Pe 4 august 2021 are loc, la Symphony by the lake din Șelimbăr – Sibiu, „Romanian Beef Master by Radu Zărnescu”, competiție care va stabili titlul de cea mai bună echipă de bucătari români specializați în prepararea cărnii de vită.

Evenimentul reunește bucătari cu experiență în gătirea cărnii de vită, iar jurații vor evalua prestația culinară unică: gătirea cărnii de vită produsă în România.

Într-o atmosferă de sărbătoare, iubitorii de carne de vită, gurmanzii și iubitorii de experiențe culinare sunt invitați la degustări în cadrul unor show-uri incendiare în care bucătarii chefi vor arăta diferite tehnici de gătire a cărnii de vită românești. Rețete inedite din bucătăria modernă, piese diferite din carcasa de vită vor fi gătite, folosindu-se grill-uri moderne (GreenEgg, asado), afumătoare, cuptoare și plite, dar și tehnici sous vide, în tandoor, gulaș etc.

„Asistăm la un eveniment dedicat în exclusivitate cărnii de vită și vă provocăm să savurați carne de vită gătită în toate felurile, delicatese din toate colțurile lumii, o explozie de arome și culori un adevărat spectacol gastronomic, unic în România, cum nu ați mai văzut”, transmit organizatorii, Eurotoques și Asociația ACEEA (partener al evenimentului).

Personalități din sectorul agroalimentar, specialiști și furnizori vor participa la eveniment în calitate de speakeri și vor pune la dispoziția participanților experiența și know-how-ul lor pentru a dezvolta piața autohtonă.

„Vreme frumoasă, iarbă verde, locație de vis și multe delicii culinare, aceasta este rețeta perfectă pentru o zi de vară reușită. Haideți să vă răsfățați la un festin gastronomic cu preparate delicioase pregătite de maeștri bucătari ce vor încinge grătarele de la primele ore ale zilei. Intrarea este liberă”, ne îmbie organizatorii primului eveniment gastronomic în care se gătește exclusiv carne de vită produsă în România.

Programul evenimentului

Competiție culinară profesională pentru Chefi avansați

18 concurenți, 18 jurați, 1 categorie de concurs, 1 farfurie, 1 trofeu! Întrecerea culinară va fi împărțită pe mai multe etape și categorii de concurs, iar concurenții gătesc aceeași grupă musculară de la o carcasă de vită.

Program pentru publicul spectator:

• Degustări de carne de vită produsă în România, gătită în diferite moduri

• Teste practice pe diverse instrumente și utilaje de gătit

• Asocierea cărnii de vită cu diverse ingrediente, sosuri și băuturi

• Pregătirea coastelor de vită în mai multe moduri tehnice

• Live Cooking Show cu Chefi specializați în carnea de vită, sesiuni practice de plate-ing

• Prezentări de echipamente profesionale: Smoker american, Mibrasa (cuptor și grill pe bază de cărbuni), Green Egg, Tandoor, Aparate Sous Vide

• Discuții despre: creșterea vitelor în fermele din România, gătirea corectă a cărnii de vită, procese de măcelărie

Odată cu comunicarea oficială a Comisiei Europene către Parlamentul European din data de 20 mai 2020, prin care se făcea publică strategia dorită a se implementa și cunoscută sub numele de ,,Farm to Fork”, s-au lansat și câteva obiective ambițioase privind modularea tehnologiilor agricole, iar unul dintre acestea este reducerea consumului de pesticide cu 50% până în anul 2030.

În altă ordine de idei, a apărut și opinia, din ce în ce mai puternic și mai larg manifestată în rândul fermierilor și organizațiilor profesionale ale acestora, că această dorință (cel puțin în prezent) va afecta în mod fundamental competitivitatea și durabilitatea fermelor europene în raport cu cele din alte țări, mai ales cele din America.

Toată această formulare se regăsește, mai exact, într-o mică alocare de spațiu din cadrul comunicării, unde se arată: ,,Comisia va lua măsuri suplimentare pentru a reduce cu 50 % nivelul general de utilizare și de risc al pesticidelor chimice, precum și pentru a reduce cu 50 % utilizarea de pesticide mai periculoase, până în 2030. Pentru a deschide calea către alternative și pentru a menține veniturile fermierilor, Comisia va lua o serie de măsuri.” (Comunicarea Comisiei către Parlamentul European din 20.05.2020).

Dar, din păcate, așa cum este obiceiul birocratic al funcționarilor europeni, atunci când nu este foarte clar cum se dorește a se face un lucru sau nu se cunoaște exact tipul de răspuns, sau intensitatea acestuia din partea celor care vor trebui să implementeze măsura, se merge pe un sistem de a ,,se arunca năvodul” pentru a se vedea ce se întâmplă ulterior, modalitate aplicată și în acest caz. Spun acest lucru deoarece în mod oficial nu există încă nicio comunicare publică cum se va implementa măsura și care vor fi procedurile, dar voi reveni mai jos la aceste aspecte.

Am arătat, cu altă ocazie, că la fel cred că se întâmplă și în cazul dorinței Comisiei de a se ajunge ca 25% din suprafața agricolă europeană să fie cultivată ecologic sau nivelul de folosire a îngrășămintelor chimice să scadă cu 40%, obiective de apreciat și de dorit a fi implementate în condițiile schimbărilor climatice globale, dar care cred că vor fi fără finalitate, dacă nu se vor implementa la nivel global, nu doar european, aspect care nu este chiar simplu de realizat.

Dar astăzi mi-am propus să discutăm niște cifre simple, referitoare la consumul de pesticide raportate la terenul agricol (include teren arabil, teren cultivat cu vii, legume, livezi, etc. și pășunile, și fânețele), cifre care sunt prelucrate după informațiile oficiale din FAOSTAT și au în vedere perioada 1990-2018, deci aproape 30 de ani.

Pentru a putea face niște comparații cât mai sugestive, am făcut 4 grupe de țări, una a celor cu tehnologii ,,libere”, adică unde se folosesc pe scară largă inclusiv tehnologiile OMG (modificate genetic), și am în vedere Argentina, Brazilia și SUA.

A doua grupă este reprezentată de forțele agricole din vestul Europei și mă refer la Franța, Germania și Belgia, apoi, a treia grupă, un număr de țări din centrul și estul Europei comunitare, și am avut în vedere Austria, Ungaria, Bulgaria și România, și ultimul grup este cel al țărilor care sunt deja forțe agricole din punctul de vedere al producțiilor totale de produse agricole, nu și al tehnologiilor (încă), sau mai exact al randamentelor la hectar, și aici am avut în vedere Rusia și Ucraina.

Cifrele prezentate se referă la kilograme de substanță activă, așa cum este clasificarea FAO, fără a se preciza alte date sau forme de comparație, deci pot apărea aici anumite nuanțe, cum ar fi folosirea pesticidelor sulfonilureice, caracterizate prin aplicarea de doze foarte mici, de până în 100 gr de produs comercial/ha, ceea ce în mod normal influențează consumul raportat la hectar, dar acestea sunt datele.

Analizând datele din tabelul nr. 1, vom observa în cazul Argentinei și al Braziliei o creștere a consumului de pesticide între anii 1990-2010, cu peste 750%, adică asta arată că aceste țări au parcurs o fază de dezvoltare puternică a agriculturii și având un vârf al consumului în anul 2010, după care a urmat o relativă plafonare a consumului de pesticide.

Această creștere a consumului s-a înregistrat inclusiv între anii 2000 și 2005, perioadă de introducere și dezvoltare a culturilor modificate genetic, în special la soia și porumb, care, contrar multor opinii, nu au adus o reducere a consumului de pesticide, în condițiile în care de exemplu cultura de soia modificată genetic a ajuns să reprezinte peste 20% din suprafețele totale de cultură din Argentina sau Brazilia.

