Avatar SD, utilajul Horsch conceput special pentru semănatul direct
Evenimentele meteorologice extreme, seceta, precipitațiile abundente, combaterea buruienilor, constrângerile economice îi determină pe fermieri să caute noi tehnologii de prelucrare a terenului și de cultivare. Semănătoarea Avatar SD de la Horsch poate fi o soluție la problemele momentului. Utilajul Horsch Avatar este unul adaptabil, putând fi utilizat pentru semănat direct sau convenţional.
În articolul de față sunt informații despre provocările și limitele semănatului direct, dar și despre tehnologia oferită de producătorul german Horsch, reprezentat în țara noastră de compania Mewi.
Despre semănătoarea Avatar, fermierii spun că, utilizată cu brăzdar mare SingleDisc, se deplasează doar puțin pe sol în timp ce seamănă, astfel făcând posibilă reducerea ulterioară a apariției buruienilor, ceea ce constituie un mare avantaj. Totodată, prin prelucrarea ușoară a solului se poate intra mai devreme în câmp după ploaie, iar întreaga viață din sol este mult mai activă.
Însămânțarea directă depinde de diverși factori și condiții
În funcție de regiune și de condițiile din zona respectivă, prin semănatul direct se realizează economii. Așadar, pe scurt, însămânțarea directă are următoarele avantaje: păstrarea apei în sol; eliminarea unor buruieni; prevenirea eroziunii solului; scăderea numărului de treceri (creșterea traficabilității); economii de timp și carburant; economii de bani.
Este important de menționat că motivația pentru semănatul direct diferă și depinde de diverși factori și condiții. Adesea, când auzim „însămânțare directă” ne gândim la regiuni uscate. De ce? Pentru că acolo, accentul se pune pe economisirea apei, care se traduce prin deplasarea a cât mai puțin pământ posibil atunci când se seamănă, respectiv deschiderea solului doar cât este necesar, pentru a preveni pierderea chiar și a unei cantități mici de apă prin solul deschis.
Însă semănatul direct joacă, de asemenea, un rol esențial în regiunile cu precipitații abundente, unde însămânțarea directă este utilizată pentru a obține un anumit grad de acoperire a solului pentru a preveni eroziunea și pentru a scădea numărul de treceri pe structura solului cultivat.
Totodată, în regiunile cu condiții umede de semănat este vorba și de prelucrarea solului, astfel încât să nu se formeze bulgări de pământ. Aceștia ar trebui zdrobiți în mai multe treceri pentru a crea un pat de însămânțare adecvat. Adesea trebuie utilizate combinații de grape rotative, ceea ce implică un consum crescut de combustibil și necesită mult mai mult timp, reducându-se astfel, în mod semnificativ, fereastra de semănat.
Prin urmare, există câteva motive întemeiate pentru a practica sistemul de semănat direct, dar chiar și așa, însămânțarea directă are limitele sale. Pentru Michael Horsch, proprietarul renumitului producător german de utilaje agricole, lucrurile sunt cât se poate de clare cu privire la însămânțarea directă: „Cei care practică însămânțarea directă „ca religie” renunță la profit și, în cel mai rău caz, își pot ruina fermele. Noi, cei de la Horsch, ne ocupăm de însămânțare directă de 40 de ani. Cu toate suișurile și coborâșurile. Există destul de multe lucruri de luat în considerare. Semănatul direct nu este o chestiune de tehnologie. Importante sunt structura bună a solului, rotația echilibrată, buna acoperire a solului și durata semănatului. Trebuie să acționăm pornind de la ipoteza că extremele meteorologice vor fi din ce în ce mai multe și că vom avea ani mai călduroși și secetoși. Nu cred că vom vedea doar un semănat direct pur, adică fără niciun fel de prelucrare a solului, în condițiile noastre de climă. După părerea mea, fermele va trebui să își pregătească solurile pentru a putea însămânța direct în anii secetoși, dacă este necesar. Aceasta înseamnă: întotdeauna paie perfect distribuite, tulpinile de cereale din miriști cât mai scurte, evitarea, respectiv reducerea considerabilă a compactării/a urmelor în timpul recoltării (de exemplu, utilizând CTF)”.
Brăzdarul simplu disc, unul dintre cele mai precise brăzdare de pe piață
Semănătorile Horsch cu discuri sunt bine cunoscute deja de câteva decenii. Însă, înainte de 2015, acestea erau prevăzute doar cu brăzdare duble. Apoi gama de produse a fost completată prin adăugarea liniei Avatar și astfel a fost lansat brăzdarul simplu disc, „SingleDisc”.
Brăzdarul SingleDisc cu care sunt echipate semănătorile directe este unul dintre cele mai precise brăzdare de pe piață, deoarece este un brăzdar foarte masiv, echipat cu o rolă de control a adâncimii direct lângă brăzdar. Rola de control a adâncimii este atașată la fiecare brăzdar SingleDisc. Fiecare bob este plasat la aceeași adâncime și astfel asigură baza pentru o răsărire uniformă. Mai mult, o adâncime uniformă de semănat are un efect pozitiv asupra tuturor celorlalte măsuri de îngrijire a culturii.
Un alt detaliu de luat în seamă al brăzdarului simplu disc este patina prinsă direct de brăzdar, cu rolul de a asigura o deschidere perfectă a brazdei și de a îndepărta reziduurile de plante și pietre din brazda de semințe. Patina asigură consolidarea brazdei de semințe în formă de V și astfel un contact optim al boabelor, la care se adaugă deschiderea capilarităților.
Rola de prindere este montată direct în spatele patinei, presează boabele în fanta pentru semințe și permite o poziționare perfectă în brazdă. Fixarea boabelor este urmată de roata de închidere suspendată, care asigură o acoperire perfectă a seminței, această operație fiind esențială pentru o germinare optimă.
Principiul de lucru al brăzdarului SingleDisc provine de la sistemul de semănat în rânduri al utilajului Horsch Maestro, care a fost, de asemenea, prevăzut la semănătoarea Solus, care plasează bob cu bob la cereale.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2024Abonamente, AICI!
Optimism din podgoria Babadag
Am vizitat Crama Liuta, din județul Tulcea, unde am stat de vorbă cu inginerul Eugen Nicolescu despre activitatea actuală din vie, dar și despre perspective. Mai precis, despre obiectivele pe care și le-au propus, greutățile pe care le întâmpină, dar și despre soluțiile cu care speră să le depășească. Eugen Nicolescu administrează plantația cramei Liuta, aflată în podgoria Babadag.
Activitatea curentă cu care se ocupau cei pe care i-am găsit la plantația Liuta, din podgoria Babadag, era, așa cum ne informează inginerul Eugen Nicolescu, legată de reconversie. „Am muncit toată iarna, finalizăm măsura 2, pe reconversie-replantare. Am replantat 55 de hectare, am început în 2023 şi terminăm acum, lucrurile merg bine, fonduri europene 90%, suntem în grafic.” Spune că au început în 2023, dar, de fapt, este vorba doar de o ultimă etapă, pentru că procesul este mult mai amplu în timp. „De fapt, suntem la capătul a opt ani de reconversie, am tot plantat până am refăcut în totalitate plantaţia, aproape 200 de hectare”, ne lămurește Eugen Nicolescu, care este conștient că nu se află la un capăt de drum, pentru că de abia acum începe greul, deoarece sunt obligați să obțină rezultate bune, ceea ce înseamnă muncă foarte multă. „În momentul în care facem o replantare, ne gândim la o direcţie de producţie, adică ne gândim la ce trebuie să ajungă pe raft, ce vom vinde, şi o luăm înapoi, şi vedem ce alegem, astfel încât să ajungem la sticla, la vinul îmbuteliat sau la vinul în vrac, la bag-in-box, la ce avem în planul de afaceri să realizăm ulterior. Deci am replantat clone de calitate, de cantitate, clone medii, struguri albi, roşii, rose, acoperim în momentul ăsta cam toată gama de struguri de pe piaţa românească, avem aproape 20 de soiuri. Avem Aligote de Babadag, foarte bune rezultate pe Feteasca Neagră, Merlot foarte bun şi apoi soiurile clasice: Chardonnay, Sauvignon Blanc, Muscat Otonel, Tămâioasă Românească, am diversificat şi cu Pinot Gris, cu Tranimer, avem soiuri noi, am plantat Negru de Drăgăşani, avem gamă completă şi, în urma investiţiilor de la cramă, o modernizare foarte bine pusă la punct, rezultatele vor apărea, au apărut deja pe calitatea vinurilor pe care le producem.”
După 40 de ani, în același terroir
Această replantare se impunea, dat fiind timpul care a trecut de la ultima plantare a viei în această plantație. „Vorbim cam de 40 de ani după ultima plantare, că timpul trece foarte repede. Este o plantaţie care a fost realizată în anii ’80 cu rezultate bune, iar noi continuăm aceeaşi linie.”, arată Eugen Nicolescu. Așadar, se vede că aici s-a făcut mereu o treabă bună, dar chiar dacă au dorit să păstreze continuitatea, au fost nevoiți să vină și cu noutăți, așa cum ne-a și spus inginerul: „Structura de bază este cea de atunci, pe care am diversificat-o aşa cum cere piaţa, pentru că la momentul ăsta trebuie să ai o soluţie la orice, piaţa e dinamică, se schimbă, e aşezată, mai ales pe vinul la sticlă unde, acolo, se face profitul, şi putem să facem cam orice cere piaţa acum şi ne putem adapta la cererile pieței”.
