Declarațiile repetitive și nefondate din spațiul public ale ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, referitoare la presupuse creșteri speculative ale prețurilor utilajelor agricole, îngrijorează Asociația Producătorilor și Importatorilor de Mașini Agricole din România. APIMAR transmite că, până în prezent, aceste afirmații nu au fost însoțite de studii de piață, analize economice sau date statistice publice care să confirme existența unor astfel de creșteri la nivelul pieței într-un interval de 30 de zile.

În acest context, APIMAR a transmis MADR o solicitare oficială de întrevedere, pentru a înțelege care sunt datele, analizele sau studiile care au stat la baza acestor declarații publice și care este metodologia utilizată pentru formularea acestor concluzii.

Evoluția prețurilor utilajelor agricole este strâns legată de evoluția generală a economiei și de factori macroeconomici bine cunoscuți, precum:

• creșterea costurilor materiilor prime;

• creșterea costurilor energetice;

• creșterea costurilor de transport și logistică;

• perturbările lanțurilor de aprovizionare generate de războiul din Ucraina;

• creșterea costurilor salariale și a costurilor de finanțare.

Aceste evoluții au afectat întreaga industrie europeană a echipamentelor și utilajelor, nu doar piața din România.

„Piața utilajelor agricole din România este una puternic concurențială, cu numeroși producători și distribuitori internaționali. Fiecare companie își stabilește independent politica de preț în funcție de costurile proprii și de condițiile pieței. În cadrul APIMAR nu se discută și nu se coordonează aspecte comerciale privind prețurile”, precizează APIMAR.

În plus, România face parte din Piața Unică Europeană, iar fermierii pot achiziționa utilaje din orice stat membru al Uniunii Europene. În aceste condiții, mecanismele concurențiale ale pieței limitează în mod natural orice posibilitate de stabilire artificială a prețurilor.

„Totodată, membrii APIMAR au depus eforturi semnificative pentru a asigura disponibilitatea utilajelor pentru beneficiarii proiectelor finanțate, inclusiv în cadrul măsurii 4.1, într-un interval mai mic de 12 luni, în condițiile unor perturbări majore ale lanțurilor globale de aprovizionare.”

APIMAR consideră că afirmațiile repetate ale șefului MADR privind presupuse creșteri speculative ale prețurilor riscă să creeze prejudicii de imagine nejustificate companiilor care activează legal și competitiv pe piața utilajelor agricole din România.

„Asociația își reafirmă disponibilitatea pentru un dialog instituțional transparent și bazat pe date economice verificabile, în interesul fermierilor și al dezvoltării durabile a agriculturii românești”, subliniază APIMAR.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, AICI!

Răspunsul la întrebarea din titlu ar putea fi școala și oamenii învățați. Dezvoltarea personalității, cunoașterea și formarea de abilități pot fi acumulate în școală. Totodată, prin educație, integrarea în societate este mult mai lină. Prin învățare, oamenii dobândesc competențe și acumulează experiențe care le modelează viața. Cu rectorul Academiei de Studii Economice (ASE) București, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, am discutat despre viitorii antreprenori ai României, despre nevoia de forță de muncă specializată, despre digitalizarea din ce în ce mai prezentă inclusiv în sectorul agroalimentar. Crizele cu care ne confruntăm și posibilele soluții sunt, de asemenea, subiecte atacate în rândurile de mai jos. Dar, înainte să porniți citirea interviului, vă invităm să-l cunoașteți pe omul Nicolae Istudor (57 de ani), născut și crescut în județul Buzău, în satul Grăjdana, comuna Tisău. A absolvit liceul economic, după care a urmat Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului (ASE), pe care a terminat-o ca șef de promoție și, pas cu pas, a urcat treptele ierarhice de promovare. Până la absolvirea facultății se vedea muncind la o fermă, ca economist ori șef de exploatație. A venit Revoluția, s-au deblocat posturile în învățământ și astfel Nicolae Istudor a ales această cale pe care-l găsim și astăzi. Este căsătorit și are doi băieți.

De ce vin tinerii la ASE?

Nicolae Istudor: Tinerii în ziua de astăzi doresc să devină antreprenor. Noi avem un studiu făcut şi principalul motiv pentru care vin la ASE este că doresc să devină antreprenori. Sigur, nu toţi vor ajunge antreprenori, dar noi sperăm ca cei mai mulţi din ei să devină antreprenori şi să lucreze în interesul economiei naţionale, pentru că statul român face eforturi, apropo şi de discuțiile din ultimul timp despre burse. Suntem unul dintre puţinele state din Europa şi din lume care acordă burse studenţilor şi elevilor. Nu că ar fi rău, dar ideea este că poate ar trebui să schimbăm sistemul de acordare a burselor.

