Pe 9 octombrie 2026, comunitatea academică și profesională din agricultura românească își îndreaptă atenția către Blaj. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație (SCDVV) Blaj, în parteneriat cu Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS), marchează o bornă istorică: 80 de ani de activitate neîntreruptă în inima Podgoriei Târnave.
Înființată în 1946, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Blaj a devenit, de-a lungul celor opt decenii de activitate, un reper al cercetării viticole și oenologice din Transilvania. Evenimentul aniversar, de înaltă ținută științifică, se va bucura de prezența președintelui ASAS, prof. dr. Florin Stănică, alături de cercetători de renume național și internațional, reprezentanți ai mediului universitar, autorități locale, precum și viticultori din zona Transilvaniei.
„Scopul principal al aniversării este de a evidenția impactul celor opt decenii de progres științific, de la ameliorarea și crearea unor soiuri și genotipuri adaptate diferitelor condiții de cultură, până la dezvoltarea tehnologiilor moderne de vinificație, care contribuie la definirea personalității vinurilor din podgoriile Transilvaniei”, arată dr. ing. Daniela Maria Popescu, director SCDVV Blaj.
Totodată, evenimentul va reprezenta un binemeritat omagiu adus personalităților care, prin activitatea lor, au contribuit la dezvoltarea și afirmarea stațiunii de cercetare de la Blaj.
„Dincolo de caracterul festiv, manifestarea urmărește obiective strategice clare”, spune directorul SCDVV Blaj. Agenda zilei de 9 octombrie 2026 este dedicată prezentării principalelor realizări științifice și tehnologice ale stațiunii, consolidării legăturilor dintre cercetare, mediul universitar, autorități și fermierii din sectorul vitivinicol, precum și promovării patrimoniului viticol local.
„Sărbătoarea de la SCDVV Blaj reprezintă nu doar o retrospectivă a unei istorii de opt decenii, ci și o platformă de dezbatere asupra viitorului viticulturii sustenabile și digitalizate, în contextul provocărilor generate de schimbările climatice”, subliniază prof. dr. Florin Stănică, președintele ASAS.
Participanții vor avea ocazia să descopere și să deguste vinurile reprezentative realizate în cadrul stațiunii, expresie a tradiției, cercetării și valorii viticole a Podgoriei Târnavelor.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Pe 25 august 2026, la Agromec Gîrbovi, din județul Ialomița, fermă administrată de Iulia Blagu, a avut loc prima ediție a Zilei Agriculturii Reziliente. Evenimentul dedicat culturii sorgului a adus mai aproape de fermieri informația aplicată, testarea în câmp și dialogul profesional relevant pentru agricultura românească.
Organizat de Sorghum ID, împreună cu Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) și FNPSMS, evenimentul a adus împreună fermieri, specialiști și reprezentanți ai companiilor din sector pentru un dialog despre adaptarea agriculturii la schimbările climatice.

„Mai mult decât un nou eveniment în calendarul FAPPR, Ziua Agriculturii Reziliente reprezintă un concept care prinde realitate: un spațiu dedicat culturilor, tehnologiilor și soluțiilor prin care fermele își pot consolida reziliența și viabilitatea economică. Ziua Agriculturii Reziliente aduce o perspectivă relevantă pentru agricultura românească. În contextul actual, ne propunem să continuăm această inițiativă și să aducem în atenție culturi și tehnologii importante pentru viitorul fermelor”, a arătat Alina Crețu, director executiv Forumul APPR.
Prima ediție a adus în prim-plan sorgul, o cultură cunoscută pentru toleranța la secetă și la temperaturi ridicate, analizată atât din perspectivă agronomică, cât și din punctul de vedere al utilizărilor și oportunităților de piață.

„În fiecare an, seceta ne determină să căutăm alternative la cultura porumbului. Am ales sorgul pornind de la toleranța sa la deficitul de apă. Reziliența este cuvântul de ordine, pentru că trebuie să vedem ce ne rezervă viitorul și cum putem rămâne sustenabili”, a transmis Iulia Blagu, gazda evenimentului.
Potențialul sorgului și perspectivele de valorificare
În cadrul panelului dedicat culturii sorgului, intervențiile au urmărit întregul parcurs al culturii: de la alegerea geneticii și adaptarea tehnologiei până la utilizarea sorgului în zootehnie, evoluția pieței și posibilitățile de valorificare. Discuțiile au evidențiat că sorgul poate reprezenta o alternativă viabilă pentru fermele din zonele afectate frecvent de secetă, însă introducerea sa în structura de culturi trebuie corelată cu particularitățile fermei, destinația producției și existența unor oportunități concrete de desfacere.
Dezvoltarea culturii în România depinde atât de accesul la genetică adaptată și de aplicarea unei tehnologii adecvate, cât și de consolidarea legăturilor dintre fermieri, sectorul zootehnic, colectori și procesatori. Reziliența agronomică trebuie să fie însoțită de viabilitate economică pentru ca sorgul să își găsească un loc stabil în fermele din România.

În același timp, sorgul beneficiază de un interes tot mai mare la nivel european, pe fondul nevoii de adaptare la riscul climatic și al diversității sale de utilizare - de la furajarea animalelor până la industria alimentară și producția de energie.
Platformă demonstrativă cu 15 hibrizi
Dialogul din cadrul panelului a continuat direct în câmp, printr-un tur ghidat al platformei demonstrative. Participanții au putut observa și compara 15 hibrizi de sorg, prezentați de cele cinci companii care au asigurat genetica din platformă: Lidea, KWS, RAGT, Advanta și Alfaseed.
Platforma a fost semănată la 15 mai 2026, la o densitate de 220.000 de semințe/ha, după cultura premergătoare de grâu. De la semănat și până la momentul evenimentului au fost înregistrați aproximativ 260 mm de precipitații. Tehnologia a inclus fertilizare la semănat, erbicidare, fertilizare cu azot, fertilizare foliară și lucrări mecanice de întreținere.

Evoluția platformei la momentul evenimentului a permis evidențierea particularităților hibrizilor și a oferit cadrul pentru un schimb aplicat de informații, pornind de la observațiile realizate direct în câmp.
Prin continuarea conceptului Ziua Agriculturii Reziliente, FAPPR își propune să conecteze experiența fermierilor cu cercetarea, genetica, tehnologia și piața, aducând în atenție soluții aplicabile pentru adaptarea agriculturii românești la noile realități climatice și economice.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Pe 14 august 2026, compania Agropartners, cunoscută anterior sub denumirea de NHR Agropartners, a lansat oficial noua sa identitate vizuală. În cadrul evenimentului la care a participat presa agricolă, Agropartners a anunțat schimbarea de nume și a prezentat strategia de reorganizare pentru piața din România. Peste 25 de ani de activitate pe piața utilajelor agricole din țara noastră se transformă într-o etapă nouă, caracterizată prin agilitate, orientată către tehnologie, agricultură de precizie, consultanță și parteneriate pe termen lung.
Dincolo de noua identitate vizuală, Agropartners își propune să construiască un model de business mai eficient, bazat pe tehnologie, consultanță, service și proximitate față de fermier. Acest moment, pentru compania Agropartners marchează începutul unei noi etape, fermierul fiind în centrul atenției și beneficiind de utilajul potrivit, tehnologia potrivită și suportul tehnic disponibil atunci când este nevoie.
Reorganizarea internă include crearea unor funcții noi în cadrul echipei comerciale și de service:
Servicii de consultanță și vânzări personalizate: crearea unor roluri dedicate pentru a sprijini fermierii în alegerea echipamentelor potrivite și a soluțiilor de finanțare optime;
Service și suport tehnic de înaltă performanță: optimizarea rețelei de filiale teritoriale, facilitând accesul mai rapid la piese de schimb originale și intervenții de service în câmp;
Continuarea parteneriatelor de top: compania își reconfirmă statutul de partener de încredere pentru mărci de renume internațional (cum ar fi Deutz-Fahr sau JCB), oferind fermierilor acces la tehnologie de ultimă generație.
Anamaria Damian a anunțat că își încheie mandatul de director general, la finalul lunii august. „După mai bine de 21 de ani de activitate și pasiune dedicate acestei companii, a venit momentul să deschid calea spre noi oportunități profesionale. Sunt mândră de comunitatea puternică pe care am construit-o împreună cu echipa noastră și am toată încrederea că Agropartners va continua să crească și să reconfirme locul de frunte pe care îl merită în piața utilajelor agricole”, a declarat Anamaria Damian.
La conducerea executivă a companiei rămâne William England, care are misiunea de a duce Agropartners în următoarea etapă de dezvoltare. Directorul general Agropartners are o experiență de peste 30 de ani în managementul executiv global în agribusiness.

William England provine dintr-o familie de fermieri din Marea Britanie, având studii superioare în agricultură și un parcurs impresionant în coordonarea unor investiții de anvergură și restructurări de afaceri agricole în Europa Centrală și de Est, Australia și Orientul Mijlociu. Expertiza sa internațională combinată cu o cunoaștere profundă a piețelor europene este un catalizator esențial pentru expansiunea și eficientizarea Agropartners.
„Singurul lucru constant în viață este schimbarea. Agropartners intră într-un capitol nou, plin de energie. Obiectivul nostru clar este de a transforma compania într-un business profitabil și aproape de fermier. Toate schimbările și reorganizările interne au scopul să oferim clienților noștri echipamente performante, servicii mai rapide și un sprijin real în dezvoltarea afacerilor lor agricole”, a subliniat William England.

Noul logo reflectă un partener puternic și stabil
Ideea din spatele noului logo a fost de a păstra valorile tradiționale ale brandului, dar și de a introduce elemente noi, unificate într-un simbol proaspăt ce reflectă un partener puternic și stabil. Tranziția de la vechiul brand la denumirea simplificată și modernă Agropartners vine însoțită de o emblemă triunghiulară stilizată (monograma AP), care îmbină armonios pământul, tehnologia și energia.
