Deșertificarea reprezintă fenomenul de degradare a terenurilor din zonele aride, semiaride și subumede din cauza diverșilor factori nefavorabili, printre care schimbările climatice și activitățile umane necorespunzătoare, unde raportul anual dintre precipitații și evapotranspirație este cuprins între 0,5 și 0,65.

Evoluția nedorită care duce la degradarea solului și care trebuie stopată prin orice mijloace are loc după schema: „Pădure – defrișare – teren arabil – eroziune – aridizare – deșertificare”.

Studii recente menționează că 1/3 din teritoriul României și 40% din suprafața agricolă prezintă risc de deșertificare. Anual se pierd deja o mie de hectare de teren din cauza acestui fenomen (vă recomand să citiți articolul „Securitatea solului” din Revista Fermierului nr. 12/2025, pag. 26).

Cele mai expuse teritorii sunt zonele de stepă din Sudul Munteniei, Dobrogea și Sudul Moldovei. Dar trebuie avute în vedere, pentru a fi protejate, și zonele de silvostepă care cuprind Câmpia Bărăganului, Câmpia Burnazului, Centrul Moldovei și Câmpia Olteniei în care se află și cele 100.000 ha, zonă așa-numită Sahara Olteniei.

Se constată că toate aceste zone au deficit de apă și în anii normali din punct de vedere al precipitațiilor, ce să mai vorbim de perioadele de secetă care au devenit tot mai frecvente.

Dacă analizăm situația din Bărăganul de Nord, aici se înregistrează deficit de umiditate de 100-150 mm în anii umezi, 250 mm în anii moderați și 300-350 mm în anii uscați, secetoși.

În asemenea zone nu se poate vorbi de de agricultură performantă în lipsa irigațiilor.

De menționat că, o unitate Indice hidrotermic asigură producții de 1,0-1,5 t/ha porumb boabe, 0,8-1,0 t/ha cereale păioase, 0,4-0,5 t/ha floarea-soarelui, rapiță și soia, 10,0 t/ha sfeclă de zahăr.

În schema generală privind apariția fenomenului de deșertificare am văzut că se pornește de la PĂDURE. De aceea, pădurea este singura soluție pentru stoparea acestui fenomen.

• Pădurea creează zonele de presiune joasă care atrag ploile;

• Pădurea răcorește aerul (cu 10°C mai puțin) și aduce umezeală în zonele vecine;

• Prezența pădurilor asigură mai multă apă, mai puține inundații;

• Pădurile stochează carbonul, creează norii care aduc ploaia, deci au rol esențial în combaterea secetei și schimbărilor climatice.

România avea peste opt milioane de hectare de pădure și mai are 6,3 milioane de hectare, care sunt în continuă diminuare prin tăieri masive fără respectarea regimului silvic.

La nivelul UE, suprafața împădurită este de 29,3%, iar în România de 26% care se găsește 66% în zona de munte, 27% în zona de deal și numai 6% în zona de câmpie față de 14-16% cât ar fi optim.

În Câmpia Transilvaniei pădurea ocupă 6,8 %, în Câmpia Olteniei 5,8 % în Câmpia Moldovei 4,1 %,Câmpia Bărăganului 3,5 % și în Câmpia de Vest 3,2 %.

Cele mai expuse fenomenului de deșertificare sunt județele Olt cu 65% din suprafață, Dolj cu 60% și Mehedinți cu 30%.

În principalele județe agricole suprafața ocupată cu pădure este de 10,6% în Giurgiu, 9,6% în Galați, 9% în Tulcea, 5,8% în Ialomița și 4,4% în Călărași.

Până în 1961, România a avut perdele forestiere de protecție de 7.700 km pentru protejarea a un milion de hectare de teren și 1.400 km pentru căile de comunicații. Aceste perdele s-au mai păstrat în Stațiunile de Cercetări Agricole și efectul lor este foarte favorabil în special în actualul climat. În zonele cu perdele forestiere de protecție viteza vântului se reduce cu 25-50%, transpirația plantelor se reduce cu 30% și evaporarea apei din sol cu 25-45%.

Suprafețele ocupate cu perdele forestiere de protecție pentru culturile agricole sunt de 2,5% în silvostepă, 3-4% în stepă și 5-7% pe nisipuri. Aceste diminuări de suprafață sunt compensate de sporurile de producție datorită perdelelor.

Prezența speciilor forestiere este benefică nu numai pentru culturile agricole, ci și pentru oameni.

Așa se explică de ce ONU a scos în evidență în repetate rânduri că țara cu cea mai fericită populație este Finlanda și aceasta din cauza apropierii de natură. Se menționează că în Finlanda, în orice loc te-ai afla pe teritoriul său, nu trebuie să mergi pe jos mai mult de 10 minute pentru a întâlni un parc, o pădure. La noi, pe traseul București – Constanța, de peste 260 km, rar vezi câte un pâlc de pădure.

Referindu-ne la suprafața spațiilor verzi din marile orașe, la nivelul Europei este, în medie, de 42%, Oslo are 77%, Zagreb 74%, iar București, în mod rușinos, 26% și este în continuă scădere. Prin urmare, sunt suficiente argumente care ne obligă, cât încă nu este prea târziu, să trecem la măsuri organizate și continue, de lungă durată, pentru prevenirea și stoparea fenomenului de deșertificare.

