În această perioadă, în zonele în care porumbul a început să răsară, își face simțită prezența rățișoara porumbului (Tanymecus dilaticollis gyll).

În Banat, semănatul porumbului este în plină desfășurare. Cu siguranță, în curând vom asista la apariția dăunătorului în culturile răsărite. Din fericire, în Banat, populațiile de Tanymecus dilaticollis nu sunt atât de mari comparativ cu alte zone din țară. Din cauza condițiilor climatice mai răcăroase din vestul țării, Tanymecus dilaticollis este scump la vedere.

Fotografiile din acest material sunt din anii 2021 și 2022. Asta înseamnă că fermierii sunt mai atenți la rotația culturilor. Din păcate, există areale în România unde, datorită tehnologiilor practicate, bazate pe monocultură, populațiile sunt foarte mari și distrug culturile imediat după răsărire. Pentru a putea combate eficient acest periculos dăunător, vă punem la dispoziție informații despre biologia, daunele produse și combaterea corectă a rățișoarei porumbului.

Rățișoara pe floarea-soarelui

Importanța economică, recunoaștere și daune produse

Tanymecus dilaticollis este considerat un dăunător periculos al porumbului, fiind prezent în zonele calde din România (Sud și Sud - Est). După Badiu et al., 2019 (citat de Georgescu et al., 2022), datorită modificărilor climatice, rățișoara porumbului își face simțită prezența în ultimii ani și în zonele mai puțin favorabile dezvoltării (Sudul Transilvaniei; Nord - Estul României).

Corpul gărgăriței are lungimea cuprinsă între 5,1 - 9,6 mm, formă alungită, ovală și rostru lung. Culoarea corpului este cenușie - brună. De regulă, adulții apar la suprafața solului aproximativ trei săptămâni după ce temperatura medie a aerului crește la 10° C [Dieckmann, 1983; Roșca et al., 2011].

Cel mai periculos este atacul adulților din timpul răsăritului când plantele pot fi retezate. Aceste plante sunt pierdute, iar dacă frecvența plantelor retezate este mare, culturile sunt întoarse de multe ori. Când insectele rod frunzele în faza de cornet, la deschiderea frunzelor se vor observa perforații circulare cu dispunere transversală [Roșca et al., 2011]. De la 4 - 5 frunze, plantele de porumb nu mai sunt în pericol. În această fenofază, Tanymecus dilaticollis va ataca frunzele pe margini. Atacul se manifestă sub formă de trepte (rosături în formă de U). Astfel de plante vor avea creșteri încetinite care se pot traduce prin pierderi în producție uneori.

Dăunătorul atacă în perioadele călduroase, însorite și cu temperaturi medii diurne ce trec de 20⁰C. Sub această temperatură și în prezența precipitațiilor sau timp noros, insecta își încetinește activitatea.

Biologia dăunătorului

Are o singură generație pe an și iernează în stadiul de adult, în sol, la adâncimi de 40 - 60 cm. Pe măsură ce temperatura din sol crește (de la 4⁰ C), în luna februarie, adulții încep să urce către suprafața solului. La sfârșitul lunii martie și chiar mai devreme uneori, adulții pot fi văzuți la suprafața solului dacă temperatura aerului este de 9⁰ C - 10⁰ C.

Până la răsărirea porumbului, adulții se hrănesc cu plante spontane, cereale. Au o preferință deosebită pentru pălămidă, de exemplu. Când culturile de porumb răsar, rățișoara migrează în acestea, unde începe să se hrănească. De altfel, întreg ciclul de viață al insectei are loc în cultura de porumb (hrănire, împerechere, pontă, iernare) - Roșca et al., 2011. Pe lângă porumb, gărgărițele pot ataca și floarea-soarelui, leguminoasele etc (sunt polifage). La floarea-soarelui poate fi prezent și Tanymecus palliatus (polifag și el). Spre deosebire de Tanymecus dilaticollis, Tanymecus palliatus are două generații/an.

Managementul integrat al rățișoarei porumbului

Managementul integrat al acestui dăunător constă în îmbinarea echilibrată a măsurilor profilactice (foarte importante) cu cele chimice și biologice.

Monitorizarea dăunătorului este foarte importantă, fiind parte a strategiei de control. Ea poate fi realizată prin efectuarea sondajelor la sol primăvara, la jumătatea lunii martie, în fostele culturi de porumb, mai ales în solele unde au fost densități mari. Prin aceste sondaje se poate estima viitoarea populație a dăunătorului. Din păcate, în prezent nu are cine să execute aceste sondaje deoarece în țara noastră aproape că nu mai există un serviciu de protecția plantelor care să ajute cu adevărat fermierii prin emiterea avertizărilor la timp pentru combaterea unei insecte sau a unui patogen. Modul haotic în care se fac unele lucrări de proteția plantelor ne-au adus în situația de a nu mai putea controla cu adevărat dăunătorii periculoși.

Metode profilactice

Principalele măsuri profilactice (care de cele mai multe ori nu sunt respectate) sunt:

• Rotația culturilor. Respectarea rotației este foarte importantă și ne-ar putea feri de Tanymecus dilaticollis. Din păcate, noile tehnologii susțin așa numitele „rotații scurte” care, pe termen lung sunt un dezastru. În unele areale din România, monocultura de porumb se practică, cultivându-se pe aceeași solă timp de peste 15 ani (probabil sunt situații excepționale). Rezultatul monoculturii timp de mai mulți ani este înmulțirea excesivă a acestui dăunător;

• Lucrările de întreținere țin departe dăunătorul;

• Planta premergătoare este și ea importantă. Dacă este una preferată de dăunător, va lăsa în urmă o rezervă importantă. De aceea, nu cultivați porumb după porumb, după sorg, după sfeclă de zahăr sau floarea-soarelui. Cultivați porumb după grâu, după mazăre, după orz, după in. Trebuie să fiți atenți nu doar la planta premergătoare, ci și la plantele cultivate în vecinătate. Un aspect foarte important. Din păcate, aceste reguli simple nu sunt respectate acum. În viitor, este posibil să asistăm la schimbări în acest sens pentru a putea lupta cu acest dăunător;

• Data semănatului;

• Distrugerea buruienilor gazdă este o lucrare importantă care va diminua populațiile dăunătorului. Dăunătorul preferă pălămida dintre buruieni. În anii trecuți am verificat o solă de porumb unde erau vetre de pălămidă roase de Tanymecus dilaticollis.

Inedit. Tanymecus dilaticollis printre florile de rapiță

Metode chimice

Cea mai sigură metodă de combatere este tratarea semințelor. Acest tratament protejează foarte bine plantele răsărite. Deoarece neonicotinoidele sunt retrase este tot mai dificil de ținut sub control rățișoara porumbului, mai ales acolo unde se practică monocultura. Din acest motiv se caută soluții.

Pentru 2024, MADR a acordat aprobare pentru tratarea semințelor de porumb și floarea-soarelui cu produsul Nuprid AL 600 FS (imidacloprid). Produsul poate fi folosit în perioada 22 ianuarie - 22 mai 2024 pentru a ține sub control dăunătorii Tanymecus dilaticollis și Agriotes sp. Semințele tratate cu imidacloprid pot fi însămânțate doar în zonele cele mai afectate de dăunătorii mai sus menționați și doar la depășirea PED (prag economic de dăunare). Autorizația temporară poate fi vizualizată pe site-ul ANF (Agenția Națională Fitosanitară): https://www.anfdf.ro/.../aut.../2023/NUPRID_AL600FS_2024.pdf. Pragul economic de dăunare calculat este de 5 adulți/m².

Alte praguri sau intervale critice de care trebuie să ținem seama sunt legate de densitatea dăunătorului:

• Pragul minim este sub 0,5 gărgărițe/m²;

• Pragul mediu de 1 gărgăriță/m²;

• Pragul de la care trebuie să ne îngrijorăm este de peste 1 gărgăriță/m² (Baicu, 1978; Hatman et al., 1986).

Tratamente în vegetație

Înainte de efectuarea tratamentelor, culturile de porumb, cât și de floarea-soarelui trebuie verificate cu atenție înainte de răsărire și în timpul răsăritului. Sondajele în culturi se vor face obligatoriu în fenofazele de 1 - 3 frunze (BBCH 9 - 11, răsărire) și 3 - 5 frunze (BBCH 12 - 15). Dacă constatați că aveți atac și densitate numerică mare este bine să faceți un tratament. Tratamentele de după răsărit și chiar în timpul răsăritului și-au dovedit eficacitatea de-a lungul timpului, atunci când insecta a fost depistată la timp (ținându-se seama și de pragul economic de dăunare). Pe solele care sunt puternic infestate se poate face un tratament înainte de semănat (înainte de discuirea ce precede semănatul) - Rădulescu et al., 1967.

În România sunt omologate pentru combaterea în vegetație următoarele substanțe: Cipermetrin; Deltametrin; Lambda - cihalotrin; Acetamiprid [după PESTICIDE 2.24.3.1].

Metode biologice

În agricultura ecologică pot fi utilizate biopreparate pe bază de ulei de neem, spinosad și Bacillus thuringiensis. Într-un studiu, Toader et al. (2020), scot în evidență eficacitatea bună a acestor substanțe. Se arată că, rezultatele cele mai bune s-au obținut când semințele au fost tratate cu ulei de neem, iar în vegetație s-a realizat un tratament cu spinosad. Într-un alt studiu efectuat în Bulgaria au fost testate două bioinsecticide: unul pe bază Beauveria bassiana, iar celălalt pe bază de azadirachtin Neem Azal T/S. Rezultatele experimentului arată că mortalitatea medie a adulților de T. dilaticollis a fost mai ridicată în cazul micoinsecticidului (pe bază de Beauveria bassiana) comparativ cu azadirachtina unde mortalitatea în decurs de 16 zile a fost mai scăzută. Concluzia studiului este că, adulții sunt mai sensibili la B. bassiana decât la azadirachtin (Toshova et al., 2021). Testele efectuate în casa de vegetație de către Georgescu et al. (2022) cu agenții biologici Beauveria bassiana (BbTd, BbTy ), Beuaveria pseudobassiana (BpPA ) și Metarhizium anisopliae (MaF) arată că mortalitatea a fost foarte scăzută. Concluzia studiului a fost că mortalitatea a trecut de 10% doar în urma tratamentelor cu Metarhizium anisopliae (MaF) și Beauveria bassiana (BbTy).

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În data de 11 august 2022 a avut loc o reuniune organizată de MADR fără participarea ministrului Daea, care probabil a considerat că nu este foarte important ce-o să fie după ce domnia sa nu va mai fi ministru.

Secretarii de stat au boicotat în grup participarea, cu o mică excepție dată de participarea meteorică și fără substanță a domnului Sorin Moise. La reuniunea sus amintită s-au prezentat ultimele modificări ale PNS, multe dintre ele ca răspuns la observațiile formulate de Comisia Europeană.

Reuniunea a avut loc într-o atmosferă tensionată, în special datorită poziției MADR care a mers pe formula de informare, dar fără dezbatere și consultare, adică s-a prezentat direct ce s-a stabilit să fie transmis ca răspuns la Bruxelles, fără a se mai aștepta eventualele opinii ale mediului asociativ, dar asta este situația, nu este nici prima și nici ultima oară când se întâmplă așa.