Eugen Nicolescu ne dezvăluie că succesul pe care îl au și pe care îl așteaptă în continuare vine pe lângă muncă și din caracteristicile bune ale terroir-ului: „Bogăţia acestei zone din punct de vedere viticol este deosebită. Sol calcaros, aciditate, o acumulare echilibrată a zahărului, a culorii, a acidităţii din struguri, ne putem întinde chiar şi la cules pe o perioadă destul de lungă, fără afectarea calităţii strugurilor, ne aduce foarte multe avantaje. Deci este o zonă în care se pot face atât vinuri albe, roşii, cât şi rose de mare calitate. Microclimatul foarte bun, suntem pe malul lacului Babadag, este fostă lagună a Mării Negre, are un climat maritim, suntem la poalele unei păduri de stejari rezervaţie naturală, avem seara răcoare, avem acest climat mediteranean, aceste două caracteristici îmbinându-se foarte bine pentru acest areal al podgoriei Babadag. Este o zonă pretabilă la toate aceste pretenții pe care le impune piaţa”.
Se așteaptă un an bun
Prima jumătate a anului a fost bună pentru viticultura din această zonă a Dobrogei. „Sperăm că va fi un an bun, cu ceva precipitaţii. Am avut ceva precipitaţii în timpul iernii, adică am avut puţină zăpadă, puţină brumă, am acumulat ceva apă de la precipitaţiile pe care le-am avut, deci din punctul meu de vedere 2024 a început bine, în principiu stăm mai bine decât în alţi ani, premisele sunt foarte bune pentru producţia ulterioară de anul ăsta, din toate punctele de vedere: precipitaţii și temperaturi. Avem, astfel, şi o şansă de a revigora toată plantaţia în urma a 3-4 ani de secetă pedologică, premisele sunt bune”, spune Eugen Nicolescu. Și cu toate că a fost greu în anii trecuți din cauza secetei, calitatea și tinerețea plantației au dus la producții peste media altor podgorii, deci motivele de optimism sunt justificate.
Probleme și soluții
Din păcate, nu putem vorbi doar de optimism, pentru că lipsa irigațiilor nu poate fi ignorată. Speri să obții mai bine, în condițiile proaste pe care le ai, dar asta nu înseamnă că nu ai putea avea rezultate și mai bune. A fi pe linia de plutire nu este un aspect chiar pozitiv într-o afacere care, apriori, trebuie să aducă profit. Iar la aceste deficiențe moștenite și nerezolvate de atâta amar de vreme se adaugă și unele măsuri administrative care au efect nefast asupra lor. „Nu există forţă de muncă, acum trebuie să plătim şi mai mult la impozite, pentru noi este o lovitură treaba asta, nu cred că s-a gândit foarte bine măsura, pentru că soluţia este foarte simplă: nu vom mai lucra cu oameni, nu avem cum să suportăm costurile, nu ieşim cu producţia de struguri în costuri şi nu cred că se iese nicăieri în România, atât timp cât nu ai acces la apă”, explică Eugen Nicolescu cumulul de probleme.
Chestiunea de personal oricum era deficitară, așa cum se întâmplă în toată țara, iar soluția este una logică, mecanizarea intensivă. O fi bine? „Încercăm să ne orientăm, să ne adaptăm la ce avem, am mecanizat foarte mult, inclusiv tăiatul se face 70% mecanizat cu maşină de pretăiat, venim doar cu o cosmetizare în spate. În principiu nu mai legăm, vedem ce condiţii ulterioare vom avea, vedem cum merge piaţa, vedem cum va evolua vânzarea vinurilor la nivel de România şi la nivel global, şi în momentul ăla vom vedea ce facem.” Ei trebuie să găsească soluții pentru că sunt constrânși, o dată financiar și, apoi, de angajamentele pe care le au în baza accesării fondurilor europene, și așa greu de accesat. „Nu este o situaţie fericită din punct de vedere financiar şi al condiţiilor care ni se impun, dar încercăm să trecem peste, că în primul rând avem obligaţii pe fonduri europene, dar nu putem accesa anumite lucruri iarăşi din cauza unor formalităţi birocratice excesive care, văd, evoluează nu foarte bine în România”, menționează Eugen Nicolescu. Așadar, perpetua problemă a birocrației.
El recunoaște că, într-o oarecare măsură, lucrurile au evoluat, dar nu atât cât ar fi trebuit. „Nu se poate pune problema că statul nu ne ajută, dar trebuie să ne ajute mult mai mult, adică trebuie o implicare mult mai mare în domeniul acesta, în culturile speciale, cum este vița-de-vie. Atât timp cât nu accelerezi procesele de irigaţii... Viticultura este un patrimoniu al statului român. Trebuie ajutată din toate punctele de vedere. Trebuie simplificate toate procedurile, pentru că, până la urmă, ne interesează să putem să hrănim aceste plante, să nu moară de sete, pentru că vremea care s-a schimbat și inclusiv vița-de-vie nu mai poate face faţă secetei acesteia. Şi trebuie să fim ajutaţi. Totul trebuie să se mişte foarte repede din punctul de vedere al accesului fermierului la apă pentru irigaţii.”.
Fondurile europene au ajutat foarte mult
Consideră că lucrul cel mai bun care s-a făcut în domeniul viticulturii este acest aport de fonduri europene. „Dacă n-ar fi fost programele europene de reconversie-replantare, cred că România nu ar mai fi fost o ţară viticolă. Costurile sunt foarte mari pentru a face un vin, pentru că trebuie să pleci de la plantarea unei viţe, totul costă foarte mult, sumele sunt colosale, cheltuielile sunt foarte mari pe hectar, sunt din ce în ce mai mari, exigenţele sunt din ce în ce mai mari, nu avem nişte legi care să ne ajute, capital, şi atunci a trebuit să ne luptăm cu foarte multe lucruri, dar iată că, uşor-uşor, industria se dezvoltă şi reuşim, sper eu, să câştigăm războiul cu piaţa”, punctează Eugen Nicolescu.
Ar mai fi multe de făcut în domeniu, cum ar fi turismul viticol, dar în care inginerul care administrează Crama Liuta nu prea crede, pentru că investițiile nu sunt legate doar de ce poate face un viticultor, ci sunt mult mai ample. „Nu putem face turism prin forţe proprii, numai societăţile care investesc în zonele viticole şi schimbă efectiv statutul social al zonei respective. Din punct de vedere turistic şi cultural, până la urmă, trebuie să fie o implicare și o politică a statului român pentru această comoară pe care o avem noi cu statutul de ţară viticolă. Deci atât timp cât nu vom avea o implicare a statului român în nişte „Drumuri ale vinului”, într-o promovare agresivă a acestui domeniu de care beneficiem în ţara asta, va fi foarte greu. Dar probabil că lucrurile se vor mişca, uşor-uşor, şi cu ajutorul banilor europeni vom ajunge la un moment dat și acolo.”
O piață în creștere
Ceea ce ne place la inginerul Eugen Nicolescu este că la orice problemă expusă nu și-a pierdut speranța că va fi bine, la un moment dat. Așa că încheiem tot într-o notă optimistă, cu aprecierea pe care o are față de evoluția pieței. „Lucrurile, în principal, au evoluat în bine, pentru că odată cu creşterea puterii de cumpărare a populaţiei şi cu deschiderea faţă de lumea civilizată, vinul la sticlă a început să crească în vânzare. Omul a început să recunoască un vin bun, să aibă preferinţe, are de unde alege, sunt câteva sute de crame în România care vin cu o ofertă foarte bună, foarte variată, foarte bine pusă la punct, care uşor-uşor cred că se va impune şi afară, pentru că va fi creştere. Avem destul de puţine vinuri pe raft în UE şi în alte locuri, spre deosebire de vecinii noştri, dar tendinţa este de creştere. Calitatea vinului în România creşte de la an la an. Cerinţele şi exigenţele băutorilor de vin la sticlă, mai ales, sunt din ce în ce mai mari, încep să cunoască despre ce este vorba şi noi trebuie să ne adaptăm acestor cerinţe. Iar plusul de valoare, atât cât se poate face, şi pentru o plantație pe termen lung, este vinul la sticlă la un preţ mediu.” Nu putem decât să le dorim succes.
Articol de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2024Abonamente, AICI!
Strategia de luptă cu buruienile
Gradul de îmburuienare a solurilor din țara noastră este foarte ridicat, așa încât necesită măsuri laborioase pentru ca buruienile să nu devină dăunătoare agriculturii. În etapa actuală, este necesară o nouă orientare privind tratamentul egal tuturor speciilor, inclusiv al buruienilor, nu numai pentru biodiversitate, dar și pentru foloasele pe care fiecare specie le poate aduce la supraviețuirea planetei TERRA.
Pentru a menține în echilibru cele două laturi ale buruienilor, cea de dăunare și cea folositoare, este necesar să se folosească o anumită strategie, care presupune:
-
Cunoașterea principalelor caracteristici morfologice și biologice ale buruienilor, care le fac periculoase pentru plantele de cultură;
-
Cunoașterea daunelor aduse de buruieni plantelor de cultură, care motivează măsurile de reducere a gradului de îmburuienare;
-
Cunoașterea și aplicarea măsurilor de prevenire a îmburuienării culturilor agricole, măsuri care sunt mai ieftine și fără efecte nocive asupra mediului;
-
Cunoașterea măsurilor de combatere, de distrugere a buruienilor prin metode integrate și cu cât mai puține chimicale;
-
Cunoașterea diferitelor foloase pe care le pot aduce buruienile în regim controlat.
De menționat că acțiunea de distrugere a buruienilor nu este posibilă și nici necesară și, totodată, ar fi foarte costisitoare.
De asemenea, termenul de distrugere este neadecvat. Corect este să fie redus gradul de îmburuienare până la pragul economic de dăunare (PED).
