Luni, 22 noiembrie 2021, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) s-au desfășurat consultări privind Planul Național Strategic (PNS) având ca temă intervențiile din sectorul vitivinicol.

Bugetul total alocat României pentru perioada 2023-2027 este de 229,22 milioane euro, pentru toate tipurile de intervenții din sectorul vitivinicol, iar bugetul total anual este de 45,844 milioane euro, sumă similară cu cea de care beneficiază țara noastră în prezent.

România a ales șapte tipuri de intervenții din cele 13 propuse prin regulament și anume:

1.     Restructurarea și reconversia plantațiilor viticole;

2.     Investiții în active corporale și necorporale;

3.     Asigurarea recoltelor;

4.     Promovarea și comunicarea efectuată în țări terțe;

5.     Acțiuni de informare;

6.     Investițiile tangibile și intangibile în inovare;

7.     Promovarea enoturismului în regiunile de producție.

„Nevoia de restructurare și de creștere a competitivității și sustenabilității sectorului vitivinicol este esențială și poate fi acoperită prin eficientizarea procesului de producţie şi adaptarea continuă la cerinţele pieţei”, a spus ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Câți români au somnul liniștit? Câți zâmbesc măcar o dată la câteva ore și câți râd zilnic cu poftă? Câți dintre noi privim cu încredere în viitor?... Și câți suntem mulțumiți privind la ce s-a realizat în țară, în ultimii 30 de ani? Iată întrebări pentru un studiu...

Înainte de acest studiu însă, ar mai trebui făcut un altul. Tăios ca o lamă de oțel, rece ca gheața: cât timp și câtă energie din „bugetul” personal am acordat solidarizării cu ideile valoroase? Cât am penalizat oamenii incapabili (sau corupți) din Administrație? Ce preț am pus pe educația reală și, mai ales, unde ne situăm - fiecare dintre noi - pe scara cunoașterii de tip secol XXI și cât am cochetat - iarăși, fiecare dintre noi - cu „nu mă-nvață nimeni cum e mai bine”?!

Pentru sus-puși, semnalarea neajunsurilor a ajuns o banalitate. Greșelile, lipsa de viziune, proasta și reaua-credință - locuri comune.

Din partea societății este o inflație de cereri, de reclamații, de înjurături. Inflația este sâcâitoare și moneda pusă în circulație nu mai are valoare.

Oamenii politici știu asta și nu se mai simt obligați nici măcar să mai răspundă la critici. Ba, mai mult, se folosesc de numărul mare de nemulțumiți. Adică, vezi Doamne, spun ei, „comentatorii” sunt mai mulți decât „făcătorii”. Doar că judecata politicianului nu se intersectează niciodată cu judecata făcătorului. Și de ce ar ține cont de ideile unei categorii care, deși mică, este extrem de divizată?

Chiar angrenați în mecanismul realizărilor de bun augur, confrații noștri care nu au viziune, sunt oportuniști în relația cu oamenii de la putere, care nu suportă concurența, cei care aleg să facă lucrul cel mai ușor, cei care nu acceptă polemica constructiv, cei care nu empatizează cu cercetarea, inovația, cu lucrul prin metode vizionare sunt suficient de mulți. Și ei diminuează forța care ar putea  modula reușit economia și viața socială din România.

Am devenit cu toții niște „politicoși”. Cei cu viziune sunt condescendenți cu cei „fără”, cei „fără” sunt iertători cu oportuniștii și (aproape) cu toții am abandonat atitudinea intransigentă pentru a nu deranja aleșii/numiții/„unșii”.

Personal, nu mă calific pentru a da răspunsuri de ce agricultura românească – în general – se exprimă în atât de puține produse finite cu origine stabilită, trebuind să-i las pe alții mai pregătiți în domeniu, dar pentru felul în care Administrația se îngrijește de vin (cu toate extensiile cunoscute), îmi asum dreptul de a pune și întrebări, de a formula și verdicte.

Oenoturismul, sursă de venit pentru regiuni întinse din Europa

Fără a mă plasa în centrul acțiunii, îmi clasific poziția ca observator obiectiv, cu experiență, folosindu-mă doar de două axe: timp și spațiu. Practic, să compar ce au realizat alții (axa spațiu - ne deplasăm în spațiu geografic, în ce direcție dorim) în ultimii 30 de ani (axa timp) și ce am realizat noi.

Această observație nu privește, sub nicio formă, ceea ce construiesc - cu destul succes (mai ales în condițiile date) - proprietarii de crame.

Analiza se referă exclusiv la ceea ce s-ar putea obține dacă vinul, oenoturismul, produsele derivate, cercetarea ar putea fi privite de Guvern ca resursă pentru întreaga societate. Așa cum se întâmplă în multe alte țări.

Sunt convins că ideea de mai sus nu poate fi receptată și agreată în mod automat. Dumneavoastră, în calitate de cititori, nici nu vi se poate reproșa eventuala neîmbrățișare a acestei idei. Ministerelor responsabile însă, da.

Auzi că în Croația, în trei mari orașe, există un festival de vin care se desfășoară în parcurile centrale publice, seară de seară, pe parcursul întregii veri. Spații puse la dispoziție gratuit.

Te uimești că țara vecină, Moldova, își face brandul național prin vin și că „atacă”, cu curaj, cele mai noi tehnologii (AR, VR, video mapping. À propos, felicitări Chateau Vartely!).

Strângi din dinți când vezi țări cu potențial viticol mai mic decât al nostru care sprijină desfășurarea unor concursuri internaționale de import, pentru că știu că le face bine și pentru că ei nu au astfel de competiții autohtone. (Dar noi avem!)

Oenoturismul este sursă de venit pentru regiuni întinse din Europa. Rezultatul obținut vine în urma unui sprijin masiv al guvernelor, măcar prin programe de promovare (lăsăm problema infrastructurii pentru altă dată; ce șansă au cramele din Moldova fără nicio autostradă?!)

Cercetarea este plătită bine. Nu la noi, ci la cei care și-au dorit să transforme, cu mintea câtorva și bunăstarea generală.

Guverne centrale, regionale, municipalități (din țări de pe întreg mapamondul) includ, în programele lor, investiții alături de ONG și structuri private, pentru realizarea de muzee ale vinului, pentru conceperea unor programe educaționale, pentru producții TV, pentru restaurarea unor situri istorice și pentru crearea unor atracții noi, inclusiv în mediul virtual.

La noi, redeschiderea șantierului arheologic Cucuteni ar echivala, pe lângă capitalul adus științelor, un nucleu solid pentru o nouă destinație turistică. (Re)certificarea prezenței vitis vinifera pe acest teritoriu, încă de acum 7.000-8.000 de ani, ar spori brandul vinului românesc către valori inestimabile, iar brandul de țară ar avea, în sfârșit, un postament.

Din păcate, statul român, deși a inventat o grămadă de instituții, nu le-a creat pe cele care ar putea inventaria, prelucra și valorifica astfel de informații.

Nu știu dacă „politicos” vine de la „politică”, dar, pentru lipsa de viziune și pentru dorința evidentă de nonacțiune, statul român mai poate număra, de azi înainte, încă un „nepoliticos”.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - WINE AMBASSADOR, CEO VINARIUM-IWCB

Lui Panait Trantu, mai toată lumea îi zice Iota Trantu. E un fel de brand, asociat cu regiunea viticolă Murfatlar. E un specialist apreciat și respectat, dovadă că este și președintele Asociației Profesionale Vitivinicole „Colinele Dobrogei”. Am stat de vorbă despre o grămadă de lucruri foarte interesante, despre irigații, despre conversie, despre eforturile pe care cineva trebuie să le facă dacă merge pe acest drum, despre banii care nu prea sunt, sau sunt, dar nu unde ar trebui, despre lipsa forței de muncă, despre poziția vinului românesc pe piața internațională și câte și mai câte. 

Iota Trantu este din zonă, dobrogean, din comuna Stejaru, județul Tulcea. Când era copil, nu voia să facă agricultură, a urmat un liceu teoretic cu profil real și apoi s-a pregătit în domeniul industriei alimentare, fiind absolvent de chimie alimentară, la Galați. Doar că, pe vremea aceea, nu prea alegeai ce vrei tu, ți se dădea o repartiție unde aveau ei nevoie. Iar posturile pe care le primeau cei care absolveau domeniul amintit erau în locurile unde se valorificau produsele de origine animală sau vegetală. Așa a ajuns într-o unitate în care se producea vin, care avea în spate și o însemnată suprafață de vie, vreo 2.300 de hectare. Acolo a făcut ceea ce era pregătit să facă, același lucru pe care îl face și acum. Și nu doar că face același lucru, dar și în același loc, la Cernavodă. O dovadă de consecvență, statornicie și optimism. Ultima calitate răzbate din tot ce face și zice. Nu cred că riscăm prea mult să spunem că această regiune vitivinicolă îi datorează parcursul bun de care se bucură în ultima perioadă, pentru că a crezut în potențialul zonei și i-a încurajat și pe alții să treacă peste problemele care apar mereu.

Deschizător de drumuri

Crama sa, care-i și poartă numele, se află pe locul fostei crame a IAS-ului Cernavodă, al cărei director a și fost, o perioadă. Pentru că IAS-ul rămăsese fără nicio suprafață de vie, toate fuseseră retrocedate foștilor proprietari, în 1999 a hotărât să se privatizeze, înființând compania Vinex Murfatlar. A luat în arendă 300 de hectare de vie, devenind unul dintre primii producători privați de vinuri din țară.

Recunoaște că nu și-a dat seama cât urma să fie de greu, dar a mers înainte. „Cea mai grea perioadă a fost prin anii '98-'99, când la toate unitățile mari au dispărut suprafețele, societatea a intrat în lichidare, dar am avut noroc că îi cunoșteam pe foștii și noii proprietari, care au fost de acord să le iau eu să le lucrez. Am fost nevoit, ca urmare a situației create, nu era nimeni care să dorească să facă lucrul ăsta. Eu eram încrezător, dar a fost partea cea mai grea, nu aveam bani. Nu am avut bani să plătesc prima lună de salarii. Noroc că erau niște firme de inputuri, care îmi ofereau și motorina, îmi dădeau și avansuri, cei la care vindeam vinul, aveam și o relație pe export, și cu ajutorul lor am  reușit să depășesc problemele, ba chiar am putut să cumpăr la un moment dat o parte din suprafețele de vie, clădirile...” Acum lucrează doar 200 de hectare de vie, toate, în proprietatea sa, pe care le-a replantat, între 2005 și 2012, prin programele de reconversie, pe care le consideră foarte reușite. „Programul de reconversie a fost un mare ajutor, în sensul că a venit când trebuia. Suprafețele vechi aveau cel puțin 20-30 de ani, iar un ciclu la vie este de 30-35 de ani, maximum 40 de ani, dacă îl exploatezi foarte bine. Cred că s-au replantat undeva la 34.000-35.000 de hectare, asta începând din 2007 până în prezent.”

În ultima vreme nu se prea mai accesează banii ăștia, din cei 48 de milioane de euro pe an, de vreo 5-6 ani nu se mai accesează decât vreo 15-18 milioane pe an, deși loc pentru replantare mai este destul, dar s-au cam epuizat cei care doresc să își înființeze o suprafață de vie. „Noi în România avem comunicate la Comisia europeană 185.000 de hectare de vie. Până acum. Aceste suprafețe care au fost cu vie, ele există în continuare – ce vedeți dumneavoastră pe terase, acolo unde nu se poate cultiva altceva, cereale –, au rămas. Acum sunt împădurite, neîngrijite. Vă spun că aici, în zona Constanței, avem undeva la 6.000 de hectare care nu sunt plantate. Este teren disponibil, numai că trebuie făcute investiții acolo și trebuie dat ceva, stimulați beneficiarii care accesează aceste programe: ajutor și de la primărie, e vorba de drum de acces, de faptul că te-ncurci de niște proprietari care nu se găsesc, și ca să-ți faci o exploatație viticolă trebuie să ai cel puțin 20-25 de hectare parcele de titluri, nu poți să mergi sacadat cu aceste fâșii, trebuie să lucrezi în sistem intensiv. Și găsești proprietari care nu sunt depistați, terenuri care nu sunt atribuite, iar cei câțiva care vor să planteze se încurcă de anumite suprafețe, de intabulări, de cadastre, de tot ce înseamnă...”

Tehnica lucrărilor din vie este învechită

Din păcate, banii ăștia se pierd, iar viticultorii au nevoie de bani pentru tehnologizarea procesului de producție din vie. Ei, organizațiile de producători, chiar au cerut trecerea acestor bani la investițiile din vie. „Nu știu de ce, ni se tot spune că nu prevăd regulamentele, dar nu prea am găsit în regulamente unde să ne interzică să folosim. Noi, până acum, puteam accesa pentru fermele viticole doar pe AFIR, dar acum, după cum bine știți, nu aveam punctaj, deci în ultimii 7-8 ani, cei cu exploatații viticole n-au putut să-și facă investiții în zona fermelor, începând de la tractoare, combine de recoltat și utilaje de lucrare a solului, nu au avut acces. Pur și simplu. Nu știu cum vor fi, acum, noile Ghiduri ale solicitantului pe AFIR pe măsura 4.1 – 4.2, cum vor arăta și ce punctaj va fi acordat, că, vă dați seama, noi am modernizat unitățile de vinificație, dar avem un handicap la plantațiile de vie, pentru că nu avem automatizare, care ne-ar reduce foarte mult forța manuală de lucru, începând de la mașini de tăiat și mașini de recoltat și de stropit. Toți cei care au accesat și-au cumpărat la nivelul anilor 2000 majoritatea utilajelor, sunt deja 10-11 ani, uzate moral, iar atunci mai exista forță de muncă în România, acum suferim la acest capitol.”

Capitolul forță de muncă este unul destul de grav în toate domeniile de activitate. Nu avea cum să fie altfel în agricultură, iar în horticultură, în mod special, unde rolul acesteia este foarte mare. „Nu prea găsim oameni să vină la recoltat, forța de muncă pe care o folosim este formată din femei între 60 și 65 de ani, doar ele au mai rămas aici, care mai lucrează în câmp, care sunt și foarte ordonate. În rest, nu mai găsim tineret, pentru că pleacă afară, iar cei care rămân nu vor să vină la muncă. Iar ca să lucrezi cum trebuie, îți trebuie cam o persoană pe hectar, începând cu tot fluxul, de la vița-de-vie până la vin, cam acolo ajungem.”

Producem mai scump, vindem mai ieftin

Lipsa forței de muncă, lipsa utilajelor care să suplinească oamenii duc prețul de producție a vinului în sus. Iar acest aspect se pare ca este unul foarte important în decalajul pe care viticultura noastră îl are față de puterile mari din domeniu. Pentru că degeaba ai o calitate competitivă, dacă cheltuiești mai mult ca să o obții. „S-a început această afacere cu vinuri, în zona privată, cam după anul 2000, și pentru că suntem într-o piață concurențială, față de țările cu tradiții noi am fost dezavantajați, pentru că nu am avut terenuri, nu am avut tehnologie, nu am avut bani. Noi suntem, în acești 20 de ani, la scara investițiilor în viticultură, într-o perioadă de început. Cramele din România sunt foarte bine dotate, noi producem vinuri de calitate, dar față de concurență nu avem piață. Piața din România nu este la un nivel la care să poată să absoarbă ce producem noi și atunci e nevoie să ne adresăm și către piețele de afară, iar  pe acestea noi nu avem un nume. Pe piața europeană și americană România nu a fost cunoscută, poate doar cu vinuri foarte ieftine. Or, un produs ca să fie și foarte bun, și ieftin nu prea se poate. Noi avem costurile de producție mai mari decât ei, pentru că ei s-au tehnologizat mult mai rapid decât noi, au acces la fonduri, la împrumuturi cu dobânzi foarte mici.”

Nu se pune doar problema că nu avem acces pe piețele europene, așa-zise consacrate, nouă ne e greu să pătrundem pe orice fel de piață. „Peste tot există o piață, ea trebuie exploatată. Ca să ajungi pe această piață, trebuie să ai turnee de promovare. Noi nu suntem în stare să facem asta, nu avem bugete, nici nu suntem ajutați de instituțiile din țară. Ca să penetrezi într-o țară, nu te duci o singură dată, cu un stand, și gata. Trebuie să lucrezi 3-4 ani, să fie ceva consistent. Trebuie să investești cam 50000 de euro într-o țară pe an. Iar dacă țara respectivă nu mai este atractivă după ce ai investit? Sau te răzgândești între timp. Iar banii europeni pe care i-am putea accesa pentru asta se obțin foarte greu. Am colegi care au încercat și au renunțat. Se derulează foarte greu. Este foarte multă birocrație.”

Pe lângă aceste probleme pe care le ridică potențialul redus de care dispun viticultorii noștri pentru a pătrunde pe alte piețe, se adaugă o discrepanță între proporția cererii de vinuri albe comparativ cu cele roșii. În România piața solicită 70% vinuri albe, în timp ce în vest proporția este inversată. Cum să îți coordonezi producția? Dacă produci pentru piața locală, insiști pe producerea vinurilor albe, dar aceasta nefiind capabilă să absoarbă cantitatea produsă, reorientarea către export se lovește de lipsa cererii de vinuri albe în acea zonă. Cum o dai tot nu e bine. Tradiția consumului este, în opinia lui Iota Trantu, legată de nivelul de trai, de unele cutume. „Nu am avut un cult al vinurilor roșii. Asta este de înțeles, românul încă nu consumă vinuri la restaurant, pentru un vin roșu trebuie să ai un așezământ, trebuie să consumi carne roșie, să stai undeva să fie pregătită, carne condimentată, la noi cel mai mare consum se face la evenimente, sâmbăta, duminica, la o nuntă, la un botez, plus că e obișnuința asta a șprițului, mai ușor de băut.”

Soiurile românești, cele mai cerute

Consideră că este foarte bine pentru România că s-au plantat foarte multe soiuri românești. „La un moment dat se cam pierduseră, acum vreo 20 de ani. Feteasca neagră, la noi a fost pus în plantație prin anii ’85-’86, până atunci erau suprafețe mici, dar după acești ani s-au plantat suprafețe întinse în podgoria Murfatlar. Acum sunt foarte multe suprafețe cu Fetească albă, Fetească regală, Tămâioasă românească, Fetească neagră, Băbească neagră. Soiuri de care chiar și noi am fost surprinși de ce calitate au. Bineînțeles că au apărut și metode noi de vinificație, utilaje, și le-am scos în valoare, nu că n-ar fi fost ele bune.”

Știm cu toții că sunt regiuni viticole în care predomină ori soiurile albe, ori cele roșii. Iota Trantu ne-a explicat că asta nu vine ca urmare a impunerii din partea vreunei autorități. „Sunt stabilite niște soiuri care sunt potrivite cu zona, foarte multe variante, din care fiecare, după istoricul zonei, cu experiența sa, în baza cunoștințelor pe care le are, își plantează ce soi dorește, în proporția, de alb, de roșu, pe care o consideră potrivită.”

L-am rugat să comenteze acest trend, care se manifestă de vreo 10-15 ani pe piața mondială, de a consuma vinuri tinere, în special albe și roze. A zis că pe de o parte sunt puse în valoare prospețimea, cu aromele de flori proaspete de câmp, dar că ar putea să fie și raționamentul producătorului, care zice „de ce să mai ținem la învechit, atâția ani, și vinul alb, și să nu-l vindem mai repede?”. Despre vinurile roșii zice că se pretează la învechire, „ele trebuie să mai stea, cel puțin un an, prin butoi, apoi să mai stea și prin vinotecă și la sticlă, putând fi consumate mai târziu, peste  doi, trei, cinci ani. Dar asta înseamnă o blocare a unor valori în sticlă și trebuie să și suporți. De aceea e binevenit acest mix prin care consumăm vinurile albe și roze proaspete, ușoare, savuroase, pe care să le bei de plăcere, și vinurile albe care trebuie «împrietenite», să rămână la învechit”. 