„Verdele reprezintă natura, sustenabilitatea, agricultura de precizie și recoltele bogate, creând o punte vizuală de continuitate cu mărci de renume precum Deutz-Fahr. Galbenul aduce bucurie, energie, soare și optimism, amintind de lanurile coapte și de utilaje puternice de la parteneri precum JCB. Griul antracit oferă o bază industrială solidă, care evocă oțelul, mecanică de înaltă precizie, profesionalismul și loialitatea. Forma triunghiulară ascendentă înseamnă progres, inovație, mișcare continuă și dezvoltare alături de fermieri, la fel ca tehnica agricolă de vârf pe care o comercializăm”, a explicat Emilia Radu, specialist marketing în cadrul companiei Agropartners.

Compania Agropartners activează pe piața românească din anul 2000 și are filiale în principalele zone agricole ale țării, cu echipe de service și specialiști care oferă fermierilor soluții pentru mecanizarea și eficientizarea activităților agricole.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Alianța Industriei Semințelor din România (AISR), în parteneriat cu Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare Agricolă (SCDA) Turda, a organizat, pe 24 iunie 2026, a treia ediție a evenimentului „O zi din viața unui ameliorator de plante”.
Evenimentul, desfășurat la SCDA Turda, a reunit jurnaliști, fermieri, cadre didactice, cercetători, specialiști agronomi și reprezentanți ai industriei semințelor, oferind un cadru de dialog și schimb de experiență între toți actorii implicați în dezvoltarea agriculturii românești.
Devenită deja o tradiție anuală, „O zi din viața unui ameliorator de plante” aduce în prim-plan realizările cercetării autohtone în domeniul ameliorării plantelor, precum și provocările cu care se confruntă specialiștii în contextul actual al agriculturii.

Ziua a debutat cu vizita în câmpurile experimentale SCDA Turda. În câmpul de ameliorare cereale păioase, cei prezenți au putut vedea: grâu de toamnă – 17 soiuri de grâu de toamnă, dintre care opt înscrise în Catalogul Oficial al Soiurilor din România, și a liniilor cu perspective de omologare aflate în testare în rețeaua ISTIS; grâu de primăvară și umblător – trei soiuri, dintre care unul este în Catalogul Oficial al Soiurilor din România, și a liniilor cu perspective de omologare; ovăz de primăvară – trei soiuri și o linie cu perspective de omologare; orzoaică de primăvară - unde au fost prezentate cele mai noi creații din domeniul ameliorării acestei specii - patru soiuri înscrise în Catalogul Oficial al Soiurilor din România și alte trei linii în proces de omologare.
În câmpul de ameliorare a soiei au fost prezentate creațiile din acest sector: 19 soiuri de soia înscrise în Catalogul Oficial al Soiurilor din România și linii cu perspective de omologare.
În câmpul de ameliorare porumb au fost prezentați hibrizii de porumb omologați de SCDA Turda, înscriși în Catalogul Oficial al Soiurilor din România. Cei 11 hibrizi omologați sunt din grupe de maturitate FAO diferite, de la 270 la 380. SCDA Turda are în portofoliu și un hibrid de porumb dulce.
Vizita a continuat în laboratorul de biotehnologii, unde specialiștii de la SCDA Turda fac analize moleculare și de chimie analitică folosind tehnici moderne (tehnică PCR, electroforeză orizontală, HPLC, spectrofotometru în infraroșu apropiat, spectrofotometru U-VIS).

Stațiunea de la Turda, recunoscută pentru excelență în ameliorare
SCDA Turda este considerată un reper important în ameliorarea plantelor de cultură pentru agricultura românească:
Crearea unui sortiment variat de soiuri de grâu de toamnă și primăvară, cu o bună capacitate de producție, adaptabilitate ridicată și pretabilitate superioară pentru industria de morărit și panificație.
Obținerea de hibrizi de porumb din diferite grupe de maturitate FAO – de la 250 la 380, cu un potențial de producție superior, capabili să valorifice zonele cu resurse termice limitate.
Principalul centru autohton de ameliorare a soiurilor de soia din diferite grupe de maturitate (foarte timpurii, timpurii și semitimpurii), adaptate zonelor de cultură din Transilvania și Podișul Moldovei sau pentru cultură succesivă în sudul țării, superioare din punct de vedere cantitativ și calitativ, cu pretabilitate ridicată pentru industria alimentară.
Obținerea de soiuri de orz de primăvară cu o bună capacitate de producție și cu parametrii superiori pentru industria de brasificare.
„Având o istorie de peste șapte decenii dedicate ameliorării plantelor și dezvoltării tehnologiilor agricole de vârf, SCDA Turda este un important furnizor de material genetic pentru Transilvania și un jucător strategic la nivel național”, a subliniat dr. ing. Florin Marian Russu, director general SCDA Turda.

