Odată cu apropierea sezonului de toamnă, fermierii analizează un an marcat de condiții climatice încurajatoare, dar și de constrângeri financiare persistente, pregătindu-și totodată rotația culturilor. O primăvară mai răcoroasă a încetinit creșterea timpurie a plantelor și a crescut presiunea bolilor, dar per ansamblu condițiile au fost mai favorabile decât în anii precedenți.
Costurile ridicate ale inputurilor agricole, în special ale îngrășămintelor, continuă să influențeze deciziile fermierilor. Pentru a reduce cheltuielile, mulți dintre ei adoptă sisteme de lucrări minime sau semănatul direct. Obiectivul nu mai este obținerea producției maxime cu orice preț, ci găsirea unui echilibru realist între costurile de producție și veniturile realizabile, pentru a asigura reziliența economică a fermei. Lucrările pentru care optează lasă în urmă un sol compact, pe care rădăcinile îl explorează mai greu, iar reducerea dozelor de fertilizare impune o eficiență mai mare în utilizarea nutrienților de către plante. În acest context, genetica semințelor devine esențială pentru menținerea performanței în condițiile unor constrângeri multiple.
Pe acest fond, rapița și-a recâștigat un loc central în planurile de însămânțare din toamnă, deoarece rămâne una dintre cele mai atractive și profitabile culturi din rotație. Cererea ridicată din piață, contribuția la diversificarea culturilor și capacitatea de a distribui riscul de producție prin ciclul său de vegetație pe timpul iernii o transformă într-o opțiune valoroasă pentru fermierii care caută randamente stabile.
Conform prognozelor Comisiei Europene, producția medie estimată a României este de aproximativ 3,08 t/ha în acest an¹. De asemenea, proiecțiile Comisiei indică o suprafață cultivată de aproximativ 1,1 milioane hectare², în creștere față de cele 930.000 hectare raportate de Institutul Național de Statistică (INSSE)³ pentru sezonul precedent, iar producția totală ar putea ajunge la 3 milioane de tone.
Dacă aceste estimări se vor confirma, România va stabili un nou record național la producția de rapiță și își va consolida poziția printre principalii furnizori de rapiță ai Uniunii Europene. Aceste perspective evidențiază totodată importanța tehnologiilor care îi ajută pe fermieri să transforme potențialul agricol în rezultate constante în fermă. Dintre acestea, genetica ocupă un rol central, susținând productivitatea, reziliența și eficiența utilizării resurselor.
Pentru Pioneer®, care sărbătorește anul acesta 100 de ani de activitate la nivel global și 50 de ani în România, genetica avansată a rămas o prioritate definitorie, susținută de decenii de inovație în ameliorare și cercetare orientată către nevoile fermierilor.
Într-un context caracterizat de bugete mai restrictive și lucrări reduse ale solului, alegerea hibridului devine critică. De exemplu, hibrizii Pioneer® PT314 și PT315 din portofoliul companiei internaționale de știință și tehnologie agricolă Corteva Agriscience sunt optimizați pentru a valorifica la maximum nutrienții disponibili în sol, iar consumul specific de nutrienți per tonă de producție este mai redus. Atunci când dozele de fertilizare sunt diminuate, acești hibrizi se numără printre cei mai puțin afectați, iar aceeași eficiență le permite să performeze și în solurile mai compacte specifice sistemelor minimum-tillage.
Valoarea practică a acestei stabilități este reflectată de experiența fermierilor care utilizează deja această genetică. „Am ales și anul acesta hibrizii Pioneer® PT314 și PT315 pentru constanța pe care ne-au demonstrat-o în timp și pentru faptul că, chiar și în condiții mai puțin favorabile, reușesc să ofere producții satisfăcătoare. În anii foarte buni excelează, iar în anii mai dificili nu ne dezamăgesc. În ferma noastră, în acest sezon, avem producții între 4.500 și 5.000 kg/ha și intenționez să măresc suprafața cultivată în această toamnă și să folosesc aceiași hibrizi”, spune Cosmin Iancu, fermier din Grădiștea - județul Ilfov.
Sezonul de toamnă din acest an reflectă o abordare pragmatică a realităților actuale, fermierii adaptându-și practicile de cultivare și bazându-se pe hibrizi capabili să își mențină performanța chiar și atunci când inputurile sunt gestionate cu maximă atenție. Genetica semințelor continuă să joace un rol crucial în maximizarea eficienței utilizării resurselor, protejarea potențialului de producție și susținerea rezilienței și competitivității pe termen lung a agriculturii românești.
1 https://circabc.europa.eu/rest/download/d5db7f03-9cfb-4c3e-a206-33073dfa1101 2 https://circabc.europa.eu/rest/download/d5db7f03-9cfb-4c3e-a206-33073dfa1101 3 https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/prod_veg_e25.pdfArticol de: ANDREI CIOCOIU, Category Marketing Manager Seeds Corteva Agriscience România și Republica Moldova
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, AICI!
BASF Agricultural Solutions anunță extinderea capacităților de cercetare printr-o investiție strategică într-un nou Centru Climatic la sediul său central din Limburgerhof, Germania. Noua facilitate va consolida poziția companiei în domeniul cercetării și va susține generarea datelor științifice necesare procesului de omologare a produselor pentru protecția plantelor la nivel global.
Noua facilitate de cercetare de la Limburgerhof răspunde cerințelor tot mai stricte în materie de reglementare și cercetare
Centrul va permite realizarea studiilor de ecotoxicologie în condiții controlate și reproductibile, necesare procesului de omologare a produselor pentru protecția plantelor la nivel mondial
Investiția susține strategia de inovație a companiei
Lucrările sunt în plină desfășurare, iar centrul urmează să fie finalizat în prima jumătate a anului 2027. Odată devenit operațional, acesta va include camere climatice de ultimă generație, capabile să reproducă și să controleze cu precizie condițiile de mediu necesare desfășurării studiilor științifice. Investiția vine ca răspuns la cerințele de reglementare tot mai riguroase și la nevoia tot mai mare de studii ecotoxicologice de înaltă calitate, în linie cu principiile Bunei Practici de Laborator (GLP).