Asemenea măsuri au în vedere:

1. La nivel național

a) Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului, Ministerul Educației, împreună cu Academia de Științe Agricole și Silvice, ar fi de dorit să întocmească un program concret pentru sănătatea solului și reducerea schimbărilor climatice, program care să fie însușit de Guvern și avizat de Parlament și care să fie valabil pe termen lung, indiferent de formațiunile politice care vor fi la guvernare. Acest program poate avea o finanțare relativ modestă, dar de lungă durată.

b) Definitivat acțiunea de Cadastru și Organizarea Teritoriului pentru a cunoaște bine situația fiecărei bucăți de teren.

c) Romsilva să extindă suprafața de pepiniere pentru a asigura materialul săditor pentru plantarea pădurilor pe mari suprafețe.

d) Desfășurat o bogată și susținută activitate de educație în rândul populației care să participe atât la înființarea pădurilor și perdelelor forestiere de protecție, cât și la întreținerea și păstrarea tuturor spațiilor verzi. Îmi amintesc că în perioada 1934-1940 a fost o asemenea măsură organizată de marele agronom Gh. Ionescu-Șișești, ministrul Agriculturii, precum și de marele silvicultor Marin Dracea, când s-au plantat multe suprafețe de teren degradat și perdele forestiere de protecție în cadrul Stațiunilor de Cercetări Agricole care se păstrează și în prezent. Eram elev și tot tineretul a participat: elevi, studenți, militari și chiar oameni în vârstă.

e) Creșterea suprafețelor împădurite pe terenurile improprii agriculturii, terenuri cu pante mari supuse eroziunii și alunecărilor de teren. Agenția Domeniilor Statului are peste 80.000 ha improprii agriculturii. De ce nu se împăduresc?

f) Crearea perdelelor forestiere de protecție pentru culturile agricole, pentru șosele și căi ferate, pe canale și diguri etc.

g) Extinderea suprafețelor amenajate pentru irigat în zonele cu deficit mare de umiditate cum am văzut mai sus.

2. La nivel regional

a) Participarea, cu prioritate, la toate acțiunile întreprinse la nivel național și au aplicații în zona respectivă.

b) Întreprinderea de măsuri antierozionale specifice zonei.

c) Amenajarea de lacuri de acumulare în zonă.

d) Asocierea producătorilor agricoli pentru extinderea irigațiilor.

3. Măsuri în fiecare fermă

a) Măsurile de la punctul 1 și 2, care au aplicație în fermă, vor fi prioritare.

b) Organizarea de asolamente cu o diversitate de culturi, corect eșalonate, cu 20% leguminoase și cu solă săritoare de graminee și leguminoase perene.

c) Folosirea de soiuri (hibrizi) cu perioadă de vegetație mai scurtă și rezistență la stresul hidric.

d) Menținerea solului afânat, pentru acumularea apei și o înrădăcinare adâncă a plantelor.

e) Extinderea sistemului de agricultură conservativă.

f) Menținerea terenului permanent verde, culturi de acoperire etc.

g) Asigurarea necesarului de materie organică în sol – 10 t/an/ha.

h) Realizarea acțiunilor de mulcire a solului.

i) Evitarea măsurilor de tasare-compactare a solului.

J) Reducerea fenomenului de eroziune a solului prin lucrări specifice terenului în pantă.

k) La limită de proprietate și pe marginea parcelelor se vor planta garduri vii.

Datoria proprietarilor de teren și a specialiștilor agronomi este să acționeze pentru prevenirea fenomenelor de degradare a solului prin eroziune, dehumificare, destructurare, compactare, aridizare, acidificare, salinizare și, bineînțeles, deșertificare.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Posibilități de reducere a consumului de motorină la lucrările agricole

Să avem grijă de pământ, bogăția inestimabilă a României

Sărbătorită în fiecare an pe 5 decembrie, Ziua Mondială a Solului este instituită de FAO și ONU, având ca obiectiv promovarea importanței protejării solului pentru oameni, climă și economie.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Solului, celebrată anual în data de 5 decembrie, organizațiile profesionale ale fermierilor, mediul universitar și instituțiile de cercetare agricolă din România marchează importanța crucială a solului ca resursă națională strategică, esențială pentru securitatea alimentară, stabilitatea socială și dezvoltarea economică durabilă.

Solul reprezintă una dintre cele mai importante resurse ale României, cu un potențial agricol excepțional, dar aflat sub presiune din cauza:

• degradării fizice și chimice;

• eroziunii;

• pierderii fertilității;

• schimbărilor climatice;

• urbanizării necontrolate și scoaterii terenurilor din circuitul agricol;

• lipsei investițiilor în cercetare și tehnologie.

Cred cu tărie că protejarea și valorificarea solului nu sunt doar priorități agricole, sunt obiective naționale, fără de care România nu își poate asigura hrana, competitivitatea și stabilitatea economică, trebuie sa evidențiem rolul strategic al agriculturii în PIB și în securitatea alimentară a țării.

Atrag atenția asupra necesității unei politici de stat pentru sol, cu următoarele direcții majore:

• Crearea unui Program Național pentru Conservarea și Fertilitatea Solului;

• Dezvoltarea agriculturii de precizie și a digitalizării bazei de date pedologice;

• Investiții în irigații, drenaje și combaterea eroziunii;

• Finanțarea cercetării aplicate în institutele agricole;

• Protejarea terenurilor cu valoare agronomică ridicată;

• Stimularea rotației culturilor, agriculturii regenerative și tehnologiilor prietenoase cu solul.

