D`ale gurii - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

Am dat peste un editorial pe care l-am scris și l-am publicat în Revista Fermierului din luna august 2012. Sunt nouă ani, în care pe la Agricultură au trecut mai mulți miniștri, la cârma țării au fost mai multe guverne, de diferite culori politice. Acum, în august 2021, când scriu aceste rânduri și când recitesc ce-am scris în 2012, constat că nu s-a schimbat mai nimic. Marile probleme ale agriculturii și ale fermierilor continuă să fie prezente, strategiile și politicile agricole sunt în același stadiu, de promisiuni.

„Guvernul, prin vocea ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat zece măsuri de combatere a secetei şi stimulare a agriculturii. Se vor pune ele în practică sau vor avea soarta celor zece negri mititei?” Unele dintre măsuri se refereau la irigaţii. Seceta din 2020 demonstrează că pentru oricine a fost la conducerea țării din `89 încoace agricultura n-a contat nici cât negru sub unghie. Ministrul din anul 2012 vorbea despre modurile prin care se va sprijini agricultura, de ajutoare de minimis, de subvenționarea dobânzilor la credite, de câte și mai câte strategii. La fel au făcut și fac toți miniștrii. Norocul nostru e că fermierii își văd de treabă. Dar vă las pe dumneavoastră să trageți concluziile, după parcurgerea editorialului „Fiii ploii”, publicat, așa cum ziceam, în august 2012. 

Fiii ploii

Recolta de anul ăsta se vinde bine. Rapiţa s-a vândut cu 2,2-2,4 lei/kg, preţul kilogramului de grâu a trecut de un leu, porumbul nici nu s-a cules de pe câmp şi deja ofertele ajung la un leu per kilogram, iar la floarea-soarelui preţul variază între 2,2 şi 2,5 lei/kg. S-ar zice că agricultura e cel puţin mină de aur. Nu e deloc aşa. Preţurile abia acoperă cheltuielile, pentru că producţia agricolă a fost secerată de stresul hidric şi seceta atmosferică. Chiar şi acolo unde fermierii au aplicat tehnologia adecvată şi au lucrat cu utilaje de ultimă generaţie, producţia a fost înjumătăţită de lipsa apei şi de arşiţă. „Preţurile sunt bune, dar degeaba, dacă nu scoatem producţie, cu subvenţia abia ne acoperim cheltuielile”, spun fermierii.

Dacă Ăl de Sus nu le-a dat ploaie şi în 23 de ani nu am reuşit să construim un sistem de irigaţii viabil, acum agricultorii aşteaptă ajutor de la guvern. La toamnă sunt alegeri. Lăsând deoparte acest amănunt, guvernul, prin vocea ministrului Agriculturii Daniel Constantin, a anunţat zece măsuri de combatere a secetei şi stimulare a agriculturii. Nu sunt rele, mai ales că, zice ministrul, au fost discutate cu agricultorii. Se vor pune ele în practică sau vor avea soarta celor zece negri mititei?

Unele dintre măsuri se referă la irigaţii. Nu e primul an în care culturile în România suferă din cauza lipsei de apă. De ani de zile se vorbeşte, se fac studii, se elaborează strategii privitoare la irigaţii. Soluţia salvatoare, dacă există, nu a fost aplicată de nimeni. „Asigurarea apei ţine de securitatea unei naţiuni, nu poate fi lăsată la mâna fermierilor. Nu avem bani să construim un întreg sistem de irigaţii. În toată lumea, apa e adusă la poarta fermei”, strigă fermierii. Cine-i aude? Actualul guvern promite că furnizarea energiei pentru apa folosită la irigaţii se va face la un nivel redus cu 20%, iar plata apei pentru irigat va fi direct la sursă. Totodată, vor fi suplimentate fondurile în cadrul Măsurii 125 pentru infrastructura de irigaţii, iar din 2014, zice Daniel Constantin, vom avea la dispoziţie „două-trei miliarde de euro pentru investiţii în sistemele de irigaţii şi în asigurarea sursei de apă.”

Ministerul Agriculturii mai vrea să scoată un act normativ care să compenseze pierderile de venituri ale fermierilor. Pierderea se calculează ca fiind diferenţa între venitul înregistrat în media ultimilor trei ani şi venitul înregistrat în acest an. Cei care sunt asiguraţi pot fi recompensaţi cu 80% din această diferenţă, iar cei care nu au asigurări, cu 40% din această diferenţă.

Ministrul Constantin vrea să majoreze şi subvenţia pe suprafaţă, la valoarea medie pe care o primeşte un fermier din Uniunea Europeană.

Subvenţionarea dobânzii la creditele luate de agricultori pentru accesarea proiectelor cu bani europeni este o altă măsură aflată la stadiul de intenţie. Cert este că în prezent agricultorii pot lua credite de la bănci pe baza adeverinţei de la APIA, în contul sprijinului pe suprafaţă. E un ajutor, cât de costisitor (vorbim totuşi de împrumut de la bancă), numai agricultorii ştiu.