În comparație, se poate vedea maturitatea agriculturii americane, care între 1990 și 2018 are variații extrem de mici ale consumului total de pesticide, chiar și în perioada ulterioară dezvoltării culturilor modificate genetic, aspect care pentru mulți poate constitui o surpriză, în sensul că o agricultură destul de ,,hulită” din punctul de vedere al protecției mediului are alte realități în raport cu percepțiile noastre.

Dacă trecem Atlanticul, vom constata în vestul Europei că în cazul țărilor precum Franța, Germania și Belgia, realitățile se schimbă, iar consumul de pesticide apare mult mai ridicat, cu vârful de consum în cazul Belgiei, unde consumul este în jurul a 5 kg substanță activă/ha teren agricol.

În plus, în ultimii ani tendințele în cazul acestor țări (Franța, Germania și Belgia) nu sunt clar manifestate și nu se poate afirma că are loc cu adevărat o reducere a acestui consum în vreuna din cele 3 țări menționate, cu toate presiunile de mediu existente în societate.

Dacă comparăm țările din vestul Europei cu cele din America, am considera la prima vedere cum consumul de pesticide este clar mai mare în cazul țărilor europene, dar vom vedea mai jos că realitatea trebuie analizată luând în calcul și un alt factor extrem de important, respectiv ponderea suprafeței arabile din total suprafață agricolă.

Analizând țările din centrul și estul Europei, vom constata în cazul Austriei că în ultimii doi-trei ani a înregistrat o creștere accelerată a consumului de pesticide, cu peste 35%, fapt dat de suprafețele însemnate de rapiță, unde consumul de pesticide este ridicat, iar interzicerea neonicotinoidelor pare a influența în mod semnificativ creșterea consumului de insecticide (vom reveni cu un articol pe această temă).

Nu trebuie să uităm că asistăm la această creștere în condițiile în care Austria este și campioana europeană a suprafețelor lucrate ecologic și care reprezintă 25% din suprafața agricolă, dar impactul este neglijabil asupra consumului de pesticide, fiindcă suprafețele ecologice sunt reprezentate de pășuni alpine care oricum aveau un consum mic de pesticide și în agricultura convențională.

Apoi, dacă mergem mai departe, vom constata în cazul Ungariei că a existat o tranziție  de la agricultura de stat a anilor `90 la noua agricultură privată pe baze capitaliste, care s-a manifestat ca principiu în cazul tuturor țărilor foste comuniste și, normal, a influențat și consumul de pesticide în agricultură.

Diferența este dată de faptul că în cazul Ungariei s-a atins cel mai scăzut consum de pesticide în jurul anului 2000, după care a avut loc o creștere accelerată a acestuia, urmată de o stabilizare relativă în cazul ultimilor 20 de ani, ceea ce se coroborează cu nivelul atins de agricultura ungară, unde tehnologia se aplică mult mai uniform între exploatațiile mici și mari.

Surprinzător, Bulgaria se aseamănă din acest punct de vedere destul de mult cu Ungaria, cu mențiunea că acum consumul de pesticide este mult mai mare decât cel moștenit din perioada comunistă, iar vecinii de la sud de Dunăre au turat motoarele de dezvoltare a sectorului agricol cu mult mai mult decât în cazul României.

Amintind de România, este de menționat că nu am reușit la acest moment, la 30 de ani de la Revoluție, să atingem măcar 40% din consumul de pesticide de atunci și asta nu datorită aplicării unor tehnologii de top, ci doar datorită incompetenței politice de a gestiona acest sector și unde tot felul de neaveniți au ocupat scaunele de demnitari, nereușind să pună bazele agriculturii pe fundații serioase, astfel încât pe mai mult de jumătate din suprafața agricolă a țării tehnologiile aplicate sunt de-a dreptul rudimentare.