Viticultura, cea mai afectată de pandemie

Evident că și pandemia și-a pus amprenta. Mai mult decât asupra altor agricultori. Și nu în zona de producție, ci în cea a vânzărilor, care au fost undeva la 20-30%, față de anul trecut, cel puțin așa susține gazda noastră, care vede și un aspect pozitiv, creșterea vânzărilor pe online, dar asta în condițiile în care acestea erau aproape inexistente. „În România, 90% din consumatori consuma doar la evenimente. A crescut pe piața de online, dar până acum doi ani noi nu prea vindeam mai nimic pe online. E un lucru bun acesta că a crescut, dar nu se acoperă pierderile, pentru că românul nu consumă vin acasă, foarte mult, era obișnuit la petreceri, la evenimente, nu s-a mai ieșit la restaurant, de exemplu, anul trecut, vă spun sincer, pentru cei care lucrează pentru HoReCa, pe produsele premium, vânzările au fost la 50-60% față de 2019. Se vorbește despre un ajutor de 500 de euro pe hectar, o sumă care, zicem noi, nu este suficientă, având în vedere că lucrările pe hectar ajung undeva la 3000-3500 de euro pe fiecare an, 500 de euro însemnând undeva la 15%, foarte puțin.”

O soluție ar fi distilarea vinului care, nefiind vândut, se deteriorează. Dar nu prea sunt distilerii în România. „Producătorii nu vor să se autorizeze pentru distilerie pentru că e birocrația foarte mare. În România nu sunt decât doi-trei producători de țuică autorizați. Restul sunt producători de produse tradiționale și sunt mici care nu apar pe piață, nu se văd sau sunt pe piața nefiscalizată. În celelalte țări, Spania, Italia, Franța, chiar și vecinii noștri bulgari, cam toți producătorii de vin au și distilerie pentru vinars.”

Irigațiile, eterna poveste

O temă extrem de importantă, care și-a pus, și asupra viticultorilor, amprenta foarte puternic, a fost seceta, chiar extremă în Dobrogea. Cultura viței-de-vie, în ciuda prejudecății că seceta ar favoriza o calitate înaltă a vinului obținut, nu este posibilă fără apă. Relația dintre calitate și precipitații este legată de cantitatea acestora, care nu este de dorit a fi prea mare. „Trebuie apă la vie, altfel mor plantele, ca să o înlocuiești îți mai trebuie trei, patru ani, dacă la cultura mare pierzi producția pe anul respectiv, aici pierzi o perioadă de patru, cinci ani, cu cheltuieli foarte mari.”

Iar dacă vorbim despre secetă, vorbim despre irigații. Care nu prea sunt. Iota Trantu s-a îngrijit și de asta, chiar dacă a fost nevoit să plătească mai mult decât face. „Eu sunt primul care a făcut irigații prin picurare în 2008, în vie, în România. Și nu am luat apă nici din canal, nici din Dunăre, am luat apă de la uzina de apă a orașului, la un preț mai mare, dar aveam nevoie. Deși aveam la îndemână aceste surse, nu am putut la vremea respectivă să iau de acolo. Plătesc cu un leu metrul cub, pentru vie nu e chiar scump pentru că nu e nevoie de foarte multă apă, fiind și sistemul de picurare... am nevoie undeva la 70-80 de litri pe metrul pătrat pe an, împărțite pe trei, patru luni, totuși e scumpă apa, în condițiile în care stăm între Dunăre și Canal la câteva sute de metri.”

Alături de el sunt toți cei din zonă. „Noi suntem un caz fericit la Cernavodă, această organizație de udători irigăm toată suprafața de vie pe teritoriul administrativ al localității Cernavodă și sunt undeva la vreo 700 de hectare. Noi irigăm aici cam de 12 ani, față de ceilalți colegi ai noștri din Dobrogea care, cu toate că sunt riverani Dunării sau Canalului, nu au reușit.”

Nu au reușit pentru că nici nu este foarte ușor, chiar dacă sunt fonduri ce pot fi accesate. Fonduri sunt, dar sunt și piedici, uneori de netrecut. Cea mai complicată situație provine din situația de fapt din România, unde pământul este foarte fărâmițat, sunt foarte mulți proprietari, pe mulți nu-i mai știe nimeni, sunt succesiuni nefăcute, iar unii dintre proprietari sunt și de rea-credință. „În lege scrie că trebuie să ai acordul proprietarului, acord notarial, or, unii proprietari nici nu sunt cunoscuți, pe alții nu-i găsești, nu au terenurile intabulate, chiar dacă-l găsești pe proprietar, trebuie să fie terenul intabulat, or, noi știm că în România nici jumătate din terenuri nu sunt intabulate, și te lovești de un proprietar care are o fâșie de 50 m și nu poți să treci conducta. Atunci te lovești pe o organizație mare, cu 5000-6000 de hectare, de un singur proprietar unde nu poți să traversezi și nu se asigură aceste irigații.”

Iota Trantu zice că ar fi și soluții care ar putea fi luate în considerare: „Irigațiile se fac primăvara-vara, nu se fac iarna, și s-ar putea folosi conducte care se pot pune suprateran, deci să nu intri pe proprietatea aceluia sau, chiar dacă ai intra, cu acordul primăriei poți să treci aerian o fâșie de pământ, după aceea s-o muți de acolo, să fie flexibilă”.

O altă problemă de care s-au lovit cei din zona lor este faptul că ANIF-ul nu pompează apă la stațiile de bază. Trebuie să ai o sursă de apă independentă, adică o sursă de apă curgătoare, un lac sau foraje independente. „Cred că ar trebui să regândească guvernanții noștri modul de atribuire a acestor proiecte, și acolo unde nu se poate face prin ANIF, ar trebui să lase producătorii sau cumva să gândească împreună cu autoritățile locale, cu primăriile, pentru că toate localitățile care sunt riverane Dunării și Canalului, până la distanțe de 5-6-7 km, se pot alimenta direct de acolo, ba se poate lua apă și din niște lacuri, Tașaul, Razelm. Acum sunt tehnologii, sunt stații de pompare plutitoare, care nu afectează integritatea malului sau a digului din zona respectivă, și se pot amenaja într-un timp foarte scurt, fără a fi nevoie să refaci această structură mare a ANIF-ului, care durează foarte mult. De 30 de ani, n-au reușit mai nimic și tot ce era s-a distrus. Cred că ar trebui să lase puțin mână liberă sau să acceseze împreună, într-o asociere cu autoritățile locale, cu primăriile, aceste fonduri.”

Consideră că dacă n-ar fi foarte multă birocrație cu mulțimea de aprobări și autorizații, programele de finanțare ar fi foarte bune. „Pentru vie sunt alocați 4000 de euro pe hectar, asta însemnând 75% din investiția necesară în realizarea unui hectar de vie. Nu știu anul ăsta, că am înțeles că s-au scumpit foarte mult toate pompele și conductele pe bază de plastic și inox, este o situație pe plan mondial, s-au dublat prețurile, aud că se și triplează.”

El a implementat recent un program de irigare prin picurare, de altfel foarte dificil și costisitor. „Ca să faci un sistem de irigații prin picurare sunt necesari cam 6000 de euro pe hectar, din care 4000 de euro îi poți lua prin programul de reconversie. Eu aici, pentru 35 de hectare, am îngropat 7 km de conductă principală și vreo 150 km de tub de picurare. Numai să-l întinzi, vă dați seama ce înseamnă.”

Spune că programele pentru susținerea irigațiilor prin picurare, prin APIA, sunt greoaie. „Sunt bani, dar foarte mulți renunță din cauza birocrației, accesează, dar renunță pe parcurs. Ar trebui avute discuții la nivel de minister, să se facă mai accesibil. Această măsură e de vreo doi ani, s-a amânat vreun an și jumătate pentru cei care voiau să pună conducta îngropată, s-a stat pentru ca să schimbe ordinul. Acum sunt mai mulți solicitanți, în cadrul asociației noastre, Colinele Dobrogei, sunt șase care au depus dosare.”

Nici mare, nici mic

Din păcate unitățile mai mici, de câteva hectare, nu sunt prea eficiente economic. Pe de o parte, nu au posibilitatea să construiască o cramă, numai autorizațiile și i-ar copleși, pe de altă parte, dacă reușesc să obțină vinul, vinificat într-o cramă din apropiere, cantitatea obținută nu e nici mică, să o consume singur, dar nici mare să o poată vinde eficient. Marketingul presupune cheltuieli care sunt la fel de mari ca și în cazul în care ai vinde mai mult. Doar un preț foarte mare obținut ar face eficientă o astfel de plantație. Dar cine poate vinde la prețuri foarte mari în România? Gazda noastră a observat că există în asociația pe care o conduce o dilemă printre cei aflați într-o astfel de situație. „Pentru a face un business din treaba asta trebuie să îți mărești suprafața, să treci de 15-20 de hectare, sau lucrezi doar ca hobby, sub un hectar, pentru consumul propriu, iar cei cu patru, cinci, șase hectare, sunt într-o dilemă în momentul acesta dacă să își mărească suprafața sau să o micșoreze.” 

De altfel, în sectorul vitivinicol nu este sprijinită producția în vreun fel, „la noi subvenția este foarte mică, raportată la costurile de producție, adică undeva la 3-5% din costuri pe un an, e doar subvenția pe suprafață, 140 sau 150 de euro pe hectar, în condițiile în care costurile la vie sunt undeva la 2500, 3000 de euro pe hectar, într-un an”.

Specialistul face diferența

Cheltuielile pe care le faci pentru a produce un vin de calitate nu sunt doar în direcția unei tehnologii înalte, ci și în specialiști. „Toți cei care au investit în tehnologie a trebuit să își ia și un specialist care să se priceapă, pentru că vinurile nu se fac singure. Noi am avut o școală bună de oenologi, venită din producție, de la marile unități care s-au desființat între timp, sau școliți afară, iar pe lângă aceștia sunt oenologi veniți de afară, de la care am învățat să fim în trendul actual. Sunt și niște oenologi, Flying Winemakers se numesc, care vinifică în primăvară în emisfera sudică și vin în toamnă în emisfera nordică, care au acumulat experiență și se pricep foarte bine la treaba asta. A trebuit să facem și noi aceste angajări de personal, pentru că e bine să vezi ce este nou, fiecare vine dintr-o altă parte, aduce ceva nou, un lucru pe care nu l-ai știut. Apar de la an la an noi metode de vinificație de fermentare, de păstrare de arome, o altă calitate și trebuie să fii în același trend cu lumea nouă din industria vinului. Vinificatorii de la noi s-au specializat și ei și trebuie să caute cea mai potrivită metodă pentru materialul din zona lor. O metodă de vinificație poate fi bună într-un loc, iar în altă zonă, cu un strugure cu alte caracteristici, nu este potrivită.”

Arta culinară, o atracție turistică

Fire optimistă, vede o posibilă creștere a turismului oenologic, „mai ales după această perioadă de pandemie, când lumea a văzut ce înseamnă să stai închis în casă, să vedem în asta o parte bună a acestei pandemii”.

Crede în potențialul turistic al zonei dobrogene, mai ales din perspectiva unor atracții culinare. „Dobrogea este o zonă bogată în ceea ce privește arta culinară, avem o diversitate mare de etnii și toți au un aport la această bogăție, sunt aici 18 etnii, rar poți găsi undeva acest amalgam. Sunt în lucru foarte multe crame, câteva finalizate, pe partea de turism, și în zona aceasta a Dobrogei peste doi, trei ani vor fi probabil 15 unități de vinificație care pot primi turiști și să le prezinte și partea culinară, asortată cu vinurile pe care le producem.” Există și un of: „Problema este partea de infrastructură, șoselele. Autostrada trece pe aici, dar dacă cobori din ea, s-a terminat.”

Iota Trantu este și președintele Asociației Profesionale Vitivinicole „Colinele Dobrogei”, în care sunt înscriși 68 de cultivatori de viță-de-vie, mici și mari – cel mai mare are 700 de hectare, cei mai mici au câte 3-4 hectare –, acoperind împreună o suprafață de 3.800 de hectare. 90% din suprafață este ocupată cu vii tinere, de maximum 12 ani. Toți cei care activează în asociație produc și vinuri, chiar dacă nu au toți capacități de vinificație, doar vreo 20 au așa ceva, dar acelea sunt noi și dotate, fapt care îi face să aibă o calitate constant bună. „Vinurile din Dobrogea au fost un reviriment pe piața din România. Peste tot în țară, pe unde mergem, toți sunt interesați de vinurile dobrogene. Mergem cu conceptul de «vinuri dobrogene» oriunde, pe la toate degustările, pe la toate festivalurile de vin. Suntem asociați, mergem împreună și e mai bine, că suntem mai mulți, pentru că lumea vede. Noi nu ne considerăm concurenți unul cu celălalt, pentru că suntem din aceeași zonă și trebuie ca toți să avem vinuri de calitate și toți să mergem cu aceeași politică. Am observat că de vreo doi, trei ani și consumatorul a început să perceapă această calitate a vinurilor dobrogene, mai ales că aici avem litoralul și Delta Dunării și vin turiști din toată țara, și când ajung aici sunt interesați să consume vinuri dobrogene.”

Așa cum vă spuneam în deschiderea articolului de față, Iota Trantu este un lider de opinie, credem că nu doar pentru cei din regiune sau din asociația pe care o conduce, ci și pentru oricine îl cunoaște. Conștient de greutăți sau nu, are puterea de a se lupta cu ele și de a le învinge. Sperăm ca și pentru cititorii noștri să fie un model de urmat.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: Crama Trantu

The Iconic Estate, parte din Alexandrion Group, cel mai mare producător şi distribuitor de băuturi spirtoase şi vinuri din România, a dezvăluit noua identitate vizuală a spumantului Rhein Extra, ȋn cadrul unui eveniment elegant, organizat la Palatul Elisabeta, ȋn prezenţa Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei şi a Alteţei Sale Regale Principele Radu. De notat că spumantul Rhein este produs fără ȋntrerupere din 1892.

Seara Palatului Elisabeta dedicată valorilor româneşti a fost un prilej de a onora valorile, cultura, tradiţia şi istoria poporului român şi de a celebra 101 ani de când spumantul Rhein, produs la Pivniţele Rhein & C^IE Azuga 1892 a fost pentru prima oară Furnizor Oficial al Casei Regale a României.

Noua identitate vizuală a spumantului Rhein Extra, realizată la Paris de un designer celebru, reflectă adaptarea la contextul actual al pieţei şi poziţionarea mai clară ȋn portofoliul de băuturi premium pe care Alexandrion Group le comercializează. Designul recreează stilul «art nouveau» specific finalului secolului al XIX-lea şi ȋnceputului secolului XX, perioadă cunoscută drept «Belle Epoque». Logoul Rhein Extra, care include simboluri regale, ghirlandele delicate de crini ȋn culori pastelate şi accentele de auriu prezente pe etichetă, conturează o imagine rafinată şi actuală, armonizată perfect cu povestea brandului, dar și cu prospețimea, perlajul fin şi notele florale discrete ale acestui vin spumant. Pentru a le oferi consumatorilor oportunitatea de a se conecta mai uşor cu brandul şi de a savura vinurile din gama Rhein Extra pe deplin, istoria lor și a Pivniţelor Rhein & C^IE Azuga 1892 este expusă pe etichetă.

„În calitate de furnizor al Casei Regale, sunt onorat să fiu alături de Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi de Alteţa Sa Regală Principele Radu, pentru a susţine, ȋncă o dată, valorile României şi tradiţia. Astăzi, sărbătorim o etapă nouă ȋn colaborarea dintre Casa Regală a României și Alexandrion Group. Încă de la ȋncoronarea Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria, la Alba Iulia, ȋn 1922, spumantul Rhein a fost prezent la toate evenimentele majore pe care Casa Regală a României le-a sărbătorit şi este, poate, singurul spumant din ȋntreaga lume produs fără ȋntrerupere din 1892. Este un lucru extraordinar faptul că, după atâţia ani, spumantul Rhein este apreciat din ce ȋn ce mai mult ȋn fiecare an, deşi reţeta nu a fost schimbată niciodată. Ceea ce am schimbat, ȋn timp, a fost designul produsului, pentru a ne adapta la cerinţele pieţei. Iar astăzi vă prezentăm aici, ȋn premieră ȋn România şi la nivel global, spumantul Rhein”, a spus Nawaf Salameh, fondator și proprietar al Alexandrion Group.

Tematica serii Palatului Elisabeta a ilustrat apropierea faţă de valorile şi tradiţiile româneşti şi susţinerea acordată acestora, de-a lungul timpului, atât de Casa Regală a României, cât şi de Alexandrion Group, prin intermediul Fundaţiei Alexandrion.

„Casa Regală a României a sprijinit ȋntotdeauna românii de care suntem mândri. Le-a recunoscut valoarea, i-a promovat şi i-a ajutat să urce şi mai sus. Aceasta este şi misiunea Fundaţiei Alexandrion. Prin Galele Constantin Brâncoveanu, Matei Brâncoveanu şi Trofeele Alexandrion, ȋi onorăm şi le mulţumim oamenilor care construiesc o Românie mai bună, o ţară ȋn care românii plecaţi ȋn străinătate să se poată ȋntoarce, iar generaţiile tinere să poată avea un viitor mai bun”, a adaugat Nawaf Salameh.

Rhein Extra, cea mai veche marcă de vin spumant românesc

Pivnițele Rhein & C^IE Azuga 1892 reprezintă cea mai veche locaţie unde se produce, fără întrerupere - de la înființare și până în prezent - vinul spumant Rhein Extra, după metoda tradițională – Champenoise. Povestea lor a ȋnceput în 1892, atunci cand Wilhelm Rhein, descendentul unei familii germane stabilite de peste 500 de ani în Braşov, s-a alăturat celor câtorva familii germane care, la solicitarea Regelui Carol I, proprietarul moşiei Azuga - Predeal, au contribuit la dezvoltarea industrială a zonei.

Calitățile remarcabile ale spumantului Rhein Extra au fost recunoscute încă din 1906, când vinul a obținut cea mai înaltă distincție la „Expoziția Generală Română”. O dovadă ȋn plus a rafinamentului acestui vin este faptul că spumantul Rhein Extra era servit ȋn faimosul tren de lux Orient Express, care traversa România ȋn drumul său de la Paris spre Constantinopole.

An de an, Rhein Extra continuă să câştige distincţii importante la competiţii internaţionale prestigioase. Anul acesta, Rhein Extra a obţinut două medalii de aur la International Wine Contest Bucharest Vinarium (România), ȋn 2019 a câştigat o medalie de argint la ProdExpo International Wine Competition (Rusia), iar ȋn 2017 a fost premiat cu o medalie de argint la International Wine & Spirits Competition (Marea Britanie), iar acestea sunt doar câteva dintre medaliile din palmaresul său.

Rhein Extra este disponibil ȋn marile lanţuri de magazine, magazinele de proximitate, locaţiile HoReCa, online shop-urile partenerilor Alexandrion Group şi pe www.iconicdrinks.shop, parte a Alexandrion Group.

*****

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Făinarea este una dintre bolile viței-de-vie cu efecte extrem de grave. E provocată de ciuperca numită Uncinula necator, care poate provoca valuri de infecții pe toate organele verzi ale plantei.

Ce trebuie să faci ca să-ți dai seama că strugurii au fost infectați de ciuperca Uncinula necator

Făinarea strugurilor se poate identifica relativ ușor. Boabele afectate par a fi „pudrate” de făină, de unde și denumirea bolii. Ele sunt învăluite de o pâslă de culoare alb-cenușiu, iar pielița strugurilor capătă accente cenușii-brune. Dacă sunt cuprinse în totalitate de boală, boabele nu se mai dezvoltă și rămân acre la gust. Pe măsură ce boala avansează, boabele de struguri încep să crape, sâmburii devenind vizibili.

Dacă totuși nu ești sigur că boala cu care te confrunți este făinarea viței-de-vie, poți folosi un truc cunoscut de viticultorii cu experiență: dacă atingi boabele atacate de făinare și apoi apropii mâna de nas, vei simți un miros puternic de pește.

Tratamente succesive la interval de 7 zile

Din păcate, în momentul în care boabele sunt afectate, boala e destul de avansată și greu de combătut. Este și motivul pentru care, de obicei, se aplică tratamente preventive contra făinării. Totuși, dacă te confrunți cu această situație, poți încerca să aplici două tratamente succesive, la interval de șapte zile:

• Tratamentul 1: Vivando^® (20 ml la 100 litri de apă) + Cabrio^® Top (200g la 100 litri de apă) + Kumulus^® DF (500g la 100 litri de apă);

• Tratamentul 2: Sercadis^® (15 ml la 100 l de apă) + Cantus^® (100g la 100 litri de apă) + Kumulus^® DF (500g la 100 litri de apă).

