Grupul SDF (Same Deutz-Fahr), unul dintre liderii globali în producția de tractoare, utilaje de recoltat, tractoare electrice autonome și motoare diesel, a inaugurat o nouă clădire care găzduiește departamentele de vânzări, administrative, service și cercetare-dezvoltare, la sediul din Lauingen, Germania.

Noua clădire asigură spațiu pentru 80% dintre angajații care își desfășoară activitatea în locația din Lauingen, pe o suprafață de 1.700 mp. Acest proiect face parte dintr-un amplu plan de dezvoltare început în 2017, odată cu lansarea unității de producție DEUTZ-FAHR Land, dedicată producției de tractoare de mare putere, de până la 340 CP.

Etapele dezvoltării au continuat cu inaugurarea Arenei DEUTZ-FAHR – un centru inovator dedicat clienților, care cuprinde un muzeu spațios în interior, un cinematograf, un showroom, precum și săli de conferințe și training. Noua clădire completează armonios ansamblul existent, aliniindu-se la liniile de design arhitectural și oferind spații interioare luminoase, în care soluțiile moderne contribuie la o organizare optimă a activităților.

Conceptul de spațiu deschis promovează comunicarea și colaborarea între echipe, oferind în același timp zone dedicate pentru munca individuală. În plus, zonele de pauză desemnate oferă oportunități suplimentare de schimb și interacțiune activă între angajați.

Materialele extrem de sustenabile și infrastructura IT de ultimă generație asigură un mediu interior profesional, modern și orientat spre viitor. Noua clădire este completată de o zonă exterioară de aproape 4.000 mp de spațiu verde nou creat, care include plantarea a 32 de copaci noi.

Construită conform standardului înalt de eficiență energetică KfW 40 EE, clădirea îndeplinește cele mai stricte cerințe de sustenabilitate și eficiență. Un sistem fotovoltaic de 53 kWp, combinat cu o pompă de căldură modernă, permite o alimentare cu energie în mare parte autosuficientă.

„Noua clădire inaugurată este o dovadă suplimentară a angajamentului SDF de a investi în sediul Grupului din Germania, care include DEUTZ-FAHR Land și DEUTZ-FAHR Arena. Ne străduim nu doar pentru excelență în design, producție și tehnologie, ci și pentru a crea un mediu de lucru primitor care să încurajeze colaborarea între diferite echipe”, a declarat Lodovico Bussolati, CEO al SDF, care a adăugat că, în acest context, marca Deutz-Fahr se confirmă ca brandul emblematic al Grupului.

„Noua clădire reprezintă un mediu de lucru modern, funcțional și orientat spre viitor. Soluțiile de construcție pe care le-am adoptat asigură o eficiență energetică excelentă și sustenabilitate, în conformitate cu cele mai înalte standarde din industrie”, a subliniat Alessandro Sapio, director operațional al Same Deutz-Fahr Germania.

Grupul SDF (Same Deutz-Fahr) este reprezentant în România de către NHR Agropartners, companie care, în prezent, deţine o reţea de 13 filiale, oferind o gamă complexă de produse şi servicii: vânzare utilaje agricole şi piese de schimb, ateliere de reparaţii şi echipe mobile de intervenţii, mai mult de 200 de angajați şi în portofoliu mărci de top distribuite exclusiv cum ar fi Deutz-Fahr, Same, JCB, Hardi, Bogballe, Poettinger, Sfoggia, Einboeck pentru a numi doar câteva dintre acestea.

„În activitatea NHR Agropartners pilonii de bază îi reprezintă stabilitatea şi sustenabilitatea, respectul faţă de client, încrederea în relaţiile construite, seriozitate şi, cu certitudine, perspectiva în viitor”, punctează Anamaria Damian, director general al companiei NHR Agropartners.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Până la jumătatea sec. al XX-lea, principalele măsuri de reducere a gradului de îmburuienare din culturile agricole erau lucrările de prășit și plivitul manual în culturile cu distanță redusă între rânduri. Odată cu apariția erbicidelor și prin specializarea acestora pe tipuri de culturi și pe specii de buruieni, reducerea gradului de îmburuienare era asigurat, determinându-i pe unii agricultori să considere că prașila nu mai este necesară.

Cercetări riguroase în domeniu au demonstrat că prașila are multiple roluri și în primul rând de gestionare a apei din sol, motiv pentru care marele prof. acad. Gheorghe Ionescu-Șișești a afirmat că două prașile fac cât o udare.

În mod concret, erbicidarea nici nu se poate aplica peste tot, deoarece:

• există parcele mici, cu diverse culturi, și driftul erbicidelor poate deveni toxic pentru unele culturi;

• extinderea chimicalelor devine tot mai restrictivă;

• sunt indicate metode de luptă integrate cu buruienile, inclusiv cu prașile și mai puține erbicide, mai prietenoase cu mediul;

• în cazul culturilor prășitoare, se recomandă numai erbicidarea pe rând, folosind doar 1/3 din doza de erbicid.

Lucrarea de prășit are multiple avantaje, printre care: controlul gradului de îmburuienare până sub pragul economic de dăunare (PED); precum și acumularea și conservarea apei în sol prin stratul superficial afânat (mulci) realizat prin lucrarea de prășit care permite infiltrarea apei din precipitații și barează ridicarea apei la suprafață pentru evaporare, deoarece capilaritatea este întreruptă. Spre exemplu, pierderile de apă din sol în cultura de porumb neprășit au fost de 4,9 mm/zi, iar la porumbul prășit, de 1,8 mm/zi.

De asemenea, afânarea superficială a solului permite păstrarea aerului și a căldurii necesare creșterii rădăcinilor și activității microorganismelor din sol. Prezența oxigenului asigură desfășurarea proceselor de oxidare, cu eliberare de energie, necesară creșterii rădăcinilor și proceselor de absorbție a apei și nutrienților. Totodată, se asigură eliminarea CO₂ care poate deveni toxic.

Prin această afânare se asigură evitarea crustei și asigurarea unui regim aerohidric și termic optim cu 2/3 apă și 1/3 aer; se astupă crăpăturile prin care se pierde cu 18-20% mai multă apă din sol; se asigură o mai ușoară și completă valorificare a îngrășămintelor aplicate; prezența stratului afânat la suprafața solului favorizează infiltrarea apei din precipitații și reduce eroziunea solului; accesul ușor al aerului în sol intensifică procesul de simbioză la plantele leguminoase, sporind nivelul și calitatea recoltelor. De pildă, la soia, fără buruieni, prin prașilă a crescut producția cu 24%.

Prin prașile se pot reduce sau înlătura erbicidele asigurând reducerea cheltuielilor, a poluării și stresul plantelor. Totodată, prin prașile se îmbunătățesc fertilitatea și sănătatea solului și se asigură menținerea biodiversității (producție de porumb erbicidat – 100%, erbicidat și prășit – 124%. Producție la floarea-soarelui netratată – 48%, erbicidată – 85% și prășită – 100%).

Numărul prașilelor depinde de frecvența precipitațiilor (se produce crustă), de starea de îmburuienare și de starea fizică a solului.

Se lucrează cât mai superficial, să taie rădăcinile buruienilor la 2 cm adâncime, buruienile rămân la suprafața solului, se usucă și au rol de protecție. Prin aceasta se evită deranjarea rădăcinilor la plantele de cultură.

Se prășește când buruienile sunt mici și nu după ce înțelenesc solul când se lucrează greu, cu consum mare de motorină și când deja au consumat din apă și nutrienții necesari plantelor.

Cultivatorul folosit la prășit trebuie să aibă lățimea de lucru egală cu a mașinii cu care s-a executat semănatul, iar tractorul va intra pe aceleași urme ca la semănat.

La porumb: prașila I se face când are 3-5 frunze, cu zona de protecție de 8-10 cm, cu discuri de protecție, cu viteza de lucru de 3-4 km/oră. Prașila a II-a și a III-a se face după câte două săptămâni, zona de protecție 10-15 cm, viteza 7-8-10 km/oră.

O lucrare de prășit de calitate se obține cu un cultivator bine pregătit și corect reglat.

1. Reglarea simetriei agregatului se realizează prin montarea secțiilor de prășit, pe bara-cadru, la distanță egală, pornind de la centru spre margini;

2. Orizontalitatea cadrului pentru a fi paralel cu suprafața solului se reglează cu ajutorul tiranților tractorului;

3. Distanța între secțiile de prășit se realizează în funcție de schema de semănat, astfel încât centrul fiecărei secții să corespundă cu centrul intervalului dintre rânduri;

4. Orizontalitatea secțiilor de prășit urmărește ca toate cuțitele să atingă solul pe toată lungimea tăișului. Se realizează de la paralelogramul articulat.

5. Montarea corectă a cuțitelor pe fiecare secție se realizează în funcție de distanța dintre rânduri și de mărimea zonei de protecție.

6. Adâncimea de lucru se reglează de la roțile de copiere ale secțiilor de lucru, care se ridică față de nivelul tăișului cuțitelor cu o distanță egală cu adâncimea de lucru, mai puțin 1-2 cm, cât pătrund roțile în sol. Sub aceste roți se introduc cale de lemn de grosimea respectivă.

7. Apăsarea pe sol a secțiilor de lucru se realizează prin poziționarea corespunzătoare a arcurilor de apăsare în mânerul de reglaj și prin montarea unui număr corespunzător de arcuri.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: De ce trebuie redus gradul de îmburuienare din culturile agricole

Patul germinativ și semănatul de calitate asigură recolte bogate

Cum reducem pierderile de apă din sol

Activitatea de ameliorare este foarte importantă pentru zootehnia unei țări, pentru că, la animalele de fermă, prin ameliorare se îmbunătățesc calități cum ar fi: producția, fertilitatea, ratele rapide de creștere, rezistența la boli, la condiții de stres, reducerea consumului de furaje pe unitate de creștere, proporții mai bune ale diferitelor părți ale corpului etc. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor (ICDCOC) Palas - Constanța desfășoară activități de cercetare la nivel național în patru domenii: nutriție, tehnologii de creștere, exploatare genetică și ameliorare-reproducție. Despre ameliorarea la speciile ovine și caprine am stat de vorbă cu Radu Răducu, director general ICDCOC Palas.

Radu Răducu: Ca efectiv total de ovine, suntem pe locul trei în Europa. Însă în ceea ce privește ameliorarea spre o anumită producție, spre o performanță productivă, fie lapte, fie carne, fie prolificitate, România a lăsat și încă lasă de dorit. Spun acest lucru pentru că decenii la rând activitatea de creștere a oilor era axată în principal pe producția de lână. Ajungând acum la preocuparea și la situația unităților de cercetare din domeniu, trebuie spus că o preocupare a institutului nostru de la înființarea lui și până la această dată a fost să creăm progres genetic care să fie folosit de crescători să-și îmbunătățească performanțele, pentru o anumită producție sau alta, la efectivele pe care le dețin, în felul acesta stimulându-i să mențină și să transmită mai departe, continuatorilor lor, urmașilor lor, preocuparea sau dorința de a dezvolta această specie, de ovine, dar și de caprine, că și ele sunt în preocupările noastre.

„Ăsta este rostul nostru, al cercetătorilor, să creăm ceva care să-l determine pe crescător să îl folosească și să-și îmbunătățească situația economică a exploatației.”

Reporter: Adică de a face rentabilă creșterea oilor și caprelor.

Radu Răducu: Da. Ăsta este și rostul nostru, al cercetătorilor, să creăm ceva care să-l determine pe crescător să îl folosească și să-și îmbunătățească situația economică a exploatației. Că altfel n‑ar mai continua această activitate. Problema este că, de-a lungul timpului, noi am demonstrat că suntem creatori de produs genetic, avem creații noi biologice omologate, foarte bine stabilizate genetic, cu performanțe care ne încântă. Nu ne încântă numai performanța obținută în cadrul unității noastre, ci chiar și la crescătorii care au luat de la noi animale de reproducție, masculi și femele. Facem noi ce facem, dar efortul pe care-l facem este mic la scară națională, pentru că oricât ar fi, cu efectivul pe care îl avem noi nu putem să acoperim întreaga cerință de progres genetic care ar fi normal să fie la această specie. Și de aceea trebuie neapărat – e în gândirea noastră, dar știu că era și în gândirea Ministerului Agriculturii – faptul că trebuie înființate acele ferme de elită care, utilizând progresul genetic realizat de noi, să-l multiplice și să-l distribuie la crescători.

Reporter: Iar fermele de elită au rămas doar la stadiul de idee, nu?

Radu Răducu: Așa este, dar niște încercări totuși sunt. Spun încercări pentru că nu s-a făcut o acțiune organizată, stabilită concret: facem atâtea ferme sau ceva. Au apărut câteva ferme de elită, ferme cu care noi colaborăm, în sensul că mai mult a venit din partea crescătorilor. A venit crescătorul și a zis: vreau să iau rasa asta de carne de la dvs., să o dezvolt la mine în unitate și mai departe să produc animale de reproducție cu genealogie cunoscută și performanță stabilită și să dau mai departe la crescători. Ei, cu aceste exploatații cărora le-am dat animale suntem într-o strânsă legătură și colaborăm. Adică facem controale ale producției pe care le obțin, îi ajutăm în întocmirea actelor planului de potrivire a perechilor în campania de reproducție, îi sprijinim în momentul în care trebuie făcută bonitarea, împreună cu asociația crescătorilor de ovine. Prin urmare, la toate acțiunile astea institutul nostru participă fără niciun fel de reținere sau să fie în vreun fel plătit.

„Noi avem deja o populație de caprine specializate pentru producția de carne, care este la această dată în izolare reproductivă, fiind foarte aproape de a îndeplini condițiile să fie omologată.”

Reporter: Institutul de la Palas a creat și omologat rase de ovine, dar și de caprine.

Radu Răducu: Am creat și omologat trei rase noi de ovine românești, cu niște performanțe deosebite.

În același domeniu acționăm în ceea ce privește caprinele. Se știe foarte clar că în România este capra Carpatină, capra Albă de Banat și mai multe rase. Nu există o rasă de specialitate pentru producția de carne. Noi avem deja o populație de caprine specializate pentru producția de carne, care este la această dată în izolare reproductivă, fiind foarte aproape de a îndeplini condițiile să fie omologată. Mai trebuie trei - patru generații de control și de selecție în cadrul acestei populații ca să îndeplinim condițiile și să facem documentația de omologare.

„Am realizat deja tipul dorit la o nouă rasă pentru producția de carne la ovine. Ne-am gândit să-i spunem Rasa Dobrogeană.”

Mai mult decât atât, noi, când vrem să facem ceva, în primul rând vedem care este situația în țară, de ce are nevoie țara, și după aia ne uităm să vedem ce este în lume realizat deja care ne-ar putea sprijini, ajuta în realizarea unei noi creații biologice sau a unei tehnologii performante. Și suntem acum în situația că am realizat deja tipul dorit la o nouă rasă pentru producția de carne la ovine, noi ne-am gândit să-i spunem Rasa Dobrogeană de carne, o rasă care să fie axată în principal spre producția de carne. Dar creșterea, sporirea producției de carne se face atât prin prolificitate, cât și prin performanța sau aptitudinile pentru producția de carne a acestei noi creații biologice.