Dar mă întorc la acest material, unde am dorit să selectez principalele obligații pe care le vor avea fermierii din cultura vegetală începând cu anul 2023, așa cum sunt stabilite ele până la acest moment și sub rezerva că nu putem anticipa ce observații mai pot veni de la Comisie până ne vor da binecuvântarea finală. Astfel vom parcurge principalele prevederi care se aplică fermierilor din cultura vegetală și acolo unde este cazul voi ridica și observații asupra lacunelor de definire sau de formulare, care poate vor fi auzite de cei în drept și, cine știe, vor aduce și corecturile sau lămuririle de rigoare.

I. GAEC 6 – Acoperirea minimă a solului pentru a evita solul descoperit în perioadele cele mai sensibile

Prima oprire o vom face la GAEC 6, unde, așa cum se poate citi mai jos formularea oficială de la acest moment, terenul agricol trebuie să fie acoperit în perioada 15 iunie – 30 august, ori prin cultură principală și care se va recolta după 30 august, ceea ce este de înțeles, ori prin lăsarea miriștii nelucrate în urma recoltării culturii principale, ceea ce este la fel posibil, sau prin cultivarea de culturi secundare timp de 30 de zile după recoltarea culturii principale.

Legat de ultima prevedere privind cultivarea culturilor secundare, se impun câteva clarificări, în sensul că putem avea culturi pe care le recoltăm în jurul datei de 15 iunie și imediat se seamănă culturile secundare (cele pentru covoare vegetale) și unde avem obligația de a le lăsa 30 de zile, dar în acest caz nu vom îndeplini cerința de a le avea pe teren la 30 august. În acest sens, recomand fermierilor să îndeplinească ambele cerințe, adică cultura secundară să fie ținută 30 de zile, dar fără a fi desființată înainte de 30 august.

„GAEC 6 - CERINȚE  OBLIGATORII PENTRU FERMIERI

-  Pentru protejarea solurilor în perioada cea mai sensibilă din cursul anului (15 iunie – 31 august), terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi agricole sau se asigură o acoperire minimă a solului cu resturi vegetale (miriște), covor vegetal (culturi de acoperire) ori culturi secundare, timp de cel puțin 30 de zile după recoltarea culturii principale, pe cel puțin 80% din suprafața arabilă a exploatației.

-  Pentru terenul lăsat pârloagă, acoperirea adecvată a solului înseamnă: terenul arabil necultivat pe durata unui an agricol, întreținut în bune condiții agricole și de mediu, pe care se efectuează activitatea minimă de întreținere. Perioada în care terenul este lăsat pârloagă este de minim 6 luni într-un an agricol și acoperă lunile martie-august.

-  Pe timpul iernii, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi de toamnă şi/sau să rămână nelucrat după recoltare pe cel puțin 20% din suprafața arabilă a exploatației agricole.”

O altă observație se ridică în cazul practicii fermierilor (care nu sunt puțini) care imediat după recoltarea orzului sau a grâului pregătesc și seamănă rapiță mai mult de 20% din suprafață, înainte de 30 august, situație în care rapița este considerată cultură principală și nu se mai încadrează la culturi secundare, deci nu respectă cerințele GAEC 6. Cum vor trebui să procedeze fermierii?

Privitor la definirea conceptului de teren pârloagă, se referă la terenul necultivat între martie –august și care va avea parte doar de lucrări minime de întreținere definite conform OUG 5/2015, adică ori o cosire, ori un discuit, ori o erbicidare. Sincer să fiu, nu am priceput de ce nu se permite în acest caz cultivarea unor amestecuri pentru covoare vegetale încorporabile începând cu 1 septembrie și care ar permite o creștere a materiei organice în sol, dar poate la MADR printre funcționarii foarte bine pregătiți (dar nu la astfel de lucruri) nu a fost nimeni care să poată argumenta un astfel de demers.

Ultima cerință de care fermierii trebuie să țină cont este gradul de acoperire a solului în timpul iernii, care nu trebuie să scadă sub 20%, ori culturi înființate, ori teren nelucrat și lăsat sub formă de miriște după recoltarea culturii principale.

II. GAEC 7 – Rotația culturilor pe terenurile arabile, cu excepția culturilor care cresc sub apă

Trecând la GAEC 7 trebuie reținut faptul că nu se permite monocultura în cazul culturilor care sunt cele mai cultivate în fermele vegetale, gen porumb, floarea soarelui, grâu, rapiță, soia, mazăre sau orz, acest lucru fiind permis doar în cazul ierburilor sau al culturilor erbacee.

Teoretic este permisă o excepție, în sensul că nu se mai consideră monocultura dacă între cele două culturi principale de același fel se cultivă o cultură secundară. Astfel pentru a fi clar, în cazul în care dorim cultivarea de grâu după grâu, trebuie ca în perioada liberă între cele două culturi, să zicem între 15 iulie și 15 septembrie, să cultivăm altceva. Nu putem spune că în acest caz nu este posibil să se facă așa, cu toate că efectul de obținere de materie organică este destul de puțin realizat, dar se ridică o primă observație, în sensul dacă există o durată minimă pentru menținerea culturii secundare?

Clarificarea acestei durate va duce și la evaluarea situației dacă este posibil acest scenariu atât la grâu, cât și în cazul monoculturii de porumb, mai ales în cazul terenurilor irigate unde se cultivă hibrizi tardivi.