Material și foto furnizate de BASF Agricultural Solutions

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În condițiile accentuării lipsei forței de muncă manuale și din motive de costuri și de logistică, inclusiv ținând cont de restricțiile legate de pandemie, se impune din ce în ce mai mult găsirea unor soluții alternative pentru recoltarea strugurilor la momentul optim. Recoltarea mecanizată a strugurilor este o soluție viabilă, însă aceasta se poate aplica cu rezultate bune doar în plantațiile modernizate și preferabil care nu au butuc lângă spalier, pentru a avea eficiență maximă. Sunt preferați spalierii de lemn, compozit sau metal celor de beton. Spalierii din beton sunt mai agresivi față de scuturători și de elementele benzilor colectoare „cu solzi”, care se uzează mult mai rapid. Totodată, spalierii din beton prezintă un risc crescut de deterioare, ceea ce poate influența buna funcționare a mașinii de recoltat. Totuși, cu mai multă grijă, mașinile pot lucra și în podgorii cu spalieri de beton.

Sunt voci care consideră că la recoltarea mecanizată nu se poate obține aceeași calitate a strugurilor, ceea ce este departe de realitate, deoarece cu mașina se poate recolta atât ziua, cât și noaptea, eliminând nevoia desciorchinării la cramă și timpul pierdut pentru aceasta, se face sortarea boabelor de struguri recoltând prin reglarea corectă a frecvenței și amplitudinii scuturării doar boabele coapte și sănătoase, ajunse la maturitate, iar cele verzi sau bolnave rămânând pe ciorchine pe butucii din vie. De asemenea, pierderile sunt foarte mici.

Gregoire vine în ajutorul viticultorilor cu o ofertă largă de combine de recoltat struguri

După demonstrațiile efectuate cu combinele Gregoire pentru recoltat struguri, concretizate prin achiziția de combine Gregoire de către unii dintre cei mai mari și mai exigenți viticultori din România, în ultimii ani am extins oferta, introducând, pe lângă mașinile existente autopropulsate și tractate, încă trei modele noi de combine autopropulsate pentru recoltat struguri Gregoire, GL6.4, GL7.4 și GL8.6, care se bucură de recunoaștere internațională, materializată printr-o serie de premii obținute la târgurile de specialitate.

Mașinile păstrează elementele cunoscute și care deja și-au arătat eficiența și fiabilitatea la celelalte combine autopropulsate realizate de Gregoire în cei aproape 50 de ani de experiență, însă vin cu îmbunătățiri: un nou motor Deutz cu poluare redusă (TIER V) și cu putere mărită, bene din inox cu capacitate mărită la 2.000 litri fiecare (la GL6.4 standard 1.800 litri și opțional 2.000 litri), gresare centralizată, platformă și sistem pentru spălare, reglare automată a distanței între scuturători în funcție de grosimea stratului vegetal, orizontalizarea automată pe teren înclinat, sistem de ghidare și monitorizare, sistem de cartare a recoltei, noul echipament pentru curățarea suplimentară a recoltei, EasyClean, mai simplu și cu eficiență de peste 99,8% boabe curate etc.

Avantajele față de alte mărci de combine de struguri fac din mașinile Gregoire preferatele celor mai mulți viticultori.

Principalele avantaje sunt:

• cabina montată central deasupra rândului de viță-de-vie, care dă posibilitatea urmăririi perfecte a rândului;

• cabina presurizată, spațioasă, confortabilă, cu suprafața vitrată mare, aer condiționat, computer de bord, joystick, cameră de monitorizare etc;

• capul de recoltare cu pendul dublu, cu silentblocuri și cu așezare automată pe verticală;

• senzori pentru menținerea corectă pe rând a mașinii;

• sistemul de montare/demontare rapidă a scuturătorilor și forma specială a acestora, care asigură o scuturare perfectă a boabelor, chiar și în zona spalierilor;

• sistemul cu reglare pneumatică a rigidității benzii „cu solzi” de colectare a boabelor, care permite reglarea forței cu care aceștia ating butucii de viță, aceasta fiind cel mai puțin agresivă față de butucii de viță-de-vie din industrie;

• două benzi transportoare pentru boabele de struguri, cu posibilitatea reglării turației în funcție de viteza de lucru și de recoltă;

• două extractoare verticale de coarde în partea de jos a benzilor colectoare (cu solzi), în apropierea celor două ventilatoare inferioare;

• traseul în formă de „O” al benzilor transportoare ale boabelor de struguri, care asigură respect față de struguri, fără mișcare relativă între boabe și benzi (care ar favoriza producerea unei cantități de suc) și forma paletelor benzii care permite trecerea aerului pe sub struguri și curățarea foarte bună a boabelor de struguri de resturi vegetale;

• antrenarea benzilor transportoare cu curea, care, în comparație cu acționarea cu lanț, permite o anumită alunecare în caz de blocare a benzii, evitând ruperea acesteia. Este prevăzută o alarmă pentru turație redusă și posibilitatea de reversare a sensului de rotație;

• sistemul simplu de curățare suplimentară Easy Clean (brevet Gregoire), cu foarte puține organe în mișcare, eficient, fiabil și ușor de întreținut;

• platforma pentru curățare, spălare și întreținere;

• sistemul de monitorizare și reglare a parametrilor de lucru, camera video pentru urmărirea proceselor în capul de recoltare și în bene;

• sistemul flex speed, de reducere a frecvenței și amplitudinii scuturătorilor în dreptul spalierilor;

• opțional, magneți pentru extragerea resturilor metalice care ar putea ajunge în bene;

• sistemul automat de urmărire a configurației terenului;

• gresare centralizată.

Motorul Deutz, prietenos cu mediul, turbo cu intercooler și cu catalizator SCR,  respectă norma de poluare Stage V, este răcit cu lichid, beneficiază de adaptarea automată a regimului de lucru în funcție de sarcină. În modul ECO, mai puțin gurmand cu combustibilul, motorul rulează în regim optim în funcție de sarcină, mașina beneficiind de un regulator de viteză de lucru și de o transmisie hidrostatică pe toate cele patru roți motrice, cu motoreductoare. Viteza maximă de transport de 25 km/h se obține la numai 1650 rpm. Rezervorul de motorină are capacitatea de 260 l, iar cel de AdBlue, de 20 l.

Mașina de recoltat struguri Gregoire GL8.6 este dotată cu un motor în 6 cilindri de 190 CP, modelele GL8.4 și GL7.4 în 4 cilindri de 156 CP și modelul GL6.4 cu un motor în 4 cilindri de 143 CP, care și-au arătat eficiența și în podgoriile din România. Acestea au benele cu descărcare în spate.

Aceleași motoare sunt folosite și pe cele două modele cu benă centrală cu descărcare laterală, GX8.4 și GX 8.6, cu capacitatea benei de 3200 l la versiunea cu Easyclean și 3500 l la versiunea cu ventilatoare superioare și pe un model mai mare GX9.6 cu două bene laterale de 2200 l, cu distanța între benzi de 750 mm, lungimea benzilor de colectare (a tunelului) 3300 mm, cu 10 perechi de scuturători standard și cu tub cu înălțimea de descărcare 3100 mm.

Distanța minimă între rânduri este de 1,6 m la GL6.4 și 1,7 m la celelalte.

Important este că raza de întoarcere este foarte redusă, sub 4 m (la GL6.4 chiar sub 3,8 m), asigurând o manevrabilitate foarte bună și în podgoriile cu spații reduse la capăt de rând.

Pentru plantații mai mici, rămân în continuare disponibile modelele tractate G320 și G Prima. În acest fel, Gregoire poate oferi mașina potrivită pentru orice tip și dimensiune de fermă viticolă. 

Recoltarea mecanizată este nu doar o soluție de moment, ci este una necesară și de viitor, putând asigura un flux continuu de struguri la cramă, productivitate mare, înlocuind 100-150 de oameni.

Cabina

Cabina, montată central ca și la celelalte mașini Gregoire, are dimensiunea și caracteristicile identice la întreaga gamă GL, asigurând o vizibilitate excelentă asupra rândului de recoltat, a fiecărui butuc de viță-de-vie și pentru urmărirea întregului proces de recoltare.

Comenzile și reglajele mașinii se fac din cabină prin intermediul unui computer de bord foarte prietenos. Acesta, ca și un monitor pentru camerele de supraveghere a funcționării montate în capul de recoltare și în benele de colectare a strugurilor, face parte din dotările standard. Cu ajutorul calculatorului se pot regla și urmări înclinarea mașinii, viteza de croazieră și parametrii de lucru: distanța între scuturători, frecvența și amplitudinea scuturătorilor, viteza benzilor de transport a boabelor de struguri în bene, regimurile de funcționare a motorului etc. Funcțiile de deplasare în trei moduri, manual, semiautomat și automat, se gestionează cu ajutorul unui joystick.

Capul de recoltare

În ceea ce privește funcționarea în modul de recoltare, Gregoire a aplicat tehnologiile deja verificate, cum ar fi capul de recoltare pendular care se așază automat după verticala locului și este suspendat pe 8 silentblocuri, prevăzut standard cu 7 perechi de scuturători tip ARC 2 cu fixare rapidă și reglare pe înălțime. Mașina are posibilitatea de a recolta și strugurii aflați la mai puțin de 15 cm deasupra solului, dar și în vii înalte, garda la sol ajungând până la 2,55 m.

Lățimea tunelului de recoltare de 650 mm permite intrarea operatorului la nevoie și asigură un flux optim al boabelor de struguri către cele două benzi de 320 mm care transportă boabele în bene. Acestea sunt montate pe niște fulii de 35 cm diametru, cu turație redusă, care asigură protecția benzilor și respect față de boabele de struguri. Colectarea și dirijarea boabelor spre benzile transportoare se face cu ajutorul a două benzi înclinate, „cu solzi”, care creează un tunel cu lungimea de 2,4 m la GL6 si 2,6 m la celelalte modele. Ele sunt prevăzute cu un sistem pneumatic de reglare a agresivității, asigurând o protecție deosebită a butucilor de viță-de-vie, fiind soluția tehnică cea mai puțin agresivă față de plante dintre toate mașinile existente pe piață. Curățarea preliminară a boabelor de frunze și resturi de coarde se face cu două ventilatoare montate în partea de jos a mașinii (opțional se pot folosi și două în partea superioară) și cu două extractoare verticale de coarde. Pentru o curățare perfectă a boabelor, mașina are, ca și la celelalte modele, opțiunea Easy Clean, cu mișcare de oscilație, obținându-se un grad de curățare de 99,8% a boabelor de struguri.

Doi senzori montați la intrarea în sistemul de recoltare propriu-zis dau informații operatorului dacă mașina este bine centrată pe rând în raport cu vegetația, prin afișare pe o bară cu LED-uri.

Corecția poziției mașinii pe pantă se face semiautomat (opțional, complet automat) și este, ca și la celelalte mașini autopropulsate Gregoire, de 600 mm (28%) pe direcția stânga/dreapta.

Întreținerea mașinii

Curățarea mașinii și spălarea zilnică se fac cu ușurință de pe o platformă funcțională, iar punctele de gresare sunt grupate în locuri ușor accesibile. La fel, accesul la toate punctele de verificare zilnică și pentru schimburile de ulei și filtre este foarte ușor.

Lumini

Combina este adaptată și pentru lucrul noaptea. Luminile cu LED de 18000 lumeni asigură vizibilitate excelentă. Astfel, se pot recolta în condiții optime și soiurile sensibile la temperatură.

Extinderea perioadei de utilizare

Pentru a mări perioada de utilizare a combinelor pentru recoltat struguri Gregoire sunt disponibile trei echipamente de stropit: Multiflow Progress și Multiflow Quatro pe 4 rânduri și Ecoprotect L3 pe 3 rânduri.

Ecoprotect este o mașină de stropit cu recuperarea surplusului de soluție, care asigură o lucrare de calitate, chiar când bate vântul, cu evitarea derivei, protejând mediul și realizând o economie substanțială de chimicale și de lichid. Două panouri montate de o parte și de alta a fiecărui rând de viță-de-vie asigură o incintă etanșă în care se pulverizează soluția, acoperind foarte bine vița-de-vie, iar surplusul de soluție se prelinge pe pereții panourilor și se transferă în rezervor. Economia de lichid și chimicale este substanțială, pentru că toată soluția este pulverizată acolo unde trebuie, iar restul se recuperează.

Principalele avantaje ale acestui echipament sunt:

• realizarea unui tratament de foarte bună calitate și la momentul optim, fără a ține cont de condițiile de vreme;
• eliminarea derivei prin crearea unei incinte etanșe (lateral, în spate, în partea de jos și de sus a panourilor), care nu permite pierderea soluției în atmosferă;
• economii importante de substanța activă în raport cu tratamentul convențional, în funcție de faza vegetativă în care se află cultura în momentul tratamentului, aplicarea unei cantități optime de substanță activă și recuperarea excesului de soluție și reducerea impactului pesticidelor asupra mediului, creșterea autonomiei mașinii de stropit prin reducerea cantității de lichid aplicat la hectar etc.;
• suplețea panourilor de pulverizare, de doar 20 kg pe rând și flexibilitatea lor, elimină riscul de deteriorare la lovirea cu un corp solid, dur, oferind siguranță atât în transport, cât și în lucru;
• reglarea automată a poziției de lucru prin setare pe computer a distanței între rânduri și a grosimii stratului vegetal al viței-de-vie; prin apăsarea unui singur buton de pe maneta multifuncțională panourile se așază singure în poziția de lucru corespunzătoare;
• urmărirea topografiei terenului și păstrarea poziției față de sol, prin utilizarea unor senzori cu ultrasunete care măsoară distanța de la rampă până la sol;
• ușurința exploatării: pregătirea soluției se face de la sol datorită unei cuve speciale prevăzute și cu posibilitatea de spălare a recipientelor cu soluție; gresare centralizată pentru ușurința întreținerilor; acces ușor la filtre;
• posibilitatea de reglare a debitului de aer pe fiecare rând;
• protecția tijelor cilindrilor hidraulici pentru creșterea duratei de viață a acestora etc.

Pe lângă alte modele, combinele de recoltare struguri Gregoire GL7 și GL8, care lucrează deja și în ferme din România, sunt apreciate pentru cabina centrală, grija față de butucii de viță-de-vie, fiabilitate, calitatea boabelor, gradul de curățare, productivitate, consum de combustibil, ușurința în exploatare, costurile totale ale lucrării și fac din combinele de recoltat struguri Gregoire utilaje indispensabile, cu avantaje incomparabile cu recoltarea manuală.

Pentru a asigura funcționarea sigură, reducerea timpilor morți, service și piese de schimb originale, consultanță și vânzări, NHR Agropartners, importatorul oficial Gregoire în România, are specialiști pregătiți și piese de schimb în toate filialele sale din țară si vă poate oferi toate detaliile de care aveți nevoie.

Articol scris de: DR. ING. FLORIN NEACȘU, DIRECTOR GENERAL ADJUNCT NHR AGROPARTNERS

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

AB Biotek în parteneriat cu Wine Australia și The Australian Wine Research Institute au identificat noi tulpini de drojdie pentru a ajuta vinificatorii să îmbunătățească aroma vinurilor Sparkling Chardonnay, Rose, Grenache și Pinot Gris.

Tulpinile AWRI 2965 și AWRI 2940 comercializate de AB Biotek sub numele de Maurivin AWRI Rosa și respectiv Maurivin AWRI Rosa Intense fac parte din gama de drojdii de vin Maurivin „Next Generation”.

Această gamă a fost creată special pentru a oferi producătorilor de vinuri soluții pentru abordarea problemelor cheie în producția de stiluri de vin populare la nivel mondial „Noua Lume”. AWRI Rosa și AWRI Rosa Intense s-au dovedit a deschide în mod eficient noi oportunități de aromă pentru producătorii unora dintre cele mai populare soiuri de vin la nivel mondial.

Tendința globală a consumatorilor de a căuta noi experiențe gustative în vinuri continuă și având în vedere acest lucru, oamenii de știință, oenologii și experții noștri de la drojdia AB Biotek au lucrat intens pentru a identifica tulpini de drojdie care pot oferi soluții noi pentru a permite vinificatorilor să creeze vinuri care reflectă cu adevărat unicitatea vieții lor.

Gama completă de levuri de vin AB Biotek Maurivin de nouă generație, aici .

Material furnizat de AB Biotek

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agicultură (APIA) pune în aplicare o nouă măsură pentru susținerea sectorului vitivinicol. Astfel, în urma intrării în vigoare la 31 mai 2021 a HG 590/2021 pentru completarea HG 868/2018 privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru producătorii din sectorul vitivinicol, ministrul Agriculturii a emis Ordinul nr. 118/2021 care reglementează condițiile de punere în aplicare a măsurii de recoltare înainte de coacere, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului Național de Sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023. Ordinul a intrat deja în vigoare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598/16.06.2021.

Operațiunea de recoltare înainte de coacere se referă la înlăturarea totală a ciorchinilor înainte de ajungerea lor la maturitate, din întreaga exploatație sau de pe o parte a acesteia, cu condiția ca recoltarea înainte de coacere să se realizeze pe parcele întregi.

În ceea ce privește domeniului de aplicare pe durata exercițiului financiar 2021, APIA precizează că recoltarea înainte de coacere se face manual, termenul limită pentru realizarea operațiunilor fiind 21 iulie 2021. Totodată, suprafaţa parcelelor pentru care se acordă sprijin pentru recoltarea înainte de coacere nu se ia în considerare pentru calcularea limitelor de randament stabilite în specificaţiile tehnice ale vinurilor cu denumire de origine protejată sau cu indicaţie geografică protejată.

Cuantumul sprijinului financiar pentru recoltarea înainte de coacere este de:

• 5.840 lei/ha pentru plantația producătoare de struguri destinați obținerii de vinuri cu denumire de origine controlată;

• 5.548 lei/ha pentru plantația producătoare de struguri destinați obținerii de vinuri cu indicație geografică;

• 4.906 lei/ ha pentru plantația producătoare de struguri destinați obținerii de vinuri varietale.

Sprijinul se acordă beneficiarilor declarați „eligibili” până la data de 15 octombrie 2021.

„Valoarea sprijinului financiar cuvenit beneficiarului se stabilește în funcție de suprafața reală măsurată în conformitate cu articolul 44 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1.150, după punerea în aplicare a operațiunii de recoltare înainte de coacere, în limita suprafeței notificate, potrivit prevederilor art. 7 alin. 6. Plăţile se finanţează integral din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), prin APIA, în lei”, se arată într-un comunicat de presă al Agenției.

Condiții pentru acordarea sprijinului

Pentru a beneficia de sprijin financiar în cadrul măsurii de recoltare înainte de coacere, solicitanții trebuie să depună până la data de 25 iunie 2021, la Centrele județene şi al Municipiului București ale APIA, o cerere de plată, însoțită de următoarele documente:

a) copie a B.I./C.I. solicitant sau al/a reprezentantului legal, dacă cererea este depusă prin reprezentant legal/împuternicit;

b) împuternicire/procură notarială în situația în care cererea se face prin intermediul unui reprezentant legal/împuternicit;

c) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/Registrul național al asociațiilor și fundațiilor sau a actului în baza căruia își desfășoară activitatea, după caz, în cazul persoanelor juridice;

d) dovadă cont activ bancă/trezorerie;

e) copie a declarației de recoltă aferentă ultimei campanii viticole, depusă potrivit prevederilor legale în vigoare;

f) copie a autorizației de producător de struguri destinați obținerii de vinuri cu denumire de origine controlată, indicație geografică sau varietale, obținută pentru anul 2021.

Copiile documentelor are însoțesc cererea trebuie să fie certificate „conform cu originalul” de către solicitant.

APIA primește și electronic documentațiile, cu precizarea că acestea trebuie să fie semnate și datate, iar copiile trebuie să fie certificate „conform cu originalul” de către solicitant. Totodată, este posibilă și transmiterea prin curierat.

De reținut, în situația în care un producător aplică recoltarea înainte de coacere în plantațiile viticole cu soiuri de struguri pentru vin ale căror suprafețe sunt situate în județe diferite, acesta formulează și depune cereri de plată la Centrele APIA în a căror rază de competență administrativă sunt situate plantațiile viticole pentru care se solicită sprijin.

În vederea aprobării sprijinului financiar, solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:

a) să aibă înscrisă în Registrul plantațiilor viticole suprafața de viță-de-vie cultivată cu soiuri care produc struguri pentru vin, pentru care se solicită recoltarea înainte de coacere;

b) suprafața cultivată cu viță-de-vie pentru care se solicită recoltarea înainte de coacere să fie autorizată în anul 2021 pentru producerea de struguri destinați obținerii de vinuri cu denumire de origine controlată, indicaţie geografică sau varietale;

c) suprafața cultivată cu viță-de-vie pentru care se solicită sprijin a fost declarată la APIA pe declarația de suprafață aferentă cererii unice de sprijin, Campania 2021;

d) să aibă depusă, potrivit prevederilor legale în vigoare, declarația de recoltă menționată la art. 33 din Regulamentul delegat (UE) nr. 2018/273 al Comisiei, aferentă campaniei de recoltare a strugurilor pentru anul 2020;

e) suprafața minimă a parcelei viticole pentru care poate solicită sprijin este de 0,1 ha, iar suprafața minimă a exploatației care face obiectul cererii unice de plată în Campania 2021 este de 1 ha;

f) suprafața maximă pentru care se poate solicita sprijin este de 50 ha, indiferent de numărul cererilor de plată depuse.

Mai multe informații referitoare la aplicarea măsurii de recoltare înainte de coacere, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului Național de Sprijin în Sectorul Vitivinicol 2019-2023, Ghidul solicitantului și modelul cererii-tip prevăzut prin normele metodologice, se găsesc pe site-ul APIA (www.apia.org.ro).

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Producătorul de vinuri organice Vifrana s-a listat, pe 14 mai 2021, pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), sub simbolul BIOW. Este a șaptea companie care se listează pe piața AeRO de la începutul anului 2021 și primul producător de vinuri organice prezent pe piața de la București. Listarea companiei vine în urma unui plasament privat derulat la finalul anului trecut prin care Vifrana a atras 9,5 milioane lei de la investitorii din piața de capital.

„Vifrana este primul producător de vinuri organice listat pe piața AeRO. Ne bucurăm să putem oferi investitorilor o gamă cât mai variată de emitenți pentru a-și diversifica portofoliile, precum și să susținem companiile în planurile lor de creștere prin mecanisme de finanțare bursiere. Sectorul agribusiness este tot mai bine reprezentat la BVB ca urmare a listărilor din ultimii doi ani a companiilor din domeniu și sperăm ca trendul acesta să continue. Succesul oricărei runde de finanțare depinde în mare parte de povestea companiei și de efortul intermediarului, iar suma atrasă în cazul Vifrana este o dovadă a acestei bune colaborări”, a declarat Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București.

Compania a înregistrat în primul trimestru din 2021 o creștere de 34% a numărului de sticle de vin vândute, raportat la același trimestru din 2020 și vânzarea cu 97% mai multe sticle de vin roze, în aceeași perioadă. Cifra de afaceri estimată pe 2020 este de 5.429.000 lei.

Strategia Vifrana prevede dezvoltarea prezenței pe piețele externe din Germania, Olanda, Suedia și Marea Britanie, unde vânzările de produse organice au crescut cu 20% în 2020, iar creșterea pieței de vinuri BIO spumante este estimată la 47%.

130 hectare cu viță-de-vie BIO și Denumire de Origine Protejată (DOP) – Adamclisi la nivel european

Compania Vifrana a fost înființată în 1998 și s-a reorientat spre cultivarea viței-de-vie și producției de vinuri începând cu anul 2006, când au fost puse bazele plantației viticole ecologică din județul Constanța, zona Adamclisi.

În prezent, producătorul de vinuri Vifrana are în exploatare 130 de hectare cu viță-de-vie, întreaga suprafață nefiind supusă tratamentelor chimice, ci tratată doar organic, respectând cerințele impuse de organismele de certificare ecologică.

Vinul Vifrana este atestat DOC și certificat de Austria Bio Garanție, fiind vândut preponderent prin intermediul lanțurilor de magazine, atât pe plan intern, cât și extern, asigurând astfel certitudinea și predictibilitatea încasărilor și a cashflow-ului. Crama dobrogeană are în portofoliu patru branduri de vin: Patrician, 10 (Zece), Symposion și Bob cu Bob.

Datorită zonei, generoasă din punct de vedere termic, s-a optat pentru o preponderenţă a strugurilor destinaţi producerii de vinuri roşii, corpolente, fără a-i omite însă nici pe cei destinaţi vinurilor albe, semiaromate. Soiurile de struguri din plantația de la Adamclisi sunt: Cabernet Sauvignon, Syrah, Fetească Neargă, Pinot Noir, Chardonnay, Sauvignon Blanc. Strugurii sunt culeşi manual.

Crama, construită în mijlocul viei, în apropierea monumentului Tropaeum Traiani din localitatea Adamclisi, adăpostește hala de producție, zona de învechire a vinurilor, zona de îmbuteiere, laboratorul și zona de degustare. Este gravitațională, cu tehnologie de vinificare de ultimă generație, având recipiente de stocare și vinificare care însumează o capacitate totală de 70 de vagoane, instalații de frig și de aerisire, aproape 3.000 de baricuri din lemn de stejar, linie de îmbuteliere modernă.

Vifrana a obținut Denumire de Origine Protejata (DOP) – ADAMCLISI la nivel european, fiind un important exportator de vin organic din România.

„Ne dorim să stimulăm interesul investitorilor într-o afacere începută acum 12 ani și care s-a maturizat și a deschis un capitol unic în istoria companiilor din România cu acționariat autohton. Următorul pas este consolidarea internaționalizării Vifrana prin deschiderea unor noi piețe externe pe lângă cele pe care operează cu succes în prezent. Sustenabilitatea este vectorul principal pe care dorim să-l menținem la cel mai înalt nivel. Gândim și acționăm în spiritul noilor orientări europene și mondiale oferind vinuri curate cu amprenta zero de carbon”, a precizat, cu ocazia listării la BVB, Octavian Vucmanovici, director general și președintele Consiliului de Administrație Vifrana.

În cadrul plasamentului privat din decembrie 2020, un număr de 21,2 milioane de acțiuni nou emise au fost cumpărate de 87 investitori la un preț de 0,45 lei/acțiune. Goldring este consultantul autorizat care a intermediat realizarea plasamentului privat și listarea acțiunilor Vifrana pe piața AeRO. „Ne bucurăm să intermediem listarea pe piața de capital a unei societăți cu activitate de producție în zona agriculturii ecologice, respectiv Vifrana, producător român de vinuri organice și exportator de succes pe piețele externe. Ne încântă profilul activității, mai ales în orizontul Green Deal, dar și dinamismul Vifrana aflată la începutul unei traiectorii de creștere accelerată. Succesul plasamentului privat confirmă interesul investitorilor pentru diversificarea portofoliilor cu investiții în sectoare emergente și suntem nerăbdători să urmărim evoluția viitoare atât a afacerii Vifrana, cât și a cotației BIOW la BVB”, a completat Virgil Zahan, director general Goldring.

Istoria cramei Vifrana, pe scurt

2006 Cultivarea primelor 6,8 ha de viță-de-vie organică.

2007-2008 Extinderea suprafeței cultivate, aceasta ajungând la 130 ha în 2008.

2009 Tehnologizarea cramei prin contractarea furnizorului italian Della Toffola, al doilea cel mai mare producător mondial de tehnologie pentru crame. Investiția în această etapă depășește 1.599.000 euro.

2011 Finalizarea Cramei și obținerea certificării ecologice de la Austria Biogaranție.

2013 Primul premiu la o competiție internațională: Bronz pentru sortimentul Cabernet Sauvignon din gama Patrician.

2014 Inițierea colaborării cu Kaufland prin listarea permanentă a cinci sortimente.

2017 Listarea permanentă a trei sortimente din gama Bob cu Bob în lanțul de retail Lidl. Alte șase sortimente „in-out”.

2018 Redefinirea politicilor manageriale: consolidarea vânzărilor pe plan intern (extinderea portofoliului de clienți retail: Penny, cu trei sortimente ) și penetrarea inițială a pieței de desfacere externe (Germania).

2019  Retehnologizarea întregului flux de producție. Intensificarea exportului: Suedia și Olanda.

2020  Creșterea capacității de depozitare cu 25%.

Foto: Vifrana

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Flaviana Tatu a vrut să facă stomatologie, dar munca înaintașilor trebuie dusă mai departe, mai ales dacă aceasta s-a dovedit spornică. A lăsat cabinetul și a preluat o parte din afacerea familiei, aproape 500 de hectare. „Domeniile Lungu” este o afacere pe care nu o poți ignora, mai ales dacă faci parte din sufletul ei.

„Agricultura este loterie. Un an ai, un an abia te strângi, dar pe ansamblu e bine.”

Ploaia, care a cam lipsit în anul agricol trecut, ne-a împins dialogul la adăpost, într-o stație de condiționat semințe. Stația este relativ nouă, cei aproximativ șapte ani de când a fost implementată investiția nu sunt mulți, la acest nivel de tehnologie. Gazda noastră ne-a explicat că au instalații foarte bune și funcționale și de treizeci de ani. Zice că instalația e folosită doar pentru porumb, pe care îl preia, îl selectează, îl trece prin centre gravitaționale și, în funcție de calibrul dorit, îl aleg, îl separă, îl pun în saci, totul în conformitate cu solicitările clientului, deținătorul de drept al hibrizilor de porumb. E mulțumită de investiție. „A meritat. În ziua de azi, după cum bine știți, nimeni nu mai poate pune, cel puțin la porumb, sămânță care nu este certificată. Și atunci toată sămânța vine printr-un astfel de traseu. Totul e automatizat, inclusiv partea de tratament sămânță, totul e la butoane.”

„În fiecare an reinvestim tot ce se poate, cumpărăm nou, schimbăm.”

Stația depășește capacitatea fermei lor pentru că nu au doar loturi semincere, ne explică Flaviana Tatu: „Parțial producem și noi în câmp un număr limitat de hectare, în funcție de instalațiile de irigat pe care le avem pe câmp, deoarece în ziua de azi loturile semincere nu se mai pot produce dacă nu ai sisteme de irigații. Noi avem irigate, în prezent, 280 de hectare, din 490, toată intrând la loturi semincere, rămânând suprafața cealaltă pentru cultură convențională. În 2019 am fost axați pe porumb, la lot semincer, în 2020 am făcut și floarea-soarelui cam jumătate-jumătate, ca suprafață”. Zice că la cultura convențională au aproape tot, adică orz, grâu, soia, floarea-soarelui, porumb.

Nu au scăpat de calamitate: „Mai ales la soia, calamitate sută la sută anul ăsta. Dar n-avem încotro, trebuie să le acceptăm. La grâu a fost mulțumitor pentru o iarnă fără pic de zăpadă, am scos în jur de 3300 kg la hectar. E ok pentru anul care a fost, în general scoatem în jur la 5000 kg la hectar”.

Am îndrăznit să spun că presupun că ar trebui să fie mulțumită dacă și-a scos investiția, știind că aplică tehnologii costisitoare, chiar ea îmi confirmase asta: „Da, absolut. Tot ce avem în curte e nou: utilaje, agregate. Nici nu se mai poate altfel. Totul este foarte bine gândit și analizat din timp, toate lucrările le facem în perioada oportună, totul, ca lucrurile să iasă așa cum e bine sau cât mai bine posibil”, dar m-a contrazis: „Am scos un pic mai mult decât cheltuiala, dar asta și pentru că investițiile sunt pe măsură, în fiecare an reinvestim tot ce se poate, cumpărăm nou, schimbăm”.

Se mândrește că, pe lângă o echipă tânără și pricepută, dispune de tehnologii de ultim moment, performante și eficiente, pe care aceștia să poată lucra. „Absolut totul este computerizat, de la tractoare până la acest sistem pe care-l vedeți în fața dvs., totul e computerizat. Dacă nu știi puțină engleză, pentru că meniurile sunt în engleză, dacă nu ai puține cunoștințe legate de tehnică, nu ai făcut nimic în ziua de azi.”

„Ori nu sunt bine dirijați banii, ori nu prezintă un real interes zona agricolă, n-aș putea să spun, dar, într-adevăr, față de celelalte state membre ale Uniunii Europene suntem deficitari.”

E multă birocrație, dar te adaptezi

O mare parte din utilajele cu care se mândrește le-a obținut cu fonduri europene. A realizat două proiecte prin GAL, pe PNDR-ul 2007-2013, unul în valoare de 400 de mii de euro, iar cel de-al doilea, de 200 de mii de euro, cu care a achiziționat utilaje, tractoare, agregate și alte lucruri necesare în fermă.

Am fost surprins să aflu că nu i s-a părut dificil procesul de aplicare: „Dificil nu a fost absolut deloc, am și colaborat cu o firmă de consultanță care ne-a ajutat pe tot parcursul, perioada de monitorizare este într-adevăr undeva la 5 ani, dar nu e niciun fel de problemă, atât timp cât tu-ți faci treaba, pentru care ai și luat toate beneficiile și toate utilajele, noi nu am avut probleme și nu avem nici în continuare, încă sunt în perioada de monitorizare la unul din proiecte, nu e niciun fel de problemă. Bine, e de durată, trebuie să-ți asiguri și partea ta, cofinanțarea, trebuie să o ai și trebuie să-ți asiguri și tot cadrul legal că poți și dispui de anumite lucruri până ce cei de la fonduri europene îți vor înapoia banii și chiar și perioada de monitorizare nu e o problemă, atât timp cât tu-ți faci treaba și lucrurile merg exact cum te-ai și angajat să le faci, nu e un dezavantaj. Din contra, e un avantaj”. Insist legat de birocrație, iar acum recunoaște că din acest punct de vedere e dificil: „Vreau să zic că am semnat cred că vreo șase bibliorafturi doar la un singur proiect, foaie de foaie. Norocul meu a fost că nu le-am făcut singură, ci printr-o firmă de consultanță. E adevărat, birocrația e foarte stufoasă și e mult de muncă, dar nu ai ce să faci, te adaptezi pentru că n-ai încotro”.

În momentul în care am adus aminte de situația fermierului român pus în balanță cu alții de prin Europa în ceea ce privește subvenția la hectar, care e mereu în defavoarea primului, asta în condițiile în care declarativ Uniunea Europeană dorește ca toți agricultorii să fie egali, a reacționat oarecum pesimist. „Nu cred că vom fi egali niciodată, din punctul ăsta de vedere, cred că nici statul, la noi, nu dă o foarte mare importanță zonei ăsteia agricole. Ori nu sunt bine dirijați banii, ori nu prezintă un real interes zona agricolă, n-aș putea să spun, dar într-adevăr, față de celelalte state membre ale Uniunii Europene, suntem deficitari.”

Agricultura, mai tare decât stomatologia

Prima alegere de carieră a fost stomatologia, o meserie pe care spune că a iubit-o, că a practicat-o cu pasiune, dar apar alte argumente care te determină să decizi altfel. Poate sentimentul responsabilității a fost mai mare, știind că are de dus mai departe o moștenire creată cu mult efort și care a oferit satisfacție întregii familii. „Așa că m-am înscris la Facultatea de Agronomie și o perioadă, în paralel cu studiile, am și lucrat, iar apoi încă o perioadă am lucrat și în stomatologie, și în agricultură, până când mi-am dat seama că nu poți să faci două lucruri bine odată, așa că am renunțat la stomatologie și în prezent sunt doar inginer agronom. Și între timp au mai venit și copiii.”

Tatăl ei, Vasile Lungu, își va fi pus speranța, de la bun început, că fetele lui vor merge pe drumul lui. „Tata, probabil că în sinea lui, spera să aleg domeniul agricol, nici eu și nici sora mea într-o primă instanță nu am ales, de altfel sora mea e notar și eu am ieșit medic stomatolog, după care cred că la mine conștientizarea a venit odată cu primul meu copil, ca să fiu sinceră, mi-am dat seama cât de greu e în domeniul medical, student fiind sau proaspăt absolvent, să intri în meserie. În domeniul stomatologic e foarte greu să-ți creezi o clientelă. În primul rând lumea se uită la tine și dacă nu ai puțin păr alb și câteva riduri, se pare că ești lipsit de experiență și că nu știi să faci nimic. Acum 9 ani mi-am deschis un cabinet stomatologic care nu a funcționat, dar și fiindcă în jurul meu mai aveam încă 6 pe o rază de 100 de metri, însă mă bucur, pentru că nimic nu e rău într-adevăr și totul e spre creșterea noastră, așa că m-a direcționat pe latura cealaltă, pe cealaltă variantă posibilă.”

Așa că se poate spune că toată lumea e fericită, și tatăl, și tânăra agronom. „Îmi place libertatea pe care ți-o dă această meserie. Ca stomatolog, stai închis într-un cabinet, de dimineața până seara, pe un scaun sau eventual în picioare, și nu-i o muncă tocmai grațioasă... dar libertatea pe care ți-o oferă meseria de inginer agronom e alta, stai în natură, lucrezi cu oameni bine școliți în domeniu și beneficiezi efectiv de libertatea asta. Deci nu vă pot spune ce satisfacție poți să ai când știi că ai plantat un bob și vezi etapele creșterii unei plante, rezultatul pe care l-ai obținut, și tot procesul ăsta e plin de încântare. E ca la nașterea unui copil.” Nu ascunde că și aspectul financiar a contat în balanță: „Nu pot să neg că și partea financiară este una benefică, asta e afacerea noastră și de aici ne susținem, și trebuie să recunosc că în perioada asta de criză cred că e o meserie foarte bine aleasă, pentru că întotdeauna domeniul producător și procesator de alimente va fi unul care va rezista”.

Acum, nu ne închipuim că a crescut într-un clopot de sticlă și nu a știut cu ce se ocupă tatăl ei, și s-a întâlnit cu agricultura după ce a terminat stomatologia. Mai ales că Vasile Lungu, pe lângă faptul că este foarte priceput, este și un foarte bun pedagog, dispus tot timpul să ofere din cunoștințele lui. Cu alte cuvinte „nu a picat din lună”, cum se zice. „Cu agricultura am avut contact aproape dintotdeauna, tatăl meu fiind inginer agronom, așa am crescut practic. Știam ce înseamnă câmpul, de la 11 ani tatăl meu mă ducea pe câmp, îmi arăta tot ce înseamnă etapă tehnologică și lucrările care se fac în câmp, îmi arăta exact cum se face spicuitul sau, mă rog, noi îi spuneam castrat la vremea respectivă, și aveam un rând și spicuiam cot la cot cu zilierii și mâncam pâine cu salam și muștar pe câmp, deci eram familiarizată.”

Amintirea momentelor petrecute în copilărie muncind „cot la cot” cu ceilalți o binedispune, nu mergea doar să se uite. Acest fapt îl consideră benefic. „Și eu voi face la fel cu copiii mei, e un mare beneficiu pentru că efectiv am învățat să fim mai chibzuiți, să știm ce înseamnă munca și să ne drămuim. Am fost de mică învățată să muncesc și ăsta e un lucru absolut minunat. E un lucru care rar se vede la generațiile de azi.”

I se pare că tinerii ar trebui să plece în viață cu câteva elemente pe care le consideră esențiale pentru a te putea angaja undeva. „În zilele noastre cred că, nu numai pentru un tânăr fermier, dacă nu ai permis de conducere, nu ai cunoștințe în limba engleză și ceva cunoștințe de tehnologie actuală, nu poți să te angajezi nicăieri. Repet, nu cred că e vorba numai de tineri fermieri, dar în special ei, pentru că în cele mai multe cazuri colaborăm cu firme străine și atunci colaborarea e prin e-mailuri, în engleză sau altă limbă de circulație internațională și nu există altă variantă. Plus tehnologia de pe utilajele din ziua de azi, la care nu ai accesibilitate dacă nu te descurci puțin.”

Privind-o cât entuziasm are, m-am întrebat și am întrebat-o dacă îți trebuie mai degrabă curaj sau mai multă nebunie. Ea crede că un pic din amândouă. „Pentru că ești la mâna Domnului, oricum, și mie-mi spunea tata că agricultura este loterie. Și așa este. Un an ai, un an abia te strângi, dar pe ansamblu e bine.” Eu cred că un pic de curaj e mai necesar. Și cred că asta a moștenit, cu prisosință, Flaviana de la tatăl ei.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - martie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html