Am plecat de la utilizarea oilor din rasa prolifică Palas, rasa noastră, care dă o prolificitate de 170-180%, și cu o rasă de carne din Franța, Rouge de l'Ouest, care are o prolificitate de peste 200% și aptitudini pentru producția de carne foarte bune. Avem realizat la această dată un efectiv de circa 400 de femele de diverse generații, prima generație având acum vârsta de cinci ani, deci mai merg cel puțin un an sau doi la reproducție. Dar pe noi ne interesează să realizăm mărimea efectivă pentru a putea intra în izolare reproductivă a acestei populații, și performanțele pe care le-am măsurat și le-am constatat până acum sunt deosebit de încântătoare. Ba mai mult decât atât, ca o completare, de la Centrul de selecție din Franța de la care am luat berbecii din rasa Rouge de l'Ouest, le-am trimis un filmuleț cu prima generație pe care am obținut-o. În răspunsul lor – și-l avem pus pe site-ul institutului – spune clar că cea mai bună reușită dintre toate încercările care s-au făcut la nivel de Europa sau chiar din lume utilizând rasa lor, Rouge de l'Ouest, este cea pe care am obținut-o noi. Ne-a bucurat foarte mult această laudă.

Reporter: Ce înseamnă un reproducător care ameliorează și un reproducător care doar arată bine?

Radu Răducu: O aparență te poate înșela. Care este diferența între un reproducător care are calitate și unul care arată calitate este faptul că cel care are calitate este rezultatul unei munci de selecție și de urmărire a evoluției lui, a dezvoltării corporale, a stării de sănătate, a funcției de reproducție zeci de ani. Nu poți să spui că, într-adevăr, obținerea unui hibrid, a unui metis de primă generație între o rasă locală și una amelioratoare îți dă un rezultat spectaculos, dar aici este vorba de vigoarea hibridă. Este vorba de performanță. Că această performanță trebuie măsurată și controlată generații la rând, mai ales făcându-se testarea după descendență, care înseamnă un număr de ani în care fiecare produs să fie urmărit sub toate aspectele, să vezi care pot fi și consecințele unor rezultate mai puțin concludente. Deci, dacă nu se face o muncă în care să fie un plan stabilit, de la ce pleci, unde trebuie să ajungi și etapele intermediare pe care trebuie să le controlezi, nu poți fi sigur de o performanță stabilă și care să aducă beneficii celui care folosește reproducătorul respectiv.

Să luăm cazul nostru. Anual, la Palas plecăm de la efectivul de oi-mame de circa 2.200 de capete, împărțit pe cele șase rase pe care le avem în gestiune la Palas. Deci, în ceea ce privește mărimea genetică și mărimea efectivă a raselor suntem acoperiți, adică avem cel puțin 350-400 de capete femele de reproducție. Automat, aritmetic vorbind, de la aceste 2.200 se obțin 2.200 de miei; tot aritmetic vorbind, 50%, masculi, 50% femele, deci 1.100 de miei. Nouă la Palas, de exemplu, ne trebuie ca reproducători de înlocuire un 30% din ceea ce obținem, și am avea în felul ăsta cam 700 de capete anual, tineret ovin, mascul și femel, din toate rasele, de valorificat la crescători. Fiind finanțați din surse proprii, și cea mai mare pondere din sursele proprii o constituie valorificarea animală, vânzarea de animale, automat suntem obligați să stabilim un preț care trebuie să acopere și să depășească prețul de cost cu care realizăm animalul până la vârsta respectivă. Vine partea cealaltă mai sensibilă: crescătorul este amator, îi place, vrea un berbec din rasa de lapte, un berbec din rasa Merinos, unul din rasa de carne, când îi spui că-l costă cam 3.000 de lei – cam atât ar fi cheltuiala și-ți faci calculul ca totuși să acoperi partea de venituri proprii pe care ești obligat s-o faci – spune: eu nu am atâția bani! În situația asta noi, institutul, am fi de acord să-l dăm la un preț acoperitor măcar cu cheltuielile sau chiar sub prețul de cost, numai că suntem și noi întrebați, și pe bună dreptate: cheltuiala de unde ți-o acoperi? De ce am făcut remarca asta? Aș face o propunere: noi tot suntem unități din domeniul public al statului, finanțate parțial de la bugetul de stat. S-ar putea foarte bine să se facă un calcul: am nevoie Palas să-mi dea anual 1.000 de reproducători masculi și femele, ca să dau la 50 de exploatații, câte 20 la fiecare exploatație, unde vreau să introduc progresul genetic, unde vreau să fac nucleul de fermă de elită. Cât ar trebui să dau Palasului în plus pentru asta? Două milioane de lei. Cu astea două milioane de lei – și cu obligația să furnizăm materialul și la calitatea respectivă – în felul acesta s-ar putea introduce progresul genetic în foarte multe exploatații, n-ar mai fi reținerea crescătorului că „n-am atâția bani să iau animalul”. În plus, asta ar fi și pentru noi o satisfacție a datoriei împlinite și ne-ar ajuta foarte mult în a avea puterea să „controlăm” evoluția acestor efective la diverși crescători.

Este totuși o constrângere. Vă dau exemplul de anul ăsta: la ora actuală avem 1.500 de reproducători în institut în plus față de ce ne-ar trebui, pentru că din cauza pestei micilor rumegătoare nu am putut să vindem tineretul mascul și femel de reproducție la crescători. Suntem blocați până prin noiembrie. Iar perioada propice a cam trecut. E păcat să iei animalul acum, animal cu performanță, și să-l dai la abator. Sunt niște chestii care s-ar putea discuta și înțelege. Dar vă spun, eu, cel puțin, și cunosc foarte bine rolul și colegii, și colectivul, am fi în stare să răsturnăm munții ca să facem treaba asta. Deci cu seriozitate și răspundere deplină ne asumăm într-o astfel de treabă.

Reporter: Iată o propunere interesantă. Sperăm să audă cei care trebuie să ia această măsură.

Radu Răducu: Făcându-ne cunoscute realizările, problemele, dvs., presa, ne-ați ajutat, astfel că am avut și rezultate. Sperăm să fim auziți și de data aceasta. 

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Unii cu munca, alții cu numărătoarea și huzureala

Unde este zootehnia românească?

Cercetarea care hrănește România

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a transmis informații referitoare la implementarea Programului național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM, aferent perioadei 2023 – 2026, aprobat prin OUG nr. 65/2023. Astfel, sunt semnate 20 de acorduri de finanțare, cu investiții de peste 3,6 miliarde lei.

Până la ora actuală, AFIR a încheiat 20 de acorduri de finanțare cu o valoare totală a investițiilor de 3.697.030.708 lei și o valoare a ajutorului de stat de 2.187.781.206 lei. Primele opt acorduri, semnate în luna octombrie 2024, au însumat investiții de 1.324.393.060 lei, cu un ajutor de stat de 882.650.438 lei. În perioada martie – aprilie 2025, au fost semnate încă 12 acorduri, cu o valoare totală a investițiilor de 1.486.458.089 lei și un ajutor de stat de 863.388.146 lei.

În prezent, primele opt întreprinderi beneficiare se află în etapa de demarare a investițiilor, respectiv au început lucrările de construcție sau au încheiat angajamente juridice ferme pentru achiziția echipamentelor necesare.

Proiectele contractate vizează dezvoltarea capacităților de procesare a produselor agroalimentare la nivel național și acoperă o gamă largă de activități eligibile, inclusiv prelucrarea și conservarea cărnii, a peștelui, a fructelor și legumelor, fabricarea produselor lactate, de morărit, de panificație și a zahărului.

Schema de ajutor de stat INVESTALIM beneficiază de un buget total de 590 de milioane de euro, asigurat din bugetul de stat pentru perioada 2023 – 2026. Ajutorul nerambursabil poate atinge un nivel de până la 57.750.000 euro per întreprindere, cu intensități de sprijin cuprinse între 30% și 70%, în funcție de tipul și dimensiunea beneficiarului.

Pentru anii următori, semnarea acordurilor de finanțare va depinde de alocarea bugetară disponibilă și de aprobarea creditelor de angajament prin legile bugetare anuale.

Lista finală a solicitărilor eligibile și alte detalii privind sesiunea de finanțare sunt disponibile pe site-ul oficial al AFIR: www.afir.ro.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!