Se vor materializa aceste măsuri? Înainte sau după alegeri? Pentru binele agriculturii, să sperăm că experienţa de pe ale noastre plaiuri mioritice, într-ale promisiunilor, nu se va repeta.

Am lăsat special la urmă o măsură, anunţată de ministrul Daniel Constantin, prin care se vrea stimularea agriculturii. „Dorim ca un număr important de fermieri să beneficieze de acordarea unui ajutor de minimis pentru suprafeţele de culturi calamitate în această perioadă. Beneficiarii acestei scheme sunt fermierii persoane fizice care exploatează teren arabil şi au înfiinţat culturi în toamna anului 2011 sau în primăvara anului 2012. Ajutorul se acordă atât fermierilor care sunt înregistraţi în sistemul APIA, deci care primesc acea plată pe suprafaţă, dar şi acelor fermieri care nu sunt în acel sistem, care au suprafeţe mai mici de un hectar. Numărul estimat de beneficiari al ajutorului de minimis este de 558.000 de fermieri, iar suprafaţa care se estimează a fi acoperită este de circa 2 milioane hectare teren arabil. Suma maximă a ajutorului financiar în cadrul schemelor de minimis este de 7.500 euro pe exploataţie. Resursele financiare care se estimează a fi alocate de la bugetul de stat sunt în jur de 40 milioane de euro”, a declarat ministrul.

Mi se pare mie sau sacul de îngrăşăminte a fost înlocuit cu ajutorul de minimis? Pomana electorală dată de-a lungul vremii gospodăriilor populaţiei, care produc pentru autoconsum şi nu pentru piaţă, a îngropat agricultura. Dacă sunt bani de prisos în vistieria statului, să se acorde celor pentru care agricultura este o afacere şi nu oricărui cetăţean care şi-a pus porumb pentru orătăniile din ogradă.

Pentru o căruţă de voturi merită să băgăm în pământ agricultura, un domeniu care contribuie substanţial la PIB-ul ţării? Întreb şi eu, nu dau cu parul… 

Editorial scris de: MIHAELA PREVENDA, publicat în Revista Fermierului, ediția print - septembrie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pe 23 septembrie 2021, compania Agxecutive a organizat, la sediul din București, o sesiune gratuită de previzualizare a ediției cu numărul 6 a cursului „Agxecutive Pro Class” care va avea loc în luna noiembrie a acestui an, în zilele de 11, 12, 13 și 18, 19, 20.

0G6A1796

Sub numele de „Sneak Preview Agxecutive Pro Class”, evenimentul a reunit în format hibrid reprezentanți ai presei agricole, ai asociațiilor profesionale, dar și persoane de pe lanțul agroalimentar.

„Agricultura este un domeniu prea serios pentru a fi doar treaba agronomilor. Șefii de exploatatii trebuie să se impregneze de cunoștințe economice, financiare și de management pentru a reuși în orice fermă, indiferent de mărimea și tipul ei. Iar profesioniștii din agribusiness trebuie să fie capabili să îmbine cu măiestrie cunoștințele tehnice cu cele comerciale pentru a face vânzări de succes și pentru a lega parteneriate perene cu agricultorii, păstrând tot timpul ochii pe concurență, căci ea este principalul obstacol în calea realizării viselor oricărui om de vânzări”, a declarat Florin Constantin, formator și fondator Agxecutive.

0G6A1779

De altfel, Florin Constantin a deschis evenimentul cu susținerea unui caz practic „Negocieri B2B  - Vânzarea Imposibilă în agribusiness”. Formatorul Agxecutive a prezentat contextul național și european în care se desfășoară business-ul agricol în prezent, incluzând ecosistemul reprezentat de firmele specifice din amonte și din aval. Participanții au aflat, de asemenea, câte tipuri de avantaje competitive există pe piața agribusiness-ului și care dintre acestea sunt cele mai importante. Modelul urmat a fost denumit sugestiv de către Florin Constantin „Rețeta de prăjitură”, în care „ingredientele” mixate nu sunt echivalente cu produsul final. Iar demonstrația propusă a susținut 100% această teorie.

0G6A1817

Un alt caz practic – Agricultura de azi - a fost susținut de prof. dr. Viorel Ion, tema prezentată fiind „Conservarea apei în sol – o prioritate a prezentului, dar mai ales a viitorului”. Formatorul prof. dr. Viorel Ion a vorbit despre importanta apei pentru plante în raport cu alte elemente din mediu și despre progresele pe care biotehnologia le face în prezent pentru a dezvolta noi metode de conservare a apei în sol.

Cele două cazuri practice au declanșat dezbateri interesante în sală, iar argumentele pro și contra aduse de toți cei prezenti au intreținut ideea bine cunoscută a faptului că agribusiness-ul este un sector hiperdinamic, unde activitatea de producție nu va putea fi separată niciodată de activitatea de prelucrare și comerț, iar trendul care se resimte cel mai mult pe umerii producătorului face referire la digitalizarea și automatizarea proceselor în acord cu practicile durabile. „Totodată, viziunea de ansamblu pe care va trebui să o adoptăm încet dar sigur și noi, ca stat membru al UE, este reprezentată de agricultura BIO, care se vrea să ajungă într-o perioadă foarte scurtă la un procent de 25%”, a punctat Florin Constantin.

Referitor la cea de-a șasea ediție a cursului „Agxecutive Pro Class”, din noiembrie 2021, participanții vor învăța despre negocieri, scenarii aplicate de negociere, despre agricultura de azi și de mâine. Menționăm că este singurul curs de perfecționare din agribusiness certificat pentru ocupația de „Consultant tehnic în producția de cereale, plante tehnice și furaje”. Pentru mai multe detalii, accesați: https://www.agxecutive.com/proclass/

0G6A1774

Agxecutive lucrează înca din 2015 în sfera serviciilor integrate de HR pentru agribusiness, iar din 2016 echipa companiei asigură programe de formare profesională continuă pentru perfecționarea resursei umane din agribusiness cu focus pe tematica tehnico-comercială. Din 2017 și până în prezent, peste 300 de profesioniști au fost formați de Agxecutive.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În sezonul 2021 s-au înscris în Programul TalentA, dezvoltat de Corteva Agriscience, 33 de doamne care lucrează în agricultură şi locuiesc în zone rurale sau sunt studente ale universităților agricole. Acestea au participat la cursurile gratuite de dezvoltare a competențelor, care le-au oferit posibilitatea de a înțelege, învăța și practica conceptele, procesele și instrumentele necesare în dezvoltarea unei afaceri agricole.

Lansat în România în 2020, Corteva Agriscience a anunțat startul unui nou sezon al programului TalentA în data de 4 iunie 2021. „Prin programul TalentA oferim femeilor din zonele rurale oportunitatea de a-și dezvolta și moderniza propria afacere, îmbunătățind în același timp bunăstarea comunității din care fac parte. Așteptăm cu interes noile proiecte și le asigurăm pe câștigătoare de tot sprijinul nostru în implementarea ideilor care vor ajuta la îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale”, a spus Maria Cîrjă, director marketing Corteva Agriscience România și Moldova.

Derulat pe parcursul a patru luni, programul de training online a constat în 18 cursuri segmentate în două module – zece cursuri de business și opt cursuri de agribusiness, construite și susținute de o echipă formată din șapte experți Corteva, în colaborare cu nouă consultanți Starperformining. Conceptele din modulul de business au oferit suport în dezvoltarea competentelor manageriale pentru conducerea unei afaceri, iar conceptele modulului de agribusiness au ajutat în extinderea cunoștințelor și calificărilor necesare în dezvoltarea diferitelor culturi de rapiță, porumb, floarea-soarelui, cereale, viticultură, cartof etc.

Începând cu 17 septembrie 2021, s-a dat startul activității de construire a proiectelor, cea de-a doua etapă a programului. Proiectele vor fi analizate de o comisie formată din cinci experți Corteva și trei consultanți Starperformining. Acestea trebuie să se raporteze la beneficiul întregii comunități, nu trebuie tratate individual, și să se axeze pe îmbunătăţirea securităţii alimentare, asigurarea accesului la apă potabilă în comunități, susţinerea consumului responsabil, combaterea schimbărilor climatice şi conservarea ecosistemelor, conform obiectivelor de sustenabilitate ale Corteva Agriscience.

Termenul-limită până la care se pot depune aceste proiecte este 8 octombrie 2021.

Comisia va decide cele trei proiecte câștigătoare, iar anunțarea câștigătorilor se va face în cadrul evenimentului de decernare a premiilor, ce va avea loc în data de 15 octombrie 2021, de Ziua Internațională a Femeilor din Mediul Rural.

În acest sezon, pentru cele mai bune planuri de afaceri Corteva Agriscience acordă premii în valoare totală de 15.000 USD, astfel:

  • Locul I – 6.000 USD,

  • Locul II – 5.000 USD,

  • Locul III – 4.000 USD.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

 

Buruienile sunt plante fără valoare economică atunci când sunt întâlnite în culturi și reduc producția. Buruienile consumă apa și nutrimenții din sol în detrimentul plantelor cultivate. De asemenea, acestea reduc spațiul care revine plantelor cultivate, le umbresc, determină scăderea temperaturii la suprafața solului. Într-un lan în care sunt buruieni, plantele cresc mai firave, au rezistență mai mică la cădere, fructifică mai slab și devin sensibile la atacurile de boli și dăunători.

Combaterea buruienilor este principala lucrare de îngrijire din cultura cerealelor păioase. Din cercetările Corteva Agriscience, pierderile de producție în cazul culturii de grâu din cauza concurenței buruienilor sunt de aproximativ 10% – 20%, dar pot ajunge în situații extreme până la 60% – 70%. Este foarte important să scăpăm de concurența buruienilor-problemă, precum: iarba vântului, toate speciile de veronica, turița, macul, samulastra de rapiță și rocoina (care încep să răsară în toamnă), prin aplicarea, încă din toamnă, de produse cu o activitate prelungită la sol.

Soluția, erbicidul Bizon™ de la Corteva Agriscience

Lider de piață pe segmentul erbicidelor la cultura de cereale păioase, compania Corteva deține soluții inovatoare pentru combaterea buruienilor atât monocotiledonate, cât și dicotiledonate din cultura de cereale păioase, atât în toamnă, cât și în primăvară.