Semințele certificate, un pilon fundamental pentru o agricultură performantă
În ultimii ani, Alianța Industriei Semințelor a promovat, prin tot soiul de inițiative, importanța semințelor de calitate ca punct de plecare pentru o cultură sănătoasă, de calitate și productivă, în care utilizarea semințelor certificate devine regula, nu excepția, contribuind astfel la menținerea și creșterea competitivității agriculturii românești.
La evenimentul de la SCDA Turda, directorul executiv AISR, Alina Mihai, a vorbit despre campaniile pe care AISR le-a derulat legat de informarea, promovarea și conștientizarea importanței utilizării semințelor certificate în agricultură.
Anul trecut, campania Alege ETICHETA a pus accent pe ideea de transparență și pe rolul etichetei oficiale ca garanție a calității. „Mesajul central a fost simplu și direct: eticheta nu este un detaliu formal, ci dovada că sămânța a trecut prin toate etapele de control și certificare”, a punctat Alina Mihai.
Anul acesta, AISR derulează campania CertiSeeds, care are ca obiectiv consolidarea încrederii fermierilor în semințele certificate și promovarea beneficiilor utilizării acestora. „Campania evidențază diferențele clare dintre semințele certificate și cele din surse necontrolate, subliniind impactul direct asupra productivității, uniformității culturilor și siguranței economice a fermierilor. Un aspect important evidențiat în cadrul campaniilor noastre este realitatea din teren: în România, aproximativ 3 din 4 fermieri folosesc semințe certificate, ceea ce arată un progres semnificativ, dar și existența unui potențial de creștere. Acest procent confirmă atât încrederea majorității fermierilor în materialul semincer certificat, cât și nevoia continuă de educare și informare în sectorul agricol”, a explicat directorul executiv AISR, Alina Mihai.

NGTs devin realitate
Andrei Măruțescu, președintele AISR, a adus în prim-plan subiectul adoptării Regulamentului european privind Noile Tehnici Genomice și votul exprimat pe 17 iunie de Parlamentul European. „Aprobarea regulamentului de către Parlamentul European reprezintă un moment de referință, o cotitură pentru agricultura europeană și pentru viitorul inovării în domeniul ameliorării plantelor. Decizia vine după aproape un deceniu de dezbateri și negocieri privind crearea unui nou cadru legislativ care să permită valorificarea progreselor științifice în beneficiul agriculturii. Adoptarea noului regulament deschide calea introducerii pe piața europeană a plantelor obținute prin tehnici de editare genomică și reprezintă o oportunitate majoră pentru cercetarea agricolă europeană și românească. Totodată, aceasta poate contribui la creșterea competitivității agriculturii europene și la dezvoltarea unor soluții inovatoare care să răspundă provocărilor fermierilor europeni”, a arătat Andrei Măruțescu.
După publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, regulamentul va intra în vigoare, urmând să fie elaborate și finalizate normele de aplicare necesare implementării noilor prevederi la nivel de stat membru. Potrivit estimărilor AISR, primele plante obținute prin tehnici de editare genomică ar putea ajunge pe piața Uniunii Europene în următorii doi până la patru ani.
„Este pentru prima dată după două decenii când Uniunea Europeană își deschide porțile cercetării și inovării în domeniul ameliorării plantelor, este o oportunitate ca Uniunea Europeană să devină un jucător important în dezvoltarea de noi soiuri și hibrizi mai rezistenți și adaptabili condițiilor de climă și mediu”, a spus președintele AISR, Andrei Măruțescu.

Ameliorarea plantelor, cheia unei agriculturi competitive și sustenabile
Prin evenimentul „O zi din viața unui ameliorator de plante”, organizatorii evidențiază rolul esențial al cercetării și ameliorării plantelor în dezvoltarea unei agriculturi performante și sustenabile. Dialogul deschis dintre specialiști, fermieri, mediul academic și reprezentanții presei contribuie la o mai bună înțelegere a proceselor complexe care stau la baza creării noilor soiuri și hibrizi adaptați provocărilor actuale.
„Alianța Industriei Semințelor din România va continua să promoveze inițiative care aduc mai aproape de public activitatea de cercetare agricolă, încurajând colaborarea între toți actorii implicați și susținând transferul de cunoștințe și inovație către fermele din România. Astfel de evenimente demonstrează că progresul agriculturii moderne se construiește prin parteneriat, investiții în cercetare și valorificarea expertizei specialiștilor din domeniu”, a conchis Alina Mihai, director executiv AISR.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
CITEȘTE ȘI: Industria semințelor și SCDA Lovrin au prezentat „O zi din viața unui ameliorator de plante”
Proiectul european COLiBRI – Collaborative Crop Breeding Research and Innovation for a Green Europe, lansat oficial în cadrul întâlnirii de kick-off organizată în perioada 8 - 9 iulie 2026, la Julius Kühn-Institute, în Berlin-Dahlem, Germania, are ca partener și o organizație din țara noastră - Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR).
Finanțat prin programul Horizon Europe, Cluster 6 – Farm2Fork, proiectul reunește organizații din mai multe țări europene și urmărește consolidarea cooperării în domeniul cercetării și inovării pentru ameliorarea plantelor. Proiectul european COLiBRI – Collaborative Crop Breeding Research and Innovation for a Green Europe se desfășoară în perioada 1 iunie 2026 – 30 noiembrie 2028 și este coordonat de Julius Kühn-Institute din Germania.
Unul dintre obiectivele centrale ale COLiBRI este dezvoltarea unei foi de parcurs europene pentru cercetare și inovare în ameliorarea plantelor, alături de o strategie de implementare și un cadru pentru o viitoare rețea paneuropeană dedicată acestui domeniu. Aceste instrumente vor contribui la o mai bună aliniere a priorităților de cercetare, a nevoilor sectorului de ameliorare, a obiectivelor de politică publică și a oportunităților de finanțare la nivel european.
În contextul schimbărilor climatice, al presiunilor asupra securității alimentare și al nevoii de creștere a sustenabilității și competitivității agriculturii europene, ameliorarea plantelor joacă un rol esențial în dezvoltarea unor soiuri și hibrizi mai bine adaptați noilor condiții de producție.
„Prin implicarea în COLiBRI, organizația noastră contribuie la integrarea perspectivei fermierilor din România în dialogul european privind prioritățile de cercetare și inovare în ameliorarea plantelor. Pentru fermierii din România, accesul la material genetic performant, adaptat condițiilor pedoclimatice locale și provocărilor din teren, reprezintă o componentă importantă pentru menținerea productivității, rezilienței și competitivității fermelor”, subliniază Alina Crețu, director executiv al Forumului APPR.
Pe durata proiectului, partenerii vor lucra împreună cu actori relevanți din întregul lanț valoric al ameliorării plantelor - cercetători, amelioratori, fermieri, organizații profesionale, infrastructuri de cercetare, factori de decizie și reprezentanți ai sectorului agroalimentar. Activitățile vor include consultări, sondaje, workshopuri și acțiuni de networking, astfel încât viitoarea foaie de parcurs să reflecte atât provocările actuale, cât și oportunitățile emergente pentru agricultura europeană.
„Pentru Forumul APPR, participarea în COLiBRI reprezintă o oportunitate de a conecta agricultura românească la dezbaterile europene privind viitorul geneticii vegetale, al cercetării aplicate și al soluțiilor necesare pentru ferme mai reziliente, sustenabile și competitive”, conchide Alina Crețu.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Ce obstacole ne stau în față pentru cultivarea cânepii, ne-am putea întreba? De la 40.000 de hectare cultivate până în anul 1989, când România ocupa primul loc în Europa la producția de fibră de cânepă și locul patru în lume după suprafața cultivată, astăzi la noi în țară se cultivă cânepă doar pe 1.000 – 1.300 ha, cu mult sub potențialul istoric.
Declinul industriei textile și dispariția topitoriilor de cânepă care prelucrau tulpinile pentru extragerea fibrei i-au determinat pe fermieri să nu mai cultive cânepă, având în vedere că nu mai aveau cum să valorifice producția. Legătura industria textilă – topitorii - cultivatori a fost întreruptă, iar situația actuală nu ne arată cât poate dura această stare de lucruri.
Apoi a intervenit și faptul că această plantă a fost considerată ca drog, ceea ce i-a îndepărtat și mai mult pe fermieri ca s-o cultive. Dar însușirile valoroase pe care le are cânepa nu pot fi trecute cu vederea. O serie de beneficii o face să stea totuși în atenția întreprinzătorilor.
Cânepa poate fi valorificată în întregime. Astfel, se extrag fibrele, a uleiul din semințe, din inflorescențe și frunze, produse cu caracter medicinal, din tulpini tocate, iar cânepa poate fi folosită și în construcții.
Cânepa este o plantă ecologică, lăsând terenul curat de buruieni și, important, nu necesită pesticide deloc sau aproape deloc.
Cânepa este recunoscută ca fiind una dintre cele mai eficiente plante pentru sechestrarea carbonului, depășind semnificativ capacitatea medie a pădurilor pe unitatea de suprafață și timp. Absoarbe dioxidul de carbon (CO2) din atmosferă, între 9-15 t CO2/ha, iar după unele cercetări chiar 22 t CO2/ha, în timp ce un hectar de pădure absoarbe 2-6 t CO2/an.
Lemnul produs pe un hectar de cânepă echivalează cu creșterile anuale de lemn, pentru un hectar de pădure matură de brad.
Produsele din fibră de cânepă sunt biodegradabile și nu poluează mediul ambiant.
Ca substituent al materialelor plastice, produsele derivate din cânepă sunt utilizate în producția auto, transportul feroviar, aviație și industria aeronautică.
La noi în țară, totuși cultura cânepii cunoaște o ușoară revigorare, cu toate obstacolele existente. Cei care cultivă cânepă în sistem industrial sau gospodăresc nu au unde să predea producția de tulpini pentru obținerea fibrelor și s-au orientat pentru producția de ulei. Este cazul fabricii de ulei de cânepă din Salonta – județul Bihor, unică în Europa și care are o capacitate de o mie de tone pe an, din care 80% din producție e destinată exportului. Din păcate, fabrica este nevoită să importe sămânța de cânepă.
Niște promotori ai cânepii, care își doresc revigorarea acestei valoroase plante, organizează anual evenimentul Expo la cânepă, la care participă profesioniști din diferite medii: industria textilă, fermieri, cercetători, specialiști în medicina naturistă, în cosmetică. Printre protagoniști îi amintim pe Leonida Prodan, cultivatoare de cânepă și meșter popular - promotor al valorilor românești, Ferma Domnița Maria din județul Călărași, producătoare de ulei din plante medicinale și cânepă, foarte căutate la noi și peste hotare.
Toate obstacolele cultivării și industrializării cânepii în România ar putea fi rezolvate și prin contribuția ministerelor Economiei și Agriculturii. Este necesar sprijinul investițiilor în domeniul prelucrării tulpinilor de cânepă, fostele topitorii care să fie dotate cu noile tehnologii de extragerea fibrelor, a dotării cu mijloacele mecanizate de recoltare a cânepii de fibră sau de sămânță pentru fermieri.
Pe lângă subvențiile acordate, să se aloce fermierilor și plăți pentru absorbția de CO2 pentru fiecare hectar cultivat cu cânepă. Asemenea măsuri ar aduce un plus țării noastre, cu certitudine.
Articol de: ing. agr. VLADIMIR GONCEARU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2026Abonamente, AICI!Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor: Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS), Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS), DR-01 – Agro-mediu și climă pe pajiști permanente, DR-02 – Agro-mediu și climă pe terenuri arabile – inclusiv Pachetul 7 - angajamente tranzitate din PNDR 2014-2020, DR-04 – Agricultură ecologică – conversie, DR-05 – Agricultură ecologică – menținerea certificării, DR-09 – Zone afectate de constrângeri naturale – Zona Montană (ANC_ZM), DR-10 – Zone afectate de constrângeri naturale semnificative și DR-11 – Zone afectate de constrângeri naturale specifice.
La solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus Cererea de plată pentru anul 2026, solicitând finanțare pentru intervențiile indicate mai sus. Prin adeverință se confirmă, la data emiterii acesteia, suprafața determinată la plată pentru intervențiile care fac obiectul convenției încheiate cu instituțiile bancare și nebancare, că s-a efectuat controlul administrativ sau datele au fost preluate din informațiile existente în cererea închisă în aplicația AGI online și înregistrată în IACS, după caz, asupra cererii de plată a beneficiarului referitor la eligibilitatea pentru intervențiile implementate de APIA prevăzute în Convenție. Adeverința eliberată certifică faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată și că îndeplinește condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare.
Valoarea creditului poate fi de până la 90% din valoarea sumei calculate conform adeverinței eliberate de APIA. Mecanismul de garantare a acestor credite este asigurat de instituții specializate, respectiv Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – S.A. (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii IFN – S.A. (FNGCIMM).
APIA reamintește fermierilor că dobânda aferentă acordării creditelor de către instituțiile financiare bancare este de RON-ROBOR 6M + maximum 2%, iar dobânda aferentă acordării creditelor de către instituțiile financiare nebancare este de RON-ROBOR 6M + maximum 8%. În acest context, APIA recomandă fermierilor o analiză atentă a ofertelor de finanțare disponibile, cu accent asupra costurilor totale asociate (inclusiv comisioane), în vederea selectării soluțiilor optime, adaptate necesităților individuale de finanțare.
În vederea simplificării procedurilor administrative, optimizării fluxurilor de comunicare și reducerii impactului asupra mediului, solicitarea adeverințelor poate fi realizată și prin mijloace electronice, prin transmiterea cererilor către centrele APIA.
5 iunie 2026, termenul limită pentru depunerea Cererilor de plată
În cadrul Campaniei 2026, termenul-limită pentru depunerea Cererilor de plată este 5 iunie, inclusiv. Până în prezent, au fost depuse 389.020 de cereri, pentru o suprafață de 2.454.956 ha.
Pentru a evita aglomerarea din ultimele zile și eventualele întârzieri, APIA recomandă fermierilor să respecte programările stabilite de funcționarii Agenției și să depună cererile în timp util.
Reamintim că se depune o singură Cerere de plată, chiar dacă solicitantul utilizează suprafeţe de teren și/sau deține exploatații cu cod ANSVSA în diferite localităţi sau judeţe. Cererea de plată, inclusiv declarația de suprafață, se completează în aplicația geospațială AGI Online.
În cazul accesării schemelor din sectorul zootehnic, fermierii completează declarația specifică sectorului, conform programării stabilite cu funcționarii APIA, înainte de accesarea AGI Online.
Semnarea cererii de plată este obligatorie, iar APIA încurajează utilizarea semnăturii electronice.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) atrage atenția asupra impactului tot mai accentuat pe care actualele politici europene privind piața îngrășămintelor îl au asupra fermierilor și solicită o recalibrare urgentă a mecanismelor existente, în condițiile în care costurile de producție continuă să crească, iar competitivitatea agriculturii este afectată.
Analizele prezentate la nivel european confirmă faptul că dificultățile actuale nu sunt doar rezultatul contextului geopolitic, ci reflectă probleme structurale ale modului în care este construită tranziția către o economie cu emisii reduse. Integrarea îngrășămintelor în sistemul ETS și aplicarea mecanismului CBAM au condus, în practică, la o creștere constantă a costurilor pentru fermieri, fără a crea în paralel alternative viabile.
Efectele sunt deja vizibile: o parte semnificativă a capacității de producție de îngrășăminte din Uniunea Europeană a fost închisă sau suspendată, suprafețele cultivate s-au redus, iar proiectele dedicate fertilizanților cu emisii reduse întâmpină dificultăți majore sau sunt abandonate.
În acest context, Forumul APPR subliniază că modelul actual, bazat în principal pe creșterea costurilor pentru a accelera tranziția, nu produce rezultatele așteptate. Dimpotrivă, acesta transferă presiunea asupra fermierilor, fără a stimula suficient investițiile și fără a susține adoptarea soluțiilor cu emisii reduse. „Ne aflăm în fața unei crize care depășește conjunctura actuală. Fermierii sunt puși în situația de a susține costurile tranziției, în lipsa unor instrumente economice care să le permită adaptarea reală. În aceste condiții, competitivitatea agriculturii europene este direct afectată”, arată Forumul APPR, ai cărui reprezentanți consideră că este necesară o schimbare de paradigmă în modul de finanțare a tranziției la nivelul lanțului îngrășăminte - cereale. Revizuirea mecanismelor ETS și CBAM înainte de 2030, precum și dezvoltarea unui sistem alternativ de stabilire a prețului CO₂ sunt esențiale pentru a crea un cadru credibil și funcțional.
În același timp, cadrul european de certificare a carbonului (CRCF) poate juca un rol important în această tranziție, prin crearea unor mecanisme care să permită remunerarea reducerilor de emisii realizate în ferme și integrarea fermierilor în piețele de carbon.
Forumul APPR atrage atenția și asupra necesității de a elimina barierele de reglementare pentru fertilizanții organici, soluții deja disponibile care pot contribui la reducerea emisiilor și la creșterea sustenabilității sistemului agricol. „Fără o recalibrare rapidă a politicilor, există riscul continuării pierderii capacității de producție în Uniunea Europeană și al creșterii dependenței de importuri. Tranziția verde trebuie construită împreună cu fermierii, prin politici care să îmbine obiectivele de mediu cu viabilitatea economică a fermelor”, subliniază Forumul APPR.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, AICI!
Instituția financiară specializată în finanțarea fermierilor, Agricover Credit IFN, parte a Grupului Agricover, și Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) extind parteneriatul strategic și semnează un nou acord de împrumut în valoare echivalentă în lei a 15 milioane de euro. Finanțarea acordată de către EFSE pe o perioadă de șapte ani, cu doi ani de grație, are scopul de a sprijini fermierii mici și mijlocii din România să adopte practici agricole durabile și să facă tranziția către o agricultură responsabilă față de mediu.
În agricultura din toată Europa, accesul la finanțare rămâne o provocare structurală, cu un deficit de finanțare estimat între 19,8 miliarde euro și 46,6 miliarde euro, potrivit raportului fi-compass al Comisiei Europene. În România, provocarea este și mai pronunțată, cu un deficit financiar în agricultură estimat la 11 miliarde euro. Mai puțin de 5% dintre fermierii locali accesează credite, semnificativ sub nivelurile din Europa de Vest, ceea ce subliniază nevoia urgentă de acces la soluții de finanțare adaptate.
Prin intermediul noului acord, EFSE și Agricover Credit își propun să ajusteze acest deficit prin creșterea accesului la finanțare pentru fermierii locali, răspunzând nevoilor lor specifice.

„Agricultura românească are un potențial mare, însă multe ferme mici și mijlocii se confruntă încă cu acces limitat la finanțare pe termen lung. Adevăratul diferențiator al Agricover Credit este capacitatea de a înțelege în profunzime nevoile fermierilor și reziliența de care am dat dovadă când ne-am confruntat cu provocările din sector. Lucrăm îndeaproape cu fermierii în fiecare zi și vedem dificultățile la care sunt expuși. Noul acord cu EFSE consolidează capacitatea noastră de a oferi soluții care ajută fermierii să investească, să se adapteze la presiunile climatice și să construiască afaceri mai puternice și mai reziliente”, a subliniat Serhan Hacisuleyman, CEO Agricover Credit IFN.
Parteneriatul reafirmă rolul Agricover Credit în sprijinirea agriculturii românești și fermierilor, cu finanțări atunci când este cea mai mare nevoie și soluții orientate spre rezultate în momentele decisive. Finanțarea vizează investițiile în tehnologii moderne și practicile agricole sustenabile, ajutând fermele să își îmbunătățească productivitatea, să își consolideze reziliența în fața provocărilor climatice și să își sporească competitivitatea pe termen lung.
„Agricultura sustenabilă este o prioritate fundamentală pentru EFSE – sprijinirea locurilor de muncă și a creșterii economice, consolidarea securității alimentare și construirea rezilienței la schimbările climatice în întreaga regiune. Prin dezvoltarea parteneriatului nostru cu Agricover Credit, extindem accesul la finanțare pe termen lung, astfel încât fermierii să poată investi în practici sustenabile și tehnologii moderne, care să stimuleze productivitatea și să crească, totodată, reziliența afacerilor lor. Împreună, dorim să creăm valoare durabilă pentru sectorul agricol din România și să contribuim la progresul tranziției verzi a țării”, a declarat Oxana Binzaru, Regional Director at Finance in Motion, Co-manager of EFSE.

Finanțarea este disponibilă prin Agricover Credit IFN. Fermierii interesați pot obține detalii privind eligibilitatea și condițiile de finanțare direct de la reprezentanții Agricover din regiunea lor sau accesând www.agricover.ro.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Compania Corteva Agriscience sprijină femeile fermier din România și Republica Moldova prin furnizarea de cunoștințe agronomice care se traduc în oportunități economice reale, afaceri mai puternice și dezvoltare durabilă pentru comunitățile rurale. În cadrul celei de-a șasea serii a Programului TalentA, lansată în octombrie 2025, fondul de granturi este de 15.000 de dolari. Această sumă va fi distribuită câștigătoarelor în baza deciziei unui consiliu de experți. Câștigătoarele vor fi anunțate în martie 2026.
În cadrul programului educațional TalentA 2025-2026, participantele învață tehnici agronomice moderne, practici sustenabile de producție, precum și despre inovațiile agricole de ultimă generație. „Prin 16 ore de instruire tehnică dedicată, susținute de cinci experți Corteva, femeile fermier au explorat metode agronomice orientate către sustenabilitate și au învățat cum semințele Pioneer® de înaltă calitate, adaptate condițiilor climatice, pot asigura producții sănătoase și durabile, în timp ce soluțiile inovatoare Corteva de protecția culturilor și produsele biologice sporesc eficiența atât în culturile principale, cât și în cele de nișă”, arată Maria Cîrjă, director marketing Corteva Agriscience România & Republica Moldova. Pregătirea agronomică, combinată cu un program complex de instruire în managementul afacerii, oferă femeilor fermier o bază educațională solidă pentru a consolida reziliența comunităților rurale și pentru a susține viitorul producției alimentare sustenabile în regiune.
„Cursurile de agribusiness din programul TalentA au fost o sursă de cunoaștere practică și inovație pe care o pot aplica imediat în ferma mea. Informațiile despre cultura rapiței și noile soluții, precum tratamentul insecticid Laser™ 240 SC, mi-au oferit modalități concrete de a-mi proteja culturile și de a preveni pierderile. Acest tip de know‑how agronomic este exact ceea ce au nevoie fermierii pentru a lua decizii rapide, bine informate și pentru a dezvolta o afacere sustenabilă. Specialiștii Corteva m‑au ajutat să înțeleg mai bine tehnologiile moderne și să le aplic eficient în activitatea mea de zi cu zi”, a precizat Elena‑Roxana Andrișoaia, proprietara fermei Crynis NC Com din județul Neamț.
Ecaterina Vasilachi, Pom Fructprod din raionul Anenii Noi - Republica Moldova, participantă la cea de‑a șasea ediție a programului TalentA a subliniat: „Am găsit extrem de valoroase sesiunile dedicate viticulturii și pomiculturii, deoarece informațiile pot fi aplicate imediat în livada mea de cireș, vișin și prun. Soluțiile moderne de protecție a plantelor prezentate de Corteva, în special cele orientate către practici prietenoase cu mediul, mi‑au oferit o viziune clară despre cum pot trata culturile eficient, menținând în același timp calitatea și reducând impactul asupra mediului. TalentA m‑a introdus și într‑o comunitate de femei în agricultură, unde schimbăm liber idei, sfaturi și experiențe reale. Această combinație de expertiză și sprijin între colegi este esențială pentru consolidarea afacerii mele și pentru a‑i asigura o creștere sustenabilă”.
Lansat de Corteva Agriscience în 2019 în Spania, programul internațional TalentA se desfășoară în România din 2020, având compania Starperformining ca partener strategic local în dezvoltarea și implementarea sa. Peste 1.200 de femei fermier din întreaga lume au participat la program, dintre care peste 350 doar din România și Republica Moldova. După finalizarea instruirii, participantele intră într‑o competiție pentru granturi oferite de Corteva Agriscience, destinate sprijinirii procesării produselor agricole și stimulării producției alimentare locale.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!