Buruienile rămase sub PED constituie marea biodiversitate, cu avantaje pentru viața pe TERRA și cu multiple avantaje pentru agricultură.
Ținute sub control, buruienile sunt folositoare agriculturii
În cele ce urmează, ne vom referi la aspectele folositoare ale buruienilor, care deseori sunt neglijate.
Buruienile, prezente în regim controlat, pot constitui stimulente pentru plantele de cultură dacă:
-
rămân de dimensiuni reduse și nu umbresc plantele de cultură;
-
nu sunt gazde pentru dăunători și agenți fitopatogeni;
-
au pretenții diferite față de substanțele nutritive, comparativ cu plantele cultivate;
-
își dezvoltă sistemul radicular la alt nivel decât plantele cultivate;
-
nu stânjenesc lucrările de întreținere și de recoltare.
Dar, foarte important, buruienile în regim controlat pot fi folositoare astfel:
1. Participă la îmbunătățirea structurii solului. Buruienile, prin sistemul radicular foarte dezvoltat, fragmentează și presează particulele elementare de sol, care sub acțiunea complexului coloidal argilo humic se unesc în agregate structural stabile.
2. Măresc solubilitatea substanțelor greu solubile din sol. Rădăcinile buruienilor secretă anumite substanțe care au proprietatea de a solubiliza substanțele de natură fosfatică și potasică greu solubile și a le pune la dispoziția plantelor.
3. Realizează afânarea straturilor compactate din sol. În general, buruienile au sistemul radicular mai bine dezvoltat și mai adânc, putând perfora eventualele straturi compactate. Astfel, rădăcina de pălămidă ajunge la 3 m, 5 m, 7 m adâncime, având și creștere pe orizontală, asigură o fragmentare și afânare a solului.
4. Micșorează eroziunea solului și asigură fixarea nisipurilor. Pe pășunile în pantă, buruienile, în special cele perene de tipul pirului, înțelenesc solul și se opun eroziunii, constituind și un furaj pentru animale.
5. Protejează solul de acțiunea mecanică a picăturilor de ploaie sau de la aspersoarele instalației de irigat. S-a constatat că picăturile cu diametrul de 0,5 mm și masa de 0,65 g au o viteză de cădere de 7 m/sec, lovind și spărgând agregatele structurale. Prezența buruienilor amortizează căderea acestor picături și protejează solul.
6. Pe timp de arșiță, buruienile reduc temperatura solului cu 2-4°C, asigurând o activitate normală a sistemului radicular și activitatea microbiologică din sol, în special de nitrificare, care la 40°C încetează.
7. Unele buruieni au însușiri alelopatice, secretând anumite substanțe care inhibă dezvoltarea altor buruieni și, astfel, menținând gradul de îmburuienare sub PED.
8. Buruienile valorifică energia solară și creează masă organică atât de necesară pentru îmbunătățirea fertilității solului. După recoltarea culturilor de vară, se efectuează lucrarea de dezmiriștit care creează condiții pentru germinarea semințelor de buruieni și a samulastrei. Acestea cresc, valorifică energia solară și CO2, asigurând și o bună protecție a solului.
9. Buruienile consumă îngrășămintele nefolosite de cultura anterioară și nitrații formați, împiedicând levigarea acestora și poluarea apei freatice.
10. Se asigură o îmbunătățire a fertilității solului. Buruienile, prin acțiunea de structurare a solului, de solubilizare, de afânare, de protejare și de formare a masei vegetale, asigură formarea humusului și, implicit, creșterea fertilității solului.
11. Alte foloase ale buruienilor se referă la faptul că unele dintre acestea pot fi folosite în hrana omului: știrul, loboda, hreanul, cicoarea, păpădia etc. Alte buruieni pot fi folosite ca plante medicinale: curcubețica, hreanul, traista ciobanului, volbura, nalba, coada-calului. Se pot folosi în furajarea animalelor, în special pe timp de secetă, buruienile fiind mai rezistente și menținându-se verzi. Altele pot fi folositoare albinelor, polenizatorilor, prădătorilor.
În concluzie, sunt suficiente motive pentru a nu se ajunge la distrugerea buruienilor.
Articol scris de: PROF. DR. ING. VASILE POPESCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2024Abonamente, AICI!
Cooperativa Transylvania Premium Angus, o afacere profitabilă și sănătoasă
Una dintre cele mai frumoase expresii ale agriculturii din Ardeal o reprezintă creșterea și îngrijirea animalelor. Această îndeletnicire veche de secole poate ajunge cu foarte multă ușurință să cuprindă în frâul său pasional pe aproape oricine ajunge în acest areal feeric. Am ajuns la Transylvania Premium Angus, o cooperativă agricolă de lângă Teiuș, județul Alba, unde am stat de vorbă cu Marian Ioan Toader, un tânăr fermier de 40 de ani, președintele și administratorul cooperativei.
Nu este ușor să crești animale, nici măcar dacă te afli în Ardeal. Însă totul devine posibil când mai multe puteri se adună și reușesc într-un timp relativ scurt să facă performanță prin creșterea taurinelor de lapte și de carne. Marian Ioan Toader, ajuns în județul Alba de la la Sibiu, a reușit să formeze împreună cu alți șase fermieri Cooperativa Agricolă Transylvania Premium Angus și astfel să dezvolte o afacere profitabilă și sănătoasă din toate punctele de vedere, în care astăzi sunt nouă fermieri. „Sunt născut la Sibiu, localitatea Jina, acolo unde se cunoaște că oamenii muncesc cu animalele. Am deprins această plăcere în copilărie și am făcut o pasiune din această muncă. Părinții mei au avut animale și a fost ușor să învăț. La început am avut oi, dar după ce s-a restrâns destul de mult pășunatul în zonă am schimbat oile cu alte animale. Din 2012 și până în 2018 am lucrat doar teren agricol. În anul 2012 am venit aici la Teiuș, după ce m-am căsătorit. Practic, din 2018 am început să mă implic în această fermă zootehnică, cu vaci de carne. Ferma funcționează încă din anii 2000. Când am venit eu aici ferma avea vreo 250 de capete de bovine pentru lapte, din rasa Holstein - Bălțată cu negru. Atunci, în 2018, ne-am hotărât să ne asociem cu toții, să lucrăm împreună și am înființat cooperativa, iar apoi am tot crescut. Nu suntem doar din familie, ci de aici din zonă. Cumpărăm împreună, vindem împreună, nu suntem noi mari, dar ne descurcăm foarte bine”, povestește fermierul.
Marian Ioan Toader se ocupă de creșterea vitelor Angus, 150 la număr, iar socrul său are în grijă ferma de vaci Holstein, pentru lapte, care numără 300 de taurine. „Astfel, fiecare avem activitatea separată, dar lucrăm împreună, ne ajutăm reciproc. Avem și pajiști pe 70 de hectare”, menționează tânărul nostru interlocutor.
În cadrul cooperativei agricole, cei nouă fermieri lucrează un total de aproape 700 de hectare. „Aici suntem ca o familie, indiferent dacă suntem rude, vecini sau prieteni, suntem toți pentru unu și unul pentru toți”, punctează președintele Transylvania Premium Angus.
Marian Ioan Toader adaugă: „Suntem în cadrul unei cooperative complet integrate, ne mai lipsește doar valorificarea produsului final. Văcuțele sunt vândute la abator, atât în carcasă, cât și în viu, iar laptele la procesator. În principiu avem o singură colaborare, către un singur client la vânzarea de lapte, încă din 1999, iar la carne la fel, un singur client. Dacă pe viitor am reuși să închidem în cadrul cooperativei acest lanț, ar fi mult mai bine. Unii dintre membri au vânzare directă în piețele locale, iar clienții știu exact ce cumpără de la cine, sunt clienți vechi, fideli de 25 de ani. Avem și cultură mare, 90% integral cu baza furajeră (lucernă, grâu, triticale, orz, porumb, porumb siloz) pentru animale, iar restul pajiști. Aici terenul este pretabil mai mult pentru cultura mare. Așa cum la noi în cooperativă toți membri au animale, preferăm să vindem carne decât cereale, mai ales că prețul cerealelor fluctuează tare mult. În trecut am avut probleme cu porcii mistreți care ne atacau culturile. O perioadă, de când a fost pestă porcină au mai murit din ei, dar înainte de pesta porcină, ne stricau cel puțin o sută de tone de porumb pe an”.
Fermierii din această zonă s-au confruntat și ei cu seceta, dar au reușit să-și facă rezerve ca să nu rămână descoperiți în ceea ce privește hrana animalelor. Dispun de silozuri, unde hrana animalelor se păstrează în cele mai bune condiții.
Nevoie de echipare continuă
Cu Titan Machinery România, Marian Ioan Toader a început colaborarea prin 2012-2013, în momentul când a avut nevoie de piese pentru un tractor Case IH Magnum 280. „Din 2022 am mărit destul de mult colaborarea, am cumpărat tractoare, semănători, remorci de transport, tehnologice, utilaje de pregătire și multe altele. Am cumpărat atunci patru tractoare Case IH: Farmall C 120, Maxxum 150 cu încărcător frontal Stoll, un Puma 165 și un Puma 220, o semănătoare de păioase Väderstad Spirit 400 C, de prășitoare Väderstad Tempo T 6, un fertilizator Sulky DX 30, un disc Väderstad Carrier 420, o remorcă tehnologică Pronar, remorci de transport Pronar, utilaje Maschio Gaspardo. Ne-am bucurat și ne bucurăm încă de garanția extinsă pe care o avem la aceste utilaje achiziționate și folosite de cooperativă”, a precizat președintele Transylvania Premium Angus, care a ținut să spună că s-a preferat extinderea parteneriatului cu Titan Machinery în principal datorită mașinilor agricole Väderstad. „Îmi plac aceste utilaje, sunt solide, bine făcute, rezistente. Am văzut în urmă cu cinci ani un disc Väderstad Carrier la cineva de la Timișoara și făcea o lucrare care m-a impresionat. Avem și service-ul de la Cluj foarte bun, băieții sunt foarte prompți.”