„Noul Centru Climatic este mult mai mult decât un centru de cercetare. Reprezintă o investiție strategică prin care ne consolidăm capacitatea de a îmbina cercetarea de cel mai înalt nivel cu expertiza în domeniul reglementării. Astfel, vom putea pune la dispoziția fermierilor soluții inovatoare într-un mod mai eficient și responsabil, adaptat cerințelor legislative aflate în continuă evoluție”, a declarat Melanie Bausen-Wiens, membru în Consiliul de Conducere al BASF Agricultural Solutions, responsabilă pentru Tehnologie.
Noul Centru Climatic va oferi condiții strict controlate pentru studiile de ecotoxicologie. Controlul precis al factorilor de mediu, precum temperatura, umiditatea și lumina, va permite realizarea unor studii reproductibile și solide din punct de vedere științific, îmbunătățind, în același timp, predictibilitatea planificării, calitatea datelor și capacitatea necesară pentru un volum tot mai mare de studii.
O parte dintre camerele climatice vor fi dedicate activităților de cercetare în domeniul insecticidelor. Aceste spații permit dezvoltarea și menținerea populațiilor de insecte utilizate în programele de screening și evaluare din etapele incipiente ale cercetării, contribuind, astfel, la dezvoltarea viitoarelor inovații în protecția plantelor.
Prin această investiție, BASF Agricultural Solutions își reafirmă angajamentul pe termen lung față de Centrul Agricol din Limburgerhof, unul dintre cele mai importante centre globale ale companiei pentru inovație în agricultură. Extinderea infrastructurii consolidează și mai mult capacitățile științifice și competitivitatea centrului și va contribui la atragerea viitoarelor generații de specialiști.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Asociația REVINO, în parteneriat cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) București, anunță lansarea unui proiect dedicat modernizării sectorului horticol din România, prin integrarea tehnologiilor digitale în producția, procesarea și valorificarea produselor agricole.
Finanțat de Asociația REVINO prin programul RODIM, cu sponsorizare din partea Carrefour România, proiectul își propune să creeze un ecosistem agroalimentar inteligent, în care tehnologia, datele și cercetarea contribuie la creșterea eficienței, sustenabilității și competitivității producătorilor locali.
„Prin AGROHUB USAMV ne-am propus să construim mai mult decât un proiect de sprijin pentru fermieri. Construim un ecosistem în care tehnologia, cercetarea și colaborarea contribuie la creșterea valorii adăugate a producției horticole și la dezvoltarea unor comunități rurale mai reziliente și mai competitive”, subliniază Alina Iancu, fondatoare Asociația REVINO.
AGROHUB USAMV reprezintă un proiect de pionierat și unul dintre primele ecosisteme integrate din România care conectează digitalizarea agriculturii, procesarea produselor horticole, cercetarea aplicată și dezvoltarea comunitară într-un model scalabil de creștere economică rurală.
Mai mult decât un proiect de digitalizare sau de sprijin pentru fermieri, AGROHUB USAMV creează o infrastructură regională de colaborare care conectează fermierii, cercetarea, educația și piața, transformând datele în decizii, producția în valoare adăugată și comunitățile locale în motoare ale dezvoltării durabile.
„Carrefour România colaborează cu peste 2.000 de parteneri locali, așa că înțelegem provocările cu care se confruntă producătorii. Ne bucurăm să susținem proiectul AGROHUB USAMV, care le oferă fermierilor acces la tehnologie și la expertiza cercetătorilor, sprijinindu-i pentru o dezvoltare sustenabilă. Viitorul agriculturii locale e o miză de importanță națională, iar noi vrem să contribuim pe termen lung în acest sens”, precizează Narcis Horhoianu, Chief Marketing Officer & E-commerce Carrefour România.
Model integrat de agricultură modernă
Inițiativa vizează dezvoltarea unui model de agricultură modernă, în care producția, procesarea, educația și cercetarea sunt integrate într-un sistem unitar. Proiectul contribuie simultan la creșterea valorii adăugate a producției horticole, modernizarea procesului educațional agricol și își propune să stimuleze antreprenoriatul agroalimentar.
În etapa inițială, AGROHUB USAMV va deveni infrastructura de bază pentru o comunitate de peste o sută de fermieri din regiunea Muntenia, oferindu-le acces la date agroclimatice, expertiză și instrumente moderne pentru creșterea competitivității și adaptarea la schimbările climatice.
Platformă pilot de procesare a fructelor și strugurilor de masă
Proiectul include dezvoltarea unei linii tehnologice moderne la Stațiunea Pietroasele, destinată procesării prin deshidratare și prelucrare a fructelor, legumelor și strugurilor de masă. Aceasta va permite transformarea producției locale în produse cu valoare adăugată ridicată; reducerea pierderilor de producție; diversificarea portofoliului de produse agricole.
Linia tehnologică integrează procese complete de la recepția, spălarea și sortarea produselor, până la deshidratarea, procesarea, ambalarea și etichetarea acestora.
Rețea de monitorizare agroclimatică
Un alt element central al proiectului îl reprezintă dezvoltarea unei platforme digitale bazate pe date în timp real, susținută de stații meteo inteligente cu senzori pedologici. Odată funcțională, această platformă urmează să aducă mai multe beneficii pentru fermierii din zonă. Aceștia vor putea lua mai ușor decizii privind irigarea, fertilizarea și tratamentele necesare solului, în funcție de datele oferite de senzorii de monitorizare. În timp, asta va duce la reducerea costurilor de producție și optimizarea resurselor folosite, permițându-le fermierilor să aloce resursele disponibile mai concret. Rezultatul va fi o producție crescută și o mai bună adaptare agricolă la schimbările climatice.
Prin programul AgroAcces, fermierii vor avea acces la tehnologii, echipamente și instrumente moderne care să îi ajute să răspundă provocărilor generate de schimbările climatice și de transformarea agriculturii într-un sector bazat pe date și inovație.
Componentă educațională și de cercetare aplicată
În colaborare cu USAMV București, proiectul va include cursuri și activități practice pentru studenții universității și pentru fermieri, axate pe utilizarea datelor în agricultură, monitorizarea agroclimatică și procesarea produselor horticole.
Proiectul va include și formarea unei rețele de Facilitatori ai Dezvoltării Comunitare, persoane care vor avea rolul de a mobiliza actorii locali, de a identifica oportunități de dezvoltare și de a susține cooperarea între fermieri, instituții și comunități.