În cadrul ASE București avem 13 facultăţi, în acest an oferta fiind destul de generoasă, cu 3.000 de locuri pentru studenţii din România la buget şi 130 de locuri pentru românii de pretutindeni, un total de 3.130 locuri la buget. Per total avem o ofertă de 7.200 de locuri, adică avem foarte multe locuri şi la taxă, pentru că de acolo ne completăm veniturile. Universitatea noastră are o finanţare dublă, o finanţare de la Ministerul Educaţiei, de la bugetul statului, precum şi o finanţare din venituri proprii. Ceea ce primim de la bugetul statului nu acoperă decât 75% din fondul de salarii, ca atare trebuie să găsim soluţii pentru a face veniturile, astfel încât să acoperim bugetul. Sigur că locurile sunt structurate în funcţie şi de domeniile prioritare, avem două domenii prioritare, cibernetică-statistică şi informatică economică, şi, respectiv, economie agroalimentară şi a mediului, iar aici ne apropiem un pic de prima dragoste a mea, pentru că eu sunt absolvent de Economie agrară şi mă bucură faptul că în ultimul timp absolvenţii de liceu aleg această facultate ca primă opţiune. Pe lângă cele două domenii prioritare, avem o facultate care creşte frumos în ultimul timp, este vorba de Administrarea afacerilor, cu predare în limbi străine, engleză, franceză şi germană. Spun că această facultate creşte frumos pentru că am dublat numărul de locuri, ce e drept, la taxă, şi se ocupă toate, cu medii destul de bune. Celelalte facultăţi sunt facultăţi vechi, care pregătesc economişti de bază, cum ar fi finanţe, contabilitate, relaţii economice internaţionale, economie teoretică şi aplicată, avem cea mai tânără facultate de drept din România, pe care am înfiinţat-o acum cinci ani şi am acreditat-o anul acesta, ceea ce înseamnă că, din acest an universitar, absolvenții vor susţine lucrarea de licenţă la noi în universitate.

Avem, de asemenea, un program frumos de management şi de marketing, adică suntem direcţionaţi într-o formă diversificată de pregătire şi, bineînţeles, un domeniu pe care noi trebuie să-l exploatăm mai mult în viitor, este vorba de business şi turism. Această secţie de turism şi ea creşte frumos şi eu cred că România are nevoie de specialişti în turism.

Avem facultăţi care au limbi de predare şi în română, şi în engleză. Adică, din totalul programelor, 20% din programe şi din studenţi sunt incluşi în forma de pregătire cu predare în limbi străine, atât la licenţă, cât şi la masterat.

Sunt studenţi români care se pregătesc în limbile străine. Aveți și studenți străini? În ce procent?

Nicolae Istudor: Din cei 24.640 de studenţi, peste 1.200 sunt studenţi străini. Vorbim de studenţi care vin din afara Europei, studenţi care vin din bazinele noastre vechi – Asia, Africa. Din toată lumea. Şi trebuie să recunoaştem că ne ajută foarte mult aici, pentru a atrage către noi aceşti studenţi, şi poziţia în clasamentele europene. Mi-aduc aminte, în 2016 când am venit prima dată la conducerea ASE, nu aveam prea multe solicitări, pentru că nu eram în clasamentele internaţionale. N-aveam solicitări din afară. Astăzi, avem. Asta înseamnă că străinii se uită pe clasamentele internaţionale, iar noi stăm bine din punctul acesta de vedere. Ştiţi bine că în clasamentul Times Higher Education, unul dintre cele mai complexe clasamente internaţionale, suntem pe prima poziţie în România de șase ani, undeva în primele 800 de universităţi din lume pe tot ce înseamnă clasamentul complet şi pe poziţia 201 din punctul de vedere al obiectivelor de dezvoltare durabilă. Adică poziţii destul de bune şi ne străduim să rămânem acolo, chiar să înaintăm în clasament.

Academia de Studii Economice București este una dintre beneficiarele fondurilor europene. Ce proiecte cu bani europeni derulați?

Nicolae Istudor: Avem mai multe categorii. Vreau să vă spun că în 2009, când a fost prima perioadă în care s-au depus proiecte, ASE a depus foarte multe. La vremea aceea era responsabil cu fondurile europene profesorul Dumitru Miron, care fusese secretar de stat la Ministerul Educaţiei şi ştia foarte bine fenomenul. Am depus multe proiecte, în ideea că poate nu le vom câştiga pe toate. Şi totuși am câştigat atât de multe proiecte, încât a trebuit să deschidem o linie de finanţare. Bine, şi finanţarea era mai dificilă atunci, nu se dădea prefinanţare, plăţile se făceau la luni, poate chiar la un an după ce depuneam cererea de finanţare şi aşa mai departe. Şi a trebuit să deschidem linie de finanţare. Acum ne organizăm aşa de bine, încât şi prin sistemul de prefinanţare, dar şi prin alte sisteme de finanţare, găsim surse, astfel încât să ducem la bun sfârşit proiectele.

Aş împărţi pe mai multe categorii proiectele. Cele mai importante sigur că sunt proiectele care se adresează studenţilor, şi aici vorbim de proiecte de practică, de proiecte care se adresează sistemelor de informatizare, digitalizare, de proiectul care este foarte important pentru masteratul didactic şi pentru tot ceea ce înseamnă pregătirea din sistemul educaţional, proiectele noi care acum o lună au început şi din care dorim să obţinem profesori de liceu mai bine pregătiţi. Adică, a fost foarte bună ideea Ministerului Educaţiei când a optat pentru astfel de soluţii. Găsim proiecte de cercetare, finanţate atât prin UEFISCDI, dar şi prin PNRR.

Una dintre liniile de finanţare, foarte interesantă, vizează proiectele aşa-numite I8, care înseamnă cercetare cu echipe mixte, echipe la care coordonatorul este un expert străin, condiţiile au fost destul de dure, noi am preferat să selectăm şi să aducem aceste proiecte şi am câştigat 8 proiecte, înseamnă peste 12 milioane de euro în total, din care am adus colegi de-ai noştri care predau în străinătate, i-am atras. Ei oricum veneau acasă, dar eu cred că acum vin cu mai multă tragere de inimă când vin şi cu un proiect de a lucra cu echipe de cercetători, mai ales cu tineri asistenţi, lectori, pentru a-i orienta pe acest drum al cercetării.

Mai avem proiectele de infrastructură, la care ţinem foarte mult, dorim să modernizăm instituţia.

Avem şi lucrări care vizează modernizarea de laboratoare, avem proiecte care vizează modernizare de clădiri, cum este corpul Moxa B, de foarte mult timp el fiind dezafectat, am dori să-l readucem în circuit.

Şi continuăm să depunem proiecte, suntem în evaluare cu un proiect de la Şerban Vodă, este o clădire cu bulină roşie, adică cu risc seismic ridicat, şi noi sperăm să câştigăm proiectul, astfel încât să putem să readucem în acea clădire Facultatea de Administraţie Publică, pentru că ei acolo s-au înfiinţat şi acolo au stat până când a trebuit să-i mutăm. Şi proiectul acela este frumos, este o bijuterie.

Performanță prin forţă de muncă înalt calificată

Domnule rector, agricultura nu vă e străină deloc, îi știți plusurile și mai ales minusurile. Un subiect mult discutat este digitalizarea agriculturii...

Nicolae Istudor: Sigur că, în acest moment, nu mai putem discuta despre munca fizică în agricultură. Este şi o anomalie, uitându-ne la populaţia ocupată în agricultură, că este mare. Şi de acelaşi randament, productivitatea muncii, ca indicator de calitate, nu este chiar bună, ba chiar este destul de slabă. Adică suntem pe penultimul loc în Europa, înaintea Bulgariei. De ce? Pentru că, după părerea mea, nu aceea este populaţia ocupată în agricultură, acolo se ascunde şi un şomaj mascat. Dar e o altă discuţie.

Deci, practic, dacă ne dorim să devenim competitivi, trebuie să acordăm atenţie maximă la o serie de soluţii moderne, printre care şi aceste aspecte legate de utilizarea tehnologiilor moderne în agricultură. Ştiţi că am fost împreună la lansarea laboratorului nostru de la Economie agroalimentară şi a mediului, şi acolo am văzut cum, prin intermediul senzorilor, ştiam cât trebuie să aibă planta, câtă umiditate trebuie să aibă, în ce situaţie se află, care este stadiul de vegetaţie. Sigur că este un sistem costisitor, şi aici este o presiune mare pe fermier, pentru că va trebui să găsească sursa de finanţare. Dar, cu tact şi cu un program de finanţare la care să participe şi Ministerul Agriculturii, pentru că aici trebuie să intervină ministerul, prin politici şi sisteme de finanţare, să se ajungă astfel încât să putem să extindem aceste sisteme. Pentru că randamentele şi rezultatele, eficienţa economică, sunt indicatori care determină competitivitatea. Or, noi, fără competitivitate, de produse şi de fermieri, şi de organizaţii din zona agroalimentară, nu putem să ne păstrăm pe piaţa europeană.

Competitivitatea e legată de calitate şi de cost. Ambele, şi calitatea, şi costul, necesită investiţii, inclusiv în această soluţie de informatizare şi de digitalizare, de modernizare tehnologică, care sigur că este costisitoare.

Aş mai aduce în discuţie un sistem de monitorizare a trasabilităţii. Să ştiţi că nu vorbesc prostii, acest sistem de monitorizare a trasabilităţii, dacă s-ar implementa, părerea mea este că am avea de-a face şi cu limitarea importurilor, cu reducerea deficitului de balanţă de comerţ exterior şi cu asigurarea unor produse mai sănătoase pentru cetăţenii României. Sunt lucruri legate. Am atins problema monitorizării trasabilităţii pentru că există proiecte, chiar noi, la ASE, am făcut pe sectorul vitivinicol şi pe sectorul creşterii porcinelor, de ani buni, şi sistemele sunt la Ministerul Agriculturii, probabil că ele pot fi găsite acolo şi îmbunătăţite, aduse la zi şi folosite. Şi acolo înseamnă un cost suplimentar, dar măcar am şti ce mâncăm şi că mâncarea este sănătoasă. Este şi un obiectiv al Politicii Agricole Comune, siguranţa şi sănătatea alimentelor. Cu toţii trebuie să urmărim aceste lucruri, pentru că altfel vor creşte cheltuielile din Sănătate. Pentru că, dacă nu mâncăm sănătos, ne vom îmbolnăvi.

Toate aceste sisteme noi, digitale, au nevoie de oameni cu o pregătire profesională adecvată. Cum stăm la acest capitol?

Nicolae Istudor: Aţi atins şi problema legată de pregătire profesională. Să ştiţi că pe mine mă bucură două aspecte legate de relaţia cu mediul economico-social. Noi ne-am propus, echipa pe care o conduc, deşi s-a mai schimbat pe alocuri din 2016, să fim deschişi, să fim o universitate deschisă şi să lucrăm împreună cu reprezentanţii mediului economico-social şi cu cei din zona politică, astfel încât să găsim soluţii fundamentate ştiinţific la problemele cu care se confruntă economia României. În agricultură avem suficiente probleme, avem şi proiecte în sensul acesta, proiecte finanţate de către firme, anul trecut am avut vreo 15 proiecte în valoare de 1,5 milioane euro, destul de interesant, am dat câteva soluţii, sper să le şi folosească cei care au finanţat proiectele. Deci mă bucură această colaborare, noi suntem deschişi, au venit organizaţiile economice, facem conferinţe, facem mese rotunde, facem fel de fel de întâlniri, Aula Magna a ASE în fiecare zi este plină, şi se dezbat problemele. Au venit şi absolvenţi de-ai noştri, pentru că de ei vorbim, nu vin întâmplător, au venit absolvenţi de-ai noştri care au funcţii de conducere şi ne-au ajutat în modernizarea laboratoarelor, în sprijinirea studenţilor, acordare de locuri de internship şi aşa mai departe, dar au venit şi cu aceste propuneri de pregătire continuă a angajaţilor din sistem.

Unul dintre marile proiecte pe care l-am pornit cred că de la finalul anului 2024 este cel cu Clubul Fermierilor Români, care vizează chiar această componentă a digitalizării, informatizării în sectorul agricol.

Cursuri postuniversitare, masterat?

Nicolae Istudor: Da, un curs postuniversitar pe care îl organizăm împreună. Cum am făcut şi cu alte organizaţii. Experţii din ASE şi experţii din zona practică, pentru că noi considerăm că toți trebuie să ne folosim expertiza, astfel încât să aducem nu numai copiii fermierilor, ci şi angajaţii, care sunt la început sau au oarecare vechime, dar mai trebuie să-şi mai îmbunătăţească anumite cunoştinţe. Pentru că, până la urmă, ce spuneam despre competitivitate, calitate şi costuri performante, nu le putem obţine fără forţă de muncă înalt calificată. Iar dacă am trecut prin crize, şi aţi văzut că am avut poate prea multe crize în ultimul timp – am început cu criza COVID, cu criza energetică, cu războaiele care se întreţin, cu criza economică şi toate pe care le-am mai avut – Doamne, fereşte! să ajungem într-o criză acută de forţă de muncă înalt calificată, pentru că celelalte crize aţi văzut, de bine, de rău le depăşim, 2, 3, 5 ani, nu se ştie, dar le depăşim. Cum am depăşit-o şi pe cea din 2009, o depăşim şi pe aceasta, pentru că sunt cicluri pe care trebuie să le parcurgem şi trebuie să fim mai atenţi la luarea deciziilor, mai ales pe zona economică.

Dar, dacă ajungem într-o criză acută de forţă de muncă calificată, această criză nu va trece într-o perioadă scurtă. Asta înseamnă un ciclu mult mai larg, dacă luăm din zona în care intră în clasa I până ajunge cu studii superioare, ţine minimum 15 ani. Adică foarte mult ar însemna o astfel de criză. Şi trebuie să fim atenţi, astfel încât toţi responsabilii de această pregătire profesională să aducem contribuţii, astfel încât să menţinem trează intenţia acestor copii de a învăţa. Şi să ştiţi că, faţă de ce am văzut eu în lume, încă avem la această vreme copii care vor să înveţe. Sigur, a crescut numărul de locuri. Pe vremea noastră, dacă luăm strict Facultatea de Economie agroalimentară şi mediu, eram 75 în serie. Atâţia absolvenţi am fost. Acum avem peste 300. E clar că sunt mulţi, dar din ei trebuie să-i alegem pe cei care sunt cei mai buni, şi eu vă spun că sunt 50-60, fără doar şi poate, pe care anual economia României se poate baza, astfel încât să putem să ajungem la obiectivele pe care ni le-am propus.

„Dacă merge bine ţării, o să ne meargă bine la toţi”

Suntem într-un moment de criză economică. Asistăm la o serie de măsuri pe care Guvernul le ia în acest moment, greu de suportat de populație. Uitându-ne la agricultură, observăm că tot ceea ce producem, materia primă, pleacă în afară, fiind și prost plătită. Ce e de făcut, din punctul dvs. de vedere?

Nicolae Istudor: Aş începe de la o cifră care sigur spune totul. Şi nu este o cifră trecătoare, întâmplătoare. În anul 2024, balanţa de comerţ exterior pentru produse agroalimentare este deficitară cu 3,4 miliarde de euro. Şi atunci, noi trebuie să ne punem un semn de întrebare. România are un potenţial fantastic agricol, agroalimentar. Şi atunci, de ce ajungem la astfel de situaţii? Noi am făcut o analiză, pentru că avem un program prin care, din banii primiţi de la Ministerul Educaţiei pentru cercetare, există o sumă de 100 de milioane alocată pe an pentru toate universităţile, nouă ne revin 3,5 milioane. Alocăm câte 100.000 de lei pentru fiecare facultate care primeşte o temă de cercetare, dar din mediul de afaceri. De la minister, organizaţii publice sau private. Şi noi, Facultatea de Economie agrară, acum un an am avut acest proiect cu măsuri de echilibrare a balanţei de comerţ exterior. De aceea ştim cifrele. Şi mă uitam pe categorii de produse. Nu avem decât cinci categorii de produse unde avem excedent, şi aici avem la cereale, aşa este de ani buni, avem la animale vii, la floarea-soarelui, pentru că e vorba de plante uleioase, şi mai avem la tutun şi produse din tutun. Şi mai sunt alte produse de vreo 7 milioane euro, dar cel mai mare excedent îl avem pe cereale. Restul, la toate celelalte produse, deficit. Pe care putem să le producem noi. Şi nu carne. Carnea are peste 2 miliarde.

Atunci, spunem aşa: exportăm cereale, din păcate unele sunt luate direct din câmp, la recoltare, pentru că n-avem depozite, iar depozitele – nu vreau să vorbesc cu păcat şi să nu fiu înţeles greşit că ar fi ceva în neregulă – nu sunt depozite româneşti. Ele sunt depozite ale unor firme străine şi acele cereale se duc în ţările acelea, cu această chestiune legată de faptul că valoarea adăugată este foarte mică la materie primă. În loc să le folosim pentru creşterea animalelor. Noi spunem numai de industrializare, dar haideţi să vedem în istoria agriculturii cât de reprezentativ este sectorul zootehnic. Noi am pierdut foarte mult pentru faptul că n-am mai investit în zootehnie. Eu ţin minte subvenţia, prin 2001-2004, când eram secretar de stat în Ministerul Agriculturii: ajunsesem să echilibrăm: 50% pe producţie vegetală, 50% pe creşterea animalelor. Aici trebuie văzut. Pe două canale trebuie lucrat. Sigur, industrializarea fără doar şi poate, dar ea presupune şi industrializare de produse zootehnice, care înseamnă valoare adăugată şi mai mare, că vine valoarea adăugată de la materia primă pe producţie vegetală, valoare adăugată de la creşterea animalelor, continuă cu industrializarea şi se închide cu distribuţia, unde în acea zonă găsim şi profiturile cele mai mari. Şi atunci, trebuie realizată o înţelegere pe întreaga filieră a produsului. În această filieră toată, cel care pierde, din păcate, este fermierul şi aici nu este în regulă. În ultimul timp, prin proiectele astea pe care le-am avut cu supermarketurile, am avut vreo trei proiecte cu marile supermarketuri din România, sunt interesaţi, au constatat că şi pentru ei este avantajos să vândă produse româneşti.

Vedeţi, partea aceasta de comercializare este o altă problemă. Poate că ar trebui ca producătorii să se asocieze real, să-și întemeieze cooperative, să-și deschidă propriile magazine...

Nicolae Istudor: Știți bine, sunt o serie de sechele legate de cooperative. Dar, cei care au trăit cooperativizarea, din păcate, nu mai sunt printre noi. Ar trebui să gândim în viitor. Cooperativa nu va mai fi niciodată confiscată de stat. Dar la fel de adevărat este că trebuie să avem un management performant, să aducem oameni pregătiţi în zona marketingului, cooperativa care să se ocupe, după părerea mea, de studii de piaţă, de contractare, iar în spate să aibă producţia, iar producătorul să înţeleagă că el nu poate să pună la întâmplare numai cereale, pentru că ştie că exportă în pierdere, cum spuneţi, ci trebuie să facă o structură a culturilor, respectiv o structură în ce priveşte zootehnia şi tot ce înseamnă furnizare de materie primă pentru industria alimentară. Pentru că, vedeţi, noi vorbim de costuri competitive, pentru că preţul e fixat la piaţă. De aceea vorbesc eu de cost. Fiecare dintre noi, dacă ar avea afaceri în industria alimentară, în agricultură sau în distribuţie, are un cost. Preţul este la piaţă. Dacă avem costul sub preţ, atunci suntem performanţi. Şi atunci, acest cost trebuie să vedem noi cum reuşim să-l optimizăm. Pentru că, după ştiinţa mea, avem capacităţi de procesare, chiar moderne. Ele au început să se modernizeze de la programul SAPARD, apoi cu tot ce înseamnă programe de dezvoltare rurală. Dar cred că n‑am dimensionat bine capacităţile de procesare. Şi atunci, gradul de utilizare al capacităţii de procesare nu este cel optim. Nu zice nimeni să fie sută la sută, nu zice nimeni să se mai lucreze în trei schimburi, ca pe vremea lui Ceauşescu, n-ai cum. Este imposibil. Dar măcar într-un schimb să utilizăm 80%, 85%, 90% grad de utilizare a capacităţii de producţie, pentru că obţinem cel mai mic cost pe unitatea de produs. Pe măsură ce se reduce gradul de utilizare a capacităţii de producţie, costul fix mediu creşte, şi atunci costul total creşte şi ne duce în afara pieţei.

Punctele de sacrificare, micile făbricuţe de procesare locale, pot determina o dezvoltare mai bună la nivel regional?

Nicolae Istudor: Da. Tot în sistem cooperatist, tot în sistem organizat. UE a găsit o denumire ca să mute atenţia dinspre cooperative, le-a zis „grupuri de producători”. E tot aia, grup de producători nu înseamnă altceva decât cooperativă. Deci tot printr-un sistem de asociere prin care să se strângă mai mulţi la un loc, ca să poată să aibă ce procesa. Şi sigur că aici totul trebuie să fie şi controlat. Adică noi trebuie să realizăm că nu se poate vinde nimic pe piaţă decât sub control sanitar-veterinar. Altfel nu reuşim. Haideți să nu luăm din lumea europeană sau din toată lumea numai ce ne convine nouă, ci să luăm ceea ce se pliază pe economia noastră şi care e în avantajul României, pentru a ajunge la a nu mai avea balanţă de comerţ exterior deficitară. Am văzut măsurile, astea sunt, n-avem ce face, ele sunt de urgenţă, de o stare foarte delicată a economiei, dar noi dacă nu ne gândim pe viitor să producem, că dezvoltarea noastră, creşterea PIB-ului, este prin importuri, nu prin producţia noastră. Că, dacă ar rămâne banii şi profiturile aici, s-ar investi şi atunci economia s-ar dezvolta. Noi degeaba mergem numai pe reduceri de cheltuieli şi pe creşteri de taxe. Trebuie să gândim programe de susţinere a producţiei interne, a producţiei agricole sau a ceea ce putem să producem noi. Nu e normal să importăm ceea ce putem să producem noi. Dacă se uită cineva în „Cartea produsului” a lui Parpală, cel mai mare specialist în economie agrară din sud-estul Europei înainte de 1989, recunoscut de Europa, nu de noi, spunea aşa: producţia agricolă a României trebuie să fie remanentă. Producem ce este necesar, surplusul îl exportăm şi importăm numai ce nu putem produce. E total valabil. Este scris de un om de dinainte de 1989, dar să ştiţi că n‑are prefaţă în care să-l laude pe Ceauşescu. Dacă vă uitaţi pe acea carte, eu am de gând să o public în mai multe volume şi să le transmit că ceea ce a scris profesorul înainte de 1989 se justifică la vremea asta. Eu am lucrat şi într-o organizaţie, mi se spunea adeseori că „teoria ca teoria, practica ne omoară”. Sunt bune amândouă. Teorii, principii economice trebuie să le ştim şi să le aplicăm în practică. Nu pot funcţiona una fără alta. Dacă noi îi învăţăm pe copii numai teorie, nu e destul. De aceea noi facem practică şi la programul de licenţă, dar la masterat avem foarte mulţi din mediul de afaceri. Pe anumite teme, ei vin şi explică de la firul ierbii, din procesul de producţie, de la locul de muncă. Locurile de practică, la fel, le negociem foarte clar, şi cu Ministerul Agriculturii, dar şi cu organizaţiile cu care avem parteneriate, astfel încât copiii să meargă acolo şi să vadă cu ochii lor. Aşteptăm cu mare interes, deşi tragem de ea din 2009, să intrăm şi noi în posesia Staţiunii de Sfeclă de Zahăr şi Substanţe Dulci de la Fundulea, e pe circuit pentru semnături, astfel încât să avem bază de practică pentru copiii de la economie agrară, să mergem acolo şi să le arătăm efectiv activităţi de producţie, laboratoare şi tot ce înseamnă cercetare.

