Cel mai mare festival dedicat tehnologiilor de protecție a mediului și descoperirilor în domeniul sustenabilități se întoarce la POLITEHNICA București. A treia ediție BioFest 2024 are loc în perioada 28-30 martie.

Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, prin Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice, anunță cea de-a treia ediție a BioFest 2024. Festivalul dedicat tehnologiilor de protecție a mediului și descoperirilor în domeniul sustenabilități se desfășoară în perioada 28-30 martie 2024, în campusul UNSTPB.

O punte către viitor

BioFest este mai mult decât un simplu festival, evenimentul Politehnicii este considerat o punte către viitor, aducând împreună cele mai recente tehnologii, practici și soluții din industria alimentară, agricolă, protecției mediului și sustenabilității.

Care sunt cele mai recente tehnologii și practici agricole? Cum pot fermierii și producătorii agricoli să beneficieze de aceste inovații în activitatea lor de zi cu zi? Fie că vorbim de utilizarea dronelor, fie de tehnologiile avansate de imagistică pentru monitorizarea culturilor și a stării solului, acestea permit fermierilor să identifice rapid problemele și să optimizeze gestionarea resurselor.

BioFest 2024 promite să ofere participanților acces la cele mai avansate idei și produse care vor modela viitorul acestor domenii vitale.

Cum poate industria alimentară să devină mai sustenabilă? Ce rol joacă ingineria în promovarea ,,mâncării viitorului”? Printre soluțiile inovatoare care vor fi prezentate la eveniment se numără și utilizarea tehnologiilor avansate de procesare și ambalare a alimentelor, care să prelungească durata de valabilitate a produselor și să reducă risipa alimentară. Prin inovația ingineriei, se pot crea soluții și sisteme mai eficiente și mai ecologice în toate etapele lanțului alimentar, de la producție și procesare, până la distribuție și consum.

Tehnologia digitală

Desfășurat în cel mai mare campus universitar din țară, evenimentul va găzdui expozanți dintr-o varietate de sectoare, de la industria alimentară la soluții inovatoare pentru protecția mediului, oferind vizitatorilor o experiență captivantă și educativă.

Cum influențează tehnologia digitală producția, distribuția și consumul alimentar? Care sunt principalele provocări și oportunități asociate cu digitalizarea industriei? Tehnologia digitală a transformat fundamental acest domeniu. De la optimizarea proceselor de producție și distribuție prin intermediul sistemelor avansate de monitorizare și control, până la crearea de platforme digitale pentru comerțul online și aplicații mobile pentru gestionarea alimentației personale, tehnologia digitală are un impact semnificativ asupra întregului lanț alimentar.

În cadrul evenimentului se va desfășura și a patra ediție a simpozionului internațional „Food you Trust”, concentrându-se pe siguranța și controlul alimentar, într-un context deosebit de relevant pentru sănătatea publică.

Edițiile precedente ale BioFest au reunit sute de companii și zeci de mii de vizitatori interesați de tehnologiile care vor schimba modul în care ne raportăm la alimentație, mediu și agricultură.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Am urmărit cu mare interes evoluția protestelor din mai multe țări europene, cum ar fi Franța, Belgia, Polonia, Spania, România, Italia, Polonia. În toate cazurile se aduc în discuție diverse cauze care au dus la actuala situație, cum ar fi condiționalități de mediu din ce în ce mai mari, costurile foarte ridicate ale materiilor prime și combustibililor, prețurile de vânzare ale produselor agricole din ce în ce mai mici, obligații privind lăsarea unor terenuri nelucrate, creșterea costurilor birocratice și multe altele.

Un aspect care merită menționat este legat de faptul că de această dată majoritatea revendicărilor sunt adresate Comisiei Europene în totalitate sau în ,,parteneriat” cu guvernele naționale.

În același timp și în presă, dar și pe rețelele de socializare, văd numeroși ,,cunoscători” de ocazie sau membri ai unor ONG –uri ale ecologiștilor care acuză fermierii că nu vor să spună adevărurile, că au vile și mașini de lux (asta în estul Europei), că au primit subvenții cu nemiluita și multe altele de acest gen și că, de fapt, au ieșit în stradă fiindcă ,,nu se mai satură” să tot primească, dar ei în realitate ar câștiga destul.

De menționat că aceste ,,discursuri” sunt întâlnite în special în țările estice, cele mai primitive la nivel de înțelegere a fenomenelor economice, unde aproape totul se face după ureche și lipsit de profesionalism, iar campionii detașați sunt România și Bulgaria.

A nu se înțelege că în restul țărilor comunitare totul ar fi perfect, doar că acolo populația nu ,,mușcă” la toate fentele și prostiile lobbiștilor, mai ales în ceea ce privește problemele fermierilor, și aceasta are încă un respect și admirație la cotele cele mai înalte față de activitatea agricultorilor, dovadă că susținerea pentru proteste este în jurul a 90%, chiar dacă disconfortul vieții zilnice în multe situații este destul de prezent din cauza acțiunilor revendicative.

Realitatea costurilor unui fermier

Vă propun să analizăm mai în profunzime cum arată în realitate costurile unui fermier care se ocupă de cultura mare (pentru neinițiați înseamnă culturi de câmp gen porumb, grâu, orz, floarea-soarelui, rapiță, mazăre, soia și altele), iar astfel de analize (mă refer la principii, nu la modul de prezentare) mi-ar fi plăcut să văd în dezbaterea din această perioadă, astfel încât deciziile sau percepțiile publice legate de justificarea acestor proteste să nu fie date de cel care urlă mai tare, ci de cel care are argumentele cele mai solide. Văd de foarte multe ori că autoritățile care se ocupă de interesele agriculturii la nivel european, dar și național, de multe ori nici măcar nu mai au legătură cu realitățile din teren, dar asta este o altă poveste.

De aceea mi-am propus ca acest articol să fie un material ceva mai tehnic, dar făcut cumva să fie înțeles și de cei care nu sunt de specialitate sau nu au tangență cu agricultura, și are în vedere prezentarea unor devize estimative de costuri pentru principalele culturi vegetale ale fermierilor români, dar nu numai.

Astfel de devize se pot întocmi, pot fi adaptate sau altfel formatate și pentru alte culturi, cum sunt cele legumicole, pomi, vie, dar, sigur, și cu particularitățile specifice acelor activități.

Nu voi pomeni mărci de utilaje, produse sau branduri, pentru a nu se considera publicitate mascată, iar eventualele scăpări sunt fără intenție.

Îmi place să cred că formatul devizelor de cheltuieli atașate la prezentul material este simplu, poate fi reprodus în orice fermă în care avem un fermier care utilizează decent EXCEL și pricepe documentele contabile ale fermei. Mai mult, cei care vor parcurge și vor înțelege raționamentul acestora vor putea apoi să interpreteze diferitele situații și vor putea să se pronunțe dacă sunt sau nu în regulă.

Sistemul prezentat este ținut de mine în ferma pe care o dețin și din experiența anilor parcurși s-a dovedit un instrument extrem de eficace. Normal că, odată cu derularea activităților în fermă, situația este actualizată la ceea ce se întâmplă efectiv, astfel încât la final să avem costul real înregistrat.

Alături de aceste documente, în fermă se țin și altele (sau ar trebui), iar unul crucial din punctul meu de vedere este cashflow-ul, adică fluxul banilor real, adică atunci când estimezi că încasezi și plătești în cadrul fermei, iar așa poți să anticipezi dacă vei avea o eventuală gaură de finanțare și care sunt soluțiile să o acoperi.

Devizul are câteva secțiuni și o să prezint pe scurt explicația lor, astfel încât toată lumea să înțeleagă în același mod situația prezentată.

Ca o paranteză, poate acum cei care de-a lungul timpului nu au înțeles s-au lămurit acum de ce susțin mereu ca fermierii să aibă o pregătire specifică în domeniu, să aibă un bagaj minimal de cunoștințe în administrarea unei ferme, care nu înseamnă doar tehnologia agricolă, ci, din păcate, înseamnă astăzi mult mai mult, în condițiile în care birocrația a crescut excesiv de mult.

Prima parte se referă la costul cu motorina pentru lucrările mecanice efectuate, urmează cheltuielile cu salariile directe (adică mecanizatorii), urmate de cheltuielile cu materialele (îngrășăminte, pesticide, foliare, regulatori etc.) și semințele, vin apoi cheltuielile cu piesele și reparațiile (include și reviziile utilajelor) și astfel avem totalul valorilor de până aici care reprezintă cheltuielile directe.

Urmează cheltuielile cu arenda, cheltuielile indirecte, dobânzile, asigurările și amortismentul, iar toate acestea vor fi trecute în revistă un pic mai încolo.

Vor fi și ,,specialiști” care își vor aduce aminte de fel de fel de sisteme trecute cu hantru sau mai știu eu ce aplicații noi care îți arată profitul în cinci valute convertibile, dar eu sunt de principiul să îi învățăm pe cei care au nevoie întâi mersul pe jos și apoi cel pe bicicletă.

Exemplu de administrare a fermei

Ca să pornim discuția de undeva, după estimările mele și raportat la cheltuielile anticipate a le avea în ferma mea, eu prevăd o cheltuială contabilă (cu toate cheltuielile directe, indirecte, arendă, financiare și amortisment incluse) de circa 6.300 lei/ha la grâu, 7.400 lei/ha la rapiță, 8.000 lei/ha la porumb și 6.300 lei/ha la floarea-soarelui, toate valorile fiind rotunjite la nivel de zeci de lei.

Atenție, vorbesc de culturi irigate, iar ferma mea este amplasată în județul Brăila, astfel încât toată lumea să poată înțelege și contextul general al unor cheltuieli, gen arendă, prețuri estimate versus proximitate port Constanța etc.

În aceste condiții, dacă scădem valoarea subvențiilor standard, adică subvenția pe suprafață, eco-schema și subvenția pe motorină (nu vorbesc de diverse angajamente de agro-mediu), adică un total de circa 900 lei pe ha, iar valoarea rămasă o împărțim la prețurile estimative care se pot obține (sau le imaginăm acum) la poarta fermelor pentru recolta viitoare, adică o medie de 830 lei/tona de grâu ca o medie între panificație și furaj, apoi circa 1.800 lei/tonă la rapiță, 800 lei/tona de porumb (dar cred că sunt optimist) și 1.500 lei/tona de floarea-soarelui, ar trebui pentru a fi pe zero să facem producții de circa 7.200 kg/ha grâu, vreo 4.100 kg/ha rapiță, circa 9.000 kg/ha porumb și aproximativ 3.600 kg/ha floarea-soarelui, și mă repet, asta după ce am scăzut subvențiile.

Știu, fără să îi văd în realitate, că sunt unii care nu țin astfel de estimări și cum deja li se ridică sângele la cap susținând că este o prostie și că nu au niciun fundament, dar fără să știe că la mulți aceste costuri sunt și mai mari din motivele pe care le vom expune mai jos.

De aceea în continuare trebuie avute în vedere câteva considerații legate de situația existentă în ferma mea și principalele diferențe care se pot întâlni în cazul altor ferme.

Legat de prima secțiune a devizelor unde avem consumul de motorină, de menționat că noi suntem o fermă care face minimum till și apoi semănăm direct în lucrarea de bază fără altă pregătire.

Cei care lucrează clasic poate mai trebuie să adauge ceva la consumurile de motorină prin creșterea numărului de lucrări, alții care lucrează no till mai scad din lucrări, alții lucrează la alte adâncimi sau pe alte tipuri de sol (mai grele sau mai ușoare) și tot așa, de aceea fiecare își adaptează devizele la propria situație concretă.

Noi irigăm cu ajutorul motopompelor, dar alții poate irigă cu motoare electrice și adaugă cheltuiala cu energia. Alții care nu sunt la irigat ar trebui să scadă din valorile mele costuri de 600-650 lei/ha la grâu și rapiță (deja două irigări s-au făcut în toamnă la ambele culturi) și de 900 lei/ha la porumb, unde estimăm că vom avea mai multe udări, dar sperăm să ni le reducă bunul Dumnezeu.

