Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că termenul-limită de depunere a cererilor de sprijin în cadrul Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, respectiv în sectorul zootehnic – bovine, sectorul zootehnic – ovine și/sau caprine, dar și în sectorul vegetal: legume-fructe și cartofi, este 23 octombrie 2020, inclusiv. Alocarea financiară pentru această măsură este de 150 de milioane de euro.
În perioada 25 septembrie 2020 și până în prezent au fost depuse cereri de sprijin, după cum urmează: în sectorul zootehnic: bovine - 43.532 cereri pentru un număr de 578.281 capete; în sectorul zootehnic: ovine și/sau caprine – 38.597 cereri pentru un număr de 8.456.811 capete; în sectorul vegetal: legume-fructe și cartofi – 44.428 cereri pentru o suprafață de 68.674 ha.
Sprijinul se acordă sub formă de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei și urmează să fie plătit până la 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobate de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.
Potențialii beneficiari ai acestui sprijin temporar cu caracter excepțional sunt fermierii activi, respectiv crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, și/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe și cartofi, înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, care au depus cerere unică de plată în anul 2020 și care respectă criteriile de eligibilitate, specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19.
Fermierii activi sunt: beneficiarii care au îndeplinit calitatea de fermier activ și au încasat plăți directe conform dovezilor verificabile aferente cererii unice de plată din campania 2019; beneficiarii care au solicitat plăți directe pentru prima dată în anul 2020 și îndeplinesc prevederile OM nr.619/2015 cu modificările şi completările ulterioare.
Cererile de solicitare a sprijinului temporar cu caracter excepțional aferente sectoarelor bovine, ovine, caprine, sectorulului legume-fructe și cartofi, însoțite de documentele generale și specifice, pot fi depuse la centrele județene/locale ale APIA, respectiv al municipiului București sau transmise prin fax, poștă sau format electronic scanat prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către beneficiar pe fiecare pagină a documentului transmis.
În rândurile de mai jos, vă prezentăm raportul pieței cerealelor din 19 octombrie 2020 realizat de Cezar Gheorghe, consultant senior și analist în cadrul Clubului Fermierilor Români. Specialistul realizează săptămânal rapoarte privind piața agricolă.
GRÂU
În România, indicația de preț pusă de fermieri la 1.000 lei/tonă începe să fie prezentă în ofertele pentru loturile mari. Pe 15 octombrie 2020, pentru loturi de minimum 10.000 tone s-a ofertat cota de 1.000 lei/tonă, în zone din țară cum ar fi sudul României (Ialomița-Buzău), zona Telorman, zona mediană a Moldovei. Prețul CPT Constanța se situează între 995 - 1.000 lei/tonă. „Calitatea cerută a fost și ea pe măsură: minimum 77 kg/hl masă hectolitrică și baza 12,5% proteină, aspecte care se pot discuta și agrea de către părți, precum și alte detalii, cum ar fi cuantumul penalizărilor sau clauzele contractuale. În zona Mării Negre, licitațiile sunt tot mai frecvente. TMO – Turcia a ieșit la cumpărare pentru 175.000 tone. Iordania, de asemenea, dorește să achiziționeze 60.000 tone de grâu, la prețul de 272 USD/tonă CIF, cu livrare în februarie 2021 și 12,5% nivel de proteină indicație calitativă. Algeria, prin OAIC, a achiziționat 600.000 tone de grâu cu livrare în noiembrie 2020, la prețul de 264 USD/tonă CIF. Cu siguranță că originea nu va fi din bazinul Mării Negre, din cauza logisticii și a condiției de indice alveografic W. Aprovizionarea se va face din statele baltice, Franța și Germania. Seceta a făcut ca nivelul de recoltă să fie scăzut în țările din Orientul Mijlociu și Nordul Africii și va favoriza aprovizionarea din bazinul Mării Negre în ritm constant”, precizează Cezar Gheorghe.
Prețurile continuă să crească, susține specialistul. „EURONEXT a indicat la închiderea de vineri, 16 octombrie 2020, un preț de 209 euro/tonă pentru grâu. Și ceilalți indicatori, cum ar fi CBOT, mențin trendul. ICE London și BSW (Black Sea Wheat), de asemenea, indică prețul pentru noiembrie la 250 USD/tonă. La nivel european, cumpărătorii sunt neacoperiți din cauza producției europene scăzute, a cererii crescute dinspre Nordul Africii și Orientul Mijlociu și a apetitului insațiabil de cumpărare al Chinei. Navele franțuzești au, în proporție de 80%, destinație China. O nouă prognoză negativă a recoltei argentiniene indică o scădere de încă 1,5 milioane de tone. Plecând de la o prognoză inițială de 21 milioane, WASDE octombrie a indicat doar 19 milioane de tone, iar rectificarea de până la 17,5 milioane tone a venit din partea BAGE (Buenos Aires Grain Exchange)”.
Tendințele pieței:
Piața va fi în cerere constantă, aspect care va alimenta ofertele în termen de preț.
Între 10 august 2020 și 16 octombrie 2020 este o diferență raportată la EURONEXT de 32 EUR/tonă (177 EUR/tonă vs. 209 EUR/tonă), adică o creștere de 18%.
Marea Baltică apare ca un competitor pentru Marea Neagră, cu prețuri mai mici cu 4-5 USD/tonă, calitate mai bună (12,5% proteină), dar logistica face ca accesul lor în zonele tradiționale din Orientul Mijlociu să fie dificil. Prin urmare, rămân în continuare focusați pe fostele colonii franțuzești: Maroc, Algeria, Tunisia.
Lipsa volumelor din UE și bazinul Mării Negre vor alimenta trendul de creștere. Vom asista la o competiție între piața internă și cea de export, cu beneficii financiare pentru fermierii români.
PORUMB
În România, recoltatul este parțial întrerupt de apariția ploilor. Statusul rămâne, în pondere de 80%, identic cu cel de săptămână trecută. „Prețurile continuă să crească pe fondul lipsei de lichiditate generate de seceta pedologică. Prețurile generează întrebări privind momentul optim de vânzare. Ar trebui sau nu fermierii să mai aștepte până să-și vândă producția? În afară de acest aspect, lipsa unui acord bilateral al ANSVSA cu agenția omoloagă din China (IQSQ) penalizează producția românească cu un preț mai mic cu 3 până la 5 euro/tonă. În același timp, Bulgaria (în speță fermierii bulgari) are acces pe piața chineză, cu acest avantaj financiar în materie de preț”, arată consultantul Clubului Fermierilor Români.
Prețurile pentru porumb, în țara noastră: CPT Constanța: 900 lei/tonă; Nord-Vest: 680-720 lei/tonă și Moldova: 750 lei/tonă.
La nivel regional, seceta a lăsat urme adânci în potențialul de volum. „România a mai pierdut 1,5 milioane tone din producție, Franța a diminuat estimările cu încă 0,6 milioane tone, iar Ucraina estimează doar 34,8 milioane de tone producție. La nivel global, Argentina ajunge la 47 milioane tone, față de 50 milioane tone estimare inițială, SUA rămân la nivelul estimărilor raportului USDA, cu un minus de 6 milioane tone din stocuri și un minus de 3,5 milioane tone din scăderea productivității de la 11,17 tone/hectar la 11,15 tone/hectar. SUA ating nivelul de 43% nivel de recoltare”.
Cezar Gheorghe expune situația pe piețele mondiale, care sunt factorii de creștere a prețului porumbului:
Raportul WASDE a estimat o scădere a producției agregate la nivel mondial, cu doi actori în prim plan: SUA și Ucraina. Grupului i s-a alăturat și Argentina.