Prin integrarea tehnologiei, educației și producției agricole, proiectul își propune să sprijine fermierii afectați de schimbările climatice, să crească competitivitatea producătorilor locali, să sprijine utilizarea sustenabilă a resurselor, să contribuie la siguranța alimentară și să accelereze adopția instrumentelor digitale în agricultura din țară.
„AGROHUB USAMV demonstrează că universitatea modernă are un rol esențial în transferul de cunoaștere și inovare către societate. Prin acest proiect, USAMV București pune la aceeași masă cercetarea, tehnologia și nevoile reale ale fermierilor, contribuind la construirea unei noi infrastructuri pentru agricultura inteligentă din România”, declară prof. univ. dr. Răzvan Ionuț Teodorescu, prorector Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.
Proiectul și investițiile aferente acestuia se vor derula până la sfârșitul anului 2026, urmând ca activitățile educaționale și funcționale să fie continuate de universitate împreună cu fermierii. Prin integrarea tehnologiei, procesării și dezvoltării comunitare într-un singur ecosistem, AGROHUB USAMV are potențialul de a deveni un model național de agricultură inteligentă și dezvoltare rurală sustenabilă.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM) transmite poziția membrilor săi cu privire la amendamentele propuse la Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2012 pentru stabilirea cadrului instituțional de acțiune în scopul utilizării durabile a pesticidelor pe teritoriul României (PLx. 508/2025), subliniind necesitatea găsirii unui echilibru între inovația tehnologică și utilizarea în siguranță a noilor tehnologii agricole.
Industria de protecția plantelor susține inovația în agricultură și inițiativele de reglementare legislativă. Astfel, AIPROM consideră oportună inițiativa legislativă a Parlamentului României de a reglementa utilizarea dronelor (UAS) pentru aplicarea tratamentelor cu produse fitosanitare. „În contextul actual, în care nu există o legislație europeană în acest sens, nu există norme de implementare și nu au fost emise ghiduri de procedură pentru autorizarea produselor de protecție a plantelor aplicate cu ajutorul dronelor, efortul de a crea un cadru juridic la nivel național este un pas curajos și necesar pentru a oferi claritate operatorilor de drone, fermierilor, autorităților fitosanitare și companiilor active în domeniul industriei de protecție a plantelor”, arată AIPROM.
Dronele sunt o realitate a prezentului și fac parte din viitorul agriculturii de precizie. Tehnologia UAS nu reprezintă doar un instrument modern, ci face parte dintr-un viitor sustenabil: de la monitorizarea ultra-precisă a agenților de dăunare până la aplicarea localizată a tratamentelor fitosanitare. „Suntem conștienți că această tehnologie de mare precizie permite optimizarea resurselor, fiind un pilon important al digitalizării sectorului agricol”, precizează AIPROM.
Fundamentarea științifică și etichetarea obligatorie garantează siguranța pentru mediu și oameni. Pentru a garanta siguranța și eficacitatea tratamentelor, AIPROM consideră că aplicarea oricărui produs fitosanitar cu ajutorul dronelor trebuie să se facă exclusiv pe baza unor studii științifice aprofundate, conform criteriilor existente în legislația de autorizare a produselor de protecție a plantelor și de etichetare, cât și a unor criterii suplimentare care vor trebui stabilite de autoritățile române în faza de promovare a legislației naționale.
În ceea ce privește informațiile și instrucțiunile referitoare la aplicarea tratamentelor fitosanitare cu ajutorul dronelor, acestea trebuie să fie obligatoriu menţionate pe eticheta fiecărui produs destinat aplicării cu drona, în baza studiilor specifice. „Doar astfel utilizatorul final va avea garanția că aplicarea produsului este conformă și sigură pentru mediu și eficace împotriva organismelor de dăunare.”
Distincția clară între aplicarea terestră și cea cu ajutorul dronei este necesară. AIPROM nu susține ideea conform căreia aplicarea tratamentelor fitosanitare cu ajutorul dronei poate fi asimilată aplicării terestre clasice. „Din cauza parametrilor tehnici diferiți (volum de apă, derivă, înălțimea de survol, modul de acțiune al produsului fitosanitar, tipul de produs) legislația adoptată trebuie să reglementeze obligativitatea ca fiecare fermier să se conformeze indicațiilor de pe etichetă formulate ca rezultat ale testelor specifice efectuate pentru această metodă de aplicare. Apreciem reducerea birocrației în identificarea unor soluții inovative pentru o agricultură profitabilă și sustenabilă, dar o abordare fără asigurările bazate pe date tehnice și pe știință ar fi riscantă”, subliniază AIPROM.
Garanția siguranței și a eficacității tratamentului cu drona. „Efectuarea testelor specifice pentru tehnologia UAS este singura cale de a garanta siguranța deplină pentru mediu și pentru utilizatori. Mai mult, aceste teste vor confirma eficacitatea tratamentelor, asigurându-se că fermierii obțin rezultatul scontat în controlul agenților de dăunare, fără a risca apariția rezistenței sau pierderea investiției prin aplicări neconforme”, punctează AIPROM.
În concluzie, AIPROM nu se plasează împotriva progresului tehnologic. „Știm că viitorul în agricultură înseamnă inovație și precizie și suntem parte integrantă a acestui proces. Apreciem avantajele economice ale aplicării tratamentelor fitosanitare într-o manieră țintită, dar corectă și bazată pe știință, care să includă teste de eficacitate și de gestionare a riscului pentru a preveni contaminarea culturilor non-țintă, precum și afectarea sănătății oamenilor și mediului. Susținem adoptarea legislației naționale pentru aplicarea tratamentelor fitosanitare cu ajutorul dronelor, cu condiția menționării pe eticheta produselor a cerințelor Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 (CLP) și Regulamentului (UE) nr. 547/2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 în ceea ce privește cerințele de etichetare pentru produsele de protecție a plantelor și credem cu convingere că inovația trebuie să meargă mână în mână cu responsabilitatea față de om și natură.”
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, AICI!
Inovația, transferul de cunoștințe și educarea fermierilor au fost în centrul atenției în cadrul evenimentelor Learning Day organizate în această iarnă de compania internațională de știință și tehnologie agricolă Corteva Agriscience, desfășurate în România și Republica Moldova. Programul a inclus peste 45 de sesiuni dedicate, reunind mai mult de 10.000 de fermieri, un semnal puternic al interesului crescând pentru tehnologii și soluții menite să ajute la depășirea provocărilor locale din agricultură.

