În parteneriat cu facultățile de profil, una dintre cele mai importante companii de agribusiness care activează și pe piața din România selectează cei mai buni candidați din țară, dornici să crească într-un mediu dinamic, unde pot evolua și își pot dezvolta aptitudinile, potrivit celei mai noi informări transmise presei de multinațională.
Concret, Monsanto România lansează un nou program de internship – Seamănă-ți succesul acum! – pentru studenții ce aprofundează cunoștințe legate de agricultură sau din domenii conexe acesteia.
„Programele noastre de internship de până acum au avut un real succes, dacă ne raportăm la numărul colegilor care au rămas în echipă și care au crescut alături de Monsanto. Compania noastră oferă o reală deschidere către piața de agribusiness din România și facilitează oportunități considerabile în ceea ce privește interacțiunea cu cei mai mari jucători din domeniu. Încurajăm toți studenții motivați de aceste lucruri să vină și să ne cunoască. Suntem siguri că asta îi va convinge să aplice la noul nostru program de internship”, ne împărtășește Mihaela Vasile, director de relații Ppublice al Monsanto România.
Internship-ul va dura un an calendaristic, astfel încât să permită valorificarea tuturor cunoștințelor academice asimilate până în prezent și asimilarea altora noi. Monsanto a încurajat întotdeauna inovația și a investit în cercetare, iar acest lucru se vede în produsele revoluționare din portofoliul companiei. În opinia specialiștilor din companie, acesta este mediul optim pentru dezvoltarea unei cariere în domeniu.
„Fiecare om nou-venit în echipă aduce plusvaloare companiei prin entuziasmul pe care îl manifestă, cu atât mai mult atunci când este vorba despre un student aflat la început de drum. Ne bucurăm că avem ocazia să oferim această șansă unor tineri talentați și le mulțumim tuturor facultăților din domeniu care facilitează recrutarea. Îi așteptăm pe viitorii colegi cu un CV actualizat și cu voie bună. Mult succes tuturor candidaților!”, a declarat Octavian Chihaia, CEO al Monsanto România.
Monsanto este unul dintre liderii globali ce oferă soluții bazate pe tehnologie și produse agricole care îmbunătățesc productivitatea la nivel de fermă și calitatea hranei. Monsanto continuă să susțină atât fermierii mici, cât și pe cei mari pentru a produce mai mult, în timp ce se conservă mai mult resursele noastre naturale, cum ar fi apa și energia.