În prima parte a lunii iulie am ajuns în vestul țării, în județul Timiș, la Giulvăz, acolo unde Alexander Degianski era în plină campanie de recoltat la grâu. Tânărul fermier a avut timp pentru noi deoarece am nimerit într-o perioadă ploioasă, care a întârziat puțin recoltarea. Însă, ploaia a adus zâmbete pe fețele agricultorilor, fiind binevenită pentru culturile de primăvară. Alexander Degianski este un tânăr care are cu ce se mândri la vârsta de 36 de ani. În 2012, a absolvit cu media 10 Facultatea de Agricultură din cadrul Universității de Științele Vieții din Timișoara. Totodată, este absolvent de științe economice, din anul 2011.

Reporter: V-am găsit în plină campanie de recoltat, cum e?

Alexander Degianski: Este o campanie relativ rapidă, e drept că şi cu multe combine. Din păcate a fost o campanie extraordinar de uscată şi fierbinte, care a pus foarte mare presiune, mai ales psihică, pe mine şi pe restul colegilor, din cauza riscului uriaş de incendii. Avem două cisterne în câmp, avem maşini cu extinctoare, fiecare utilaj are două extinctoare minimum pe el, dar, dacă se întâmplă, Doamne, fereşte!, cum s-a întâmplat zilele trecute la nişte vecini de‑ai noştri, totul se poate încheia urât şi repede.

Reporter: Acum recoltaţi ce aţi însămânţat toamna trecută. Câte hectare şi cu ce culturi?

Alexander Degianski: Grosso modo, 3.000 de hectare avem de recoltat, 1.000 de rapiţă și 2.000 de grâu.

Reporter: Aţi spus că aţi avut foarte multe combine în câmp. Câte?

Alexander Degianski: Media a fost de șase combine în câmp, undeva la 200 de hectare pe zi facem cu combinele acestea.

„De cele mai multe ori ne place să ne lăudăm cu sacii înainte să-i avem în căruţă, şi acest lucru nu este unul productiv pentru agricultori.” 

Reporter: Cum v-aţi închis la rapiţă?

Alexander Degianski: În primul rând nu voi intra în această capcană de a răspunde cu producţiile...

Reporter: Nu neapărat de producţie, dar a fost bine pentru dvs., pentru fermă? Nu trebuie să-mi spuneţi o cifră. A fost bun anul acesta pentru rapiţă?

Alexander Degianski: Ca fermier pot zice că mulţumesc lui Dumnezeu că avem şi ce recolta şi eu spun că mereu se poate mai bine, dar să ne uităm că se poate şi mai rău. Tocmai acest lucru îndemn în continuare toţi fermierii, să lase raţiunea să învingă orgoliul şi să fie un pic temperaţi în privinţa producţiilor, să nu mai filmeze ecrane sau să se laude cu producţii. Cinste lor dacă le-au făcut sau, dacă nu le-au făcut, păcat că fac astfel de declaraţii, dar un pic mai temperaţi ar trebui să fim. De cele mai multe ori ne place să ne lăudăm cu sacii înainte să-i avem în căruţă, şi acest lucru nu este unul productiv pentru noi, pentru agricultori.

Foto: Alexander Degianski

„Pentru culturile de toamnă, rapiţă şi grâu, n-am folosit nicio lucrare în adânc, am făcut totul în discuitură.” 

Reporter: Ce fel de tehnologie aţi aplicat la culturile de toamnă?

Alexander Degianski: Pentru culturile de toamnă, rapiţă şi grâu, n-am folosit nicio lucrare în adânc, am făcut totul în discuitură. La rapiţă am aplicat undeva la 140 kg de îngrășământ 8, 24, 0 şi ceva sulf, iar la grâu n-am aplicat deloc complexe. La cultura de rapiţă am venit cu 200 kg de uree şi undeva la 120-130 kg de microcalcar, iar la grâu am aplicat o fertilizare cu uree undeva la 220 kg pe hectar, şi asta a fost tot.

La capitolul tratamente, am făcut un tratament pentru fuzarium, în perioada înspicatului, şi mai erau pustule de rugină, în schimb am făcut două tratamente cu insecticide, unul pentru lemă şi unul pentru afide şi ploşniţe. A fost un atac de afide extraordinar de mare în perioada înspicatului, dar l-am ţinut bine sub control. La rapiţă am făcut un singur tratament pentru Ceutorhynchus (n.r., gărgărița tulpinilor) şi nici măcar unul pentru Meligethes (n.r., gândacul lucios). Adică, am făcut aproape zero treceri în perioada înfloritului la rapiţă, dar am aplicat un fungicid.