Prin aceste zile dedicate învățării, Corteva a extins atât numărul, cât și calitatea activităților sale de instruire tehnică, oferindu-le fermierilor acces la expertiză de specialitate, îndrumare practică și cele mai noi progrese științifice. Participanții au descoperit cele mai recente inovații în semințele Pioneer®, performanța noilor tehnologii de protecție a culturilor dezvoltate de companie, precum și portofoliul extins de produse biologice, soluții concepute pentru a sprijini adaptarea culturilor la oscilațiile extreme dintre secetă și frig și pentru a contribui la stabilitatea producțiilor și la sustenabilitatea pe termen lung.
„Evenimentele Corteva Learning Day sunt, în esență, despre împărtășirea cunoștințelor și transferul de know‑how. În această iarnă, ne-am intensificat dialogul și implicarea alături de fermieri. Participarea numeroasă arată clar interesul ridicat pentru inovație și pentru soluțiile care îi ajută să se adapteze unui mediu în continuă schimbare. Prin informațiile oferite de experți și dialog constant, ne propunem să le oferim fermierilor instrumentele, cunoștințele și tehnologiile de care au nevoie pentru a-și dezvolta afacerile într-un mod sustenabil”, a declarat Sergii Kharin, Country Leader Corteva Agriscience România și Republica Moldova.
Programele de cercetare și dezvoltare ale Corteva pun un accent puternic pe inovație, aducând fermierilor cele mai noi tehnologii pentru porumb, floarea-soarelui și rapiță. Anul acesta, compania și-a extins portofoliul de semințe de porumb cu o nouă generație de șase hibrizi Pioneer® Optimum® AQUAmax®, creați pentru a maximiza potențialul de producție și pentru a conserva apa, un avantaj esențial în contextul secetei severe cu care s-au confruntat România și Republica Moldova în ultimii trei ani. De asemenea, portofoliul Pioneer® a fost completat prin lansarea a trei noi hibrizi de floarea‑soarelui, cu toleranță ridicată la secetă și arșiță și cu performanțe excelente în condiții nefavorabile.

În cadrul evenimentelor, Corteva a prezentat și portofoliul extins de soluții biologice, concepute pentru a ajuta fermierii să îmbunătățească reziliența culturilor și eficiența utilizării nutrienților. Un punct central a fost Utrisha™ N, un produs biologic care crește eficiența nutrițională, furnizând plantelor o sursă continuă de azot atmosferic pe parcursul sezonului de vegetație. Pentru susținerea culturilor aflate sub stres chimic sau termic, BioForge® și Sosdia™ Stress Max au fost introduse ca soluții ce îmbunătățesc toleranța culturilor și ajută la menținerea creșterii și productivității în condiții dificile.
În plus, Corteva a prezentat tehnologiile sale de nutriție starter, inclusiv Starter Mn® Platinum, un îngrășământ foliar dezvoltat pentru a optimiza eficiența utilizării nutrienților în plantă și pentru a crește toleranța la factorii care pot limita producția, și Keylate® B, un îngrășământ foliar cu acțiune rapidă, formulat pentru prevenirea și corectarea deficiențelor de bor cu maximă eficiență.
„Ceea ce am apreciat cel mai mult la Corteva Learning Days în această iarnă a fost accentul pus pe soluții practice, bazate pe știință, pe care le putem folosi efectiv în câmp. Sesiunea despre produse biologice mi-a atras atenția, în special Utrisha™ N. Pentru un cultivator de porumb, gestionarea eficientă a azotului a devenit una dintre cele mai mari provocări, pe măsură ce vremea se schimbă tot mai des de la o extremă la alta. Nu este vorba de a înlocui tot ce facem, ci de a adăuga un instrument care ajută la stabilizarea creșterii atunci când sezonul devine imprevizibil. Mi-a plăcut ideea că produsul hrănește treptat planta în etapele critice, în loc să îi ofere totul dintr‑odată, ca îngrășămintele tradiționale. Pentru mine, Utrisha™ N pare o soluție care aduce atât flexibilitate, cât și reziliență în producția de porumb. Este genul de inovație care ne ajută să producem mai mult cu mai puțin, menținând cultura sănătoasă pe tot parcursul sezonului”, a arătat Cosmin Iancu, fermier din județul Ilfov.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, AICI!
Pe măsură ce peisajul agricol al României este tot mai influențat de schimbările climatice, asigurarea sănătății și productivității culturilor de cereale rămâne o prioritate pentru fermieri, cu impact direct asupra performanței lor la nivel european.
Date recente ale Comisiei Europene pentru 20251 arată că România este cel mai mare exportator de cereale din Uniunea Europeană, cu peste 6,4 milioane de tone livrate, reprezentând aproximativ 33% din totalul fluxurilor intracomunitare de cereale și 3,5 milioane de tone de grâu. În plus, Comisia Europeană estimează că producția totală de cereale a României în anul agricol 2025–2026 va depăși 23 de milioane de tone, în creștere cu aproximativ 17% față de sezonul precedent. Astfel, strategiile preventive de management al bolilor devin esențiale pentru protejarea producției și a poziției competitive a României pe piața UE.
Protejarea performanței agricole a țării necesită culturi capabile să reziste unei presiuni a bolilor în stadii mai timpurii și cu intensitate mărită, mai ales în contextul în care toamnele mai lungi, temperaturile mai ridicate și vremea imprevizibilă creează condiții favorabile pentru apariția mai timpurie și răspândirea mai rapidă a făinării. Pentru a gestiona această provocare, unul dintre cele mai eficiente instrumente disponibile fermierilor este proquinazidul, o moleculă specializată care a redefinit modul în care sunt protejate culturile de cereale împotriva făinării.
Prin modul său unic de acțiune preventiv, proquinazidul, dezvoltat de compania internațională de știință și tehnologie agricolă Corteva Agriscience, acționează înainte ca boala să se instaleze, rămânând eficient și la apariția primelor simptome și oferind o protecție de lungă durată. Molecula inhibă germinarea sporilor și oprește dezvoltarea fungilor, țintind făinarea și alți agenți patogeni. Această intervenție timpurie menține frunzele sănătoase pentru mai mult timp, ajutând cultura să își păstreze o productivitate ridicată și să își atingă potențialul maxim de producție.