„GAEC 7 - CERINȚE  OBLIGATORII PENTRU FERMIERI

- Regula generală: se aplică o rotație a culturilor pe terenul arabil, cu excepția culturilor care cresc sub apă. Rotația constă în alternarea culturilor cel puțin o dată pe an (an agricol) la nivel de parcelă agricolă, inclusiv a culturilor secundare gestionate în mod corespunzător, cu excepția culturilor multianuale, a ierburilor și a altor plante furajere erbacee, a terenurilor lăsate pârloagă și a culturilor din spații protejate.

- Prin excepție de la regula generală, una și aceeași specie de plante (cultura de bază sau principală) poate fi cultivată pe aceeași suprafață de teren arabil o perioadă de cel mult 3 ani consecutiv, cu obligația ca, anual, între două culturi principale să înființeze o cultură secundară, diferită ca specie față de cultura principală.”

Și ca o ultimă observație, eu personal nu aș fi permis excepția de la interzicerea monoculturii în cazul culturilor de floarea-soarelui, rapiță sau soia, chiar și în cazul cultivării de culturi secundare și aș fi mers mai departe în sensul că nu aș fi acceptat nici rotații formate consecutiv din culturile enumerate mai înainte, dar este doar opinia mea și este bazată pe amărâtele alea de cărți de fitotehnie după care unii dintre noi am mai citit, dar este clar că nu toți.

III. GAEC 8 – Procentajul minim din suprafața agricolă dedicat zonelor sau elementelor neproductive

Astfel am ajuns la GAEC 8 și unde ne vom opri asupra obligației de a lăsa 4% din terenul cultivat al fermei drept teren necultivat sau pârloagă. Există și o derivată a acestei interdicții, în sensul că se poate lăsa doar 3% teren necultivat, dar la asta se adaugă obligația de a cultiva 4% din terenul fermei cu culturi fixatoare de azot (leguminoase), însă fără aplicarea tratamentelor fitosanitare.

„GAEC 8 - CERINȚE  OBLIGATORII PENTRU FERMIERI

Se asigură ponderea minimă de cel puțin 4% din terenul arabil la nivel de exploatație alocat zonelor sau elementelor neproductive, inclusiv terenuri lăsate pârloagă. Opțional, fermierul poate asigura o pondere minimă de cel puțin 7% din terenul arabil la nivel de exploatație, dacă acesta include culturi fixatoare de azot, cultivate fără utilizarea de produse de protecție a plantelor, din care 3% reprezintă terenuri lăsate pârloagă sau elemente neproductive.”

Că este bine sau nu, fiecare dintre cei care vor citi va aprecia, dar cred că aici autoritățile vor răspunde sub forma „atât s-a putut” și nici nu trebuie să ne mire, dacă ne gândim la cei care au reprezentat România la aceste negocieri.

Și aici, ca și la GAEC 7, se poate repeta întrebarea de ce la terenurile necultivate nu s-a permis semănatul de covoare vegetale care sunt oricum mai bune decât lăsarea buruienilor să crească nestingherite, dar toate răspunsurile sunt date de nivelul de cunoaștere al celor care cer și care aplică astfel de principii, nivel care trebuie să acceptăm cu mândrie că este slab și la ei (adică la Bruxelles), ca și la noi.

IV. ECOSCHEMA 1 – Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil

Ușor, ușor, am ajuns la ultimul punct pe ,,ordinea de zi” și care este reprezentat de ecoschema care va trebui aplicată de fermele peste 20 ha și care doresc să obțină și subvenția aferentă acesteia. Ecoschema are trei principii standard obligatorii, adică 5% teren necultivat, 5% teren cultivat cu leguminoase și în perioada 15 iunie – 30 august 80% din terenul fermei să fie protejat prin cultură principală, miriște sau culturi secundare (aici a se ține cont de observațiile deja prezentate mai sus), iar apoi se adaugă alegerea unuia dintre cele 3 principii variabile, adică diversificarea culturilor prin existența a minimum 3 sau cultivarea prin minim/no/strip tillage a cel puțin 50% din suprafață sau plantarea a 2 arbori/ha anual din speciile agreate.

O primă observație este că aplicarea acestei ecoscheme se bate cap în cap (în sensul că este neclar) cu GAEC 9, astfel încât dacă conform GAEC procentul de teren necultivat trebuia să fie de minimum 4% din terenul fermei, aplicarea ecoschemei ridică acest procent la 5%, dar în condițiile în care nu scrie nicăieri dacă acest procent de la GAEC poate fi folosit și la îndeplinirea obiectivului de la ecoschemă. Adică, mai simplu spus, ca să se respecte și GAEC 8, și ecoschema, trebuie să lăsăm necultivat doar 5%, sau 4% de la GAEC, plus 5% de la ecoschemă, adică în total 9%?

Sunt ferm convins că primul răspuns al celor de la MADR va fi ,,stați liniștiți” este prima formulă, dar, atenție, nu scrie nicăieri asta, iar Comisia atunci interpretează cum dorește, adică poate să o facă în spiritul obiectivului care îl are de a se ajunge la 10% necultivat și să vedem cu toții atunci dezastru.

A doua observație este legată de cultivarea leguminoaselor, în sensul că la GAEC se poate practica formula 3% teren necultivat și 4% cultivat cu leguminoase, dar fără aplicarea de tratamente fitosanitare. La ecoschemă se spune că a doua cerință este cultivarea a 5% din suprafață cu culturi leguminoase, dar fără a se interzice tratamentele fitosanitare. Ceea ce nu se menționează explicit în documente, dacă cele 4% suprafață culturi leguminoase de la GAEC pot fi acceptate și în respectarea cerinței de la ecoschemă sau va trebui să avem formula 4% pentru GAEC și 5% pentru ecoschemă, adică 9% teren cultivat cu leguminoase? Poate de această dată funcționarii MADR vor înțelege mai clar care sunt nedumeririle mediului asociativ la ceea ce ei au prezentat și, mai știi, poate vor face ceva în sensul clarificării acestor aspecte.

„ECOSCHEMĂ - Cerințe de bază (modificări)

1. Fermierii trebuie să aloce peste 5% din terenul arabil pentru elementele neproductive (inclusiv teren lăsat pârloagă).

1. 1. În cazul fermelor cu peste 75% din terenul arabil utilizat pentru producția de iarbă sau de alte plante furajere erbacee, culturi aflate sub apă o mare parte a ciclului de cultură, sau care face obiectul unei combinații, ponderea elementelor neproductive (inclusiv teren lăsat pârloagă) trebuie să depășească 3%.

2. Să cultive pe minimum 5% din totalul terenului arabil declarat, culturi leguminoase, bogate în proteină vegetală, fixatoare de azot, care se pot recolta, precum: soia, mazăre de consum/furajeră, măzăriche, sparcetă, trifoi, facelia, fasole, fasoliță, ghizdei, năut, lupin, linte, bob, lucernă, arahide, amestecuri de leguminoase și graminee perene.

3. În perioada sensibilă pentru sol cuprinsă între 15 iunie și 31 august, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi agricole sau se asigură o acoperire minimă a solului cu resturi vegetale (miriște), covor vegetal (culturi de acoperire) ori culturi secundare, timp de cel puțin 30 zile, în intervalul stabilit, după recoltarea culturii principale, pe cel puțin 90% din suprafața arabilă a exploatației. Această practică are ca scop principal protejarea solurilor în perioadele cele mai sensibile din parcursul anului agricol, în contextul schimbărilor climatice actuale.

Cerințe specifice

La condițiile de bază de mai sus, fermierul trebuie să aleagă una din următoarele condiții specifice:

A - să practice diversificarea culturilor pe terenul arabil, în funcție de suprafață, după cum urmează:

•       în cazul suprafețelor cuprinse între 10.01 ha și 30 ha, fermierul trebuie să cultive cel puțin două culturi diferite, iar cultura principală să acopere maximum 75% din terenul arabil;

•       în cazul suprafețelor de peste 30 ha, fermierul trebuie să cultive cel puțin trei culturi diferite. Cultura preponderentă trebuie să acopere maximum 70% din terenul arabil, respectiv două culturi preponderente să acopere împreună maximum 85% din terenul arabil, cu respectarea procentului de 5% din teren pentru elementele neproductive;

•       în cazul în care suprafața de teren arabil este cultivată în proporție de peste 80% cu iarbă / plante erbacee / leguminoase sau acoperită cu culturi aflate sub apă o mare parte a ciclului de producție, indiferent de mărimea exploatației pentru care solicită sprijinul prin această ecoschemă, se consideră ca fiind practică de diversificare dacă respectă un procent de minimum 3% teren neproductiv.

B - să practice o tehnologie de agricultură de tip conservativ pentru sol (no /minimum /strip-tillage) pe minimum 50% din suprafața cultivată a exploatației.

Gestionarea lucrărilor solului de tip conservativ contribuie înmod direct la protejarea solurilor în perioadele și în zonele cele mai sensibile, cât și la reducerea riscului de degradare a solului și eroziune.

Prin promovarea acestei practici conservative se dorește evitarea la maximum a compactării solului prin reducerea trecerilor repetate cu utilaje, creșterea capacității de reținere a apei în sol, creșterea capacității solului de sechestrare a carbonului, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și, implicit, reducerea amprentei de carbon prin reducerea consumului de combustibil pe hectar, creșterea biodiversității la nivelul solului, concomitent cu asigurarea unui habitat prielnic pentru dezvoltarea faunei. Totodată, urmare arăturii conservative se va obține și o îmbunătățire a texturii și structurii și a biotei solului, creșterea materiei organice din sol (+ de humus).

Nu în ultimul rând, prin promovarea aplicării agriculturiiconservative de tipul no till/minimum till/ strip till se va reduce amprenta de carbon din partea fermelor ce vor apela la această practică, consumul de motorină la hectar fiind redus în medie cu 35%.

C - Fermierii trebuie să planteze anual cel puțin 2 arbori pe hectar, la nivel de exploatație, precum: populații locale de pomi fructiferi și arbori (măr, piersic, prun, corcoduș, zarzăr, cais, cireș, vișin, gutui), nuc, stejar, ulm, tei, alun, salcâm, glădiţă, paltin, arţar, jugastru, pin, sălcioară, castan, precum și alte specii.

Această practică contribuie la stoparea și inversarea pierderii biodiversității, la îmbunătățirea serviciilor ecosistemice și la conservarea habitatelor și a peisajelor, poate constitui un refugiu pentru păsări și  animale. De asemenea pe termen mediu poate constitui un sprijin pentru reducerea eroziunii solului, reducerea temperaturii solului în zonele de proximitate a plantației, cât și o influență ușoară asupra capacității de menținerea apei în sol și sechestrare de carbon în locul plantației și limitrof acesteia.”

V. CONCLUZII

În final, fermierii, cel puțin la acest moment, trebuie să aibă în vedere pentru anul agricol 2022-2023 măcar următoarele aspecte:

• Iarna, cel puțin 20% din terenul fermei trebuie acoperit de culturi principale sau secundare ori să fie lăsat sub formă de miriște;

• Între 15 iunie și 30 august, 80% din suprafața terenului fermei trebuie să fie acoperit de culturi principale, secundare sau miriște, iar culturile secundare să aibă o vechime de cel puțin 30 de zile pentru a se evita orice problemă de înțelegere în raport cu prevederile GAEC 6;

• Se interzic monoculturile cu excepția cazului în care se folosesc culturi secundare. Dar pentru motivele expuse în material este de evitat dacă nu se vine de la MADR cu lămuriri suplimentare.

• Prin GAEC 8 se impune lăsarea a 4% din teren necultivat sau 3% necultivat și 4% cultivat cu plante leguminoase.

• Implementarea ecoschemei duce la lăsarea a 5% din teren necultivat plus 5% din teren cultivat cu plante leguminoase, dar fără să se cunoască la acest moment dacă se pot contopi cu cele de la GAEC8, fiind necesare lămuriri suplimentare de la MADR. În plus trebuie să se aleagă între diversificarea culturilor, adică existența a minimum 3 culturi principale sau aplicarea pe 50% din suprafața fermei a tehnologiilor minim/no/strip tillage sau plantarea a doi arbori pe hectar anual.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Luni – 28 martie 2022, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Adrian Chesnoiu, a discutat cu reprezentanții sectorului sfeclă de zahăr. Dialogul cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr și cu reprezentanți ai Patronatului Zaharului și ai Federației Cultivatorilor de Zahăr a avut loc în contextul deciziei grupului francez Tereos, care deţine una dintre ultimele două fabrici de procesare a zahărului din sfeclă din România, de a închide fabrica situată în Luduș, județul Mureș.

Cultivatorii de sfeclă de zahăr au solicitat sprijinul ministrului Agriculturii pentru a identifica o soluție astfel încât să poată menține această cultură. În zona fabricii de la Luduș, în Transilvania sunt în jur de 500 de cultivatori, aceștia investind de-a lungul timpului în maşini şi utilaje specifice cultivării și recoltării sfeclei de zahăr. De asemenea, cultura sfeclei de zahăr joacă un rol important în stabilirea asolamentelor în vederea rotaţiei culturilor, cu impact favorabil major pentru mediu.

„Am purtat deja discuții cu omologul meu din Franța, Julien Denormandie, cu privire la această problemă. Săptămâna trecută i-am trimis o scrisoare oficială ministrului francez al Agriculturii prin care i-am adresat rugămintea de a ne comunica dacă reprezentanții Grupului Tereos sunt deschiși pentru a purta un dialog constructiv. Intenția noastră este de a menține integritatea fizică a fabricii de la Luduș în vederea continuării activității de către alți potențiali investitori sau direct de către fermierii interesați”, a declarat Adrian Chesnoiu.

Grupul Tereos, ale cărui afaceri depășesc peste patru miliarde de euro, are circa 50 de fabrici în 18 țări din Europa, America Latină, Africa și Asia, cu aproximativ 24.000 angajați.

Fabrica de zahăr din Luduș funcționează din anul 1960, fiind fosta Întreprindere pentru Industrializarea Sfeclei de Zahăr Luduș, denumire schimbată în 1991 în SC Zahărul.

Sectorul sfeclei de zahăr, susținut financiar de MADR

Raportat la anul 2021, pentru cultura de sfeclă de zahăr s-au acordat 1098,43 euro/ha, fonduri repartizate astfel:

a) 95,47 euro/ha pentru plata unică pe suprafață;

b) 5 euro/ha între 1 ha și 5 ha și 48,14 euro/ha peste 5 ha și până la 30 ha inclusiv, pentru plata redistributivă;

c) 57,89 euro/ha pentru plata pentru înverzire;

d) 46 euro/ha pentru subvenționare motorină;

e) 11,94 euro/ha pentru ajutor național tranzitoriu;

f) 78,13 euro/ha pentru ajutor național tranzitoriu special sfeclă ANT 6;

g) 804 euro/ha pentru sprijinul cuplat estimat, în funcție de suprafața eligibilă la APIA.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Unul dintre subiectele mult discutate în ultima perioadă și care merită să fie intens analizat se referă la înmagazinarea și conservarea apei în sol, dat fiind faptul că în ultimii ani ne confruntăm cu probleme serioase legate de secetă.

Pe lângă măsurile de combatere a efectelor schimbărilor climatice, care implică studii aprofundate pe termen lung și intervenții serioase în practica agricolă curentă, avem la îndemână o serie de măsuri agrotehnice care, aplicate corect, pot întârzia efectele secetei cu până la două-trei săptămâni.

Măsuri agrotehnice la îndemână

Cea mai mare parte a apei din sol se pierde prin evaporație directă și prin transpirația plantelor.

Pentru ca apa să fie păstrată în sol este necesar ca între concentrația vaporilor din rezerva acestuia și cantitatea de vapori din atmosferă să existe un echilibru. Aceasta se întâmplă în general în sezonul rece sau în perioadele ploioase, când fenomenul de evaporație este foarte redus. În sezonul cald, când temperatura este ridicată și aerul este uscat, pierderile de apă prin evaporație directă pot ajunge până la 50% din rezerva solului sau chiar mai mult, dacă nu se iau măsuri de prevenire a acestui fenomen.

Un alt factor care contribuie semnificativ la instalarea deficitului de umiditate în sol este viteza vântului. Studiile de specialitate indică pierderi de apă de zece ori mai mari decât cantitatea care se pierde atunci când atmosfera este calmă, în aceleași condiții de temperatură.

Dintre măsurile agrotehnice pe care le avem la îndemână, amintim:

1. Lucrările de prelucrare a solului care trebuie să asigure afânarea și permeabilitatea acestuia pentru apă. Din cantitatea totală de precipitații căzute, se înmagazinează și se rețin într-un sol bine lucrat circa 60%, în timp ce solurile nelucrate rețin mai puțin de 10%.

După efectuarea arăturilor, fie de vară, fie de toamnă, terenul se nivelează cu grapa stelată sau grapa cu colți, care lucrează în agregat cu plugul. O suprafață neuniformă evaporă în aceleași condiții cu 20-25% mai mult decât o suprafață plană. Primăvara, pentru pregătirea patului germinativ nu se utilizează sub nici o formă grapa cu discuri. Pierderile de apă în urma acestei lucrări pot ajunge până la 15%. Se utilizează combinatorul și numărul de treceri se reduce la minimum. Distrugerea crustei, astuparea crăpăturilor și combaterea buruienilor prin prașilă reduc, de asemenea, pierderile de apă din sol.

2. Fertilizarea culturilor. Administrarea îngrășămintelor chimice trebuie să țină cont de rezerva de apă a solului. Dozele mari, administrate în condiții de secetă, nu pot fi valorificate și se poate instala procesul de exosmoză. Îngrășămintele organice contribuie la structurarea solului și creșterea permeabilității pentru apă. Pe suprafețele fertilizate organic s-a constatat capacitatea de a înmagazina cu 20% mai multă apă decât pe suprafețele pe care fertilizarea s-a făcut preponderent chimic. De asemenea, humusul obținut în urma descompunerii îngrășămintelor organice are capacitatea de a înmagazina de șase ori mai multă apă și întârzie apariția fenomenului de secetă pedologică cu două-trei săptămâni (Popescu, 2016).

3. Asolamentul. Se vor avea în vedere asolamente lungi de 4-7 ani, în care să alterneze, controlat, plantele cu consum ridicat de apă cu cele cu consum specific redus și perioade de vegetație mai scurte.

4. Epoca și densitatea optimă de semănat. Semănatul în epocă optimă și cu densitate care să nu depășească 60.000 – 65.000 plante/ha au efecte directe asupra valorificării superioare a rezervelor de apă din sol. Arhitectura sistemului radicular influențează în mod deosebit alegerea densității de semănat (Hammer et al., 2009).

Ținând cont de aceste recomandări putem contribui parțial la acumularea și reținerea apei în sol, cu efect direct asupra creșterii, dezvoltării plantelor și obținerii unor producții mulțumitoare, care să ne aducă satisfacții atunci când încheiem un an agricol, indiferent cât de dificil ar fi acesta.

Articol scris de: DR. ING. ALINA AGAPIE, LABORATORUL DE BIOINGINERIE SCDA LOVRIN

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În contextul concurențial al pieței, competitivitatea producătorilor agricoli trece la un nou nivel, având drept scop obținerea unor producții din ce în ce mai abundente. Provocarea maximă, însă, rămâne conceperea unui mix optim de tactici, care să aducă cifrele dorite fără costuri suplimentare. 

Științele agronomice pun la dispoziție strategii complexe de intervenție antropică, strategii non-invazive ori minim invazive, care, dacă sunt corect implementate, pot conduce la rezultate spectaculoase. 
Pentru a obține o cultură de o calitate cât mai înaltă, protejând, în același timp, solul, entomofauna benefică și mediul înconjurător, încă dinainte de a se începe cultivarea propriu-zisă, trebuie realizați câțiva pași vitali, pe care îi prezentăm mai jos.

1. Harta avantajelor naturale versus pericole

În primul rând, pentru fiecare plantă ar trebui, mai întâi de toate, schițată o hartă exhaustivă, atât a potențialelor pericole, cât și a avantajelor sale naturale. De multe ori, carențele de nutrienți ori apariția insectelor nedorite sau a eventualelor boli fitopatologice survin în urma unor „erori umane”, care ar putea fi eliminate din start doar prin analiza atentă a specificității plantei cultivate. 
Una dintre cele mai frecvente erori umane este cultivarea unei specii fără a-i cunoaște preferințele trofice.

Spre exemplu, roșiile preferă un sol ușor acid, iar o cultură masivă într-un cernoziom alcalin, căruia nu i s-a efectuat o analiză agrochimică în prealabil, ar duce la carențe de elemente nutritive semnificative pentru planta în cauză. Pentru corectarea acestora, ar trebui aplicate amendamente ce ridică, evident, costurile cu întreținerea culturii.

2. Plasare strategică a culturilor

În acest sens este esențială alegerea strategică a parcelelor cultivate, cu evitarea zonelor ce pot găzdui eventuali dăunători despre care cunoaștem că pot afecta cultura.

Din acest motiv, spre exemplu, grâul nu se cultivă niciodată lângă păduri. Acestea pot adăposti insecte, precum ploșnițe, care produc pagube semnificative primăvara. Speciile de ploșnițe Eurygaster, de pildă, iernează în frunzarul pădurilor de foioase. Când temperatura medie zilnică atinge 8-9° C, ploșnițele devin active. Atât adulții, cât și larvele atacă toate organele aeriene ale plantelor (frunze, tulpini, spice, boabe). Când spicul e atacat prematur, nu se mai desface, rămâne totalmente steril. Dacă atacul se manifestă spre maturitate, boabele se zbârcesc și au conținut redus de gluten.

3. Asolament bine documentat

Imediat după plasarea tactică a parcelelor, trebuie să ne asigurăm că vom realiza un asolament după cele mai inovative tehnici de împărțire a terenului cultivabil în loturi. Acestea pot fi extrem de importante în prevenirea și combaterea eventualilor dăunători.

Atacul viespei rapiței - Athalia rosae, care produce scheletizarea plantelor, compromițându-le total - poate fi prevenit și prin evitarea apropierii de alte loturi de crucifere.

4. Rotație în baza rezultatelor științifice

Următorul pas ar fi realizarea unei strategii de lungă durată a rotației culturilor, prin crearea unui raport eficient al plantelor care urmează a fi cultivate. Evitarea monoculturii sau a cultivării plantelor din aceeași familie, mai mulți ani la rând, va fi respectată. 
Rotația culturilor nu este o recomandare, ci o necesitate. Plantele aparținând aceleiași familii (cerealele păioase, spre exemplu) sunt atacate, în mare, de aceleași insecte și agenți fitopatogeni similari. Prin urmare, întreruperea ciclului de viață al acestora, prin sistarea condițiilor favorabile care îi ajută să supraviețuiască, este imperativă. 
Spre exemplu, Viermele vestic al porumbului - Diabrotica virgifera virgifera - își depune ouăle în sol. Acestea trec peste iarnă, iar în primăvară încep să se hrănească cu rădăcinile porumbului. Plantele atacate au o sensibilitate ridicată la cădere și se îngalbenesc. Este foarte dificil de identificat corect atacul, deorece, până la un punct, seamănă cu o carență de elemente nutritive sau cu lipsa de umiditate. De aceea, dacă a fost semnalată prezența dăunătorului, este interzisă monocultura.

5. Hibrizi adaptabili genetic

Alegerea soiurilor, hibrizilor în funcție de regiunea în care se însămânțează trebuie să fie făcută luând în considerare rezistența genetică și adaptabilitatea regională. 
Din fericire, băncile de semințe pun la dispoziție o varietate generoasă de opțiuni, special create pentru a se adapta condițiilor pedo-climaterice din majoritatea zonelor.

6. Material semincer certificat

Materialul semincer trebuie să aibă certificări oficiale și să provină din surse de încredere. Este necesară verificarea etichetei, care trebuie să menționeze clar pentru ce boli a fost tratată sămânța. Cei mai frecvenți agenți fitopatogeni ai speciei ar trebui menționați în lista tratamentelor cu care s-a acționat asupra semințelor. 
Spre exemplu, dacă la sămânța de grâu nu este specificat că a fost tratată de mălura (una dintre cele mai frecvente boli), acel material semincer nu trebuie cumpărat. Sămânța de sfeclă trebuie să aibă trecut în lista de tratamente și pe cel împotriva Bothynoderes punctiventris - gărgăriței sfeclei - un dăunător extrem de periculos, care atacă atât ca adult, cât și ca larvă.

7. Igienă horticolă minuțioasă

Igiena horticolă trebuie practicată cu rigurozitate, evitându-se totalmente aducerea în cultură a unor plante de proveniență incertă. 

Numeroase insecte dăunătoare și boli, inexistente în România, s-au răspândit în toată țara, din cauza plantelor aduse de peste hotare, cultivate fără o carantinare sau o analiză fitosanitară minuțioasă în prealabil. 

Așa a intrat în țară un dăunător extrem de polifag, păduchele din San-José (Quadraspidiotus perniciosus), care atacă peste 200 de specii, în special pomi fructiferi și arbori ornamentali. Este originar din Asia, dar s-a răspândit și în Europa din cauza comerțului cu material săditor și fructe.

8. Reguli drastice pentru îndepărtarea impurităților de pe utilaje

Mașinile agricole trebuie igienizate constant înainte de a intra să lucreze în sole. Aceeași regulă se aplică și uneltelor cu care se lucrează în spațiile protejate (sere, solarii). Nerespectarea regulilor de igienă duce la facilitarea răspândirii bolilor și dăunătorilor naturali. 
Sunt boli și insecte care se lipesc pe cuțitele utilajelor, pe blana animalelor, pe hainele lucrătorilor și sunt purtate către plante sănătoase, care sunt, ulterior, contaminate. 
Din acest motiv, specialiștii fitopatologi nu recomandă împrumutarea utilajelor. 

Așadar, dacă echiparea fermei este completă și permite acest aspect, ideal este să se lucreze doar cu tehnologie proprie.

9. Lucrări efectuate cu precizie elvețiană

Este necesar că lucrările solului să fie efectuate la adâncimi corecte, suficient de mari, încât să fie distruse larve/ouă/pupe/adulți care iernează în sol, precum viermii sârmă (larvele gândacilor pocnitori - Agriotes spp). Este o metodă de combatere eficientă a dăunătorilor care se hrănesc cu părțile subterane ale plantelor (rădăcini, tuberculi), precum coropișnița - Gryllotalpa gryllotalpa -, care roade galerii mari în turberculii de cartof, dar și la morcov, păstârnac.

10. Dezinfectarea solului 

Curățarea terenului de resturile vegetale, prin strângere sau ardere, resturi în care se pot adăposti dăunătorii, este iarăși un factor decisiv pentru sănătatea viitoarei culturi. Deși arderea pe suprafețe vaste rămâne un subiect sensibil, în unele cazuri, este un demers vital atât pentru sănătatea culturilor, cât și a solului. 
Dacă luăm în considerare Sfredelitorul porumbului - Ostrinia nubilalis -, acesta sapă galerii în tulpinile plantelor, unde rămâne și peste iarnă. De aceea, pentru diminuarea rezervei bilogice, se impune arderea cocenilor și a resturilor rămase pe sol. 
Aceste metode profilactice sunt vitale în cazul populațiilor extrem de adaptabile și greu de anihilat, precum Tuta absolută -  molia minieră a tomatelor -, care este imună la toate insecticidele de pe piață.

Toate aceste acțiuni strategice generale, precum și cele croite special pentru a respecta particularitățile fiecărei plante și dăunător în parte concură la rezultate excepționale în termeni de producție, grație prevenirii apariției insectelor dăunătoare și afecțiunilor fitopatologice nedorite, concomitent cu protejarea mediului care ne înconjoară. 

Articol scris de: JANINA CONSTANTIN, STUDENT FACULTATEA DE AGRICULTURĂ - USAMV BUCUREȘTI