Salariile mecanizatorilor sunt importante și atunci au o pondere, dar și fermierii mici (ei înșiși fiind principalii mecanizatori) trebuie să înțeleagă că pentru faptul că nu își plătesc salariu (sunt și care își plătesc, dar sunt minoritari) nu înseamnă că au costurile mai mici, înseamnă că nepriceperea economică este mai mare, iar pentru mine asta este o mare greșeală și statul ar trebui să-i pună interdicție ca practică. De ce? Fiindcă sunt numeroase situații în care astfel fermierul nu plătește nici contribuții la sănătate sau pensii, sau cel mult plătește pentru o singură persoană, iar soția și copiii au poziție de coasigurat, cu toate că muncesc cu toții, iar la pensie le vom plăti pensii sociale, situație pe care o avem și la acest moment.

La cheltuielile cu semințele, fiecare își trece în devize ce are și ce folosește, dar, atenție, și sămânța produsă în fermă (acolo unde se practică) are un cost și nu este gratis, cum cred foarte mulți fermieri, iar la aceasta ar trebui să se adauge costuri cu tratamentul și condiționatul (asta dacă fermierul înțelege importanța acestor operațiuni), dar fiecare face cum crede, fiind pe buzunarul lui.

Urmează îngrășămintele, unde eu având terenuri de tipul cernoziom, făcând o fertilizare echilibrată an de an și nefiind adeptul recordurilor de producție, deci nu forțez pe productivitate, am o anumită schemă de fertilizare dată și de cartare, și de istoricul producțiilor, însă alți fermieri pot avea alte concepții și formule, deci fiecare trebuie să adapteze la ceea ce practică, dar cred că un nivel mediu de 130 kg/ha DAP și 300-400 kg echivalent azotat (deci un total de maximum 150 kg/ha s.a. azot, în funcție de cultură) este o fertilizare mediu-intensivă și poate reprezenta o medie de calcul.

La îngrășăminte, noi cumpărăm cu plata imediat, la livrare, dar fermierii care plătesc la recoltă ar trebui să știe că plătesc în plus circa 1,5-2% pe luna de finanțare, în funcție ,,pe mâna cui încap”, iar cei mici mai plătesc vreo 2-3% în plus comparativ cu un fermier mediu, iar în comparație cu un fermier mare plătesc mai mult și cu 5-6%. Toate aceste cheltuieli de finanțare ar trebui adăugate la cheltuieli cu dobânzile, dar nefiind individualizate, rămân la cheltuieli cu materialele. Asta nu înseamnă că fermierul trebuie să creadă că el nu are costuri financiare, adică costuri cu dobânzi, doar că sunt la distribuitori și nu la bancă. Acest principiu este valabil în mare măsură și la pesticide, dar sunt alte valori.

Fermele solvabile își reduc aceste costuri prin angajarea de linii bancare care pot merge de la ROBOR (3 luni sau 6 luni după caz) + marje de 2-5%, adică între 8,5-12% în comparație cu cei care ajung pe la IFN, iar acolo sunt și situații în care dobânzile sunt ,,de bun management” și depășesc 22-24%, dar asta fiindcă și fermele respective au situație financiară dificilă și băncile nu îi mai finanțează. Una peste alta, între cele două tipuri de finanțări diferența de dobândă este undeva la 10%, ceea ce nu este puțin deloc.

Ca o fermă să fie solvabilă, trebuie să fie făcută de la început așa, adică toate proprietățile și dotările se fac pe fermă, iar evidența costurilor trebuie să fie extrem de serioasă. Din păcate, și vorbesc dintr-o anumită experiență trecută pe unde am mai lucrat, sunt destui fermieri care de la început înțeleg afacerea mai altfel, adică firma care exploatează nu are nimic, asta ca o protecție pentru un eventual moment când va fi executat de distribuitori, iar totul este pe numele soției, copiilor, mama soacră, iar astfel de situații sunt cunoscute. Doar că banca nu finanțează astfel de afaceri.

