vesti - REVISTA FERMIERULUI

În prezent, culturile de grâu și de orz monitorizate de Alcedo prezintă un procent de plante răsărite de peste 60%, vestea bună adusă de președintele companiei, Vicențiu Cremeneanu, fiind aceea că nu au fost depistate încă plante pierite sau boabe mucegăite.

Cu ocazia lansării noului „Portofoliu iscusit”, ediția 2019, în fapt un pachet de produse și servicii capabil să satisfacă toate cerințele tehnologice la nivel de fermă, luni, 4 februarie 2019, oficialul companiei i-a sfătuit pe invitați să fertilizeze cele două tipuri de culturi agricole în sistem fazial și să nu aplice cantități importante de produs încă de la început.

Acest fapt, mai spune el, va genera un plus de producție la recoltat.

„Suntem în februarie. O bună parte din culturile de toamnă, și mă refer aici în primul rând la orz și la grâu, nu sunt răsărite, bineînțeles, așa cum ne-am fi dorit noi, la această dată. Pot să vă spun că, din monitorizările efectuate, avem astăzi un procent de plante răsărite de grâu și de orz de peste 60 la sută, dar și că nu avem plante pierite, nu avem boabe mucegăite; un lucru important, bineînțeles, cu excepția zonelor în care avem băltiri”, a afirmat Cremeneanu. „Acest lucru ne dă de gândit că trebuie să avem o altfel de investiție la aceste culturi; nu ne apucăm devreme cu fertilizatul, nu aplicăm cantități mari la început. Și asta pentru că atât grâul, cât și orzul încă sunt pe bob, consumă din bob, nu au început încă să consume din rădăcini, au încă îngrășăminte din toamnă. Solul nostru este unul bogat, nu avem soluri care sunt inerte, cultivăm în soluri care au un conținut de materie organică. Din punctul meu de vedere, trebuie să avem grijă ca fertilizarea să se desfășoare fazial, chiar dacă distanța între aplicări este mai mică, aplicăm unei plante care este în curs de creștere, iar asta ne va aduce un plus”.

Tot președintele companiei citate le-a mai spus celor prezenți la eveniment că investițiile fermierilor, în perioada următoare, trebuie să se concentreze atât pe consolidarea, cât și pe stabilitatea fermelor.

„Presiunile asupra fermierilor sunt din ce în ce mai mari. Arenda crește an de an. Prețul terenului se majorează, iar producătorii agricoli se întreabă deja dacă investesc mai mult în calitatea solelor deja deținute și abandonează achiziția. Un teren, astăzi, dacă este cumpărat cu 6.000 – 7.000 de euro hectarul, nici în 30 de ani nu va fi amortizat la costurile la care sunt comercializate inputurile folosite în agricultură. Investiția trebuie făcută mai mult în consolidare și în stabilitatea fermelor. A investi în teren, astăzi, trebuie să fie făcut din prețul dat de cel care muncește. Ca urmare, consider că prețul, astăzi, este dat mai mult de o piață unde cei care au foarte mulți bani dictează”, a conchis Vicențiu Cremeneanu.

Iscusință = îndemânare, dibăcie, pricepere.

Potrivit reprezentanților companiei, „Portofoliul iscusit” Alcedo înseamnă produse de protecția plantelor, „Produse iscusite” din care o parte sunt formulate în România, la Alchimex, alături de partenerii companiei.

„Semințe iscusite” înseamnă soiuri și hibrizi pentru care multiplicarea se face la noi în țară, iar „Îngrășăminte iscusite” înseamnă un portofoliu complet, format din produse de bază, de ultimă generație, îngrășăminte starter, foliare, cât și biostimulatori.

Înființată în 1990, Alcedo este o companie ce activează în domeniul distribuției de inputuri pentru agricultură, lucrând, în momentul de față, pentru aproximativ o treime din fermierii de pe piața românească.

După un sfert de secol, compania este cel mai mare distribuitor de produse pentru protecția plantelor și de semințe din România și unul dintre principalii jucători pe piața de distribuție de îngrășăminte.

Din anul 2011, datorită calității serviciilor și performanței echipei, Sumitomo Corporation, una dintre cele mai mari companii din Japonia și din lume, care are afaceri la nivel mondial de aproximativ 72 de miliarde de dolari, devine acționar majoritar.

Din grupul Alcedo face parte și Alchimex, cel mai mare formulator local de produse de protecția plantelor și îngrășăminte foliare din România. Produsele formulate în Alchimex acoperă 6% din produsele de protecția plantelor utilizate de fermierii români.

Dezvoltarea firmei s-a făcut în mai multe direcții: de la activități de distribuție la cele de preluare a producției agricole și vânzarea către companiile cu care există parteneriate. În prezent, compania este distribuitorul numărul 1 în România pentru numeroase companii internaționale, fie că sunt din domeniul produselor de protecția plantelor, semințelor sau al îngrășămintelor.

Publicat în Eveniment

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

BKT BANNER APRILIE

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista