicare sunt adesea limitate din cauza vremii imprevizibile.

Buruienile rămân o provocare majoră, reducând randamentele și afectând calitatea alimentelor. În plus, în contextul reglementărilor mai stricte și al cererii tot mai mari pentru practici durabile, fermierii au nevoie de soluții de combatere a buruienilor care să răspundă acestor provocări, oferind eficiență și performanță în condiții variabile. Spre exemplu, erbicidele auxinice sunt de încredere pentru fermieri datorită structurii chimice tot mai complexe.

Arylex™, unul dintre cei mai eficienți agenți activi inovatori ai companiei internaționale de știință și tehnologie agricolă Corteva Agriscience, este primul membru al unei noi clase structurale de ingrediente active auxinice sintetice. Acesta pătrunde ușor în plantă, se acumulează în punctele active de creștere și nu este semnificativ afectat de temperatură, făcând din el o opțiune flexibilă pentru combaterea buruienilor în culturile de cereale.

„În ferma noastră, căutăm mereu modalități de a maximiza inputurile fără a sacrifica producția. Eficacitatea moleculei Arylex™ la doze mai mici de aplicare înseamnă că pot viza precis buruienile și pot reduce încărcătura chimică totală asupra solului. Este o modalitate mai inteligentă de a gestiona riscul de apariție a rezistenței și de a menține un microbiom sănătos al solului, ceea ce eu consider o investiție directă în productivitatea pe termen lung a acestui teren. Integrarea produselor pe bază de Arylex™ din portofoliul Corteva în programul postemergență a fost o schimbare esențială în gestionarea valurilor timpurii de buruieni cu frunză lată, fără sensibilitatea la temperatură cu care mă confruntam primăvara târziu”, a declarat Cosmin Iancu, fermier din județul Ilfov (SC PICMAR), după utilizarea produselor de protecție a plantelor din portofoliul companiei.

Fermierii din România pot utiliza produse adecvate de la Corteva pe bază de Arylex™ pentru combaterea unui spectru larg de buruieni dificile, cu frunză lată, inclusiv turița, ciocul berzei și fumărița, atât în culturile de cereale de primăvară, cât și în cele de toamnă, fiind astfel o soluție eficientă pentru gestionarea rezistenței buruienilor.

De pildă, soluțiile postemergență lansate la începutul acestui an, Rexade™ și Tarzec™, sunt două erbicide complexe pentru grâu care oferă performanță pură prin combaterea eficientă a buruienilor monocotiledonate și dicotiledonate. În plus, erbicidele cu Arylex™ au o fereastră largă de aplicare, oferindu-le fermierilor mai multă flexibilitate în gestionarea timpului și resurselor.

Sustenabilitatea în agricultură este o necesitate pentru viitorul aprovizionării globale cu alimente, iar Corteva Agriscience oferă fermierilor cele mai avansate soluții de care au nevoie pentru culturile lor, fără a compromite mediul.

¹ World Population Prospects 2024: Summary of Results - World | ReliefWeb

Articol de: MARIA CÎRJĂ, Marketing Manager Corteva Agriscience România și Republica Moldova

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Fundația Alexandrion a dezvăluit laureații celei de-a unsprezecea ediții a Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu în cadrul unui eveniment desfășurat la Hotelul Alexandrion Experience din Sinaia pe 12 noiembrie 2024. Gala, lansată în România în 2014 și extinsă la nivel internațional celebrează anual oameni care s-au remarcat prin realizări deosebite sau cariere excepționale în diverse domenii. Evenimentul este inspirat de moștenirea domnitorului Constantin Brâncoveanu, promotor al artei și culturii în Țara Românească și reflectă armonia dintre tradiție, identitate și modernitate.

Fundația Alexandrion, parte din Nawaf Salameh Family Office, a fost înființată în anul 2003, ca urmare a numeroaselor activităţi sociale desfăşurate de companiile din cadrul entităţii. Astfel, în prezent, proiectele de responsabilitate socială se desfășoară sub umbrela Fundației. Cele mai importante demersuri ale sale sunt legate de sfera culturală, iar Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu, aflată la cea de-a unsprezecea ediție, reflectă această direcție.

„Fundația Alexandrion şi-a propus încă de la prima ediţie a Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu să promoveze valorile care definesc o societate frumoasă şi dezvoltată: cunoaşterea, creativitatea, inovaţia, emoţia, dar și implicarea în cauzele umanitare. Este o onoare să organizăm an de an acest eveniment care aduce un omagiu bogatei moșteniri culturale pe care ne-a lăsat-o domnitorul Constantin Brâncoveanu, care a fost un adevărat patron al artelor și un campion al educației. Moștenirea sa ne amintește de impactul profund pe care cultura, ştiinta și căutarea cunoașterii îl pot avea asupra societății. Pe măsură ce navigăm printre provocările lumii contemporane, aceste valori sunt cele care ne vor ghida pe noi şi pe urmaşii noştri către un viitor mai bun. Împreună ne putem asigura că acestea rămân repere cheie pentru societatea noastră şi pentru cei care ne vor urma”, a spus dr. Nawaf Salameh, preşedinte fondator Nawaf Salameh Family Office.

Premiile Constantin Brâncoveanu sunt oferite laureaților pentru proiecte remarcabile derulate în anul precedent sau pentru realizările obținute de-a lungul întregii cariere. De asemenea, Fundaţia Alexandrion acordă în fiecare an, în cadrul Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu, unul sau mai multe premii speciale. Printre laureații edițiilor precedente ale galei se numără actori, muzicieni, scriitori, arhitecți, istorici, artişti vizuali, medici, economişti și clerici care, prin munca lor, au influențat în mod semnificativ evoluția societății românești.

Anul acesta, s-au acordat premii în opt domenii: „ştiinţă, tehnologie şi inovaţie”, „istorie”, „film”, „arhitectură”, „arte vizuale”, „muzică”, „teatru” şi „istoria artei”. Ca în fiecare an, Fundația Alexandrion a oferit și un premiu special unei personalități care s-a remarcat prin contribuția sa în sfera umanitară. În 2024, distincția a fost acordată Preafericitului Bartholomeos I, Arhiepiscop al Constantinopolului/Noii Rome și Patriarh Ecumenic, pentru eforturile sale de promovare a păcii și dialogului.

Juriul a fost format din președinte: prof. univ. dr. Daniel David – psiholog, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, membru corespondent al Academiei Române; vicepreședinte: Ștefan Râmniceanu – pictor, sculptor, poet, cineast (vicepreședinte & jurat arte plastice şi istoria artei) şi membrii: prof. univ. dr. Ludmila Patlanjoglu - teatrolog, istoric și critic de teatru (jurat teatru); Magda Mihăilescu - critic de film (jurat film); Sorina Goia – muzicolog (jurat muzică); prof. univ. dr. Marian Moiceanu - arhitect şi rector al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (jurat arhitectură); prof. dr. Constantin Corneanu - istoric și președintele Consiliului Director al AESGS „Gheorghe I. Brătianu” (jurat istorie).

Laureații celei de-a XI-a ediţii a Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu 2024

Categoria ştiinţă, tehnologie şi inovaţie: Dorel Banabic – Premiul pentru promovarea internațională a contribuțiilor românești în ştiință, tehnologie și inovație

Academicianul Dorel Banabic, personalitate recunoscută în științele tehnice și deformabilitatea materialelor metalice, este președintele Secției de Științe Tehnice a Academiei Române din 2015 și membru al Prezidiului. Licențiat al Facultății de Mecanică din Cluj-Napoca (1980), a obținut doctoratul în 1993 cu o teză intitulată „Cercetări privind deformabilitatea tablelor metalice subțiri”. Cu un portofoliu impresionant de peste 20 de cărți și 200 de articole publicate în reviste științifice internaționale, Dorel Banabic a contribuit la avansarea cercetării și educației în inginerie mecanică atât în România, cât și la nivel global.

Categoria istorie: Mircea Gheorghe Abrudan – Premiul pentru volumul „Mitropolitul Andrei Șaguna. O biografie culturală”

Mircea-Gheorghe Abrudan, născut pe 22 mai 1986 în Cluj-Napoca, este cercetător științific la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie (2008) și Facultatea de Teologie Ortodoxă (2009) la Universitatea Babeș-Bolyai, obținând ulterior două doctorate cu distincția Summa Cum Laude, unul în istorie (2014) și altul în teologie (2021).

Recunoscut pentru contribuțiile sale semnificative la studiul istoriei culturale și religioase a românilor din Transilvania, Mircea-Gheorghe Abrudan a publicat recent volumul „Mitropolitul Andrei Șaguna. O biografie culturală” (2023), un exemplu de cercetare riguroasă ce îmbogăţeşte cunoașterea asupra identității naționale românești în contextul istoric specific al Transilvaniei. Totodată, a publicat 19 cărți, 130 de studii de specialitate și 230 de articole de popularizare. A colaborat la lucrări importante, precum „Enciclopedia scrisului istoric românesc” și „Dicționarul membrilor Institutului de Istorie din Cluj”. De asemenea, a fost recompensat cu multiple premii și distincții, inclusiv „Crucea șaguniană” și „Crucea transilvană”. Este implicat în viața științifică românească, susținând numeroase conferințe despre istoria Transilvaniei și a Bisericii Ortodoxe Române, în special în contextul perioadei de apartenență la Imperiul Habsburgic și în manifestările dedicate Anului 2024 – Anul Avram Iancu.