Reporter: Cu ploile cum aţi stat în acest an agricol?

Alexander Degianski: Am avut noroc fantastic că am avut parte de lunile aprilie şi mai ploioase, care ne-au dus culturile la bun sfârşit. Pentru că realitatea din Banat, sau cel puţin din această regiune a Banatului, a fost că am avut secetă şi avem în continuare secetă pedologică, doar că ploile au venit la timpul lor şi atunci în permanenţă stratul de la suprafaţă, de înrădăcinare maximă, a fost mereu aprovizionat decent.

Reporter: Şi în ceea ce priveşte culturile de primăvară?

Alexander Degianski: Culturile de primăvară, în mare parte, sunt reprezentate de floarea-soarelui, 800 de hectare, şi undeva la 290-300 de hectare de porumb, din care jumătate irigate, jumătate nu. Floarea-soarelui o duce bine, pentru că este o plantă iubitoare de căldură şi de secetă, mai bine adaptată, am şi semănat-o mult mai devreme, când lumea râdea şi zicea că o să îngheţe, dar floarea-soarelui arată foarte bine, toată floarea semănată în perioada considerată preoptimă, am avut şi întârziere, semănat pe nişte zone mai delicate, unde arată destul de rău, pe vreo 25-30 de hectare, dar mare parte din floare este foarte bună. În schimb porumbul, partea irigată este foarte bună, partea neirigată, de la dezastruoasă la decentă.

„Îi sfătuiesc pe cei care au capacitatea de a depozita şi posibilitatea de a nu vinde, din punct de vedere financiar, să vândă, dacă nu mai târziu, măcar etapizat. Nu tot deodată.” 

Reporter: De ce nu irigați întreaga suprafaţă?

Alexander Degianski: Dacă plouă, peste tot irigăm. Acum, lăsând glumele la o parte, în principal nu putem iriga din cauza lipsei accesului la apă. În România este o utopie să crezi că poţi iriga 9,65 milioane de hectare de teren arabil. Se pot iriga 2,5 spre maximum 3 milioane de hectare. Dar vedem şi acum, râurile au debite foarte mici, Dunărea are debite istorice mici, există momente în care efectiv nu poţi trage apă. Iar noi irigăm din canalele de desecare. Dacă n-am avut precipitaţii suficiente, nici apă n-am avut foarte multă în canalele de desecare. Chiar acum pun lac de acumulare pentru irigaţii în spatele fermei, chiar acum am în desfăşurare proiecte ce însumează aproape 1.000 de hectare de irigaţii şi, cu timp, cu mult efort financiar, logistic şi intelectual, vom avea o suprafaţă decentă irigată în următorii 4-5 ani.

Reporter: Aveţi perdele de protecţie, forestiere. Aduc acestea beneficii culturilor agricole?

Alexander Degianski: Avem peste 550 de hectare de plantaţii. Unele dintre ele, trupuri de 40-50 de hectare, altele, perdele de protecţie, altele, în sistem hibrid agrosilvic. Adică, intercalarea rândurilor de pomi cu agricultura. Acum, ce pot să vă zic? Mereu avem parte de rezultate bune în zonele adiacente culturilor de biomasă, şi chiar dacă nu neapărat acesta este factorul determinant, factorul determinant pentru care am plantat aceste parcele a fost acela că utilizăm terenurile degradate, care oricum nu ne produceau nimic, din contră, aveam dublă pierdere. O dată că băgam banii, şi doi, nu recoltam nimic de acolo. Aşa avem o restructurare a solului, o îmbunătăţire a calităţii solului şi producem lemn care, mai uşor sau mai greu, îl valorificăm.

Reporter: Mai e mult până se termină anul acesta agricol. Credeţi că-l veţi încheia mai bine decât în ultimii ani, care au fost destul de grei pentru agricultura românească?

Alexander Degianski: Acum trebuie să-mi definiţi dvs. ce înseamnă bine.

Reporter: Să fiţi pe profit, un profit care să vă bucure, să vă facă să zâmbiţi așa cum vă face ploaia de acum.

Alexander Degianski: Vă pot zice că ultimii trei ani s-au anulat reciproc. Deci, practic, ultimii trei ai au fost pe un zero barat. Anul acesta, DACĂ, şi acest dacă e scris cu majuscule, bolduit şi cu luminiţe în jur, lucrurile vor evolua normal până la final, rapiţa am închis-o, grâul e aproape închis, deci am o imagine relativ clară, floarea-soarelui o consider o cultură reuşită până în acest moment, dacă preţurile nu o vor lua la vale catastrofic, s-ar prefigura un an decent pentru noi.