Totuși, putem fi ,,mândri” că nu suntem singura țară incapabilă de evoluție în domeniul agricol și o situație asemănătoare este și în Ucraina, unde, la fel ca și la noi, abia au atins 50% din consumul de pesticide din anii ‘90. La acest tandem de țări se adaugă Rusia, care prost a lucrat și lucrează în continuare terenul agricol, dar, timid, se manifestă o tendință de creștere a acestui consum de pesticide. În cazul Rusiei și în cel al Ucrainei, doar volumul producțiilor este impresionant, nicidecum gradul de intensivizare a producției, situație cu care ne mândrim și noi că suntem mari și tari, dar doar ca volum al producțiilor de porumb, grâu sau floarea-soarelui, nu și ca randamente la hectar, adică, cum era o vorbă, mușchi are, cap ce-i mai trebuie.

Un alt aspect de care s-a ținut seama în analiză (așa cum am menționat și mai sus) este ponderea terenului arabil din total teren agricol, indicator care va permite o analiză mai obiectivă a comparațiilor între consumurile țărilor din America cu cele din Europa, de exemplu.

Importanța acestui indicator apare din faptul că în cazul țărilor din America, ponderea terenului arabil din total teren agricol  este mică, cum ar fi în Argentina, de circa 23%, în Brazilia, de 26%, iar în cazul SUA ponderea este medie, adică de circa 44%. Adică, mai simplu spus, acest indicator arată că în principal restul terenului agricol este folosit pentru creșterea animalelor prin pășunat, unde consumul de pesticide este foarte redus și apoi mai poate fi folosit într-o mai mică măsură pentru alt fel de culturi, cum sunt livezile, viile sau terenurile pentru legumicultură.

O altă observație contrară miturilor frecvente este reprezentată de faptul că suprafața agricolă totală în Argentina și Brazilia a crescut în ultimii 30 de ani cu cifre între 3 și 6%, adică foarte mici la orizontul de timp, cu toate că defrișările din Amazonia sunt puse în cârca agriculturii (repet, cifrele sunt de la FAOSTAT), dar nu cred că pe drept, după aceste date.

Dacă ne întoarcem în Europa, prin comparație, ponderea terenului arabil din total teren agricol în cazul unor țări cum sunt Franța, Germania sau Belgia oscilează între 62 și 70%, la care se adaugă suprafețe intensiv lucrate, cum sunt plantațiile de pomi, vii, sau legume și unde consumul de pesticide este accentuat datorită numărului mare de tratamente și care influențează semnificativ consumul total de pesticide.

În cazul în care consumurile de pesticide le-am raporta doar la terenurile arabile (cum se vede în tabelul nr. 2), constatăm că diferențele între consumurile totale de pesticide la țările din America de Sud și Nord comparativ cu Europa de Vest se schimbă, în sensul că în Argentina și Brazilia consumul de pesticide pe hectarul de teren arabil este mai mare decât în Franța sau Germania, cu toate că în cazul primelor țări culturile modificate genetic ocupă ponderi foarte importante.

Campionii consumului de pesticide în situația noastră rămân fermierii belgieni, în timp ce chiar și cu acest indicator luat în calcul,  consumul agriculturii americane este la nivelul agriculturii din Ungaria sau Austria, asta pentru că intensivizarea culturilor de cereale păioase (de exemplu) nu este stimulată, iar producțiile sunt la nivelul a 3.500 kg/ha, comparativ cu medii de peste 7.000 kg/ha în țări ca Franța, Germania sau Belgia, aspect care se întâlnește și la alte culturi.

Fără a avea pretenția adevărului absolut, cred că aceste prime cifre merită atenție măcar prin faptul că ridică niște semne de întrebare în raport cu eficiența culturilor modificate genetic asupra reducerii consumului de pesticide, fără a se discuta de sistemele tehnologice globale. Nu vorbim aici de eficiența economică și nici de ușurința aplicării acestor tehnologii, unde realitatea poate și este alta, dar din punctul de vedere al dorinței de mediu a Comisiei europene lucrurile sunt discutabile și cred că trebuie făcută o analiză mai profundă a implicațiilor.