Privitor la pesticide, în general folosesc produse consacrate, care au spus ce au avut de spus drept confirmare a rezultatelor în diferite condiții de producție, dar fără a fi un fan al ,,trendurilor”. Dar încerc și produse noi pe anumite suprafețe și la anumite culturi, mai ales dacă anumite condiții specifice se schimbă pe teren.

Prețurile din devizele mele sunt după scăderea discounturilor, unde fermierii trebuie să își treacă propriile valori în funcție de produs, de discount și dacă îl primește (dacă are datorii din urmă este mai greu de obținut sau este mai redus).

Important de precizat este că folosim o rotație de cinci ani și încercăm să nu ne lăsăm atrași de o cultură sau alta, deoarece echilibrul este întotdeauna cel mai bun.

Mergând mai departe, ajungem la piese și reparații, unde costurile depind foarte mult de vechimea și valoarea parcului de utilaje, de modul de exploatare și întreținere, de priceperea mecanizatorilor – dacă sunt prost plătiți, și priceperea și implicarea este direct proporțională.

Arenda poate fi diferită în alte zone în funcție de fertilitatea solelor, existența de irigații, distanța față de porturile de export și tot așa. În cazul nostru, valorile sunt de circa 300 euro/ha, dar valoarea trecută în deviz este mai mică, deoarece când raportăm cheltuiala o facem la toată suprafața, incluzând și suprafețele în proprietate.

Urmează cheltuielile cu dobânzile pentru creditele de capital de lucru, dar și pentru investițiile făcute sau în curs de derulare, apoi avem cheltuielile cu asigurările pe care le facem de la înființarea fermei, dar ne-au ajutat tare mult în 2020, și la final avem amortismentul, cu o valoare destul de importantă.

Cheltuielile cu dobânzile sunt date de două tipuri de credite, cele aferente capitalului de lucru, adică pentru desfășurarea activității, și încercăm să le ținem la un nivel de cca 2.000 lei/ha, astfel fiind acoperite cheltuielile cu îngrășămintele, motorina și anumite cheltuieli neprevăzute. Restul cheltuielilor curente sunt fonduri proprii.

A doua mare grupă de credite sunt cele de investiții, durata lor este la o medie de circa cinci ani, iar filozofia este ca în principiu la fiecare zece ani să schimbăm în mare utilajele, plus o creștere a dotărilor, dar asta nu înseamnă că nu avem și utilaje ceva mai vechi.

Poate vor fi mulți care vor zice că dobânzile sunt mari, dar să nu uităm că traversăm o perioadă inflaționistă, iar dobânzile au crescut pe măsură, mai tragem încă de creditele angajate în 2020 odată cu seceta și plus că nevoia de împrospătare a tehnologiilor există, chiar dacă eu, cel puțin, nu am o viteză foarte mare în acest sens.

Pentru cei care nu pot raporta dobânzile noastre și să le compare cu tipul lor de fermă, pot spune ca exemplu cu dobânda că înseamnă credite totale de 250.000 de lei pentru o fermă de 50 ha, sau de 500.000 de lei pentru una de 100 ha și de 1.000.000 de lei pentru una de 200 ha, deci la aceste valori costurile pe hectar vor fi ca la mine. În dobânzi trebuie inclus și costul finanțării plătite către furnizori, care tot costuri înseamnă, că sunt la bancă sau la o altă firmă.

Legat de amortisment, o să mă opresc un pic, fiindcă văd foarte mulți fermieri mici și mijlocii (sunt și mari, din păcate) care chiar nu înțeleg această cheltuială, dar, de fapt, aceasta reprezintă recuperarea banilor pe care i-ați alocat pentru diversele investiții, pe care le face toată lumea, respectiv utilaje și clădiri. Este drept că această neînțelegere este dată de faptul că la contabilitatea în partidă simplă specifică PFA, II sau IF nu se ține această cheltuială și atunci fermierul uită să reducă ,,profitul obținut” cu această cheltuială.