În același timp, WASDE a generat o tendință de liniștire a piețelor, căci a estimat și o scădere a consumului în SUA
Totul s-a schimbat când China a intrat în scenă, cu următoarele date:
Au scos 56 milioane tone vechi de 5 ani de la rezerva de stat, iar acel stoc s-a îndreptat către producția de etanol, alimentată, la rândul ei, de creșterea cu 13% a vânzărilor auto, de după începutul pandemiei;
Trei taifunuri și-au făcut apariția în China, determinând pierderi importante în producție și încetinind ritmul de recoltare;
Companiile de trading locale fiind lipsite de lichiditate, au generat prețuri mai mari în atragerea mărfurilor;
Bursa DALIAN a înregistrat un record, cotând porumbul la nivelul de 383 USD/tonă (echivalent 1.590 RON/tonă);
Cota de importuri a Chinei de 7 milioane tone a fost atinsă deja;
China își repopulează, totodată, fermele de porci, care au fost afectate de febra porcină. Concomitent, a fost impusă o interdicție pentru importul cărnii de porc cu origine Germania;
Recoltele interne în China sunt estimate la 265 milioane tone, în timp ce cererea este cotată la 288 milioane tone. Există un deficit de 23 milioane tone, din care doar 7 milioane tone sunt acoperite din importuri;
Principalele surse de aprovizionare ale Chinei sunt SUA și Ucraina, exact cei doi actori care au deficit de producție.
Estimările arată o nevoie de cotă de import de minim 16 milioane tone, maxim 20 milioane tone în cazul Chinei.
EURONEXT indica vineri seara – 16 octombrie 2020 un nivel de 186,26 euro/tonă vs. 163 euro/tonă cotație în 10 octombrie 2020. Există, deci, o creștere de 23 euro/tonă, adică o creștere de 14%.
„Sumarizând cele de mai sus, deficitul de producție la nivel mondial va fi afectat de cererea mare a Chinei. Agregarea celor doi factori conduce către creșterea prețului la porumb, conform graficului inserat. În același timp, trebuie ținut cont și de celelalte țări care importă în mod tradițional porumb, precum și de importurile Uniunii Europene”, spune analistul.
FLOAREA-SOARELUI
Trendul de creștere resimțit zilele trecute s-a calmat. Cererea și oferta sunt la locul lor, într-o stare latentă de echilibru. „Acest lucru este influențat de complexul uleiului de palmier și soia. În România, acest aspect se traduce printr-o cotație de 500-505 USD/tonă în paritatea CPT Constanța sau, exprimat în lei, 2.080-2.095 lei/tonă”, punctează Cezar Gheorghe.
În ceea ce privește semințele de floarea-soarelui high oleic, bonusul suplimentar pentru conținutul de acid oleic este limitat la 10 USD/tonă.
În plan regional, se constată o lipsă în recolte, respectiv: Ucraina - minus 2,7 milioane tone; Rusia - minus 1,5 milioane tone; România - minus 800.000 tone. Prin urmare, la nivel regional se constată un minus de 5 milioane tone de semințe de floarea-soarelui.
„Cererea va redeveni consistentă încă din decembrie 2020, cu potențare în ianuarie și februarie 2021, când, în mod tradițional, Turcia va dori să achiziționeze circa 400.000-500.000 de tone de marfă pentru procesarea internă. Stocuri de marfă există în țară, însă marja mai mică sau mai mare de profit va fi determinată de momentul vânzării. În Ucraina, interesul de achiziție a materiei prime este unul echilibrat. Un parțial dezinteres este arătat de procesatori, dar trendul rămâne stabil până la sfârșitul anului”, arată analistul.
Pentru raportul complet al Clubului Fermierilor Români privind piața cerealelor din data de 19 octombrie 2020, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-19-octombrie-2020/
„Viaţa satului ne priveşte pe toţi” este un adevăr, mult prea puțin băgat în seamă, pe care Cosmin Andrei l-a rostit și l-a gândit vreme de 20 de ani, din postura de producător și realizator al celei mai longevive emisiuni a Televiziunii Române - Viața Satului de la TVR1. Impresia pe care o lăsa despre felul în care el privea, nu doar viața satului, ci toate cele din viața lui, era una paradoxală, un amestec de implicare și detașare. Implicarea, dată de pasiunea cu care trăia, iar detașarea, de poziția din care se urca pentru a privi în ansamblu totul, cu o inteligență mereu surprinzătoare. Acum o va putea face și mai bine, pentru că s-a suit sus de tot, acolo unde cunoașterea nu mai este doar o ghicitură, ci deplină.
Poate nu ar trebui să fim triști pentru că tu ai mers într-o lume mai bună, unde nu se ară și nu se seamănă, unde nu este secetă și nici potop, deci nu te vei mai supăra pe viața grea a satului de acolo. Cu siguranță, și pe cea de aici o vei privi cu o și mai mare îngăduință. Dar nu putem să nu fim totuși triști, pentru că așa ne este firea, să privim doar ce rămâne în urmă, fără sprijinul celui plecat, o familie pe care cu siguranță o vei iubi și mai mult, dacă ar mai fi loc de mai mult în sufletul tău deja plin de iubire pentru ea.
Noi, cu pretenția de familie mai mare a ta, vom mai sta, o vreme, pe aici, să privim Viața Satului cu o mulțime de amintiri, dar și cu o groază de regrete, pentru că mulți dintre noi suferă pentru că ai lăsat prea multe proiecte neterminate și prea mulți oameni singuri. Ai cununat, botezat, îndrumat, creat controverse, învățat și iubit. Iar noi, egoiști fiind, ne plângem mai degrabă de mila noastră, deoarece ne vor fi mai triste evenimentele agricole fără tine, fără doza ta de nebunie frumoasă, pentru că ne aduceai culoare și optimism. Vom păstra amintirile amuzante și poveștile de suflet, dar și dezbaterile sau discuțiile în contradictoriu... la amintirea cărora vom zâmbi, pentru că ne-au colorat întâlnirile presei agricole.
De aceea, chiar dacă credem că vei fi alături de cei dragi de acolo, din cer, nu te supăra că vom fi triști și noi, redacția Revista Fermierului, alături de toți cei care vor plânge că i-ai lăsat singuri.
Cosmin Andrei (1976 – 2020), odihnește-te în pacea lui Dumnezeu!
De mâine, 16 octombrie 2020, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) începe plata avansului de 70%, respectiv 85%, în cadrul schemelor de plăţi directe și măsurilor de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale, pentru anul 2020.
Este vorba de: Schema de plată unică pe suprafață (SAPS); Plata redistributivă; Plata pentru înverzire; Plata pentru tinerii fermieri, precum și Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine.
Reamintim că, prin HG nr. 819/2020, s-au stabilit cuantumurile pentru plățile directe în sectorul vegetal. Astfel:
Schema de plată unică pe suprafaţă - 98,7381 euro/ha (total schemă: 974.939.000 euro);
Plata redistributivă pentru intervalele între 1 ha și 5 ha, inclusiv - 5 euro/ha și peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv - 48,1053 euro/ha (total schemă: 104.163.000);
Plata pentru înverzire - 57,8245 euro/ha (total schemă: 570.959.000 euro);
Plata pentru tinerii fermieri - 36,6119 euro/ha (total schemă: 20.547.000 euro).
De asemenea, plafonul aferent plății directe pentru schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine este de 71.300.000 euro. Cuantumurile unitare se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor la efectivul de animale eligibile, după caz. Cuantumul estimat este de 17,9 euro cap ovină/caprină.
De aceste forme de sprijin beneficiază peste 800.000 de fermieri.
Nivelul plăților în avans este de până la 70% în cazul plăților directe, iar plățile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2020, respectiv 4,8725 lei pentru 1 euro.
În cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale, nivelul avansului este de până la 85%, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 31 decembrie 2019, respectiv 4,7830 lei pentru 1 euro.
Dumitru Grigorean, președintele Asociației Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România (ACBCR), atrage atenția că Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) solicită fermierilor documente, evidențe și situații imposibil de realizat de către crescătorii de animale, precum și de către societățile de ameliorare.
„În această perioadă se întâmplă un lucru foarte grav pentru crescătorii de bovine și societățile de ameliorare din țara noastră. Instituția care ar fi trebuit să sprijine crescătorii continuă lupta împotriva acestora! Astfel, se refuză autorizarea taurilor pentru reproducție, impunându-se condiții imposibil de îndeplinit, chiar dacă acești tauri îndeplinesc condițiile din Programele de Ameliorare aprobate și din Regulamentele Europene. Ne este cerut testul de filiație, de către Agenția națională pentru Zootehnie, în condițiile în care în România nu se poate face așa ceva, aberații peste aberații scoase de către așa-ziși specialiști care încurcă zootehnia românească. Da, se cer teste de filiație inclusiv pentru tauri aduși din Franța sau Ungaria, în urmă cu 2-3 ani, tauri care au fost autorizați/reautorizați, au sute de produși care au primit deja Certificat Zootehnic”, arată Dumitru Grigorean.
Conform ANZ, Oficiile Județene pentru Zootehnie trebuie să dețină următoarele documente:
Solicitare, în funcție de caz, de la deținători/proprietari de reproducători, societăți de ameliorare recunoscute, asociații de crescători autorizate ca părți terțe, pentru autorizarea punctelor de montă și al reproducătorilor;
Înregistrarea sanitar-veterinară a punctelor de montă naturală;
Certificatele zootehnice sau, după caz, derogările reproducătorilor prezenți pentru autorizare;
Documentele sanitar-veterinare prevăzute de legislația în vigoare;
Decizia directorului general pentru persoanele care fac parte din comisia de bonitare și clasare a reproducătorilor;
Solicitarea pentru efectuarea evaluării capacității de fertilizare a materialului seminal;
Buletine de analiză a materialului seminal;
Documente care să dovedească descendența reproducătorilor;
Declarația pe propria răspundere, în cazul în care nu se solicită evaluarea capacității de fertilizare a materialului seminal;
Certificate de genotipare pentru scrapie;
Certificate de filiație;
Fișele de evaluare (punctare, bonitare) ale reproducătorilor.
ACBCR cere conducerii ANZ să spună când a fost achiziționat/dotat și cât a costat laboratorul de la ANZ București și de ce nu funcționează. De asemenea, Dumitru Grigorean întreabă de ce asociația pe care o conduce nu a primit nici până acum rezultatele la probele trimise anul trecut, când s-au făcut testele de pornire a laboratorului. Unde pot efectua teste crescătorii de bovine/ovine și cum se pot face testele de filiație pentru taurii aduși din străinătate sunt alte nelămuriri ale crescătorilor.
„Se pregătește pe undeva prin țară vreun laborator privat, pentru că e rost de făcut bani pe spatele văcarilor? Atât noi, asociația, cât și fermierii dorim să facem testele de filiație pentru taurii născuți în România, pentru toți taurii utilizați la montă, la laboratorul ANZ, plătit din bani publici. Unde, cum și când trimitem probele?”, întreabă președintele ACBCR, Dumitru Grigorean.
Foto: Dumitru Grigorean
În contextul concurențial al pieței, competitivitatea producătorilor agricoli trece la un nou nivel, având drept scop obținerea unor producții din ce în ce mai abundente. Provocarea maximă, însă, rămâne conceperea unui mix optim de tactici, care să aducă cifrele dorite fără costuri suplimentare.
Științele agronomice pun la dispoziție strategii complexe de intervenție antropică, strategii non-invazive ori minim invazive, care, dacă sunt corect implementate, pot conduce la rezultate spectaculoase.
Pentru a obține o cultură de o calitate cât mai înaltă, protejând, în același timp, solul, entomofauna benefică și mediul înconjurător, încă dinainte de a se începe cultivarea propriu-zisă, trebuie realizați câțiva pași vitali, pe care îi prezentăm mai jos.
1. Harta avantajelor naturale versus pericole
În primul rând, pentru fiecare plantă ar trebui, mai întâi de toate, schițată o hartă exhaustivă, atât a potențialelor pericole, cât și a avantajelor sale naturale. De multe ori, carențele de nutrienți ori apariția insectelor nedorite sau a eventualelor boli fitopatologice survin în urma unor „erori umane”, care ar putea fi eliminate din start doar prin analiza atentă a specificității plantei cultivate.
Una dintre cele mai frecvente erori umane este cultivarea unei specii fără a-i cunoaște preferințele trofice.
Spre exemplu, roșiile preferă un sol ușor acid, iar o cultură masivă într-un cernoziom alcalin, căruia nu i s-a efectuat o analiză agrochimică în prealabil, ar duce la carențe de elemente nutritive semnificative pentru planta în cauză. Pentru corectarea acestora, ar trebui aplicate amendamente ce ridică, evident, costurile cu întreținerea culturii.
2. Plasare strategică a culturilor
În acest sens este esențială alegerea strategică a parcelelor cultivate, cu evitarea zonelor ce pot găzdui eventuali dăunători despre care cunoaștem că pot afecta cultura.
Din acest motiv, spre exemplu, grâul nu se cultivă niciodată lângă păduri. Acestea pot adăposti insecte, precum ploșnițe, care produc pagube semnificative primăvara. Speciile de ploșnițe Eurygaster, de pildă, iernează în frunzarul pădurilor de foioase. Când temperatura medie zilnică atinge 8-9° C, ploșnițele devin active. Atât adulții, cât și larvele atacă toate organele aeriene ale plantelor (frunze, tulpini, spice, boabe). Când spicul e atacat prematur, nu se mai desface, rămâne totalmente steril. Dacă atacul se manifestă spre maturitate, boabele se zbârcesc și au conținut redus de gluten.
3. Asolament bine documentat
Imediat după plasarea tactică a parcelelor, trebuie să ne asigurăm că vom realiza un asolament după cele mai inovative tehnici de împărțire a terenului cultivabil în loturi. Acestea pot fi extrem de importante în prevenirea și combaterea eventualilor dăunători.
Atacul viespei rapiței - Athalia rosae, care produce scheletizarea plantelor, compromițându-le total - poate fi prevenit și prin evitarea apropierii de alte loturi de crucifere.
4. Rotație în baza rezultatelor științifice
Următorul pas ar fi realizarea unei strategii de lungă durată a rotației culturilor, prin crearea unui raport eficient al plantelor care urmează a fi cultivate. Evitarea monoculturii sau a cultivării plantelor din aceeași familie, mai mulți ani la rând, va fi respectată.
Rotația culturilor nu este o recomandare, ci o necesitate. Plantele aparținând aceleiași familii (cerealele păioase, spre exemplu) sunt atacate, în mare, de aceleași insecte și agenți fitopatogeni similari. Prin urmare, întreruperea ciclului de viață al acestora, prin sistarea condițiilor favorabile care îi ajută să supraviețuiască, este imperativă.
Spre exemplu, Viermele vestic al porumbului - Diabrotica virgifera virgifera - își depune ouăle în sol. Acestea trec peste iarnă, iar în primăvară încep să se hrănească cu rădăcinile porumbului. Plantele atacate au o sensibilitate ridicată la cădere și se îngalbenesc. Este foarte dificil de identificat corect atacul, deorece, până la un punct, seamănă cu o carență de elemente nutritive sau cu lipsa de umiditate. De aceea, dacă a fost semnalată prezența dăunătorului, este interzisă monocultura.
5. Hibrizi adaptabili genetic
Alegerea soiurilor, hibrizilor în funcție de regiunea în care se însămânțează trebuie să fie făcută luând în considerare rezistența genetică și adaptabilitatea regională.
Din fericire, băncile de semințe pun la dispoziție o varietate generoasă de opțiuni, special create pentru a se adapta condițiilor pedo-climaterice din majoritatea zonelor.
6. Material semincer certificat
Materialul semincer trebuie să aibă certificări oficiale și să provină din surse de încredere. Este necesară verificarea etichetei, care trebuie să menționeze clar pentru ce boli a fost tratată sămânța. Cei mai frecvenți agenți fitopatogeni ai speciei ar trebui menționați în lista tratamentelor cu care s-a acționat asupra semințelor.
Spre exemplu, dacă la sămânța de grâu nu este specificat că a fost tratată de mălura (una dintre cele mai frecvente boli), acel material semincer nu trebuie cumpărat. Sămânța de sfeclă trebuie să aibă trecut în lista de tratamente și pe cel împotriva Bothynoderes punctiventris - gărgăriței sfeclei - un dăunător extrem de periculos, care atacă atât ca adult, cât și ca larvă.
7. Igienă horticolă minuțioasă
Igiena horticolă trebuie practicată cu rigurozitate, evitându-se totalmente aducerea în cultură a unor plante de proveniență incertă.
Numeroase insecte dăunătoare și boli, inexistente în România, s-au răspândit în toată țara, din cauza plantelor aduse de peste hotare, cultivate fără o carantinare sau o analiză fitosanitară minuțioasă în prealabil.
Așa a intrat în țară un dăunător extrem de polifag, păduchele din San-José (Quadraspidiotus perniciosus), care atacă peste 200 de specii, în special pomi fructiferi și arbori ornamentali. Este originar din Asia, dar s-a răspândit și în Europa din cauza comerțului cu material săditor și fructe.
8. Reguli drastice pentru îndepărtarea impurităților de pe utilaje
Mașinile agricole trebuie igienizate constant înainte de a intra să lucreze în sole. Aceeași regulă se aplică și uneltelor cu care se lucrează în spațiile protejate (sere, solarii). Nerespectarea regulilor de igienă duce la facilitarea răspândirii bolilor și dăunătorilor naturali.
Sunt boli și insecte care se lipesc pe cuțitele utilajelor, pe blana animalelor, pe hainele lucrătorilor și sunt purtate către plante sănătoase, care sunt, ulterior, contaminate.
Din acest motiv, specialiștii fitopatologi nu recomandă împrumutarea utilajelor.
Așadar, dacă echiparea fermei este completă și permite acest aspect, ideal este să se lucreze doar cu tehnologie proprie.
9. Lucrări efectuate cu precizie elvețiană
Este necesar că lucrările solului să fie efectuate la adâncimi corecte, suficient de mari, încât să fie distruse larve/ouă/pupe/adulți care iernează în sol, precum viermii sârmă (larvele gândacilor pocnitori - Agriotes spp). Este o metodă de combatere eficientă a dăunătorilor care se hrănesc cu părțile subterane ale plantelor (rădăcini, tuberculi), precum coropișnița - Gryllotalpa gryllotalpa -, care roade galerii mari în turberculii de cartof, dar și la morcov, păstârnac.
10. Dezinfectarea solului
Curățarea terenului de resturile vegetale, prin strângere sau ardere, resturi în care se pot adăposti dăunătorii, este iarăși un factor decisiv pentru sănătatea viitoarei culturi. Deși arderea pe suprafețe vaste rămâne un subiect sensibil, în unele cazuri, este un demers vital atât pentru sănătatea culturilor, cât și a solului.
Dacă luăm în considerare Sfredelitorul porumbului - Ostrinia nubilalis -, acesta sapă galerii în tulpinile plantelor, unde rămâne și peste iarnă. De aceea, pentru diminuarea rezervei bilogice, se impune arderea cocenilor și a resturilor rămase pe sol.
Aceste metode profilactice sunt vitale în cazul populațiilor extrem de adaptabile și greu de anihilat, precum Tuta absolută - molia minieră a tomatelor -, care este imună la toate insecticidele de pe piață.
Toate aceste acțiuni strategice generale, precum și cele croite special pentru a respecta particularitățile fiecărei plante și dăunător în parte concură la rezultate excepționale în termeni de producție, grație prevenirii apariției insectelor dăunătoare și afecțiunilor fitopatologice nedorite, concomitent cu protejarea mediului care ne înconjoară.
Articol scris de: JANINA CONSTANTIN, STUDENT FACULTATEA DE AGRICULTURĂ - USAMV BUCUREȘTI
În rândurile de mai jos, vă prezentăm raportul pieței cerealelor din 12 octombrie 2020, realizat de Cezar Gheorghe, consultant senior și analist în cadrul Clubului Fermierilor Români. Specialistul realizează săptămânal rapoarte privind piața agricolă.
GRÂU
Grâul românesc gustă beneficiile prețului în creștere. Loturile mari încep să fie cotate, spune Cezar Gheorghe.
Cotațiile portuare în Constanta ajung în pragul de 980 – 998 lei/tonă în paritatea CPT.
Cotațiile unităților de procesare (morile) ajung la nivelul de 950 lei/tonă în paritatea FCA ferme în sudul României.
„Fermele cu stocuri au fixat un nivel de 1.000 lei/tonă FCA, punct de unde discuțiile încep să devină interesante. În plan regional, avem rezultatele licitației TMO – Turcia, 135.000 de tone. Prețul reprezintă marfă + transport. Din aceeași origine, bazinul Mării Negre, avem, de asemenea, rezultatele licitației din Pakistan, cu livrare 15 ianuarie 2021. Licitatia MIT – Iordania a fost anulată pentru moment, însă vor reveni și vor licita din nou. Prețul final este expresia matematică a prețului grâului livrat în origine, plus costurile de transport, la care adăugăm costurile suplimentare (de obținere a avizelor și autorizațiilor, a garanției de participare la licitație, a finanțării stocurilor, a costurilor de depozitare a mărfurilor până în ianuarie și, firește, a pierderilor din operare). Reducând totul la un nivel de FOB Constanța, ne rezultă un preț de 205-207 euro/tonă, cu marja de trading inclusă. Vizualizând Bursa Mării Negre (BSW), vedem loturi de grâu rusesc tranzacționate astfel: Cotație decembrie 2020: 244 USD/tonă; Cotație iulie 2021: 230,5 USD/tonă”, arată analistul.
În piața fizică, ofertele Novorossysk sunt cotate la 244 USD/tonă cerere versus 237 USD/tonă ofertă pentru luna noiembrie.
Argentina anunță deschiderea pieței pentru semințe de grâu GMO (seceta fiind principalul factor în luarea acestei decizii).
Ucraina anunță decizia UE de a permite semințelor de origine locală (destinate însămânțării) să fie vândute în UE.
Rusia prognozează un deficit de recoltă de 15-20% pentru sezonul viitor din cauza secetei și a înghețului nocturn.
PORUMB
„Piața rămâne fidelă principiului „când plouă crește prețul”, astfel încât imposibilitatea recoltării face ca lichiditatea să fie scăzută, iar portul trebuie alimentat când sunt nave la operare. Spirala prețului urcă astfel la niveluri de 170-173 euro/tonă CPT Constanța, din cauza lichidității alimentate, dar și de alte cauze”, spune Cezar Gheorghe.
Prețurile variază în funcție de regiunile țării, respectiv în regiunea Moldovei: 750 lei/tonă, în sud: 780 lei/tonă și în vest: 735-740 lei/tonă.
Fermierii din Ucraina recoltează cu dificultate din cauza ploilor căzute în sud-vestul țării, astfel că fenomenul din România este perpetuat la nivelul prețurilor. „Surse sindicalizate din Ucraina indică o scădere a potențialului de recoltă cu 2,3 milioane tone. Fermierii ucraineni încep să nu își poată onora contractele din cauza producțiilor mici și situația devine similară cu cea a României”, menționează consultantul Clubului Fermierilor Români.
La nivel de UE, prognoza pentru porumb este diminuată cu 1,3 milioane tone, până la un nivel de 65 de milioane de tone.
SUA sunt la un nivel de recoltare de circa 26%. Surse indică o scădere a randamentului la 11,15 tone/hectar, de la 11,17 tone/hectar luna trecută. Indicația de recoltă scade la 377 de milioane de tone, de la 374 de milioane de tone. Brazilia indică 105 milioane de tone, iar Argentina indică 47 de milioane de tone.
FAO indică, de asemenea, scăderi ale producției în UE, Ucraina și Rusia.
FLOAREA-SOARELUI
Calmul zilelor precedente a fost, în sens narativ, liniștea de dinaintea furtunii, este de părere Cezar Gheorghe. „Piața a început să se miște din nou în sus datorită agregării următorilor factori: uleiul de palmier continuă să se întărească din cauza scăderii stocurilor și a efectelor ploilor aduse de uraganul La Nina, care afectează zone întinse din Oceanul Pacific și riverane; cu stocuri micșorate, analiștii prevăd un ritm de creștere al cotațiilor uleiului de palmier în următoarele 2-4 luni; uleiul de soia primește prin acest efect colateral un surplus în sens de cerere și, automat, cotații de preț pozitive pe CBOT; cotațiile țițeiului influențează, la rândul lor, prin WTI 41 USD/baril și BRENT 43,17 USD/baril, în special din cauza uraganului Delta care a atins Golful Texas pe 9 octombrie; în Ucraina, procesatorii care au vândut în lipsă ulei brut nu găsesc marfă ieftină în piață, parțial datorită default-urilor generate de fermieri și de faptul că aceștia din urmă, stimulați de fostele prețuri, au așteptări mai ridicate; în privința prețurilor uleiului brut, 960 USD/tonă este nivelul indicat pentru noiembrie, în timp ce JFM (ianuarie-februarie-martie) indică 935 USD/tonă, în creștere față de ultimul raport”.
Concluzia este că piața florii-soarelui se mișcă în sus după agregarea factorilor de mai sus și în contextul în care România, Ucraina și Rusia ar avea un deficit de producție de cinci milioane de tone de semințe de floarea-soarelui. Piața se autocorectează întotdeauna după principiul cererii și al ofertei, niciun alt factor sau intervenție neputând suplini acești doi indicatori principali.
RAPIȚĂ
Stabilește un punct de referință la nivelul de 394 euro/tonă, MATIF. „Este susținută de complexul uleiurilor de palmier-soia, fiind influențată, de asemenea, de paritatea euro/dolar. Pe piața locală, oferta de achiziție este de MATIF noiembrie minus transport până la procesator, cererea fiind cotată însă cu 10-11 euro mai sus, datorită loturilor subțiate existente în stocurile fermierilor”, precizează Cezar Gheorghe.
ORZ
Prețul orzului indică o creștere, dar nu este spectaculoasă (circa 3 euro/tonă).
În piața internă, loturile se vând încet, pe măsura consumului necesar.
Pentru raportul complet al Clubului Fermierilor Români privind piața de cereale din 12 octombrie 2020, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-12-octombrie-2020/
Ștefan Gheorghiță, fermierul brăilean care striga din prima lună a anului că e secetă și nu l-a auzit nimeni o vreme, a primit, chiar de la președintele PRO AGRO, Ionel Arion, invitația de a colabora cu federația. S-a întâmplat în direct la postul AGRO TV, aseară – 12 octombrie 2020. Dr. ing. Ștefan Gheorghiță are rubrica „Gânduri de fermier” în Revista Fermierului – ediția print și aici, pe site-ul publicației noastre.
„Îi mulțumesc președintelui PRO AGRO pentru invitația de a colabora cu federația și de a ajuta cu experiența mea, atâta câtă este, la formularea unor poziții legate de Planul Național Strategic (PNS) și la formularea unor opinii aferente negocierilor din cadrul unora din grupurile de dialog civil. Spun unora din grupuri, fiindcă nu mă pricep la toate și nici nu aș face față la câte sunt. Această participare, așa cum a zis și domnia sa, este voluntară și neafiliată, deoarece voi rămâne membru doar al Asociației Producătorilor Agricoli (APA) Brăila atâta timp cât organizația va exista sau colegii mă vor suporta. În cazul în care colegii vor decide la un anumit moment să facă o mișcare de afiliere sau dezafiliere de la o organizație sau alta, atunci eu merg cu colegii mei, după ce vom adopta această decizie în forurile noastre de conducere. Nu voi ocupa niciun loc în niciun grup de dialog civil, nici de aici, nici de la Bruxelles, nici de la COPA-COGECA, ci voi participa doar la modul de formulare a opiniilor care vor fi susținute acolo de cei desemnați, care merg cu un mandat (sau așa se afirmă că vor merge) pe care să îl reprezinte. Mă voi ocupa doar de formularea de opinii, sugestii, păreri și materiale care să stea la baza unor dezbateri și aprobări sau nu ale celor care formează PRO AGRO și care, dacă vor considera că sunt bune acele materiale, le vor susține, dacă nu - le vor arunca la gunoi. Poate vor exista situații în care în luările mele de poziție ceea ce voi spune va fi poate și o poziție asumată și de PRO AGRO, și voi menționa întotdeauna acest lucru, dar pot fi și situații în care opiniile mele vor fi diferite de cele ale PRO AGRO și, la fel, voi menționa acest lucru. În mod cert, ca și până acum, voi spune ce gândesc, cu argumente, câte voi fi în stare să aduc și dispus oricând pentru un dialog bazat pe argumente și nu pe dorințe și impunere. Mereu am arătat deschidere și disponibilitate de a colabora cu oricine (organizații, partide, autorități) care dorește în mod onest acest lucru și pe subiecte unde pot ajuta cu ceva. Acest lucru îl spun și pe această cale, că toți cei care doresc să audă și opinia mea pot fără nicio rezervă, cu condiția să mă pricep la acel subiect. Dar, cu siguranță, mereu voi susține ce cred și nu ce vor vrea unii să audă”, a transmis Ștefan Gheorghiță, punctând că APA Brăila, asociație din care face parte, este deschisă să colaboreze cu oricine are intenții în a susține o agendă a fermierului așa cum o văd membrii asociației brăilene.
La ora actuală, APA Brăila are zece priorități, care nu sunt doar ale fermierilor din asociație, ci ale întregii agriculturi românești:
Legea arendei;
Pol de asigurări agricole după modelul AGROSEGURO Spania;
Reglementarea surselor de apă care pot fi folosite pentru irigații;
Reglementarea legislativă a modului de constatare a tuturor calamităților din agricultură și eligibilitatea cheltuielilor în contabilitate;
Reglementarea pentru viitor a invocării stării de forță majoră, în sensul clarificării termenului și modului de invocare.
Reglementarea obligativității studiilor de specialitate sau ale consultanților agricoli ai celor care exploatează ferme comerciale peste o anumită dimensiune;
Subvenționarea dobânzilor pentru achizițiile de terenuri agricole pe termen lung și a investițiilor de mare valoare în procesare, spații protejate, reproducție în zootehnie;
Programe de dezvoltare a energiei regenerabile ca surse de venit alternativ pentru fermele agricole - panouri solare, biogaz, eoliene;
Stimularea dezvoltării culturilor leguminoase;
Reglementarea stimulării forței de muncă din agricultură prin eliminarea sau reducerea taxelor și a impozitelor.
Recent, Ministerul Agriculturii a anunțat că tinerii pot primi în concesiune terenuri de până la 50 de hectare aflate în proprietatea statului, prin Agenția Domeniilor Statului (ADS). Secretarul de stat din MADR, Emil Dumitru, precizează că fiecare solicitant este obligat să înfiinţeze o fermă pe terenul respectiv în termen de maximum un an de la data semnării contractului, în cadrul căruia va avea calitatea de şef de exploataţie.
„Decizia Executivului de la București vine pe fondul exodului generalizat al fermierilor români”, a punctat Emil Dumitru.
Astfel, dacă în 2010, un număr de 280.440 de exploatații agricole erau deținute de tineri sub 35 de ani, ceea ce reprezenta 7,3% din totalul fermelor din România, după șase ani, numărul acestora a scăzut la 105.590, potrivit unor date publicate de Comisia Europeană în iunie 2019. În acest interval, numărul tinerilor sub 35 de ani care au abandonat agricultura s-a ridicat la 174.850.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că rambursează creditele reportate beneficiarilor finali care au făcut obiectul disciplinei financiare în cursul exercițiului financiar precedent, în conformitate cu articolul 169 alin.(3) din Regulamentul (EU, Euratom) nr. 966/2012.
Astfel, pentru România a fost aprobat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1953 al Comisiei din 25 noiembrie 2019 privind rambursarea, prin care s-a stabilit suma corespunzătoare creditelor care vor fi reportate din exercițiul financiar 2019, respectiv 18.270.128 euro. Acest plafon generează o plată suplimentară numai către beneficiarii finali care au făcut obiectul, în cursul exercițiului financiar anterior, al unei ajustări a plăților directe.
În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 1306/2013 și Regulamentului (UE) 966/2012, gestiunea și execuția rambursării disciplinei financiare către beneficiarii finali trebuie să respecte criteriul egalității de tratament și trebuie să rămână proporțională cu cuantumul ajustării disciplinei financiare. „Conform articolului 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1953 al Comisiei din 25 noiembrie 2019 privind rambursarea, în conformitate cu articolul 26 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, a creditelor reportate din exercițiul financiar 2019, cheltuielile efectuate de statele membre în legătură cu rambursarea creditelor reportate sunt eligibile pentru finanțare din partea Uniunii doar dacă sumele în cauză au fost plătite beneficiarilor înainte de 16 octombrie 2020”, precizează informarea APIA.
Au fost identificate 94.515 dosare eligible pentru rambursarea creditelor reportate din exercițiul financiar 2019. În urma aplicării coeficientului ratei de rambursare, în mod proporțional tuturor dosarelor eligibile, au fost stabilite sumele cuvenite și transferate în modulul financiar-contabil APIA, în vederea efectuării plăților către beneficiari, în limita plafonului stabilit de 18.270.128 de euro. Plățile se fac în lei, utilizând cursul de schimb valutar de 4,7496 lei/euro, valoare stabilită de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2019.
În perioada februarie – aprilie 2021, va avea loc Recensământul General Agricol cu an de referință 2020 (RGA 2020). Recensământul este important deoarece furnizează indicatori statistici pentru monitorizarea și evaluarea Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene care, în anul 2018, a sprijinit fermierii europeni cu 58,82 miliarde de euro, sumă care a reprezentat aproape 40% din bugetul UE.
„În etapa de pregătire a Recensământului General Agricol, în perioada 12-23 octombrie 2020, se va desfășura un recensământ de probă, în scopul verificării practice și îmbunătățirii aspectelor organizatorice și tehnice prin care se va evalua claritatea întrebărilor incluse în chestionar și se vor testa procedurile și instrumentarul de colectare a datelor de la exploatațiile agricole. Recensământul de probă se realizează pe baza informațiilor colectate de la exploatațiile agricole din toată țara selectate aleator, după metode științifice”, precizează Ministerul Agriculturii.
Pentru recensământul de probă au fost selectate exploatații agricole, cu și fără personalitate juridică, din toate județele țării, situate în diferite zone geografice, după o serie de criterii care să permită o primă verificare, cât mai complexă, a modului de organizare și a instrumentarului statistic.
Pentru colectarea datelor va fi utilizat un chestionar electronic încărcat pe tablete puse la dispoziție de Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Chestionarul electronic este dezvoltat de experții Institutului Național de Statistică, cu sprijinul Băncii Mondiale, în cadrul proiectului CONRENA „Consolidarea Sistemului Statistic Național şi modernizarea proceselor de producție statistică pentru efectuarea recensămintelor naționale”, din fonduri POCA.
Variabilele incluse în chestionarul electronic au fost avizate de Comisia Centrală, în contextul consultării scrise din luna iulie 2020.
Colectarea datelor va fi realizată de către personal angajat al Direcțiilor Teritoriale de Statistică, pentru care în fișa postului există atribuțiile necesare participării la colectarea datelor pentru recensământul de probă.
Personalul din cadrul Direcțiilor Teritoriale de Statistică care participă la recensământul de probă va beneficia de sprijinul comisiilor județene și locale pe raza cărora se află unitățile administrativ-teritoriale unde sunt exploatațiile agricole selectate pentru probă.
11 organizații europene ale fermierilor, printre care și Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, au semnat o poziție comună prin care cer decidenților europeni păstrarea caracterului voluntar al plafonării plăților directe pentru fiecare stat membru, în conformitate cu analiza generală efectuată în cadrul planurilor strategice naționale. Acest demers vine în contextul în care atât Politica Agricolă Comună, cât și CFM (Cadrul Financiar Multianual) sunt acum discutate în Parlamentul European, împreună cu planul de redresare din criza COVID-19.
Conform celor 11 asociații din centrul și estul Uniunii Europene, propunerea de plafonare obligatorie și degresivitate a plăților directe este discriminatorie pentru mai multe state membre, ferme și întreprinderi agricole, care sunt responsabile pentru o pondere semnificativă a producției agroalimentare și a terenurilor cultivate din Uniunea Europeană și care au fost angajate activ în abordarea problemelor climatice și de mediu.
Limitarea sau reducerea plăților directe va duce în multe părți ale UE la industrializarea agriculturii, la produse de o mai slabă calitate, o îngrijire mai proastă a mediului și prețuri mai mari la alimente, deoarece:
Penalizează fermierii care au investit și dezvoltat ferme conform obiectivelor actuale ale politicii UE;
Amenință competitivitatea UE în sectorul agroalimentar față de țările terțe;
Va limita dezvoltarea și investițiile în sectorul agroalimentar, care au un impact pozitiv asupra obiectivelor de mediu și climă;
Va duce la fragmentarea fermelor, cu efecte dăunătoare asupra forței de muncă și asupra mediului, întrucât micii fermieri sunt scutiți de măsurile de control și de eco-condiționalitate;
În unele state membre, sprijinul redistributiv de venit va duce la creșterea inutilă a prețurilor arendei, penalizând toți fermierii.
„Ideea plafonării reprezintă o măsură cu efecte asimetrice asupra statelor membre și regiunilor Uniunii și, prin urmare, împotriva principiilor declarate ale actualei reforme PAC. Este nevoie de garantarea accesului egal la finanțare pentru toate tipurile de ferme. PAC trebuie să rămână o politică puternică, comună, finanțată în mod adecvat și capabilă să răspundă necesității de securitate alimentară, precum și la așteptările și cerințele de protecție a mediului și de adaptare la schimbările climatice”, arată Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.
Consorțiul de asociații europene din domeniul agricol susține că: „În aceste vremuri extrem de fragile și incerte, este esențial să dăm fermierilor noștri o viziune clară și durabilă și să le oferim sprijin, claritate, predictibilitatea investițiilor și recunoaștere societală. Trebuie să ne protejăm fermierii și trebuie să recunoaștem contribuția lor extraordinară la reziliența lanțului agroalimentar european în aceste momente dificile”.
În contextul în care discuțiile privind PAC post-2020 se apropie de final, documentul de poziție reprezintă un instrument strategic în influențarea deciziilor politice de la Bruxelles și în echilibrarea discuțiilor asupra viitorului agriculturii.
Cele 11 organizații europene ale fermierilor care semnează documentul sunt implicate activ în comunicarea cu europarlamentarii din țările lor, pentru a susține această poziție comună care este în interesul fermierilor. Semnatarii documentului sunt: Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă; Camera Agrară a Republicii Cehe; Asociația Agricolă a Republicii Cehe; Camera Agricolă și Alimentară Slovacă; Inițiativa de Afaceri Agricole și Alimentare; Confagricoltura - Italia; Consiliul Agricol Danez; Asociația Națională a Producătorilor de Cereale - Bulgaria; Camera de Agricultură și Comerț - Estonia; „Parlamentul Fermierilor” Letoni; Asociația Lituaniană a Companiilor Agricole.
Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) a transmis, pe 7 octombrie 2020, o informare de presă referitoare la o modificare legislativă care se consideră a fi foarte importantă în reabilitarea și dezvoltarea sistemului de irigații din România, mai ales că urmează să se realizeze de către guvern implementarea programului de reziliență, unde alocarea comunitară pentru sistemul de irigații și desecare este de circa cinci miliarde de euro.
Astfel se arată că „Asociația Producătorilor de Porumb din România salută inițiativa pe care mai mulți deputați au depus-o deja la Comisia de Agricultură din Camera Deputaților, în vederea modificării articolului 34 din Legea Îmbunătățirilor Funciare nr. 138/2014, demers pe care îl consideră vital pentru extinderea sistemului de irigații sau desecare și drenaj, combaterea eroziunii solului etc., astfel încât cât mai mulți fermieri să poată efectua lucrări de îmbunătățiri funciare, ceea ce va duce inclusiv la creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene. Introducerea în dezbaterea legislativă a acestei modificări răspunde unei realități evidente, unei nevoi a pieței și adoptarea ei în cel mai scurt interval posibil ar fi de bun augur pentru facilitarea investițiilor în infrastructura de irigații, ceea ce ar putea salva culturile agricole într-un an agricol nefavorabil, așa cum a fost cel pe care îl traversăm. O astfel de modificare se impune cu atât mai mult cu cât noua Politică Agricolă Comună sprijină reziliența exploatațiilor agricole, sustenabilitatea practicilor din acest sector, răspunzând inclusiv dezideratului de gestionare a riscurilor climatice”.
Dacă expunem problema mai pe înțelesul tuturor, este vorba de faptul că foarte mulți fermieri reclamă faptul că nu pot iriga, deoarece antenele (conductele) subterane care aduc apa de la stațiile de punere sub presiune până la hidranți traversează terenurile mai multor proprietari de teren, iar aceștia nu le repară și nici nu le întrețin, și chiar mai mult, nici nu permit altora (că este vorba de ANIF cum se dorește, OUAI etc.) dreptul de a interveni în a le repara, deoarece nu se poate fără acordul proprietarului.
Acum, înainte de a intra în fondul problemei, este de menționat, pentru cei care doresc să se aplece asupra problemei, că vorbim de fapt de modificarea Art. 34 din Legea 138 din 2004 și nu din 2014 (așa cum greșit este indicat în comunicatul asociației) care se referă la modificarea vechiului Cod Civil.
Mi-a captat atenția această propunere de a analiza Art. 34 deoarece pe fond este corectă, necesară și lăudabilă, dar din păcate nu știu dacă modul cum va fi transpusă în practică de inițiatorii legislativi (adică grupul de parlamentari) va fi corect susținut, deoarece problema servituții este destul de delicată în raport cu dreptul de proprietate, iar informațiile de care dispunem privitoare la intenții, așa cum am arătat, sunt foarte puține. Sau se mai poate pune întrebarea și dacă această modificare legislativă chiar poate fi făcută așa cum se intenționează.
Dar, ca de obicei, să plecăm de la izvorul legal care se are în vedere, respectiv Articolul 34 din L138/2004, unde se arată:
„(1) Agenția, organizațiile și federațiile pot dobândi, în condițiile legii, un drept de servitute asupra terenului unui proprietar, acolo unde acesta se justifică din motive tehnice și economice, cu acordul scris al proprietarilor de teren, potrivit legii.
(2) Reprezentanții Agenției, organizațiilor și federațiilor pot intra pe terenul unei persoane, în cazuri de urgență, în scopul efectuării de controale, remedierii unor defecțiuni, înlăturării urmărilor unor dezastre și aplicării de măsuri de protecție a mediului înconjurător.
(3) Proprietarii de teren vor fi despăgubiți, potrivit legii, pentru daunele provocate terenului sau culturilor lor, în cazurile menționate la alin. (1) și (2).”
Din informațiile mele, expuse și de unii membri ai APPR pe paginile de socializare, dar fără a avea o confirmare oficială din partea inițiatorilor legislativi, problema este la aliniatul 1 în principal și se referă, așa cum am și subliniat în citatul articolului, la necesitatea acordului proprietarilor pentru obținerea dreptului de servitute.
Se pare că dorința este de a se elimina această formulare și a se înlocui cu una mai permisivă și mai simplă, care practic nu știu dacă se poate face, deoarece trebuie ținut cont de câteva aspecte legale, pentru a nu se ajunge la situația acceptării de către Curtea Constituțională a unei excepții de neconstituționalitate pe acest text.
Pornind de la ipoteza că se dorește o astfel de modificare, îmi propun o scurtă analiză a unor texte legale care poate ajuta pe mulți din cei interesați de reabilitarea sistemului de irigații să înțeleagă natura problemei de fapt și poate să fie de acord în final că putem aplica o soluție mult mai simplă, mai bună și pe durată nedeterminată.
Conform Constituției, la Art. 44, alin. 5 și 6 prevăd următoarele:
„Alin. 5. Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.
Alin. 6. Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.”
Astfel, prima întrebare care se pune este dacă îngroparea conductelor (antenelor) în sol se consideră ,,folosirea subsolului”, iar după părerea mea răspunsul este afirmativ, deci asta implică existența unui acord de despăgubire între cel care face lucrările și cel care este proprietarul terenului, pentru delimitarea zonei afectate și a modului de despăgubire.
Inclusiv jurisprudența Curții Europene reține acest lucru, prin soluția dată în ,,cauza Mellacher contra Austria [24], Curtea a recunoscut posibilitatea statului de a reglementa folosinţa unor bunuri atunci când se urmăreşte un scop de interes general, dar a stabilit că în aceeaşi măsură nu trebuie pierdute din vedere imperativele de protejare a interesului individual, iar păstrarea raporturilor de proporţionalitate implică acordarea unei despăgubiri, dreptul de indemnizare fiind un element constitutiv al dreptului de proprietate.”
Un alt aspect de care trebuie ținut cont în cazul de față este că dacă o autoritate de stat sau privată, cum ar fi ANIF, OUAI, persoană juridică etc., dorește să reabiliteze sistemul de irigații, în cazul nostru infrastructura secundară, trebuie să țină cont de drepturile proprietarului de teren așa cum am arătat mai sus, dar se impune și un acord al eventualului arendaș, deoarece dacă pământul este arendat, dreptul de folosință și culturile nu sunt ale proprietarului, ci ale arendașului, dar izvorul de drept este același, adică terenul agricol respectiv.
Dacă ținem cont de aceste prevederi mai sus prezentate, modificarea Articolului 34 este, după părerea mea, imposibil de realizat, în condițiile în care prevederile constituționale impun existența despăgubirii față de proprietar și implicit și către cei care au obținut dreptul de folosință prin concesiune, arendă, iar această despăgubire nu se poate face decât printr-un acord cu proprietarul (și arendașul, dacă există) sau, în caz contrar, prin decizie judecătorească.
Problema este că în conformitate cu prevederile Codului Civil, instanța nu poate fi apelată decât după apariția unei situații litigioase, care impune ori o negociere eșuată cu proprietarul, și arendașul, dacă există, sau pe baza unei corespondențe rămase fără răspuns din partea acestora din urmă, ambele însemnând exact ce nu se dorește, pierderea timpului.
Bun, care este soluția în acest caz? După părerea mea, soluția cea mai simplă și de durată nedeterminată pentru a se rezolva pentru totdeauna problema reabilitării, menținerii și folosinței infrastructurii secundare a sistemului de irigații, indiferent de proprietarii sau arendașii suprafețelor de teren, este exproprierea prin lege a suprafeței de teren traversată de antenă, plus doi metri de o parte și de alta a acesteia, adică în total o lățime de 4 m, lucru care ar permite efectuarea oricăror tipuri de intervenții la aceste antene și prin înlocuire, dar și ulterior pentru întreținerea acestora de către stat prin ANIF sau OUAI și alte tipuri de organizații.
În general, solele amenajate pentru irigat sunt cu lățimea de 600 m și cu linia de hidranți pe mijloc la 300 m, adică la 100 ha, terenul care se impune a fi expropriat ar fi de circa 0,7 ha, adică la 3.000.000 ha statul ar trebui să exproprieze circa 21.000 ha și ar rezolva problema pentru totdeauna și indiferent de cine este sau nu este proprietar, și indiferent dacă acesta este de găsit sau nu.
În plus, costurile de expropriere ar fi rezonabile la valoarea programului de 5,5 miliarde de euro, unde noi am vorbi de despăgubiri de circa 100-120 de milioane de euro la cele trei milioane de hectare luate în calcul a fi amenajate pentru irigații.
Apoi, aceste terenuri pot fi date în administrarea ANIF sau cui s-ar crede de cuviință și care ar avea posibilitatea întreținerii infrastructurii în permanență, fără ingerințe sau obstacole de niciun fel.
Dar ce va fi vom vedea, însă am o bănuială că toată lumea „s-a gândit la această idee” și eu nu am făcut decât să o repet, și în mod sigur se va aplica.
Articol scris de DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER
Pentru anul școlar 2020 – 2021, Agricover oferă zece burse de studiu pentru copiii de fermieri care nu au posibilitatea să se susțină financiar. „În cadrul Programului de Burse Agricover, căutăm cinci fete și cinci băieți, între care ne-ar face plăcere să regăsim și un reprezentant al minorităților naționale prezente în România, care își doresc să se specializeze urmând cursurile celei de-a doua serii a Programului educațional”, se precizează într-un comunicat al Grupului Agricover.
În cadrul Programului „Burse Agricover 2020” se oferă zece burse de studiu, în valoare totală de 100.000 de euro, pentru tinerii fermieri din România care doresc să asigure continuitatea afacerii de familie și să se specializeze urmând cursurile celei de-a doua serii a Programului Tineri Lideri pentru Agricultură (2020-2021) al Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă.
Cele zece burse Agricover acoperă integral costurile educaționale, de transport, cazare și masă, valoarea individuală fiind în cuantum de 10.000 de euro pentru un an de studiu. Înscrierile au început pe 29 septembrie 2020, iar data de 12 octombrie este ultima în care se pot înscrie în competiție tinerii din familii de fermieri care exploatează ferme de până la 400 de hectare, au vârsta de până în 35 de ani și au absolvit o facultate sau sunt încă studenți.
După finalizarea perioadei de înscriere, juriul Progamului de Burse va analiza fiecare aplicație primită, informațiile oferite fiind extrem de importante. Faza finală a procesului de selecție vizează candidații selectați în lista scurtă, aceștia urmând să fie anunțați și invitați să susțină un interviu online cu membrii juriului programului. Câștigătorii celor zece burse vor fi anunțați oficial telefonic și prin e-mail și vor parcurge etapele de înregistrare în programul de studiu împreună cu echipa Clubului Fermierilor Români. De asemenea, lista câștigătorilor va fi făcută publică.
Juriul Programului „Burse Agricover 2020” este format din doi membri ai consiliului de administrație al Agricover Holding SA; un reprezentant al Clubului Fermierilor Români; un psiholog și un absolvent al primei serii a Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”.
Liviu Dobre, director general Agricover Holding SA, a declarat: „Viitorul agriculturii înseamnă informație specializată și tehnologie digitală, puse în practică de către tineri ambițioși, pregătiți să devină antreprenori și arhitecți ai unei agriculturi românești sustenabile și competitive. Prin acordarea burselor anuale de studiu ne-am propus să investim în educația generațiilor viitoare și să facilităm accesul în program tinerilor fermieri care nu se pot susține financiar. Responsabilitatea socială este parte integrantă a strategiei de dezvoltare a Grupului Agricover, implicarea noastră fiind constantă în ultimii doi ani, prin sprijinul oferit fermierilor români pentru a crea și lansa Asociația Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă. Dezvoltat de către Club, programul Tineri Lideri pentru Agricultură este o resursă educațională complexă, cu un uriaș potențial de formare pentru cei care doresc să se specializeze în domeniul agricol”.
Lansat în noiembrie 2019, programul Tineri Lideri pentru Agricultură al Clubului Fermierilor Români are ca obiectiv pregătirea tinerilor pentru a participa activ la reprezentarea profesională a intereselor agriculturii românești în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles, asigurarea continuității afacerilor în agricultură, dobândirea de competențe de business și comunicare, cât și creșterea implicării acestora în proiecte de responsabilitate socială.
Programul Tineri Lideri pentru Agricultură al Clubului Fermierilor Români este dezvoltat împreună cu Fundația Leaders și are ca parteneri educaționali: Ascendis, Human Invest și Attitude Training, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring.
„Anul acesta, programul Tineri Lideri pentru Agricultură va certifica prima serie de absolvenți și va începe o nouă sesiune de cursuri având înscriși un număr dublu de tineri fermieri dornici să se specializeze pentru a avea o contribuție substanțială în dezvoltarea agriculturii românești. Suntem onorați să avem alături de noi parteneri care împărtășesc valori comune și care investesc în educație. Cei zece bursieri Agricover se vor alătura tinerilor recrutați de Club, cu toții urmând să beneficieze de o experiență educațională unică, bazată pe dezvoltarea abilităților de afaceri și a celor individuale, care adresează cele trei obiective majore ale programului: creșterea competitivității, asigurarea succesiunii și continuității afacerilor, leadership și reprezentare. Viitorul afacerilor fermierilor depinde de pregătirea prezentului, astfel încât avem încredere că programele noastre vor clădi o fundație solidă pentru agricultura inovativă a viitorului”, a punctat Florian Ciolacu, director executiv, Clubul Fermierilor Români.
Toate criteriile de selecție pentru programul „Burse Agricover 2020” sunt disponibile pe www.agricover.ro, iar informații suplimentare pot fi solicitate la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..