Știri - REVISTA FERMIERULUI
DĂRNICIE. Executivul de la București a adoptat miercuri, 16 noiembrie 2016, printr-o Hotărâre, schema de ajutor de minimis, respectiv schema de ajutor social pentru asigurarea serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice, dacă suprafața proprietății este mai mică sau egală cu 30 de hectare. Conform…
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a participat luni şi marţi, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene - Agricultură şi Pescuit, ocazie cu care a reiterat ideea conform căreia fermierii ar trebui susținuți și mai mult pentru a-şi consolida poziţia în cadrul lanţului alimentar. În acest context, el a afirmat că…
Autoritățile locale din județul Bihor au declarat recent presei centrale că suprafaţa totală care a fost vândută în baza Legii 17, în perioada 2014-2016, este de 3.265,54 de hectare, din care 1.235 doar în anul 2016. Citându-l pe Nicolae Hodişan, directorul Direcţiei Agricole Bihor, presa centrală a anunțat că în…
Șeful CAI Curtici, Dimitrie Muscă, a declarat în plenul RALF 2016 că în urma testării unui pesticid a aflat că mai bine de 80 de grame de substanță activă lipsea dintr-un produs care ar fi trebuit să aibă 250 de grame, fiind îngroșată astfel lista nemulțumiților din ultima perioadă. „Atenție…
În primele nouă luni ale anului în curs, nivelul importurilor CIF ale României a fost cu 0,3 la sută mai mare la produse agroalimentare, băuturi și tutun față de nivelul exporturilor FOB (deficit), sector aflat pe locul III ca nivel în topul comerțului internațional pe grupe de produse după mașini…
Dacă la bovine, sacrificările în unitățile industriale specializate (abatoare) au crescut de la an la an la numărul de capete, dar totalul tăierilor a înregistrat o diminuare (septembrie 2016 vs. septembrie 2015), la porc, creșterea este una negativă pe ambele planuri, conform celor mai noi date INS date publicității miercuri,…
Potrivit unui studiu Eurostat bazat pe datele colectate în 2014, 65,1 la sută din românii cu vârsta de peste 15 ani nu au în meniul zilnic legume și fructe, fapt care ne plasează și în acest caz pe ultimul lor într-un top al Uniunii Europeane (UE). Mai mult, în România,…
Un avans „mai mult decât dublu” față de cel achitat anterior fermierilor - mai exact „undeva la 130 de euro” - ar urma să fie plătit începând de „săptămâna viitoare”, promitea ministrul de resort Achim I. cu ocazia târgului de produse tradiţionale organizat pe 15 octombrie în curtea instituției pe…
Indicele producţiei ramurii agricole în anul 2015 faţă de anul 2014 a fost 93,2% pe total, 89,3% la producţia vegetală şi 101,5% la producţia animală, anunță INS printr-un comunicat de presă. În ceea ce priveşte valoarea serviciilor agricole, aceasta este în general nesemnificativă, în anul 2015 contribuind cu numai 1,2…
La scurt timp după ce ministerul de resort anunța sec, prin vocile sale ilustru-anonime, că Dumitru Daniel Botănoiu era eliberat din funcția de secretar de stat printr-o decizie a premierului tehnocrat, Dacian Julien Cioloș, fostul oficial guvernamental a ieșit la rampă cu mulțumiri adresate atât colegilor, dar mai ales fermierilor…

Publicitate

Revista Fermierului 300x250

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista