În fiecare an, USV Timișoara, în parteneriat cu FMC Agro România, vine în sprijinul fermierilor în lupta cu dăunătorii porumbului. În cadrul proiectului ARC farm intelligence monitorizăm trei dăunători importanți: Ostrinia nubilalis, Helicoverpa armigera și Diabrotica virgifera virgifera.

Colaborarea cu FMC România durează de șase ani, perioadă care înseamnă monitorizare, cercetări ample, putem spune, finanțate de o companie din agribusiness. Un sprijin extraordinar pentru cercetarea românească din domeniul vast al protecției plantelor, care, știm cu toții că nu beneficiază de finanțare, din păcate, sau este subfinanțată.

După șase ani de cercetări la nivel național cunoaștem arealul de răspândire al dăunătorilor porumbului, cât și densitatea acestora. Acum știm exact regiunile din România unde dăunătorii mai sus menționați produc pagube considerabile. Rezultatele obținute sunt foarte valoroase și contribuie la stabilirea momentelor optime de combatere în fermele dumneavoastră.

Capturi de Ostrinia nubilalis zero, în schimb avem sute de fluturi de buha gamma

Vă readuc aminte că puteți descărca aplicația ARC farm intelligence din Magazin Play, accesul în aplicație fiind gratuit, trebuie doar să vă faceți cont. În funcție de regiunea unde se află ferma dumneavoastră, puteți accesa capcanele amplasate și vizualiza în timp real curba de zbor, precum și alertele emise cu privire la combatere.

Ostrinia nubilalis, un dăunător care cu greu poate fi ținut sub control

Suntem în plin sezon de monitorizare a primei generații de Ostrinia nubilalis, un dăunător care cu greu poate fi ținut sub control din cauza modului de viață ascuns și a eșalonării stadiilor. Dacă în anii anteriori am înregistrat populații numeroase numeric în mai multe regiuni din România (Oltenia, Banat, Crișana, Muntenia), în acest an acestea au fost extrem de reduse și chiar zero (în unele regiuni). Condițiile climatice ale primăverii 2025, caracterizate de temperaturi scăzute perioade lungi de timp, cât și de variații termice mari între zi și noapte, nu au favorizat dezvoltarea dăunătorului. Pe lângă aceste aspecte, întotdeauna, după ani în care se înregistrează populații masive vin ani în care acestea scad. Natura ne demonstrează mereu că este în echilibru și că există o ciclicitate în toate.

În Banat, primii fluturi de Ostrinia nubilalis au fost observați în jurul datei de 15 mai 2025 prin culturile de grâu (252,5⁰C grade zilnice acumulate). Este interesant că la capcane totuși nu am avut capturi numeroase, ci foarte scăzute.

Capturi de Ostrinia nubilalis. Foarte puține spre deloc în acest an la Timișoara

La capcanele de pe teritoriul Stațiunii Didactice a USV Timișoara, din cauza numărului redus de capturi (între 2 - 3 fluturi) curba de zbor maxim nu a putut fi înregistrată, ci doar intuită în urma observațiilor directe în culturile de porumb. La data de 20 iunie 2025, în cultura de porumb monitorizată am observat larve din stadiile 1, 2 și 3. Acestea erau prezente în zona paniculului. Incidența plantelor atacate este de aproximativ 5%, în prezent. Având în vedere prezența larvelor din stadiile tinere în câmp, aproximăm că vârful curbei de zbor s-a situat în jurul datei de 10 iunie 2025. Însumarea gradelor zilnice la Timișoara a fost de 560⁰C la data de 16 iunie 2025 și susține ipoteza noastră. Conform cercetărilor în domeniu, când suma gradelor zilnice este cuprinsă între 500 - 600 grade, larvele de vârsta 1, 2 și 3 sunt prezente și produc daune.

La capcana automată, zero capturi

În zona Grabaț (Timiș), la ferma Fangmeier, curba maximă a fost atinsă la data de 12.06.2025 (7 capturi ON). La 23 iunie, nici o captură la capcane, semn că zborul primei generații s-a încheiat. În curând ne vom lupta cu cea de-a doua generație.

În regiunea Crișana, cele mai relevante capturi au fost înregistrate la Curtici (CAI Curtici), unde maximul curbei a fost atins la data de 10.06.2025 (capturi între 10 și 41). Menționez că, în anii trecuți, la Curtici erau capturați sute de fluturi.

În Oltenia, regiune cu încărcătură mare de Ostrinia nubilalis în anii trecuți, curba maximă de zbor a fost atinsă în perioada 10.06. - 13.06.2025 (funcție de zonă) la capcanele amplasate în șapte locații. Numărul maxim de capturi a oscilat între 2 și 9.

În Muntenia au fost monitorizate peste 16 locații situate în mai multe județe. Maximul curbei de zbor a fost evidențiat doar la Călărași, în perioada 13 - 18.06.2025 (capturi între 3 - 5/capcană). În restul locațiilor monitorizate, numărul de capturi în luna iunie a fost zero, doar sporadic câte 2 și 4 fluturi/luna iunie. Analizând atent datele pot spune că, în Muntenia curba maximă de zbor nu a ieșit în evidență, de aceea culturile de porumb trebuie verificate pentru a găsi eventuale larve.

În Moldova au fost amplasate capcane în județele Iași, Vrancea, Galați, Suceava. Doar în Vrancea au fost înregistrate câteva capturi în luna iunie, în rest zero.

În Transilvania și Dobrogea situația capturilor este identică cu cea din Moldova.

Prima generație de Ostrinia nubilalis a fost una extrem de redusă la nivel național comparativ cu anii anteriori. Asta nu înseamnă că nu putem avea infestare în culturile de porumb. De aceea, recomandăm verificarea culturilor în următoarea perioadă și efectuarea unui tratament dacă este necesar.

Cum recunoaștem daunele produse de larvele primei generații de Ostrinia nubilalis

Larvele primei generații pot fi observate în culturile de porumb în luna iunie. Ele pătrund în organele plantelor de porumb (frunze, tulpini, panicul nedesfăcut, știuleți, teci).

În frunze, larvele intră în nervurile principale, unde se hrănesc. La locul intrării se observă că țesutul frunzei este maroniu, iar excrementele sunt prezente. În transparență, larvele pot fi observate cu ochiul liber în interiorul nervurilor. Dacă rupem frunza vedem larva. Frunzele atacate în acest mod se pot frânge la punctul de intrare al larvelor.

Atac la frunze. Larve în nervura principală a frunzei

Prezența larvelor poate fi recunoscută și după orificiile mici (1 - 5 mm) și excrementele de pe frunze. Dispoziția orificiilor este de obicei liniară din cauză că atacul a avut loc atunci când frunza era în stadiul de cornet. În primele stadii, larvele se hrănesc în interiorul frunzelor, cu staminele și ramurile paniculului nedeschis. În stadii mai avansate, pătrund în tulpini, pedunculul știuletelui și perforează paniculul. Atacul la tulpini poate duce la frângerea plantelor. Dacă plantele se frâng sub știulete atunci pagubele pot fi foarte mari. Larvele favorizează instalarea patogenilor foarte periculoși cum sunt Fusarium verticillioides (producător de fumonisine) și Aspergillus flavus (producător de aflatoxine). Din cauza atacului, plantele pot rămâne mici, la fel și știuleții, apărând pagube în producție [Roșca et al., 2011].

În anii cu precipitații excesive, atacul acestui dăunător se manifestă cu intensitate mare.

Larve de Ostrinia nubilalis în panicul la 20.06.2025

Mod de hrănire

Larvele tinere ale primei generații tind să se hrănească în verticilul plantei, mai ales în paniculul nedesfăcut. Când paniculul se deschide, larvele de regulă migrează sau se dispersează către frunze și zona tecilor. În această situație mortalitatea poate fi destul de ridicată în primele zile de viață ale larvelor. După ce își stabilesc un loc de hrănire, mortalitatea scade.

Larvele primei generații de Ostrinia nubilalis se hrănesc de obicei în partea superioară a plantelor de porumb, observându-se o preferință pentru zona paniculului. În aceste zone, de multe ori tulpina din apropierea paniculului se poate rupe ușor sub acțiunea vânturilor. Mai târziu, larvele celei de-a doua generații vor tunela puternic tulpinile în zona internodurilor producând galerii extinse [Jarvis et Guthrie, 1987].

Populațiile dăunătorului sunt în strânsă corelație cu factorii climatici. Seceta și temperaturile foarte ridicate din timpul depunerii pontelor influențează negativ eclozarea. La fel, ploile și vânturile foarte puternice diminuează populațiile de larve în primele stadii de dezvoltare [Mason et al., 1996; Roșca et al., 2011].

Atac Ostrinia nubilalis la 20.06.2025

Combaterea integrată

Datorită eșalonării extraordinare a stadiilor de dezvoltare, a tehnologiilor aplicate și a condițiilor climatice în schimbare, dăunătorul este greu de ținut sub control chiar și cu substanțe chimice. De aceea, în strategiile de management cele mai importante sunt măsurile profilactice urmate de cele chimice și biologice.

În cazul acestui dăunător, momentul optim de combatere se stabilește doar în urma monitorizării populațiilor dăunătorului cu ajutorul capcanelor Csalomon (tip borcan) cu feromoni sexuali și momeli alimentare, cât și cu tipul Delta (clasice) produse în România la Institutul de Chimie „Raluca Rîpan” de la Cluj. Acestea se amplasează în câmp la jumătatea lunii mai și se monitorizează până în septembrie (funcție de condițiile zonei unde sunt amplasate) - Bartels & Hutchinson, 1998.

Metode profilactice

Cele mai importante metode în combaterea Ostriniei nubilalis sunt cele profilactice (ignorate în prezent).

Măsurile recomandate sunt:

• Reducerea rezervei biologice prin tăierea tulpinilor și scoaterea lor de pe câmp. Distrugerea tulpinilor este foarte importantă în gestionarea Ostriniei la porumb. Foarte eficientă este tăierea tulpinilor cât mai aproape de suprafața solului. S-a constatat că în acest mod, mai mult de 75% din larve sunt omorâte. Această metodă este foarte bună dacă este combinată cu arătura, nu cu discuitul.

• Arăturile de toamnă să se facă la adâncimea de 25 cm, după unii autori pot fi efectuate arături și la 20 cm. Lucrările minimale ale solului, care lasă cantități importante de reziduuri la suprafața solului, favorizează supraviețuirea în procent mare a larvelor.

• Respectarea rotației culturilor și utilizarea la semănat a hibrizilor rezistenți.

• În zonele cu o singură generație de Ostrinia se recomandă semănatul mai târziu. Este cunoscut că, semănatul mai devreme poate favoriza atacul de Ostrinia deoarece femelele aleg pentru ovipoziție plantele mai înalte [Capinera, 2000; Roșca et al., 2011].

Metode chimice

Deși în prezent se fac mai multe tratamente chimice pentru combaterea acestui dăunător, totuși amintesc că, în culturile destinate consumului acestea nu sunt economice. În culturile semincere și în cele de porumb zaharat se poate interveni dacă situația din teren impune efectuarea unor tratamente.

Tratamentele se fac doar la avertizare, ținându-se cont de criteriul biologic în general. Avertizarea pentru efectuarea unui prim tratament se emite la 10 zile de la maximul curbei de zbor a adulților sau când 50% din plante prezintă frunze cu atac (pentru prima generație). În țara noastră, de obicei nu se fac tratamente pentru generația a doua, decât foarte rar [Roșca et al., 2011].

Primul tratament pentru combaterea Ostriniei nubilalis ar trebui să coincidă cu eclozarea pontelor, pentru a preveni infestarea. O repetare s-ar impune la apariția paniculului. Din păcate, în teren lucrurile stau altfel decât în teorie. De aceea, acest dăunător este extrem de dificil de controlat.

Înainte de efectuarea tratamentului, după primirea avertizării se recomandă efectuarea unui control fitosanitar în culturi în vederea depistării pontelor „cap negru” și a eventualelor larve eclozate. Decizia de tratament trebuie luată în urma acestui control. Dacă controlăm prima generație de Ostrinia, cu siguranță vom avea mai puține probleme la generația a II-a.

Larvă în spiculeț

După criteriul fenologic, tratamentele cu insecticide pot fi aplicate în intervalul de la „formarea timpurie a paniculului și până la uscarea mătăsii știuleților”. Cu toate acestea, aplicarea insecticidelor lichide (mai ales) ar trebui să coincidă cu eclozarea maximă a larvelor din ouă. Dacă larvele sunt prezente, tratamentele ar trebui făcute înainte de apariția paniculului sau la apariția acestuia din verticilul plantei. Acest moment este considerat important, deoarece larvele tinere ale primei generații sunt deosebit de active și pot fi omorâte ușor pentru că au tendința să se adune în verticilul plantei. În acest moment pot fi utilizate și insecticide granulare, care de regulă sunt mai persistente. Pentru generația a II-a, unii specialiști recomandă executarea unui tratament în jurul culturii de porumb, în zonele cu iarbă, unde adulții au tendința să se adune [Nault et Kennedy, 1996; Mason et al., 1997; Capinera, 2000; Cook et al., 2003].

În România sunt omologate pentru combaterea sfredelitorului porumbului următoarele insecticide: Clorantraniliprol + lambda - cihalotrin; Clorantraniliprol; Acetamiprid; Deltametrin; Acetamiprid + lambda - cihalotrin; Tebufenozid; Deltametrin + flupiradifuron [Aplicația PESTICIDE 2.25.6.2, 2025].

Dintre produsele de protecția plantelor amintite și omologate în România, atragem atenția că nu toate sunt prietenoase cu entomofagii, au efect ovicid și larvicid foarte bun și pot fi aplicate chiar și la temperaturi mai ridicate (chiar și la 34⁰C). Produsele care conțin lambda-cihalotrin sau deltametrin au efect de contact și nu sunt prietenoase cu entomofauna utilă și nici foarte eficiente la temperaturi mai mari de 25-26 grade Celsius pentru că sunt volatile.

Prin comparație cu substanțele amintite mai sus, substanța activă clorantraniliprol (conținută de CORAGEN) este prietenoasă cu entomofauna utilă și eficientă la temperaturi ridicate de până la 33-34 grade Celsius. Pe de altă parte, insecticidul Ampligo (conține clorantraniliprol + lambda-cihalotrin) este eficient și la temperaturi mai ridicate, dar nu este prietenos cu entomofauna utilă din cauza substanței active de contact. Respectați dozele și momentele optime de aplicare.

De regulă, nu se fac tratamente chimice de combatere decât în cazuri speciale de atacuri masive și doar atunci când se mai poate intra în cultură pentru tratamentele terestre. Acolo unde se practică monocultura timp îndelungat tratamentele sunt indicate. Se poate apela și la tratamentele cu aviația utilitară. Insecticidele trebuie să ajungă deasupra tecilor sau în verticilul plantei pentru ca larvele din acele zone să moară până să ajungă în zona tulpinii [Roșca et al., 2011].

Atac la panicul. 20.06.2025

Metode biologice

În loturile de hibridare și la porumbul zaharat, pot fi utilizați dușmanii naturali (prădători, paraziți) și entomopatogenii, după cum urmează:

• Beauveria bassiana și Bacillus thuringiensis kurstaki [Lereclus et al., 1993; Huang et al., 1999b].

• Lansări de viespi oofage, Trichogramma maidis în doză de 100000 viespi/ha (2 tratamente). Lansările se fac atunci când se înregistrează maximul curbei de zbor al adulților [Bigler et Brunetti, 1986; Roșca et al., 2011].

• Ostrinia nubilalis are foarte mulți dușmani naturali, paraziți și prădători. Amintesc: Lydella thompsoni (parazit de larve), Sinophorus turionis (parazit de larve), Chelonus annulipes (parazit de ouă și larve) [Baker et al., 1949].

În România este omologat un singur agent biologic: Bacillus thuringiensis subs. Kurstaki, tulpina ABTS - 351.

Combaterea primei generații de Ostrinia nubilalis este esențială pentru reducerea populațiilor celei de-a doua generații din luna august. Nu neglijați acest aspect, mai ales că, a doua generație este foarte greu de combătut, datorită taliei plantelor mai ales. Respectați perioada de combatere recomandată în alertele emise. Luați decizia de combatere după ce verificați culturile. Curba de zbor este în scădere în acest moment.

De asemenea, tratamentul pentru prima generație de Ostrinia va avea efect secundar asupra Helicoverpei armigera dar și a altor noctuide prezente deja. Zborul primei generații de Helicoverpa armigera s-a oprit.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În unele sole de rapiță din Timiș plantele au căzut în vetre, frângându-se sub acțiunea vânturilor puternice și a ploilor abundente. În urma observațiilor făcute, am constatat că plantele erau pline de orificii produse de larvele gărgărițelor tulpinilor. Pe zonele lezate erau pete specifice fungului Phoma lingam cu picnidii negricioase evidente.

Plante frânte din cauza gărgărițelor tulpinilor și fungului Phoma lingam

Gărgărițele și fungul Phoma lingam au determinat putrezirea țesuturilor, iar plantele s-au rupt foarte ușor. Cu siguranță, fermierul a ratat momentele optime de combatere gândindu-se că activitatea gărgărițelor a fost oprită de vremea rece. Din păcate nu a fost așa, gărgărițele și-au continuat dezvoltarea nestingherite.

Vatră cu plante frânte. Silicvele au început să se îngălbenească, plantele se vor usca la final

Cunoaștem că gărgărițele tulpinilor au importanță economică deoarece pot distruge plantele prin reducerea creșterii lor, afectând în final producția de semințe. În principal, stadiul larvar este cel care produce daune rapiței, dar și altor brassicaceae (varză, conopidă, ridichi, muștar). Din cauza atacului larvelor, tulpinile se deformează, crapă și se pot frânge foarte ușor. Zonele lezate sunt o poartă de intrare pentru agenții patogeni ai tulpinii, dar și pentru alți fungi ce pot produce putrezirea. Uneori plantele ramifică excesiv, nu mai cresc și în cazurile grave chiar nu mai formează silicve [Roșca et al., 2011]. Pagubele pot ajunge uneori la 50% din producție și chiar mai mult.

Phoma lingam și gărgărițe

Phoma lingam pe tulpini

Larvele s-au retras din tulpini

Orificii produse de larve

Ce trebuie să facă un fermier care se confruntă cu o infestare masivă care i-a adus pagube?

Ar trebui să izoleze cultura, să îndepărteze resturile de plante care rămân după recoltare (sunt sursă de patogeni pentru anul următor) și să facă o arătură adâncă după recoltare (mai ales atunci când infestarea a fost mare deoarece larvele se împupează în sol).

Dacă arătura se execută mai târziu, va fi ineficientă, deoarece adulții de Ceutorhynchus pallidactylus iernează în afara culturii infestate. NU la fel se întâmplă cu Ceutorhynchus napi care rămâne în sol până în toamnă.

Se observă fructificațiile fungului Phoma lingam și albirea specifică

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Phoma lingam, atac la tulpinile de rapiță

Monitorizarea gărgărițelor tulpinilor de rapiță

Gărgărițele tulpinilor

A apărut lucrarea „Economic impact of birds' attacks on sunflower crops - case study” (Impactul economic al atacurilor păsărilor asupra culturii de floarea-soarelui - studiu de caz) în revista Scientific Papers Series Management, Economic Engineering in Agriculture and Rural Development Vol.25, Issue 1, 2025. Revista este clasificată în ESCI edition (quartila Q3) și are factorul de impact 1. Autorii lucrării sunt Otilia Cotuna, Veronica Sărățeanu, Mirela Paraschivu, Ion Dumitrescu, Doru Laieș, Ramona Ștef. Lucrarea prezintă interes pentru fermieri, motiv pentru care am făcut un rezumat în rândurile ce urmează.

Impactul economic al păsărilor asupra culturilor de floarea-soarelui este puțin studiat în România și în general la nivel mondial. În studiul de față au fost analizate trei culturi de floarea-soarelui înființate în apropierea orașului Timișoara.

Scopul studiului a fost de a evidenția pierderile economice produse de păsări în timpul răsăririi sau imediat după semănat, cât și cele de dinaintea recoltatului. Hibrizii cultivați au fost NK Neoma și SY Futura AR. Daunele au fost estimate atât după răsărire, cât și înainte de recoltat. Efectivele de păsări au fost apreciate vizual prin observații directe în câmp, în timpul hrănirii. Speciile de păsări identificate au fost Columba livia livia și Corvus frugilegus.

Pierderile economice s-au calculat ținând cont de toate verigile tehnologice. Daunele au fost de 100% în sola A521 (2,5 ha) și 90% în A519 (6,5 ha). Sola A136 (14,84 ha) nu a fost atacată de păsări. Cheltuielile au fost de 3826,7lei/ha în anul 2024. Producțiile au fost de 0 kg (A521), 277 kg (A519) și 2670 kg (A136). Profit s-a realizat doar în sola A136 în cuantum de 1342,3 lei. Prețul de vânzare a fost de 1,8 lei/kg în 2024.

Extras din lucrare

În ultimii ani, păsările au devenit o problemă reală pentru multe zone agricole din România.

Cele mai mari pagube se înregistrează cel mai des în solele situate în apropierea așezărilor urbane și rurale, a drumurilor, pădurilor, lizierelor, parcurilor. În aceste zone există arbuști și copaci unde păsările pot cuibări liniștite, iar hrana este accesibilă. Dintre plantele cultivate, floarea-soarelui este cea mai susceptibilă a fi atacată, fiind preferată de vrăbii, mierle, porumbei și ciori [Sausse & Levy, 2021]. Preferința păsărilor pentru floarea-soarelui față de alte plante cultivate (porumb, grâu, orz etc) este raportată și de Klosterman et al. (2013).

Studiile cu privire la atacul păsărilor asupra culturilor de floarea-soarelui sunt puține deoarece estimarea daunelor este de multe ori anevoioasă, mai ales dacă păsările nu sunt văzute în momentul hrănirii. Cele mai multe fac referire la atacul păsărilor după înflorit și în timpul maturării semințelor și foarte puține la daunele produse în timpul germinării și răsăririi plantelor de floarea-soarelui [Linz et Hanzel, 1997). Aceeași autori arată că, la nivel mondial, speciile de păsări care atacă floarea-soarelui fac parte din familiile Corvidae, Columbidae, Icteridae, Psittacidae, Passeridae și Cacatuidae.

În Europa, pagubele sunt produse la floarea-soarelui de Passeridae (Passer montanus, Passer hispaniolensis), Columbidae (Streptopelia decaocto, Streptopelia turtur) și Corvidae.

Mențiuni despre pagubele produse de păsări la floarea-soarelui în timpul răsăririi apar în Franța, Italia și Elveția [Sausse et Levy, 2021]. În Franța au fost raportate atacuri ale păsărilor din familiile Corvidae și Columbidae în timpul răsăririi.

Sausse et al. (2021) arată că, în ultimii ani pagubele raportate sunt tot mai mari în timpul înființării culturilor.

În România, Arion (1958) menționează mai multe specii de păsări dăunătoare agriculturii: Corvus cornix L. (cioara cenușie vestică), Corvus cornix sardomus Kleinem (cioara cenușie estică), Corvus frugilegus L. (cioara de semănătură), Pica pica pica L. (coțofana), Passer montanus L. (vrabia de câmp), Passer domesticus L. (vrabia de casă). Aceleași specii sunt menționate și de Rădulescu & Săvescu (1967). Perju (1999) aduce în atenție speciile Columba livia livia L. (porumbelul domestic) și Streptopelia turtur L. (guguștiucul).

Dintre speciile de Columbidae, cele mai des întâlnite în arealele agricole din România sunt Columba livia livia și Columba palumbus, iar dintre Corvidae, Corvus frugilegus [Georgescu, 2023]. Aceste păsări produc pagube importante la floarea-soarelui și porumb atât în timpul răsăritului, cât și înainte de recoltat în zonele de sud, sud - est și vest ale României. Georgescu et al. afirmă că, în perioada 2021 - 2022, cioara de semănătură a atacat masiv culturile de porumb și floarea-soarelui, producând pagube importante.

Dacă în Europa atacul păsărilor este mai puțin studiat, pe continentul american se fac multe cercetări cu privire la metodele de evaluare a daunelor, cât și cele prin care acestea pot fi îndepărtate de zonele agricole. Ernst et al. (2019) evaluează într-un studiu efectuat în Dakota de Nord pagubele economice produse de păsări la floarea-soarelui. Acesta arată că, pierderile în producție au fost cuprinse între 5 - 15% (considerate semnificative). Din punct de vedere financiar, pagubele înregistrate au fost de 28,6 milioane dolari [Ernst et al., 2019].

În Argentina sunt raportate pierderi între 5% și 20% în producție, atunci când plantele de floarea-soarelui sunt atacate la maturitate. Incidența plantelor atacate se situează între 21 - 35% [Bernardos et Farell, 2012; Vitti et Zuil, 2012].

Fermierii din România raportează mai rar pagubele produse de păsări în timpul răsăririi plantelor de floarea-soarelui. Cel mai des sunt raportate daunele din timpul maturării plantelor, când păsările se hrănesc masiv. Lupta cu păsările este cel mai adesea pierdută de către fermieri, care nu le pot ține sub control cu nici o metodă cunoscută. În trecut, insecticidele neonicotinoide utilizate la tratarea semințelor asigurau o scurtă protecție în timpul răsăririi. În prezent acestea sunt interzise, iar daunele cresc. Fermierii sunt nevoiți uneori să renunțe la cultura florii-soarelui din cauza păsărilor flămânde [Abid, 2019].

Acest studiu a fost realizat pe baza unei situații excepționale din anul 2024, când două parcele de floarea-soarelui înființate în apropierea orașului Timișoara au fost compromise de păsări imediat după semănat. Această situație a fost analizată comparativ cu o parcelă de floarea-soarelui care nu a fost atacată de păsări fiind înființată la distanță mai mare. Au fost estimate și daunele din perioada premergătoare recoltatului. Scopul studiului a fost de a evidenția pagubele în producție, costurile cu semănatul și reînsămânțările ulterioare, cât și cu alte verigi tehnologice. Concluzia studiului a fost că, impactul economic al atacurilor păsărilor în perioada de răsărire este major.

În solele situate în apropierea orașului Timișoara (A519 și A521), severitatea atacurilor păsărilor a fost foarte ridicată în anul 2024. Într-una din sole, imediat după semănat, sute de păsări flămânde au consumat semințele. În câteva zile, viitoarea cultură de floarea-soarelui a fost compromisă total. La fel s-a întâmplat și după prima reînsămânțare, precum și după a doua. Această parcelă nu a mai fost cultivată cu nici o plantă în anul 2024 din cauza agresivității păsărilor. În cazul de față, atacul în faza de răsărire a compromis cultura în totalitate (o situație excepțională). După Clark et al. (2015), păsările care atacă floarea-soarelui se hrănesc cu semințe și tinere plăntuțe în faza de cotiledon. Hrana păsărilor din familia Columbidae constă în semințe și ierburi, pe când cele din Corvidae sunt omnivore și oportuniste, fiind în strânsă legătură cu sistemele de cultură ale plantelor, cu anotimpul, cât și cu resursele disponibile în mediu.

Distrugerea timpurie a semănăturilor de floarea-soarelui este o problemă importantă pentru fermierii din Europa, deoarece ei pot renunța să mai cultive floarea-soarelui [Sausse & Robert, 2017].

Într-o altă solă, în urma atacului din perioada de răsărire s-au pierdut 75% din plante. Plantele rămase (25%) au vegetat foarte bine formând calatidii mari. După înflorit a început atacul păsărilor (predominant Corvidae) care au început să consume achenele. O primă evaluare a fost făcută la data de 04.08.2024 când s-a constatat că toate calatidiile erau atacate, păsările consumând achenele de la margine. Procentual, atacul în această perioadă s-a situat între 20 - 30% semințe lipsă din calatidii.

A doua evaluare s-a realizat la data de 04.09.2024, înainte de recoltat. Calatidiile nu mai aveau semințe în procent de 80% - 90%, unele chiar 100%. Producția/ha a fost de 277 kg/ha, iar cea totală de 1800 kg (pe 6,5 ha). Costurile/ha au fost de 3826,7 lei, iar pierderile de 3328,2 lei. Vânzarea s-a realizat la prețul pieței (1,8 lei/kg), obținându-se 498,5 lei/ha.

Daunele produse de păsări în solele de floarea-soarelui au fost de 100% pe 2,5 ha și 90% pe 6,5 ha. Localizarea acestora în zona periurbană, prezența perdelelor forestiere în apropiere, împădurirea unor zone pentru a crea un habitat natural pentru păsări sunt factori care au dus la creșterea populațiilor de păsări.

Se cunoaște că păsările produc pagube în toate zonele agricole din lume. Rezultatele studiului de față sunt în acord și cu ale altor cercetători. Gül et al. (2018) au raportat daune cuprinse între 10 și 51,19% la floarea-soarelui. După Ilter (1982), pagubele pot crește cu 60% când culturile sunt înființate în apropierea pădurilor, lizierelor, așezărilor urbane și rurale.

În România, în partea de Vest, Sud și Sud - Est (Georgescu, 2023), în ultimii cinci ani, frecvent sunt raportate pagube produse de păsări (Columbidae și Corvidae) la floarea-soarelui (și nu numai) în timpul germinării și răsăririi. Dacă în trecut se cunoștea că păsările atacă plantele la maturitate, consumând achenele din calatidii, acum pagubele din timpul răsăririi sunt tot mai dese. De cele mai multe ori, fermierii sunt nevoiți să reînsămânțeze sau chiar să renunțe a mai cultiva floarea-soarelui în anumite areale, în special în cele situate în apropierea așezărilor urbane.

În revizia lui Saussa & Levy, publicată în 2021 se arată că, în Europa de Vest, „daunele care odată erau limitate la plantele de floarea-soarelui maturate devin acum vizibile la răsărire”. Aceeași autori evidențiază în urma amplei documentări că asistăm la un fenomen în această privință. Ei susțin că modificările climatice la nivel global influențează tehnologiile agricole și implicit activitatea păsărilor dăunătoare agriculturii. Suntem în acord cu aceste aspecte.

O problemă actuală în Câmpia Banatului este că suprafețele de teren din apropierea orașelor rămân de multe ori necultivate din cauza atacurilor păsărilor. Predominant s-au înmulțit excesiv specii din familiile Corvidae și Columbidae, sedentare și oportuniste care se înmulțesc continuu deoarece găsesc foarte ușor surse de hrană și cuibărit în zonele limitrofe așezărilor urbane și rurale (gospodării, gropi de gunoi, terenuri agricole, pășuni, liziere, parcuri etc).

Metodele de control utilizate pentru alungarea păsărilor de pe semănături nu mai dau rezultate deloc. Nu le mai sperie nimic. Ies în evidență speciile de Corvidae care sunt recunoscute pentru inteligența lor. Ele sunt capabile să găsească cu precizie semințele proaspăt semănate. Consumă semințe și plăntuțe imediat după răsărire. Când plantele de floarea-soarelui sunt maturate, mănâncă semințele și lasă cojile în calatidii și pe sol. Prin comparație, speciile de Columbidae nu excelează din punct de vedere cognitiv, bazându-se mai mult pe simțuri. După semănat aceștia consumă plăntuțe tinere și cotiledoane [Dufour et al., 2012].

Pierderile economice apărute în câmpurile studiate au strânsă legătură cu înființarea culturilor pe terenuri din apropierea orașului Timișoara unde păsările sunt prezente an de an. La asta se adaugă și faptul că, în apropiere există o lizieră unde păsările pot cuibări nestingherite.

Concluzii

Impactul economic al păsărilor asupra culturilor de floarea-soarelui este uriaș în apropierea orașelor, satelor, pădurilor, lizierelor etc. An de an, fermierii reclamă pierderi economice mai mici sau mai mari. Pierderile financiare sunt în strânsă legătură cu amplasarea culturilor, efectivele de păsări din zonă și sursele de hrană.

Pagubele produse de păsări în cele două culturi de floarea-soarelui amplasate în apropierea orașului Timișoara au fost ridicate, acestea fiind compromise total. În zona analizată, astfel de evenimente au loc în fiecare an, indiferent de plantele cultivate. Atacurile produse de Corvidae și Columbidae sunt tot mai dese și mai agresive în ultimii ani în Banat, deoarece populațiile au crescut, mai ales cele de Columba livia livia și Corvus frugilegus. Floarea-soarelui este mult mai vulnerabilă la atacul păsărilor, de aceea nu ar trebui cultivată în apropierea zonelor locuite.

În România, studiile cu privire la daunele produse de păsări în culturile agricole nu există sau dacă există nu sunt publice, deși zonele de cuibărire ale diferitor specii de păsări se cunosc, existând hărți în acest sens.

În viitor sunt necesare studii în toate zonele agricole ale României pentru estimarea populațiilor de păsări și a pagubelor produse.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Phoma lingam, atac la tulpinile de rapiță

Monitorizarea dăunătorilor porumbului

De ce se albesc spicele de grâu?

Parteneriatul dintre FMC Agro România și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara continuă și în acest an. Acest parteneriat durează de șase ani și ne mândrim că este un real succes pentru cercetarea în protecția plantelor.

În primii cinci ani am monitorizat doi dăunători importanți ai porumbului, Ostrinia nubilalis și Helicoverpa armigera. Rezultatele obținute au fost folosite pentru a stabili cu exactitate momentul optim de combatere. Către fermieri au ajuns alertele cu recomandările de combatere în perioada optimă. Aceste alerte au putut fi accesate în mod gratuit din aplicația Arc^TM farm intelligence.

Introducem capcanele în aplicația Arc farm intelligence

Introducem feromonul în capcana tip „funnel trap”

În acest an, pe lângă dăunătorii amintiți mai sus monitorizăm și zborul adulților de Diabrotica virgifera virgifera. Populațiile de Diabrotica virgifera virgifera au crescut destul de mult în zonele unde se practică monocultura, de aceea monitorizarea se impune.

Capcana automată pentru Ostrinia nubilalis

Monitorizarea are mai multe obiective: stabilirea nivelului populațiilor și a momentelor optime de combatere și prognozarea populațiilor pentru anul viitor.

Dăunătorii sunt monitorizați cu ajutorul capcanelor tip „funnel trap” produse în Ungaria. Pe lângă acestea testăm o nouă capcană automată produsă în Italia în colaborare cu Elveția.

Primele capturi de Helicoverpa armigera la 26 mai 2025 - Stațiunea Didactică USV Timișoara

La Stațiunea Didactică a USV Timișoara au fost amplasate două capcane pentru Helicoverpa armigera, două pentru Ostrinia nubilalis, două pentru Diabrotica virgifera virgifera și o capcană automată cu feromoni pentru Ostrinia nubilalis. Feromonii utilizați sunt produși la Institutul de Protecția Plantelor de la Budapesta.

La capcana pentru Ostrinia nubilalis avem capturi de Autographa gamma (feromonul nu este selectiv). La capcană mai vin și alte insecte atrase de momeala alimentară

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: De ce se albesc spicele de grâu?

Plutella xylostella - molia verzei, prezentă în culturile de rapiță

Infecții produse de fungul Rhizoctonia cerealis

Am parcurs o primăvară capricioasă, umedă și răcoroasă care a influențat dezvoltarea plantelor cultivate. În această perioadă, prin unele zone există culturi de grâu care prezintă simptome de albire și sterilitate distală. De ce se albesc spicele de grâu? Cauzele albirii sunt multe, de aceea simptomele trebuie atent analizate pentru un diagnostic corect.

Albire și sterilitate distală

În cele ce urmează voi enumera principalele cauze ale albirii spicelor.

Albire produsă de atacul ploșnițelor cerealelor (Eurygaster integriceps, E. maura, E. austriaca, Aelia acuminata, Aelia rostrata).

Organele atacate de ploșnițe sunt: tulpina, frunzele, spicul și cariopsele. Adulții hibernanți se hrănesc pe organele vegetative. La locul înțepăturii, apare o mică umflătură (con salivar) înconjurată de o zonă decolorată, gălbuie. Frunzele atacate, se îngălbenesc, se răsucesc și se usucă de la locul unde ploșnița a înțepat, atârnând ca un fir de ață mai gros. Din cauza atacului, uneori spicele rămân în burduf. Dacă ies din burduf, pot avea aristele ondulate (la soiurile aristate) sau poate apărea fenomen de sterilitate parțială sau totală și chiar albirea vârfului în situațiile grave.

Ploșnițe la data de 21 mai 2025, Bucovăț - Timiș

Atacul produs de adulții hibernanți produce de regulă pierderi cantitative, nesemnificative. Periculos este atacul larvelor la spic care duce la pierderi calitative foarte periculoase, cum ar fi degradarea glutenului sub acțiunea enzimelor secretate de ploșnițe [Rajabi, 2000]. Pierderea elasticității glutenului duce la deprecierea calităților de panificație. Cariopsele atacate se recunosc ușor datorită înțepăturilor cu aspect de punct negricios înconjurat de o zonă de decolorare. Uneori punctul negricios nu este evident. Alteori, cariopsele atacate sunt zbârcite. Este bine ca procentul de boabe înțepate să nu treacă de 2%. Dacă trece de acest procent, calitatea pentru panificație a grâului începe să scadă [Rajabi, 2000]. După Roșca et al. (2011), la 15 - 20% boabe atacate, grâul nu mai poate merge către panificație.

Atac ploșniță

Albire produsă de musca de Hessa - generația de primăvară. Plantele atacate de larvele acestei generații se recunosc după îndoirea care apare la ultimul sau penultimul nod. În aceste zone paiul se albește comparativ cu restul tulpinii care rămâne verde. Uneori spicul are port erect, iar florile pot avorta. Astfel de simptome se pot datora și altor dăunători, dar și unor fungi. Este important să verificăm zona afectată pentru a exclude fungii sau alți dăunători [Popov, 1999 citat de Roșca et al., 2011].

Albire produsă de atacul tripșilor (larvele sunt mai periculoase). În urma hrănirii apare simptomul de spic albit parțial sau total, sterilitate parțială și umplerea incompletă a cariopselor.

Albire produsă de Fusarium graminearum. Forma cea mai gravă de atac este după înspicare. Spicele, iniţial se albesc parţial (câteva spiculeţe) sau total, apoi se înroşesc şi se acoperă cu un înveliş micelian, alb – roz sau alb – rubiniu, uneori portocaliu - somon, pe care se observă sporodochiile ciupercii (forma imperfectă). Pe spicele înroşite (pe palee, ariste sau boabe) se observă puncte negre care sunt periteciile ciupercii (forma perfectă). Cariopsele infectate sau fuzariate rămân mici, zbârcite, cenuşii sau rozii iar germinaţia şi puterea de străbatere va fi slabă [Popescu, 2005].

Albire produsă de înghețuri în timpul fenofazelor de burduf, înspicare și înflorire. Brumele și temperaturile scăzute sunt și ele periculoase. Grâul este sensibil la temperaturi de 0⁰C,  minus 1⁰C, minus 2⁰C ce survin în fenofazele amintite. Pe lângă asta, poate suferi chiar și la temperaturi de până la 5⁰C, atunci când acestea se întind pe mai multe zile consecutiv.

Lan de grâu albit în comparație cu lan de grâu vecin care nu are astfel de simptome. 21 mai 2025, Arad

Înghețurile sau temperaturile scăzute pot produce daune severe. Un îngheț sever în timpul înfloritului va duce la sterilitate și implicit pagube în producție. Atunci când înghețul apare în fenofaza de burduf (este suficientă temperatura de minus 2⁰C), putem observa următoarele simptome: vârful spicului rămâne captiv în burduf, iar baza spicului iese, brunificări ale tulpinii, decolorarea frunzelor, sterilitate. Dacă spicele ies normal din burduf, vor rămâne galbene sau chiar albe. Când vedem un astfel de simptom trebuie să știm că spicul este compromis.

Dacă în timpul înspicatului, intervin temperaturi de minus 1⁰C, putem observa ariste albite. Înghețurile care albesc aristele, de regulă vor afecta și părțile mascule ale florii. De asemenea, mai putem observa pe tulpina de sub spic apariția unei zone de țesut clorotic (inel de îngheț). În această zonă, spicele se pot rupe, mai ales în condiții de vânt.

Cele mai periculoase sunt înghețurile ce apar în timpul înfloritului (minus 1⁰C), grâul fiind extrem de sensibil în această perioadă. Expunerea la îngheț ucide organele florale mascule și provoacă sterilitate. Sterilitatea poate fi totală, completă sau parțială. Spiculețele pot fi goale sau parțial umplute. De asemenea, aristele se albesc.

Albirea prematură a spicelor produsă de fungii Rhizoctonia cerealis, Gaeumannomyces graminis, Pseudocercosporella herpotrichoides.

Lan de grâu cu spice albite distal. Ipoteze: îngheț la burduf, temperaturi scăzute, greșeli în tehnologie (tratamente fungicide, erbicide, aminoacizi aplicate la temperaturi scăzute). Nu ne putem pronunța încă dar analizăm.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Plutella xylostella - molia verzei, prezentă în culturile de rapiță

Infecții produse de fungul Rhizoctonia cerealis

Patogenul care supraviețuiește în sămânța de grâu

Molia verzei (Plutella xylostella) este prezentă în culturile de rapiță din diferite zone ale țării noastre. Acest dăunător este greu de combătut din cauza rezistenței la insecticidele actuale, cât și la biopreparatele pe bază de Bacillus thuringiensis. Daunele produse pot ajunge chiar și la 50% din producție în anii cu infestări masive. Fermierii observă dăunătorul târziu, iar pagubele sunt inevitabile.

La acest moment, în culturile de rapiță din Timiș pot fi observate toate stadiile dăunătorului Plutella xylostella. Densitatea larvelor în acest an este destul de ridicată în unele culturi.

Monitorizarea este indispensabilă și poate ajuta în stabilirea momentului optim de combatere.

Reamintesc că, în România, Plutella xylostella prezintă trei generații de an. Dăunătorul iernează în stadiul de pupă în cocon pe frunzele atacate. În anul următor, primii adulți vor apărea spre sfârșitul lunii mai. Condițiile climatice au schimbat dinamica acestei specii, în unele zone din România apărând în acest an încă de la sfârșitul lunii martie (Banat, Oltenia).

Cele trei generații se dezvoltă în următoarele perioade:

• în lunile mai - iulie se dezvoltă prima generație;

• În iulie - august, a doua generație.

• generația a treia, din august până anul următor [Roșca et al., 2011].

Adult de Plutella xylostella, 22 aprilie 2025

Larvele sunt lacome și în funcție de vârstă se hrănesc diferit și produc simptome diferite, după cum urmează:

• În primul stadiu, au un mod de hrănire minier, consumând parenchimul frunzelor;

• După două - trei zile încep să se hrănească pe partea inferioară a frunzelor, rozând epiderma inferioară și parenchimul, cu excepția epidermei superioare (aspect de ferestruire).

• În următoarele trei stadii, larvele devin foarte lacome consumând frunzișul non - stop, lăsând găuri ovale de diferite dimensiuni în frunze iar aspectul de ferestruire dispare [Talekar & Shelton, 1993; Castelo Branco et al., 1997; Roșca et al., 2011]. La infestări severe din frunze rămân doar nervurile;

• În urma hrănirii pe tulpini și silicve apare un simptom de albire în zona respectivă.

• Hrănirea cu muguri florali, flori și silicve tinere este poate cea mai păgubitoare. Semințele din silicvele atacate nu se vor mai umple și se pot deschide prematur. În cazul în care larvele consumă semințele în formare, producțiile vor fi scăzute [Canola Council of Canada, 2021].

Combaterea integrată

Strategiile de management ale moliei Plutella xylostella se bazează în mare măsură pe tratamentele chimice.

Pentru un control mai bun și mai durabil pe termen lung, managementul acestui dăunător trebuie îmbunătățit, în așa fel încât combaterea să nu se bazeze strict pe aplicarea insecticidelor (mai ales la varză, conopidă).

Combaterea moliei Plutella xylostella se poate face printr-o serie de măsuri: profilactice, chimice și biologice (sistemul integrat de combatere).

Metode profilactice

Cele mai importante măsuri profilactice sunt:

• Distrugerea buruienilor (a cruciferelor spontane mai ales);

• Efectuarea arăturilor adânci pentru îngroparea resturilor vegetale;

• Cultivarea soiurilor tolerante;

• Rotația culturilor. Cultivarea pe suprafețe mari a rapiței, practicarea rotațiilor scurte au dus la creșterea populațiilor de Plutella xylostella;

• Irigarea prin aspersiune (stresează adulții, larvele cad de pe frunze);

• Practicarea intercroping-ului (cu usturoi, salată verde);

• Înființarea de culturi capcană pe marginea culturilor [Shelton & Badenes-Perez, 2006; Roșca et al., 2011].

Metode chimice

Tratamentele chimice pot fi eficiente doar dacă fermierii monitorizează dăunătorul. Pentru asta, cercetarea pe teren este necesară. Capcanele cu feromoni pot fi utilizate pentru monitorizarea moliei și stabilirea curbelor de zbor, acestea fiind un bun indicator pentru alegerea momentului optim de combatere.

În același timp, câmpurile ar trebui verificate de cel puțin două ori pe săptămână. Controlul trebuie să se facă în mai multe puncte din lan sau cultură (cel puțin cinci). Se vor verifica în fiecare punct măcar 0,1 m². Pe această suprafață se vor număra larvele.

În funcție de planta gazdă, fenologie, există mai multe praguri de dăunare calculate, după cum urmează:

• la varză, PED-ul este de 8 - 10 larve/plantă [Tanskii, 1981]. Momentele de observație sunt: rozeta de frunze, începutul formării căpățânii;

• la rapiță, pragul economic de dăunare la care trebuie făcut tratamentul este de 20 - 30 larve/m² [Canola Encyclopedia, 2015].

În cadrul sistemului de combatere integrată al acestui dăunător, măsurile chimice ocupă un loc fruntaș. În primul stadiu, larvele nu pot fi omorâte datorită modului minier de hrănire. Din stadiul doi ele pot fi combătute chimic.

În România sunt omologate câteva insecticide pentru combaterea moliei la varză, broccoli, conopidă: Cipermetrin; Deltametrin; Gama - cihalotrin; Emamectin benzoat; Clorantraniliprol + lambda - cihalotrin; Ciantraniliprol; Spinosad; Clorantraniliprol [Aplicația Pesticide 2.25.4.1, 2025].

Pentru rapiță nu sunt omologate produse în țara noastră, conform Aplicației Pesticide 2.25.4.1 din 20245.

Important! Ciantraniliprolul a primit derogare pentru utilizare în combaterea dăunătorului Plutella xylostella la rapiță în perioada 1 aprilie – 29 iulie 2025.

Dintre pesticidele recomandate, grupul chimic al piretroizilor este cel mai important și mai utilizat pentru controlul moliei P. xylostella. Controlul chimic al P. xylostella se recomandă atunci când densitatea larvelor depășește pragul economic, care variază în raport cu stadiul de creștere al culturii și condițiile de mediu [Micic, 2005; Miles, 2002].

Gestionarea populației de P. xylostella folosind metode de control chimice poate fi o strategie interesantă dacă este bine utilizată, datorită numărului mare de grupuri chimice cu ingrediente active diferite care permite utilizarea alternativă a substanțelor chimice, prevenind dezvoltarea rezistenței. Aceste produse pot fi utilizate împreună cu alte tehnici de control pentru a reduce numărul de aplicații de pesticide și pentru a îmbunătăți calitatea producției.

Un aspect foarte important în alegerea produsului chimic este selectivitatea acestuia, deoarece multe substanțe chimice au o selectivitate ridicată pentru gazdă, dar nu și pentru agenții de control biologic, care contribuie la menținerea populațiilor considerate benefice pentru managementul integrat al P. xylostella.

Metode biologice

În combaterea biologică a P. xylostella pot fi utilizate preparate pe bază de Bacillus thuringiensis subsp. kurstaki (tulpina PB 34). Managementul integrat al P. xylostella bazat pe controlul biologic cu bacteria entomopatogenă B. thuringiensis este o metodă importantă pentru reducerea densității populației acestui dăunător în culturile de Brassicaceae. Cu toate acestea, utilizarea acestui entomopatogen trebuie să fie bine planificată, deoarece această molie se află printre primele insecte care au dezvoltat rezistență la insecticidul biologic pe bază de Bacillus thuringiensis [Kirsch & Schmutlerer, 1988; Tabashnik, 1990].

De interes sunt și fungii entomopatogeni Metarhizium anisopliae și Beauveria bassiana pentru controlul P. xylostella. Beauveria bassiana este disponibilă ca produs pe piață pentru gestionarea insectelor dăunătoare. Utilizată în combaterea moliei verzei, a redus cu succes populațiile și s-a constatat că se răspândește eficient de la moliile contaminate la cele sănătoase [Sarfraz et al., 2005].

În mod natural, toate stadiile moliei Plutella xylostella sunt atacate de numeroși parazitoizi și prădători, parazitoizii fiind cei mai studiați. Peste 90 de specii parazitoide atacă molia diamantată [Goodwin, 1979].

Paraziții de ouă aparținând genurilor polifage Trichogramma contribuie puțin la controlul natural, necesitând eliberări frecvente de viespi în câmp. Paraziții de larve sunt cei mai predominanți și în același timp cei mai eficienți.

Numeroase studii se fac astăzi cu privire la utilizarea nematozilor entomopatogeni în combaterea moliei verzei Plutella xylostella. Cercetările realizate până acum arată că, nematozii Steinernema carpocapsae pot fi utilizați în combatere mai ales atunci când insecticidele se dovedesc ineficiente [Schroer et al., 2005]. Pentru că molia depune ouăle pe suprafața inferioară a frunzelor, iar larvele tinere se hrănesc în aceeași zonă, soluția cu nematozi trebuie direcționată cât se poate de mult acolo. Eficacitatea tratamentului depinde foarte mult de tehnica de pulverizare [Brusselman et al., 2012].

Insecticidele de origine vegetală sunt, de asemenea, un grup foarte important pentru gestionarea populației acestui dăunător. Dintre acestea, extractul de neem (Azadirachta indica) a prezentat rezultate semnificative în controlul P. xylostella [Myron et al., 2012].

Comloșul Mare, 22 mai 2024

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Condițiile climatice din această primăvară sunt propice fungilor care se dezvoltă în condiții de vreme răcoroasă și umedă. Aceștia sunt: Rhizoctonia cerealis (rizoctonioza), Pseudocercosporella herpotrichoides (pătarea în ochi a bazei tulpinii), Gaummannomyces graminis (îngenuncherea cerealelor păioase), Puccinia striiformis (rugina galbenă). Frigul a încetinit activitatea fungilor foliari, aceștia fiind prezenți în culturile de cereale, fără a pune probleme deosebite. Prin culturile din Banat am observat la această dată simptome produse de fungii Septoria tritici, Drechslera tritici repentis, Pyrenophora teres, Blumeria graminis. În funcție de zonele climatice, starea fitosanitară a culturilor poate fi diferită. Acolo unde a plouat, Septoria tritici este prezentă cu intensitate de atac mai ridicată.

Vremea umedă și răcoroasă a favorizat dezvoltarea fungului Rhizoctonia spp., iar primele infecții au apărut în culturile de grâu verificate. De aceea vă îndrum să începeți verificarea culturilor. Controlați plantele în zona bazală pentru a descoperi simptomele. Dacă vremea va fi favorabilă acestui patogen, daunele vor apărea în timp scurt (vetre căzute). Vă reamintesc că anul trecut am avut astfel de situații în Banat și la grâu și la orz. Pagubele în producție au fost evidente în solele bolnave.

Pentru a gestiona acest patogen, Rhizoctonia spp., readuc în atenția dumneavoastră aspecte despre biologia, epidemiologia și combaterea rizoctoniozei.

Importanța economică și recunoașterea simptomelor

Rizoctonioza este o boală a bazei tulpinii cerealelor păioase ce apare frecvent în regiunile temperate [Lemanczyk, 2010]. După Cromey et al. (2002), producțiile putând fi afectate în procent de 5% în cazul infecțiilor moderate și până la 26% când infecțiile sunt severe. Cerealele de primăvară sunt mai predispuse la infecția cu Rhizoctonia cerealis decât cele de toamnă. Orzul este mai atacat decât grâul [Smiley et al., 2012; Lemańczyk et Kwaśna, 2013]. În Banat, boala apare în anii favorabili, cu frecvențe mai mari de atac la orz și mai mici la grâu.

Simptomele bolii pot apărea încă din toamnă dacă sunt condiții favorabile. Sunt atacate rădăcinile, tulpinile și tecile frunzelor.

Principalele simptome produse sunt:

• Inițial, pe rădăcini apar pete de culoare deschisă care mai târziu capătă culoare brună. Țesuturile necrozate se rup cu ușurință lăsând descoperit cilindrul central. După Popescu (2005), tinerele plante au tendința de a forma alte rădăcini. Astfel, o plantă bolnavă va avea rădăcini mai multe dar scurte;

• Pe tulpini și teci apar pete de formă ovală, alungite. Culoarea petelor este albicioasă – cenușie, iar de jur împrejur se formează o margine de culoare brun - închis. De multe ori aceste pete pot fi confundate cu ușurință cu cele produse de Pseudocercosporella herpotrichoides și Fusarium sp. [Murray et al., 2009]. Adesea, leziunile produse de patogen sunt superficiale;

• Rareori, în condiții de vreme rece și umiditate mare în zona bazei tulpinilor, miceliul ciupercii străpunge teaca și infectează tulpina. Enzimele secretate produc necroza țesuturilor, căderea plantelor sub acțiunea ploilor și vântului, albirea prematură a spicelor, șiștăvirea cariopselor [Cromey et al., 2005];

• Toamnele și primăverile reci sunt favorabile infecțiilor cu Rhizoctonia cerealis.

Supraviețuirea patogenului

Peste anotimpul de iarnă, fungul supraviețuiește sub formă de miceliu sau scleroți (pseudoscleroți) în sol și materialul vegetal infectat. Acest patogen nu formează spori asexuați, iar stadiul telomorf este foarte rar întâlnit în natură [Carling et Sumner, 1992; Popescu, 2005; Lemańczyk et Kwaśna, 2013].

Supraviețuirea patogenului pe resturile vegetale constituie o sursă importantă de inocul pentru culturile de cereale, care în condiții climatice favorabile patogeniei pot fi infectate [Sneh et al., 1996].

Plantele bolnave au tendința să dezvolte noi rădăcini, mai multe și mai scurte. Sunt vizibile la suprafața solului

Realizarea infecțiilor, răspândire

Rhizoctonia este o ciupercă de sol cu creștere vegetativă mai mult sau mai puțin continuă, sub formă de miceliu ramificat, de culoare albă sau brună. Ciuperca se dezvoltă bine în condiții de sol cald și umed. Hifele miceliene cresc în sol și în materialul vegetal mort. În solurile uscate ciuperca devine latentă, formând un miceliu gros, cu pereți îngroșați sau produce microscleroți (cu diametrul de cel puțin 0,5 - 1,0 mm, uneori până la 5 mm), care îi permit să supraviețuiască timp de mulți ani, chiar în lipsa unei gazde [Papavizas et al., 1975]. Scleroții și/sau miceliul din sol sau de pe resturile vegetale descompuse infectează cerealele prin intermediul hifelor care pătrund în rădăcini, tulpini și teci [Naito, 2006].

Când se realizează infecția, hifele fungice cresc la suprafața organului atacat, formând manșoane miceliene care înconjoară de jur împrejur și permit ciupercii să pătrundă în țesuturile plantelor și să preia substanțele nutritive pentru creșterea și dezvoltarea fungică continuă. Ciuperca este atrasă de stimulenții chimici eliberați de celulele vegetale în creștere activă și/sau reziduurile vegetale descompuse. Pe măsură ce procesul de atracție continuă, hifa fungică va intra în contact cu planta și se va atașa de suprafața sa externă. După atașare, ciuperca continuă să crească pe suprafața externă a plantei și va provoca boala prin producerea unei structuri specializate de infecție (appresorium) care pătrunde în celula plantei.

Procesul de infecție este susținut de producerea multor enzime extracelulare diferite care degradează diferite componente ale pereților celulari ai plantelor (de exemplu, celuloză, cutină și pectină). Pe măsură ce ciuperca ucide celulele plantei, hifele continuă să crească și să colonizeze țesutul mort, formând adesea scleroți. Inoculul nou este produs pe sau în țesutul gazdă și un nou ciclu se repetă atunci când sunt disponibile noi substraturi [Naito, 2006].

După Popescu (2005), spațiul dintre teacă și tulpină reprezintă o zonă în care miceliul ciupercii se poate dezvolta foarte bine iar prin enzimele secretate produce necroza țesuturilor tulpinii în condiții de umiditate ridicată și vreme răcoroasă.

Rhizoctonia nu produce conidii (spori fungici asexuali) și rareori produce bazidiospori (spori sexuali). Cu toate acestea, de multe ori boala este produsă prin intermediul basidiosporilor.

Factorii care concură la instalarea infecțiilor la cereale sunt: virulența agentului patogen, sensibilitatea gazdei și condițiile favorabile de mediu [Francl, 2001].

Factorii climatici care susțin infecțiile:

• Temperatura și umiditatea joacă un rol important în realizarea infecțiilor și supraviețuirea patogenului [Otten et al., 2004]. Temperatura din zona rădăcinilor este importantă în realizarea infecțiilor. La temperaturi cuprinse între 6 - 19⁰C sau când există variații de la 16 la 27⁰C pot apărea pagube semnificative [Gill et al., 2001]. Wiese (1987) arată că Rhizoctonia la cereale este favorizată îndeosebi de temperaturile cuprinse între 9 - 10⁰C;

• După Ogoshi (1996), tinerele plante de grâu pot fi atacate în condiții de vreme răcoroasă de izolate de Rhizoctonia care se dezvoltă în astfel de condiții;

• Alte izolate ale fungului preferă vremea mai caldă;

• Optimul termic pentru dezvoltarea ciupercii are loc în intervalul 16 - 20⁰C [Sneh et al., 1996]. Canicula și lipsa umidității opresc subit patogenia [Popescu, 2005];

• Boala este favorizată de resturile vegetale infectate din anul anterior, de solurile acide, densitatea mare a plantelor, solurile slab drenate, irigarea excesivă, umiditatea ridicată în zona bazei tulpinii asociată cu temperaturi ale solului între 17 - 23⁰C [Pitt, 1966; Popescu, 2005].

Răspândirea ciupercii pe distanțe mari se realizează prin intermediul sporilor sexuați (basidiosporii) în condiții de umiditate ridicată (peste 90%) și vreme caldă (temperaturi mai mari sau egale cu 20⁰C) - Naito, 1996; Agrios, 2005. Basidiosporii ajunși pe frunze pot produce infecții foliare. Rolul acestor spori nu este încă cunoscut în totalitate [Naito, 2006].

Combaterea integrată a rizoctoniozei cerealelor

Odată instalat, patogenul este greu de combătut. Adesea el este observat când este prea târziu și plantele sunt căzute la sol. Cel mai ușor poate fi identificat atacul la stadiul de creștere GS 39 (frunza stindard vizibilă) - Zadocks et al., 1974.

Măsurile profilactice

Profilaxia este deosebit de importantă în managementul acestei boli. Amintesc: utilizarea soiurilor rezistente; eliminarea sursei de inocul (resturi vegetale); eliminarea gazdelor voluntare; rotații corecte; efectuarea lucrărilor solului (arături sau măcar lucrarea solului până la adâncimea de 8 - 10 cm) - Cook et al., 2002; Fletcher et al., 2010.

De reținut că, rotația, lucrările solului și data semănatului influențează instalarea patogenului [Colbach et al., 1997].

La cerealele cultivate în sistem „no tillage” sau „minimum tillage”, rizoctonioza se poate instala, deoarece solul este bogat în materii organice pe care ciuperca supraviețuiște [Oros et al., 2013].

Măsurile chimice

Tratamentele chimice au eficacitate variabilă, între 0 și 80%. De regulă, tratamentul semințelor și tratamentele aplicate la cereale în perioada de vegetație ar trebui să protejeze plantele de infecție [Popescu, 2005].

Dintre fungicidele utilizate în combaterea patogenilor cerealelor păioase, fludioxonilul este menționat în unele studii ca fiind eficient în combaterea rizoctoniozei [Smiley et al., 2012].

În România sunt omologate următoarele substanțe doar pentru tratarea semințelor:

fludioxonil cu sedaxan - Sedaxanul este o substanță din grupa „pirazolecarboxamide” cu spectru larg de acțiune, recomandată pentru controlul rizoctoniozelor. În combinații cu alte fungicide, rezultatele sunt mai bune; Difenoconazol + fludioxonil + sedaxan [după Aplicația PESTICIDE 2.25.2.2, 2025].

Controlul biologic

De interes sunt bacteriile din genul Pseudomonas și fungii antagoniști din genul Trichoderma [Budge et al., 2009].

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Monitorizarea a doi dăunători periculoși ai rapiței, gărgărițele tulpinilor, trebuie să înceapă devreme, atât în culturile noi, cât și în cele vechi de rapiță. Cele două specii de Ceutorhynchus (pallidactyllus și napi) au importanță economică deoarece pot distruge plantele prin reducerea creșterii lor, afectând în final producția de semințe.

Prima decadă a lunii ianuarie 2025 a debutat cu temperaturi pozitive. În aceste zile, în unele zone din țară temperaturile au ajuns chiar și la 20⁰C. În Banat se înregistrează maxime cuprinse între 15 - 18⁰C. Este cunoscut că, în ferestrele calde din timpul iernii, gărgărițele tulpinilor de rapiță au tendința de a părăsi locurile de hibernare, păcălite uneori de temperaturile mai ridicate. De cele mai multe ori, după astfel de perioade calde urmează zile cu temperaturi mai scăzute. Contează câte zile consecutive sunt cu temperaturi mai ridicate. Când frigul intervine, adulții se vor retrage în sol, sub frunze etc. Dacă au apucat să se împerecheze și să depună ouă, acestea nu vor supraviețui.

Factorii climatici influențează foarte mult apariția și activitatea gărgărițelor în câmp (temperatura, umiditatea, precipitațiile). Dintre factorii amintiți, temperatura este cea mai importantă.

Migrarea se desfășoară în următoarele condiții:

• Ceutorhynchus pallidactylus migrează când temperatura solului trece de 6⁰C și începe să zboare la 12⁰

• napi își începe zborul la 9 - 10⁰C [Büchs, 1998; Juran et al., 2011). După Büchs (1998), adulții încep să iasă de la iernat atunci când temperatura solului la 5 cm este în jurul valorii de 6°C. În realitate, cei mai mulți autori arată că gărgărițele părăsesc locurile de iernare când temperatura din stratul superior al solului ajunge la 9 - 10⁰C [Sekulič & Kereši 1998; Juran et al., 2011].

• Dintre cele două specii, napi produce pagube mai mari [Šedivý & Kocourek, 1994]. Detectarea acestor gărgărițe poate fi extrem de dificilă, deoarece adulții stau de obicei la suprafața solului, sub bulgării de pământ [Gratwick, 1992].

Monitorizarea, cheia succesului în combatere

În cazul ambelor gărgărițe, monitorizarea corectă reprezintă cheia succesului. Ciclul de viață, modul ascuns de hrănire și apariția eșalonată a gărgărițelor creează mari probleme fermierilor. Din acest motiv, de multe ori, fermierii execută greșit tratamentele, fie că le fac prea devreme, fie că le fac prea târziu. Așadar, este important să controlăm adulții în momentele cheie, conform datelor obținute la capcane și a pragurilor economice de dăunare (PED). Larvele pătrunse în pețioli și tulpini nu mai pot fi controlate.

Când începem monitorizarea

Indiferent de condițiile climatice, monitorizarea noilor culturi de rapiță ar trebui să înceapă în mod obligatoriu din luna februarie.

În anul 2024, gărgărițele au început să migreze în luna februarie (în Banat). Nu pot spune încă dacă în acest an migrarea va începe mai devreme sau mai tarziu. Vom vedea cum evoluează vremea. Deoarece traversăm o perioadă caldă, din ianuarie 2025 putem amplasa capcane pentru monitorizarea apariției adulților în culturile noi. Este valabil și pentru culturile vechi. Fermierii ar trebuie să monitorizeze cu ajutorul capcanelor ambele zone pentru ca rezultatele să fie optime.

Indiferent de tipul de capcană, citirea lor trebuie făcută cu multă acuratețe la fiecare trei zile. Momentele din zi ideale pentru citirea capcanelor (recomandate de cercetători) sunt „înainte de amiază” sau „la amurg”.

Zborul gărgărițelor poate fi monitorizat pentru stabilirea momentului optim de combatere cu mai multe tipuri de capcane:

• Capcanele galbene cu apă (vase Moericke), clasice, sunt utilizate cel mai des pentru monitorizarea celor două gărgărițe. Din experiența acumulată de-a lungul timpului, apreciez că, cele mai bune rezultate se obțin cu aceste capcane.

• Capcanele „Csalomon KLP+ trap” cu atractant. Aceste capcane sunt mai puțin cunoscute de către fermieri. Este indicat ca acestea să fie amplasate lângă vechea cultură de rapiță. Momeala din capcane atrage toate speciile de gărgărițe din genul Ceutorhynchus, dar există și momeli doar pentru pallidactylus. Alte specii pot intra în capcană doar accidental. La 3 - 4 săptămâni, producătorii recomandă schimbarea momelilor. Din păcate, monitorizarea realizată de mine cu acest tip de capcană pentru stabilirea momentului optim de combatere nu a dat rezultatele scontate (părere personală). Fermierii trebuie să știe că, acest tip de capcană este foarte eficient pentru detectarea timpurie la locurile de iernare. Dacă se înregistrează capturi în aceste zone, în una sau două zile gărgărițele vor migra în noile culturi de rapiță. Acest aspect este încurajat și de faptul că fermierii fac rotații scurte și nu respectă distanța dintre culturi. În consecință, migrarea se realizează foarte rapid. Capcanele cu momeli pot fi achiziționate de la Institutul de Protecția Plantelor din Budapesta [http://www.csalomontraps.com].

• Capcane galbene cu adeziv. Acestea sunt cel mai des utilizate de către fermieri. Rezultatele obținute cu aceste capcane sunt bune, putând fi utilizate în stabilirea momentului optim de combatere.

• Capcane galbene cu adeziv și momeală realizate la Institutul de Cercetări în Chimie „Raluca Ripan” Cluj-Napoca. Aceste capcane sunt în testare, iar fermierii le pot testa în mod gratuit (din câte știu eu). Anul trecut le-am testat pentru prima dată. Le voi testa și în acest. Rezultatele le voi face publice în cadrul materialelor informative.

Aplicarea insecticidelor în ferestrele calde din iarnă poate avea avantaje și dezavantaje

Înainte de a efectua un tratament consultați prognoza. Dacă se anunță vreme rece după câteva zile calde, este bine să nu faceți tratamentul. De ce afirm asta? După Klukowski (2006), masculii și femelele de C. pallidactylus (specia apare mai devreme în culturi comparativ cu C. napi) părăsesc locurile de hibernare în momente distincte. Masculii apar primii, după care încep să apară și femelele. Faptul că femelele apar mai târziu limitează posibilitățile de copulare de la începutul migrației. Astfel, infestarea plantelor în această etapă este redusă [Büchs 1998]. Multe studii arată că femelele tind să apară în grupuri, mai ales la marginea culturilor [Perry et al. 1996; Klukowski, 2006].

Prin urmare, tratamentele din iarnă nu întotdeauna sunt rentabile, mai ales atunci când intervin perioade cu temperaturi scăzute care opresc activitatea adulților. În astfel de situații este bine să nu întrerupeți monitorizarea gărgărițelor, pentru a surprinde perioadele maxime de zbor.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna (fotografiile din acest material sunt făcute în anii 2024 și 2023, în perioada de amplasare a capcanelor)

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Helmintosporioza lenticulară a grâului este o boală periculoasă care apare în culturile de grâu în anii când condițiile climatice sunt propice infecțiilor. În rândurile de mai jos sunt informații despre simptomatologia, biologia și strategia de combatere a acestei boli care poate produce pagube importante în producția de grâu.

Fungul Drechslera tritici – repentis a apărut în culturile de grâu din vestul României de prin anul 2002, dar din cauza tabloului simptomatic asemănător cu cel al fungului Septoria nodorum, a trecut neobservat (din cauza confuziei era raportat ca fiind Septoria nodorum). Identificarea corectă și prima raportare cu privire la acest patogen în Câmpia Banatului a fost făcută de către Cotuna & Popescu în anul 2007. În celelalte zone din țară patogenul era deja raportat.

Importanța economică și supraviețuirea patogenului

Helmintosporioza lenticulară este o boală gravă a grâului, capabilă să producă pagube cuprinse între 3% și 40% și chiar mai mult în anii extrem de favorabili. Infecțiile din timpul înfloritului sunt periculoase deoarece patogenul trece în sămânță. Cele mai mari pagube în producție se înregistrează atunci când infecțiile au loc în fazele de burduf și de înflorit [Shabeer & Bockus, 1988].

O sursă de inocul importantă este miceliul din seminţele infectate. Miceliul se dezvoltă în condiţii de temperatură cuprinse între 5 – 35⁰C (la fel ca şi conidiile). Boabele sunt infectate sau predispuse la infecţie mai ales atunci când frunza stindard este afectată de boală şi când umiditatea este mare în perioada înspicatului. De altfel, ele pot fi infectate oricând de-a lungul perioadei de vegetaţie, însă predispoziţia maximă de îmbolnăvire este în timpul înspicatului. La suprafaţa cariopselor infectate apare simptomul de „red smudge” sau pată roşie – McMullen & Adhikari, 2009.

Fungul trăiește în mod saprofit pe resturile vegetale ale plantei gazdă, care constituie sursa principală de inocul primar. Pe paiele care rămân pe sol peste anotimpul de iarnă se formează pseudoteciile (forma telomorfă sau sexuată) cu asce şi ascospori.

Recunoașterea simptomelor

Simptomele macroscopice ale bolii apar de obicei în patru etape:

• Stadiul de pată, când pe locul de infecţie iniţial după două zile apare o coloraţie închisă la culoare;

• Pată înconjurată de cloroză, care apare la 4 – 6 zile după infecţie;

• Necroza apare la 6 – 8 zile de la infecţie, iar clorozele se transformă în necroze şi în paralel începe sporularea;

• Colapsarea frunzelor, acestea fiind afectate în întregime, iar sporularea este maximă.

Simptomele macroscopice sau externe apar prima dată pe frunzele bazale, sub forma unor puncte sau pete mici, circulare, de culoare maro deschis. Aceste pete sunt rezultatul infecţiilor primare, care au loc de regulă în lunile aprilie – mai. Cel mai mare pericol de infecţie este la grâul care s-a cultivat după grâu, datorită resturilor vegetale care rămân la suprafaţa solului. Frunzele bătrâne sunt primele infectate sau predispuse la infecţie.

Pe măsură ce patogenul evoluează, petele capătă formă ovală sau lenticulară, au culoare maro deschis şi sunt înconjurate de un halou gălbui (rezultatul infecţiilor secundare) – Schilder & Bergstrom, 1993; Cotuna & Popescu, 2008. În condiții favorabile de climă (nopţi umede şi calde), petele cresc în dimensiuni, se unesc iar pe frunze apar pete mari, cu aspect neregulat, la care se mai observă punctul iniţial de infecţie (aspect de necroză). Frunzele puternic atacate se usucă începând de la vârf. În faze avansate de infecţie, haloul sau zona clorotică din jurul petelor nu se mai observă (Wolf, 1991).

Pentru evitarea punerii unui diagnostic greșit (risc de confuzie cu Septoria nodorum), petele trebuie atent analizate pentru a vedea dacă pe ele apar suporţii negri ai sporilor. La mostrele colectate din câmp, conidiile nu se observă imediat, de aceea este necesară incubarea pe hîrtie umedă [Maraite et al., 1998; Cotuna, 2007].

A nu se confunda cu Septoria nodorum

Realizarea infecțiilor

Cercetările efectuate în ultimii ani în ceea ce priveşte epidemiologia acestei boli arată că, efectele cumulate ale temperaturilor ridicate, umidităţii relative mari şi a duratei de umectare a frunzelor mai mare de 12 ore (precipitaţii, rouă) conduc la apariţia şi dezvoltarea patogenului Drechslera tritici – repentis (Duveiller, 2004). Dezvoltarea patogenului este optimă la temperaturi cuprinse între 20 – 28⁰C. Boala este asociată de regulă cu câmpurile pe care o cantitate mare de paie rămâne la suprafaţa solului (Bockus & Claassen, 1992).

Primele infecții sau infecțiile primare sunt realizate de ascosporii din pseudotecii care devin maturi primăvara. În condiții de umiditate, pe timp de noapte aceștia sunt eliberaţi din pseudotecii. Emisia de ascospori este maximă în lunile martie – aprilie şi are loc în condiţii de umiditate (şi roua este suficientă). Ascosporii sunt eliberaţi din asce la distanţe mici, de câţiva centimetri, spre deosebire de conidii care pot fi propagate pe distanţe mai mari cu ajutorul vântului (Rees & Platz, 1992; Murray et al., 2009).

Conidiile produc infecţiile secundare care afectează frunzele din etajele superioare (astfel apar şi pagubele în recoltă). Conidioforii se formează pe timp ploios, iar conidiile în timpul nopţilor calde şi umede la suprafaţa necrozelor de pe frunze şi sunt diseminate de vânt către plantele sau frunzele sănătoase. Dispersarea conidiilor are loc în timpul după – amiezei. Conidiogeneza, după cum am arătat mai sus, are loc în timpul nopţii, când umiditatea este mai ridicată şi alte suprafeţe purtătoare de conidii sunt uscate (Morrall & Howard, 1975; Platt & Morrall, 1980a, 1980b; Francl & Jordahl, 1992; Francl, 1997).

Sporii anamorfi pot fi dispersați pe kilometri întregi şi chiar zeci de kilometri (diseminare anemochoră), în zilele calde şi secetoase la temperaturi de 21 – 230C (optim). Ei germinează şi infectează grâul în condiţii variate de temperatură (5 – 350C), când frunzele sunt umede o perioadă de timp specifică, de aici rezidă și agresivitatea fungului.

În centrul petelor, punctul de infecție rămâne vizibil și după uscarea frunzelor

Managementul integrat al „helmintosporiozei lenticulare a grâului”

În cadrul sistemului de combatere integrată există o serie de măsuri care trebuie utilizate echilibrat pentru a ține sub control această boală.

Factorii care susțin infecțiile sunt:

• Rotațiile scurte;

• Lucrările minimale ale solului;

• Densitatea mare a plantelor;

• Rezistența la fungicide;

• Soiurile sensibile;

• Temperaturile ridicate;

• Umiditatea relativă mare [Bockus & Claassen, 1992; Duveiller, 2004].

Măsuri profilactice

În general, helmintosporioza grâului este gravă în sistemele de cultivare în care lucrările solului sunt minimale sau nu se fac deloc (no tillage, minimum tillage) şi resturile vegetale rămân la suprafaţa solului. În sistemele convenţionale, boala este mai redusă din cauza îngropării resturilor vegetale. Se poate spune că factorii care influenţează intensitatea atacului sunt: lucrările minimale ale solului, irigarea, semănatul în afara epocii optime, fertilitatea scăzută a solului, monocultura (Sharma & Duveiller, 2003).

Prevenția constă în respectarea următoarelor măsuri agrofitotehnice:

• Îngroparea resturilor vegetale sau îndepărtarea acestora pentru reducerea sursei de inocul (Diehl et al., 1982);

• Utilizarea la semănat a soiurilor rezistente la boală este esențială;

• Seminţele să fie libere de patogen;

• Tratarea seminţelor înainte de semănat;

• Respectarea asolamentului (asolament cu alte culturi care nu sunt gazde pentru patogen);

• Rotaţia culturilor de cel puţin 3 – 4 ani;

• Evitarea monoculturii;

• Evitarea irigatului în perioada împăierii – înspicării (Docea & Severin, 1990);

• Respectarea epocii optime de semănat.

Măsuri chimice

În cadrul strategiei de combatere, măsurile chimice dețin ponderea în prezent. Tratarea semințelor și aplicările foliare în timpul sezonului de vegetație sunt importante în combaterea helmintosporiozei lenticulare.

Combaterea chimică este dificilă atunci când infecţia s-a realizat deja, deoarece evoluţia acestei boli cu greu mai poate fi oprită de fungicide.

Înainte de semănat se recomandă tratarea seminţelor. În Aplicația Pesticide 2.24.8.2 (2024) este doar un singur fungicid omologat la triticale, dar nu și la grâu, pe bază de difenoconazol + fludioxonil. Cu siguranță, fungicidele omologate pentru alți patogeni din sămânță controlează și patogenul Pyrenophora tritici repentis. În trecut erau mai multe produse de protecția plantelor omologate. Se pare că au fost scoase, deși apar omologate la alte helmintosporioze (ale orzului, de exemplu).

Fungul Drechslera tritici – repentis este greu combătut cu fungicide după ce frunzele sunt infectate. Este indicată aplicarea fungicidelor la apariţia primelor sporulări (stadiul EC 32 – 37). Deoarece sporularea are loc la suprafaţa necrozelor, analizele pentru stabilirea diagnosticului se vor face la frunzele bazale care de obicei sunt şi cele mai afectate (Kremer & Hoffman, 1993; Habermeyer & Gerhard, 1997).

Se recomandă ca tratamentele chimice să se efectueze în urma controlului fitosanitar al culturilor de grâu. Dacă se constată că sunt simptome, trebuie intervenit rapid pentru stoparea infecției, deoarece patogenul este destul de greu de ținut sub control din momentul în care infecția s-a realizat. În anii deosebit de favorabili, ciuperca și-a făcut apariția în culturi chiar din a treia decadă a lunii martie (în Banat).

Fungicidele ce pot fi utilizate în combatere sunt: Protioconazol + tebuconazol; Fenpropidin; Tebuconazol; Protioconazol; Bixafen + tebuconazol; Azoxistrobin; Metconazol; Azoxistrobin + protioconazol; Benzovindiflupir; Tebuconazol + trifloxistrobin; Protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Fluxapyroxad + piraclostrobin; Proquinazid + protioconazol; Bixafen + protioconazol; Bixafen + spiroxamină + trifloxistrobin; Tetraconazol; Fluxapyroxad + metconazol; Piraclostrobin;

Mefentrifluconazol + metrafenonă + piraclostrobin; Fluxapyroxad + metconazol [APLICAȚIA PESTICIDE 2.24.8.2, 2024].

În prezent, se recomandă utilizarea cu prudenţă a pesticidelor, aplicarea tratamentelor la momentul optim sau când se întrunește pragul economic de dăunare, respectarea dozelor recomandate de producători. Procedând așa, numărul de tratamente se va reduce simțitor, la fel și costurile.

Wolf & Hoffman (1994), în urma cercetărilor efectuate în Bavaria au stabilit două praguri pentru aplicarea unui tratament:

• Când conidiile sunt găsite pe 5% din frunze;

• Când simptomele apar la peste 5% din frunzele din etajul superior al plantelor.

Măsuri biologice

Tratarea semințelor cu agentul biologic Bacillus subtillis a dat rezultate foarte bune în controlul acestui patogen. Fungii Limonomyces roseipellis și Laetisaria arvalis (basidiomicotine) aplicați pe paiele de grâu în prezența umidității au redus sursa de inocul în procente ridicate. În urma aplicării s-a constatat că fungul Limonomyces roseipellis a redus inoculul cu 50 până la 80 și chiar 99% în anumite situații [Pfender et al., 1993].

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Readuc în atenția fermierilor Macrophomina phaseolina, patogenul care și în acest an a produs pagube în culturile de floarea-soarelui. Seceta a fost favorabilă dezvoltării acestui fung (iubește căldura).

În 2024, seceta, arșița și fungul Macrophomina phaseolina au distrus multe culturi de floarea-soarelui, mai ales în sudul României. De asemenea, și în Banat fungul este prezent în culturile de floarea-soarelui. În această perioadă putem observa plantele complet uscate și căzute la sol. Există zone în țară unde plantele de floarea-soarelui sunt încă verzi și aparent sănătoase. În Timiș am observat culturi care sunt înflorite și au toate frunzele verzi. Este vorba de acele culturi care au fost semănate la sfârșitul lunii mai și au scăpat de arșiță. Macrophomina phaseolina este prezentă și în aceste sole (observații realizate la data de 6 august 2024). De ce acest fung câștigă teren tot mai mult în România? La răspuns trebuie să ne gândim cu toții. Care sunt cauzele? Le veți afla parcurgând acest material.

Care sunt factorii care au condus la creșterea sursei de inocul a fungului Macrophomina phaseolina în solurile din România? Am identificat acest patogen în Banat prin anul 2021 la cererea unui fermier care nu știa cu ce se confruntă. În acel an, fungul a pus la pământ mai multe hectare de floarea-soarelui în ferma de unde proveneau probele. De atunci și până în prezent am observat că fungul continuă să producă pagube în fiecare vară, iar incidența și intensitatea atacului sunt tot mai ridicate.

Factorii de risc

Factorii care contribuie la extinderea acestui patogen în România sunt:

• Lipsa apei din sol - predispune plantele de floarea-soarelui la atacul agenților patogeni sistemici care distrug și blochează vasele [Vear, 2016; Debaeke et al., 2017].

• Creșterea temperaturilor peste 28⁰C. Vremea caldă și secetoasă stimulează patogenul Macrophomina phaseolina. După Sarova et al. (2003), condițiile de vreme caldă și uscată (temperaturi cuprinse între 28 - 30⁰C și lipsa apei din sol) favorizează instalarea fungului. Temperatura, umiditatea atmosferică și cea disponibilă sunt foarte importante în realizarea infecțiilor cu Macrophomina phaseolina. După Marquez et al. (2021), microscleroții germinează la temperaturi cuprinse între 30 - 35⁰C.

• Caracterul invaziv al patogenului phaseolina (reiese din cele mai multe studii analizate). Pe lângă asta, numărul mare de plante gazdă, distribuția la nivel global, schimbările climatice arată că fungul prezintă importanță deosebită pentru viitorul culturii de floarea-soarelui și nu numai [Cotuna et al., 2022].

• Condițiile de sol, înrădăcinarea defectuoasă a plantelor, carențele de bor (patogenul se instalează cu ușurință pe plantele afectate de fiziopatii) - Popescu, 2005. Același autor arată că fungul infectează în general plantele cu afecțiuni fiziopatice, la care creșterea rădăcinii principale este stopată, iar rădăcinile secundare încep să îmbătrânească. La aceste plante, sistemul radicular va fi ocupat de Fusarium sp., dar și de alte ciuperci care pregătesc astfel țesuturile radiculare pentru infecția cu Macrophomina phaseolina. Aproape întotdeauna, pe rădăcinile atacate de fung se observă micelii albe - rozii specifice fungului Fusarium sp.

• Densitatea ridicată, rănile mecanice, atacul insectelor favorizează instalarea patogenului [Shiekh & Ghaffar, 1984; Ahmed et al., 1991].

• Prezența microscleroților în sol în cantitate mare. Macrophomina phaseolina rezistă în sol sub formă de microscleroți, pe resturile vegetale, dar și în masa de semințe [EPPO, 2000; Csüllög et al., 2020; Popescu, 2005; Docea & Severin, 1990]. Microscleroții pot supraviețui în sol de la doi până la 15 ani [Baird et al., 2003; Gupta et al., 2012; Csüllög et al., 2020].

• Lucrările minimale ale solului.

• Rotațiile scurte.

Analizând factorii de risc, cu ușurință ne dăm seama că, creșterea temperaturilor în zonele cu climat temperat, însoțită de lipsa precipitațiilor ar putea crea probleme deosebite în culturile de floarea-soarelui în viitor, făcându-le vulnerabile la atacul patogenului M. phaseolina [Debaeke et al., 2017].

Cum putem lupta cu acest patogen?

Deoarece prin metode chimice nu putem controla patogenul, pierderile pot fi evitate dacă ținem cont de câteva măsuri profilactice:

• Cultivarea hibrizilor rezistenți sau toleranți la boală.

• Irigarea culturilor în condiții de secetă și temperaturi ridicate.

• Distrugerea resturilor vegetale infectate (sunt pline de microscleroți).

• Înființarea culturilor în soluri cu textură corespunzătoare.

• Respectarea rotației culturilor. Cu privire la rotație, nu întotdeauna rezultatele sunt cele scontate din cauza polifagiei ciupercii, care are capacitatea de a infecta peste 300 de plante cultivate și buruieni [Francl et al., 1988; Hafeez & Ahmad, 1997; EPPO, 2000; Popescu, 2005].

• Utilizarea la semănat de sămânță liberă de microscleroți, lucrări ale solului de calitate superioară, igiena culturală [Docea & Severin, 1990].

Mai multe informații cu privire la recunoașterea simptomelor, biologia și managementul integrat al fungului Macrophomina phaseolina găsiți în articolele pe care le-am documentat, scris și publicat de-a lungul timpului:

• https://revistafermierului.ro/din-revista/protectia-plantelor/item/5972-un-patogen-periculos-ameninta-culturile-de-floarea-soarelui-si-nu-numai.html;

• https://revistafermierului.ro/din-revista/protectia-plantelor/item/5111-putrezirea-carbunoasa-a-radacinilor-si-tulpinilor-de-floarea-soarelui.html.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!