Vă recomandăm produsul Bizon™, erbicid cu un spectru foarte larg de combatere și efect de lungă durată împotriva buruienilor problemă din culturile de cereale păioase.

Bizon™, erbicid postemergent, selectiv pentru cereale păioase, se aplică în toamnă pentru combaterea buruienilor monocotiledonate (iarba vântului, eficacitate >95%) și a buruienilor dicotiledonate precum: samulastră de rapiță  (eficacitate >95%), speciile de mușețel (eficacitate >95%), mac (eficacitate >95%), albăstrea (eficacitate >95%), viorele de ogor (eficacitate >95%), rocoină (eficacitate >95%), speciile de veronica (eficacitate >95%), traista ciobanului (eficacitate >95%), nu-mă-uita (eficacitate >95%), specii de sugel (eficacitate >95%), turiță (eficacitate >95%) și urzică mică (eficacitate >95%).

Datorită efectului combinat al celor trei substanțe active (diflufenican, penoxsulam și florasulam), Bizon™ are acțiune atât la nivelul solului, cât și la nivel foliar, având un efect foarte bun, chiar și în condiții mai puțin favorabile, fiind independent de precipitații.

Erbicidul Bizon™ se aplică numai toamna, în postemergență, la culturile de grâu și orz de toamnă, triticale și secară, în doză de 1.0 litru/ha, începând cu faza de o frunză până la 3 frați ai culturii tratate, cu excepția culturii de secară, unde se aplică până la stadiul de 3-4 frunze. Perioada optimă de aplicare pentru combaterea buruienilor cu frunză lată este până la faza de 4 frunze ale buruienilor.

Produsul Bizon™ se aplică atunci când temperatura aerului este cuprinsă între 5°C și 25°C, pe plantele neatacate de boli și dăunători, neafectate de îngheț, secetă și umiditate excesivă.

Aplicarea în toamnă a produsului Bizon™ reduce competiția buruienilor cu plantele de cultură, pentru hrană și apă, încă din primele stadii de vegetație, asigurând un start mai bun al culturii de cereale și o trecere mai bună peste iarnă.

Conform cercetărilor Corteva Agriscience, erbicidarea din toamnă cu Bizon™ oferă un spor de producție potențial de 10% comparativ cu erbicidarea de primăvară. Bizon™, aplicat conform recomandărilor din etichetă, poate menține cultura curată de buruieni până la recoltare.

Material furnizat de Corteva Agriscience 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Duminică, 26 Septembrie 2021 20:18

Trandafiri cu parfum de profit

Sunt tot mai multe afacerile de nișă, puse pe picioare din dorința de a face traiul la sat mai confortabil. De-a lungul timpului am  prezentat tot felul de mici businessuri, cu lavandă, șofran, ciupercării sau plantații de alun. Ei bine, de această  dată, vom vorbi despre o afacere clădită pe petale de trandafiri.

satul romanesc 217 trandafiri 1

La Curtea, în județul Timiș, familia Grecu, Ciprian și Vasilica, și-a investit economiile într-o mică plantație de trandafiri, o idee prinsă „din zbor” și pusă în practică cu succes. „Am pornit la drum prin 2014, spune Ciprian Grecu. Stând de povești cu prietenii, cineva a spus la un moment dat că ar merge un business cu trandafiri, că sunt ușor de întreținut și se pot face multe produse pe bază de trandafiri. Am luat aminte și în 2014 am plantat primii 300 de butași de trandafiri din soiul Rose de Rescht, trandafiri pentru dulceață. Am început să iubesc cultura de trandafiri și dacă am văzut că merge, în 2015 am mai plantat 300 de butași.” Soția, Vasilica Grecu, completează: „Nu am știut nimic despre cultura de trandafiri. Cele mai multe lucruri le-am aflat de pe internet. Acolo am văzut că se poate face dulceață, sirop, oțet, ulei de trandafiri, apă de trandafiri sau odorizant pentru cameră. Ne-a ajutat și soacră-mea cu rețete din bătrâni și așa am scos primele produse. De trei ani am început să vindem mai serios. Ne-a cam încurcat pandemia, dar am reușit să mergem pe la târguri și pe la tot felul de evenimente din zona Făgetului și lumea a început să ne cunoască. Am intrat și în circuitul Banat Brunch și am avut de curând oaspeți chiar la noi acasă pe care i-am tratat cu produsele din trandafiri și pe care aceștia le-au apreciat în mod special. Au vizitat plantația, au făcut poze, le-a plăcut”.

Vedeta, dulceața

Așadar, petalele de trandafiri stau la baza unor produse diverse și apreciate, dar se pare că dulceața de trandafiri este „vedeta”. Procesul de producție implică desigur întreaga familie. Maestrul tehnolog este Vasilica Grecu. „Petalele trebuie să fie proaspete, culese înainte de răsărit ca să nu-și piardă parfumul. Eliminăm partea albă din petale care dă un gust amar, apoi intervine soțul care le frământă bine până când petalele lasă zeamă și le lăsăm la dospit de azi pe mâine. La fierbere, folosim zahărul invertit, adică fierbem apă cu zahăr până când se formează un sirop destul de gros. Adăugăm petalele frământate cu tot cu lichidul rezultat și continuăm fierberea până când dulceața de trandafiri este gata. Mai punem și zeamă de lămâie care are atât rol de conservant, cât și ca potențiator de culoare. Vă asigur că este o bunătate. Noi dăm garanție un an de zile, dar dulceața ține mult mai mult, dacă este depozitată corespunzător.”

vasilica grecu

Pentru că treburile sunt împărțite echitabil,  apa de trandafiri sau hidrolatul de trandafiri este produsă de Ciprian Grecu. „Hidrolatul îl obținem prin distilare. Seamănă oarecum cu producția de răchie, mai cu seamă că este și bună de băut, doar că nu are tărie alcoolică. Se poate folosi cu succes în bucătărie la blaturi, prăjituri, clătite. Un produs foarte apreciat este și oțetul de trandafiri, pe care îl folosim la prepararea salatelor. Procesul este unul mai de durată, pentru că plantele trebuie să stea la macerat. Noi folosim trei ture de petale că să obținem o aromă pronunțată de trandafiri”, precizează Ciprian Grecu.

Terenuri de calitate slabă puse în valoare de plantația de trandafiri

Trandafirii din soiul Rose de Rescht au o inflorescență foarte bogată și înfloresc în valuri vreme de trei-patru săptămâni. Din păcate, anul acesta, din cauza vremii capricioase, recoltatul a început mai târziu și recolta a fost mai săracă. „Anul acesta, am cules până acum o singură dată, din cauza vremii. Am avut o primăvară rece și ploioasă. Și anul trecut am pierdut o cantitate mare de petale din cauza ploilor. De altfel, asta a fost cea mai serioasă problemă pe care am avut-o și pe care nu avem cum să o contracarăm, pentru că, în rest, tratamentele pe care le facem sunt doar pe bază de macerat de plante și dau rezultate bune”, ne-a spus Vasilica Grecu.

Ciprian Grecu a făcut o adevărată pasiune pentru trandafiri și speră că într-un viitor nu foarte îndepărtat afacerea să susțină întreaga familie și nu să fie doar o sursă suplimentară de venit. Cel mai mult își dorește o instalație profesională în care să poată procesa trandafirii. „Deocamdată, tot ceea ce facem facem în stil tradițional, adică pregătim totul manual, fierbem în oale pe aragaz ș.a.m.d. Visul meu este să ajung să extrag uleiul din petalele de trandafir. Este un produs foarte căutat și foarte scump, dar mai am de așteptat, pentru că instalația este foarte scumpă și suprafața cultivată cu trandafiri trebuie extinsă. De extins mai am unde, dar deocamdată lipsesc fondurile...”

ciprian grecu

După opt ani de experiență, familia Grecu a ajuns la concluzia că o plantație de trandafiri este mai profitabilă decât orice altă cultură convențională, mai cu seamă că terenurile din zona comunei Curtea sunt de o calitate mai slabă, fiind situate în zona colinară a județului Timiș. „Noi nu facem agricultură la scară mare. Suntem doar o gospodărie oarecum tradițională în care producem mai mult pentru consum propriu. Avem doi porci, o văcuță, ceva păsări. În condițiile astea, plantația de trandafiri este mai rentabilă decât toată suprafața de teren pe care o lucrez la un loc”, a încheiat capul familiei, Ciprian Grecu.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a anunțat că digitalizarea în agricultură se va regăsi în următoarea programare financiară a fondurilor europene.

Adrian Oros s-a întâlnit la sediul MADR cu reprezentanții AgriTech Hackathon, care au ca obiectiv promovarea agriculturii de precizie în România și încurajarea realizării de noi soluții care să răspundă provocărilor din acest domeniu, transmite Ministerul Agriculturii. Ministrul a declarat că are toată deschiderea privind încurajarea agriculturii de precizie și acordarea de fonduri europene în viitorul Plan Național Strategic pentru acest domeniu.

Un exponat prezentat în cadrul întâlnirii a fost câinele-robot Nero. Acesta este folosit ca platformă de colectare de date pentru agricultura de precizie. Nero poate colecta date cu ajutorul camerelor încorporate sau prin intermediul altor echipamente, precum senzori și camere multispectrale. Datele pot fi folosite, de pildă, pentru generarea de alerte timpurii de boală.

Foto: MADR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidul solicitantului pentru obținerea sprijinului financiar pentru investiții în procesarea sau marketingul produselor agricole, prin submăsura 4.2 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Ghidul solicitantului și anexele aferente conțin informațiile necesare depunerii cererilor de finanțare în sesiunea care se va desfășura în intervalul 8 octombrie 2021 – 7 ianuarie 2022.

Alocarea pentru finanțarea unităților de procesare este de 183 de milioane de euro.

Sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) și forme asociative și de 40% pentru alte întreprinderi. AFIR precizează că în cazul investițiilor colective intensitatea sprijinului poate crește cu 20 de puncte procentuale.