Eu, de cele mai multe ori, sunt un om franc şi nu pot fi acuzat de nimeni de vreun fel de partizanat, altfel decât pentru ferme şi fermieri. Am fost luat la mişto de unii şi de alţii, mai puţin sau mai mult importanţi în acest domeniu al agriculturii, dar eu cred că toate aceste anomalii, pentru că aşa sunt, anomalii, dacă acum câţiva ani primeam preţul Matif minus 10-15 euro, acum să ţi se ofere la poarta fermei Matif minus 50-60 de euro, să se considere ca şi cum ar fi normal, daţi-mi voie să nu cred în balivernele acestea şi să fiu îndreptăţit în a crede că există nişte înţelegeri mai bine puse la punct din partea celor care efectiv manipulează stocuri mai mari de cereale.

Reporter: Ce aţi decis cu producţiile? Ştiu că aveţi capacitate de depozitare. Cum v-aţi gândit strategia de vânzare?

Alexander Degianski: Rapiţa am vândut-o la un preţ care să-mi fie mie mulţumitor, grâul îl voi mai ţine, pentru că sunt convins că trebuie să existe un echilibru, pentru că an de an preţul în timpul campaniei este mic, presiunea de recoltare duce la scăderea preţurilor, şi în al doilea rând nu sunt nevoit din punct de vedere financiar să vând grâul, şi n-aş face-o. Şi îi sfătuiesc pe cei care au capacitatea de a depozita şi posibilitatea de a nu vinde, din punct de vedere financiar, pentru că toată lumea are nevoie de bani în aceste perioade, să vândă, dacă nu mai târziu, măcar etapizat. Nu tot deodată.

„Cu toată tristeţea, trebuie să zic că hibrizilor şi soiurilor româneşti nu le-am mai găsit loc în fermă. Din păcate în România, în momentele actuale, cea mai bună calitate este cantitatea.” 

Reporter: S-a micşorat şi perioada de pauză între campanii. Până acum câţiva ani se recoltau culturile de toamnă, se făceau nişte lucrări, mai pleca fermierul un pic în concediu la sfârşit de iulie, început de august. Sunt fermieri care încep semănatul rapiței chiar și înainte de mijlocul lui august...

Alexander Degianski: Nu, eu nu voi mai face greşeala de a semăna rapiţa în august, rapiţa se seamănă în septembrie. Bineînţeles, ne uităm şi noi pe nişte prognoze, dar vedem că toamnele sunt mult mai lungi, în schimb s-a decalat foarte mult recoltatul florii-soarelui şi al porumbului. Adică, când eram copil ţin minte că floarea-soarelui niciodată n-o recoltam în timpul vacanţei de vară, care se termina undeva prin 15 septembrie, de-abia după aceea începeam recoltatul la floarea-soarelui, iar porumbul de cele mai multe ori ne punea probleme mari că nu mai apucam să semănăm grâul. Anul trecut s-a întâmplat la mine în zonă ceva total neverosimil acum câţiva ani, și anume, am recoltat o parcelă de aproape două hectare în 29 iulie. Porumb! Şi este o anomalie totală, iar floarea-soarelui în ultimii ani, perioada ei de recoltat a fost 10-15, maximum 20 august, în condiţiile în care, în fiecare an, începea în 25 august – 1 septembrie.

Personal, sunt relativ conservator în lucrurile care mă satisfac, şi anume am doi hibrizi de floarea-soarelui şi vreo trei de porumb, care an de an se stabilizează în jurul unor valori bune şi care în perioadele mai grave au fost mereu vârfuri. Şi atunci e normal să fiu un pic mai puţin hapsân, să vând blana ursului din pădure şi să îmi pun din start o realizare mai normală, mai mică poate, decât să merg către hibrizi cu potenţiale foarte mari, dar şi cu consum foarte mare de apă sau foarte tardivi.

Reporter: Ce preferaţi, sămânță românească sau străină?

Alexander Degianski: Din păcate, şi cu toată tristeţea, trebuie să zic că hibrizilor şi soiurilor româneşti nu le‑am mai găsit loc în fermă, pentru că nu au cum să concureze cu produsele străine. Şi nu este vina geneticienilor români, nu este vina amelioratorilor români, este vina statului român, pentru că peste 30 de ani cercetarea românească nu că a fost subfinanţată, a fost batjocorită. Şi în momentul în care o firmă multinaţională, precum cele top trei mondial, producătoare de seminţe, alocă pe buget de cercetare-dezvoltare, pe marketing, pe zi, mai mult decât are Institutul de la Fundulea global pe un an, n-ai cum să te baţi cu ea. Şi am dat şanse şi soiurilor de la Fundulea, Glosa, am dat şi soiurilor de la Lovrin, Ciprian şi Biharia, sunt calitative, sunt grozave, dar cantitatea lasă de dorit. Și din păcate în România, în momentele actuale, cea mai bună calitate este cantitatea.

„Nu vreau să reduc cheltuielile, vreau să reduc volatilitatea. Cel mai mult mă interesează să am o predictibilitate şi o stabilitate în venituri, dar şi în cheltuieli.” 

Reporter: Până la urmă, tot la cantitate vă uitaţi, nu neapărat la caracteristicile de calitate...

Alexander Degianski: În fiecare an, imediat după recoltat, vin tot felul de traderi sau intermediari care întreabă: ce calităţi ai la grâu? – 77 hectolitric şi 11 proteină. – Ăla e grâu furajer! Şi nu vând. Dar în ianuarie se întorc, vin la fermă şi-l iau panificabil, şi nu mai fac nazuri. Sau la porumb. Aflatoxină, nu-mi ia nimeni porumbul, însă după trei luni e perfect porumbul, aceiaşi traderi. La floarea-soarelui, n‑are nu ştiu ce conţinut – Nu. Este totul un joc şi o cacealma de cele mai multe ori a traderilor cu fermierii, pentru că ştiu că în România realitatea este că fermierii au nevoie de bani cât mai repede.

Reporter: Şi, până la urmă, dvs., pentru a avea profit, urmăriţi să cheltuiţi cât mai puţin, vă manageriaţi cheltuielile astfel încât să ieşiţi pe un plus.

Alexander Degianski: Asociatul meu zice un lucru foarte mare, şi anume că un milion de euro bine cheltuiţi e mult mai bine decât o mie de euro prost cheltuiţi. Nu vreau să reduc cheltuielile, vreau să reduc volatilitatea. Cel mai mult mă interesează să am o predictibilitate şi o stabilitate în venituri, dar şi în cheltuieli.

„Terenurile care înainte erau poate cele mai căutate, terenuri nisipoase, cu permeabilitate mai mare, acum fuge toată lumea de ele ca dracu de tămâie. Terenurile negre, argiloase, cu capacitate mai mare de a reţine apa, dau producţii acum.” 

Reporter: Cum vedeţi viitorul agriculturii? Mai ales pentru tinerii care acum intră mai adânc în afacerile familiilor.

Alexander Degianski: Viitorul agriculturii româneşti şi europene va fi unul al schimbărilor, al schimbărilor de mentalităţi, tehnologii şi culturi. Pentru că, dacă acum 20 de ani, în zona Lovrin, Grabaţ, Comloş, nimeni nu-şi punea problema că nu face producţii de la 10 tone de porumb în sus fără mari eforturi, iată că acum, după atâta secetă prelungită, se întâmplă să nu recolteze nimic în anumite zone. Şi terenurile care înainte erau poate cele mai căutate, terenuri nisipoase, cu permeabilitate mai mare, acum fuge toată lumea de ele ca dracu de tămâie. Terenurile negre, argiloase, cu capacitate mai mare de a reţine apa, dau producţii acum, pentru că aşa este firesc.

Iar în privinţa fermierilor tineri, desigur, cei care moştenesc o fermă ar trebui să înţeleagă valoarea terenului, a fermei şi a businessului. Chiar mai mult, ar trebui să înţeleagă cât de norocoşi sunt să moştenească aşa ceva, pentru că, la modul cel mai obiectiv vorbind, astăzi, acum, un absolvent, un tânăr care nu are nimic pe numele lui în afară de voinţa de a face agricultură, este aproape imposibil să ajungă la un nivel de performanţă. Au trecut anii în care terenul era disponibil, utilajele erau relativ simple şi ieftine, în care inputurile erau ieftine şi desfacerea era relativ stabilă. Acum să porneşti o fermă de familie, şi eu consider o fermă de familie care are doar agricultură mare, deci excludem zootehnia sau legumicultura, sau procesarea, strict cultură mare, trebuie să ai undeva la 150 de hectare ca să poţi să-ţi susţii familia. Iar ca să porneşti cu aşa ceva, ai nevoie de mulţi bani pentru utilaje, arendă, inputuri şi capital de lucru în general.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2025

Abonamente, AICI!