Eficiența Verben™, recunoscută de fermieri
Pentru a sprijini fermierii într-un context al bolilor în continuă evoluție, Corteva a lansat în România, în 2022, Verben™, un fungicid care combină într-o formulare complementară punctele forte ale proquinazidului și protioconazolului. Prin proquinazid, Verben™ oferă o barieră preventivă puternică ce oprește făinarea înainte ca aceasta să se instaleze, în timp ce protioconazolul adaugă o componentă curativă și cu spectru larg, vizând o gamă extinsă de agenți patogeni fungici încă din primele stadii de creștere. Acționând împreună, cele două substanțe active asigură un control complet și fiabil al bolilor și consolidează strategiile responsabile de management al rezistenței. Astfel, pentru fermieri, proquinazidul devine un avantaj esențial într-un climat în care presiunea patogenilor apare mai devreme, persistă mai mult și este tot mai imprevizibilă.
Eficiența proquinazidului Corteva din Verben™ a fost recunoscută pe scară largă de fermierii care i-au experimentat direct beneficiile.
„Am ales Verben™ datorită acțiunii celor două substanțe active inovatoare, proquinazid și protioconazol, care ajută planta să lupte împotriva bolilor, în special făinarea. În plus, efectul curativ este impresionant, deoarece sinergia este foarte bună, rezultatul este foarte bun și surprinzător. Pot spune cu certitudine că va avea întotdeauna un loc în programele noastre de tratament la grâu, deoarece a răspuns constant pozitiv la toate provocările abordate după aplicările noastre”, ne-a împărtășit experiența sa de anul trecut fermierul Ciprian Eugen Balica - fermier din județul Vaslui (Mirba Oil SRL).
„Verben™, bazat pe molecula de proquinazid, a devenit indispensabil în strategia noastră de protecție a grâului. Acțiunea sa preventivă oprește bolile înainte ca acestea să se instaleze, iar fiabilitatea în primul tratament de primăvară ne oferă un start puternic în sezon. Produsul asigură un control excelent al făinării și septoriozei, două dintre cele mai dificile boli foliare cu care ne confruntăm, și menține constant frunzișul curat și pe deplin funcțional în etapele critice de creștere. Deoarece protejează atât de eficient suprafața frunzelor, cultura își menține o capacitate fotosintetică mai bună, ceea ce contribuie direct la o vigoare mai mare a plantelor și la o productivitate crescută. Chiar și în anii marcați de vreme imprevizibilă și presiune tot mai mare a bolilor, Verben™ ne-a ajutat să protejăm potențialul de producție pe întreaga noastră suprafață cultivată cu grâu”, a arătat Gabriel Novac Leca, director de Cercetare și Dezvoltare Agricost - Insula Mare a Brăilei.
Autor: ANDREI DORU, Category Marketing Manager Fungicides, Insecticides și SAT Corteva Agriscience România și Republica Moldova
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
X-Terra® este primul grâu hibrid din Europa la scară comercială. Complexitatea genetică a grâului a împiedicat mult timp eforturile de hibridizare a acestuia, pentru a materializa beneficiile producției îmbunătățite și combinația caracterelor benefice.
Grâul este cea mai complexă cultură agricolă din lume din punct de vedere genetic, genomul grâului fiind de aproape șase ori mai mare decât genomul uman, lucru ce îl transformă în cultura agricolă cu cel mai înalt grad de complexitate pentru secvențiere și cercetare științifică.
Syngenta conduce cursa pentru a valorifica progresele în tehnologiile genetice, îmbunătățind productivitatea și reziliența grâului și ducând ameliorarea grâului la următorul nivel. Prin screening-ul unor secvențe genomice complete, pentru a identifica gene specifice responsabile pentru caracteristici cheie, cum ar fi cele care definesc viabilitatea grâului, conținutul nutrițional și toleranța la condiții meteorologice extreme, Syngenta a dezvoltat tehnologia hibridă pentru grâu și perfecționează procesul de ameliorare pentru a obține scalabilitate comercială. Deblocarea potențialului hibrid în grâu reprezintă o descoperire care a necesitat mai mult de 15 ani de cercetare.
Marea provocare cu care se confruntă producția globală de grâu este stagnarea randamentelor, noile soiuri convenționale ajută fermierii doar până la un anumit punct. Și, având în vedere că populația globală este estimată să ajungă la zece miliarde de oameni până în 2050, hibridizarea poate debloca randamente mai mari pe piețele cheie producătoare de grâu, dar acesta nu este singurul avantaj pe care îl oferă hibrizii. „Mediul este dificil pentru fermieri, care trebuie să gestioneze totul, de la secetă la inundații. Temperaturile fluctuează, de asemenea, mai des, ceea ce agravează dificultățile. Hibrizii oferă nu doar randamente mai mari, ci și stabilitate și predictibilitate față de soiurile convenționale”, arată specialiștii companiei Syngenta. X-Terra® are o rezistență foarte bună la septorioză, o boală majoră, ceea ce înseamnă că fermierul ar putea, cu ajutorul unui instrument decizional precum Cropwise, să înceapă să utilizeze soluții de biocontrol sau, eventual, să renunțe la aplicările obișnuite de fungicide în stadiu incipient, ceea ce le-ar permite să economisească bani și să crească sustenabilitatea operațiunilor lor.
Dezvoltat pentru a ajuta fermierii să facă față impactului în creștere al schimbărilor climatice
Grâul hibrid X-Terra® a primit aprobarea de înregistrare pentru utilizare în Franța. Momentul marchează debutul eforturilor de introducere a inovației X-Terra® pe piețele din Europa, inclusiv în Marea Britanie, Franța și Germania.
SY Sphynx și SY Xanthis sunt primele produse de grâu hibrid X-Terra® disponibile pentru sezonul de semănat 2026 în Franța. „Grâul este una dintre cele mai importante culturi din lume, reprezentând aproape o cincime din caloriile globale. Faptul că suntem primii care aducem pe piață un sistem de grâu hibrid scalabil reflectă angajamentul pe termen lung al Syngenta față de inovație și rapiditate în dezvoltarea tehnologiilor revoluționare de care au nevoie fermierii. Grâul hibrid X-Terra® oferă un nivel de performanță și consistență care va depăși soiurile convenționale”, a declarat Onur Camili, care conduce divizia de semințe pentru culturi de câmp Syngenta în Europa.
Grâul hibrid X-Terra® a fost dezvoltat pentru a ajuta fermierii să facă față impactului în creștere al schimbărilor climatice, cum ar fi variabilitatea climatică mai mare și evenimentele meteorologice extreme mai frecvente. Prin îmbunătățirea stabilității producției, a rezilienței la stres și a performanței agronomice generale, X-Terra® sprijină tranziția către o producție de grâu mai sustenabilă și mai eficientă, ajutând totodată la optimizarea utilizării inputurilor cheie.
Cea mai bună calitate și cel mai ridicat potențial productiv posibil
Pentru a optimiza genetica superioară a grâului hibrid, Syngenta colaborează îndeaproape cu fermierii pentru a îmbunătăți condițiile din câmp și a optimiza potențialul de dezvoltare al culturii. Această abordare a culturii din perspectiva unui ecosistem complex și interactiv (Crop System approach) evaluează holistic factori precum condițiile reale din câmp, provocările specifice legate de buruieni și boli și viabilitatea soluțiilor biologice. Acest lucru asigură că grâul ajunge la cea mai bună calitate și atinge cel mai ridicat potențial productiv posibil.
Un exemplu îl reprezintă valorificarea rezistenței X-Terra® la septorioză, o boală care afectează sever recoltele de grâu și este considerată una dintre cele mai serioase și persistente provocări pentru fermierii din Uniunea Europeană și alte regiuni temperate din întreaga lume. Fermierii ar putea să-și îmbunătățească sustenabilitatea operațiunilor agricole prin alerte timpurii privind presiunea bolilor folosind soluții digitale precum platforma Cropwise® de la Syngenta și utilizarea de soluții biologice pentru a înlocui tratamentele fungicide în stadiile timpurii.
X-Terra® se bazează pe experiența îndelungată a companiei Syngenta în cultura cerealelor hibride. Orzul hibrid Hyvido® dezvoltat de Syngenta optimizează eficiența utilizării azotului de către cultură, oferă o protecție virală cu spectru larg și asigură producții ridicate și stabile în toate regiunile și sezoanele.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Fermieri, reprezentanți ai autorităților, ai mediului academic și de cercetare, precum și ai sectorului privat, un total de vreo 400 de persoane, se vor reuni pe 12 februarie 2026, la București, pentru a discuta deschis despre direcțiile care vor modela agricultura românească și europeană în anii următori.
Forumul APPR se pregătește pentru o nouă ediție a Congresului Anual „De la Fermieri pentru Fermieri®”, despre care organizatorii spun că este un eveniment care a ajuns reper al dialogului agricol din România și un spațiu în care ideile, experiența din teren și politicile publice se întâlnesc firesc.
Ediția a XI-a marchează un moment de maturitate pentru Congres, care își consolidează rolul de platformă de dialog la nivel european, sub conceptul „Punctul Zero al Dialogului Agricol European”.
„Ediția 2026 a Congresului aduce în prim-plan intersecția dintre performanță și cercetare, dintre inovație și politici europene, dintre nevoile reale din fermă și deciziile care se conturează la nivel național și european. Subiectele aflate pe agenda evenimentului reflectă atât provocările momentului, cât și nevoia tot mai clară de coerență, predictibilitate și dialog real între toți actorii implicați”, subliniază Alina Crețu, director executiv FAPPR.
Un punct central al evenimentului îl reprezintă Conferința AgroPolicy, o rundă de discuții care pornește de la politicile agricole europene și naționale și le pune în legătură directă cu teme precum digitalizarea, inovarea și adaptarea sectorului agroalimentar la noile realități economice și climatice. Conferința va reuni experți în domeniu, reprezentanți ai mediului universitar și specialiști din sectorul privat, cu obiectivul de a construi, împreună, o viziune aplicată asupra drumului către o agricultură competitivă și rezilientă.
În cadrul Congresului va fi marcat și un moment dedicat think tank-ului Farm România, inițiativă a Forumului APPR, gândită ca spațiu de analiză și reflecție strategică asupra direcțiilor care influențează agricultura românească și europeană.
„Deschiderea Congresului va introduce participanții în contextul actual al agriculturii românești și europene, prin intervenții ale reprezentanților autorităților naționale, ai misiunilor diplomatice și ai partenerilor instituționali europeni, oferind reperele necesare pentru înțelegerea temelor care vor fi aprofundate pe parcursul evenimentului. De aici, discuțiile vor continua într-o succesiune firească, construind un parcurs coerent de la context și politici publice către analize aplicate, soluții concrete și concluzii relevante pentru sector”, arată Alina Crețu.
În cadrul Congresului „De la fermieri pentru fermieri” va avea loc decernarea premiilor „Porumbul de Aur” și „Spicul de Aur”, competiții care recunosc performanța în agricultura românească. Concursul „Spicul de Aur”, lansat în 2025, va avea în 2026 prima ediție de premiere, marcând un moment important în consolidarea acestei inițiative dedicate excelenței și rezultatelor concrete din fermă.
„Prin această ediție din 2026, Forumul APPR își reafirmă misiunea de a crea un cadru autentic de dialog – un „Punct Zero al Dialogului Agricol European” – în care vocile fermierilor, ale cercetării și ale decidenților se întâlnesc pentru a construi împreună viitorul agriculturii”, transmite Alina Crețu.
Congresul anual organizat de Forumul APPR are loc în București, începând cu ora 13 la Hotel Novotel, pe 12 februarie 2026.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Este cunoscut efectul negativ pe care social media îl are asupra felului în care trăim și gândim. Trăim mai repede decât putem înțelege ceea ce trăim. Informația circulă mai repede decât suntem capabili să o procesăm. Nu este prima oară când spun că, din când în când, ar fi bine să ne ferim din calea ei. Să ne luăm timp să mai și gândim, să socotim cu mintea noastră ce și cum. Altfel, emoția ajunge să fie singura care ne determină acțiunile și opiniile.
Dar despre ce opinie poate fi vorba atunci când, de fapt, preiei opinia altuia? Fără niciun filtru personal, fără nicio analiză, doar fiindcă ți-a provocat o emoție puternică. Chiar dacă nu se poate spune că este cu adevărat a ta, odată ce te asociezi cu ea, devine și a ta, fără să fi pornit din capul tău. Din păcate, astăzi tot mai mulți se asociază unor idei care sunt construite special pentru a provoca emoțional și nu pentru a fi înțelese sau cântărite.
Imaginați-vă că ați privi insectele care vă distrug recolta prin ochii lui Emil Gârleanu, autorul ciclului Din lumea celor care nu cuvântă. Nu doar că n-ați mai încerca să le distrugeți, dar poate le-ați mai și hrăni. Nu vreau să spun că a fi rațional înseamnă să privim lumea fără empatie. Rațiunea nu exclude empatia, dar e nevoie de limite. Privită exclusiv prin emoție, lumea devine imposibil de gestionat.
Trebuie să înțelegem o realitate simplă a naturii fizice din care facem parte: tot ce interacționează afectează și este afectat. Nu există interacțiune fără consecințe. Iar natura este alcătuită dintr-o infinitate de interacțiuni, care vor avea tot atâtea efecte. Evident că ne dorim ca acestea să fie mai degrabă bune pentru noi toți, să fie cât mai puțin nocive. Dacă suntem câtuși de puțin atenți și responsabili, chiar așa se va întâmpla. Dar nu există perfecțiune. „Poate bătaia aripilor unui fluture în Brazilia să declanșeze o tornadă în Texas?”, se întreba în anii ’70 Edward Lorenz, meteorolog și matematician american. Poate da, poate nu, dar sigur un efect, mai mic sau mai mare, tot va avea. Unul bun? Unul rău? Cel care resimte va decide.
O ploaie căzută la un moment dat pe o oarecare suprafață poate fi de folos unei culturi și dăunătoare alteia, a fost bună sau rea acea ploaie? La modul cum se pun azi problemele, răspunsul final ar fi „rea”, pentru că mâhnirea este o emoție cu un impact mai mare (nu am o explicație pentru asta, e doar impresia pe care o resimt). În realitate nu e așa. Orice acțiune are un efect pozitiv și unul negativ. Rațiunea ne ajută să le punem în balanță, nu să ne lăsăm conduși de lamentațiile celor care văd doar partea negativă și se dau de ceasul morții, precum personajele din Prostia omenească a lui Creangă. Cred că marele povestitor ar fi prins și acest fenomen care a dus ecologia la o extremă demnă de o adevărată religie.
Sunt atâtea voci care văd dezastru în fiecare îmbucătură, încât, dacă le-am asculta pe toate, nu ne-ar rămâne decât să murim de foame. E prea mult. Nu așa funcționează lucrurile. Nu putem să nu ne asumăm că unele lucruri au și părți negative, dar trebuie să privim spre ceea ce predomină. Dacă balanța înclină spre negativ, atunci ne oprim. Dar dacă înclină spre pozitiv, nu înțeleg de ce ar trebui să renunțăm doar pentru că ni se pare că „drobul de sare ar putea cădea în capul copilului”. Am ajuns într-un impas tocmai pentru că ne lăsăm conduși de frica pericolului iminent. Faptul că ceva a eșuat într-un anumit context istoric nu înseamnă că va eșua mereu.
Populația lumii crește, suprafețele agricole nu, iar soluția nu poate fi stagnarea. Avem nevoie de inovație și avem capacitatea intelectuală să o producem. Din păcate stau „speriații” de-a curmezișul: aia nu, aia ne face rău, cealaltă nu știm dacă nu ne face și ea rău, pentru că n-am avut timp să aflăm. Și n-ar fi nimic dacă aceste păreri alarmiste n-ar ajunge în poziții de decizie. Dar ajung. Nu sunt un radical care să ceară dispariția acestor voci – e nevoie și de ele –, însă cei care decid direcția ar trebui să fie echilibrați, să asculte toate părțile și să dea crezare științei, nu emoției.
Cei care citiți constant această revistă știți că, de-a lungul timpului, mesajele mele au avut adesea o dimensiune spirituală. Nu întâmplător colegii mă însărcinau cu scrierea editorialelor din perioada sărbătorilor. Emoția face parte din firea spirituală a omului, dar nu putem gândi emoțional. Hristos ne-a îndemnat să fim nevinovați ca porumbeii și înțelepți ca șerpii, pentru că – așa cum spune Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii – creștinului i se cere să fie bun, nu prost. Am ajuns să confundăm valorile și să punem detaliul mai presus de esență.
Sunt medicamente care, deși salvează viața cuiva, provoacă o mulțime de efecte adverse. Evident că ne dorim un medicament care să nu aibă niciun efect dăunător, dar viața nu ne așteaptă să îl aflăm. Ea trebuie salvată acum. Ne dorim soluții perfecte, poate le vom afla cândva, dar acum trebuie să trăim așa cum putem, pentru că viața nu e ceva ce poți pune pe hold. Nu putem trăi cu presupuneri, dorinți incerte și regretul lui „dacă”.
Dacă primii oameni l-ar fi ascultat pe Dumnezeu, Hristos n-ar mai fi fost nevoie să se întrupeze și să parcurgă viața omului, de la naștere la moarte. Dar acest „dacă” este o iluzie, viața este cea care este, un parcurs de alegeri făcute de-a lungul timpului, unele bune, altele rele. Important este ce avem acum, ce facem cu asta? Cum și ce îmbunătățim? Cum și ce reparăm din ce am stricat din neștință sau necumpătare.
Și dacă tot am spus că ar fi bine să ne dăm puțin la o parte din calea «zgomotului», poate că în acea clipă de luciditate vom vedea limpede că sărbătoarea rânduită la finalul fiecărui an este pentru Hristos, nu pentru Moș Crăciun și mese îmbelșugate.
Editorial de: ADRIAN NEDELCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – decembrie 2025Abonamente, AICI!Compania ADAMA anunță lansarea pe piața din România a noilor produse EDAPTIS®, AVASTEL® și COSAYR®, soluții moderne și eficiente care răspund unor provocări agronomice majore precum controlul buruienilor graminee dificil de combătut, combaterea bolilor la cereale și gestionarea insectelor dăunătoare.
ADAMA se află în topul global al companiilor de protecția plantelor, având un portofoliu extins de produse, care este este dezvoltat, fabricat și formulat în patru centre de cercetare și dezvoltare de ultimă generație și în 22 de unități de producție și formulare în întreaga lume. Cu o cultură în care membrii echipei ADAMA ascultă fermierii și generează idei ținând cont de realitățile din teren, compania răspunde cu noi produse, soluții, servicii, politici comerciale personalizate sau cu informații care sunt relevante pentru piață, oferind o gamă largă de amestecuri distincte, formulări și produse diferențiate de înaltă calitate, care răspund nevoilor fermierilor și clienților locali în peste 100 de țări la nivel global.
Inovație în segmentul erbicidelor pentru cereale din Europa, prin introducerea EDAPTIS®
ADAMA anunță prima omologare a produsului EDAPTIS® în România, o soluție gata de utilizat care oferă control cu spectru larg asupra buruienilor graminee și o eficacitate îmbunătățită în combaterea populațiilor rezistente.
EDAPTIS® se aplică în postemergență ca erbicid foliar. Formula sa unică combină cele mai importante moduri de acțiune cu activitate foliară graminicide: Pinoxaden și Mesosulfuron. Prin combinarea modurilor de acțiune din Grupul 1 și Grupul 2 pentru controlul buruienilor graminee, EDAPTIS® nu doar extinde spectrul de eficacitate, ci îmbunătățește și eficiența în combaterea populațiilor de buruieni rezistente, în special împotriva speciilor greu de controlat, comparativ cu produsele de referință de pe piață.
Deși combinarea modurilor de acțiune este o practică obișnuită în aplicațiile preemergență și în tratamentele cu efect puternic de tip „burndown”, utilizarea acesteia în controlul postemergent al buruienilor graminee este mai puțin răspândită. Cercetările de top în domeniul rezistenței la erbicide sugerează că utilizarea modurilor de acțiune combinate este mai eficientă în prevenirea apariției rezistenței la erbicide decât practica obișnuită de rotație a grupelor de erbicide.
Pe lângă performanța superioară, EDAPTIS® are și un profil de sustenabilitate favorabil. Produsul este formulat ca dispersie în ulei (OD), folosind ulei de rapiță rafinat, ceea ce îi îmbunătățește caracteristicile de eficacitate și impact pe mediu. Această formulare modernă asigură o aderență mai bună a soluției de erbicidat pe suprafața frunzelor buruienilor țintă, o părundere mai bună a produsului prin cuticula limbului foliar, o translocare mai rapidă și în final o eficacitate superioară față de celelalte tipuri de formulări.
„Pe măsură ce fermierii din întreaga Europă caută soluții inovatoare și de calitate care să ofere beneficii concrete în câmp, gestionarea rezistenței buruienilor graminee devine din ce în ce mai crucială. Această nevoie este amplificată de eliminarea numeroaselor erbicide, în special în segmentul pre-emergent, din cauza restricțiilor de reglementare tot mai riguroase. Gândind în afara tiparelor și menținând o înțelegere profundă a nevoilor fermierilor și a dinamicii pieței, ne asigurăm că soluțiile noastre oferă valoare reală clienților. Cu EDAPTIS® schimbăm modul în care fermierii privesc managementul pe termen lung al rezistenței buruienilor”, explică Darren Palendat, responsabil global pentru strategia produselor erbicide în cadrul ADAMA.
Un nou fungicid pentru cereale, AVASTEL® - pentru control superior al bolilor și protecție de lungă durată
ADAMA lansează AVASTEL®, un nou fungicid pentru T2 cu spectru larg pentru cultivatorii de cereale din întreaga Europă, care oferă un nou standard de eficacitate, control și protecție de lungă durată împotriva unui spectru extins de boli.
AVASTEL® combină două substanțe active de încredere – o carboxamidă (SDHI) și un triazol (DMI) – pentru un control excepțional al septoriozei, ruginii brune, ruginii galbene, a pătării brune și multor boli la principalele culturi de cereale. Produsul este potențat de tehnologia unică de formulare Asorbital® de la ADAMA, care asigură o absorbție mai bună și o migrare mai rapidă în țesutul foliar, garantând rezistență sporită la spălare și o retenție excelentă, ce reduce incertitudinea legată de condițiile meteo din timpul aplicării.
Cu AVASTEL®, fermierii europeni, supuși unei presiuni tot mai mari de a combate septorioza, ruginile și alte boli cheie, pot beneficia de un plus de siguranță. AVASTEL® are efecte puternice curative și preventive pe termen lung împotriva bolilor, care rezultă într-o frunză-stindard mai viguroasă, esențială pentru maximizarea producțiilor. În testele de câmp, AVASTEL® a furnizat o protecție superioară împotriva septoriozei și a dus la creșterea randamentelor, comparativ cu produsele concurente.
„La ADAMA, am investit în dezvoltarea AVASTEL®, un fungicid inovator care conține două substanțe active de top, precum și tehnologia noastră inovatoare de formulare. Efectele curative și preventive ale AVASTEL® oferă o performanță constant ridicată pentru culturile cu risc mare și potențial ridicat, într-o singură soluție inteligentă. Datorită tehnologiei de formulare Asorbital® dezvoltată de ADAMA, fermierii aflați în situații agronomice complexe au acum o soluție pe care se pot baza”, arată Alex Mills, director global al diviziei de Fungicide în cadrul ADAMA.
AVASTEL® este un fungicid cu spectru larg, potrivit pentru utilizare în culturi precum grâul, orzul, secara și triticalele. Face parte din noul portofoliu de fungicide pentru cereale al ADAMA în Europa, lansat începând cu 2023.
COSAYR®, insecticid de ultimă generație, cu spectru larg și acțiune de lungă durată
COSAYR® este un insecticid modern, cu spectru larg, acțiune translaminară și sistemică de durată, conceput pentru combaterea insectelor cu aparat bucal de masticat. Produsul conține clorantraniliprol 200 g/L, formulat ca suspensie concentrată (SC), și oferă:
eficacitate excelentă împotriva lepidopterelor și himenopterelor;
eficacitate foarte bună împotriva unor adulți și larve de coleoptere și diptere;
rezistență ridicată la radiațiile UV și efect rezidual îndelungat;
acțiune ovi-larvicidă foarte puternică;
siguranță pentru insectele benefice.
Modul de acțiune al COSAYR® este specific: substanța activă deschide canalul receptorului de rianodină, determinând pătrunderea calciului în citoplasmă, ceea ce provoacă paralizie, oprirea hrănirii și, în final, moartea dăunătorilor.
COSAYR® este omologat pentru utilizare în viță-de-vie (struguri de masă și vin), porumb (boabe și siloz), măr, păr, gutui și cartof, cu recomandări clare privind momentul optim de aplicare, în funcție de ciclul biologic al fiecărui dăunător.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!