Valoarea fondurilor europene obținute variază în funcție de tipul de beneficiar și de investiție. Astfel, pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici, sprijinul financiar este de 800.000 de euro/proiect pentru investițiile noi permise în cadrul fișei submăsurii și de 600.000 de euro/proiect pentru modernizare/extindere.

De asemenea, pentru întreprinderi mijlocii se pot accesa fonduri în valoare de 1.200.000 de euro/proiect pentru investițiile noi permise în cadrul fișei submăsurii sau de 1.000.000 de euro/proiect pentru modernizare/extindere.

Pentru alte întreprinderi și forme asociative, valoarea sprijinului crește la 1.500.000 de euro/proiect în cazul investițiilor noi permise și la 1.200.000 de euro/ proiect pentru modernizare/extindere.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Iubitorii și vinul premium își dau întâlnire pe Calea Victoriei din București, timp de două zile, pe 9 și 10 octombrie, la salonul de vinuri și turism viticol ReVino Bucharest Wine Show 2021. Evenimentul este găzduit de Hotel Novotel.

„ReVino Bucharest Wine Show 2021 este dedicat celor care apreciază vinurile de calitate și caută excelență în produsele și serviciile oferite de crame. Expozanții vor prezenta vinuri premium pentru publicul larg și specializat. Indiferent care sunt preferințele, suntem siguri că avem un vin potrivit pentru toate gusturile”, ne-a spus organizatorul salonului de vinuri și turism viticol, Alina Iancu, fondator și director general CrameRomania.ro și Revino.ro.

Iubitorii de vinuri și profesioniștii au posibilitatea să deguste vinuri de la crame locale și nu numai, să descopere zonele viticole ale țării noastre, dar și să-și plănuiască vizite la crame.

La ReVino Bucharest Wine Show 2021 participă 33 de expozanți care vor prezenta vinuri premium pentru publicul larg și specializat.

Programul de vizitare în cele două zile de weekend, sâmbătă 9 octombrie și duminică 10 octombrie, este în intervalul 11.00 - 20.00.

Accesul va fi permis tuturor deținătorilor de bilete care pot oferi dovada imunității (certificat de vaccinare, test PCR sau rapid, dovada vindecării de COVID-19 în ultimele 180 de zile).

Biletele se pot achiziționa online https://wineshow.revino.ro/tickets/ sau la intrarea la eveniment (bilet online: 60 lei/zi, bilet la intrare: 70 lei/zi).

Alina Iancu

Conceptul Revino a fost creat de Alina Iancu, care descoperă vinurile românești de mai bine de 11 ani. Această pasiune a purtat-o în toate regiunile viticole ale României. A vizitat peste o sută de crame autohtone, dar și altele din țări cu tradiție în domeniu. A realizat o hartă viticolă bilingvă, un film de promovare despre vin și gastronomie și s-a specializat în turism viticol la noi în țară și în organizarea de evenimente cu brânzeturi și vinuri. Realizează proiecte complete de promovare a vinului românesc, de la evenimente de profil, comunicare și până la producție foto.

Pentru mai multe detalii, accesați pagina de internet a evenimentului: https://wineshow.revino.ro/

Agroserv Măriuța (BVB: MILK), companie românească de agricultură și deținătoarea brandului Lăptăria cu Caimac, raportează o cifră de afaceri de 25,6 milioane de lei în primul semestru din 2021, în creștere cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut. Compania listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București a închis primul semestru din 2021 cu un profit net de 0,6 milioane de lei, o majorare cu 53% față de primele șase luni ale anului trecut.

„Prima jumătate a anului a fost una extrem de bună pentru agricultura din România, iar în ceea ce privește activitatea noastră, primăvara ne-a adus precipitații suficiente pentru a spera la o recoltă bună pentru întreg sezonul agricol. În plus, capitalul obținut în cadrul plasamentului privat ne-a ajutat să demarăm proiectul dedicat construirii unei hale noi pentru activitatea de spălare ambalaje de sticlă. Am obținut certificatul de urbanism pentru noua construcție și în prezent suntem în faza de proiectare. Totodată, ne bucurăm că investiția finanțată prin emisiunea de obligațiuni din noiembrie 2020, construcția unei hale de producție și depozit cu temperatură controlată este deja realizată în proporție de 85% și ne așteptăm ca termenul de finalizare a lucrărilor să fie devansat cu peste 30 de zile. Le mulțumim investitorilor pentru încrederea acordată și sperăm să continuăm împreună dezvoltarea companiei”, a declarat Adrian Cocan, director general Lăptăria cu Caimac.   

În primele șase luni din 2021, activitatea Lăptăriei cu Caimac a avut o evoluție pozitivă, marcată de o creștere a volumelor vândute, a numărului de produse în magazin și a numărului de magazine independente. Vânzările de produse realizate în fabrică au ajuns la 26,7 milioane de lei, în creștere cu 25% față de perioada similară a anului 2020.

În ceea ce privește activitatea vegetală, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 milioane de lei. Activitatea de zootehnie a avut o evoluție în linie cu așteptările companiei. Veniturile din vânzările de lapte crud s-au ridicat la 4,6 milioane de lei, o creștere de 15%, datorită unui surplus de producție. În această perioadă, compania a atins o producție de peste 40 de tone de lapte pe zi, o cifră-record în istoricul fermei.

În primul semestru din 2021, Lăptăria cu Caimac a lansat noi produse pe piață, precum „Iaurtul Răcoros”, iar în prezent dezvoltă deja altele noi produse pentru toamna acestui an. De asemenea, Agroserv Măriuța a demarat lucrările pentru un depozit nou și secția de producție unt și brânzeturi finanțată din emisiunea de obligațiuni din noiembrie 2020. Conducerea estimează că atât depozitul, cât și secția de producție vor fi funcționale până la finalul anului.

În perioada următoare, compania va efectua operațiunea de majorare a capitalului social aprobată de acționari în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din 18 august 2021. Astfel, Agroserv Măriuța va emite un număr de 8.655.100 de acțiuni noi cu o valoare nominală de 0,1 lei/acțiune. Acestea vor fi distribuite către acționarii care dețin acțiuni MILK la data de înregistrare 5 octombrie 2021, sub formă de acțiuni gratuite, în proporție de 5 acțiuni noi la una deținută.

Agroserv Măriuța este listată pe piața AeRO începând cu 21 mai 2021, iar în prezent are o capitalizare de piață de aproximativ 130 de milioane de lei.

***

Agroserv Măriuța este o companie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul bursier MILK, care desfășoară o activitate agricolă mixtă de cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor în județele Călărași și Ialomița. Începând cu anul 2018, compania și-a adăugat o noua arie de business și anume procesarea laptelui de vacă, respectiv obținerea de produse lactate: lapte integral ambalat la sticlă, brânzeturi maturate, produse acidofile. Din dorința de a extinde afacerea de familie, precum și identificarea unei nevoi de piață, respectiv de a găsi pe rafturile magazinelor produse lactate de calitate, sigure, nutritive și fără adaosuri, compania a lansat brandul „Lăptăria cu Caimac”. De mai bine de trei ani Lăptăria cu Caimac livrează pe piață lactate naturale, fără adaosuri inutile, fără lapte praf și cu o grijă deosebită pentru a procesa minimal laptele. Produsele companiei sunt unice, provoacă industria și cresc ștacheta de calitate. Totodată, Agroserv Măriuța este printre foarte puținele companii din România cu trasabilitate 100% pentru materia primă, până la nivel de tratament al plantelor care compun hrana.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Prima campanie de comunicare a Brokerului de Asigurare al Clubului Fermierilor Români poartă semnătura Mullen România și se adresează fermierilor care fac agricultură performantă, dezvoltă planuri de lungă durată pentru creșterea afacerii și investesc permanent în tehnologie și inovare.

Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare este fostul Agricover Broker de Asigurare, o companie de brokeraj în asigurări înființată în 2011, cu o experiență de 10 ani în domeniul intermedierii asigurărilor agricole. Brokerul de Asigurare este deținut de Agricover Credit IFN (51,02%) și Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă (48,98%).

Brokerul de Asigurare al Clubului Fermierilor Români susține fermierii prin consiliere tehnică și consultanță profesionistă în intermedierea produselor de asigurare agricolă, analiză și evaluarea riscurilor, negociere individualizată, consiliere și monitorizare dosare de daună, consiliere gratuită în depunerea cererilor de finanțare la AFIR (Submăsura 17.1).

Atât campania de lansare, cât și identitatea vizuală a Clubului Fermierilor Români Broker de Asigurare este dezvoltată de agenția Mullen, care a ales o abordare emoțională pentru prima campanie de comunicare a Brokerului de Asigurare, după rebranding-ul realizat în urma intrării Asociației Clubul Fermierilor Români ca acționar în Broker, făcând apel la modul în care fiecare fermier este mândru de munca pe care o va lăsa în urma sa. Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare își propune să protejeze afacerile fermierilor români, mai ales într-o perioadă marcată de un nivel ridicat de impredictibilitate în agricultură (factori economici, sociali, politici, schimbările climatice).

Insight-ul campaniei a plecat de la un fapt întâlnit în cazul oricărui om de succes, care s-a dedicat muncii sale toată viața, iar acum se mândrește cu faptul că poate lăsa ceva în urmă, copiilor săi, pe care îi îndrumă de asemenea să continue și să dezvolte afacerea familiei.

„Provocarea în campanie a fost cum să-i facem pe fermieri să simtă că Brokerul Clubului este în fapt al fermierilor. Soluția a venit de la sine: să le arătăm că Brokerul Clubului îi înțelege mai bine ca oricine, pentru că este deținut de oameni asemenea lor, fermieri care și-au crescut afacerile de-a lungul timpului, s-au adaptat avansului tehnologic și modului în care industria a evoluat. În prezent, fermierii continuă eforturile de creștere a afacerii și se mândresc că pot lăsa în urma lor o moștenire însemnată. Acesta este publicul căruia ne adresăm și cu care vrem să intrăm într-un dialog”, a spus Mihai Costache, Group Creative Director Mullen România.

„Parteneriatul Brokerului de Asigurare cu Clubul Fermierilor Români reprezintă o premieră în România: este pentru prima dată când o asociație a fermierilor intră ca acționar într-un Broker de asigurare, urmărind să se implice direct în gestionarea riscurilor la adresa culturilor și bunurilor fermierilor. Compania a parcurs un amplu proces de rebranding pentru a reflecta parteneriatul cu Clubul Fermierilor Români și intrarea Asociației ca acționar în Broker. Credem că doar împreună cu fermierii, printr-un dialog permanent, transparent și constructiv putem crește performanța afacerilor agricole din România. Încrederea că afacerile lor sunt în siguranță în orice moment dacă aleg să lucreze cu Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare este esențială în orice parteneriat dezvoltăm cu fermierii, iar campania de comunicare realizată împreună cu echipa de la Mullen transmite acest lucru. Fermierii sunt cei care au grijă de fermieri: protejează, asigură, reprezintă, negociază, obțin în numele fermierilor, pentru fermieri”, declară Oana Iftime, Director Comunicare&PR Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă.

Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare  reprezintă exclusiv fermierii din România și acționează în mod unic în susținerea intereselor acestora, prin consilierea fermierilor pentru realizarea unui management corect al riscului, negocierea celor mai bune condiții pentru polițele de asigurare, demersurile către asigurători pentru crearea de polițe noi, precum și prin redirecționarea veniturilor obținute de Broker către programele și proiectele dedicate agriculturii românești, dezvoltate de Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă.

Mixul de comunicare include un spot TV dedicat, care poate fi vizualizat aici, un spot radio, machete de presă și vizualuri pentru promovarea în online și social media.

Sigla Clubul Fermierilor Romani Broker de Asigurare

Echipele implicate în campanie

Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare – Oana Iftime (Director Comunicare & PR Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă), Georgiana Rusu (Director Executiv Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare)

Mullen România – Silviu Antohe (Executive Creative Director), Mihai Costache (Group Creative Director), George Bucurescu (Copywriter), Valentin Ionescu (Art Director), Adrian Radu (A/V Director), Andra Panaitescu (Client Service Director), Alexandra Todirica (Account Director), Maria Barbu (Account Executive).

###

Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare SRL (anterior Agricover Broker de Asigurare SRL) este brokerul nr. 1 în asigurările agricole din România, având o creștere a cotei de piață de la 7% în 2017 la 15% în 2020. Cu o echipă de profesioniști care a dezvoltat de-a lungul timpului parteneriate solide cu companiile de asigurare, Brokerul este specializat pe clienți fermieri și produse agricole, având o structură de portofoliu a asigurărilor intermediate de 90% asigurări culturi agricole și 10% asigurări non-agricole.
Brokerul de Asigurare al Clubului Fermierilor Români intermediază un portofoliu vast și complex de produse de asigurare agricole și numără peste 12.000 de clienți și o suprafață asigurată de cel puțin 1.800.000 ha de la înființarea societății și până în prezent.
Fermierii sunt în centrul activităților Brokerului de Asigurare și acest lucru este reconfirmat și consolidat prin intrarea Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, o asociație de fermieri, în acționariatul acestuia începând cu luna mai 2020. 
 
Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă este o asociație non-profit și non-guvernamentală a fermierilor din România. Membrii asociației sunt fermieri performanți care au modele de afaceri bazate pe inovație, tehnologie și ghidul de bune practici în agricultură, pentru creșterea competitivității și a valorii adăugate create în acest domeniu.
Obiectivul principal al Clubului Fermierilor Români este să asigure implicarea activă a membrilor săi în procesul de consultare și elaborare a reglementărilor europene și naționale în domeniul agricol, cu scopul de a crește performanța fermierilor din România.
Activitatea asociației este organizată pe proiecte, bazate pe nevoile fermierilor, aprobate de Consiliul Director și puse în practică de unitatea executivă a Clubului.
Clubul Fermierilor Români lansează și derulează programe și proiecte concrete pe patru direcții strategice de acțiune: reprezentare, consiliere și consultanță, formare și leadership, informare și comunicare.
 
De 27 de ani în România, Mullen este o agenție de creație, marketing și brand strategy care își propune să își păstreze mentalitatea de creativitate antreprenorială și spiritul dinamic. Agenția se poziționează ca challenger al modului de operare tradițional în procesul de creație și adoptă un model de lucru bazat pe integrare și perspectivă holistică asupra comunicării.
Produsul creativ semnat Mullen este gândit mai degrabă ca o soluție de business și nu doar de comunicare în parteneriatul cu clienții, prin gândire creativă, inovație media și un customer journey care diferențiază brandul clienților noștri în peisajul intens competițional.
Mullen face parte din rețeaua globală MullenLowe, una dintre cele mai mari rețele de comunicare la nivel mondial, cu peste 90 de agenții în America, EMEA si APAC, unul dintre holdingurile Interpublic Group of Companies. În România, agenția face parte din Lowe Group, unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare de pe piață.

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista