Imprimă această pagină
Vineri, 09 Martie 2012 15:36

IPSO Agricultura şi John Deere lansează un nou tractor pe piaţa românească

Scris de

Noul tractor John Deere model 3036E, 36 CP, fabricat în SUA, este compact, simplu, fiabil. Tractorul are un motor cu 3 cilindri, 1,5 L şi 36 cai putere. Este potrivit pentru lucrul cu încărcător frontal, aplicaţii de transport, lucrul cu diverse utilaje, care se pot ataşa în spatele tractorului. Are un raport foarte bun calitate/preţ şi este disponibil atât în varianta cu anvelope cu profil agricol, cât şi de gazon.

Răcirea motorului se face cu lichid, ceea ce duce la îmbunătăţirea performanţei motorului şi a consumului de combustibil. Motorul asigură un nivel redus al emisiilor şi al zgomotului, respectând cerinţele EPA pentru standardele Interim Tier IV.

Este un tractor compact, cu greutate de 1 tonă, iar dimensiunile sale sunt de 1,43 m lăţime, 2,82 m lungime şi 1,35 m înălţime (fără structură de protecţie care este pliabilă), ceea ce îl recomandă pentru utilizare în spaţii înguste sau joase.

Tractorul 3036E este foarte uşor manevrabil, iar raza de întoarcere redusă îl face să intre şi să iasă uşor din parcele mici, locuri înguste sau acoperite. Elementele de control plasate ergonomic, transmisia hidrostatică, scaunul confortabil suspendat şi vizibilitatea perfectă asigură confortul maxim al acestui tractor.

Transmisia este hidrostatică, cu 2 game de viteză. Deplasarea înainte/înapoi se face cu 2 pedale, ceea ce asigură uşurinţa în controlul maşinii. Tracţiunea se face pe toate cele 4 roţi.

Cabina tractorului este deschisă, însă tractorul dispune de un sistem de protecţie în caz de rostogolire, sistem care corespunde normelor de certificare SAE J2194. Scaunul operatorului este ajustabil, existând şi un sistem de detectare a prezenţei operatorului, sistem care opreşte tractorul în lipsa acestuia.

Pentru acest tractor, IPSO Agricultura recomandă şi achiţia unui încărcător frontal John Deere, model 305, cu o înălţime maximă de ridicare de 2,16 m, capacitate maximă de ridicare 350 Kg şi o cupă de materiale cu capacitate de 0,3 mc, încărcător care beneficiază de un joystick independent în cabina tractorului.

IPSO Agricultură le propune clienţilor săi noul tractor John Deere 3036E cu încărcător frontal 305, pachet disponibil acum prin toată reţeaua de vânzări.

Citit 1545 ori
Revista Fermierului

Articole recente - Revista Fermierului

Articole înrudite