În prezent, 85% dintre utilajele Cooperativei Agricole Transylvania Premium Angus sunt cumpărate de la Titan Machinery, toate noi. „Avem mare încredere în potențialul lor. Toată mentenanța este făcută la timp, poți să dormi liniștit noaptea, pentru că a doua zi dimineața este bun de lucru. Dacă ai un utilaj vechi și unul nou, la cel vechi te costă mult mai mult întreținerea decât o mentenanță la unul nou. Avem operatori cu experiență care știu să lucreze pe toate tipurile de utilaje, dar și membrii cooperativei care mai operează lucrări. Recoltăm cu o combină Case IH 2188 cumpărată în 2007 din Franța care merge perfect și pe care ne bazăm foarte mult”, a specificat președintele cooperativei.
Înainte de a ne despărți de tânărul crescător de animale, Marian Ioan Toader ne-a zis că toți membrii cooperativei doresc să se modernizeze și să se perfecționeze cât mai mult posibil. „Aici în zonă nu prea mai este teren unde să te mai extinzi. Avem de gând să mai cumpărăm utilaje pentru zootehnie, dar treptat. Este nevoie de echipare continuă, sunt utilaje despre care am discutat deja cu Rareș Vădan (n.r. manager de zonă Titan Machinery România) și pe care urmărim să le achiziționăm. Totodată, intenționăm să ne dotăm cu sisteme de automatizare pentru confortul animalelor, ventilatoare, noua tehnologie de monitorizare a animalelor etc”.
Articol scris de: BOGDAN CONSTANTIN, specialist PR & Comunicare Titan Machinery România
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2024Abonamente, AICI!
Viticultorii sunt „pentru” lansarea rachetelor antigrindină
Clubul Viticultorilor Români își exprimă îngrijorarea cu privire la solicitarea unor producători agricoli din județul Prahova legată de sistarea lansării de rachete antigrindină și atrage atenția că inițiativa nu este reprezentativă pentru toate sectoarele agriculturii autohtone.
Viticultorii din județul Prahova și împrejurimi susțin activitatea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (AASNACP) și apreciază că acțiunile acesteia sprijină combaterea fenomenelor extreme, generând, totodată, și o creștere a precipitațiilor cu până la 20%.
„O eventuală sistare a lansării de rachete antigrindină va afecta suplimentar producția de struguri și vin a antreprenorilor din zonă, având în vedere intensificarea fenomenelor meteo extreme, precum precipitațiile cu grindină”, transmite Clubul Viticultorilor Români (CVR).
CVR consideră că solicitarea fermierilor din Prahova vine în contradicție cu prevederile cadrului legal care legiferează activitatea/normele și procedurile de funcționare ale AASNACP, respectiv legea 173/2008, HG 601/2009 și HG 256/2010 și a subliniat aceste aspecte în corespondența transmisă autorităților competente, solicitând respectarea legislației naționale.
Pentru a crește gradul de informare legat de activitatea tehnică a AASNACP, Clubul Viticultorilor Români propune un proiect pilot în care reprezentanții instituției să susțină prezentări tehnice explicative cu privire la procesele care au loc ca urmare a intervențiilor active în atmosferă. „Astfel, toți cei interesați ar putea înțelege activitatea acestei instituții și rezultatele benefice care vin în sprijinul producătorilor din sectorul agricol/viticol. Un asemenea proiect pilot s-ar putea derula în zonele Prahova, respectiv Vrancea urmând ca, în funcție de rezultate și concluzii, aceste acțiuni să fie extinse la nivel național”, se arată într-un comunicat al CVR.
Clubul Viticultorilor Români este o organizație profesională care are ca obiectiv sprijinirea intereselor antreprenorilor mici și mijlocii din sectorul vitivinicol, cu scopul de a promova politici și reglementări echitabile în domeniu.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Finanțare 100% nermabursabilă pentru înființarea grupurilor de producători
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidul solicitantului pentru înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol sau pomicol, activitate finanțată în cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027), prin intermediul intervenției DR-33.
Finanțarea acordată prin intermediul intervenției DR-33 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol și pomicol” este 100% nerambursabilă și este limitată la 100.000 euro/an, fără să depășească 10% din valoarea producției comercializate în primii cinci ani de la recunoaștere.
Sprijinul se acordă sub formă de sumă forfetară, degresiv, plătit în tranșe anuale, pentru o perioadă care nu poate depăși cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut, acordat în baza unui plan de afaceri. Beneficiarii care pot obține finanțare prin DR-33 sunt grupurile de producători din sectorul agricol și din cel pomicol, constituite în baza legislației naționale în vigoare și recunoscute de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), înainte de solicitarea sprijinului.
Cheltuielile eligibile sunt cele rezultate din înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul agricol și pomicol, prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.
Versiunea finală a Ghidului solicitantului, precum și anexele aferente sunt disponibile pe pagina AFIR, la secțiunea Finanțare sau accesând următorul link: https://www.afir.ro/domenii-de-interventie/detalii-si-anexe-dr-33/.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Ziua Porumbului Orezu, 11 septembrie 2024
Evenimentul fanion al Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (APPR), Ziua Porumbului Orezu, se va desfășura pe 11 septembrie 2024 în ferma Elsit, din județul Ialomița.
Ajuns la ediția cu numărul 15, evenimentul din ferma lui Nicolae Sitaru va aduce împreună, ca de fiecare dată, agricultori și tehnologiile cele mai noi din domeniu. „Ediția din 2024 este una specială, fiind locul unde Forumul APPR va organiza cea mai mare Conferință Națională destinată managmentului riscurilor în agricultură”, precizează Alina Crețu, director executiv al Forumului APPR.
Anual, la Orezu, în ferma Elsit se adună peste 2000 de participanţi pentru a celebra cultura de porumb. Ziua Porumbului Orezu nu este doar o ocazie de a împărtăși cunoștințe și expertiză, ci și o modalitate de a întări legăturile din comunitatea agricolă. Participanții au ocazia să socializeze, stabilind noi relații și dezvoltând colaborări viitoare.
Reamintim că anul trecut, Ziua Porumbului Orezu nu a avut loc deoarece platforma din ferma ialomițeană a fost grav afectată de condiţiile pedoclimatice extreme, fapt ce a dus la incapacitatea culturii de porumb de a fecunda. Prin urmare, organizatorii, Forumul APPR şi partenerii s-au aflat în faţa unei situaţii fără precedent, imposibilitatea realizării evenimentului mult aşteptat de către actorii din sectorul agricol.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agricultura înseamnă viață
La început de primăvară am ajuns în județul Iași, la Bălțați, unde Marian Topală (44 de ani) lucrează 600 de hectare, exploatația fiind înființată în urmă cu 32 de ani de tatăl său. De întreaga suprafață agricolă se ocupă fermierul împreună cu trei mecanizatori, având la dispoziție utilaje performante pentru a putea face faţă, în orice moment, oricărei provocări din câmp. Seceta este cea mai mare provocare a ultimilor ani, însă problemele agricultorilor nu se limitează la secetă sau la schimbările climatice.
Reporter: În prezent lucrați 600 de hectare, iar povestea fermei a început cu mulți ani în urmă. O afacere agricolă pornită de tatăl dvs, inginerul agronom Dumitru Topală, un om care s-a zbătut inclusiv pentru mediul asociativ și care azi nu mai este, din păcate. Dumnezeu să-l odihnească!
Marian Topală: Totul a început aici în 1992, acum 32 de ani, a fost o exploataţie începută de tatăl meu care, din păcate, nu mai este alături de mine. El s-a ocupat de comasarea terenurilor, a putut să facă faţă junglei din anii ’90, ştim foarte bine cu toţii ce se întâmpla pe atunci.
„Cel mai mult, seceta ne-a făcut probleme, pentru că am avut de pierdut şi producţii, şi preţuri. Devine din ce în ce mai dificil.”
Reporter: Atunci când creditele aveau dobânzi galopante...
Marian Topală: Da, tata a pornit afacerea asta, a făcut ferma când creditele erau aproape de 80%, dar am rezistat în tot acest timp. Exploataţia se află situată în comuna Bălţaţi, mai exact în jurul satului Sârca, o suprafaţă de 600 de hectare, aproape compactă, e despărţită doar de drumuri de exploataţie, şi de aici pot să zic, optimizarea tuturor lucrărilor şi a cheltuielilor.
Reporter: Suntem în anul 2024, după câţiva ani de pandemie, cu un război la graniţă, ce au însemnat toate aceste lucruri din punct de vedere economic? Cum s-au schimbat toate lucrurile?
Marian Topală: Pe lângă ce aţi zis dvs., legat de cei doi ani de pandemie şi acum aproape doi ani de război, să nu uităm de cei doi ani de secetă care au fost între aceste episoade, care de fapt ne-au marcat mult mai mult decât restricţiile din vremea pandemiei sau nesiguranţa de zi cu zi, având în vedere că este un război alături de noi. Cel mai mult seceta ne-a făcut probleme, pentru că am avut de pierdut şi producţii, şi preţuri, iar după toate acestea a avut loc o explozie a costurilor din cauza preţurilor la inputuri, la motorină, la forţa de muncă. Devine din ce în ce mai dificil. Peste toate astea, mai avem de-a face şi cu acest Green Deal la care trebuie să ne supunem.
„Legislaţia şi cerinţele actuale pentru a putea să producem cereale şi hrană devin din ce în ce mai absurde.”
Reporter: La început de an fermierii, au protestat în toată Europa, şi la noi, dar mai ales în Vest, ceea ce arată că fermierilor din toată Europa le este greu.
Marian Topală: Le este greu şi pot să zic că le-a cam ajuns cuţitul la os, pentru că legislaţia şi cerinţele actuale pentru a putea să producem cereale şi hrană devin din ce în ce mai absurde. Nu este posibil ca în timpurile de astăzi să lăsăm necultivat 4% din terenul exploataţiilor noastre, ştiind foarte bine nevoia de hrană continuă a acestei planete. Este ceva ce eu nu pot să înţeleg.
„Protestele, de fapt, au fost pentru a conştientiza anumite lucruri, că ceea ce hotărăsc şi ce decizii se iau nu sunt în pas cu realitatea din teren.”
Reporter: Ce ar trebui să facă autoritățile în sprijinul fermierilor?
Marian Topală: Din ce am observat, autorităţile sunt mai mult cu urechea şi cu privirea către Bruxelles decât cu privirea spre truditorii pământului. Deci, ce vine de acolo trebuie implementat, pentru a putea beneficia în continuare de anumite avantaje aduse de această piaţă comunitară şi de Uniunea Europeană. Dar situaţia per ansamblu este la fel în toată Europa, fermierii, toţi, sunt nemulţumiţi, de aceea au ieşit la proteste. Protestele, de fapt, au fost pentru a conştientiza anumite lucruri, că ceea ce hotărăsc şi ce decizii se iau acolo nu sunt în pas cu realitatea din teren.
Reporter: Să revenim la povestea fermei dvs., care începe cu un tractor U650 şi cu un autocamion denumit popular Raba. Cu ce utilaje lucraţi acum? Şi nu întâmplător vă pun această întrebare, ci v-o adresez din punctul de vedere al eficienţei economice, care trebuie să fie din ce în ce mai mare, având în vedere condiţiile în care se face agricultură azi, având în vedere toate provocările menționate mai sus.
Marian Topală: Pot să spun că acum peste 30 de ani, când a început toată această afacere, existau mai multe U650, nu doar cel pe care l-aţi văzut în fermă, erau undeva la 15-17 tractoare U650, erau mult mai mulţi angajaţi, undeva peste 30, pentru a putea să facem faţă acestei provocări, acestei exploataţii. În momentul de faţă, cele 600 de hectare sunt lucrate cu trei mecanizatori împreună cu mine şi, desigur, utilaje performante de care nu ne putem lipsi. Am accesat fonduri europene cu ani în urmă, am putut să achiziţionez o combină pentru recoltat păioase şi floarea-soarelui şi porumb, cu toate echipamentele necesare, un tractor de mare putere, 300 CP, cu toate utilajele aferente, instalaţii de erbicidat, instalaţii de fertilizat, deci pot să zic că am cam toată gama de maşini pentru a putea face faţă, în orice moment, oricărei provocări din câmp.
Reporter: Grâul arată bine acum, primăvara, vedem o nuanţă de verde proaspăt, însă ne spuneaţi că v-aţi luptat cu seceta. Condiţiile agro-meteorologice se schimbă dramatic, pornind de la încălzirea globală. Cum trebuie să se adapteze fermierul pentru a face faţă secetei?
Marian Topală: Prima mea opţiune a fost aceea de a renunţa la soiurile româneşti de grâu. Am optat pentru niște soiuri din Austria. Apa puţină care există în perioada semănatului poate să-mi asigure dezvoltarea doar a plantei-mamă, iar precipitaţiile din primăvară, care oricum sunt însemnate sau optime, îmi asigură ceilalţi fraţi din câmpul de grâu. Unde ne aflăm acum este soiul austriac Logika. După cum se vede, arată foarte bine, a primit o raţie de 200 kg de azot la hectar la fertilizat, precipitaţiile m-au ajutat foarte mult, şi urmează, având în vedere că la momentul acesta când facem reportajul sunt undeva la 26° C, toate evoluează, inclusiv buruienile, urmează să intrăm la primele tratamente fitosanitare în această cultură.
„Nu mai este un standard sau un tipar în a face o cultură sau a lucra pământul. Totul se schimbă de la zi la zi, niciun an nu seamănă cu celălalt.”
Reporter: Ce înseamnă aceste variaţii extreme de temperatură?
Marian Topală: Nu ştim cum se mişcă curenţii de aer, am văzut temperaturi de 0°C noaptea, ceea ce este îngrijorător pentru plante, pentru culturi, şi pentru cele din câmp, dar mai ales pentru livezi. Suntem aici într-un bazin pomicol foarte important. Aceste variaţii de temperatură afectează foarte mult plantele.
Reporter: Şi noi, oamenii, le resimţim.
Marian Topală: Exact. Vă daţi seama ce se întâmplă jos, la nivelul solului. Sperăm totuşi să nu sufere atât de mult, să fie o perioadă de doar câteva ore cu aceste temperaturi de 0° sau minus 1°C, pământul începe să se încălzească şi sperăm să nu avem prea multe pagube.
Reporter: Să revenim la ceea ce vorbeam mai devreme, despre războiul de la graniţă. Piaţa a fost inundată de cereale din Ucraina, care sunt produse la preţuri mult mai mici și nu respectă normele europene. Ce înseamnă acest lucru pentru fermierul din România?
Marian Topală: Vă daţi seama că este foarte dificil să poţi produce la standarde europene şi la cerinţe europene şi să intri într-o piaţă în care nu ai cum să concurezi, din cauza preţurilor. Preţul nostru de cost este mult mai mare decât cel al ucrainenilor şi încercăm să găsim soluţii prin a optimiza cât mai mult cheltuielile în câmp, prin a renunţa la anumite tratamente, prin a renunţa la anumite substanţe sau la anumite verigi tehnologice, pentru a putea obţine un preţ de cost cât mai apropiat cu cel al ucrainenilor. Nu ştiu dacă vom reuşi. Dar, oricum, ceea ce vindem noi sau s-a vândut – nu ştiu cum va fi anul acesta – s-a făcut în pierdere. Mai ales că acum se apropie, în sud, peste 60 de zile începe, recoltatul la orz. Deci, mai sunt 60 de zile şi atunci vom vedea cum va evolua piaţa. Până acum, din ce am văzut, nu sunt veşti foarte bune în privinţa preţurilor, din ce am urmărit bursa şi celelalte reportaje legate de acest lucru.
Reporter: Aşadar, în prezent avem foarte multe variabile din punct de vedere agrometeorologic, din punct de vedere economic. Pe vremuri se spunea că toată lumea se pricepe la fotbal şi la agricultură. Cum trebuie însă să gândească fermierul din zilele noastre?
Marian Topală: Pot să zic că nu mai este un standard sau un tipar în a face o cultură sau a lucra pământul. Totul se schimbă de la zi la zi, de la lună la lună, observăm şi noi, niciun an nu seamănă cu celălalt, nu mai facem agricultură așa cum se scria în cărți, perioadele optime s-au schimbat. Acum trebuie să profităm de orice picătură de apă, pentru a putea face ca plantele să răsară. Trebuie să alegem hibrizi sau soiuri cât mai rezistente la secetă. Companiile producătoare de seminţe evoluează, pe an ce trece sunt descoperiţi noi hibrizi, este un lucru îmbucurător pentru noi. Tot timpul trebuie să fii adaptat şi conectat la ceea ce se întâmplă în jurul tău.
„Fără pasiune, nu poţi să faci agricultură. Tot timpul eşti conectat la câmp. E un microb care a intrat aici, în inimă.”
Reporter: Am vorbit până acum despre cultura mare, dar dvs. faceţi şi pomicultură.
Marian Topală: Da. În fermă am o suprafaţă de aproximativ un hectar de cireş, un hectar de cais. Livada de cireş a fost ultimul lucru făcut împreună cu tatăl meu acum 13 ani şi de aceea mă străduiesc s-o îngrijesc şi să arate foarte bine, în amintirea lui.
Reporter: Aşadar vorbim şi de pasiune, nu doar de eficienţă economică.
Marian Topală: Exact. De fapt, tot ceea ce vedeţi este pasiune, pentru că fără pasiune nu poţi să faci agricultură. Agricultura nu e ca un job de la ora 8:00 la ora 16:00, după aia te-ai dus acasă, ai uitat orice problemă. Nu. Tot timpul eşti conectat la câmp. E un microb care a intrat aici, în inimă, şi într-adevăr eşti pasionat să faci acest lucru, să stai în natură, să vezi plantele de la zi la zi cum cresc, să vezi acea sămânţă pe care o pui în pământ şi în trei-șapte zile o vezi că răsare şi este viaţă acolo. Tot ce vedeţi în jurul nostru e viaţă.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2024Abonamente, AICI!
Crescătorii de animale pot cere adeverințe de la APIA pentru accesarea de credite
Începând din 24 iulie 2024, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic, gestionate de APIA.
Astfel, APIA eliberează adeverințe pentru:
-
PD-21 Sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte;
-
PD-22 Sprijin cuplat pentru venit – carne vită;
-
PD-23 Sprijin cuplat pentru venit –bivolițe de lapte;
-
PD-24 Sprijin cuplat pentru venit – ovine/caprine.
Adeverințele sunt eliberate în baza convențiilor încheiate de APIA cu instituții bancare și nebancare și cu fondurile de garantare din domeniul agricol. Aceste convenții se adresează fermierilor care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și nebancare care au încheiat convenții cu APIA.
La solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință care atestă depunerea de către beneficiar, în Campania 2024, a Cererii de plată pentru intervențiile în sectorul zootehnic indicate mai sus, conform procedurilor aprobate și transmise spre aplicare Centrelor Județene ale APIA.
Valoarea finanțării va fi de până la 90% din valoarea calculată prin înmulțirea cuantumului unitar minim planificat conform Planului Național Strategic PS 2023-2027, pentru anul de cerere 2024, cu numărul de animale confirmate prin adeverință pentru fiecare intervenție în sectorul zootehnic, gestionat de APIA și menționate în convenție.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor. Reamintim că, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maximum 2%. În ceea ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii. Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM se găsesc pe site-ul instituției, la adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Eco-schemele din sectorul zootehnic, precizări de la APIA
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) aduce în atenția fermierilor câteva precizări cu privire la anumite condiții și excepții în acordarea de sprijin financiar pentru eco-schemele din sectorul zootehnic, aferente Campaniei 2024.
Eco-schema „PD-08 – Măsură pentru bunăstarea tineretului bovin la îngrăşat”. solicitanții care și-au asumat angajamente pentru această eco-schemă au obligația depunerii până la 31 iulie 2024 a decontului justificativ și a documentelor care atestă îndeplinirea cerinţelor specifice pentru activitatea de creştere şi îngrăşare desfăşurată în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2024, în conformitate cu prevederile Ordinul MADR nr. 106/2024, cu modificările și completările ulterioare.
Efectivele de bovine pentru care s-au asumat angajamente privind eco-schemele „PD-07 – Creşterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte” și „PD-08 – Măsură pentru bunăstarea tineretului bovin la îngrăşat” și pentru care nu se respectă condițiile superioare de bunăstare în perioada 1 ianuarie 2024 până la data depunerii cererii de plată, nu vor putea fi eligibile la plată. Însă, nu vor fi sancționate, perioada respectivă fiind considerată perioadă de adaptare, în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 278/2024 pentru aprobarea sistemului de sancțiuni aplicabil intervențiilor și ajutoarelor naționale tranzitorii în sectoarele vegetal și zootehnic, aferente cererilor de plată începând cu anul de cerere 2024.
Solicitanții eco-schemei „PD-27 – Creşterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin păşunat extensiv pe pajişti în condiţii optime de sustenabilitate” care nu au declarat în cererea de plată codul exploataţiei cu RO ANSVSA amplasată pe păşune, au obligația depunerii formularului de modificare tip M5 prin care vor completa acest cod al exploataţiei în care sunt transferate animalele pe perioada de pășunat.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Citeşte mai mult ...
Fermă de familie, centrată pe zootehnie
Familia Pârvu de la Sârbova, din județul Timiș, este dedicată trup și suflet creșterii animalelor. Dacian Pârvu este medic veterinar și a renunțat la munca din Ferma Didactică a Universității de Științe ale Vieții din Timișoara pentru a pune pe picioare propria fermă în care lucrează împreună cu soția, Luminița Pârvu, iar când timpul le permite, părinților li se alătură cele două fiice.
În ferma familiei Pârvu sunt crescute 350 de ovine, 37 de vaci de lapte și doi cai din rasa Ardenez. Dacian Pârvu împarte munca la fermă cu soția, Luminița, care se ocupă de vacile de lapte pe care le hrănește și le mulge zilnic. Când au vreme, încalță cizmele de cauciuc și cele două fete ale familiei, pentru că mâna de lucru din agricultură este scumpă și rară. Cam așa arată imaginea succintă a unei afaceri de familie, centrată pe zootehnie, ramura cea mai solicitantă a agriculturii.
Prin procesare, laptele ar valora mai mult
Când am ajuns în ferma de la Sârbova (Timiș), am remarcat niște baloți de lucernă, ceea ce m-a dus cu gândul că au fost probleme cu stocul de furaje. „Am fost nevoit să mai cumpăr ceva lucernă, pentru că anul trecut am avut probleme din cauza ploilor în exces. Prima coasă n-am reușit s-o tai la timp, a plouat, apoi a îmbătrânit și nu am avut calitate, iar la vaca de lapte dacă nu ai calitate la fân, n-ai nici producție. Eu nu le dau siloz, nici nu produc în cantități mari și poate de aceea nu-mi iese perfect, așa că le furajez doar cu fân, lucernă și cereale. E important să producem un lapte de calitate, pentru că îl dăm la cineva care face cașcaval din el și de la siloz a avut ceva probleme cu aciditatea, așa că m-a rugat, dacă se poate, să hrănim vacile doar cu fân. Singura problemă este că furajarea cu fân crește costul de producție al laptelui. Cum n-am avut destul, am fost nevoit să mai cumpăr, așa că la vară, vreo două luni o să muncesc să-l achit. Asta e…”, spune Dacian Pârvu.
Nu-l las însă pe fermier să intre în prea multe detalii care țin de ferma de vaci cu lapte, de care se ocupă soția sa, Luminița Pârvu, și o întreb pe aceasta cum se descurcă cu animalele. „Avem 37 de capete bovine din rasa Bălțată românească. Eu mă ocup de muls, soțul mă ajută la curățat. Lucrăm doar noi doi la ele. Din fericire, soțul este medic veterinar și chiar n-am avut probleme în ceea ce privește sănătatea animalelor. Cred că de doi ani n-am avut nici măcar hipocalcemii sau, dacă au fost, au fost foarte ușoare. Acum a fătat o vacă. Le lăsăm să fete singure și până acum n-am avut probleme. Mulgem între 20 și 25 de litri pe zi, în funcție de mâncare, de vacă, de ciclul de lactație. Avem vacă de la care mulgem și 30 de litri pe zi. Pe medie, mergem undeva cu 15 -16 litri pe zi, pe toată perioada de lactație, de 200 și ceva de zile pe an. Calitatea laptelui este în schimb foarte bună, cu o proteină excelentă și grăsime de 3,8 – 4%”, arată Luminița Pârvu.
Din ferma familială de la Sârbova, laptele pleacă în localitate la un mic producător de cașcaval, iar o altă parte ajunge la piață prin intermediul unui alt localnic. „Noi nu avem timp să mergem la piață. Dacă am putea și să procesăm, și să vindem noi direct în piață, ne-ar fi mult mai bine. Ne-am gândit să depunem un proiect pentru procesare, dar am renunțat, pentru că e foarte greu. În doi, să și mulgi, să te și ocupi de animale, să și procesezi și să mergi și la piață e, practic, imposibil. Mi-ar fi plăcut foarte mult să putem procesa laptele. Sunt sigură că, prin procesare, valoarea litrului de lapte s-ar dubla. La comandă, mai facem o brânză dulce sau o smântână, dar în general vindem laptele crud. Vindem direct și în sat și sunt zile în care nu facem față. Mai este un crescător de vaci în sat cu un efectiv mai mare și nici el nu face față”, a precizat Luminița Pârvu.
Cooperativa, posibilă rezolvare a problemelor
Din păcate, adaugă Dacian Pârvu, au scăzut efectivele de animale. „Oamenii s-au dus la lucru la oraș, au vândut pământurile, și-au aranjat frumos casele și-au pus flori în fața caselor… La majoritatea arată mai bine decât la noi, pentru că nu avem vreme. Ați văzut, au fost demonstrațiile agricultorilor. Cu cine să ieși la proteste? Aici mai suntem vreo doi-trei crescători. Ieșim noi să luăm atitudine? N-am putut să mă duc la proteste… S-o las pe nevastă-mea singură, cu toate pe cap? Apoi, crescătorii de animale nu prea s-au regăsit în protestele astea, pentru că în primul rând nu au timp și în al doilea rând pentru că suntem foarte împrăștiați pe sectoare, fiecare cu problemele lui. Am mai vorbit cu colegi din branșă, nu reușim să ne organizăm cum trebuie. Mulți spun că o formă de organizare ar fi cooperativa agricolă. Bun, dar ea te reprezintă când vinzi. După mine, ar fi fost bun un sindicat al fermierilor din toate domeniile agriculturii, care să aibă reprezentanți la toate nivelurile și de la cel cu 20 de vaci, și de la cel cu 200, să ne apere drepturile. La negocieri au fost oameni pe care protestatarii nu i-au recunoscut drept lideri. Au fost la discuții, s-au înțeles, au ieșit cu ministrul de braț, s-au și pupat, dar ei nu au fost la proteste, adică unii au protestat și alții au negociat. După primele proteste, au obținut un ajutor pentru grâul rămas în depozit. Toată lumea s-a bucurat, numai că atunci când s-au dat banii, aceștia au ajuns aproape toți la fermierii mari, pentru că depozitare nu înseamnă podul casei. Depozitare înseamnă un spațiu autorizat, înseamnă cantități înregistrate, cu acte de intrare-ieșire. Suta de euro s-a dat doar pentru vegetal și vaca de carne, eu am de lapte, așa că n-am primit nimic. Până la urmă, cine a câștigat dintre cei mici? Foarte puțini, procentual în raport cu cei mari. Dacă eram mai bine reprezentați, probabil că ar fi fost ajutate toate categoriile de fermieri. De fapt, noi, ăștia mici, nu cred că suntem reprezentați în vreun fel. Sindicatul fermierilor ar trebui să aibă reprezentativitate inclusiv la nivelul Ministerului Agriculturii, în așa fel încât să nu apară legi tâmpite, pe care mai apoi să nu știi cum să le îndrepți.”