Un alt aspect este că la acest moment agricultura americană pare a fi cea mai echilibrată  din punctul de vedere al acestui consum și cred că au găsit un echilibru între tehnologiile convenționale, sistemele de cultură a plantelor OMG și au început și dezvoltarea suprafețelor ecologice. Statul a înțeles că anumite culturi mai bine le subvenționează decât să le dezvolte productivitatea în dauna unor costuri de mediu și am arătat mai devreme situația culturii de grâu.

Fără a continua dezvoltarea subiectului în acest material care este limitat ca spațiu, îmi pun totuși întrebarea cum se va reduce consumul de pesticide în Europa comunitară? Doar prin simpla reducere cu 50% atât la cei care aplică peste 8 kg substanță activă la hectar, cât și la cei care abia aplică un kg la hectar, cum este cazul României? Care vor fi criteriile de raportare și comparație între agriculturile mature din vestul Europei cu cele în curs de formare din est? Sau cum vom rezista în fața competiției unor țări ca Brazilia și Argentina, care au și consumuri ridicate de pesticide, dar utilizează și culturi modificate genetic? Își va permite Europa să reducă productivitatea la culturi de genul cerealelor păioase, al rapiței sau al sfeclei de zahăr, care au un consum foarte ridicat de pesticide, doar pentru a-și îndeplini ambițiile de mediu, care nu sunt foarte clar și hotărât asumate de alte țări mari producătoare în agricultură?

România ca să își atingă potențialul agricol se estimează că ar trebui să aibă un nivel de consum ca Franța sau Germania, ceea ce ar însemna să înregistrăm o creștere de peste patru ori față de consumul actual, dar oare când ar fi posibil acest lucru, în condițiile în care mai adunăm lucerna cu furca sau săpăm manual porumbul?

Deocamdată, noi, cei mulți care activăm în domeniul agriculturii, nu știm nici ce se dorește și nici cum se dorește, dar, din păcate, nici nu are cine să întrebe aceste lucruri. Poate se va înțelege odată că nu fermierul mic sau mare este problema, ci cine îi ajută și pe unii, și pe alții. În cazul nostru, toți se ajută singuri, cum pot, fiindcă nu are cine altcineva.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Cercetarea agricolă românească încă dă roade. Fie că-i de stat ori privată, cercetarea nu stă pe loc și aduce în ferme produse și tehnologii adecvate și adaptate la condițiile zilelor noastre. Un astfel de produs vă prezentăm în rândurile ce urmează, un soi de grâu românesc – PG 102, mândria fostului ministru al Agriculturii Stelian Fuia.

Omologat în 2015, PG 102 este astăzi recunoscut ca unul dintre cele mai productive soiuri românești de grâu, cu producții constante de 9 - 10,5 tone la hectar. Sunt, însă, țări în care producția a depășit 11 tone/ha. De pildă, în Polonia, unde perioada de vegetație este mai lungă, fermierii polonezi recoltând grâul între 20 iulie și 1 august, soiul PG 102 a dat o producție de 11,2 tone/ha. Anii trecuți, în țara noastră, fermele care au semănat PG 102 au obținut peste zece tone la hectar, iar în condiții dificile producția tot a depășit opt tone.

PG 102 este un soi de grâu semitimpuriu, aristat, cu o foarte bună capacitate de înfrățire atât toamna, cât și primăvara și cu o foarte bună rezistență la complexul de boli foliare și ale spicului, având o rezistență foarte bună la rugina galbenă.

Acest soi performant al companiei Peteka este produs în categoria biologică prebază. „Avem o rețea de parteneri în țară unde vindem prebază și uneori bază și mai departe partenerii noștri multiplică sămânța și vând fermelor categoriile bază și C1”, explică dr. ing. Stelian Fuia, care adaugă că Peteka la fel lucrează cu parteneri din Ungaria și Polonia, țări în care soiul românesc de grâu PG 102 are performanțe deosebite.