Amortismentul este o cheltuială pe care fermierul o face dintr-un profit, iar în aceste condiții acestuia nu îi rămâne în buzunar să îl cheltuie pe diverse lucruri personale, ci este investit în active necesare activității de producție și se scade din profit pentru a nu se reține impozit.

Doar că statele cu sistem contabil francofon sunt un pic mai ,,hoațe”, în sensul că tu plătești poate banii integral, deodată, dar recuperarea prin amortisment o faci pe mai mulți ani, mergând de la trei ani pentru utilajele din spatele tractorului, la 7-10 ani la cele autopropulsate și la peste 15 ani la clădiri.

Singurul activ la care nu se calculează amortisment este terenul, deoarece se consideră că acesta nu se depreciază, cu toate că prin  proastă exploatare se poate reuși și această „performanță”.

Dar să luăm un exemplu concret. Pentru o fermă de 100 ha, are nevoie (în opinia mea și doar ca exemplu) ca să își desfășoare activitatea de un tractor de circa 130 CP, utilajele aferente gen plug, disc, combinator, semănători de prășitoare și păioase, un MET, un MA și pentru restul poate lucrează cu prestatori. La ora actuală toate aceste echipamente se duc spre 150.000 de euro fără probleme și fără „fițe” la alegerea brandurilor cumpărate. Dacă la toate aceste utilaje calculăm un amortisment mediu de 5 ani (utilajele au 3-5 ani, iar tractorul 7-9 ani), vom avea 150.000 euro: 5 ani: 100 ha  = 300 euro/ha, adică 1.500 lei.

Pentru a cumpăra aceste utilaje, fiecare dintre dumneavoastră trebuie să veniți cu acești bani ori de acasă, dar soția vă întreabă când îi aduceți înapoi, ori, dacă doriți să nu știe de aceste cheltuieli, vă duceți la bancă sau leasing, dar și acolo trebuie să îi rambursați la un moment dat.

Deci, pe înțelesul tuturor, amortismentul înseamnă banii care ori trebuie să îi rambursați familiei dacă sunt personali, ori băncii/firmei de leasing, dar în ambele cazuri ca să îi rambursați trebuie întâi să îi faceți, deci de aceea se evidențiază ca o cheltuială.

Acum vi se pare cunoscută situația, și celor care nu calculați amortismentul? Mai sunteți la fel de profitabili acum?

La venituri și la prețurile produselor agricole, vă rog să aveți în vedere că estimările sunt făcute la valorile de acum, dar acestea pot scădea sau crește în funcție de ce va mai fi, iar apoi nu uitați să ajustați prețurile și în funcție de distanța față de porturi, valori extrem de importante.

Un alt aspect extrem de important este că aceste estimări nu cuprind scăderile de venituri în caz că nu se vor acorda derogările privind pârloaga (cei 4% + 1% eco-schema) sau situația unor culturi care poate vor avea alte rezultate financiare.

În aceste condiții, îmi permit să spun că estimez pentru anul acesta, pentru a ieși pe zero, că fermierii, în funcție de condițiile concrete, la neirigat trebuie să producă între 5.500-6.000 kg/ha la grâu, 3.300-3.600 kg/ha la rapiță, în jur de 7.000 – 7.500 kg/ha la porumb și circa 3.300-3.600 kg/ha la floarea-soarelui, dar aceste valori se raportează la o medie, putând fi și valori mai joase (dar sunt excepții) sau mai ridicate (situații foarte frecvente în zonele afectate de secetă în ultimii ani), în funcție de condițiile concrete din fiecare fermă.

Dacă situația este simplă sau nu, fiecare cititor poate aprecia, în condițiile în care producțiile medii, în ultimii zece ani, să zicem, în România nu au atins astfel de valori, iar dacă s-au apropiat au fost pe medie, adică fermierii jumătate sunt profitabili și jumătate sunt în faliment.

Orice observații bazate pe argumente cu pixul în mână sunt binevenite și de apreciat, iar cele din vârful fotoliului și cu gândul la cai verzi pe pereți prefer și vă rog să rămână anonime.

În rest, numai de bine.

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR