Imprimă această pagină
Marți, 28 Decembrie 2010 13:34

Maschio Gaspardo, succes pe timp de criză

Scris de

Una dintre firmele cu o prezenţă îndelungată la târgul Indagra de la Bucureşti este Maschio Gaspardo care anul acesta a ajuns la cea de a opta participare. Utilajele aduse aici sunt altele de fiecare dată – chiar dacă nu sunt noutăţi absolute, au cel puţin modificări, atât din punct de vedere tehnic, cât şi al design-lui. Mirco Maschio este administratorul grupului Maschio Gaspardo pe care l-am întâlnit la standul companiei şi cu care am avut un scurt dialog.

Reporter: A opta prezenţă Maschio Gaspardo la Indagra. Merită efortul de a veni până aici?

 

Mirco Maschio: Indagra este o expoziţie cu participare internaţională şi are pentru noi o semnificatie aparte, deoarece a fost prima expoziţie la care am participat după ce am venit în România. În plus, fermierii ştiu că suntem la Indagra şi vin în mod special pentru noi, un lucru foarte important, de care ţinem cont.

Rep.: Cu ce noutăţi aţi venit anul acesta?

M.M.: Maşina de împrăştiat îngrăşăminte chimice solide pe principiul centrifugal, cu două discuri „ZENO 32”, maşina purtată de tăiat tufişuri cu braţe acţionate hidraulic „PALMA” şi maşina de recoltat cartofi „PETHUS 165”. Multe dintre maşini nu sunt noutăţi în sine, dar au o serie de modificări, care le oferă elementul de noutate. Inovaţiile sunt din punct de vedere tehnic şi chiar dacă o maşină nu şi-a schimbat numele, a fost modificată. Noi îi spunem restyling, dar nu ţine doar de partea de design, ci şi de cea tehnică.

Fiecare maşină dintre cele 17 prezentate în standul de 800 mp de la Indagra nu are acelaşi design şi nu e la fel din punct de vedere tehnic ca cea expusă cu un an înainte, lucru ce se datorează faptului că Maschio Gaspardo, timp de un an, le îmbunătăţeşte şi modifică mai multe părţi componente. Prin urmare, putem să discutăm de noutăţi la nivel de îmbunătăţire a calităţii şi a performanţelor de funcţionare ale maşinilor noastre. Utilaje realizate împreună cu fermierii

Rep.: Cum decideţi care sunt îmbunătăţirile de care are nevoie o maşină? După discuţii prealabile cu fermierii, cu cercetătorii?

M.M.: Avem o echipă de 50 de persoane la nivelul grupului, care se ocupă de cercetare şi dezvoltare, facem studii de piaţă care implică determinarea nevoilor şi cerinţelor fermierilor, precum şi implementarea unor soluţii şi inovaţii, care să satisfacă aceste cerinţe. Ei creează un prototip împreună cu specialiştii şi după realizarea maşinii model, aceasta este încercată în câmp, la o fermă experimentală, unde grupul are un training center.

Câteva maşini sunt trimise la fermierii care colaborează cu Maschio Gaspardo şi ne ajută foarte mult în dezvoltare. Aceştia fac încercări experimentale după care furnizează specialiştilor câţiva parametri ce descriu performanţele maşinii respective, cum ar fi timpul de lucru, calitatea lucrărilor efectuate, consumul de combustibil, randamentul, accesibilitatea reglajelor maşinii, dar şi eventualele probleme care au apărut în timpul funcţionării şi îmbunătăţirile ce pot fi aduse.

În urma încercărilor, maşinile se întorc la firmă unde se fac îmbunătăţiri, se verifică problemele apărute în perioada de testare, în laborator şi în câmp, iar după ce modificările au fost aprobate se produce seria „0” pentru a verifica dacă sunt probleme la nivel de asamblare. Maşinile se trimit din nou la clienţi pentru probe. Dacă este aprobată seria „0”, se trece la producţia de serie.

Rep.: Şi la care fermieri vă gândiţi când realizaţi aceste utilaje? La cei mici, mijlocii sau mari?

M.M.: Noi nu ne raportăm la o singură categorie de utilizatori, deoarece suntem la ora actuală cea mai mare firmă din lume, ca diversitate a gamei de produse oferite clienţilor. Dacă ne referim, de exemplu, la semănătorile de primăvară sau de toamnă, firma noastră are o gamă extrem de variată, unică aş putea să spun – asta înseamnă că ne adresăm atât fermierilor mari, cât şi fermierilor mici. Dar pentru compania noastră potenţialul e reprezentat de fermierii mici – chiar dacă au dimensiuni reduse, fermele din această zonă sunt mult mai numeroase. E adevărat însă că fermele mari ne conferă o imagine bună, vânzarea fiind mult mai eficientă în cazul lor, deoarece comandă câteva zeci de utilaje odată. Dar piaţa foarte mare rămâne la nivelul fermelor mici. Până în prezent am observat că piaţa de mijloc a crescut foarte mult şi e foarte interesantă. Scarificatoarele, cele mai căutate

Rep.: Ce produs preferă fermierii români de la firma Maschio Gaspardo?

M.M.: Cele mai bine vândute maşini de pe piaţa românească sunt scarificatoarele, fiind extrem de importante pentru agricultori, deoarece sunt folosite primele într-o fermă. Există suprafeţe agricole în România care nu au fost lucrate de ani de zile, unele chiar din 1989, iar animalele au compactat solul, acesta pierzându-şi fertilitatea. Scarificatoarele oferă posibilitatea apei şi aerului să intre din nou în sol. Din această cauză, noi considerăm că această maşină agricolă este cea mai importantă pentru fermierii din România, ea fiind produsă la Chişineu Criş.

Rep.: Dar la nivel mondial, care este cea mai vândută maşină agricolă?

M.M.: Semănătorile de primăvară. Şi aici mă refer la cele folosite pentru porumb şi floarea-soarelui, de tip pneumatic şi nu mecanic, la care suntem printre primele firme din lume, atât la producţie, cât şi la vânzări. Avem o gamă foarte mare de semănători, iar ultima maşină pe care am prezentat-o la expoziţia de la Bologna este o semănătoare de porumb de 24 metri lăţime, pe 36 de rânduri, pe care o vindem cu precădere în Rusia şi America. Seriozitate şi profesionalism

Rep.: Având în vedere că am ajuns la final de an trebuie să vă întreb cum a fost anul 2010 pentru Maschio Gaspardo în România.

M.M.: Un an foarte bun, peste aşteptările noastre, având în vedere situaţia de criză economică de la nivel mondial. Dar având în vedere faptul că seriozitatea şi profesionalismul reprezintă deja o tradiţie în cadrul firmei Maschio Gaspardo, iar clienţii noştri s-au obişnuit cu servicii la anumite standarde de calitate şi competenţă. Acest fapt s-a reflectat direct în nivelul ridicat al vânzărilor de anul acesta, oferindu-ne multă satisfacţie, dar şi obligaţia de a păstra ştacheta la fel de ridicată şi pe viitor.

Un an de criză oferă oportunităţi deosebite adevăraţilor profesionişti, care înţeleg că cerinţa actuală a pieţei de maşini agricole sunt produsele care permit realizarea unei agriculturi performante, cu costuri de producţie mici, la un preţ de achiziţie accesibil clienţilor. În plus, agricultorii români au început să facă diferenţele între firme, şi să înţeleagă ce înseamnă un producător care porneşte de la tablă, aşa cum facem noi în România şi Italia, având un control al procesului de producţie de 100%.Un alt avantaj pe care îl oferă produsele noastre este acela că aproximativ 70% din componentele unei maşini sunt produse de noi.

Fermierii au înţeles importanţa acestui lucru şi au ales produse Maschio Gaspardo într-un moment de criză în care nu-şi permit să facă greşeli: trebuie să cumpere o maşină agricolă care are rezistenţă mare la uzură, cu o exploatare corespunzătoare, deoarece nu dispun de bani pentru investiţii suplimentare. În plus, utilajele noastre respectă normele în vigoare ale Comunităţii Europene şi pot fi achiziţionate prin toate programele demarate pentru agricultură. Mai mult, oferim şi posibilităţi de leasing şi soluţii de finanţare prin băncile care colaborează cu noi. Forme de finanţare

Rep.: Cum va fi anul 2011 pentru firma dumneavoastră?

M.M.: Vom pregăti soluţii de finanţare care să compenseze nu lipsa de fonduri care va exista şi anul viitor, ci pe cea de sincronizare, corelare. Fermierul are nevoie de utilaje în principal în 2 perioade ale anului: primăvara şi toamna. De cele mai multe ori face un proiect şi nu ştie când va fi aprobat sau când va primi banii. Astfel, nu există un plan de programare care să corespundă cu sezonul. Dar fermierul trebuie să cumpere ce are nevoie, când are nevoie şi nu-şi permite investiţii fără o programare prealabilă. Acest lucru poate fi rezolvat numai cu alte forme de finanţare, pe care firma noastră le va găsi cu siguranţă.

AUTOR: DELIA CIOHODARU
FOTO: DELIA CIOHODARU

Citit 1763 ori
Revista Fermierului

Articole recente - Revista Fermierului

Articole înrudite