Care ar fi, în opinia dvs., soluţiile de rezolvare a crizei actuale, şi economice, dar cu deosebire pentru agricultura României?

Nicolae Istudor: Soluţiile nu se găsesc de azi pe mâine şi nu le poate da un singur om. Din analizele pe care le-am făcut noi, pentru că orice soluţie trebuie să aibă în spate analize, și aş pleca de la ce am discutat puţin mai devreme, cu acest deficit pe balanţa de comerţ exterior la produsele agroalimentare. Să facem în aşa fel şi să avem programe prin care să producem noi ceea ce putem produce în interior şi să nu mai importăm. În agricultură, aş pune un accent foarte mare şi i-aş sprijini foarte mult pe tinerii fermieri. Trebuie ca noua generaţie să preia frâiele afacerilor în agricultură, astfel încât să asigurăm că acest sector, care este cu un potenţial fantastic, să contribuie nu doar la echilibrarea balanţei de comerţ exterior, ci să avem excedent, adică să putem să acoperim deficite din altă parte. Apropo de deficit, ştiţi că, la nivel de România, avem peste 33 de miliarde de euro, la toate produsele. Deci, practic, 10% din deficit îl avem în agricultură, ceea ce nu este în regulă. Accentul pe tineri pregătiţi trebuie pus în toate domeniile de activitate. Noi avem un program foarte bine pus la punct, astfel încât să-i selectăm pentru doctorat pe cei mai buni absolvenţi de la programele de doctorat, să-i putem lua şi în echipele de cercetare şi să-i putem ţine în învăţământ, să asigurăm viitorul acestei universităţi.

O altă soluție pe care aş vedea-o, de data aceasta mă gândesc la economie în general. Ar trebui să se ţină cont mai mult de către decidenţii politici de părerile avizate, de soluţii care sunt fundamentate ştiinţific. Sigur, sunt o serie de măsuri pe care trebuie să le luăm rapid, dar ele sunt temporare. Ar trebui supuse analizei, după care să se ia o decizie în funcţie de soluţii fundamentate, fără patimă politică. Şi… să dea Dumnezeu să fim mai uniţi, românii să nu fie dezbinaţi. Acum alegerile s-au terminat, sunt funcţiile bine stabilite în stat, după părerea mea n-avem ce să comentăm, trebuie să-i respectăm pe cei care sunt în funcţie şi toţi să participăm la bunul mers al ţării, că, altfel, să ştiţi că din afară nu vin soluţii neapărat care să ne ajute pe noi. Am trăit acolo şi am văzut. Când ne duceam pe la Bruxelles, ne dădeau soluţii care sunt general valabile. Soluțiile bune trebuie să le găsim noi, în interior. Noi trebuie să avem grijă să ne rezolvăm problemele în interior, că ne va fi bine la toţi. Dacă merge bine ţării, o să ne meargă bine la toţi.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început pe 5 martie 2026  Campania națională de informare privind depunerea Cererilor de Plată, sub sloganul: „APIA – continuăm împreună! Depune Cererea de plată în perioada: 16 martie – 5 iunie 2026”.

Astfel, Centrele județene și locale APIA organizează sesiuni de informare dedicate fermierilor, pentru a le oferi clarificări privind:

• Condițiile de acordare a intervențiilor (sector vegetal și zootehnic) și documentele necesare;

• Completarea corectă a Cererii de plată 2026 şi identificarea terenului în AGI Online;

• Obligativitatea actualizării datelor din Registrul Agricol;

• Normele privind condiţionalitatea (SMR și GAEC) și condiţionalitatea socială;

• Actualizarea datelor în BND cu privire la codurile de exploatație și animalele deținute.

Cererea de plată, inclusiv declarația de suprafață, se completează în aplicația geospațială AGI Online, conform instrucţiunilor disponibile pe site-ul APIA.

Agenția precizează că, începând de miercuri – 4 martie 2026, se pot actualiza/digitiza parcelele pentru cererea 2026 în aplicația AGI ONLINE, urmând ca de la data de 16 martie 2026 să fie activate și fluxurile specifice pentru solicitarea sprijinului și realizarea verificărilor aferente.

În cazul accesării schemelor din sectorul zootehnic, fermierii vor completa declarația specifică sectorului, conform programării stabilite cu funcționarii APIA, înainte de accesarea AGI Online.

Se va depune o singură Cerere de plată, chiar dacă solicitantul utilizează suprafețe de teren și/sau deține exploatații în localități sau județe diferite.

La completarea Cererii, fermierii care sunt beneficiari APIA își vor actualiza informațiile pentru Campania 2026.

APIA recomandă fermierilor:

• Să verifice la primăria unde este înregistrat terenul situația înscrierii acestuia în Registrul agricol;

• Să se asigure că documentele care atestă utilizarea terenului sunt valabile la data depunerii cererii;

• Să verifice actualizarea datelor animalelor în Baza Națională de Date (BND), dacă dețin exploatații zootehnice.

Responsabilitatea privind legalitatea și valabilitatea documentelor aparține fermierului și/sau autorității emitente, după caz.

Semnarea cererii de plată este obligatorie, iar APIA încurajează utilizarea semnăturii electronice, ca instrument modern și eficient pentru finalizarea procesului de depunere a cererilor.

Materialele de informare aferente Campaniei sunt disponibile pe site-ul instituției și la Centrele județene și locale APIA.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, AICI!

Lucrurile valoroase apar ca urmare a unei nevoi, ca soluție pentru o problemă întâmpinată. Această afirmație poate părea un truism, dar încă sunt oameni care cred că o afacere ar trebui pornită de la ceea ce presupun ei că ar fi bun pentru piaţă şi nu de la o necesitate expresă. Or, istoria companiei germane HORSCH Maschinen GmbH este o dovadă că o trebuință satisfăcută devine utilă în aceeași măsură și altora cu aceleași nevoi. Degeaba inventăm lucruri, dacă nu are nimeni nevoie de ele. Am preluat pentru a prefața scurtul interviu cu Philipp Horsch câteva fragmente din istoricul acestei companii de pe site-ul lor.

La originea acestei companii nu a stat o strategie industrială, ci o experiență agricolă de familie, începută cu mult înainte de fondarea propriu-zisă a companiei.

În 1969, Dankwart Horsch, tatăl lui Michael și Philipp Horsch, a preluat în arendă ferma Sitzenhof, în apropiere de Schwandorf, Bavaria. Pentru el a fost o oportunitate de dezvoltare pentru că deja avea o mică fermă. Familia Horsch era, prin mai multe ramuri, profund legată de agricultură, așa că la reuniunile de familie discuțiile se concentrau pe problemele pe care le întâmpinau în fermele lor (unele, cu soluri pietroase sau aflate în zone colinare slab productive) și pe găsirea de soluții.

Foto: Horsch

În acest context, familia Horsch a fost una dintre adeptele timpurii ale agriculturii no-till, într-o perioadă în care renunțarea la plug era considerată, în Germania, o abatere serioasă de la normele agronomice acceptate. Într-un astfel de mediu au crescut copiii lui Dankwart și Brunhilde Horsch, fiind puternic influențați de spiritul de unitate al familiei și de ideile lor progresiste în domeniul agricol. Cei cinci băieți au urmat cu toții o pregătire agricolă, fiind învestiți cu încredere de către părinții lor care i-au lăsat, încă adolescenți fiind, să administreze ferma câte un an fiecare. Michael Horsch, cel mai mare dintre frați, fiind pasionat de mașini, avea să-și dovedească talentul în mecanizare, realizând la solicitarea unui unchi al său, care era nemulțumit de semănătorile de pe piață, ce se foloseau pentru semănatul pe sol acoperit cu folie de plastic, o mașină nouă, mai bună decât ce exista pe piață. Satisfacția acestei reușite i-a dat curaj să dea curs altor probleme cu care se confruntau numeroșii membri ai familiei Horsch în propriile ferme. Atenția sa s-a îndreptat către dezvoltarea unei mașini capabile să semene sub resturi vegetale. Produsul final al acestei etape de dezvoltare a fost „Seed-Exactor”, utilaj care avea să stea la baza fondării ulterioare a HORSCH Maschinen GmbH. În primă fază, mașina a fost utilizată exclusiv de membrii familiei, însă interesul pentru Seed-Exactor a depășit rapid cercul familiei Horsch. Pentru că proiectele de dezvoltare a utilajelor necesitau investiții tot mai mari, unii membri ai familiei l-au sfătuit pe Michael Horsch să-și înființeze propria companie. Ca urmare, în 1984 a fondat, împreună cu unchiul său Walter Horsch (care a avut un rol esențial în organizarea financiară și administrativă a companiei), HORSCH Maschinen GmbH. În aceeași perioadă își cunoaște și viitoarea soție, fata unuia dintre beneficiarii Seed-Exactor, Manfred Dorsemagen din Franța, unde a mers de mai multe ori să rezolve niște probleme tehnice. În 1988, după ce Cornelia și-a finalizat studiile în economie, ea și Michael Horsch s-au căsătorit. Soția sa avea să se implice total în companie, preluând pentru început responsabilitatea pentru vânzări și marketing.

Foto: Horsch

Philipp Horsch, cel cu care ne-am întâlnit la standul companiei de la Agritechnica 2025, s-a alăturat fratelui său la mijlocul anilor '90. Format atât ca fermier, cât și ca inginer, Philipp Horsch a preluat responsabilități în cercetare-dezvoltare, producție și service, contribuind la extinderea gamei de utilaje pentru lucrări minime ale solului și semănat direct. În această perioadă apar și alte dezvoltări importante, precum sistemul „Terra-Trac”, care a marcat trecerea către utilaje de mare capacitate, adaptate exploatațiilor extinse.

Astăzi, Horsch este un producător internațional de utilaje agricole, însă direcțiile sale tehnologice – semănatul direct, lucrările minime ale solului, dezvoltarea de utilaje pornind de la realitățile din fermă – își au rădăcinile în această istorie agricolă de familie. Interviul cu Philipp Horsch și soția sa oferă perspectiva directă asupra modului în care o experiență practică, începută în fermă, a fost transformată într-un proiect industrial de amploare.

Vizitând standul Horsch de la Agritechnica 2025, l-am întâlnit pe Philipp Horsch alături de soția sa Elke, despre care am aflat cu plăcere că este de origine din România, fapt care ne-a facilitat dialogul cu domnul Horsch. Vă invităm să citiți în continuare scurtul interviu pe care ni l-au acordat.

Am să încep cu o întrebare mai personală, asta pentru că v-am întâlnit aici alături de soție, care ne-a surprins cu faptul că vorbește românește: cine a fost mai întâi, soția sau firma? 

Philipp: Compania este înființată înainte de a ne cunoaște, este mai veche. 

Elke: (râde și completează) Dar nu e cu mult mai în vârstă decât mine.

Cum a început povestea Horsch? 

Philipp: Compania a luat ființă acasă, la ferma părinților noștri. Suntem cinci frați și toți am învățat meseria de fermier. Fratele meu cel mai mare, Michael, a fost cel care a început să se ocupe de utilaje, iar noi, ceilalți, am gândit împreună cu el și am lucrat alături de el. La început, primii clienți au fost familia și rudele. Apoi, pas cu pas, firma a crescut. A venit căderea Zidului Berlinului și în 1990 granițele au fost deschise către est și compania a început să crească și mai mult, iar din 2000 creșterea a fost foarte rapidă. Din familia noastră, doar eu și fratele cel mare suntem în firmă, ceilalți frați au rămas fermieri.

Așadar, frații au fost primii care au beneficiat de echipament. 

Philipp: Exact, ei au fost primii care au folosit utilajele, dar au și contribuit la realizarea lor.

Care a fost primul utilaj realizat? 

Philipp: Primele utilaje au fost semănători pentru semănat direct cu capete de frezare rotative (utilajul numit Seed-Exactor era o semănătoare al cărei principiu de funcționare era unul neconvențional: o freză orizontală tăia stratul superior al solului și, în timp ce pământul era încă în aer, semințele erau plasate sub acesta, fiind ulterior acoperite de solul care cădea. n. r.). La acea vreme, pe piață nu existau astfel de mașini. Noi făceam mult semănat direct în fermele noastre și aveam nevoie de soluții adaptate. Așa au apărut primele semănători, unele acționate cu freze rotative.

Marii fermieri au fost cei care au venit cu ideile pentru a construi mașinile care îi ajută să recolteze, să pregătească și, bineînțeles, să întrețină culturile după recoltare? 

Philipp: Da, fără îndoială. Noi înșine provenim dintr-o exploatație mare, prin urmare, am fost întotdeauna conștienți de problemele cu care se confruntă fermele mai mari. Și, bineînțeles, am făcut întotdeauna schimb de idei cu mulți fermieri. Acest lucru duce în mod natural la idei noi. Și toate acestea sunt globale, desigur.

Așadar, echipamentele sunt construite practic în funcție de nevoile fermierilor, fie la scară mare, fie la scară mică? 

Philipp: Nu doar în ceea ce privește nevoile lor, ci și în funcție de ideile noastre despre cum vrem să contribuim la viitorul agriculturii.

Există o rețetă a succesului? 

Philipp: Da, cheia succesului este, în cele din urmă, orientarea către client. Este esența. Asta înseamnă că trebuie să ai contact cu fermierii, să fii aproape de probleme – acesta este, cu siguranță, unul dintre cele mai importante aspecte.

Europa vrea să devină verde, cum vedeți această problemă din perspectiva dumneavoastră? 

Philipp: Green Deal-ul a fost, în cele din urmă, ajustat. Cea mai mare parte a agriculturii este deja verde, iar Europa a învățat să abordeze acest subiect cu mai multă obiectivitate. Acest lucru ne ajută, în mod natural, să atingem obiectivele propuse.

Privind în urmă, ați mai începe acest business în familie? 

Philipp: Absolut, pentru că a funcționat excepțional. 

Elke: Pentru că suntem noi înșine pasionați de agricultură.

A fost un avantaj că ați fost fermier? 

Philipp: Nu a fost doar un avantaj, ci o condiție de bază.

Care ar fi cea mai mare bucurie pentru dumneavoastră? 

Philipp: Ca afacerea să rămână în familie și să fie dusă mai departe de următoarea generație. Suntem deja în acest proces. Suntem patru acționari și avem, în total, 13 copii. Primii patru sunt deja implicați în companie – trei băieți și o fată. Și vor urma și alții.

Aveți vreun regret? 

Philipp: Nu.

Ați pus vreodată munca mai presus de familie? 

Elke: (râde și răspunde în locul lui) Întotdeauna! Dar n-am avut niciodată un moment în care asta să fi fost o problemă.

Asta pentru că l-ați înțeles și l-ați susținut. 

Elke: Da. 

Philipp: Compania a fost întotdeauna o prioritate. 

Elke: Noi, când ne-am căsătorit, am decis amândoi că firma o să fie primul nostru țel în viață.

Philipp: Dar dacă există probleme ocazionale în cadrul familiei, familia trebuie să se controleze în acel moment. 

Elke: Și nu au fost niciodată mari probleme în familie. Avem trei copii adulți acum. Am fost binecuvântați și n-am avut niciodată probleme așa mari, ca să nu le putem rezolva.

Cum v-ați întâlnit? 

Philipp: La studii, la Mannheim, ca studenți. 

Elke: Eu studiam psihologia. Locuiam în Baden-Württemberg, dar studiam în Mannheim.

Ce vă mai doriți pentru viitor? 

Philipp: Sunt mulțumit. Dacă putem continua așa, este suficient pentru mine.

Articol de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU