Un sondaj realizat la nivel european în cadrul proiectului InBestSoil arată că, deși gradul de conștientizare a provocărilor legate de sănătatea solului este ridicat în rândul administratorilor de terenuri, fermierilor și cercetătorilor, evaluarea și gestionarea sănătății acestuia se bazează în mare măsură pe indicatori vizuali și pe surse fragmentate de informații. Rezultatele evidențiază necesitatea unor abordări mai integrate privind managementul sănătății solului, care să combine cunoștințele științifice cu instrumente practice adaptate contextului local.

Sondajul InBestSoil a analizat practicile actuale de gestionare a solului, legătura acestora cu sănătatea solului, precum și impactul economic și social asociat. Participanții au reprezentat mai multe țări europene, inclusiv Spania, Italia, Franța, Lituania, Letonia, Croația, Țările de Jos, Elveția și Regatul Unit. Printre respondenți s-au numărat cercetători (45%), fermieri și silvicultori (22%), precum și alți actori implicați în gestionarea terenurilor și elaborarea politicilor publice.

Două treimi dintre respondenți au declarat că au identificat probleme legate de sănătatea solului pe terenurile pe care le administrează sau cu care lucrează. Aceste probleme sunt cel mai frecvent detectate prin schimbări vizibile în structura și aspectul solului, urmate de semne de eroziune și reducerea biodiversității. În același timp, 60% dintre respondenți au evaluat solul ca fiind în stare bună, ceea ce sugerează o discrepanță între percepția asupra sănătății solului și existența unor procese de degradare subdiacente.

„Observăm un nivel ridicat de conștientizare a importanței sănătății solului, dar și o lipsă de metode coerente pentru a o evalua și gestiona în mod sistematic. Această discrepanță între percepție și evaluarea bazată pe dovezi este exact punctul în care InBestSoil își propune să intervină, conectând cunoștințele științifice cu practicile reale de gestionare a terenurilor”, precizează Andrés Rodríguez Seijo, cercetător și coordonator al proiectului InBestSoil la Universitatea din Vigo.

Provocările legate de apă au fost cele mai frecvent menționate în ceea ce privește sănătatea solului, problemele legate de retenția apei și drenaj afectând aproximativ două treimi dintre respondenți. Compactarea solului și problemele legate de aciditatea sau alcalinitatea solului au fost, de asemenea, semnalate pe scară largă, evidențiind constrângerile structurale și chimice care pot limita productivitatea și reziliența, în special în condițiile schimbărilor climatice.

Sondajul arată că multe practici agricole sustenabile sunt deja utilizate. Rotația culturilor este aplicată pe scară largă, iar o parte semnificativă dintre respondenți declară că utilizează tehnici de cultivare redusă și culturi de acoperire. Cu toate acestea, diferențele dintre răspunsurile spontane și cele sugerate indică faptul că nivelurile de implementare și înțelegerea acestor practici variază. În timp ce aproximativ două treimi dintre respondenți folosesc îngrășăminte organice, în majoritatea cazurilor nu sunt utilizate îngrășăminte chimice. Acolo unde sunt folosite îngrășăminte chimice, produsele pe bază de azot domină și sunt adesea utilizate în mod regulat.

Din perspectivă economică, adoptarea practicilor organice și ecologice poate duce la randamente mai mari și la stabilitate, încurajând administratorii de terenuri și fermierii să observe beneficiile concrete ale investițiilor în sănătatea solului. Aproape trei sferturi dintre respondenți au raportat fie o creștere a costurilor de producție, fie nicio schimbare sesizabilă a acestora după adoptarea practicilor organice și ecologice, care pot conduce la recolte mai bogate și la stabilitate.

„Sondajul confirmă că investițiile în sănătatea solului nu reprezintă doar o necesitate de mediu, ci și o decizie economică. Chiar și atunci când costurile nu scad imediat, solurile mai sănătoase contribuie la reziliență, productivitate și viabilitate pe termen lung, aspecte care devin din ce în ce mai esențiale în contextul presiunilor climatice. În plus, acestea pot contribui activ la dezvoltarea unor modele de afaceri mai sustenabile și adaptate provocărilor viitoare”, arată Andrés Rodríguez Seijo.

Sursele de cunoaștere și informare rămân fragmentate, majoritatea respondenților bazându-se pe reviste academice și resurse online. Deși aproximativ două treimi dintre respondenți se declară moderat sau foarte încrezători în cunoștințele lor privind bunele practici pentru sănătatea solului, bariere semnificative - precum constrângerile economice, sprijinul instituțional limitat și lacunele de cunoaștere - pot împiedica o adoptare mai largă. Abordarea acestor bariere prin formare specifică, finanțare și sprijin politic poate consolida implicarea părților interesate și implementarea unor abordări de management integrat.

Per ansamblu, sondajul InBestSoil subliniază faptul că instrumentele accesibile și învățarea colaborativă sunt esențiale pentru a le permite părților interesate, cercetătorilor, fermierilor și factorilor de decizie să îmbunătățească gestionarea solului la nivel european.

*****

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În județul Ilfov, la Grădiștea, tânărul Cosmin Iancu lucrează circa 1.100 de hectare. Ferma a fost înființată de bunicul lui Cosmin în urmă cu vreo 30 de ani. Afacerea agricolă a familiei Iancu s-a dezvoltat încet şi sigur, iar astăzi vorbim despre un business în care nimic nu s-a întâmplat peste noapte, ci cu economii pentru vremuri grele și pentru investiții, fără credite sau leasinguri periculoase, ce pot îngreuna activitatea unui fermier.

Pentru tânărul fermier Cosmin Iancu, 2024 a fost unul dintre anii cei mai grei. De altfel, pentru tot ceea ce înseamnă agricultură, în special în sudul și sud-estul României, dacă analizăm ce s-a întâmplat din punct de vedere climatic, al costurilor și al valorificării culturii, vom observa că rezultatele nu au fost tocmai îmbucurătoare. „Pentru ferma noastră, anul 2024 s-a concretizat în a fi cel mai prost an de când existăm. De pildă, la cultura de porumb, cultură la care noi eram campioni, care ne aducea cele mai mari satisfacţii şi ne capitaliza ca entitate economică, acum la o cheltuială de 4.500 de lei pe hectar şi cu un randament de 700-800 kg este dezastruos, nici nu mai are rost să mai facem socoteala”, ne-a zis Cosmin Iancu, care reprezintă a treia generație de fermieri, într-un business de familie, înființat de bunicul său.

„Am reuşit să facem o brumă de profit la rapiţă, la grâu şi, prin eforturi foarte mari, am avut posibilitatea de stocăm marfă.”

Dar fenomenul nu a fost izolat, ci s-a manifestat la nivel de țară. Producția de porumb, sorg și floarea-soarelui a României a scăzut în 2024 la un nivel istoric, cu 5,6 milioane de tone de porumb și sorg și 1,3 milioane de tone de floarea-soarelui, conform datelor Institutului Național de Statistică. Comparativ, în 2023, producţia naţională a fost de 10,3 milioane de tone de porumb, mai mare decât cea din anul anterior, de 8,7 milioane de tone, dar mai mică decât cea din 2018 (18,6 mil. tone) sau cea din 2019 (17,4 mil. tone), cauzele fiind seceta şi lipsa irigațiilor.

„Cât să conteze România, în contextul în care America vine cu cea mai mare recoltă de porumb, în jur de 390 de milioane de tone de porumb? Nici la celelalte culturi nu a fost grozav, totuși am reuşit să facem o brumă de profit la rapiţă, la grâu şi, prin eforturi foarte mari, am avut posibilitatea de stocăm marfă. Avem un spaţiu de depozitare de circa 10.000 de tone care ne conferă o oarecare lejeritate în negociere, o oarecare independenţă în a face vânzările, că nu suntem dependenţi de anumite silozuri, de anumiţi parteneri. Stocăm marfa, o punem pe „căprării”, o analizăm şi după aia încercăm să găsim variante s-o vindem la preţ mai bun. Faptul că am reuşit să ţinem marfă este îmbucurător, preţurile s-au mai apreciat la toate culturile, având în vedere şi faptul că nu a fost producţie”, a arătat tânărul fermier.

Deficitul a fost însă și la nivelul Uniunii Europene, dar și în Rusia sau Ucraina, unde producţiile au fost mai mici cu milioane de tone. Mai mult, preţurile sunt la un nivel foarte scăzut. Spre exemplu, la recoltat, floarea-soarelui 1,80-1,90 lei, pentru ca apoi să ajungă la 2,70-2,80 lei/kg.

„Singurul lucru pe care-l pot gestiona şi-l pot dirija într-o oarecare măsură îl reprezintă costurile.”

Managementul costurilor

Producţiile slabe din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ, i-au făcut pe fermieri să-și îndrepte atenţia către o gestionare cât mai bună a costurilor. „Chiar dacă facem o producţie mai mică, încercăm să temperăm costurile, pentru că de fapt despre asta este vorba. Suntem meteo-dependenţi, vremea n-o putem controla, iar preţul se formează la bursă și este extrem de volatil. Singurul lucru pe care-l pot gestiona şi-l pot dirija într-o oarecare măsură îl reprezintă costurile. Și aici trebuie să lucrăm noi, pentru că până în momentul acesta sau până în anii în care a fost bine, noi, fermierii, nu am acordat o atenţie riguroasă asupra costurilor”, a explicat Cosmin Iancu, subliniind că reducerile la inputurile agricole nu ar trebui să fie și la calitate. Riscul este însă ca prin folosirea de produse de protecţie a plantelor generice sau mai ieftine să pierzi la producție și calitate.

„România, din punct de vedere economic, trece printr-o perioadă foarte grea.”

Fermierii trebuie să aibă în vedere o producţie minimă dorită, care să asigure un randament pe fiecare cultură, cu o investiţie minimă – îngrăşăminte, fertilizanţi şi produse de protecţie a plantelor –, pentru a obține o cultură sănătoasă care să le permită negocierea unui preţ cât mai bun. Mai mult, în condițiile climatice ale anului trecut, subvenția dată de statul român, menită să compenseze pierderile de recoltă cauzate de secetă, se ridică la suma de 1.000 de lei pe hectar, destinată agricultorilor care au înregistrat pierderi majore în anul agricol 2023-2024. „Primim bani pe despăgubiri, dar îi dăm înapoi cu trei mâini pe Ordonanţa „Trenuleţ” şi pe alte programe şi proiecte care, asta este, vor avea loc. Din păcate, România, din punct de vedere economic, trece printr-o perioadă foarte grea. Este foarte simplu: gândiţi-vă cum ar fi ca eu la mine la prăvălie, la SRL, să produc 100.000 de lei şi să am cheltuieli de 150.000 de lei! Merge o dată, banca te împrumută o dată, de două ori, dar la un moment dat se înfundă. Acelaşi lucru se întâmplă şi era de aşteptat să vină un moment în care tragi linie, eşti pe marginea prăpastiei şi trebuie să iei măsuri drastice. Revenind la partea de costuri, trebuie să existe o redefinire a costurilor, în măsura în care trebuie acordate foarte bine cu contextul climatic. Din păcate şi de fapt din sărăcie, foarte mulţi fermieri au semănat anul acesta agricol fără îngrăşăminte complexe”, a arătat fermierul din Ilfov.

În perioada sărbătorilor, costurile cu îngrăşămintele au crescut cu 20%. Dar fără o fertilizare echilibrată sau PPT-uri, cu programe fitosanitare inadecvate, pierderile sunt inevitabile. „Am cumpărat îngrăşăminte azotoase, uree, înainte de sărbători, cu 2.015 lei plus TVA tona, ca apoi să discutăm despre valori de peste 2.400 de lei plus TVA. Şi vorbim la cash”, a adăugat Cosmin Iancu.

Chibzuință și investiții făcute din economii

În prezent, în ferma administrată de Cosmin Iancu se lucrează în jur de 1.100 de hectare. Însă începuturile au însemnat 20 de hectare și multă voință. „După ’89, cu o serie de împrumuturi, de credite defectuoase la vremea aceea, bunicul a reuşit să procure ceva utilaje. Oamenii, pentru că-l cunoşteau şi aveau încredere, au venit şi i-au spus bunicului meu să le lucreze terenul. Uşor, uşor, lucrurile au început să capete o altă anvergură, pentru că am intrat în UE, am gustat şi noi ce înseamnă tehnologie străină, fonduri europene, şi atunci a început o aşa-zisă dezvoltare, care a făcut o tranziţie de la o agricultură de semisubzistenţă, cu nişte costuri haotice, cu consumuri mari de combustibil, la o agricultură performantă, bazată pe ceea ce înseamnă tehnologie de ultimă generaţie”, povestește tânărul fermier care a crescut printre mecanizatori, de altfel aceiași oameni alături de care lucrează și în prezent. Microbul agriculturii l-a luat de pe câmp, iar dragostea pentru pământ l-a făcut să se specializeze și să urmeze studiile Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti, unde a terminat Facultatea de Agricultură. „După care am făcut un master în Agricultură durabilă şi, nu în ultimul rând, astăzi, sunt doctorand în cadrul USAMV București. Deci, iată, un domeniu în care este nevoie de o continuă specializare, lucrăm cu organisme vii, lucrurile se schimbă, vremea se schimbă, produsele se schimbă, legislaţia se schimbă şi toate aceste lucruri trebuie să ne ţină într-un permanent contact”, punctează Cosmin Iancu.