Poate că e vremea ca fermierii de la noi din țară să învețe și ei lecția unității. E momentul, poate, să depășească neîncrederea și suspiciunea dintre ei și să găsească oamenii potriviți, care să le reprezinte corect interesele. „De acord, zice Dacian Pârvu. Inclusiv la nivel de cooperativă. Din ce am văzut la cooperativele care funcționează, cel care se ocupă de cooperativă nu este producător. Pe omul ăla îl plătești, are vreme să alerge, îl chemi la ședințe când e cazul, că dacă pui unul dintre membrii cooperativei, ăsta va trage spuza pe turta lui, cum se spune. Și dacă nu o face, tot va exista suspiciunea. Apoi este problema timpului pe care nu-l ai. Eu ar trebui să vând tot acasă ca să mă pot ocupa de funcționarea unei cooperative. Când m-am băgat, trebuie să fiu acolo. Eu nu pot să le spun că nu ne vedem la ședință pentru că-mi fată o vacă…”
Ițele încâlcite ale subvențiilor
Am continuat discuția cu Dacian Pârvu despre creșterea oilor, acestea fiind mai numeroase în ferma de la Sârbova. „În România, mielu-l vinzi de Paște și porcul la Crăciun. Restul sunt povești… Cererea pieței pe carnea de ovină este fluctuantă. Nu avem siguranța că vom primi un preț bun și toamna. Între timp, mielul suge, nu mulgi nu faci brânză, nu vinzi lapte, plus că ai alte cheltuieli cu mieii pe care vrei să-i finisezi până în toamnă. Ai cheltuieli și nu ai garanția că prețul va fi unul corect. Așa că noi, ăștia mici, ne descurcăm cum putem. N-așteptăm nici mila statului. Dacă vine subvenția e bine-venită, dar vindem atunci când primim preț, or, de regulă, prețul se plătește la Paște.”
L-am întrebat pe fermier cât de importantă este pentru el subvenția și dacă i se pare complicat să o obțină. Iată și răspunsul: „Fermierul ar trebui să le știe pe toate. Ar trebui să fie abonat inclusiv la Monitorul Oficial, să știe și legislație, și contabilitate. Normal ar fi să ne ajute cei de la APIA. De ani de zile mă încadrez la același tip de subvenție la oaie, la vacă, la pășuni și la furaje. De ce trebuie să fac dosar în fiecare an? Ar trebui să nici nu mai merg la APIA, decât dacă apar modificări. Dosarul ar trebui să se depună de la sine, mai ales că au acces la baza de date a DSV-ului, la baza de date a celor de la asociațiile de profil. De-acolo ar trebui să-și ia toate datele. Numai că și lor le vin tot felul de ordine și contra-ordine peste noapte și le este frică să mai ia decizii. Acum, cu subvenția la oaie, eu, unul, nu mai înțeleg nimic. L-am auzit pe ministru vorbind despre oaie și nu am înțeles nimic. Na, poate sunt eu mai slab pregătit. Acum banii se împart la toată lumea de-a valma. Ar trebui totuși ca subvenția asta să se dea, o dată pe cap de animal, cum a fost dintotdeauna, dar și pentru calitate, pentru că ai intrat în COP. La mulți le este frică și nu intră. Le-am spus și colegilor mei, atât timp cât se dau niște subvenții, încercați să le luați pe toate. Banii ăia îi luați tot pentru animale și să vă dezvoltați tot voi. Dacă sunt disponibili, luptați-vă să-i luați. COP-ul înseamnă niște bani în plus, dar îi primești ca să te motiveze să faci calitate. Ei se tem de controale. Da, domnule, veniți și bonitați mieluțele la prima fătare, bonitați junincile la prima fătare. Nu vine nimeni să-ți facă o bonitare. Și scoateți prostiile cu anul de referință. Cum adică an de referință? Păi eu am avut vaci în 2017 și tu-mi dai subvenție încă zece ani după. Sunteți nebuni? Poate le-am vândut, nu că am făcut vreo afacere, deși unii, probabil, au făcut o afacere din asta, dar eu le-am vândut că am avut o problemă și nu le-am mai putut ține. Acum, că mai ia subvenție, nu mai este el de vină, dacă regula îi permite. Dă-mi subvenție pe litrul de lapte vândut la procesator! Procesatorul poate să-mi dea un leu patruzeci de bani, că atâta poate el. Dă-mi tu, stat, diferența, să trăiesc și eu. Se presupune că ai oameni bine pregătiți în minister care știu să facă un calcul corect la litrul de lapte. Dacă prețul este de trei lei pe litru, îi mai pun un leu cincizeci, dar banii să-mi intre la finalul lunii, când intră și cei de la procesator. Dă-mi subvenție pe kilogramul de carne de miel vândut sau la cea de vită și-atunci nu trebuie să-i omorâți pe intermediari, că o să dispară singuri. N-avem porc? Ne plângem că importăm peste 80% din carnea de porc? Deschideți abatoarele și lăsați oamenii să crească porci!”.
Laptele de oaie din ferma familiei Pârvu ajunge la o fabrică din zonă. „Am mai primit oferte și din altă parte, ne zice crescătorul, dar am preferat să mergem în continuare cu procesatorul de la Izvin, mai ales că banii cu care am cumpărat fânul i-am primit în avans de la fabrică. Una peste alta, anul trecut am primit un preț bun pentru laptele de oaie, șase lei pe litru.”
Schimbarea rasei și reducerea efectivului
Dacian Pârvu intenționează să schimbe o parte din efectivul de oi și să aducă în fermă rasa Lacaune, specializată pe lapte, deoarece acesta are un preț bun, la ora actuală.
Totodată, crescătorul de la Sârbova ar mai reduce numărul de animale din fermă, deoarece pășunea îl limitează. „N-aș mai ține un efectiv așa mare, pentru că nici pășune nu este destulă. În total am 30 de hectare de pășune, dar nu este toată grupată, am 12 ha într-un loc, 10 ha în altă parte și tot așa, la un efectiv total de 350 de oi și 37 de vaci. Sârbova nu prea are pășune. Am prieteni la Buziaș care au 70 ha de pășune într-un singur lot. Eu dacă mă duc cu oile pe două hectare, se duc o dată și se întorc, după care se uită la mine, că nu mai au ce mânca, deci, pentru mine pășunea este un factor limitativ. Noi nu facem o exploatare intensivă, pentru că ne dorim o altă calitate, și la carne, și la lapte, și atunci mergem pe varianta extensivă, în care pășunea are un rol foarte important.”
Prin schimbarea rasei, Dacian Pârvu vrea să crească producția de lapte în ferma de ovine. „Oile Lacaune, spun specialiștii, au un potențial maxim de producție de 5 litri de lapte pe zi și o medie de 3 litri. Eu m-aș mulțumi și cu o producție de 2 litri zilnic, având în vedere că de la Țurcană nu mulg nici măcar un litru.”
Oile familiei Pârvu sunt mulse de cei doi proprietari. „N-am fost vreun mulgător înainte, însă nevoia te învață. Acum pot să spun că sunt. Mai avem pe cineva care ne dă oile în strungă și ne mai ajută fetele când sunt acasă. Ar fi o chestie faină cu mulsul mecanic, că atunci aș mulge singur. Cu un efectiv de o sută de capete m-aș descurca fără probleme. Rămâne ca o provocare de viitor”, spune Dacian Pârvu.
Am remarcat pasiunea crescătorului, dragul lui pentru animale. De asemenea, nu puteam trece cu vederea doi cai frumoși, Ardenezi, și am vrut să aflu povestea lor. „Am cumpărat o mânză cu 400 de euro. Sunt cai foarte frumoși, cu coada și coama galbenă, chiar deosebiți. Ne-am pus întrebarea, bun, da’ ce facem cu calul? Așa că, după doi ani, am vândut iapa cu 1.500 de euro. Am vândut-o la Câmpulung Moldovenesc. Acolo oamenii folosesc caii la pădure să tragă lemne cu ei. Omul la care am vândut calul l-a pus la ham. Mi-a zis că așa cal cuminte n-a avut niciodată. L-a pus și pe Facebook, cu poză. Acuma, normal că noi l-am văzut. După ce l-am vândut, am devenit dușmanul numărul unu din familie. M-a certat soția toată săptămâna, că de ce l-am vândut... Mi-a tot arătat poze cu cai de vânzare. Până la urmă, l-am sunat pe cel la care am vândut iapa și l-am întrebat cât îmi cere pe ea, să mi-o aducă înapoi acasă. Omu’ a zis bine și mi-a vândut-o după o săptămână cu 3.700 de euro. Asta da afacere!”
În încheiere, Dacian Pârvu a ținut să spună că: „Deși stăm la sat, cu foarte puțină lume mai poți să stai de vorbă despre animale. Înainte, toată lumea avea animale, toată lumea avea ce să povestească despre ele. Acuma sunt tot mai puțini. Dacă mai mergi pe undeva și începi să povestești despre animale, ești privit ca un ciudat. Noi nu vrem să impresionăm pe nimeni cu nimic, pur și simplu ne plac”.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2024Abonamente, AICI!
Colaborare pentru a accelera lansarea pe piață a produselor biologice inovatoare, Syngenta și Ginkgo Bioworks
Syngenta anunță că va valorifica expertiza Ginkgo Bioworks în domeniul biotehnologiilor microbiene pentru a îmbunătăți producția de metaboliți secundari în agricultură, în vederea dezvoltării unei soluții biologice inovatoare.
Într-un comunicat de presă comun, Syngenta Crop Protection, un lider în inovarea agricolă, și Ginkgo Bioworks, companie ce construiește cea mai importantă platformă pentru programare celulară și biosecuritate, au anunțat o nouă colaborare menită să accelereze lansarea unei noi soluții biologice. Cele două companii au colaborat anterior în domeniul dezvoltării semințelor de ultimă generație.
Prin această nouă colaborare, Ginkgo intenționează să dezvolte și să optimizeze o tulpină microbiană care poate îndeplini obiectivele de productivitate ale unui metabolit secundar din portofoliul Syngenta Biologicals. Această moleculă este desemnată de Syngenta ca fiind o soluție biologică de pionierat. O producție rentabilă economic și extinsă a acestui metabolit ar accelera semnificativ momentul lansării pe piață a celei mai recente soluții biologice Syngenta.
Pentru a realiza acest lucru, Ginkgo își va utiliza capacitățile în domeniul biotehnologiilor agricole pentru a calcula performanța teoretică și pentru a orienta strategiile de modificare a tulpinilor în vederea dezvoltării unei tulpini microbiene suficient de robuste pentru a îndeplini obiectivele Syngenta. Ginkgo va valorifica cunoștințele sale biologice și de învățare automată pentru a obține informații din mai multe surse de date complexe și le va aplica pentru diagnosticarea limitărilor de performanță ale tulpinilor, precum și pentru descoperirea de caracteristici biologice.
„Produsele biologice devin tot mai importante în satisfacerea cererii globale pentru soluții agricole eficiente și sustenabile. La Syngenta ne angajăm să oferim fermierilor mai multe opțiuni, produse și tehnologii complementare care promovează practicile agricole sustenbile. Suntem încântați să lucrăm cu Ginkgo și suntem încrezători în capacitățile lor distinctive ce ne vor permite să ne atingem obiectivele de productivitate a moleculei vizate, accelerând accesul către piață”, a declarat Camilla Corsi, director global pentru Cercetare Syngenta Crop Protection.
Magalie Guilhabert, director al departamentului Ag Biologicals din cadrul Ginkgo Bioworks, a completat: „Suntem foarte încântați să ne extindem relația cu Syngenta. Am construit o relație de succes în urma colaborării noastre în domeniul determinării caracteristicile plantelor, iar acum așteptăm cu nerăbdare să realizăm același lucru cu produsele biologice pentru agricultură. Suntem mândrii să ne punem atuurile excelente și experiența în fața unora dintre cele mai dificile provocări ale clienților noștri. Ne vom strădui să atingem nivelurile de productivitate necesare pentru susținerea viabilității comerciale, în vederea lansării produsului inovator Syngenta în domeniul produselor biologice pentru agricultură”.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Neonicotinoide, autorizație temporară pentru tratarea semințelor de cereale păioase
Pentru campania de toamnă 2024, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în temeiul art. 53 al Regulamentului CE 1107/2009, a autorizat utilizarea în situații de urgență a unor produse din categoria neonicotinoidelor, care conțin substanța activă imidacloprid, la tratarea semințelor de cereale păioase de toamnă.
România este unul dintre principalii cultivatori de cereale păioase din Uniunea Europeană, ocupând locul 4 în anul 2023, când suprafața cultivată cu cereale a fost de aproximativ cinci milioane de hectare. Grâul este a doua cultură ca suprafață cultivată în țara noastră, după porumb.
Din cauza condiţiilor geografice şi a schimbărilor climatice (ierni blânde şi primăveri cu temperaturi peste normalul perioadei), România se confruntă din ce în ce mai mult în fiecare an cu mari probleme în ceea ce priveşte atacul dăunătorilor de sol Zabrus tenebrioides și Agriotes spp., care infestează suprafeţe mari de teren arabil printre care și culturile de cereale păioase.
La nivelul Uniunii Europene, zona stepică în care întâlnim cea mai mare presiune a dăunătorilor de sol este prezentă exclusiv în România şi se suprapune cu regiunile agricole care natural au pragul economic de dăunare (PED) depăşit la dăunătorii de sol Zabrus tenebrioides şi Agriotes spp. Dacă nu se aplică măsuri specifice de combatere chimică, au loc pierderi importante de producţie şi economice pentru fermieri. Unica soluţie pentru controlul eficient al acestor dăunători a fost şi rămâne tratamentul seminţelor cu insecticide pe bază de neonicotinoide.
În campania de toamnă a anului 2024, semințele de cereale păioase de toamnă tratate vor fi folosite doar în zonele cele mai afectate de atacul dăunătorilor Zabrus tenebrioides și Agriotes spp., unde se depășește pragul economic de dăunare.
În acest an, la nivelul Uniunii Europene au fost acordate peste o sută de derogări, cele mai multe fiind acordate de Austria cu un număr de 23, Spania cu 17, Grecia cu 11 și Franța cu 10.
Tratamentul semințelor de cereale păioase de toamnă va fi făcut numai de către prestatorii de servicii autorizați. Compania responsabilă de comercializarea produsului de protecție a plantelor va comercializa produsul direct sau prin distribuitori la operatorii economici prestatori de servicii autorizați înregistrați la oficiile fitosanitare județene, care fac dovada că tratamentul va fi efectuat în instalații profesionale și cu personal calificat. Inspectorii fitosanitari din cadrul oficiilor fitosanitare vor efectua controale la prestatorii de servicii autorizați. Aceștia vor ține o evidență strictă a loturilor de sămânță tratată, respectiv cantitatea de produs achiziționată, cantitatea de produs utilizată, cantitatea de sămânță rămasă neînsămânțată și distribuitorul/fermierul pentru care s-a efectuat tratamentul seminței.
Autorizațiile temporare reprezintă instrumente legale pe care le au la dispoziție statele membre pentru a asigura fermierilor accesul la produse de protecție a plantelor pentru situații unde există risc fitosanitar asupra culturilor.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Fermierul anului 2024, și *utut, și cu banii luați de propriul stat
Continuăm să ne dăm cu părerea și să lansăm cifre despre producțiile agricole, înainte să înceapă strângerea recoltelor de pe câmp. De obicei, primii care se lansează în preconizarea cifrelor materiei prime agricole sunt oficialii, de la Ministerul Agriculturii, de la Guvern. Apoi, se aruncă în pronosticuri și unii dintre fermieri, cărora eu le zic „lăudăroșii”. După care, intervin alți fermieri care strigă la toți ceilalți menționați înainte să nu mai vorbească despre cifre, că traderii de cereale, atenți la toate aceste discuții, vor scădea prețurile. Mass-media vine și ea din urmă și scrie despre „producții-record”, „maxime istorice”, „grânarul Europei”.
În orice țară civilizată, educată, statisticile sunt făcute după anumite șabloane de specialiști care, din păcate, în România noastră cam lipsesc, inclusiv de la Institutul Național de Statistică, organ al statului. La români, datul cu părerea înseamnă statistică.
Și iată că, până să ajungă grânele în hambare, culturile agricole au fost puse la pământ de vijelii, grindină, incendii și, nu în ultimul rând, de secetă. Aceasta este realitatea din luna iunie 2024, când în multe zone din țară fermierii nu prea au avut ce recolta la culturile înființate în toamna lui 2023, iar la cele înființate în primăvara acestui an se uită îngroziți. Seceta face ravagii peste tot în țară. „Plouă-n mai, faci mălai”. A plouat în mai, dar perioadele caniculare mult prea lungi care au urmat și care continuă distrug orice urmă de speranță a agricultorilor. Chiar și la cei care au irigat, arșița reduce producțiile.
Observ că tot mai mulți se întreabă dacă mai are rost să facă agricultură. Sunt deja ani buni de când fermierii încearcă, prin tehnologii, prin reducerea cheltuielilor și prin multe alte tehnici, să reziste actualelor provocări. Este cert că singuri nu pot face față și își îndreaptă atenția către statul la care contribuie prin taxe și impozite. Sunt multe de spus și dezbătut, dar mă opresc la secetă și la ajutorul statului român.
Spun unii că există asigurările. La 100% calamitate, fermierul primește 1.500 lei/ha, însă practica demonstrează că suma primită este mult mai mică. Cât bagă în pământ agricultorul? Păi, cam între 3.000 și 10.000 lei/ha, în funcție de multe variabile (tehnologie, inputuri, arendă, credite etc). De la calculele astea, judecați dvs. Ca să nu mai amintesc că despăgubirile ajung în ferme uneori mult prea târziu.
Vorbim despre managementul riscului, de zeci de ani, iar cei afectați de secetă așteaptă cu mâna întinsă să primească ceva, în loc să-și dea mâna toți pentru construirea unei soluții viabile de asigurare. Avem legislație adaptată realităților de azi? Pare că nu!
Și nu doar că legislația-i deficitară, dar fermierul mai e și „furat” legal de stat. De ce afirm asta? Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reține 3% din subvenția fermierului, din plățile directe, conform unui regulament european, pentru instrumentul de risc. Pentru gestionarea acestor bani opriți de APIA, în Planul strategic se precizează că se va crea un instrument de management al riscului. Prin urmare, fiecare fermier care contribuie are garanția că, în momentul în care are un risc de calamitate, are și dreptul să primească o sumă, ca despăgubire.
Să recapitulăm: APIA ia o sumă din subvenția fermierului pentru a-l despăgubi în caz de calamitate, dar banii, pentru moment, nu pot fi cheltuiți deoarece autoritățile statului nu au mers mai departe, respectiv să creeze acel instrument de management al riscului. Astăzi, după doi ani de reținere, cred, a acelui procent, legislația necesară nu există, nu este definit, practic, acest instrument de risc. Cine îl gestionează, cum se derulează, ce proceduri are, nu se știe nimic, pentru că legislația nu s-a adoptat, nu există.
Și *utut, și cu banii luați, ăsta-i fermierul anului 2024 în România. Ce mai mâncăm? Vedem după acest an electoral. Cu cifrele vehiculate ca producție agricolă e clar că nu ne putem hrăni și nici nu putem duce un trai sănătos.
Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2024Abonamente, AICI!
Publicitate
Revista