Categoria film: Dorina Lazăr – Premiul pentru întreaga carieră

Artistă emblematică a generaţiei sale, Dorina Lazăr a absolvit în 1961 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC). S-a impus în cinematograful românesc prin roluri principale în filme ca „Stop-cadru la masă”, „Angela merge mai departe”, „Înghițitorul de săbii”, „Năpasta”, „Frumos e în septembrie la Veneția”, semnate de nume precum Ada Pistiner, Lucian Bratu, Alexa Visarion, Nae Caranfil. Regizori importanți ai anilor următori au continuat să o solicite pentru a da viață unor personaje feminine secundare de mare forță și subtilitate. Așa se explică fructuoasa sa colaborare cu prestigioși cineaști ai unor generații diferite, de la Lucian Pintilie în „Balanța”, în 1991, până la Radu Jude, autorul marelui succes al anului trecut, „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”. Între aceste titluri s-au așezat alte 30, în producții realizate de Mircea Veroiu, Stere Gulea, Elisabeta Bostan, Mircea Mureșan, Andrei Blaier, Nicolae Mărgineanu, cineaști care au scris definiția cinematografului românesc al epocii. Mari creatori străini nu au ocolit numele Dorinei Lazăr, începând cu Costa Gavras (Amen, 2001), continuând cu Francis Ford Coppola (Tinerețe fără bătrânețe, 2006).

Activitatea teatrală a Dorinei Lazăr, începută în tinerețe și continuată până în zilele noastre, prestigiul ei ca actriță și, deopotrivă, ca director, vreme îndelungată, a Teatrului Odeon pe care l-a impus în peisajul nostru teatral, constituie un capitol aparte. A obţinut Premiul ACIN (1982) pentru filmul „Angela merge mai departe” şi premiul TIFF 2010 pentru întreaga carieră. În anul 2000 a fost decorată cu Ordinul Național Serviciu Credincios în grad de Cavaler, iar în 2012 a primit titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor din partea Ministerului Culturii și Comunicării din Franța.

Categoria arhitectură: Dan Marin – Premiul pentru realizarea proiectului Casa S, zona Domenii, București, proiectată și realizată în perioada 2020 – 2024

Prof. dr. arhitect Dan Marin este o personalitate marcantă în arhitectura românească, cu o carieră extinsă în domeniul proiectării urbane și conservării patrimoniului arhitectural. Este absolvent al Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din București, promoția 1981 și doctor în arhitectură al aceleiasi instituții, din 2011. Începând cu anul 2000 a coordonat realizarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru Zonele Construite Protejate din București, un proiect esențial pentru delimitarea și reglementarea zonelor de patrimoniu istoric ale orașului. Ca profesor și șef de atelier la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” este implicat în formarea generațiilor viitoare de arhitecți. De asemenea, a făcut parte din Comisia Zonală a Monumentelor Istorice din București între 2006 și 2018, contribuind la deciziile de restaurare și conservare a monumentelor istorice ale orașului.

Dan Marin a participat și la concursuri de arhitectură importante, obținând recunoaștere internațională, inclusiv prin expoziții la Bienala de la Veneția și Trienala de la Milano.

Categoria arte vizuale: Constantin Flondor – Premiul pentru cariera de excepție în Arte Vizuale

Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Timișoara, Constantin Flondor este o figură emblematică a artei contemporane românești și descendent al unei vechi familii boierești din Bucovina. Născut în 1936, este considerat un patriarh al picturii contemporane, cu o carieră interdisciplinară ce include arhitectura, matematica, cibernetica și filmul. Fondator al grupurilor „111” și „Sigma” (reminiscenţe ale școlii Bauhaus) și membru al grupării „Prolog” a devenit un reper al artei românești.

Constantin Flondor a fost recompensat cu numeroase premii, inclusiv Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române, Meritul Cultural în grad de ofițer și Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici. A expus în orașe precum Berlin, Veneția, Roma și la Bienala de la Nürnberg, fiind recunoscut internațional. Pictura sa, cu o matematică invizibilă, captează poezia naturii, iar cercetările sale artistice și pedagogice au influențat puternic arta românească.

Categoria muzică: Corul Madrigal – Premiul pentru excelență artistică

Fondat în 1963 de dirijorul Marin Constantin, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este un simbol al muzicii corale românești și al diplomației culturale internaționale. Remarcându-se prin tehnica non-vibrato și costumele de epocă maiestuoase, corul interpretează un repertoriu variat, care include muzică renascentistă, preclasică, clasică, bizantină și creații contemporane românești și universale.

Distins cu titlul de „Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii” în 2016 la Palatul Națiunilor Unite din Geneva, Corul Madrigal a marcat 60 de ani de activitate cu turnee în SUA și America de Sud și cu un concert la Panteonul din Roma în 2024.

În cadrul Programului Național Cantus Mundi, inițiat de dirijorul său, Ion Marin în 2011, Corul Madrigal sprijină integrarea socială prin muzică, pregătind peste 72.000 de copii, iar sub conducerea doamnei Anna Ungureanu, corul continuă să fascineze publicul în România și pe scene internaționale.

Categoria teatru: Oana Pellea – Premiul pentru Opera Omnia în Teatru, pentru performanțele excepționale în spectacolele „Evadarea tăcută” (Teatrul Național București), „Callas” (Opera Națională București) și „Scaunele” (Teatrul Național Luxemburg)

Oana Pellea este eleva unei profesoare ilustre, regizorul Sanda Manu, și fiica unui actor-legendă, Amza Pellea. O actriță-vedetă care se bucură de aprecierile oamenilor de teatru și care este prețuită și iubită de publicul larg pentru arta sa interpretativă.

În teatru, este interpreta unor roluri antologice în mari spectacole: „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare (regia Liviu Ciulei), „Richard al II-lea” și „Îmblânzirea Scorpiei” de William Shakespeare, „Caligula” de Albert Camus, „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale (regia Mihai Măniuțiu), „Trei surori” de A.P. Cehov, „Poveste de Iarnă” de William Shakespeare (regia Alexandru Darie), „Hamlet” de William Shakespeare, „Woyzeck” de Georg Büchner, „Scaunele” de Eugène Ionesco (regia Tompa Gábor), „Vocea umană” de Jean Cocteau (regia Sanda Manu).

Oana Pellea are o filmografie bogată și a evoluat în producții cinematografice semnate de Stere Gulea, Dan Pița, Ion Popescu Gopo, Manole Marcus, Sergiu Nicolaescu. A primit numeroase premii internaționale pentru rolul principal din „Stare de fapt”, regia Stere Gulea.

De asemenea, Oana Pellea a fost decorată de Președinția României cu Ordinul Național „Steaua România” în Grad de Ofițer. A fost distinsă cu Premiul Academiei Române „Aristizza Romanescu” pentru întreaga carieră teatrală și cinematografică. Regele Mihai I al României i-a decernat decorația „Crucea Casei Regale a României”. A câștigat de două ori Premiul Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru cea mai bună actriță. I s-a acordat Premiul Fundației Culturale Române pentru Carieră Remarcabilă.

Categoria istoria artei: Magda Cârneci – Premiul pentru cariera de excepție

Magda Cârneci este o personalitate emblematică a culturii românești contemporane, cunoscută ca scriitor, critic și istoric de artă, în acelaşi timp poetă importantă tradusă în Europa şi SUA. Deține un doctorat în Istoria Artei la „École des Hautes Études en Sciences Sociales” din Paris și a avut numeroase roluri de conducere în domeniul artei și culturii. A fost președinte al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă (2000-2005), director al Institutului Cultural Român din Paris și redactor-șef al revistei „Arta”.

Distinsă cu Meritul Cultural în grad de ofițer, Magda Cârneci este autoarea unor eseuri de referinţă precum „Postmodernismul”(1980), „Artele vizuale în România” (1945-1989), dar și a monografiilor dedicate artiștilor Ion Țuculescu și Lucian Grigorescu, contribuții semnificative în critica de artă românească. Romanul său feminist, „FEM”, nominalizat pentru premii importante și tradus în limbile franceză și engleză, a fost finalist la PEN America Translation Award în 2022. În 2019, Republica Franceză i-a acordat „Legiunea de Onoare”, cea mai prestigioasă distincţie a Franţei.

Ceremonia de decernare a premiilor a inclus momente artistice cu muzică românească nemuritoare, susţinute de artiști premiaţi la concursuri de muzică internaţionale, care au concertat pe marile scene ale lumii: soprana Irina Baianț - Global Brand Ambassador Brâncoveanu Vinars, violonistul Alexandru Tomescu, flautistul Cătălin Oprițoiu, tenorul Ovidiu Lazăr, tenorul şi pianistul Marius Deneş, pianistul şi compozitorul Xenti Runceanu, acompaniați de Orchestra Simfonică București, sub bagheta dirijorului Andrei Tudor.

Găzduită de hotelul Alexandrion Experience, care are un design modern și elegant, inspirat din istoricul și activitatea grupului Alexandrion, Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu 2024 a fost un spectacol complet care a celebrat oamenii și realizările lor într-un loc considerat ca una dintre perlele țării noastre, Sinaia, stațiunea montană cu o istorie strâns legată de cea a Casei Regale.

Ceremonia de decernare a premiilor celei de-a unsprezecea ediție a Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu va fi difuzată pe 16 noiembrie 2024, la ora 22:00, pe Digi24 TV.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Cei care lucrează în agricultură sunt conștienți de impactul pe care deciziile luate pentru protejarea productivității și calității culturilor îl au asupra viitorului întregului sector și asupra mediului înconjurător. În timp ce fermierii se străduiesc să producă hrană sănătoasă cu calități nutriționale ridicate pentru a asigura alimentația populației în creștere a lumii, companiile de cercetare și dezvoltare lucrează de mulți ani la găsirea de soluții inovatoare pentru substanțe active care să răspundă provocărilor viitoare și să contribuie eficient la protecția culturilor și la securitatea alimentară.

În sectorul agricol, fără protecția culturilor nu este posibilă producerea unor cantități mari și de calitate de materii prime alimentare. Prin urmare, fermierii au nevoie de soluții inovatoare și eficiente de protecție a culturilor pentru a crește eficiența și a menține productivitatea. Abordarea inovatoare a companiilor de cercetare și dezvoltare din domeniul agricol, precum Corteva Agriscience, se bazează pe nevoile și feedback-ul fermierilor și este inspirată de căutarea unor soluții noi inovatoare.

Cercetarea privind substanțele active este un proces de lungă durată, care poate dura până la 10-12 ani, timp în care cercetătorii au acces la o bogăție de informații și date care asigură că produsul îndeplinește cele mai stricte cerințe de omologare.

În conformitate cu criteriile de sustenabilitate și protecție a mediului, Corteva lucrează la dezvoltarea unor substanțe active care au efect chiar și în cantități foarte mici. De exemplu, substanța activă Arylex™ (halauxifen-metil) este un carboxilat de auxină piridină, prezent în mai multe erbicide comercializate de companie, și este suficientă pentru a asigura acțiune erbicidă împotriva unor buruieni la o doză de 3-5 g substanță activă/ha.

În același timp, este foarte important de subliniat că produsele pentru protecția culturilor trebuie întotdeauna utilizate în mod rațional. Aceasta înseamnă că utilizarea produselor de protecție a culturilor este necesară doar dacă dăunătorul provoacă daune culturii peste un prag economic. Această utilizare responsabilă a produselor de protecție de către fermieri poate preveni daunele inutile asupra mediului și dezvoltarea rezistenței la substanța activă.

Dezvoltarea substanțelor active de protecția plantelor de către Corteva se desfășoară în mai multe etape prin rețeaua globală de cercetători a companiei, care identifică continuu amenințările pentru culturi. Mii de molecule sunt testate pentru eficacitate potențială în fiecare an, înainte de a începe testarea substanțelor active pe teren. Colegii din companie caută substanțe active care să aibă eficiența corectă împotriva dăunătorilor, respectând în același timp criteriile de sustenabilitate și mediu, iar modul în care acestea pot fi formulate și fabricate este esențial. Înainte de testarea pe teren, toate substanțele active sunt testate și în condiții de seră, ceea ce, în această etapă timpurie, va dezvălui impactul acestora asupra mediului și dăunătorilor.

Ca prim pas în testarea pe teren, oamenii de știință din teren verifică dacă substanța activă prezintă aceeași eficacitate și selectivitate ca în seră. După aceste teste, cercetătorii vor testa produsele timp de mai mulți ani la doze diferite, în formulări diverse și cu diferiți potențatori de eficacitate, comparându-le cu produsele deja înregistrate. Produsele aflate în faza de descoperire vor fi testate exclusiv de Corteva la stațiile proprii de testare, sub autorizații oficiale, iar cultura va fi eliminată în toate circumstanțele, conform cerințelor legale. Testele necesare pentru înregistrare oferă apoi toate informațiile necesare pentru a aduce produsul pe piață.

Ca o companie globală bazată pe știință, Corteva are un mare potențial în domeniul cercetării și dezvoltării. Compania investește patru milioane de dolari în fiecare zi în cercetare și dezvoltare pentru a găsi soluții la provocările viitorului. Această activitate se bazează pe inovație și sustenabilitate, aspecte esențiale pentru companie să își îndeplinească misiunea de a îmbunătăți viața celor care produc și a celor care consumă, asigurând progresul pentru generațiile viitoare.

Corteva va continua să lucreze la dezvoltări care, în conformitate cu strategia de sustenabilitate a companiei, oferă fermierilor instrumente ce contribuie la protecția culturilor lor și la dezvoltarea durabilă a agriculturii.

Autor: JEAN IONESCU, Country Leader Corteva Agriscience România și Republica Moldova

CITEȘTE ȘI: Soluțiile digitale atrag tinerii în agricultură

Sănătatea solului, condiție esențială pentru viitorul agriculturii

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pentru început, să identificăm părerile părților combatante. Pe data de 15 aprilie, anul curent, a avut loc un protest spontan al unor fermieri din județele Prahova, Iași, Vrancea și Vaslui care reclamau efectul negativ al lansărilor de rachete antigrindină asupra nivelului de precipitații din arealele de cultură respectivă și implicit accentuarea efectului de secetă.

Astfel, în marja acestui protest spontan, fermierul prahovean Adrian Mocanu, membru în comitetului director al FAPPR, arăta faptul că ,,ne-am adunat aici întrucât, începând cu 15 aprilie, începe așa-zisul sezon al rachetelor antigrindină, iar noi, fermierii din Prahova suntem extrem de nemulțumiți de activitatea acestui sistem și cu ocazia asta vrem să tragem un semnal de alarmă să-l oprească definitiv”. Mai mult, fermierul prahovean susținea în aceeași intervenție avută la AGRO TV în ziua protestului, că printre multe alte avize negative interne și internaționale, ar există și unul de la Organizația Mondială a Meteorologiei, „în care se spune clar că nu sunt recomandate intervențiile în atmosferă”.

În aceeași zi, și în continuarea unor poziții asumate și anterior, una dintre organizațiile profesionale ale fermierilor, mai concret FAPPR și-a însușit/asumat revendicările, poate datorită faptului că fermieri ai asociațiilor membre ale sale au fost cele care au pus umărul la organizarea acestor proteste spontane, așa cum reiese din comunicatul preluat de presă, unde se arată că ,,Forumul APPR susține inițiativa membrilor săi de a-și face vocea auzită. Protestele de astăzi sunt un semnal de alarmă pe care fermierii îl transmit autorităților care nu mai pot rămâne pasive la multitudinea de probleme ale sectorului: situația este critică, iar decidenții sunt somați să vină cu soluții concrete”.

Așa cum spuneam, poziția adoptată de FAPPR și membrii săi este o continuare a unor altor luări de poziție, cum a fost și cea din 6 martie 2024, când într-un comunicat ultimativ la adresa MADR se arătau următoarele cerințe: ,,… solicită măsuri urgente din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) cu privire la sistemul antigrindină, pentru a întrerupe consecințele sale asupra agriculturii românești. Sistemul antigrindină, în ciuda scopului său inițial de a proteja culturile agricole, a generat o serie de efecte dezastruoase asupra activităților agricole din zonele de influență, aspect confirmat și documentat de către membrii noștri, fermieri din județele Vrancea, Prahova, Iași”.

Totuși, partea din comunicatul FAPPR unde se arăta că aspectele negative sunt confirmate și documentate de către fermieri (aș fi fost curios să văd respectivele argumente și confirmări), ceea ce ar fi însemnat existența unui dosar cu argumente certe, științifice, a fost îndulcită diplomatic de către vicepreședintele FAPPR, domnul Teofil Dascălu, care într-o intervenție la G4Media, spunea că: ,,În ultimii 4-5 ani de zile, în județele unde sunt astfel de sisteme se poate observa accentuarea secetei pedologice. Sunt cantități multianuale din ce în ce mai mici ca și cantitate și, din această cauză, marea majoritate a fermierilor de cultură mare a început să speculeze că acest sistem ar cauza, pe lângă faptul că protejează culturile de grindină, și o scădere a precipitațiilor”.

În continuarea comunicatului, FAPPR formula și o serie de cereri, cum ar fi „suspendarea imediată a sistemului antigrindină până când eficiența și impactul său asupra agriculturii vor fi prezentate clar într-un studiu detaliat și obiectiv” și în completare dădea și o mână de ajutor MADR prin a arăta că deja „a identificat o entitate imparțială și de specialitate care ar putea să realizeze o astfel de cercetare, menită să evalueze eficient si utilitatea acestui sistem, pe care o putem recomanda oricând autorităților competente”.

Tot cu ocazia protestului spontan al unor fermieri din județele menționate a apărut și o știre la postul DIGI24, ca urmare a unor discuții cu nemulțumiții din cadrul manifestației, unde se arăta: „ei spun că, în prezent, astfel de sisteme antigrindină sunt operaționale doar în câteva țări din Europa de Est (România, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina), în vreme ce statele central și vest-europene au renunțat de decenii la aceste sisteme, care, cel puțin acolo, s-au dovedit inutile și păguboase. În plus, fermierii suspectează că iodura de argint nu este chiar atât de inofensivă, se acumulează în sol și are remanență în apele de suprafață și în pânza freatică”.

Concluzionând până la acest moment, putem identifica câteva păreri (mai academic le putem spune ipoteze) ale fermierilor protestatari și ale conducerii FAPPR, care sunt următoarele:

1. Sistemele antigrindină sunt operaționale ,,doar în câteva țări din Europa de Est”, în timp ce statele central și vest-europene au renunțat de decenii.”;

2. Fermierii protestatari suspectează că iodura de argint ,,nu este chiar atât de inofensivă”;

3. Sistemul antigrindină accentuează seceta prin reducerea cantităților de precipitații în arealele respective;

4. Sistemul anti grindină ,,generează efecte dezastruoase asupra activităților agricole din zonele de influență.”;

5. Organizația Mondială a Meteorologiei ar afirma că nu sunt recomandate intervențiile în atmosferă.

Privitor la părerile autorităților de la MADR și de la Sistemul național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP) sunt tocmai opuse celor ale fermierilor și consideră că toate aceste păreri (ipoteze) nu au la bază argumente științifice care să poată susține vreuna din cererile formulate.

Ce sunt norii și cum se formează

Norii se formează și devin o masă vizibilă când vaporii invizibili de apă din aer condensează în picături de apă vizibile sau în cristale de gheață, care au de obicei o dimensiune de 0,01 mm în diametru.

Majoritatea picăturilor se formează când vaporii de apă se condensează în jurul unui nucleu de condensare, o particulă minusculă de fum, praf, cenușă sau sare. În condiții de suprasaturare, picăturile de apă se pot comporta ca nuclee de condensare.

Apa dintr-un nor obișnuit poate cântări până la câteva milioane de tone. În orice caz, volumul unui nor este corespunzător de mare, iar densitatea vaporilor este de fapt destul de scăzută încât curenții de aer din interiorul norului și de sub acesta să fie capabili să susțină picăturile suspendate în aer. Mai mult, condițiile din interiorul unui nor nu sunt statice, ci suferă în permanență modificări, fiind un sistem dinamic în care picăturile de apă se formează și se evaporă în mod constant.

Acestea sunt înconjurate de un număr imens de alte picături asemănătoare și produc diferite culori ale norilor, mergând de la albul pur când proporția cristalelor de gheață este mare până la nuanțe foarte închise de gri pentru norii care conțin majoritar picături de apă.

O altă cauză pentru diferitele nuanțe între alb și negru avute de nori este dată de grosimea acestora, în condițiile în care aceștia reflectă lumina la fel indiferent de lungimile de undă avută de aceasta. Astfel cu cât norul este mai gros și mai dens, cu atât culoarea este mai închisă din cauza absorbției luminii produsă în interiorul norului. Formarea norilor în atmosferă se poate produce în trei modalități distincte.

Picăturile de apă care sunt destul de mari pentru a cădea pe pământ sub formă de ploaie sunt produse în două modalități, primul prin așa numitul proces Bergeron, care are la bază teoria că picăturile de apă suprarăcite, împreună cu cristalele de gheață dintr-un nor, interacționează și duc la creșterea rapidă a cristalelor de gheață, care precipită din nor și se topesc în timp ce cad. Acest proces are loc de obicei în nori ai căror vârfuri au temperaturi de mai puțin de minus 15°C. Dacă vârfurile de temperatură sunt mai scăzute, iar nucleele de condensare sunt puține, atunci cele existente cresc în dimensiune și poate apărea grindina, care fiind mai mare nu are timp să se topească până ajunge la nivelul solului. În funcție de cât de mare este dimensiunea acestora la formarea în nor cu atât mai mare va fi grindina care ajunge la sol.

Grindina este o precipitație de gheață, de obicei mai mare de 5 mm în diametru, care se formează în furtuni care conțin particule de grindină formate atunci când temperaturile sunt sub nivelul de îngheț și există apă lichidă super-rece din abundență care coexistă cu particulele de gheață, iar apoi aceste particule de gheață cresc în dimensiune prin ciocniri cu picături super-reci (V. Rana, 2022).

Al doilea proces important este acela de coliziune și captare, care are loc în nori cu vârfuri mai calde, în care coliziunea picăturilor de apă care se ridică și coboară (o mișcare de oscilare pe altitudine), care poate avea la bază, printre altele, o mișcare convectivă (datorită temperaturii) sau orografică (datorită formațiunilor de relief), produce picături din ce în ce mai mari, care sunt în final destul de grele pentru a cădea pe pământ sub formă de ploaie. În timp ce o picătură cade printre alte picături mai mici care o înconjoară, ea produce o „trezire” care atrage câteva dintre picăturile cele mici în coliziuni, ajutând astfel la răspândirea procesului.

De ce vor oamenii să ,,însămânțeze norii”?

Însămânțarea norilor a fost dezvoltată în anii 1940 și a devenit populară în SUA în anii 1950 și 1960, deoarece fermierii, companiile hidroenergetice și stațiunile de schi au beneficiat astfel de precipitații suplimentare, fapt care le aducea tuturor beneficii.

Mai concret, așa cum se arată în mai multe studii (Dessens și colab. 2016; Katri și colab. 2021), modificarea climatului sau însămânțarea norilor în scopul creșterii precipitațiilor, dar și de a elimina căderile de grindină, au început cu experimentele lui Scaefer (1946), apoi Vonnegut (1947) și Langmuir și Schaefer (1948), care au descoperit mijloacele de creștere a concentrației de cristale de gheață în nori prin utilizarea particulelor de gheață carbonică sau iodură de argint.

Merită de altfel reținută explicația domnului general Căunei, fostul șef al Sistemului Național Antigrindină și Creștere a Precipitațiilor (SNACP), care a explicat principiul de lucru al sistemului antigrindină: ,,noi intervenim într-o parte a norului, în cea în care se dezvoltă niște celule convective, adică acolo unde se formează gheața. Dacă nu intervenim, se formează gheața care cade și produce pagubă. Dacă intervenim în celula respectivă, iodura de argint din rachete produce centre de condensare, cu alte cuvinte face o chiciură mai măruntă și se schimbă structura și atunci celula devine mai grea și nu se duce în sus să se formeze gheața, ci cade pe pământ sub formă de precipitații. Din grindină facem apă. Deci nu am cum sa fiu acuzat că produc secetă”.

Dar, de ce am vrea să însămânțăm norii? Această tehnică de însămânțare a norilor a pornit de la dorința de a oferi o sursă durabilă de apă dulce prin creșterea precipitațiilor de la nori specifici în condiții specifice. Concomitent cu dorința de a avea mai multă apă s-a pus și problema realizării unui concept de intervenție pentru reducerea riscului de formare a grindinei, tot prin folosirea însămânțării norilor, iar cu timpul unele țări l-au poziționat ca obiectiv principal (cum este și cazul României), iar în secundar este cel de creștere al precipitaților.

Revenind la cronologia evoluției tehnicilor, primele proiecte comerciale și științifice pentru implementarea noilor descoperiri au fost utilizarea generatoarelor de fum cu iodură de argint, operate din aeronave sau de la sol (pe baza arderii în generatoare), pentru a crește concentrația de nuclee de formare (IFN) în norii convectivi sau în stratul limită care îi alimenta (Dessens, 1953, Krick, 1954, Dessens și colab. 2016).

Utilizarea rachetelor pentru a transporta substanța activă în interiorul norului de grindină a fost dezvoltată un deceniu mai târziu de oamenii de știință ruși (Sulakvelidze și colab., 1974, citați de Dessens și colab. 2016).

Tehnica și cercetările aferente au căzut în dizgrație (în SUA) temporar în timpul și o perioadă după războiului din Vietnam (The Japan Times 13 aprilie 2024), când SUA a fost acuzată în presa vremurilor că ar folosi această tehnologie în scop militar. Adică, mai concret, s-a încercat acreditarea (nu a fost recunoscută niciodată în mod explicit) că ar exista un program secret prin care s-ar dori crearea unor precipitații foarte abundente pentru a încetini sau opri rutele de aprovizionare ale soldaților vietnamezi, fapt ce a dus la suprimarea finanțării guvernamentale pentru cercetare o perioadă de timp. De menționat că, poate de multe ori teoriile conspirației, nedemonstrate până în prezent, dar bazate pe astfel de situații, alimentează fel de fel de opinii și concepții pe care le întâlnim și astăzi.

Oricum, toată această dezvăluire de presă a avut ca și consecință semnarea în 1977, de către SUA, Rusia, India și unele țări europene (inclusiv România), a Convenției de modificare a mediului, care interzice tehnicile de modificare a vremii în scopuri militare.

Cum se însămânțează norii

În funcție de modalitatea de însămânțare, prima situație este lansarea de la nivelul solului, iar aici avem în vedere două situații, prima prin folosirea generatoarelor în care se arde o emulsie de acetonă și iodură de argint (AgI) și aerosolii generați, folosindu-se de turbulențele naturale ale aerului se ridică la nivelul norilor, sau a doua formă este atunci când avem sistemele de rachete care sunt în general tot pe bază de iodură de argint, doar că transportul acesteia la nivelul norului se face cu racheta, ceea ce face însămânțarea mult mai precisă, crescând cu mult eficacitatea. Conform cercetărilor pe plan mondial, se estimează că eficiența științifică a celor două activități este de minimum 75% prin metoda rachetelor și, respectiv, de maximum 60% prin metoda aviației, conform oficialilor IAA SA.

O a doua modalitate de însămânțare a norilor este cea aeropurtată care are în vedere folosirea avioanelor sau mai nou a dronelor de mare altitudine și care pe aripi au generatoare de agenți de însămânțare, cum ar fi sărurile de sodiu, potasiu sau iodură de argint.

O altă clasificare este legată de tipul de agent de însămânțare, cum ar fi particulele de iodură de argint de dimensiuni microscopice (AgI), dar și sărurile de sodiu sau potasiu, iar în unele cazuri există studii și privind undele sonore.

Ar mai fi de menționat că însămânțarea poate fi higroscopică, adică sub izoterma de 0⁰C (în zona temperaturilor pozitive), sau glaciogenă, care este peste izotermă (zona temperaturilor negative). Pentru a înțelege mai bine toate aceste concepte, folosim două ilustrații ale Organizației Mondiale a Meteorologiei privitoare la cele două sisteme.

• Însămânțarea higroscopică - (cu săruri de sodiu sau potasiu) a unui nor convectiv. Roșu indică suprafața însămânțată și materialul de însămânțare care urmează să fie adăugat cu avion, generator sau rachetă.

• Rezultatul scontat al însămânțării (roșu), atunci când pe nuclee de condensare adăugate apar picături care cresc prin condensare și apoi declanșează coliziunea și coalescența pentru a forma ploaie.

• Însămânțarea glaciogenă (cu iodură de argint) a unui nor convectiv. Roșu indică suprafața însămânțată și materialul de însămânțare care urmează să fie adăugate cu avion, generator sau rachetă.

• Rezultatul scontat al însămânțării (roșu), când nucleele de condensare adăugate formează cristale care cresc și apoi se topesc sub izoterma de 0°C.

Despre păreri (ipoteze)

Ipoteza I - Sistemele antigrindină sunt operaționale ,,doar în câteva țări din Europa de Est”, în timp ce statele central și vest-europene au renunțat de decenii.

Să purcedem organizat și să începem prin a analiza situația din zona balcanică, așa cum apare într-o hartă publicată de Agerpres de la SNACP și unde se observă foarte clar că toate țările din jurul nostru aplică aceste tehnici, diferind doar modalitățile.

Astfel, în Republica Moldova se protejează aproape 1,6 milioane ha (cca 80% din suprafața totală), apoi în Serbia cca 1,1 milioane ha, Bulgaria cu cca 1,3 milioane ha și România cca 2,3 milioane ha, în toate cele patru țări prin sisteme de rachete. Ungaria protejează cca 1,45 milioane ha prin generatoare și Grecia protejează cca 1,2 milioane ha prin metoda aviației.

Dacă ne referim acum la modul global de folosință a acestor tehnologii este de reținut afirmația făcută de reprezentanții Intervenții Active în Atmosferă  (IAA) SA care susțin că ,,cele două tipuri de intervenții active în atmosferă sunt utilizate de peste 50 de ani în țări precum SUA, China, Germania, Franța, Bulgaria, Republica Moldova, Croația, Argentina și multe altele. Organizația Meteorologică Mondială promovează activitățile de intervenții active în atmosferă și le monitorizează prin autoritățile meteorologice naționale”. Dar aceștia sunt români și dacă nu spun adevărul?

De aceea am căutat și la alții. Aceleași situații le menționează și Caussape și colab. (2021), care arată că de la mijlocul secolului al XX-lea încoace, în întreaga lume au fost proiectate mai multe sisteme/rețele de eliminare a grindinii: în Franța (Dessens, 1986a; Dessens, 1998), SUA (Henderson, 2006), China (Wang et al., 2006) sau Israel (Levin, 2011).

Într-un articol recent, presa japoneză (The Japan Times 18 aprilie 2024) susține că tehnica este folosit în statele din vestul SUA și în țările europene, inclusiv Franța și Spania, iar China îl folosește în mod regulat în scopuri de irigare și de asemenea, la folosit și pentru a reglementa precipitațiile în Beijing, inclusiv în timpul Jocurilor Olimpice din 2008.

Într-un alt studiu, Kim și colab. (2023) arată că tunurile antigrindină care folosesc acetilenă sau propan, bazate pe unde sonore sunt folosite activ în zonele agricole din Italia, Franța, Austria, Țările de Jos, SUA, Australia, Noua Zeelandă și China. Rachetele anti-grindină sunt utilizate pe scară largă în Rusia, Italia, China, Kenya și Balcani (România, Bulgaria, Serbia, Republica Moldova), iar avioanele sunt folosite de Canada, SUA, Argentina, China și Germania, Grecia.

Mai multe lucrări arată că, la acest moment, peste 50 de țări din lume utilizează aceste tehnici pentru combaterea grindinei, pentru creșterea precipitaților sau mixt.

Poate că fermierul autor al afirmațiilor analizate ca și ipoteză a avut în vedere altceva, în sensul că fiecare țară poate folosi unul sau mai multe sisteme, iar în funcție de condițiile concrete bazate pe fel de fel de analize să aleagă unul sau mai multe.

De exemplu, în Franța, legislația permite folosirea acestor tehnici, dar investițiile sunt private, iar anumite zone cum sunt podgoriile din Burgundia au investit în realizarea unei rețele de generatoare de iodură de argint, amplasate în ochiuri la o distanță de 10 km unii de alții. Legislația franceză nu permite fermelor să achiziționeze sisteme de rachete din cauza controlului de trafic aerian și de aceea sunt interzise, dar nu are legătură cu tehnologia, ci cu implementarea, ceea ce este cu totul altceva.

În țările din Europa de Est aceste sisteme sunt gestionate de stat și în colaborare cu organismele care coordonează traficul de zbor al avioanelor, iar după unele informații putând avea și utilizare militară în caz de conflict.

Legat de eficacitatea acestor agenți de însămânțare sunt de reținut rezultatele cercetătorilor români (Bîrsan şi colab. 2019, citați de Pirani și colab. 2023), confirmate și pe plan extern, în care au comparat tehnicile de însămânțare pe bază de rachetă (agent cu iodură de argint), generatorul de la sol (iodură de argint amestecată cu agenți acetonă), aeronave (agenți de aerosoli) și tehnicile de însămânțare cu grindina (unde sonore) și ,,au identificat prima și a doua opțiune ca mecanismele cele mai eficiente, respectiv cel mai puțin eficiente din România.”

Ipoteza II - Fermierii suspectează că iodura de argint ,,nu este chiar atât de inofensivă”.

În materialul difuzat de DIGI24 (15 aprilie 2024), se lăsa să se înțeleagă că fermierii acuză fenomene de poluare în urma folosirii rachetelor antigrindină, ceea ce ar pune în pericol solul și sănătatea umană. Ce este drept, nu se menționează cine ar fi autorii acestor afirmații, dar asta până la urmă contează mai puțin.

Ca urmare a ridicării acestor aspecte, MADR a remis următorul punct de vedere la acuzațiile emise de către fermierii contestatari, arătând că: „Exploatarea infrastructurii operaționale din cadrul Sistemul național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP) nu produce o creștere a emisiilor de poluanți în aer, apă sau sol. Tehnologia aplicată curent în SNACP nu este poluantă și respectă opțiunile de protecția mediului asumate de România în cadrul politicilor europene”.

Pornind de la cele două poziții de mai sus, sunt de reținut opiniile mai multor cercetători care arată că însămânțarea norilor nu prezintă niciun risc pentru mediu sau sănătate (Cooper și Jolly, 1970; Ćurić și Janc, 2013 citați de Kathri și colab. 2021), lucru reliefat într-un alt studiu și de Causape și colab. (2021) care susține că ,,rezultatele noastre arată că după 50 de ani de emisii de iodură de argint în atmosferă, acumularea de argint în apele și sedimentele zonelor joase, inclusiv în unele zone umede cu valoare ecologică ridicată, nu a fost semnificativă”.

În fapt, acest lucru a fost concluzia mai multor studii, unde se arată că acumularea de iodură de argint nu este periculoasă pentru oameni (Standler și Vonnegut, 1972: WMA, 2009, citați de Causape și colab. 2021).

Directivele internaționale publicate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS, 2003) sau de Uniunea Europeană (CE, 2000; CE, 2006a; CE, 2006b) nu stabilesc praguri pentru conținutul de argint în apă și alimente, nici măcar nu includ argintul în lista poluanților care ar trebui controlați.

De fapt, și aici chiar este o parte haioasă, sărurile de argint sunt folosite pentru a controla poluarea cu bacterii din apa potabilă, dar și în anumite tipuri de fertilizanți foliari pentru agricultură, iar pragul de risc pentru sănătate este stabilit la 0,1 mg/L. Acest prag este, de asemenea, standardul secundar pentru argint stabilit de Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (US EPA, 2015, citat de Causape și colab. 2016).

Aici se mai impune o mențiune legată de tehnica de însămânțare, deoarece în cazurile generatoarelor care ard emulsia de acetonă și iodură de argint, probabilitatea (demonstrată de studii) de a avea o acumulare în sol în apropierea generatorului este mai mare, lucru logic de altfel deoarece când se emit aerosolii unii se depun imediat pe sol sub influența vaporilor de apă din atmosferă.

Doar că la noi majoritar este sistemul bazat pe rachete unde depunerea pe și în sol este infimă, deoarece lansarea iodurii de argint se face la cca 8-10.000 de metri în atmosferă, iar vaporii se împrăștie pe suprafață mare, tocmai asta fiind ideea.

Ipoteza III – Sistemul antigrindină accentuează seceta prin reducerea cantităților de precipitații în arealele respective.

Referitor la această ipoteză (părere) aș începe cu ceea ce se afirmă de către Societatea Americană de Meteorologie și Organizația Mondială a Meteorologiei, care arată că au susținut credibilitatea științifică a însămânțării norilor. Astfel, pe baza dovezilor statistice, însămânțarea norilor poate crește precipitațiile sezoniere cu 5% până la 15% în programe concepute și conduse corespunzător (DeFelice și colab., 2014; Griffith și colab., 2009; Mason și Chaara, 2007; Rasmussen și colab., 2018; citați de Kathri și colab. 2021), dar trebuie ținut cont de faptul că succesul însămânțării norilor depinde de temperatură, de nucleele de apă și de gheață disponibile în atmosferă și de concentrațiile naturale de gheață și picături (NRC, 2004; Reynolds, 2015).

În continuare, propun cititorilor un studiu extrem de interesant realizat de Petit și colab. (2023), care analizează oarecum o situație similară cu cea înregistrată la noi.

Studiul are ca subiect un conflict deschis derulat în vara anului 2020, în Burgundia (Franța) între viticultori și crescătorii de vaci Charolaise, iar ceea ce a atras atenția cercetătorilor a fost un aspect social, în sensul că cei care se înfruntau făceau parte din același sector, adică cel agricol. Toată tărășenia a plecat, cum altfel, de la generatoarele de aerosoli pe bază de iodură de argint, amplasate de către viticultori în anul 2017 pentru protecția viilor, la distanțe de 10 km unul de altul și astfel formându-se o rețea, care a fost conectată la un sistem de radare operate de o firmă privată și care să le genereze informații legate de formarea celulelor convective generatoare de grindină. Doar că și pe acolo, ca și pe la noi sau în multe alte zone, se mai trezește câte unul să facă o afirmație, care nu-i așa, având tentă conspirativă este mai credibilă decât orice alte afirmații ale celor de meserie sau instituții de profil. Astfel s-a lansat în spațiul public și s-a preluat apoi de presă, ideea că instalarea generatoarelor ar avea ca efect secundar instalarea secetei, iar ca fatalismul să fie integral, această perioadă s-a suprapus pe o perioadă de trei ani secetoși, atât primăvara cât și vara, respectiv 2018, 2019 și 2020. După această perioadă, acuzațiile s-au copt și conflictul a izbucnit riscând să degenereze în mod violent, fapt accentuat și de intervenția asociațiilor de profil (recunoaștem asemănarea?), care s-au simțit obligate fiecare în parte să își susțină membrii, dar fără să mai reflecteze asupra motivelor conflictului și care ar avea dreptate, adică mai ca la noi prin Ferentari când se confruntă găștile, nefiind important cine are dreptate, ci al cui este. Doar că, autoritățile, mai pe fază decât la noi, au chemat pe unii mai pricepuți decât ei, adică cercetători pe partea tehnicilor de însămânțare, dar și sociologi, un mediator profesionist și tot ce a mai trebuit, pentru a face lumină asupra cazului.

Fără a lungi foarte mult povestea, rezultatele s-au referit la problemele tehnice și sociale și astfel prima concluzie arată că legat de „suspiciunile fermierilor cu privire la legăturile dintre utilizarea generatoarelor și secetă, analiza nu arată niciun efect al generatorilor asupra precipitațiilor în cele trei zone (A/B, C/D și F/E) studiate. Diferențele de precipitații observate între zonele cu și fără generatoare se datorează variabilității spațiale în distribuția precipitațiilor. Aceste diferențe sunt identice în zilele cu și fără utilizarea generatoarelor”.

O a doua concluzie interesantă și care din păcate și la noi puțini o cunosc și mai puțini o înțeleg, este legată de faptul că „secetele actuale ale umidității solului fac parte dintr-un context climatic mai larg. Dacă fermierii sunt obișnuiți să urmărească evoluția precipitațiilor, fiecare având un pluviometru în colțul grădinii, evaporarea datorată temperaturilor ridicate și uscăciunea solului cu impact asupra vieții solului sunt parametri mult mai greu de înțeles pentru ei și pentru care ei in general nu au informații”.

Privitor la cea de-a doua concluzie o să-mi permit un comentariu care sunt sigur ca îmi va atrage critici, dar cred că trebuie să înțelegem că în Franța nimeni nu poate fi fermier fără un minimum de pregătire CERTIFICATĂ, iar dacă acolo avem astfel de probleme de înțelegere, trebuie să fim înțelegători (dar să luăm măsuri) și cu situația de la noi. Totuși, pe de altă parte trebuie să pricepem că lipsa unei pregătiri de specialitate dublată de situații foarte grele cum ar fi seceta, va întuneca de multe ori și rațiunea, acolo unde presupunem că ar mai exista.

Studiul arată că astfel de situații au existat și în statul american Dakota de Nord, unde scenariul a fost relativ asemănător. De aceea se ridică în cadrul studiului și observația care trebuie reținută de autorități, dar și de organizațiile profesionale, că social lucrurile se dezvoltă asemănător.

În ambele cazuri (atât cel francez, cât și cel american), punctele comune ale problemelor sunt seceta, preocuparea crescătorilor de bovine ca victime ale secetei și utilizarea tehnologiilor (avioane de însămânțare a norilor sau generatoare) pentru a modifica vremea și a proteja împotriva grindinei. În toate cazurile, ipotezele și observațiile fermierilor au devenit certitudini (ne aducem aminte de argumentul invocat de FAPPR) și s-au transformat în zvonuri și mobilizări, care au avut ecou în presă. Astfel, în ambele cazuri, în timp ce alți actori, precum proprietarii de livezi sau viticultorii, se pot proteja, crescătorii de vite se simt neputincioși.

Legat de situația de la noi, poate merită să menționăm că, actualmente, sistemul antigrindină acoperă vreo 2,3 milioane de hectare, iar cele mai multe rachete anul trecut s-au tras pe zona Olteniei, unde producțiile au fost foarte bune, iar precipitațiile au fost în mediile multianuale. La fel sunt și alte zone unde situația este identică cu cea de mai sus. Atunci, se pune întrebarea de ce ar fi situațiile diferite dacă sunt cauzate de același sistem?

Poate că ar trebui să ținem cont că zona de est și sud-est a fost afectată de o secetă multianuală, lucru care nu ar trebui exclus și aici trebuie să ne gândim și la faptul că și regiuni neacoperite de scutul antigrindină au suferit de aceeași lipsă de apă.

Mai mult, acest sistem funcționează în România de mult mai mult timp, dar problemele au apărut doar în ultimii ani, când a fost și secetă extrem de puternică în mai mult de jumătate din țară.

Poate că ar trebui să avem în vedere dacă pornim de la premisa (nesusținută de argumente în opinia mea) că sistemul antigrindină provoacă probleme, atunci la Iași, Galați sau Vaslui de ce să nu ne gândim că ar putea fi un efect și al lansatoarelor din Republica Moldova, care acoperă 80% din suprafața agricolă și nu s-a plâns de secetă din această cauză. Distanța este de doar 100-200 km între zonele noastre și ale lor, iar studiile arată că efectul însămânțării poate dura și peste 100 km. Ce facem, trecem granița să le închidem și pe acelea?

Oare anii trecuți la Călărași a fost secetă din cauza lansatoarelor de la bulgari care, o parte, sunt lângă Dunăre? Ori, poate că ar trebui să mai analizăm serios și constructiv care este situația și realitatea?

Ipoteza IV - Sistemul antigrindină ,,generează efecte dezastruoase asupra activităților agricole din zonele de influență”.

Aici este de menționat că nu sunt sigur la ce efecte se referă afirmația, deoarece nu au fost detaliate, dar aș dori să menționez că Kathri și colab. (2021) citează mai multe studii care arată faptul că însămânțarea norilor nu prezintă niciun risc pentru mediu sau sănătate (Cooper și Jolly, 1970; Ćurić și Janc, 2013), este mult mai puțin costisitoare decât alte tehnologii de creștere a precipitaților și colectării apei și poate avea raporturi mari beneficiu-cost (Reynolds, 2015).

Un alt aspect, care consider că merită amintit, este faptul că nici un studiu nu arată că utilizarea acestor tehnici ar reduce precipitațiile și creșterea efectului de secetă, ci din contră, chiar și opiniile critice (Rivera și colab. 2020, citați de Pirani și colab 2023), care și acestea există, susțin că rezultatele acestor tehnici nu ar fi satisfăcătoare, iar rezultatele nu sunt statistic asigurate, dar nimeni nu afirmă că ar fi negative și ar crea alte efecte, ceea ce este o mare diferență.

Vă propun și un exercițiu simplu de gândire în care dacă ar fi să mergem pe teoria conspirației că acum ceva timp în Dubai am avut acele ploi abundente (care au fost între 120-254 mm/mp) ca urmare a însămânțării norilor, noi cum putem susține că la noi avem secetă mai puternică, principiul fiind identic între cele două tehnici aplicate?

De fapt, în mai multe studii, cum a fost cel realizat de Agenția națională de studiu și luptă contra evenimentelor atmosferice între 2000-2009 (Dessens și colab. 2016), unde se arată faptul, cel puțin pentru Franța și Spania, că dacă însămânțarea solului se efectuează începând cu trei ore înainte ca grindina să cadă la sol cu o rețea de generatoare AgI cu ochiuri de 10 km situate în zonele în curs de dezvoltare, fiecare generator arzând aproximativ 9 g de AgI pe oră, energia căderii grindinei din zilele cele mai severe de grindină este scăzută cu aproximativ 50%.

Alte studii (citate de Pirani și colab. 2023) confirmă aceste rezultate și aici am în vedere Istrate și colab., (2016), care au investigat însămânțarea norilor de rachete folosind iodură de argint și au arătat că a redus daunele cauzate de grindină în România, sau Columbié și colab. (2012), care au studiat operațiunile duale de însămânțare folosind materiale higroscopice și glaciogenice în Texas, SUA, și au descoperit că creșterile masei precipitațiilor ar putea fi mai mari decât cele observate în mod obișnuit în cazurile însămânțate și, nu în ultimul rând Radinović și Ćurić (2007) sau Abshaev și colab. (2021), care s-au referit, de asemenea, la impactul favorabil al suprimării grindinei folosind agentul de însămânțare glaciogen în studiile lor din Serbia și Rusia. 

Ipoteza V - Organizația Mondială a Meteorologiei ar afirma că nu sunt recomandate intervențiile în atmosferă.

Legat de acest aspect este de menționat că pe 9 decembrie 2023 a avut loc la Dubai în EUA, o conferință organizată de NCM sub egida Organizației Mondiale a Meteorologiei unde se arăta pe fișa de prezentare că: „Semnificația acestui eveniment secundar se extinde dincolo de domeniul meteorologiei și tehnologiei. Modificarea vremii, în special îmbunătățirea ploii și tehnologiile de însămânțare a norilor, joacă un rol crucial în contextul mai larg al atenuării schimbărilor climatice și al dezvoltării rezistenței la climă. Îmbunătățindu-ne capacitatea de a optimiza precipitațiile și de a gestiona mai eficient resursele de apă, facem pași în abordarea deficitului de apă indus de schimbările climatice. Capacitatea de a susține precipitațiile în regiunile aride poate ajuta la atenuarea impactului secetelor prelungite și poate contribui la refacerea ecosistemului. În plus, precipitațiile crescute pot ajuta la reîncărcarea acviferelor, reducând dependența de practicile nedurabile de extracție a apelor subterane. În acest fel, modificarea vremii nu numai că abordează provocările imediate legate de apă, ci și sprijină eforturile pe termen lung de rezistență la climă, făcându-l o componentă vitală a strategiei noastre de combatere a schimbărilor climatice și de a crea un viitor mai durabil pentru planeta noastră”.

Am menționat de altfel și anterior faptul că „Societatea Americană de Meteorologie și Organizația Mondială a Meteorologiei au susținut credibilitatea științifică a semănării norilor. Pe baza dovezilor statistice, însămânțarea norilor poate crește precipitațiile sezoniere cu 5% până la 15% în programe concepute și conduse corespunzător”, (DeFelice și colab., 2014; Griffith și colab., 2009; Mason și Chaara, 2007; Rasmussen și colab., 2018; citați de Kathri și colab 2021).

Personal, consider că aici nu ar mai fi nimic de spus.

În loc de concluzii

Poate ar mai fi multe de analizat și discutat pe aceste aspecte, dar eu cred că pentru un fermier am discutat destul și consider că poate toți cei implicați ar trebui să caute căi mai corecte de conlucrare.

A nu se înțelege că eu consider că sistemul antigrindină este infailibil, dar argumentele pro sau contra pot veni doar de la cercetare, iar noi fermierii am putea doar să sugerăm teme de analiză la care ulterior să primim răspuns.

Mai mult, cred că organizațiile profesionale, indiferent de numele lor, ar trebui să fie preocupate de soarta membrilor, dar în același timp trebuie să își fundamenteze mai cu grijă temele și revendicările, mai ales atunci când poate ai avut parte de o serie de eșecuri în ultima perioadă.

Nu în ultimul rând, cred că și la noi ar trebui să se facă un studiu legat de situația conflictuală legată de sistemul antigrindină, dar de institute și cercetători, nu de entități fără nume și chip, iar în paralel specialiștii de la SNACP ar trebui să fie obligați să comunice mai mult pe această temă, inclusiv prin campanii de explicare, prezentare de rezultate, invitarea unor omologi din alte țări, toate făcute în colaborare cu organizațiile profesionale și MADR.

În rest, numai de bine!

Referințe bibliografice

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În urmă cu ceva timp eram într-o fitofarmacie. Un domn cere vânzătoarei „un Mospilan”, ceva pentru gradină. Gândul mi-a sărit la dialogurile din magazine și târguri în care cerem adidași, nu pantofi sport sau cerem o drujbă și nu un fierăstrău mecanic. Toate acestea indică un brand adevărat, certificat în timp. Când domnul respectiv a solicitat „un Mospilan” și nu un insecticid, am asimilat imediat cererea cu cele de mai sus. Mospilan 20 SG este un produs de excepție și evident de o mare notorietate.

Condiționat, de ceva vreme, sub formă de granule solubile, produsul vine în sprijinul utilizatorului printr-o capacitate de dispersie superioară și prin absența totală a urmelor de produs pe fețele ambalajului.

Insecticid din grupa neonicotinoidelor, reomologat la nivelul Uniunii Europene până în anul 2033, este un produs pe bază de acetamiprid în concentrație de 20% (200g/kg), ce acționează asupra insectei țintă prin ingestie. Este un produs sistemic cu activitate translaminară, pătrunzând în frunze, unde își păstrează efectul chiar și peste trei săptămâni.

Acționează rapid asupra tuturor stadiilor de dezvoltare ale insectei: ou - larvă - nimfă - adult, afectând sistemul nervos, producând convulsii, paralizie, moartea dăunătorilor țintă intervenind după 1-2 zile de la aplicare.

Acetamipridul imita mediatorul chimic acetil-colină, dar nu este descompus de enzima acetilcolin-esterază. Ca urmare, influxul nervos este transmis permanent, nefiind întrerupt de acțiunea enzimei amintite, rezultând, așa cum am menționat, convulsii puternice urmate de moartea insectei țintă.

Datorită co-formulanților de înaltă clasă, nu este influențat de temperatura atmosferică din momentul aplicării, nu este descompus de razele solare și rezistă foarte bine la spălare; ploile survenite în aproximativ două ore de la aplicare nereducând efectul insecticidului.

Mospilan 20 SG este omologat pentru 12 culturi și în jur de 20 de dăunători. Pentru a vizualiza întreg spectrul de culturi și dăunători, precum și dozele omologate pentru combaterea acestora, se poate accesa site-ul www.sumi-agro.ro. 

Împreună cu uleiul vegetal Toil formează pachetul comercial Mospilan Oil, foarte eficace în tratamentele prevegetative la măr și prun în doză de 0,450 Kg/ha Mospilan 20 SG și 0,5% Toil.

Cultura de rapiță este foarte atractivă pentru dăunători în perioada de primăvară deoarece aceștia găsesc resurse de hrană nebănuite în aceasta, în plus, perioada de început a primăverii corespunde cu perioada de împerechere a acestor dăunători, larvele lor producând pagube însemnate culturii.

Gărgărița tulpinilor (Ceutorhynchus napi)

Acest dăunător migrează din locul de iernat, care este în special arealul unde în anul precedent a fost cultivată rapița, dar și din zona florei spontane, spre noua cultură, când temperatura aerului atinge 8-9° Celsius (indivizi solitari pot fi zăriți și la temperaturi mai joase). Vârful de zbor se atinge la temperaturi de peste 12° Celsius, temperaturi ce corespund acestei perioade din an.

Trebuie reținut că la început apar masculii, care produc pagube mici, nesemnificative, după care la aproximativ două săptămâni de la apariția acestora apar femelele și, în condiții de temperaturi de peste 10-12° Celsius, are loc împerecherea. Femela sapă, prin roadere, acele orificii în tulpină, după care depune ouăle din care vor ieși larvele care distrug măduva tulpinii și pot migra și pe ramificații, pierderile de producție fiind considerabile.

De asemenea, aceste orificii, rosături sau crăpături, vor constitui adevărate porți de intrare pentru numeroase boli (în special putregaiuri), toate acestea ducând la mari pierderi de recoltă.

Pentru a preveni atacul acestui daunator și, evident, efectele secundare menționate, recomandăm tratamentul cu Mospilan 20 SG în doză de 0,2 kg/ha.

Pragul economic de dăunare (P.E.D.) este de doi adulți pe o plantă. Pentru a observa mai ușor acest dăunător recomandăm folosirea bolurilor galbene.

Este recomandat ca aplicarea să se facă la aproximativ 10 zile după ce au fost observați masculii, având în vedere că la aproximativ două săptămâni după apariția lor apar și femelele, putând avea loc împerecherea - în acest mod efectul insecticidului este maxim, reducând la minimum atacul acestui dăunător.

Din păcate, este posibilă combaterea doar în stadiul de adult, de unde și importanța efectuării tratamentului la momentul optim.

Gândacul lucios (Meligethes aeneus)

Acest dăunător își face apariția în lanul de rapiță odată cu apariția racemului cu bobocii care stau să înflorească. Când temperatura aerului depășește 10° Celsius are loc migrația gândacului lucios din zona de iernare - flora spontană - spre lanurile de rapiță.

Odată ce temperatura aerului depășește 15° Celsius are loc vârful de zbor al acestuia, fapt care corespunde cu începutul înfloriri culturii de rapiță. Acum are loc și împerecherea gândacului lucios, moment în care femela produce rosături la nivelul bobocilor, unde va depune ouăle din care ies larvele.

Acestea vor consuma polenul din interior, distrugând totodată pistilul și anterele. Atacul este produs atât de larve, cât și de adulți. Pentru a evita pierderile de recoltă datorate acestui dăunător, recomandăm tratamentul cu Mospilan 20 SG în doză de 0,150 Kg/ha. Pragul economic de dăunare al acestui dăunător este, în funcție de dezvoltarea plantei, următorul:

• când avem boboci doar pe tulpina principală - P.E.D. este de 1 individ/plantă;

• atac pe planta mediu ramificată - P.E.D. este de 3 indivizi/plantă;

• atac pe planta puternic ramificată - P.E.D. este de 5-6 indivizi/plantă.

Ploșnița cerealelor (Eurygaster integriceps)

Are o generație pe an, iernează ca adult și migrează spre lanurile de grâu când temperatura aerului depășește 12° Celsius. În prima parte a lunii mai are loc împerecherea, urmată de depunerea ouălor și, după 7-15 zile de incubație, apar larvele care parcurg aproximativ o lună până la forma adultă - perioadă care corespunde cu perioada de maturare a grâului.

Larvele și adulții se hrănesc cu conținutul spicelor, producând pagube importante când P.E.D. este depășit. P.E.D. este de 5-7 adulți hibernați/m², iar în cazul larvelor P.E.D. este de 3-5 larve/m².

Recomandăm Mospilan 20 SG pentru combatere deoarece perioada de atac este lungă, larvele eclozand eșalonat.

Momentul optim de aplicare a produsului este atunci când larvele se găsesc în stadiul de vârsta a doua, produsul acționând fără a ține seama de temperatură și asigurând o perioadă de minimum trei săptămâni de protecție a culturii - net superior unor produse de contact care doar aparent sunt ieftine, dar care în cazul unui atac puternic sunt ineficiente și neeconomice.

Pentru mărirea eficacității tratamentului, recomandăm aplicarea produsului împreună cu insecticidul de contact Wizard.

Articol scris de: ing. ADRIAN ISOC, director vânzări pentru zona de Vest Summit Agro România

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pregătind culturile viitorului, cu o atenție deosebită pentru agricultura ecologică, Summit Agro România, parte a Sumitomo Corporation (Japonia) – corporație globală leader Fortune 500, specializată în comerț internațional și investiții în afaceri, a început în anul 2018 conturarea gamei de produse BIO în parteneriat cu Futureco Bioscience (Spania), unul din liderii europeni, de peste 20 de ani, în domeniul cercetării, dezvoltării, producției și comercializării de biostimulanți și produse bio de ultimă generație pentru protecția plantelor.

Păstrând și unificând linia valorilor comune ale celor două companii, prin alăturarea particulei „sei” a cuvântului seicho („creștere” în limba japoneză) și „pro”, ca simbol al profesionalismului și grijii pentru natură, ia naștere gama de produse BIO Seipro, cu scopul de a reflecta și promova calitatea, inovația și responsabilitatea față de mediu.

Toate acestea sunt transpuse grafic prin intermediul frunzei de Ginkgo biloba, ce poartă o dublă semnificație, forma de evantai a frunzei reflectând atât originile japoneze și principiile de dezvoltare ce guvernează activitățiile Sumitomo Corporation de 400 de ani, cât și calitățile arborelui de Ginkgo biloba ce transcend mileniilor: reziliență, anduranță și longevitate.

Urmărind de peste 3.500 de ani dansul uimitor, în bătaia ușoară a vântului, al evantaielor verzi al celui mai longeviv copac de Ginkgo biloba înțelegem fundamentele ce au stat la baza dezvoltării gamei Seipro ce se dorește a fi un element definitoriu de sprijin al agriculturii pentru anduranță, continuitate și grijă față de natură.

Dezvoltarea gamei de produse urmează îndeaproape liniile pieței europene și înglobează, în mod constant, cele mai noi rezultate ale cercetării și dezvoltării în asigurarea sustenabilității mediului și produselor, urmând trendul de creștere vizat de Uniunea Europeană, de a egala până în anul 2050 valoarea de piață a produselor chimice.

În acest moment gama de produse BIO Seipro cuprinde șapte produse biologice, concepute special să ajute plantele cultivate să treacă peste perioadele de stres, stimulând refacerea lor și protejându-le de dăunători. 

Shigeki: Știința și natura în slujba ta

 Fertilizant foliar de ultimă generație cu efect biostimulator, ce conține macroelemente și o gamă largă de microelemente chelatate ușor asimilabile și stimulează procesele fiziologice pentru a trece mai ușor peste perioadele de stres, având efect rapid, vizibil.

Kaishi: Uită de stres

 Biostimulant cu o formulă unică ce stimulează metabolismul plantelor, iar L-aminoacizii liberi de origine vegetală conferă un grad mare de puritate a moleculelor și o excelentă preluare de către plantă. Are rol în recuperarea plantelor după o perioada de stres și ajută la dezvoltarea sănătoasă a acestora.

Kinactiv Fruit: Fructificare la superlativ

 Biostimulant pe bază de L-aminoacizi liberi de origine vegetală, macro și microelemente ce ajută plantele de cultură să treacă mai ușor peste perioadele de înflorire, fructificare - formarea și dezvoltarea fructelor (procese fiziologice care cauzează stres plantei) pentru a obține o producție bogată, sănătoasă, cu atingerea potențialului genetic (mărimea și culoarea fructului, fermitate, conținut în zaharuri etc.).

Kinactiv Root: Rădăcini la superlativ

 Biostimulant cu o combinație echilibrată de elemente, este produsul perfect ce ajută plantele să treacă peste perioadele de stres, stimulând refacerea și dezvoltarea mai rapidă a unui sistem radicular sănătos, optimizând astfel capacitatea nutrițională a plantei, conducând la dezvoltarea completă și cât mai aproape de potențialul său genetic.

NoFly: Insectele NU-i rezistă!

 Insecticid bio ce conține spori ai ciupercii entomopatogene Isaria fumosorosea (tulpina FE 9901) și provoacă un proces natural de combatere a musculiței albe de seră (Trialeurodes vaporariorum), în toate stadiile de dezvoltare.

Poate fi aplicat în orice stadiu de dezvoltare a plantei, fiind prietenos cu fauna auxiliară și prădătorii naturali ai musculiței albe de seră, nu lasă reziduuri, nu creează rezistență și nu necesită timp de pauză până la recoltare. Ajută astfel fermierii să atingă standardele solicitate de marile lanțuri comerciale în ceea ce privește nivelul de reziduuri în fructe și legume.

Taikyu: BIOputerea fructelor perfecte

 Biostimulant cu formulă unică ce conține substanțe de natură vegetală 100% (glicin-betaină, L-prolină, azot organic, carbon organic). Are o solubilitate foarte bună, rapidă, fiind ușor preluat de către plantele de cultură, ceea ce le ajută să reziste perioadelor de stres cauzat de factorii biotici și abiotici. Asigură o revenire mai rapidă în urma stresului și este recomandat a fi utilizat în special pentru reducerea procesului de crăpare a fructelor în perioadele cu ploi abundente urmate de temperaturi ridicate, de lungă durată.

BrasiPro: Fii Pro nutriție!

 Fertilizant foliar complex ce îmbunătățește dezvoltarea rădăcinilor și frunzelor, excelent revitalizant al culturii, esențial în formarea tulpinii și intensificarea metabolismului, asigurând o dezvoltare uniformă a plantei și o preluare rapidă a soluției nutritive.

Magda Stăicuț, Manager Comunicare Summit Agro România

Suntem astăzi, mai mult ca oricând, mai aproape de natură, de culturi, de floră și faună și avem la dispoziție cele mai avansate instrumente de lucru și tehnologii de ultimă generație pentru a înțelege, a cuantifica, a analiza dar mai ales a adapta acțiunile și produsele noastre într-un efort comun de protejare și dezvoltare a unei economii și agriculturi durabile cu impact major asupra resurselor planetei pentru mai departe.

*****

Articol de: MAGDA STĂICUȚ, Manager Comunicare Summit Agro România

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!