Distanță mai mare între rânduri și normă mai mică de semănat

Pe cercetătorul și fermierul Stelian Fuia l-am găsit recent la Fundulea (Călărași), într-unul din câmpurile semănate toamna trecută cu prebază din soiul PG 102, unde abia începuse recoltatul și în care producția de sămânță la hectar depășește nouă tone. Aici, a fost adoptată o tehnologie diferită de cea uzuală. Grâul a fost semănat la o distanță mai mare între rânduri și cu o normă mai mică de semănat. „Am semănat la 30 cm între rânduri și la 25 cm și cu o normă de 250 kg sămânță la hectar. Ne-am dorit să avem în jur de 350 de plante pe metrul pătrat, deoarece PG este un soi cu o foarte bună capacitate de înfrățire, ca să avem în jur de 800 de spice la recoltat, care asigură peste opt tone la hectar, în funcție de an, de condițiile anului agricol. Cu toate ploile și furtunile pe care le-am avut în zonă, grâul nu este căzut, pentru că fiind mai rar între rânduri și mai puține plante, ele au înfrățit mai bine, iar paiul este mult mai bine dezvoltat. Am aplicat și un stabilizator de creștere. Astfel, cultura arată foarte bine. Am aplicat azot lichid în trei faze, ultima aplicare fiind după înspicat, foarte important pentru a obține grâu de calitate, cu proteină și amidon”, arată dr. ing. Stelian Fuia.

Prin urmare, tehnologia de semănat cu densitate mai mică și în rânduri rare a permis o înfrățire mai bună și o aerare mai bună a culturii, ceea ce a redus presiunea bolilor pe cultură și a îmbunătățit starea fitosanitară a culturii de grâu.

În încheiere, Stelian Fuia ne-a punctat că Peteka propune agricultorilor soluții inovatoare care conduc la optimizarea performanțelor în agribusiness.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html 

Pe 20 iulie 2021 s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de înscriere în Programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate. Potrivit Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), au fost depuse 14.239 de cereri pentru o suprafață solicitată de 1.532,28 hectare.

Cele mai multe cereri pentru ajutorul de minimis destinat legumelor în spații protejate au fost depuse de legumicultorii din județul Olt, respectiv 4.500 de cereri pentru 465,96 de hectare. Urmează județele Galați (3.153 de cereri pentru 342,93 ha), Dolj (1.485 cereri pentru 149,38 ha), Giurgiu (1.012 cereri pentru 111,34 hectare), Prahova (663 de cereri pentru 67,07 ha) și Buzău (660 de cereri pentru 87,11 ha). Județele cu cele mai puține cereri sunt: municipiul București, în care s-a înregistrat o cerere pentru 0,98 ha; Sibiu, cu 2 cereri pentru 0,2 ha, și Brașov, cu 3 cereri pentru 0,51 ha.

După etapa de primire a cererilor, APIA realizează controale administrative pentru toate cererile depuse.

Conform HG nr. 651/2021, pentru verificarea schemei de ajutor de minimis, după depunerea notificării cu 10 zile calendaristice înainte de începerea valorificării producției, APIA face verificări pe teren privind existența suprafețelor și a culturilor declarate, iar reprezentanții Direcțiilor Agricole Județene realizează evaluarea producției de legume înainte de recoltare.

Valorificarea producției se realizează în perioada 2 noiembrie – 2 decembrie 2021, iar documentele care atestă valorificarea producției și registrul de evidență a tratamentelor vizat de către autoritatea fitosanitară vor fi depuse până la data de 3 decembrie 2021, inclusiv.

În urma controalelor pe teren realizate, datele se introduc în sistemul informatic al APIA și în funcție de datele operate și verificate în aplicația informatică, sistemul calculează automat pentru fiecare beneficiar:

• suma la care are dreptul solicitantul având în vedere ajutoarele de minimis încasate;

• suma cuvenită, cu respectarea principalelor condiții prevăzute de legislația în vigoare privind acordarea ajutoarelor de minimis.

Valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis/cultură/1.000 mp/beneficiar este de 2.000 de euro și se acordă în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei, stabilit de către Banca Centrală Europeană, la data de 30 septembrie 2020.