Solul este capitalul natural al României. De modul în care îl protejăm depinde viitorul agriculturii, competitivitatea fermelor și securitatea alimentară a ţării.

România deține unele dintre cele mai fertile soluri din Europa, iar protejarea lor reprezintă o prioritate de securitate națională. Ziua Mondială a Solului este un moment de reflecție și acțiune comună.

Liga Asociațiilor Pproducătorilor Agricoli  din România (LAPAR), alături de mediul academic și de cercetare, solicită includerea solului în toate strategiile naționale de dezvoltare și reamintește că fără un sol sănătos nu există agricultură performantă, exporturi, industrie alimentară, locuri de muncă sau stabilitate socială.

Articol de: dr. ing. NICU VASILE, președinte LAPAR

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Asolamentul constă în amplasarea și succesiunea în timp și spațiu a unei diversități de culturi agricole însoțite de un sistem tehnologic optimizat care să asigure creșterea producției și ameliorarea însușirilor de fertilitate a solului, fără efecte negative asupra mediului.

Odată cu rotația culturilor se asigură și rotația lucrărilor solului, a îngrășămintelor și a erbicidelor.

Spre deosebire de asolamentele stabile existente în perioada economiei planificate, acum se alcătuiesc asolamente mai elastice, variabile, corespunzătoare cerințelor economiei de piață și schimbărilor climatice.

Seceta tot mai frecventă i-a determinat pe unii fermieri să se orienteze spre culturile de toamnă, reducând mult din suprafețele culturilor de primăvară, în special ale porumbului.

Numai dezvoltarea zootehniei va putea asigura diversificarea culturilor cu extinderea plantelor furajere și prezența solei de graminee și leguminoase perene. Schimbările climatice impun și folosirea culturilor alternative, ca: sorg în loc de porumb, șofrănel în loc de floarea-soarelui, năut ca leguminoasă pentru boabe.

De ce este necesar asolamentul

1. Prin asolament se valorifică mai bine îngrășămintele. Astfel, la cultura grâului, cu 1 kg azot se realizează 3,7 kg grâu în monocultură, 7 kg grâu în rotația de 2 ani și 13,5 kg grâu în rotația de 4 ani.

2. Asigură sporuri de producție fără cheltuieli suplimentare. Dacă socotim producția de grâu în monocultură 100%, în rotația de 2 ani este 148%, în rotația de 3 ani 158%, iar în rotația de 4 ani, 167%.

3. Reduce gradul de îmburuienare astfel: la recoltarea grâului s-au găsit 416 buruieni/m² în monocultură, 134 buruieni/m² în rotația de 2 ani și 68 buruieni/m² în rotația de 3 ani.

4. Reduce atacul de agenți fitopatogeni astfel: fuzarioza la grâu a fost atac de 20% în monocultură și de 9% în rotația de 3 ani; Sclerotinia la floarea-soarelui a fost atac de 45% în monocultură și de 14% în rotație de 4 ani.

5. Reduce atacul de dăunători astfel: Tanymecus la sfecla de zahăr a fost atac de 42% în rotația de 2 ani și de 0,6% în rotație de 4 ani.

6. Alternează culturile cu consum diferit de apă. Consumul specific de apă la mei este 311, la sorg 322, la porumb 368, la grâu 512, la lucernă 831, la in 905.

7. Alternează culturile cu consum diferit de elemente nutritive astfel:

N:P:K la grâu este 2,5:1:2.3; la porumb 2.8:1:2; la floarea-soarelui 1,5:1:8; la sfecla de zahăr 2,8:1:3.

8. Un asolament rațional reduce necesarul de azot cu 30-50%, de fosfor și potasiu cu 20-40%, de pesticide cu 40-50%, reducând corespunzător cheltuielile și poluarea.

9. Asigură o bună acumulare și conservare a apei în sol și reduce eroziunea. Aceasta, deoarece: asigură o bună porozitate, în rotația grâu-porumb este 12,66% pe când după trifoi este 18,34%; asigură o bună permeabilitate, în monocultura de porumb este de 5 mm/oră, iar în rotația de 4 ani, 31 mm/oră; conținutul de apă în sol în rotația grâu-porumb a fost de 16,94%, iar după trifoi a fost de 24,06%.

10. Alternează culturi cu sistemul radicular la diferite adâncimi. Majoritatea sistemului radicular la orz este pe 0-20 cm, la grâu 0-30 cm, la floarea-soarelui la 30-70 cm, dar ajunge la 2-2,5 m, la lucernă ajunge la 6-8 chiar 10 m, fiind socotită un scarificator natural.

11. Alternează culturi după care rămân cantități diferite de resturi vegetale, astfel: cerealele păioase 4-7 t/ha , porumb 4-6,5 t/ha, sfeclă 5-6 t/ha, mazăre 1,5-2 t/ha.

12. Asigură îmbunătățirea însușirilor fizice ale solului. De exemplu: Densitatea aparentă (Da) în rotația de 2 ani este de 1,40 g/cm³ și 1,25 g/cm³ după sola înierbată. Porozitatea de aerație crește de la 12,67 în rotația de 2 ani la 18,34% după trifoi.

13. Asigură o bună eșalonare a lucrărilor corespunzător, o eșalonare a folosirii mașinilor și a forței de muncă.

14. Asigură eșalonarea volumului de transport și a surselor de venit, ca urmare a recoltării în diferite etape.

Câteva caracteristici ale culturilor agricole privind rotația

Culturi autotolerante: secară, porumb, mei, cartof, soia, fasole, trifoi alb.

Culturi autointolerante: floarea-soarelui, sfecla de zahăr, inul, trifoiul roșu, lucerna, mazărea, ovăzul, rapița, grâul, orezul.

La stabilirea rotațiilor trebuie avut în vedere că fiecare cultură determină o înmulțire a propriilor paraziți încât este riscant ca această cultură să apară în rotație, pe aceeași parcelă, înainte ca echilibrul biologic să fie restabilit.

Cu toate că s-au creat soiuri (hibrizi) cu un anumit grad de toleranță sau chiar rezistență, este indicat ca pentru plantele mai pretențioase să se respecte un anumit interval. De pildă, floarea-soarelui și inul pretind 5-6 ani; sfecla de zahăr și mazărea pretind 4-5 ani.

În continuare prezentăm sub formă de tabel calitatea culturilor corespunzătoare.

În concluzie, cunoașterea caracteristicilor și pretențiilor fiecărei culturi față de rotație, față de locul în asolament ajută fermierii să amplaseze corect culturile în câmp, asigurând condiții optime pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, pentru recolte bogate și de bună calitate.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – noiembrie 2025

Abonamente, AICI!

CITEȘTE ȘI: Afânarea adâncă și fertilitatea solului

Atenție la lucrările pe terenurile în pantă

Aspecte ale fenomenelor de ofilire (veștejire) și șiștăvire (zbârcire) la plantele agricole

Ne aflăm la început de toamnă, când se stabilesc atât măsurile pentru înființarea culturilor de toamnă, cât și cele pentru campania de primăvară.

Aproape jumătate din suprafața agricolă a României (circa 7 milioane ha) este teren în pantă de diferite grade. De aceea este necesar ca pe aceste suprafețe să se aplice măsuri speciale când se fac lucrările agricole, pentru a reduce cât mai mult din fenomenul de eroziune.

În funcție de mărimea pantei, fenomenul de eroziune poate fi:

- de suprafață, cu șuvoaie de 2-3 cm adâncime sau cu rigole de 15-20 cm adâncime;

- de adâncime, cu rigole de 20-50 cm adâncime, ogașe de 50-200 cm adâncime și ravene ce pot ajunge la 20 m adâncime. Asemenea suprafețe se întâlnesc, în special, în Podișul Bârladului, în Podișul Getic și în Podișul Transilvaniei.

Eroziunea de adâncime se manifestă mai mult pe solurile luto-nisipoase decât pe cele argiloase. Ca urmare, pierderile de sol prin eroziune în zonele din Subcarpații de curbură ajung la 30-45 t/ha/an, pe când în Podișurile amintite, la 20-30 t/ha/an.

Cercetări riguroase au stabilit că în țara noastră pierderile anuale de sol prin eroziune ajung la 150 milioane tone sol fertil, cu 1,5 milioane tone humus și 0,5 milioane tone NPK. Acest material erodat provoacă colmatarea lacurilor de acumulare și a altor suprafețe, la astuparea canalelor de scurgere și la inundații.

Din aceste motive, cu ani în urmă, s-au luat măsuri de combatere a fenomenului de eroziune, pe pantele mai mari, măsuri care au ocupat peste 2,2 milioane de hectare. Din păcate, o bună parte din aceste amenajări au fost distruse în urma retrocedării pământului conform Legii 18/1991.

Cu toate insistențele cercetătorilor de la Institutele și de la Stațiunile de Cercetare Agricolă care au demonstrat marea greșeală a distrugerii amenajărilor antierozionale și în special a poziției ferme luate în Parlament de către prof. univ. dr. ing. Ion Bold, care întreaga viață profesională și-a dedicat-o Organizării Teritoriului în Agricultura României și care în mod direct participase la organizarea acestor amenajări, cunoscând marile eforturi și cheltuieli făcute în acest scop, politicienii decidenți au răspuns pozitiv solicitărilor unor proprietari, în necunoștință de cauză, și au hotărât retrocedarea terenului pe vechile amplasamente care, în mare parte, erau din deal în vale, cu consecințele respective privind distrugerea amenajărilor antierozionale.

O nouă organizare a teritoriului

Acum este necesară o nouă organizare a teritoriului, iar lucrările agricole pe terenurile în pantă să se efectueze cu respectarea strictă a regulilor impuse pe asemenea suprafețe.

Asemenea reguli se referă la:

1. Alcătuirea de asolamente cu durată mai scurtă, mai elastice, cu parcele mai mici, cu structuri și rotații de culturi specifice terenurilor în pantă.

2. Toate lucrările agricole se vor executa numai pe contur, urmărind direcția generală a curelelor de nivel. Experimentele au demonstrat că lucrând corect pe pantă, cantitatea de sol erodat este de 7,2 t/ha, iar când se lucrează din deal în vale ajunge la 50,7 t/ha.

3. Prezența unui strat de mulci alcătuit din 6 t/ha resturi vegetale reduce scurgerile apei de peste 30 de ori și cantitatea de sol erodat de 348 de ori.

4. Arătura în pantă mai mare de 10% se va efectua cu plugul reversibil, pe pante mai mari de 14% brazda se răstoarnă în amonte, iar pe pante mai mari de 18% se vor folosi tractoare pe șenile.

5. Când se aplică sistemul de lucrări minime pe pante, pierderile de sol erodat sunt cu 70% mai mici.

6. Lucrarea de semănat se execută tot paralel cu curbele de nivel, fiecare rând de plante constituie un obstacol în calea scurgeri apei, avându-se în vedere că:

• pe pante mai mici de 6-8% se pot însămânța culturi prășitoare;

• pe pante de 10-14% se pot însămânța leguminoase anuale;

• pe pante de 15-18% se pot însămânța cereale păioase;

• pe orice pantă se pot însămânța graminee și leguminoase perene.

7. Gradul de protecție la eroziune al diferitelor culturi:

• foarte bune protectoare sunt gramineele și leguminoasele perene, care acoperă peste 75% din suprafața terenului;

• bune protectoare sunt cerealele păioase și plantele furajere care acoperă 50-75% din suprafața terenului;

• mijlocii protectoare sunt leguminoasele anuale care acoperă 25-50% din suprafața terenului;

• slab protectoare sunt culturile prășitoare (porumb, floarea-soarelui, sfeclă, cartof) care acoperă sub 25% din suprafața terenului.

În unele zone, la culturile prășitoare se aplică lucrarea de rărițat care menține apa pe rigolele formate.

8. Sistemele de culturi pe terenurile în pantă constau în:

• culturi de benzi înierbate late de 4-6 m intercalate printre fâșiile de culturi agricole;

• fâșii de culturi agricole late de 60-150 m pe pante de 10%;

• fâșii de culturi agricole late de 30-60 m pe pante de 10-15%;

• fâșii de culturi agricole late de 20-30 m pe pante de 15-20%;

• culturi pe trase, pe pantele mai mari.

9. Distanța între benzile-tampon, în funcție de mărimea pantei, va fi:

• de 50-150 m pe pante de 4-10%;

• de 30-50 m pe pante de 10-15%;

• de 20-30 m pe pante de 15-25%;

• de 10-20 m pe pante de 25-30%.

10. În funcție de poziția pe pantă, benzile înierbate au lățimea:

• de 4-6 m pe treimea superioară a pantei;

• de 6-8 m pe treimea mijlocie a pantei;

• de 8-10 m la piciorul pantei.

Prin urmare, prin lucrări corecte, cu culturi adecvate, cu ajutorul fâșiilor înierbate, al benzilor-tampon, al perdelelor forestiere de protecție antierozională, precum și prin amenajarea de terase și împădurirea pantelor mai mari improprii producției agricole, se pot stăvili fenomenul de eroziune și alunecările de teren, iar pe suprafețele amenajate antierozional se pot obține recolte ca în Bărăgan.

Pentru edificare, prezentăm evoluția producției de grâu la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Combaterea Eroziuni Solului „Mircea Moțoc” Perieni, județul Vaslui.

Stațiunea a fost înființată în anul 1954 și a început să aplice lucrări antierozionale din 1964. Producția medie de grâu în primii zece ani, până în 1973, a fost de 2.500 kg/ha. Următorii zece ani, 1074 – 1984, producția a fost de 3.700 kg/ha. Între anii 1990 și 2000, producția medie de grâu a ajuns la 4.600 kg/ha, iar în prezent este de 5.300 – 5.600 kg/ha la nivelul suprafețelor fără eroziune.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Aspecte ale fenomenelor de ofilire (veștejire) și șiștăvire (zbârcire) la plantele agricole

Schimbările climatice și sterilitatea la porumb

Sol sănătos, prin dezmiriștit și menținerea terenului permanent verde

Se apreciază că pe pământ există mai multe specii de ciuperci decât de plante. Ele cântăresc mai mult decât toate animalele la un loc. Spre exemplu, o linguriță de humus conține 500 m filamente de ciuperci care aprovizionează plantele cu elemente nutritive, care împiedică procesul de eroziune a solului și care ocrotesc rădăcinile plantelor de dăunători. Ele au capacitatea de a fixa mari cantități de CO₂ în pământ. Totodată, ciupercile contribuie la formarea agregatelor structurale stabile prin miceliul lor ramificat care are acțiune mecanică asupra particulelor elementare de sol pe care le grupează în agregate.

Hifele ciupercilor formează un manșon în jurul rădăcinilor. Ele pătrund în structura rădăcinilor și se hrănesc cu produsele realizate de plante în fenomenul de fotosinteză. La rândul lor, ciupercile aprovizionează plantele cu apă și săruri minerale într-un proces de simbioză numit micoriză de care beneficiază circa 80% din speciile de plante de pe Terra.

Micoriza poate fi:

• ectotrofă, când hifele ciupercii învăluie rădăcinile plantelor ca o teacă;

• endotrofă, când hifele pătrund în intervalul celulelor plantelor;

• ectoendotrofă, când hifele de la suprafață pătrunde și în interiorul celulelor rădăcinilor.

Hifele ciupercilor îndeplinesc și rolul perișorilor absorbanți ai rădăcinilor. Se întâlnesc și cazuri, la micoriza endotrofă, când celulele plantelor-gazdă omoară hifele ciupercii, le digeră și folosesc în hrănirea lor substanțele organice ale ciupercii. Pentru a fi folosite la plantele agricole, în comerț se găsesc următoarele endomicorize: Rhizophagus și Funeliformis. Ele se găsesc sub formă de pulbere care, la semănat, se amestecă cu sămânța folosind 1-2 kg/ha pulbere.

Din literatura de specialitate rezultă că asemenea produse realizează Kwizda Agro România. Cea mai folosită este ciuperca Trichoderma asperellum, care este ectoendotrofă.

Ciupercile produc humus, una dintre sursele importante de asigurare a plantelor cu nutrienți. Ele asigură descompunerea resturilor organice îmbogățind solul în substanțe nutritive. Totodată, contribuie la însănătoșirea solului prin descompunerea pesticidelor.

Ciupercile solubilizează și fac accesibile absorbției de către plante a N, P, Ca, Cu, Mo, Mg, Zn, Fe.

Filamentele fungice formează o rețea care reține apa în sol asigurând creșterea toleranței plantelor la secetă. Partea exterioară a filamentelor ciupercilor este cleioasă, la care aderă particulele elementare de sol, evitând astfel fenomenul de eroziune.

Substanțele nutritive în sol se găsesc sub patru forme:

• forme fixate în mineralele primare, inaccesibile plantelor;

• forme potențial accesibile, fixate în forme neschimbabile, greu accesibile;

• forme schimbabile reținute la suprafața complexului absorbativ al solului și devin ușor accesibile;

• forme solubile existente în soluția solului, preluate ușor de plantă.

Ciupercile au rolul de a interveni la formele greu accesibile pentru a le pune la dispoziția plantelor.

Ciuperca Trichoderma protejează plantele de cultură de anumiți fungi periculoși, ca: Pythium aphanidumatum, Fusarium oxysporum și nematozi. Ea prezintă un antagonism puternic pentru alte ciuperci pe care le parazitează și emite enzime care distrug peretele celular al altor fungi, din care consumă nutrienți. Totodată, sintetizează substanțe antifungice și antibacteriene care combat patogenii din sol. Ciuperca stimulează creșterea rapidă a plantelor prin producerea de fitohormoni ca auxina, citochimina, giberelina, acid abscisic. Prin rețeaua de hife menține dăunătorii la distanță, în special nematozi, pentru care hifele sunt o capcană, ciuperca hrănindu-se ulterior cu substanțe din corpul acestora.

Un alt produs, Pannon Starter Perfect, folosit la inocularea semințelor, are și proprietatea de a solubiliza fosforul din sol, fiind și un bun stimulator pentru porumb și floarea-soarelui.

Prin urmare, hifele ciupercilor asigură:

• Aprovizionarea plantelor cu apă și elemente nutritive, produc humus;

• Ocrotesc rădăcinile plantelor de dăunători;

• Produc acizi care descompun substanțele greu solubile din sol;

• Protejează plantele de fungi periculoși;

• Fixează în pământ cantități importante de CO₂;

• Contribuie la formarea agregatelor structurale;

• Asigură însănătoșirea solului prin degradarea pesticidelor;

• Se opun fenomenului de eroziune;

• Stimulează creșterea plantelor cu fitohormoni, reduc necesarul de îngrășăminte, asigură creșterea recoltelor și reducerea cheltuielilor.

Pentru o cât mai bună activitate a ciupercilor, este necesar:

• să se intervină cât mai puțin asupra solului, practicând sistemul no-till;

• să se aplice cât mai puține chimicale ca îngrășământ și pesticide;

• să se fertilizeze cu gunoi de grajd, compost și fertilizarea foliară.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

Alte articole scrise de prof. dr. ing. Vasile Popescu și publicate în Revista Fermierului:

Strategia de luptă cu buruienile

Când și cum lucrăm pământul 

CO2, baza existenței vieții pe Terra

Recent, Clubul Fermierilor Români a lansat o petiție, „Agricultura României are nevoie de apă pentru ca Europa să își asigure securitatea alimentară”, semnată până în prezent de peste 800 de reprezentanți ai celor mai performante ferme din țara noastră. Prin această petiție, se solicită urgentarea demersurilor Guvernului României pe lângă Comisia Europeană pentru modificarea PNRR și alocarea de fonduri pentru agricultură, cu prioritate pentru sistemul de irigații și desecare-drenaj.

Clubul Fermierilor Români face demersuri pentru susținerea inițiativelor care urmăresc dezvoltarea sectorului agroalimentar românesc și își exprimă deschis dorința de a fi alături de instituțiile statului român ca partener social, prin expertiza pe care o poate oferi asupra acestui sector. „În acest sens, reiterăm importanța includerii în PNRR a finanțărilor dedicate reabilitării și modernizării structurilor hidroameliorative – irigații, desecare-drenaj, combaterea eroziunii solului din România, pentru asigurarea rezilienței și competitivității agriculturii românești. Garantarea securității alimentare a Uniunii Europene, și nu numai, reprezintă o nouă provocare pentru statele membre, având în vedere situația geopolitică actuală. Efectele pandemiei de COVID-19 și războiul din Ucraina au arătat necesitatea acordării de prioritate la finanțare a proiectelor din agricultură care contribuie la reducerea riscurilor climatice, creșterea randamentelor și producțiilor agricole”, precizează Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.

Începând cu luna noiembrie a anului 2020, Clubul Fermierilor Români a contribuit cu argumente tehnice la identificarea și elaborarea unui cadru optim privind modernizarea structurilor hidroameliorative dedicate infrastructurii de desecare-drenaj. „Am pus la dispoziția autorităților elemente de analiză a riscului și argumente privind importanța creșterii competitivității agriculturii românești prin modernizarea și extinderea amenajărilor hidroameliorative, care susțin necesitatea, oportunitatea și beneficiile asigurării finanțării în cadrul PNRR a îmbunătățirilor funciare privind sistemele de gestionare a apei la nivel național, pentru a susține agricultura performantă din România”, arată Florian Ciolacu.

Împreună cu Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I al României” din Timișoara, Clubul Fermierilor Români a întreprins elaborarea unei lucrări de cercetare intitulată „Studiu privind necesitatea reabilitării, modernizǎrii și extinderii amenajărilor hidroameliorative din Sud - Vestul României”. Acest document tehnic a fost realizat în urma unor discuții purtate cu reprezentanți din conducerea MADR, MMPA, ANIF, AFIR și Comisia pentru Agricultură a Camerei Deputaților, astfel încât implementarea acestuia să poată beneficia de o abordare integrată, iar fermierii din zonele respective să se poată bucura de realizarea unor intervenții care să le permită obținerea unor producții mai ridicate, cu un consum de resurse logistice și financiare mult diminuate.

Clubul Fermierilor Români a transmis în permanență argumente tehnice autorităților naționale privind importanța identificării unor finanțări care să vizeze soluționarea crizei lipsei de apă pentru culturile afectate de seceta pedologică la nivel național. „Considerăm absolut necesară elaborarea imediată a unei Strategii și implementarea unui Plan național de gestionare sistemică și integrată a apei și solului pentru agricultură, printr-un demers multi-sectorial la care să participe ministerele relevante și reprezentanții fermierilor. Această inițiativă va avea cu siguranță un impact major asupra siguranței și securității alimentare la nivel european, dar și un impact favorabil asupra unei distribuții de forță de muncă în spațiul rural românesc, care va atrage tinerii din diaspora și va conduce la repopularea spațiului rural românesc”, consideră Florian Ciolacu.

În sensul celor menționate, este necesară coordonarea acțiunii tuturor ministerelor relevante – Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – pentru solicitarea urgentă către Comisia Europeană a amendării PNRR, prin includerea finanțării programelor pentru o agricultură românească rezilientă și competitivă.

Persoanele interesate să susțină inițiativa Clubului Fermierilor Români pot semna petiția la următorul link: https://cfro.ro/articol/petitie-club-modificare-pnrr-alocare-fonduri-irigatii.

Pe 17 iunie este marcată „Ziua mondială pentru combaterea deșertificării și a secetei”, aceasta fiind hotărâtă de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) în 1994, cu scopul de a promova eforturile internaționale de combatere a deșertificării și pentru conștientizarea publică. Marcarea acestei zile este un prilej de a reaminti tuturor că neutralizarea degradării terenurilor este realizabilă prin rezolvarea problemelor, implicarea puternică a comunității și cooperarea la toate nivelurile.

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) atrage atenția asupra acestor fenomene periculoase care afectează grav agricultura autohtonă, țara noastră fiind una dintre cele mai afectate din Uniunea Europeană. „Cele mai lovite de deșertificare sunt sudul Câmpiei Române, Dobrogea și sudul Moldovei. Numai în județul Dolj, solurile nisipoase reprezintă mai mult de 100.000 de hectare, iar în fiecare an suprafața acoperită de nisipuri crește cu mai mult de o mie de hectare, după constatările fermierilor și specialiștilor. Iar acest lucru este întărit de cercetările experților Uniunii Europene, care arată că în România situația este critică la granița cu Bulgaria”, arată președintele LAPAR, Nicu Vasile.

Uniunea Europeană nu are la ora actuală o strategie comună pentru combaterea deșertificării, deși fenomenul afectează grav și Spania, Portugalia, Italia, Cipru, Grecia și Bulgaria. „Cercetări de ultimă oră arată că, în comparație cu datele din 2008, deșertificarea s-a accentuat în aceste țări, inclusiv în România, cu pagube economice considerabile și probleme pentru mediu. Atragem din nou atenția asupra situației dezastruoase din așa-numita zonă cuprinsă între Corabia, Calafat și Craiova, provocată de tăierea perdelelor de pădure, care opreau aridizarea solului. Amintim că acum 50 de ani pădurile reprezentau 12% din suprafața județului Dolj, iar la ora actuală putem vorbi de numai șapte procente, mai grav fiind că această suprafață este în constantă scădere”, punctează Nicu Vasile.

LAPAR solicită intervenția statului, prin instituțiile sale specializate, alături de acțiuni concrete ale fermierilor, în vederea stopării extinderii deșertificării în România. Soluțiile pentru combaterea acestui fenomen sunt puține, dar există, între acestea numărându-se înființarea de perdele de protecție și împăduriri în zonele afectate. „Este nevoie și de susținerea financiară a fermierilor, acestea fiind acțiuni posibile în plan național”, spune președintele Ligii agricultorilor. De asemenea, LAPAR consideră că este nevoie de eforturi susținute din partea României pentru a determina, la nivel european, inițierea unei dezbateri reale care să permită punerea la punct a unui plan comun de combatere a deșertificării, inclusiv alocarea de fonduri pentru acest domeniu. „Inițiativa vine în întâmpinarea dorinței Uniunii Europene de a pune în practică o agricultură mai prietenoasă cu mediul și de combatere a efectelor negative ale activităților umane. LAPAR își arată disponibilitatea de a fi parte a acestor demersuri și dezbateri, punând la dispoziție inclusiv experiența membrilor săi din zonele afectate de deșertificare. Așa cum amintesc experții Organizației Națiunilor Unite, este nevoie de conștientizarea publică, iar oprirea degradării terenurilor este realizabilă prin rezolvarea problemelor, implicarea puternică a comunității și cooperarea la toate nivelurile”, a încheiat Nicu Vasile, președintele LAPAR.

Acolo unde nu există vegetație, pe terenurile în pantă, ca urmare a eroziunii de suprafață, „din deal în vale”, țara noastră pierde anual 100 de milioane de tone de sol fertil, a fost semnalul de alarmă tras de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, cu ocazia conferinței cu tema „Potenţial şi realitate în Agro-Economia rurală” de joi, 18 octombrie 2018.

„Se pierd anual 100 de milioane de tone de sol fertil, dacă vorbim de România (...), din deal în vale, fără curbă de nivel, din cauza eroziunii la suprafaţă, din cauza vântului. Ştim foarte bine că doi-trei centimetri de sol se realizează în 3.000 de ani şi punem la loc într-o sută de ani. Aici lucrurile trebuie să fie bine cunoscute şi gestionate. Preocuparea noastră permanentă şi cercetarea fac paşi, dar şi fermierii pentru a avea soluţii”, a mărturisit ministrul de resort.

Totodată, Daea a adăugat că, printr-un anumit sistem de culturi şi aplicarea de către fermieri a unor tehnologii specifice cultivării, pot fi diminuate aceste pierderi care afectează tot mai mult zone de nisipuri şi de câmpie.

„Cele mai afectate sunt zonele de nisipuri, de câmpie, în Oltenia sunt şi acolo 400.000 de hectare cu terenuri nisipoase în pantă şi de aceea avem nevoie de sisteme de culturi pentru înverzirea solului, pentru ca aceste procese naturale să nu se accentueze”, a mai explicat oficialul guvernamental.

Potrivit unui raport FAO, citat de Petre Daea, un miliard de oameni suferă de foame, din cauza lipsei de hrană, iar preocuparea actuală pentru menţinarea solului nu este suficient de activă în momentul acesta.

„În realitate avem zilnic, la fiecare 6 secunde, o pierdere a unei vieţi, a unui copil, aşa spune un raport FAO, şi că pierdem într-o recreaţie 100 de copii din cauza lipsei de hrană, dar şi că suferă pe planetă peste un miliard de oameni de foame pentru că nu au posibilitatea să se hrănească. În procesul acesta al vieţii solului, în loc să-l menţii, te îndepărtezi de el, pentru că risipa este o evidenţă, iar preocuparea nu este suficient de activă în momentul acesta”, a mai spus ministrul Daea.

Aproape jumătate din suprafața agricolă a țării, în pericol

Studiile de specialitate arată că terenurile agricole în pantă cu pericol de eroziune ocupă 43% din suprafaţa agricolă a ţării.

Eroziunea solului constă în pierderea particulelor de sol prin acţiunea apei şi a vântului. Riscul erozional trebuie minimalizat printr-un management adecvat. Adâncimea de înrădăcinare şi cantitatea de apă accesibilă pentru plante se reduce. Aceste procese sunt şi mai intense pe solurile subţiri, unde roca este mai aproape de suprafaţă, spun specialiștii ICPA.

Intensificarea eroziunii conduce la pierderea treptată a stratului superficial de sol şi astfel la reducerea fertilităţii solului prin pierderea particulelor fine de sol bogate în nutrienţi.

Eroziunea contribuie la creşterea riscului faţă de inundaţii prin intensificarea scurgerilor, blocarea drenurilor şi a canalelor de drenaj.

Covorul vegetal protejază solul împotriva eroziunii, dar pot avea loc modificări semnificative pe solurile arabile ori pe terenurile intens păşunate, ori pe terenurile recent defrişate.

Independent de pierderile de sol, culturile agricole în primele faze de vegetaţie pot fi afectate prin pierderea solului din jurul rădăcinilor (prin procesul de spălare) sau prin ruperea şi detaşarea lor în atmosferă odată cu particulele de praf, din cauza eroziunii eoliene. În astfel de condiţii, culturile agricole trebuie reînsămânţate, ceea ce înseamnă costuri suplimentare şi risc crescut de pierdere sau reducere severă a recoltei următoare. Pot fi necesare lucrări suplimentare pentru uniformizarea suprafeţei solului. De asemenea, curăţirea canalelor şi a drenurilor de sedimente devine costisitoare. Apele de suprafaţă pot fi contaminate de către sedimente, nutrienţi, pesticide, care se găsesc în solul erodat.

Lacurile destinate creşterii peştelui pot fi serios degradate prin depozitarea sedimentelor. Cazuri evidente au loc în imediata vecinătate a diferitelor lacuri de acumulare, dar procese semnificative se pot produce şi în zonele de deal, unde vegetaţia este afectată prin păşunat excesiv, ori chiar în zonele cu lacuri, heleșteie piscicole sau recreative.

Eroziunea poate cauza probleme negative deosebite zonelor învecinate, chiar populaţiilor locale; de exemplu, prin inundaţii, prin depozitarea sedimentelor pe arterele de circulaţie ori pe proprietăţile învecinate.

Fiecare deţinător de teren are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru prevenirea eroziunii, iar dacă s-a produs deja, atunci trebuie întreprinse lucrări pentru a înlătura orice sedimente depozitate.

Chiar şi simplele scurgeri de suprafaţă - făgaşele - pot deveni foarte importante. De asemenea, chiar dacă aceste scurgeri nu sunt cu particule de sol, ele pot deveni dăunătoare, pot polua apa de suprafaţă cu nutrienţi şi pesticide aflate în soluţie sau ataşate particulelor foarte fine. Scurgerile de la crescătoriile de animale pot avea efecte similare.