Deviza în cadrul fermei ilfovene a fost una simplă: încet şi sigur, iar acum vorbim despre un business care se întinde pe trei decenii, în care nimic nu s-a întâmplat peste noapte, ci cu economii pentru vremuri grele și pentru investiții, fără credite sau leasinguri periculoase, ce pot îngropa un fermier. „Sincer să fiu, cred că este o suprafaţă suficientă ca să poată să fie gestionată cu resursele pe care le am, cinci mecanizatori care deservesc această suprafaţă, eu, în calitate de inginer agronom, de specialist al fermei, şi aparatul auxiliar, secretariat, director economic etc. Suntem, zic eu, într-un echilibru cu costurile şi, atunci, problema cea mai mare rămâne în continuare acest factor limitativ – vremea”, spune Cosmin Iancu.

Irigațiile rămân doar un vis

Dar capriciile vremii sunt dublate în județul Ilfov de lipsa irigațiilor, județ care nu va fi niciodată prioritar pentru realizarea unui sistem. În urmă cu 30 de ani, câmpurile de la Grădiștea erau irigate, dar acum acest lucru nu se mai face pentru că modalitatea era una destul de complicată. „Exista un sistem de tubulaturi, de ţevi care alimentau câmpurile din lacul Căldăruşani, conducta era îngropată pe sub întregul teritoriu al comunei Grădiştea. Acest proiect nu poate fi refăcut de mine cu încă doi vecini de-ai mei, şi atunci sigur că nu văd un viitor, din păcate, în realizarea irigaţiilor în zona noastră”, menționează fermierul.

În zonă nu există o sursă de apă, iar soluția puțurilor nu este fiabilă. „Dacă la noi exista un canal cu apă, ceva, nici nu mă mai interesa, era o investiţie sigură, mă puteam duce la bancă cu toată încrederea și spuneam că de aici încolo, zece ani, nu mai investesc în altceva şi mă canalizez spre irigaţii. Dar, din păcate, nu există sursă de apă. Varianta asta, a puţurilor forate, este o întreagă nebunie, pentru că ştim cu toţii ce înseamnă să te autorizezi. Mai nou, nu ai voie să iei apă din pânza freatică, deci doar până la a doua pânză, de unde nu ai debit. Se creează un joc în care cheltuiala e mare, resurse risipite şi rezultat dezamăgitor”, a completat Cosmin Iancu.

„Tehnologiile moderne sperăm să ne ducă spre obținerea acelei brume de profit de care avem cu toţii nevoie.”

Bani în plus, dar nu în buzunarul muncitorilor

Într-un an în care multe ferme au fost scoase la vânzare, iar sectorul agricol sângerează la propriu, Ordonanța „Trenuleț” a făcut ceea ce agricultorii preconizau. „Suntem în anul în care tot auzim de această nebunie cu băncile care execută, preluări de ferme etc., deci este o situaţie în care eşti în groapă, încerci să te ridici şi mai vine cineva şi-ţi mai dă un picior în cap şi spune: ridică-te! Cam asta se întâmplă. Mai ales în agricultură, unde veniturile sunt destul de modeste, în care oamenii oricum o duc destul de greu. Noi am încercat an de an să fim aproape de oamenii noştri, să facem treabă alături de ei, ei cu noi şi noi cu dânşii, şi, când am putut, am majorat veniturile. Spre exemplu, la un mecanizator, pentru a-i menţine acelaşi nivel al salariului, trebuie să-i măresc brutul cu 1.000 de lei. O mie de lei ori câţi suntem mă costă într-un an 150.000 de lei, bani de care omul nu beneficiază deloc”, a explicat Cosmin Iancu, mulțumit că se află în situația fericită în care își permite astfel de majorări.

Progresul tehnologic vine în ajutorul fermierilor și este unul dintre pariurile cu care speră că vor fi câștigători. „Dacă dăm timpul înapoi, o să vedem că în anii 2000 lucram o suprafaţă cu zece tractoare româneşti. Când începea campania de arat, se ara două luni. Acum, în 4-5 zile, lucrăm aceeaşi suprafaţă cu trei tractoare, cu forţă de muncă mult mai redusă, o lucrare de mult mai bună calitate şi cu costuri mult mai mici. Deci, iată, progresul a existat şi cu siguranţă progresul nu se opreşte aici şi va avansa. Un apetit şi o deschidere din partea noastră, a fermierilor, către tehnologiile moderne, cu resurse mai puţine și cu costuri mai reduse, sperăm să ne ducă spre obținerea acelei brume de profit de care avem cu toţii nevoie”, ne-a zis în încheiere Cosmin Iancu.

Articol de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU